Contestaţie la executare. Decizia nr. 1168/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1168/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 2145/239/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 18 Decembrie 2014
Președinte - Diuță T. A. M.
Judecător -M. M.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 1168
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind apelurile declarate de contestatorul D. M. și intimata T. D. împotriva sentinței civile nr. 161/16.05.2014 și încheierii de ședință din 11.04.2014 pronunțate de Judecătoria H.,, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04.12.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 11.12.2014, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi ,18.12.2014, când
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, Tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 161/16.05.2014, Judecătoria R. a dispus urmatoarele:
„Respinge contestația la executare formulată de contestatorul D. M., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat R. C., cu sediul în Iași, ., ., în contradictoriu cu intimații T. D., domiciliată în Flămânzi, ., jud.B., și T. M., domiciliat în satul Scobinți, ..
Respinge ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de intimata T. D..
Ajutorul public judiciar de care au beneficiat contestatorul și intimata T. D. prin încheierile de ședință din data de 13.02.2014 și 01.04.2014 rămâne în sarcina statului.
Respinge cererea intimatului T. M. de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
O copie după prezenta hotărâre, rămasă definitivă, se va comunica Biroului Executorului Judecătoresc A. L., cu sediul ales în Iași, ..1-3, jud.Iași.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Răducăneni.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.05.2014.”
Pentru a pronunța aceasta solutie, instanța de fond a avut in vedere următoarele considerente:
„Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hîrlău la data de 26.11.2013 sub nr._, contestatorul D. M. a formulat, în contradictoriu cu intimații T. D. și T. M., contestație la executare prin care a solicitat partajarea bunurilor comune ale intimaților, constând în casă de locuit și anexe gospodărești situate în ., jud.Iași situate în T.40, P.2066-2067 și terenul în suprafață de 15.147 m.p., situat în extravilan în T.65, înscris în cartea funciară nr._ a comunei Scobinți, nr.cadastral 125, în sensul atribuirii bunurilor în natură intimatei T. D. și obligarea intimatului T. M. la plata unei sulte compensatorii sau atribuirea bunurilor către intimat și stabilirea unui termen în care acesta va trebui să plătească sulta corespunzătoare, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat că are calitatea de creditor în dosarul de executare nr.408/2013 al B. A. L., dosar ce a fost constituit în scopul recuperării sumei de 24.700 Euro, sumă ce a făcut obiectul unui contract de împrumut încheiat între el și intimata T. D..
Susține contestatorul că în urma derulării procedurilor execuționale și a demersurilor întreprinse de executorul judecătoresc în vederea identificării bunurilor și surselor de venit ale debitoarei a reieșit că singurele bunuri pe care aceasta le deține sunt o casă de locuit și un teren extravilan, în coproprietate cu soțul, împrejurare ce legitimează acest demers, iar ca urmare a acestei situații constatate de executorul judecătoresc a fost încheiat procesul verbal din data de 21.10.2013.
Arată contestatorul că în condițiile în care debitoarea sa nu are alte bunuri proprii asupra cărora să se poată îndrepta, singura modalitate de recuperare a creanței sale este cea indicată de art.711 alin.4 Cod proc.civ.
În drept contestatorul a invocat prevederile art.711 alin.4, art.988 și art.989 din noul Cod de proc.civ.
În susținerea contestației au fost depuse la dosar în copie următoarele înscrisuri: proces verbal de constatare, dovadă de înmânare, încheierea de întabulare nr.575/2007, adeverință, contract de împrumut autentificat sub nr.3804/08.07.2013.
La solicitarea instanței, a fost înaintată la dosar copia dosarului de executare nr.408/2013.
Prin sentința civilă nr.1559/18.12.2013, Judecătoria Hîrlău a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răducăneni, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 13.01.2014 sub același număr.
La data de 05.02.2014, intimatul T. M. a depus la dosar un înscris intitulat „memoriu” prin care a arătat că nu este de acord cu partajarea bunurilor comune dobândite de el și intimata T. D. în timpul căsătoriei, întrucât o parte din bunuri sunt bunurile sale proprii, dobândite prin contracte de donație și nu fac parte din masa bunurilor comune, iar o parte din ele sunt sechestrate și indisponibilizate și chiar au făcut obiectul unor alte executări silite și licitații prin care au fost înstrăinate.
