Fond funciar. Decizia nr. 441/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 441/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 5717/866/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 28 Martie 2014
Președinte - A. M. Diuță T.
Judecător C. E. C.
Judecător E. C. F.
Grefier D. M. B.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 441/2014
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurenta R.N.P. R. - DIRECȚIA SILVICĂ IAȘI și pe intimații A. M. D., C. L. DE FOND FUNCIAR S. și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI, având ca obiect fond funciar, plângere împotriva Hot. .> La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 21.03.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru azi, 28.03.2014 când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.939/2013 a Judecătoriei P. s-au dispus următoarele:
„Respinge ca neintemeiata plangerea formulata de Regia N. a Padurilor – R., prin Directia S. Iasi, in contradictoriu cu intimatii A. M. D., dom. in Dolhasca, nr. 350, jud. Suceava, C. Locala Siretel de Fond Funciar si C. Judeteana Iasi de Fond Funciar.”
Pentru a pronunța aceasta soluție, prima instanța a reținut în principal următoarele:
Prin actiunea civila inregistrata la aceasta instanta sub nr._, petenta Regia N. a Padurilor- R., prin Directia S. Iasi, a solicitat, in contradictoriu cu intimatii A. M. D., C. Locala Siretel de Fond Funciar si C. Judeteana Iasi de Fond Funciar, anularea Hotararii nr. 683/2012 a Comisiei Judetene Iasi.
In motivarea plangerii, formulata in baza disp. art. 53 ali.2 din Legea nr. 18/1991, petenta arata ca in mod neintemeiat s-a dispus prin hotararea contestata completarea amplasamentului reconstituit intimatului A. M. D. cu suprafata de 1,36 ha teren forestier, situat in UP IV Siretel, ua 84D si ua 84E%. Arata petenta ca pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafetei de 1,36 ha teren forestier A. M. D. nu a depus acte de proprietate din care sa rezulte calitatea de persoana indreptatita, reconstituirea fiind facuta cu incalcarea disp. art. 9 alin. 5 lit. b. din Legea nr. 18/1991, a art. 61 alin.1 teza II din HG 890/2005, respectiv art. 3 alin. 5 din Legea nr. 1/2000.
Alaturat plangerii, petenta depune copia Hotararii nr. 683/2012 a Comisiei Judetene Iasi, Referatele Comisiei Locale Siretel nr. 5153/16.12.2011 si nr. 6043/06.06.2012, adresa nr. 5922/14.12.2012 emisa de R.- R..
Intimatul A. M. D. formuleaza intampinare, aratand ca dreptul sau de proprietate a fost obtinut prin sentinta civila nr. 777/19.03.2010 a Judecatoriei P., iar in baza acestei sentinte s-a emis Hotararea nr. 683/04.10.2010.
Intampinare a formulat si C. Judeteana Iasi de Fond Funciar, solicitandu-se respingerea actiunii R. R. ca neintmeiata. Se arata ca prin hotararea comisiei judetene s-a luat act de sentitna civila prin care intimatului A. M. D. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 1,36 ha teren forestier pe raza ., in trupul I., fara a se mentiona amplasamentul exact. Ulterior, prin referatul nr. 5153/16.12.2011 C. Locala Siretel a propus Comisiei Judetene Iasi validarea amplasamentului suprafetei de 1,36 ha in UP IV Siretel, din care 1,30 ha teren in UA D si 0,06 ha teren in UA E%. Cu acest prilej, reprezentantii Ocolului Silvic Siretel au formulat o . obiectiuni fata de propunerea comisiei locale, amplasamentul fiind diferit de cel mentionat in sentinta civila nr. 777/19.03.2010 a Judecatoriei P., desi se recunoaste ca trupul I. este retrocedat in intregime in baza Legii nr. 18/1991 si Legii nr.1/2000. Astfel, C. Judeteana Iasi a stabilit ca intrucat vechiul amplasament al suprafetei de 1,36 ha teren este ocupat, fiind retrocedat in baza legilor funciare anterioare catre alte persoane, comisia locala, potrivit competentelor sale, a identificat un amplasament liber, acceptat de catre solicitant. In consecinta, C. Judeteana Iasi a dispus completarea Hotararii nr. 3993/10.12.2010 si a anexei nr. 37 cu amenajamentul silvic propus de comisia locala.
La solicitarea instantei, la dosarul cauzei s-a inaintat de catre C. Judeteana Iasi documentatia care a stat la baza emiterii Hotararii nr. . 683/2012 a Comisiei Judetene Iasi.
In cauza nu s-au administrat alte probe in afara inscrisurilor depuse de catre parti si a documentatiei solicitata de catre instanta.
