Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1159/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1159/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 39101/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 18 Decembrie 2014
Președinte - C. R.
Judecător C. E. C.
Grefier Ș. D.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1159/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta-reclamantă C. A. și pe intimatul-pârât C. P., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11.12.2014, susținerile apărătorilor părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi, 18.12.2014, când
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civile de față Tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5997/24.04.2014 Judecătoria Iași a respins ca inadmisibilă acțiunea promovată de reclamanta C. A. împotriva pârâtului C. P. reținând în esență faptul că părțile nu au dovedit parcurgerea procedurii prealabile introducerii cererii de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr 625 din 18.09.2014 Tribunalul Iași a admis apelul declarat de reclamanta C. A. împotriva sentinței civile nr. 5997/24.04.2014 a Judecătoriei Iași, sentință pe care a anulat-p, respingând excepția inadmisibilității acțiunii formulate și reținând cauza spre judecare pe fond.
Analizând cererea formulată de reclamantă reține Tribunalul următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 3.12.2013 sub nr._, reclamanta C. A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul C. P. să dispună partajul bunurilor comune, constatarea cotei de 100% în favoarea reclamantei.
În motivare, reclamanta a arătat că în timpul căsătoriei părțile au dobândit apartamentul situat in Iași, . în valoare de 125.000 lei cu o contribuție de 100% la dobândirea bunului. Susține reclamanta că pârâtul nu a avut nici o contribuție la dobândirea acestuia. Arată reclamanta că au lucrat atât ea cât și pârâtul în Italia unde obțineau venituri substanțiale, că în anul 2010 s-a întors în țară întrucât urma să se nască fiica lor, că după nașterea fetiței pârâtul a început să manifeste dezinteres față de familie. În aceste condiții reclamanta s-a hotărât să achiziționeze în țară un apartament. Sursa banilor cu care a fost dobândit apartamentul a constituit-o economiile personale și ajutorul dat de către părinții săi.
De la nașterea minorei și până la pronunțarea sentinței de divorț pârâtul nu a contribuit cu nimic la cheltuielile de creștere și educare ale fetiței.
În drept a invocat dis part 979 – 995 cod proc civilă.
A atașat cererii de chemare în judecată certificatul de naștere al minorei, copia sentinței de divorț.
Reclamanta a formulat cerere de ajutor public judiciar privind taxa de timbru impusă de către instanța de fond, cerere ce a fost încuviințată.
Legal cita pârâtul a formulat întâmpinare prin care solicită admiterea în parte a acțiunii promovate susținând o cotă de contribuție de 10% la dobândirea bunului ce face obiectul partajului. Susține că a ajutat reclamanta cu suma de 3000 euro la momentul la care aceasta a hotărât să cumpere apartamentul și că știe că și părinții reclamantei au contribuit cu o sumă de bani
În rejudecare Tribunalul a încuviințat apelantei reclamante solicitarea de administrare a probei cu înscrisuri și a probei testimoniale procedându-se la audierea martorului L. I..
Pârâtul nu a solicitat administrarea de probe în susținerea întâmpinării.
Analizând probatoriul administrat în cauză Tribunalul reține următoarele:
La data de 05.09.2009 părțile s-au căsătorit iar prin sentința civilă 9598/21 iun 2013 Judecătoria Iași a declarat desfăcută prin divorț căsătoria părților.
Bunul ce face obiectul prezentului partaj, apartamentul nr. 2 în suprafață de 50,95 mp situat în Iași . ,. parter a fost dobândit prin contractul de vindere cumpărare încheiat între reclamantă în calitate de cumpărătoare și vânzătorii L. I. și L. C. – L. pentru suma de 133.000 lei, contractul fiind autentificat sub nr. 2020 din 18 iulie 2011
Deoarece bunul a fost dobândit de părți în timpul căsătoriei aceste se bucură de prezumția de comunitate instituită de dis part 32 cod fam., bunul fiind dobândit anterior intrării în vigoare a noului cod civil.
În ceea ce privește valoarea imobilului, Tribunalul reține că valoarea indicată de reclamantă nu a fost contestată și nu este una derizorie, astfel încât va fi reținută ca valoare reală a bunului supus partajului la momentul ieșirii din indiviziune.