Arată intimatul că bunurile sunt comod partajabile în natură și se pot forma două loturi aproximativ egale valoric pentru fiecare dintre cei doi coproprietari pentru bunurile care fac parte din masă. Susține intimatul că nu se poate ca bunurile să fie atribuite doar unuia dintre coproprietari, punându-l în situația de a achita sultă împovărătoare în condițiile în care bunurile pot fi partajate în natură.
Prin încheierea din data de 13.02.2014 instanța a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de contestator cu privire la taxa de timbru în cuantum de 1.000 lei aferentă acțiunii principale, scutind contestatorul în întregime de plata acesteia.
La data de 17.02.2014, intimatul T. M. a depus precizări prin care a arătat că imobilul casă de locuit nu este bun comun, ci bunul său propriu, acesta fiind edificat în anii 1998-1999 în baza autorizației de construcție nr.35/12.08.1998 eliberată de Primăria Comunei Scobinți, cu trei ani înainte de a se căsători cu intimata T. D., la data încheierii căsătoriei- 12.01.2001, imobilul fiind finalizat de cel puțin doi ani, iar soția sa nu a avut nicio contribuție la edificarea lui. Arată intimatul că executorul judecătoresc cunoaște acest aspect deoarece împotriva sa a fost declanșată în anul 2006 o executare silită care face obiectul dosarului nr.25/2006 în care imobilul casă de locuit și terenul aferent au fost evaluate chiar la solicitarea executorului, iar cu această ocazie s-a stabilit de către executor calitatea de bun propriu al intimatului asupra acestor bunuri.
În ce privește suprafața de 15.147 m.p., arată intimatul că prin contractul de donație autentificat la BNP E. Berzentu sub nr.4356/01.06.1998, mama sa T. E. i-a donat cu scutire de raport, cota sa indiviză de ½ din suprafața de 13.648 m.p. teren situat pe raza comunei Scobinți din care 10.000 m.p. în extravilan T.10,15, P.131/28 și 201/38, 3147 m.p. în extravilan T.65, P.726/3 și 501 m.p. în intravilan T.40,P.2066, 2067, iar restul cotei indivize de ½ din aceste suprafețe reprezenta deja bunul său propriu dobândit în calitate de moștenitor după tatăl său, T. C., decedat la data de 08.03.1993, conform certificatului de moștenitor nr.65/1998.
Susține intimatul că singurul bun comun dobândit în timpul căsătoriei este o suprafață de 6.000 m.p. teren situat în T.65, P.726/2/2 pe care intimații l-au achiziționat împreună de la numitul A. V. conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.821/2007, astfel încât doar acest bun poate fi partajat.
Mai arată intimatul că până și în privința bunului comun există un impediment care face imposibilă partajarea, respectiv faptul că această suprafață de teren a fost deja scoasă la licitație publică și vândută de către executorul judecătoresc A. L. în dosarul nr.128/2012, la stăruința creditorului O. G..
În susținerea precizărilor intimatul a depus la dosar: autorizație de construcție, certificat de căsătorie, raport de expertiză evaluatorie, publicație de vânzare imobiliară, contract de vânzare cumpărare, contract de donație.
La data de 27.02.2014, intimata T. D. a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională prin care a arătat că în cauză contestația la executare este întemeiată, fiind vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă și solicită ca ambele bunuri să fie atribuite intimatului T. M. cu obligarea acestuia la plata sultei corespunzătoare.
Pe cale reconvențională, intimata a solicitat să se constate existența unui drept de creanță față de intimatul T. M. format din următoarele sume: 24.700 Euro reprezentând contravaloarea împrumutului ce a făcut obiectul contractului autentificat la BNP C. Ș. și Asociații, 67.180 lei reprezentând contribuția intimatei la edificarea imobilului și 20.154 lei reprezentând contravaloarea muncii fizice depuse de intimată cu ocazia edificării imobilului.