Analizand inscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanta constata plangerea de fata ca fiind neintemeiata, avand in vedere considerentele ce succed:
Prin sentinta civila nr. 777/19.03.2010 a Judecatoriei P., ramasa irevocabila, pe numele A. M. D. s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 1,36 ha teren forestier situat pe raza .> Urmare a acestei reconstiuiri, se emite Hotararea nr. 3993/10.12.2010 a Comisiei Judetene Iasi, prin care se ia act de sentinta civila nr. 777/2010 si se dispune inscrierea in anexa 37.
Cu ocazia efectuarii demersurilor si intocmirii procedurii pentru punerea in posesie a beneficiarului reconstituirii, C. Locala Siretel de Fond Funciar constata ca vechiul amplasament, ce viza trupul I., a fost in intregime atribuit in baza legilor funciare anterioare unor terte persoane. Astfel ca, in considerarea atributiilor ce ii revin si in vederea punerii in executare a sentintei civile, comisia locala a identificat un alt amplasament, liber, fiind intocmit Referatul nr. 5153/16.12.2011.
Potrivit acestui referat, C. Locala Siretel propune punerea in posesie a intimatului A. M. D. pe amplasamentul din UP IV Siretel, din care 1,30 ha teren in UA 84D si 0,06 ha teren in UA 84 E%. Urmare a acestei propuneri, C. Judeteana Iasi, prin Hotararea nr. 683/04.10.2012- ce face obiectul prezentei plangeri – s-a dispus completarea amenajamentului silvic stabilit prin Hotarare nr. 3993/10.12.2010 cat si a Anexei 37 privitor la suprafata de 1,36 ha teren forestier reconstituit pe numele A. M. D. in sensul indicat de catre comisia locala, care va proceda la punerea in posesie.
Instanta constata ca in cazul reconstituirii de care intimatul A. M. Dumtiru a beneficiat, punerea in posesie pe vechiul amplasament nu mai este posibila, existand retrocedari legale in beneficiul unor terte persoane.
Instanta are in vedere ca astfel de situatii sunt reglementate de catre legiutior, respectiv ca potrivit art. 10 din HG 890/2005, în situațiile in care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibila, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se va oferi, un alt amplasament situat in aceasi localitate sau ..(…).
Astfel, raportat la motivele invocate de catre petenta R. R. prin actiunea de fata, instanta apreciaza ca: pe de o parte, asupra indreptatirii intimatului A. M. D. la reconsituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 1,36 ha teren forestier instanta de judecata s-a pronuntat definitiv si irevocabil, aspect ce a intrat in puterea lucrului judecat; iar pe de alta parte, identificarea unui alt amplasament in vederea punerii in posesie a beneficiarului reconstituirii s-a realizat in conditii perfect legale.
De altfel, instanta retine ca petenta se raporteaza strict la indreptatirea intimatului A. M. D. la reconstituirea dreptului de proprietate, insa, in conditiile in care prin Hotararea nr. 683/2012 contestata nu s-a facut decat sa se ia act si sa se urmeze punerea in executare a unei sentinte civile, actiunea de fata apare ca fiind vadit neintemeiata.”
* * *
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamanta Regia Națională a Pădurilor – R., prin Direcția Silvică Iași.
În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că prin Sentința civilă nr. 939/2013 din 19.03.2013, prima instanța a respins acțiunea motivat de faptul că hotărârea judecătorească care a stat la baza emiterii HCJ nr. 683/4.10.2012, respectiv Sentința civilă nr. 777/19.03.2010 a Judecătoriei P., irevocabilă, ar fi intrat în puterea lucrului judecat cu privire la îndreptățirea intimatului la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1,6 ha teren forestier.In mod greșit s-a reținut puterea lucrului judecat, întrucât între cele două cauze, cea soluționată prin Sentința civilă nr. 777/19.03.2010 a Judecătoriei P. și prezenta cauză nu este îndeplinită condiția triplei identități de obiect, cauză și părți prevăzută de art. 1201 C. civ., pentru a opera prezumția legală prevăzută de art. 1200 alin. 4 C.civ., R. - R., prin Direcția Silvică Iași nefiind parte în acel proces. În fapt, prin HCJ nr. 683/4.10.2012, C. Județeană Iași a validat propunerea Comisiei Locale S. și a dispus completarea amplasamentului cu suprafața de 1,36 ha teren forestier reconstituită pârâtului A. M. D., situată în UP IV S., ua 84D — 1,30 ha și ua 84E% - 0,06 ha.Pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1,36 ha teren forestier, pârâtul nu a depus acte de proprietate din care să rezulte calitatea de persoană îndreptățită, reconstituirea fiind făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. 5 lit. b) din Legea nr. 18/1991, republicată, art. 61 alin. 1 teza II din HG nr. 890/2005, respectiv art. 3 alin. 5 din Legea nr. 1/2000.Potrivit art. 61 din HG nr. 890/2005, „Reconstituirea se va face având în vedere structura de proprietate existentă la momentul deposedării abuzive a acestor terenuri de către regimul comunist." De asemenea, potrivit art. 3 alin. 5 din Legea nr. 1/2000, "Prin proprietar deposedat, în sensul prezentei legi, se înțelege persoana titulară a dreptului de proprietate în momentul deposedării."La emiterea HCJ nr. 683/4.10.2012, comisiile de fond funciar aveau obligația de a verifica - în mod riguros existența actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludenta acestor acte", în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000.
