Contestaţie la executare. Decizia nr. 342/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 342/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 12500/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 17 Martie 2015
Președinte - A. M. Diuță T.
Judecător M. A.
Judecător M. S.
Grefier I. B.
DECIZIA CIVILA Nr. 342/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent Ș. F. și pe intimat Ș. A. - E., intimat DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 17 februarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea la data de 24 februarie 2015, când din lipsa de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea la data de 3 martie 2015, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea la data de 10 martie 2015, când din lipsa de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 4757/31.03.2014 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
S-a admis contestația la executare formulată de contestatorul Ș. F., cu domiciliul în Iași, ., jud.Iași în contradictoriu cu intimata Direcția G. Regională a Finațelor Publice-AJFP Iași, cu sediul în Iași, ..26, jud.Iași.
S-au anulat actele de executare silită imobiliară efectuate în dosarul de executare deschis de intimată pe numele contestatorului, privind imobilele din Iași, ., parter, jud. Iași în suprafață de 104 mp respectiv din Iași, ..4), nr.9,. în suprafață de 50,14 mp.
S-a dispus restituirea către contestator a c/v taxei de timbru în sumă de 194,00 lei la rămânerea irevocabilă a prezentei.
S-a obligat intimata la plata către contestatoare a sumei de 2500,00 lei, reprezentând c/v onorariu avocat cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința comercială nr.192/S din 16.04.2008 a Tribunalului Iași - Secția Comercial F. pronunțată în dosarul nr._ ca urmare a admiterii cererii formulată de adminstratorul judiciar CIPI P. T. pentru debitor . Iași, a fost stabilită răspunderea personală a administratorilor pârâți Ș. A. E., Ș. V. și Ș. F. și obligați aceștia în solidar la plata pasivului debitorului aflat în procedura insolvenței, neacoperit la data închiderii acesteia, titlu de creanță ce a fost comunicat intimatei în vederea începerii executării silite.
La data de 23.06 2008 a fost emisă somație către Ș. F. în dosar de executare nr._/2008 pentru suma de 284.481 lei (f.87), iar printre măsurile de executare silită luate în cadrul dosarului a fost dispusă și instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri imobile conform proceselor verbale de sechestru nr.27.704, nr.27.705, nr.27.706, toate din 17.06.2009, constând în: spațiu comercial din Iași, ., parter, în suprafață de 104,3 mp ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare nr.153/2007; spațiu comercial situat în Iași, ., sc.B, . de 50,14 mp parter ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 911/25.02.1998; spațiu comercial situat în Iași, ., . suprafață de 133,11 mp +2,52 mp vitrină ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1207/10.07.2001, aflate în proprietatea debitorilor Ș. F. și Ș. A. E., precum și proces verbal de numire administrator sechestru din 17.06.2009 avand nr. 27.707.
Pentru spațiile ce fac obiectul sechestrului au fost întocmite rapoartele de evaluare nr._/25.02.2013 și întocmite ulterior publicații de vânzare.
Prin sentința comercială nr. 628/S/02.06.2010 a Tribunalului Iași - Secția Comercial F. a fost admisă cererea de revizuire formulată de Ș. F. împotriva sentinței nr.192/S/16.04.2008 și schimbată în parte aceasta, în sensul obligării lui la suportarea pasivului neacoperit al debitorului . doar până la concurența sumei de_,44 lei, reprezentând debit solicitat prin cererea de chemare în judecată formulată de administratorul judiciar, fiind respinsă totodată cererea de revizuire formulată împotriva aceleiași sentințe de Ș. A. E..
Prin sentința civilă nr._ a Tribunalului Iași-Secția II Civilă-F. a fost admisă cererea de revizuire formulată de Ș. F. împotriva sentinței civile nr. 192/S/16.04.2008 și, ca urmare, a fost respinsă acțiunea de atragere a răspunderii personale patrimoniale împotriva revizuentului pentru presupusul prejudiciu în sumă de_,44 lei adus debitoarei ., reținându-se în considerente faptul că acțiunea privind atragerea răspunderii patrimoniale a lui Ș. F. pentru suma de_,44 lei s-a întemeiat pe procesul verbal de sechestru întocmit în fals, ale cărui concluzii au stat și la baza pronunțării sentinței ce face obiectul revizuirii .
După cum prevăd disp.art. 172 alin.1 din OG nr.92/2003 republicată și actualizată:„ Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricãrui act de executare efectuat cu încãlcarea prevederilor prezentului cod de cãtre organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuzã sã îndeplineascã un act de executare în condițiile legii.”