Susține intimata că l-a cunoscut pe intimatul T. M. în aprilie 1997, căsătoria lor fiind precedată de o lungă perioadă de concubinaj, încă de la început comportându-se ca o familie, locuind și gospodărind sub același acoperiș.
Arată intimata că la acea vreme abia terminase studiile și lucra la o societate comercială, euforia găsirii unui loc de muncă făcând-o să nu acorde importanță faptului că nu avea întocmite și formele legale, această situație durând până în anul 1998, când împreună cu intimatul, au luat hotărârea de a-și construi o casă, iar din acel moment nu a mai putut lucra întrucât a trebuit să gătească și să spele haine pentru întreaga echipă de muncitori care lucra la ridicarea casei, oameni -24 la număr în mod constant - care nu erau din localitate și care erau cazați în anexa care există și în prezent.
Susține intimata că ea a fost cea care supraveghea muncitorii și modul în care aceștia executau lucrările, întrucât soțul ei pleca foarte des din localitate, lipsind mai multe zile consecutiv. Arată intimata că deși inițial muncitorii fuseseră tocmiți pentru o sumă care le-a convenit, pe parcurs soțul ei a început să le plătească mult mai puțini bani ori chiar deloc, așa încât a fost nevoită să aplaneze situațiile tensionate generate de neplata muncitorilor, singurul mod în care a reușit să facă acest lucru a fost să împrumute bani de la terțe persoane și să plătească munca prestată. Susține intimata că pe lângă sumele mici împrumutate de la rude pentru mâncarea, băutura și țigările muncitorilor, a fost nevoită să împrumute sume mai mari de bani pentru plata acestora, de la numitul S. C. împrumutând în mai multe tranșe suma totală de 57.000.000 lei vechi, iar de la numita C. S. suma de 32.000.000 lei vechi, bani care au fost folosiți exclusiv pentru plata muncitorilor, aceste sume actualizate ridicându-se în prezent la valoarea de 67.180 lei.
Mai arată intimata că a participat și cu muncă fizică la ridicarea casei, motiv pentru care se consideră îndreptățită și la contravaloarea muncii efectiv prestate pe care o aproximează la 30% din valoarea sumelor investite, respectiv 20.154 lei.
Susține intimata că în ce privește creanța pe care o are contestatorul împotriva sa, suma a fost remisă în mai multe tranșe, într-un interval de aproximativ 2 ani de zile și a fost folosită în casă, ponderea cea mai mare fiind utilizată exclusiv în interesul soțului ei, care, la acea vreme, a fost încarcerat în PNT Iași în executarea unei pedepse privative de libertate pentru înșelăciune, beneficiind și de perioade de întrerupere a pedepsei pe motive medicale. Arată intimata că soțul ei și contestatorul s-au cunoscut în contextul în care cel din urmă a acordat asistență juridică soțului ei într-o cerere de revizuire a sentinței penale prin care fusese condamnat. Susține intimata că tot timpul soțul ei îi spunea contestatorului că dacă rămâne în libertate poate returna sumele împrumutate, intimatul având cunoștință de resursele financiare ale contestatorului întrucât la acel moment s-a angajat să construiască acestuia o casă în Iași, spunându-i că poate procura materiale de construcție la jumătate de preț, iar în locul achitării materialelor, suma respectivă i-a solicitat-o cu titlu de împrumut pentru a-și rezolva problemele judiciare.
Mai arată intimata că după ce cererea de revizuire a cunoscut soluționarea definitivă, urmată de încarcerarea soțului ei, acesta a început să-și exteriorizeze față de ea nemulțumirea față de parcursul revizuirii, nu și față de contestator căruia i-a cerut în continuare bani cu împrumut, spunându-i că atunci când va termina de ispășit pedeapsa îi va returna sumele.
Susține intimata că aproape întreaga sumă de bani a fost folosită de soțul ei pentru a-și cumpăra libertatea, iar restul sumei a fost folosită pentru existența ei, pentru întreținerea casei, pentru pachetele cu alimente și țigări și mai ale pentru banii de buzunar al soțului în perioada în care a fost încarcerat.
Întâmpinarea și cererea reconvențională nu au fost motivate în drept.