In concluzie, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței primei instanțe în sensul admiterii acțiunii și anularea Hotărârii Comisiei Județene Iași nr. 683/4.10.2012.
Intimata C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
În motivare s-a arătat că aspectele invocate de către Regia Națională a Pădurilor - R., prin Direcția Silvică Iași, privind calitatea de persoană îndreptățită a pârâtului Aganencei M D. asupra suprafeței de 1,36 ha teren forestier pe raza comunei S., validată la propunerea Comisiei Locale S. în baza Sentinței Civile nr. 777/2010 definitivă și irevocabilă, precum și retrocedarea acestei suprafețe pe un alt amplasament față de vechiul amplasament, nu sunt argumentate.
Dovezile din care rezultă calitatea de persoană îndreptățită la Reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,36 ha teren forestier au fost prezentate în instanță, dovezi pe baza cărora s-a emis Sentința Civilă nr. 777/19.03.2010, rămasă definitivă și irevocabilă, în baza căreia C. locală de fond funciar S. a făcut propunerea Comisiei Județene, spre validarea suprafeței de 1,36 ha teren cu vegetație forestieră. Cât privește retrocedarea pe un alt amplasament decât vechiul amplasament C. locală de fond funciar S. a fost în imposibilitatea de a respecta această condiție întrucât vechiul amplasament (trupul I. ) fiind în întregime atribuit în baza legilor funciare anterioare unor terțe persoane.
In concluzie s-a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
Intimatul Aagănencei M. D., a depus întâmpinare precizând următoarele:
Aspectele invocate de către Regia Națională a Pădurilor - R., prin Direcția S. Iași, privind calitatea sa de persoană îndreptățită asupra suprafeței de 1,36 ha teren forestier pe raza comunei S., validată la propunerea Comisiei Locale S. în baza Sentinței Civile nr. 777/2010 definitivă și irevocabilă precum și retrocedarea acestei suprafețe pe un alt amplasament, altul decât vechiul amplasament, nu au temei legal. S-a susținut prin întampinare că s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită asupra terenului cu probele prezentate în instanță, probe pe baza cărora a fost obținuta Sentința Civilă nr. 777/19.03.2010, definitivă și irevocabilă . Cât privește retrocedarea pe un alt amplasament, C. locală de fond funciar S. a explicat că din cauza faptului că vechiul amplasament, trupul "I.” fiind în întregime atribuit, în baza legilor funciare anterioare unor terțe persoane, s-a procedat la validarea unui alt amplasament.
În consecință, s-a apreciat ca în mod temeinic și legal C. Județeană de fond funciar a emis Hotărârea nr. 683/04.10.2010 și s-a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
* * *
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză tribunalul reține că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea dedusă judecății, prima instanța a fost învestită cu cererea reclamantei Regia N. a Padurilor- R., prin Directia S. Iasi, care a solicitat, in contradictoriu cu intimatii A. M. D., C. Locala Siretel de Fond Funciar si C. Judeteana Iasi de Fond Funciar, anularea Hotararii nr. 683/2012 a Comisiei Judetene Iasi..
Prin Hotărârea nr. 683/2012 emisă de C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor s-a luat act de sentinta civila nr. 777/2010 si s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile sentinței, inscrierea in anexa 37 a intimatului A. M. D. cu suprafata de 1,36 ha teren forestier situat pe raza .> În recursul formulat de Regia Națională a Pădurilor – R., prin Direcția Silvică Iași se invoca in principal inopozabilitatea sentinței civile nr.777/2010 precum și lipsa oricăror dovezi privind îndreptățirea intimatului la reconstituirea suprafeței de teren.