În același timp potrivit disp. art. 129 din OG nr.92/2003, republicată și actualizată:” (1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.
(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.”
În același timp, potrivit art. 142 din OG nr.92/2003 republicată și actualizată, ce cuprinde regulile privind executarea silită se arată că:” …(1^1) Sunt supuse sechestrării și valorificării bunurile urmăribile proprietate a debitorului, prezentate de acesta și/sau identificate de către organul de executare, în următoarea ordine:
a) bunurile mobile și imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit;
b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfășurarea activității care constituie principala sursă de venit;
c) bunurile mobile și imobile ce se află temporar în deținerea altor persoane în baza contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing și altele;…
(1^2) Organul fiscal poate trece la sechestrarea bunurilor din următoarea categorie din cele prevăzute la alin. (1^1) ori de câte ori valorificarea nu este posibilă*).
De asemenea, referindu-se strict la executarea imobiliară art. 154 prevede că: ” (1) Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului. În situația în care debitorul deține bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se va întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei.”
În speță principalele motive invocate de contestator privesc încălcarea regulilor privind ordinea de sechestrare și valorificare a bunurilor urmăribile aflate în proprietatea debitorilor, greșita stabilire a prețului de începere a licitației, împrejurarea că imobilul din Iași, . fost evaluat precum și disp. art. 493 C.p.c incident și nu în ultimul rând faptul că, raportat la soluțiile date în cererile de revizuire formulate de Ș. F., acesta nu are calitatea de debitor în dosarul de executare, singura persoană ce poate fi obligată fiind Ș. A. M..
Referindu-se la ordinea de sechestrare și valorificare a bunurilor urmăribile instanța apreciază că aceasta nu a fost respectată de organul de executare fiscală prin raportare la disp. art. 142 din OG nr.92/2003 republicată și actualizată, în condițiile în care Ș. F. și soția acestuia dețineau și alte bunuri decât spațiile comerciale sechstrate, ce nu erau direct folosite în activitatea pe care o desfășoară ori predestinate în acest scop și care constituie principala sursă de venit, cum este cel care face obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1175/30.04.2002, încheiat la BNP N. I. dat de terenul în suprafață de 7608,12 mp teren aflat în extravilan .> Astfel, în condițiile în care în mod expres textul normativ stabilește o ordine de urmărire și sechestrare, ce trebuie respectată întocmai și s-a dovedit că existau bunuri urmăribile, altele decât cele enumerate în art. 142 alin.1 indice 1 din OG nr.92/2003 se impunea ca organul fiscal să le aibă în vedere cu prioritate la aplicarea măsurii sechestrului mai ales că, în speță, prețul terenului ar fi fost suficient pentru acoperirera debitului în sumă_,44 lei la care Ș. F. a fost obligat prin sentința comercială nr. 628/S/02.06.2010 a Tribunalului Iași - Secția Comercial F..
Pe de altă parte, atât timp cât prin sentințele de revizuire nr. 628/S/02.06.2010 a Tribunalului Iași - Secția Comercial F. respectiv nr._ a Tribunalului Iași-Secția II Civilă-F. instanțele au reținut că Ș. F. nu poate fi obligat la acoperirea pasivului debitoarei . neacoperit la data închiderii acesteia se impune desființarea proceselor verbale de aplicare sechestru asigurator nr.27.704, nr.27.705 din 17.06.2009 asupra bunurilor imobile date de: spațiu comercial din Iași, ., parter, în suprafață de 104,3 mp ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare nr.153/2007; spațiu comercial situat în Iași, ., sc.B, . de 50,14 mp parter ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 911/25.02.1998 ce nu respectă disp. 154 din OG nr.92/2003, care prevăd posibilitatea urmăririi bunurilor aflate în proprietatea exclusivă a debitorului și nu a altor persoane.
Astfel este lesne de observat din înscrisuri că imobilele menționate se află în proprietatea comună a soților Ș. F. și Ș. A.-E., în condițiile în care debitoare este doar cea din urmă, iar raportat la prev. art. 493 C.p.c de la 1865 în situația în care debitorul ar deține bunuri în proprietate comună cu alte persoane executarea silită s-ar putea întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, context în care instanța va admite contestația la executare și va anula toate actele de executare în legătură cu imobilele din Iași, ., parter, jud. Iași în suprafață de 104 mp respectiv din Iași, ..4), nr.9,sc.B, . în suprafață de 50,14 mp.
