Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1167/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1167/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 14514/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 18 Decembrie 2014
Președinte - Diuță T. A. M.
Judecător -M. M.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 1167
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelantul G. D. împotriva sentinței civile nr. 4170/21.03.2014 a Judecătoriei Iași, intimata Ț. Ș. A., având ca obiect exercitarea autorității părintești încuviințare purtare nume - disjungere.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04.12.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 11.12.2014, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi ,18.12.2014, când
TRIBUNALUL
Asupra cererii de apel de față reține urmatoarele:
Prin sentința civilă nr. 4170/21.03.2014 a Judecătoriei Iași s-a dispus în sensul că:
„Admite în parte cererea formulată de reclamantul pârât G. D., cu domiciliul în Iași, ., ..1, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta reconvenientă Ț. Ș. A., cu domiciliul ales la Cabinet avocat M. L., în Iași, ..4, ., jud. Iași.
Respinge cererea formulată de reclamantul pârât G. D. în contradictoriu cu pârâții Ț. M. și Ț. E., ambii cu domiciliul ales la Cabinet avocat M. L., în Iași, ..4, ., jud. Iași, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Admite cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de intervenientul Ț. E..
Ia act de renunțarea intervenientei Ț. M. la judecata cererii de intervenție voluntară accesorie.
Încuviințează ca minora Ț. M. T., născută la data de 15.03.2008, să poarte numele de familie al reclamantului pârât, respectiv cel de „G.”.
Dispune emiterea unei adrese către Serviciul Stare Civilă din cadrul Direcției Locale de Evidență a Persoanelor Iași, în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni pe marginea actului de naștere al minorei, înregistrat sub nr.2105 din 20.03.2008 în Registrul de Stare Civilă al Direcției Locale de Evidență a Persoanelor Iași - Serviciul Stare Civilă.
Dispune ca autoritatea părintească asupra minorei Ț. M. T., născută la data de 15.03.2008, să fie exercitată de către ambii părinți și stabilește locuința minorei la reclamantul pârât.
Obligă pârâta să plătească reclamantului pensie de întreținere în favoarea minorei în cuantum de 141,50 lei lunar, începând cu data de 10.05.2013 (data introducerii cererii de chemare în judecată) și până la data de 30.06.2013, de la data de 01.07.2013 și până la data de 31.12.2013 suma de 150 lei lunar, iar de la data de 01.01.2014 și până la majorat suma de 159 lei lunar.
Ia act de faptul că nu s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.”
Pentru a decide astfel prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
„Prin sentința civilă pronunțată la data de 12.04.2013 în dosarul nr._ a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea cererii având ca obiect încetare plasament de urgență și reintegrare în familie, a fost disjuns capătul de cerere formulat de reclamantul G. D. în contradictoriu cu pârâții Ț. Ș. A., Ț. E. și Ț. M. având ca obiect încetare plasament de urgență și reintegrare în familie a minorei Ț. M. T. și a fost declinată competența în favoarea Tribunalului Iași. Prin aceeași sentință s-a dispus înregistrarea manuală la același complet a celorlalte capete de cerere.
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ reclamantul G. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Ț. Ș. A. încuviințarea purtării de către minora Ț. M. T., născută la data de 15.03.2008 a numelui său de familie, exercitarea exclusivă a autorității părintești față de minoră, stabilirea locuinței minorei la domiciliul său și obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că din relația sa cu pârâta a rezultat minora Ț. M. T., născută la data de 15.03.2008. A susținut reclamantul că pârâta nu i-a permis să vadă copilul. Atunci când minora avea aproximativ 2 ani s-a deplasat în satul în care locuia pârâta, ocazie cu care a stat de vorbă cu părinții acesteia, care i-au spus că pârâta este plecată în Italia de când minora avea 6 luni și a fost crescută de ei. Reclamantul a susținut că de atunci a vizitat minora și a luat-o la domiciliul lui câte o săptămână sau două, iar în vacanța de vară o lună. A mai arătat reclamantul că în prezent, minora este foarte atașată de el și de soția lui.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri, în copie.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, legal timbrată, prin care a solicitat instanței să încuviințeze ca minora să poarte numele de familie al reclamantului, exercitarea de către ambii părinți a autorității părintești asupra minorei, stabilirea locuinței minorei la domiciliul bunicilor materni și obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei.
În motivare, pârâta reconvenientă a arătat că din relația sa cu reclamantul pârât a rezultat minora Ț. M. T., născută la data de 15.03.2008. A susținut pârâta reconvenientă că, din cauza problemelor financiare a fost nevoită să plece în Italia pentru a lucra atunci când minora avea vârsta de 6 luni și de atunci aceasta a rămas în grija bunicilor materni. Reclamantul a venit să vadă minora la insistențele bunicilor materni, atunci când aceasta avea 2 ani și a luat-o de câteva ori în cursul anilor 2011 și 2012. Deoarece reclamantul nu a dorit să-și asume nicio responsabilitate față de minoră nici după 4 ani de la nașterea acesteia, singura modalitate în care bunicii materni o puteau reprezenta în mod legal pe minoră a fost instituirea măsurii plasamentului.