La data de 27.02.2014, contestatorul a formulat răspuns la precizările intimatului T. M. arătând că în ce privește imobilul casă de locuit și anexe, calitatea de bun comun nu trebuie dovedită, ci este prezumată, iar prezumția legală nu poate fi răsturnată decât în condițiile legii. Susține contestatorul că autorizația de construire nu confirmă decât respectarea imperativelor de urbanism și disciplină în construcții, iar procesul de edificare a unui imobil se finalizează printr-un proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor, act care face dovada datei dobândirii dreptului de proprietate, în acest sens fiind și dispozițiile art.254 Cod fiscal.
Arată contestatorul că între înscrisurile depuse de intimat nu există niciun proces verbal de recepție întrucât un astfel de document nu a fost întocmit, imobilele nefiind declarate la rol și neplătindu-se impozit pentru acestea. Mai susține intimatul că stabilirea caracterului unui bun este atributul exclusiv al instanței de judecată, această calificare neputând fi făcută nici de către executorul judecătoresc și nici de către expertul evaluator.
Susține contestatorul că intimatul nu a reușit să răstoarne prezumția de comunitate de bunuri în ce privește casa de locuit și anexele. Arată intimatul că în ce privește suprafața de 15.147 m.p., suprafețele dobândite de către intimat la diferite intervale de timp, precum și suprafața de 6000 m.p. dobândită în timpul căsătoriei au fost întabulate într-o masă compactă în care se regăsește și suprafața de 6000 m.p., astfel încât în mod corect a fost solicitată partajarea acestui imobil, iar din extrasul de carte funciară se poate observa că 60% din întreaga suprafață de 15.147 m.p. este bun propriu al intimatului T. M., iar 40% reprezintă comunitate de bunuri care urmează să fie supus partajului.
Mai arată contestatorul că intimatul induce în eroare instanța atunci când susține că suprafața de 6000 m.p. a fost executată silit de un alt creditor, întrucât obiectul executării silite la care face referire intimatul a format cota ideală de 60% din suprafața de 15.147 m.p., deci ceea ce este întabulat ca fiind bunul propriu al intimatului.
La data de 20.03.2014 intimatul T. M. a formulat întâmpinare la cererea reconvențională formulată de intimata T. D., solicitând respingerea în parte a cererii reconvenționale ca fiind nefondată, și admiterea capătului de cerere privind partajul partajarea suprafeței de teren de 6000 m.p. situată în T.65, P.725/2/2, care este comod partajabilă în natură.
Susține intimatul că imobilul casă de locuit este bunul său propriu, construit în anii 1998-1999 pe terenul proprietatea sa, moștenită de la tatăl său în baza autorizației de construcție nr.35/1998, iar în acea perioadă el nu era împreună cu intimata, ci era căsătorit cu numita T. R., prima sa soție de care a divorțat în anul 2000. Arată intimatul că în ceea ce privește suma de 24.700 Euro pe care intimata a împrumutat-o de la D. M. aceasta este o inginerie financiară realizată cu scopul de a-l distruge și de a-i lua și puținele bunuri care i-au rămas. Susține intimatul că în contractul de împrumut nu se face nicio referire că banii ar fi fost dați anterior datei încheierii contractului, iar dacă el ar fi împrumutat bani de la contestator contractul s-ar fi încheiat pe numele lui. Arată intimatul că cel care era dator era contestatorul, care îi era dator cu plata manoperei și a materialelor pentru edificarea unui imobil casă de locuit.
Arată intimatul că a fost eliberat din penitenciar în anul 2010 când a terminat de executat pedeapsa, iar intimata a părăsit domiciliul cu două zile înainte de a fi el eliberat și de atunci sunt despărțiți în fapt.
Susține intimatul că nu a fost ajutat cu nimic de contestator și nu a beneficiat din partea acestuia de niciun fel de ajutor de natură juridică, suma împrumutată fiind folosită exclusiv de intimată, care a avut, pe toată perioada cât el a fost încarcerat, venituri îndestulătoare, astfel încât nu a fost nevoită să cheltuiască niciun leu pentru el.