În același timp având în vedere disp. art. 45 alin.1 lit.f din OG nr.80/2013 instanța va dispune restituirea către contestator a c/v taxei de timbru în sumă de 194,00 lei la rămânerea irevocabilă a prezentei.
Ținând seama de disp. art. 274 C.p.c. incident instanța va obliga intimata la plata către contestatoare a sumei de 2500,00 lei, reprezentând c/v onorariu avocat cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți respectiv contestatorul Ș. F. și intimata DGRFP Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul din 14.10.2014, tribunalul a dispus citarea recurentului Ș. F. cu mențiunea de a face dovada achitării taxei de timbru de 500 lei sub sancțiunea anulării recursului conform disp. art. 24 coroborat cu art. 10 alin. 2 din OUG 80/2013.
Prin recursul formulat de DGRFP –Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași s-a susținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției tardivității, însă a admis contestația luând în considerare precizările la acțiune din 08.07.2013.
Astfel abia la finalul procedurii de executare silită, după ce au fost parcurse toate etapele prevăzute de Codul de procedură fiscală, finalizate prin vânzarea bunurilor la licitație, Ș. F. a înțeles să formuleze contestație împotriva anunțului privind vânzarea pentru bunuri imobiliare nr._/02.04.2013, acțiune în care înțelege să supună atenției instanței de judecată aspecte vizând întreaga procedură de executare silită.
Pe fondul cauzei consideră recurenta DGRFP Iași că soluția Judecătoriei Iași este neîntemeiată și nelegală fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.
În ceea ce privește motivarea instanței de fond referitoare la încălcarea unor prevederi ale Codului de procedură fiscală privind executarea imobiliară, trebuie constatat faptul că prima instanță a avut în vedere doar aspectele invocate de către contestator prin precizările completatoare la acțiunea principală, nu și susținerile organului fiscal din întâmpinări și precizările depuse la diferite termene de judecată.
Pe de altă parte, există contradicție între motivare și dispozitivul hotărârii judecătorești, în sensul că nu au fost enumerate actele de executare silită ce au fost desființate de instanța de fond.
Ori, mergând pe presupuneri, susține recurenta, organul fiscal ar trebui să reia procedura de executare silită de la cel mai vechi act întocmit. Ori, cel mai vechi act întocmit în dosarul de executare silită îl reprezintă somația prin care i s-a pus în vedere contestatorului să achite creanța stabilită prin Sentința comercială 192/S/16.04.2008, pronunțată în dosarul nr._, prin care Tribunalul Iași – Judecătorul Sindic l-a obligat pe contestator la repararea prejudiciului adus societății pe care a administrat-o, obligație solidară cu Ș. A. și Ș. V..
Consideră recurenta că motivarea instanței excede cadrului procesual, motivat de împrejurarea că rezultă foarte clar din actele dosarului faptul că obligația este solidară, iar anunțul și vânzarea imobilelor au avut în vedere acoperirea integrală a obligațiilor fiscale ale contestatorului Ș. F. precum și ale soției, Ș. A., și prin urmare, în această cauză, s-a acordat contestatorului mai mult decât s-a cerut, acordându-i-se și posibilitatea de a-și extinde pretențiile prin cele două completări cu privire și la alte acte care, deși i-au fost comunicate nu au fost atacate în termenele legale, ori cauzele au fost lăsate în nelucrare din pricina părților.
Cu privire la motivele instanței de fond privind nerespectarea disp. art. 142 din Codul de procedură fiscală, privind ordinea de sechestrare și valorificare a bunurilor aflate în proprietatea debitorilor s-a menționat că: O. C. P. I. Iași nu a comunicat și extrasul de Carte Funciară pentru bunul reprezentând teren extravilan situa în . ordinea de sechestrare și de valorificare a bunurilor a avut în vedere bunurile pentru care existau dovezi de apartenență, nu și pentru cele pe care contestatorul le-a adus la cunoștința instanței de judecată.
Cu privire la împrejurarea că Ș. F. nu are calitate de debitor motivat de faptul că sentința comercială în baza căreia s-a început executarea silită a fost desființată a menționat recurenta că chiar dacă executarea silită a pornit în baza unei hotărâri judecătorești care, nu numai că a fost desființată ci a fost modificată în parte, ulterior executarea silită s-a extins și cu privire la recuperarea altor obligații fiscale stabilite și prin alte hotărâri judecătorești respectiv sentința penală 2019/2007 și sentința comercială 192/S/ 2008.