În ceea ce privește cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, reține Tribunalul că aceasta se stabilește având în vedere contribuția fiecăruia dintre soți prin munca sau mijloacele sale proprii la dobândirea sau conservarea bunurilor comune.
În cauză, rezultă din probatoriul administrat că la data achiziționării imobilului apartament pârâtul se afla în Italia, reclamanta fiind cea care a cumpărat apartamentul. Susținerile reclamantei vizând contribuția exclusivă la dobândirea acestui bun sunt confirmate de declarația martorului audiat în instanță care afirmă că apartamentul a fost achiziționat de către reclamantă din venituri proprii și sume de bani împrumutate de la familia acesteia și cu cele reținute de către instanță la momentul soluționării cererii având ca obiect divorț.
Astfel s-a reținut de către instanță faptul că între reclamantă și pârât nu mai existau relații de natura căsătoriei cu 2 ani anterior divorțului, părțile fiind separate în fapt, motiv determinant al divorțului fiind atitudinea indiferentă a pârâtului față de familie.
Pârâtul a recunoscut faptul că la momentul achiziționării apartamentului de către reclamantă nu locuiau împreună dar, arată că a contribuit cu suma de 3000 de euro la achiziția apartamentului. Această susținere însă nu a fost probată cu nici un mijloc de probă.
Nu se poate reține de către instanță nici un altfel de contribuție a pârâtului la dobândirea sau conservarea bunurilor comune câtăvreme acesta nu a locuit împreună cu aceasta și cu minora rezultată din căsătorie și nici nu a contribuit constant la cheltuielile de creștere și educare ale minorei.
Constatând că părțile au dobândit în timpul căsătoriei imobilul apartament nr. 2 în suprafață de 50,95 mp situat în Iași . ,. valoare de 125.000 lei ca bun comun precum și faptul că reclamanta a avut o cotă de contribuție de 100% la dobândirea acestuia, având în vedere cererea de partaj formulată, Tribunalul va dispune încetarea coproprietăți prin partaj în sensul că va atribui bunul în natură către reclamantă.
Având în vedere faptul că reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar constând în scutirea sa de la plata taxei judiciare de timbru, văzând căderea în pretenții a pârâtului, Tribunalul va obliga pârâtul la plata către stat a sumei de 625 lei, cu titlu de ajutor public judiciar acordat reclamantei, aferent părții pentru care pârâtul a căzut în pretenții.
În temeiul dis part 502 din OUG 51/2008, având în vedere faptul că reclamanta a obținut prin prezenta hotărâre bunuri a căror valoare depășește de 10 ori valoarea ajutorului public acordat, va obliga reclamanta la restituirea sumei de 5625 lei reprezentând ajutor public judiciar, către stat.
Pentru considerentele mai sus expuse Tribunalul
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite acțiunea reclamantei C. A. CNP_ cu domiciliul în . . . procedural ales la sediul Cabinetului de avocat F. A. în Iași . în contradictoriu cu pârâtul C. P. CNP_ cu domiciliul în Iași .. C3 . . jud V. cu domiciliul procedural ales la C. av A. C. din Iași . 3 . incinta Class Office Center.
Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei imobilul apartament nr. 2 în suprafață de 50,95 mp situat în Iași . ,. parter, în valoare de 125.000 lei, bun comun.
Constată că reclamanta a avut o cotă de contribuție de 100% la dobândirea bunului comun.
Dispune încetarea coproprietăți prin partaj.
Dispune atribuirea bunului în natură către reclamantă.
Obligă pârâtul la plata către stat a sumei de 625 lei, cu titlu de ajutor public judiciar acordat reclamantei, aferent părții pentru care pârâtul a căzut în pretenții.
Obligă reclamanta, în temeiul dis part 502 din OUG 51/2008, la restituirea sumei de 5625 lei reprezentând ajutor public judiciar, către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 18.12.2014
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
R.C. C.C.E. D.Ș.
Red./tehnored. R.C.
4 ex., 03.04.2015
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1167/2014.... → |
|---|