În drept au fost invocate prevederile art.119 C.proc.civ., art.397, art.399, art.400, art.499, art.505 al.2 și 9 c.civ., art.274 C.proc.civ.
În dovedire, pârâta reconvenientă a solicitat administrarea probelor prin înscrisuri, prin declarațiile martorilor, interogatoriul reclamantului și efectuarea anchetei sociale.
Pârâții Ț. M. și Ț. E. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, legal timbrată, prin care au solicitat exercitarea de către ambii părinți a autorității părintești asupra minorei Ț. M. T., născută la data de 15.03.2008, stabilirea locuinței minorei la domiciliul lor, încuviințarea ca minora să poarte numele de familie al reclamantului și obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei.
În motivare, intervenienții au precizat că după nașterea minorei au luat legătura cu reclamantul pentru a avea grijă de aceasta, dar a refuzat și nu a fost interesat să o vadă până la vârsta de 2 ani. În anul 2011, la insistențele lor a venit din nou să vadă minora și a luat-o de două ori. Deoarece reclamantul nu a dorit să-și asume nicio responsabilitate față de minoră nici după 4 ani de la nașterea acesteia, singura modalitate în care bunicii materni o puteau reprezenta în mod legal pe minoră a fost instituirea măsurii plasamentului. Intervenienții au precizat că la data de 8 februarie 2013 reclamantul a luat minora pentru a petrece week-end-ul împreună cu aceasta, însă de atunci nu a mai adus-o la locuința lor.
În drept au fost invocate prevederile art.397, art.399, art.400, art.499, art.505 al.2 și art.529 C.civ., art.49 și art.274 C.proc.civ.
În dovedire, intervenienții au solicitat administrarea probelor prin înscrisuri, prin declarațiile martorilor, interogatoriul reclamantului și ancheta socială. Intervenienții au depus înscrisuri.
Reclamantul a completat cererea de chemare în judecată, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților Ț. M. și Ț. E., reintegrarea minorei în familie și încetarea măsurii plasamentului în regim de urgență a minorei la familia Ț. M. și Ț. E., capete de cerere cu privire la care a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași și a fost declinată competența în favoarea Tribunalului Iași.
Prin Încheierea din data de 10.05.2013 instanța a dispus, în temeiul art.244 al.1 pct.1 C.proc.civ. suspendarea judecății până la soluționarea irevocabilă a cauzei înregistrate sub nr._ la Judecătoria Iași și declinată spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Iași.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 13.12.2013. La același termen instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ț. M. și Ț. E..
La termenul de judecată din data de 07.02.2014 instanța a calificat capătul de cerere având ca obiect exercitarea autorității părintești de către ambii părinți ca fiind cerere de intervenție voluntară accesorie, care a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu.
La același termen instanța a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu.
Intervenienta Ț. M. a renunțat la judecata cererii de intervenție la termenul de judecată din data de 07.03.2014.
Au fost administrate probele prin înscrisuri și prin declarațiile martorului propus de reclamant. Pârâta a renunțat la administrarea probelor prin declarațiile unui martor și interogatoriul reclamantului. Pârâta neprezentându-se întrucât este plecată în străinătate.
A fost efectuată ancheta socială.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform art.6 al.6 C.civ., dispozițiile legii noi sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, obligația legală de întreținere.
Din relația părților a rezultat minora Ț. M. T., născută la data de 15.03.2008, potrivit certificatului de naștere de la fila nr.6 din dosar.
Prin sentința civilă nr.2795/21.08.2013, irevocabilă, Tribunalul Iași a admis cererea formulată de reclamantul G. D. și a dispus încetarea măsurii plasamentului familial la bunicii materni Ț. M. și Ț. E. și reintegrarea acesteia în familie, respectiv la tată.
Depoziția martorului audiat, evidențiază că, atunci când minora avea 1 an sau 2 ani, pârâta a plecat în străinătate, iar minora a locuit cu bunicii materni. Din vara anului 2012 minora locuiește împreună cu reclamantul, deoarece era nesupravegheată și mereu murdară. Uneori, bunicii materni au lovit-o pe minoră și i-au adresat cuvinte jignitoare. Minora este atașată de reclamant și soția acestuia.
Conform raportului de anchetă socială de la locuința reclamantului, acesta locuiește împreună cu soția și minora într-un apartament format dintr-o cameră, condițiile materiale fiind bune. Minora este îngrijită, nu are probleme de sănătate și frecventează cursurile grădiniței. În prezent, reclamantul are un loc de muncă stabil.