Referitor la motivarea instanței că executarea silită se poate întinde doar asupra bunurilor atribuite debitoarei Ș. A. E., în urma unui partaj judiciar, apreciază recurenta că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 154 alin. 1 Cod procedură fiscală, raportat la situați dedusă judecății.
Astfel, prevederea legală invocată face referire la situația în care debitorul deține bunuri în proprietate comună cu alte persoane, ori, în cauza de față, contestatorul deține bunul supus procedurii de executare silită în proprietate comună cu debitoarea Ș. A. E. care nu este o simplă persoană străină de procedura de executare silită, ci are la rându-i calitate de debitor pentru obligațiile fiscale datorate bugetului de stat.
Prin urmare, instanța a anulat procesul verbal de sechestru aplicat de organul fiscal pe numele ambilor debitori – Ș. F. și Ș. A., și nu numai pentru contestatorul din prezenta cauză.
În consecință, instanța a depășit cadrul cu care a fost investită, anulând acte de executare silită opozabile și celeilalte părți și care, la rândul său, avea posibilitatea de a uza de căile de atac prevăzute de lege.
În final, recurenta consideră că soluția instanței de fond de obligare a organului de executare la plata cheltuielilor de judecată este netemeinică și nelegală.
Astfel, organul fiscal are obligația de a întreprinde toate măsurile de executare ce se impun în scopul recuperării creanțelor fiscale, dar nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată motivat de faptul că actele de executare au fost emise în mod legal, a mai arătat recurenta.
Intimatul Ș. F. a mai formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de DGRFP Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași.
La termenul din data de 09.12.2014 instanța de control judiciar a invocat excepția de netimbrare a recursului formulat de Ș. F..
Soluționând excepția absolută, peremtorie, de netimbrare a recursului, formulat de Ș. F. tribunalul reține:
Conform art. 33 ( 1) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
Prin rezoluție premergătoare judecății, s-a stabilit în sarcina recurentului obligația de a completa taxa judiciară de timbru cu suma de 500 lei.
Prin citație, comunicată recurentului la data de 23.10.2014, i s-a adus la cunoștință obligația de a complini taxa judiciară de timbru, cât și cuantumul taxei datorate și termenul de plată.
Recurentul nu a făcut dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 500 lei, iar prin apărător a învederat instanței că nu dorește să timbreze cererea de recurs.
Având în vedere faptul că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a complini timbrajul aferent cererii formulate, Tribunalul reține că cererea sa se impune a fi anulată ca insuficient timbrată, situație ce se circumscrie dispozițiilor art. 33 al.2 din OUG 80/2013 coroborat cu art. 200 alin. 2 teza I.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de recurs invocate de D.G.R.F.P.Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că recursul este neântemeiat motivat de considerentele ce succed:
În condițiile în care executarea silită a fost începută în anul 2009 în temeiul sentinței comerciale nr. 192/S/16.04.2008, codul de procedură aplicabil este cel anterior de la 1865, iar calea de atac este recursul.
În ceea ce privește excepția tardivității contestației la executare și a completării la acțiune, instanța de control judiciar reține că cererea a fost introdusă în termen raportat la momentul luării la cunoștință de publicațiile de vânzare ale imobilelor urmărite, iar în ceea ce privește completarea contestației la executare, aceasta a fost făcută potrivit dispozițiilor legale, anterior primei zile de înfățișare pe de o parte, precum și raportat la împrejurările nou apărute în cursul judecății la prima instanță pe de altă parte( respectiv pronunțarea sentinței nr. 1528/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul Iași prin care admițându-se cererea de revizuire s-a respins în totalitate acțiunea în răspundere personală contra lui Ș. F., contestația la executare fiind introdusă pe rolul instanței la data de 15.04.2013).
În ceea ce privește ordinea de sechestrare și valorificare a bunurilor urmăribile, tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că a fost încălcată . pretinsa eroare în care se susține că s-a aflat organul de executare pe motiv că nu i s-a comunicat de către OCPI despre terenul din . cum să înlăture neregularitatea săvârșită.
Conform art. 142 alin. 1 ind. 1 din Codul de procedură fiscală, este posibilă o ordine de sechestrare și valorificare a bunurilor urmăribile proprietatea debitorului.
Cele două imobile ce fac obiectul procedurii de executare silită imobiliară, se află în deținerea unor societăți comerciale prin intermediul cărora debitorii desfășoară activitate, pe baza unor contracte de comodat, și sunt astfel folosite în activitățile care constituie principala sursă de venit a debitorilor.