Mai arată intimatul că atunci când a fost încarcerat, în anul 2006, i-a lăsat intimatei în casă suma de 15.000 USD, o microfermă de porci și vite cu un efectiv de sute de animale, și 200 tone de furaje care numai ele valorau 200.000 lei RON, iar pe parcursul detenției toate cheltuielile casei au fost plătite de fiul său, T. C., care locuia în imobil și care îi trimitea și lui pachete și bani în penitenciar, și care plătea și onorariile avocaților.
Susține intimatul că în anul 2009 a beneficiat de o întrerupere a executării pedepsei și cu această ocazie a vândut o parte din bunurile care le avea pe societate și a lăsat intimatei, de față cu organele de poliție, suma de 17.000 Euro. Arată intimatul că în perioada în care se afla în detenție soția sa a vândut toate bunurile lăsate, respectiv furajele, animalele, și și-a însușit toți banii.
Arată intimatul că intimata nu a contribuit cu nimic la edificarea casei de locuit, întrucât nu erau împreună la data edificării, iar el avea resurse financiare îndestulătoare pentru plata imobilului, fiind la acel moment unul dintre cei mai bogați oameni din zonă, având afaceri foarte mari și neavând nevoie de ajutorul nimănui.
Susține intimatul că toată familia intimatei a fost salariata lui și a lucrat la centrele unde desfășura activități economice, intimata neavând niciun fel de venit după ce s-au căsătorit, el fiind cea care a întreținut-o de la începutul căsătoriei și până când ea a plecat din domiciliul comun.
Invocă intimatul excepția prescripției dreptului la acțiune față de sumele de 67.180 lei și 20.154 lei, deoarece termenul de prescripție este cu mult depășit.
Mai arată intimatul că în ce privește casa de locuit, aceasta a fost edificată de o echipă de 5 oameni, șeful de echipă fiind numitul A. V., din echipă făcând parte și U. A.. Susține intimatul că împotriva contestatorului a formulat plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Prin încheierea de ședință din data de 01.04.2014 instanța a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de intimata T. D., pe care a scutit-o în întregime de plata taxei de timbru în cuantum de 1.000 aferentă cererii reconvenționale.
În ședința din data de 11.04.2014 instanța a pus în discuția părților și a admis excepția inadmisibilității cererii formulate pe cale reconvențională privind constatarea dreptului de creanță.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
La termenul din data de 09.05.2014, instanța a pus în discuția părților posibilitatea de a formula o cerere de partaj în cadrul unei contestații la executare fără a se contesta și executarea.
La același termen, contestatorul a precizat că nu solicită cheltuieli de judecată, iar intimatul T. M., prin apărător, a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Contestatorul și intimatul T. M. au depus la dosar concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea adresată la data de 13.08.2013 și înregistrată în dosarul nr.408/2013 al B.E.J. A. L., contestatorul a solicitat declanșarea executării silite a titlului executoriu – contract de împrumut autentificat sub nr.3804/08.07.2013- împotriva intimatei T. D. pentru recuperarea sumei 24.700 Euro.
Prin încheierea din data de 21.08.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Răducăneni a admis cererea creditorului și a încuviințat executarea silită a titlului executoriu, autorizând creditorul să treacă la executarea silită a obligației.
La data de 06.09.2013 executorul judecătoresc a emis încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare în cuantum total de 18.918, 08 lei și somația către debitoare prin care îi pune în vedere ca în termen de 1 zi să achite sumele de 24.700 Euro și 18.918,08 lei.
De asemenea, la aceeași dată executorul a emis către debitoare o înștiințare, însoțită de copia încheierii de încuviințare a executării silite, copia titlului executoriu, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și somația, prin care a adus la cunoștință declanșarea executării silite, înștiințarea fiind comunicată debitoarei la data de 11.09.2013.
Ulterior, executorul judecătoresc a emis adrese în vederea identificării bunurilor debitoarei, iar prin procesul verbal de constatare din 21.10.2013 a reținut că imobilele identificate (casă de locuit și anexe, suprafața de 501 m.p. intravilan și_ m.p. extravilan) sunt proprietatea comună a debitoarei și a soțului ei, intimatul T. M., iar creditorul va putea urmări partea debitoarei numai după partajarea bunurilor comune și stabilirea cotei părți ce revine fiecărei părți.