Astfel cum rezultă din raportul de anchetă socială de la domiciliul pârâtei, aceasta are 2 copii dintr-o altă relație și locuiește împreună cu aceștia și partenerul său în casa părinților acestuia.
Autoritatea părintească este, astfel cum rezultă din prevederile art.483 C.civ., ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți, ceea ce semnifică că părinții vor decide împreună măsurile de luat pentru asigurarea sănătății, educației și, în general, orice este de întreprins pentru dezvoltarea copilului.
Conform art.505 al.1 C.civ., în cazul copilului din afara căsătoriei, a căruia filiație a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc. Potrivit al.2 al aceluiași articol, dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.
Astfel, art.397 C.civ. prevede că autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel, iar potrivit art. 398 al.1 C.civ., numai dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de unul din părinți.
Având în vedere probatoriul cauzei, instanța apreciază că nu a rezultat existența unor motive temeinice, relevante în relația dintre pârâtă și minoră, care să determine îndepărtarea de la cotitularitatea autorității părintești și de la consultarea asupra deciziilor importante ce organizează viața copilului, interesul superior al acestuia fiind acela de a fi crescut de ambii părinți.
În consecință, luând în considerare principiul fundamental al interesului superior al copilului, instanța va dispune, în temeiul art.505 al.2 raportat la art.397 C.civ., exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorei.
Conform art.496 al.1 C.civ., copilul minor locuiește la părinții săi. Astfel cum rezultă din dispozițiile al.3 al aceluiași articol, în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște la care dintre părinți va fi locuința copilului.
La stabilirea locuinței minorei instanța are în vedere principiul interesului superior al copilului, promovat de art.263 C.civ. și art.2 din Legea nr. 272/2004, faptul că din vara anului 2012 minora locuiește împreună cu reclamantul, vârsta minorei de 6 ani, nevoia acesteia de stabilitate și echilibru, nevoile fizice, emoționale și psihologice specifice vârstei, faptul că reclamantul îi poate oferi condiții materiale bune și un mediu afectiv și cognitiv de natură să îi asigure dezvoltarea fizică, intelectuală și îndrumarea morală, precum și atașamentul minorei față de tatăl ei și soția acestuia. Pe de altă parte, instanța are în vedere că pârâta este plecată în străinătate, iar în perioada în care minora a locuit cu bunicii materni nu a fost îngrijită corespunzător de aceștia. Luând în considerare și concluziile rapoartelor de anchetă socială, instanța, în temeiul art.496 al.3 C.civ., va stabili locuința minorei la reclamant.
Conform art. 499 al.1 C.civ. părinții sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
Minorul se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri, astfel cum rezultă din dispozițiile art.525 al.1 C.civ., dispoziții care stabilesc prezumția stării de nevoie a minorului.
Prin urmare, având în vedere faptul că minora se află în imposibilitate de a munci, situație ce determină starea de nevoie a acesteia, conform art. 524 al.1 C.civ. și faptul că pârâta, în calitate de părinte, are obligația legală de întreținere, în temeiul art. 529 al. 1 și al.2 C.civ., se va stabili în sarcina acesteia obligația de plată a pensiei de întreținere în cuantum de 1/4 din venitul minim net pe economia națională, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la majoratul copilului, avându-se în vedere dispozițiile art.532 al.1 C.civ., precum și faptul că nu s-a dovedit ca pârâta să fie în prezent angajată. Deși aceasta a solicitat ca instanța să aibă în vedere că mai are doi copii în întreținere, din certificatele de naștere depuse în copie la dosarul cauzei nu rezultă filiația acestora, ci doar data nașterii și localitatea în care s-au născut.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect încuviințarea ca minora să poarte numele de familie al tatălui, instanța reține dispozițiile art. 450 alin.1 și 2 din Noul cod civil potrivit cărora copilul din afara căsătoriei dobândește numele de familie al aceluia dintre părinți față de care filiația a fost mai întâi stabilită, iar în cazul în care filiația a fost stabilită ulterior și față de celălalt părinte, copilul, prin acordul părinților, poate lua numele de familie al părintelui față de care și-a stabilit filiația ulterior sau numele reunite ale acestora.
Având în vedere și prevederile art.2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului, instanța apreciază că prin încuviințarea purtării de către minoră a numelui tatălui se asigură ocrotirea interesului superior al acesteia, motiv pentru care, în temeiul art. 450 din Noul Cod Civil, urmează să încuviințeze ca minora să poarte numele de familie al tatălui, și anume acela de „G.”.
În conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă, instanța va dispune emiterea unei adrese către Serviciul Stare Civilă din cadrul Direcției Locale de Evidență a Persoanelor Iași, în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni pe actul de naștere al minorei, înregistrat sub nr.2105 din 20.03.2008 în Registrul de Stare Civilă al Direcției Locale de Evidență a Persoanelor Iași - Serviciul Stare Civilă.
Ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, instanța va respinge cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții Ț. M. și Ț. E., ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
De asemenea, instanța va lua act de renunțarea intervenientei Ț. M. la judecata cererii de intervenție voluntară accesorie.
În temeiul art. 274 al.1 C.proc.civ. și al principiului disponibilității, instanța va lua act de faptul că nu s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul G. D., criticând sentința sub aspectul custodiei asupra minorei, invocând faptul că greșit prima instanță a trecut peste voința părților, care s-au înțeles ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de către tată, pârâta fiind prezentă în instanță și precizând acest aspect, dar a nesocotit și probatoriul administrat din care a reieșit că pârâta are o relație cu un alt bărbat, nu poate fi contactată de reclamant pentru problemele esențiale legate de creșterea minorei întrucât actualul soț nu îi permite acest lucru, dar și dezinteresul vădit al pârâtei privitor la acest copil, exercitarea în comun a autorității părintești fiind dificil de exercitat câtă vreme pârâta locuiește în străinătate, neputând fi contactată.
Solicită, în consecință, admiterea apelului.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În apel nu au fost administrate probe.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate și raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul constată că apelul este întemeiat, astfel că îl va admite, pentru considerentele ce succed:
În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și art. 263 alin.1 Cod civil, orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului, a cărui ocrotire impune asigurarea tuturor condițiilor morale și materiale necesare creșterii, educării și pregătirii profesionale ale acestuia, corespunzătoare posibilităților reale ale părinților.
În conformitate cu dispozițiile art. 397 și art. 398 alin.1 din Noul Cod Civil, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul când pentru motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
Din declarația martorului audiat în cauză, precum și din concluziile rapoartelor de anchetă socială efectuate în prezenta cauză și în dosar nr._ a reieșit faptul că atunci când minora avea 1 an sau 2, pârâta a plecat în străinătate, iar minora a locuit cu bunicii materni, neavând asigurate toate condițiile unei creșteri și dezvoltări normale și armonioase, din vara anului 2012 minora locuind împreună cu reclamantul și fiind atașată de reclamant și soția acestuia.
Pârâta din prezenta cauză a susținut în fața primei instanțe faptul că este de acord ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de către tată având în vedere tocmai faptul că aceasta locuiește și în străinătate, reclamantul nu poate comunica cu pârâta facil în privința deciziilor importante vizând-o pe minoră, pârâta nu s-a putut preocupa îndeaproape de minoră și nu se poate preocupa nici pe viitor, fiind în prezent în altă relație din care s-au născut doi copii minori, apreciind că este în interesul copilului ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de tată.
În drept, potrivit disp. art. 36 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (1) Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor. (2) Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său. (7) Se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
Motivele întemeiate pentru ca instanța să poată decide ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte nu sunt exhaustiv prevăzute, acestea fiind prezentate exemplificativ de dispoziția legală citată, Tribunalul apreciind faptul că dezinteresul total față de minoră din partea unuia din părinți (motiv pentru care minora a fost dată în plasament), coroborat cu imposibilitatea părinților de a păstra legătura și a decide în comun atunci când unul din aceștia este plecat în străinătate, pot constitui motive pentru ca instanța să dispună ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte.
Intimata nu s-a mai interesat de minoră de la o vârstă foarte fragedă, nu a ținut legătura cu aceasta și nu a contribuit la creșterea și educarea acesteia, exercitarea autorității părintești de către reclamant fiind în interesul copilului în condițiile în care părțile nu pot avea o comunicare facilă, iar plecarea pârâtei în străinătate, unde a rămas o lungă perioadă, l-ar pune pe reclamant în imposibilitatea de a lua decizii importante pentru minoră.
Pentru acest motive Tribunalul, în temeiul disp. art. 480 cod procedură civilă, va admite apelul declarat de reclamantul G. D. împotriva sentinței civile nr. 4170/21.03.2014 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că dispune ca autoritatea părintească asupra minorei G. M. T., născută la data de 15.03.2008, să fie exercitată exclusiv de către tatăl minorei, reclamantul G. D., urmând a menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu contravin prezentei decizii.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Admite apelul declarat de reclamantul G. D. împotriva sentinței civile nr. 4170/21.03.2014 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Dispune ca autoritatea părintească asupra minorei G. M. T., născută la data de 15.03.2008, să fie exercitată exclusiv de către tatăl minorei, reclamantul G. D..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu contravin prezentei decizii.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
D.T.A.M. M.M. M.G.
Red./Tehnored. M.M.
4 ex/09.01.2015
Jud. fond A. T. S.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