Or, pe de o parte, instanța de recurs reține că prin Decizia ICCJ nr. 15 din 17 octombrie 2011, data în recurs în interesul legii, publicata în Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 827 din 22 noiembrie 2011 s-a statuat că ” In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 53 din Legea nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste ca Regia N. a Padurilor – R. are calitate procesuala activa de a formula plangere impotriva hotararilor comisiilor judetene emise in procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste ca Regia N. a Padurilor – R. are calitate procesuala activa de a formula actiuni in constatarea nulitatii absolute a actelor emise cu incalcarea prevederilor privind retrocedarea terenurilor forestiere din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.″
Or, plângerea exercitata în prezenta cauza viza exclusiv legalitatea și temeinicia Hotararii nr. 683/2012 a Comisiei Judetene Iasi, hotarare ce era data în vederea punerii în executare a unei sentințe civile, definitive și irevocabile. În aceste condiții, obiectul controlului judiciar nu se încadra în dispozițiile art.53 din Legea 18/1991, reclamanta neputându-se legitima activ în cererea vizând modalitatea de aducere la îndeplinire a dispozițiilor titlului jurisdicțional, atata vreme cât hotarârea dată nu reprezenta decizia interna a organului administrativ jurisdicțional special – C. Județeana Iași de Fond Funciar.
În ceea ce privește apărările recurentei, în sensul ca sentinta civila nr. 777/2010 a Judecătoriei P. nu îi este opozabilă, în condițiile în care nu a fost parte în litigiul initial, instanța de recurs reține că hotărârea judecătorească, în speță sentința civila nr.777/2010 a Judecătoriei P. beneficiază de autoritate de lucru judecat în ceea ce îi privește pe toți intimații din prezenta cauza, bucurându-se de prezumția de adevăr. Prezumția de lucru judecat – art.1201 C civ – ca prezumție absolută, asigură efectul negativ al principiului autorității de lucru judecat, în sensul că împiedică rediscutarea aceluiași drept în cazul promovării unei noi acțiuni, având același obiect. Or, s-a stabilit în mod irevocabil că petentul A. M. D. „a făcut dovada faptului că autorul său a avut în proprietate suprafaț de 1,36 ha teren forestier”.
Chiar dacă acest proces este diferit de cel dintâi și privește și alte părți,el este legat indisolubil de litigiu ce a făcut obiectul dosarului înregistrat sub nr._ al Judecatoria P., iar instanța nu poate nesocoti hotărârea anterioară, al cărei conținut este protejat prin efectul negativ al autorității de lucru judecat, în raport de intimații din prezenta cauza.
În ceea ce privește inopozabilitatea hotărârii, aceasta constă în dreptul unei persoane care nu a figurat ca parte într-un proces de a invoca inaplicabilitatea dispozițiilor titlului jurisdicțional. Însă din punct de vedere judiciar, actul jurisdicțional, (ca orice act juridic, în general) produce pe lângă efecte obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității și efecte de opozabilitate față de terți.Ca element nou apărut în ordinea juridică și în cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terți, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. Față de aceștia însă, hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de probă, (respectiv, de prezumție).În același timp, pentru că terțul (în speță, recurenta-reclamanta), nu a participat la dezbaterea judiciară finalizată prin hotărârea judecătorească ce i se opune, acesta are posibilitatea ca în cadrul procesului ulterior, prin administrare de probe, să răstoarne prezumția invocată de parte și care față de el are doar valoare relativă, (caracterul absolut al prezumției legale funcționând, în condițiile art. 1202 alin. 2 Cod civil, doar în relațiile dintre părți).
Aceasta însemna, raportat la datele speței, ca reclamanta era ținută să demonstreze în prezentul litigiu, pe baza de probe, eroare săvârșita cu ocazia judecării celei dintâi cauze. Or, sentința civila nr.777/2010 a Judecătoriei P. a analizat exclusiv îndreptățirea petentului petentul A. M. D. la reconstituire, obiecțiile ridicate de recurenta în procedura administrativa vizând amplasamentul terenului. În condițiile în care recurenta nu a administrat nici un mijloc pertinent de proba de natura a înlătura sub aspect doveditor valoarea sentinței civile nr.777/2010 a Judecătoriei P., în mod corect prima instanța a respins plângerea formulata.
În consecință, întrucât hotărârea pronunțată s-a dat cu respectarea prevederilor legale, Tribunalul va respinge recursul formulat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor – R., prin Direcția Silvică Iași, împotriva sentinței civile nr. 939/19.03.2013 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor – R., prin Direcția Silvică Iași, împotriva sentinței civile nr. 939/19.03.2013 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.03.2014.
Președinte Judecator Judecator Grefier
DTAM CCE PEC DMB
Red/Tehnored/PEC
2ex/26.05.2014
Jud. fond N. E. P.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 1076/2014. Tribunalul IAŞI | Uzucapiune. Decizia nr. 444/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