Prin prezenta cerere contestatorul formulează o contestație la executare solicitând partajarea bunurilor comune, fără a contesta vreun act de executare sau un refuz de executare în dosarul de executare nr.408/2013.
Potrivit art.711 alin.1 din Codul de proc.civ. din 2013 (aplicabil în cauză întrucât executarea silită a fost pornită după . acestui act normativ), împotriva executării silite, a încheierilor executorului judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii. Instanța constată că potrivit alin.4 al aceluiași articol, împărțirea bunurilor proprietate comună sau în devălmășie poate fi hotărâtă, la cererea părții interesate, și în cadrul judecării contestației la executare.
Instanța reține că procedura contestației la executare are drept scop remedierea neregularităților săvârșite în cadrul procedurii execuționale, sau explicitarea dispozitivului hotărârii ce constituie titlul executoriu, și poate avea ca efect numai modificarea sau anularea executării fără ca, pe această cale, să schimbe fondul soluției.
Din interpretarea prevederilor art.711 Cod proc.civ. rezultă că prin promovarea unei contestații la executare se urmărește în principal înlăturarea neregulilor din cadrul executării silite sau continuarea executării, iar în subsidiar și partajarea bunurilor proprietate comună.
Reține instanța, că spre deosebire de cererea de constatare a unui drept de creanță care, fără legătură cu partajul de bunuri, nu poate forma obiect al contestației la executare, cererea de partaj poate fi formulată în cadrul contestației, dar doar ca o cerere accesorie sau incidentală, și nu ca o cerere unică. Astfel, solicitarea partajării bunurilor comune în acest cadru procesual presupune cu necesitate o cerere principală care să aibă ca obiect o contestație împotriva executării silite. Această interpretare se desprinde și din alin.4 al art.711 care reglementează posibilitatea partajului în cadrul judecării contestației la executare, ceea ce presupune un litigiu care vizează în principal o contestație cu privire la executarea silită, iar în secundar o cererea având ca obiect partajul.
Instanța reține că legiuitorul nu folosește sintagma „pe calea contestației la executare” atunci când se referă la posibilitatea formulării cererii de partaj, ci expresia „în cadrul judecării contestației”.
Împrejurarea că o contestație la executare nu poate viza exclusiv partajul unui bun comun rezultă și din interpretarea prevederilor art.714 Cod proc.civ., care, deși prevede termene scurte pentru introducerea contestației, nu stabilește un termen în care ar trebui formulată o contestație având un astfel de obiect.
Astfel, raportat la cele reținute, în practică s-ar putea ivi următoarele ipoteze în care cererea de partaj ar putea fi promovată în cadrul unei contestații la executare: situația în care debitorul urmărit sau terța persoană (coproprietar cu debitorul) formulează contestație la executare, solicitând desființarea executării ca urmare a impedimentului legal care rezidă în starea de coproprietate, la care creditorul urmăritor răspunde cu o cerere reconvențională având ca obiect partajul sau situația în care terța persoană (coproprietar cu debitorul urmărit) formulează contestație la executare solicitând desființarea executării ca urmare a impedimentului legal care rezidă în starea de coproprietate, iar printr-un alt capăt de cerere solicită partajul bunurilor comune.
Prin urmare, cererea de partaj poate fi formulată în cadrul contestației la executare atât de către debitor, cât și de creditor, în funcție de poziția acestora față de actele de executare ce se contestă. De asemenea, o astfel de cerere de partaj presupune ca situație premisă efectuarea acte de executare silită cu privire la bunul pentru care se solicită partajul. Astfel, executorul judecătoresc, trecând peste impedimentul constând în starea de coproprietate procedează la executarea silită a bunului (obține încuviințarea executării silite imobiliare, notează urmărirea silită în cartea funciară, întocmește procesul verbal de situație etc.).
Instanța reține că nu există niciun text legal care să stabilească că partajul poate fi cerut exclusiv pe calea contestației la executare de către creditorul urmăritor. Dimpotrivă, calea dreptului comun pentru promovarea acțiunii de partaj este reglementată pentru creditor chiar de dispozițiile legale privind urmărirea silită imobiliară, care în art.817 Cod proc.civ. stabilește că un creditor personal al unui debitor coproprietar sau devălmaș nu va putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în coproprietate comună, ci va trebui să ceară mai întâi partajul. La cererea creditorului, acțiunea în împărțeală poate fi notată în cartea funciară.
Prin urmate, în măsura în care legea ar fi permis creditorului să formuleze exclusiv contestație la executare pentru a obține partajul, nu s-ar mai fi referit la acțiunea în împărțeală, ci doar la contestația la executare.
Calitatea procesuală activă a creditorului în acțiunea de partaj pe calea dreptului comun este recunoscută, de altfel, și de art.353 alin.2 Cod civil, care stabilește că după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul personal poate cere partajul bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale.
Față de acest dispoziții, instanța reține că, în măsura în care creanța prevăzută în titlul executoriu nu se execută de bună voie, iar debitorul urmărit nu are bunuri proprii, creditor personal poate formula, pe calea dreptului comun, o acțiune având ca obiect partajul bunurilor comune care aparțin debitorului urmărit și terțului, iar dacă executarea silită cu privire la bunul comun a fost demarată și se promovează contestație la executare împotriva executării bunului, creditorul poate solicita partajul și în cadrul acestei contestații.
Or, instanța constată că în cauză prin cererea formulată nu se contestă executarea sau un act de executare, ci doar se solicită de creditor partajul bunurilor comune. Mai mult, din dosarul de executare rezultă că executorul judecătoresc nu a procedat la urmărirea silită imobiliară a niciunui bun despre care contestatorul susține ca este comun, astfel încât intimații nu au avut interesul să conteste executarea silită sub aspectul bunurilor care se urmăresc.
În aceste condiții, creditorul contestator are posibilitatea de a formula o acțiune de partaj pe dreptul comun, nu și o contestație la executare prin care să solicite partajul.
Pentru aceste motive, instanța, în baza art.711 Cod proc.civ și art.817 Cod proc.civ., va respinge contestația la executare formulată de contestator.
Întrucât la termenul din data de 11.04.2014 instanța a admis excepția inadmisibilității cererii formulate pe cale reconvențională având ca obiect constatarea dreptului de creanță, instanța urmează să respingă ca inadmisibilă cererea reconvențională.
În baza art.18 din O.U.G. nr.51/2008, întrucât și cererea principală și cea reconvențională vor fi respinse, instanța ca dispune ca ajutorul public judiciar de care au beneficiat contestatorul și intimata T. D. prin încheierile de ședință din data de 13.02.2014 și 01.04.2014 să rămână în sarcina statului.
În ce privește cheltuielile de judecată solicitate de intimatul T. M., instanța reține că dovada acestor cheltuieli a fost făcută după ce instanța a rămas în pronunțare. Or, potrivit art.452 Cod proc.civ, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. De asemenea, potrivit art.394 Cod proc.civ., după închiderea dezbaterilor părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei (cu excepția notelor de concluzii scrise), sub sancțiunea neluării în seamă. În consecință, având în vedere că intimatul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată până la închiderea dezbaterilor, instanța va respinge cererea acestuia.
În baza art.719 alin.4 Cod proc.civ., o copie după prezenta hotărâre, rămasă definitivă, se va comunica Biroului Executorului Judecătoresc A. L..”
♦♦♦
Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorul D. M. și intimata T. D..
Apelantul D. M. învederează faptul că instanța de fond a respins practic contestatia la executare ca inadmisibila, retinand ca singura modalitate prin care, ca si creditor, avea posibilitatea de a cere partajul bunurilor comune ale sotilor era o acțiune de drept comun și nu pe calea contestatiei la executare. Procedand astfel, instanta a interpretat gresit dispozitiile art. 817 din NCPC și cele ale art. 353 alin. 2 C.civ.
Apelantul a solicitat admiterea apelului si trimiterea cauzei spre rejudecare.
Apelanta T. D. a învederat faptul că instanța de fond a respins în mod eronat cererea sa reconventionala ca inadmisibila, retinand ca dreptul sau de creanta nu poate avea loc în cadrul judecarii unei contestații la executare, întrucat acesta nu deriva din starea de coproprietate pentru a fi corelativa partajului.
Apelanta T. D. a solicitat de asemenea admiterea apelului si trimiterea cauzei spre rejudecare.
♦♦♦
Analizand sentința sub aspectul criticilor formulate de apelnții D. M. și T. D., Tribunalul constată că apelurile sunt întemeiate pentru motivele ce succed:
Contestatorul D. M. are calitate de creditor în dosarul de executare silită nr. 408/2013 al B. A. L., debitoare fiind intimata T. D..
Urmare a procesului verbal de constatare încheiat la data de 21.10.2013 de catre B. A. L. din care rezulta ca imobilele proprietatea debitoarei T. D. se afla în proprietate comună, fiind coproprietar împreuna cu sotul său, T. M., creditorul a introdus contestatie la executare prin care a solicitat, în conformitate cu art. 711 alin. 4, art. 988 și art. 989 NCPC partajarea imobilelor proprietatea debitoarei.
În cadrul acestui dosar, intimata T. D. a solicitat pe cale reconvențională să se constate existența unui drept de creanță față de intimatul T. M. format din următoarele sume: 24.700 Euro reprezentând contravaloarea împrumutului ce a făcut obiectul contractului autentificat la BNP C. Ș. și Asociații, 67.180 lei reprezentând contribuția intimatei la edificarea imobilului și 20.154 lei reprezentând contravaloarea muncii fizice depuse de intimată cu ocazia edificării imobilului.
Prin sentința civilă criticata, Judecatoria R. a respins contestatia la executare, iar cererea reconventionala a fost respinsa ca inadmisibilă.
A apreciat instanța de fond faptul ca o contestație la executare nu poate viza exclusiv partajul unui bun comun, creditorul contestator având posibilitatea de a formula o acțiune de partaj pe dreptul comun, nu și o contestație la executare prin care să solicite partajul.
Asadar, chiar dacă instanța de fond nu a invocat excepția inadmisibilității si în ceea ce priveste contestația la executare, a respins cererea pentru acest motiv, fără a se pronunța pe fondul pretentiilor formulate.
Conform art. 711 alin. 4 NCPC împărțirea bunurilor proprietate comună pe cote-părți sau în devălmășie poate fi hotărâtă, la cererea părții interesate, si în cadrul judecării contestației la executare.
Situația premisă avută în vedere de text este aceea ca executarea silită să privească bunuri asupra carora debitorul sau tertul garant au un drept de proprietate comună, pe cote părți sau în devălmășie.
Pentru a fi incidentă dispozitia menționată este necesar ca împărțirea bunurilor să fie solicitată de partea interesată, în speță de către creditor.
Mai mult, dacă instanța de fond aprecia că în cauză creditorul nu are deschisă calea contestației la executare, avea obligatia, conform art. 22 alin.4,5 NCPC, de a da cererii calificarea juridică corectă, iar nu de a respinge cererea ca inadmisibilă.
În ceea ce priveste apelul declarat de T. D., dat fiind ca împărțeala bunurilor se face după regulile dreptului comun, chiar dacă se realizează pe calea incidentală a contestației la executare, se retine că și acesta este întemeiat.
Prin urmare, Tribunalul va admite ambele apeluri promovate in cauză, astfel că, în temeiul art.480 alin.2 NCPC va anula hotararea Judecatoriei R. și va trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelurile declarate de contestatorul D. M. și intimata T. D. împotriva sentinței civile nr. 161/16.05.2014 și încheierii de ședință din 11.04.2014 pronunțate de Judecătoria H., pe care le anulează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pronuntata in sedinta publica azi, 18.12.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
D.T.A.M. M.M. M.G.
Red./Tehnored. D.T.A.M..
4 ex/16.02.2015
Jud. fond. G. R. M.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1166/2014.... | Fond funciar. Decizia nr. 1841/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