În cauză, imobilele în discuție sunt apărare de urmărire: prin efectul dispozițiilor lit. a) și b) de la alin. 1 ind. 1 al art. 142 din Codul de procedură fiscală pentru că sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit ; sau /și prin efectul dispozițiilor lit. c) de la alin. 1 ind. 1 art. 142 din Codul de procedură fiscală, pentru că sunt deținute temporar de alte persoane în baza contractelor de împrumut și nu este întrunită ipoteza menționată la alineatul 1 ind. 2 al articolului 142 din menționatul cod, pentru că soții Ș. F. și Ș. A. E., dețin un alt imobil, ce nu este folosit în activitatea ce constituie principala sursă de venit, nu este în detenția temporară a vreunei terțe persoane și nu s-a încercat valorificarea lui de către organul de executare fiscal.
Astfel, debitorii dețin un teren în suprafață de 9000 mp în localitatea B., județul Iași.
Prin sentința comercială nr. 1528/2013 din 16.10.2013 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă cererea de revizuire cu privire la sentința comercială nr. 192/2 din 16.04.2008( titlul executoriu pe baza căruia se pretinde că s-a început executarea silită ), cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii în răspundere personală promovată contra Ș. F., contestator în dosarul de față și deci acesta nu are calitate de debitor.
Prin urmare executare silită a celor două imobile bunuri comune în temeiul unui titlu executori la care debitor este numai intimata Ș. A. E., este contrară dispozițiilor art. 33 alin.( 1) din Codul familiei, în conformitate cu care bunurile comune nu pot fi urmărite pentru o datorie proprie a unui singur soț.
Invocarea de către recurentă a unor alte pretinse titluri executorii existente împotriva contestatorului Ș. F. nu poate fi primită.
Pentru fiecare titlu executoriu trebuie să existe o comunicare distinctă a titlului executoriu în conformitate cu normele Codului de procedură fiscală și începută executare silită cu comunicarea somației de rigoare urmată de desfășurarea unei proceduri de executare cu respectarea strictă a normelor de procedură a executării silite.
Cât timp întreaga procedură a executării silite s-a desfășurat în mod clar numai pe baza titlului executoriu sentința comercială nr. 192/2 din 16.04.2008, nu este admis ca după ce s-a și procedat la adjudecare să vină și să se invoce alte titluri ce nu au fost avute în vedere în cadrul procedurii de executare. D. în cazul în care s-ar fi desfășurat o procedură de executare cu respectarea în tot a normelor ce guvernează executarea silită, în faza de distribuire a prețului, ar fi fost permis, ca la distribuire, dacă ar fi rămas un prisos după acoperirea creanței din titlul executoriu pentru care s-a derulat urmărirea, să fie luate în considerare și alte titluri executorii ce ar fi fost comunicate în mod legal contestatorului.
Or, atât timp cât executarea efectuată împotriva celor două imobile bunuri comune ale soților Ș. F. și Ș. A. E. s-a derulat în temeiul sentinței comerciale nr. 192/2 din 16.04.2008, titlul executoriu în temeiul căruia numai unul dintre soți este debitor ( intimata Ș. A. E. ), executarea fiind săvârșită cu încălcarea legii, în mod corect a fost desființată prin admiterea contestației la executare.
În altă ordine de idei atât timp cât actele de executare s-au efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale incidente, organul de executare al direcției de finanțe publice s-a comportat în mod culpabil, situație în care partea căzută în pretenții este ținută la acoperirea cheltuielilor de judecată.
În final, reține tribunalul, nu există nici o contradicție între motivarea și dispozitivul hotărârii judecătorești, nefiind necesară enumerarea actelor de executare silită ce au fost desființate, având în vedere că s-a dispus anularea în totalitate a actelor de executare realizate în dosarul de executare silită imobiliară deschis de intimată pe numele contestatorului.
Pentru toate aceste considerente, instanța, în temeiul disp. art. 312 Cod proc.civ. va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de intimata D-G.R.F.P. Iasi-Administratia Judeteană a Finanțelor Publice Iasi împotriva sentinței civile nr. 4757/31.03.2014 a Judecătoriei Iasi, sentință pe care o va menține.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod proc.civ. instanța va obliga DGRFP- Administrația Finanțelor Publice Iași să plătească către Ș. F. suma de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat redus raportat la valoarea pricinii dedusă judecății și volumul de activitate efectiv prestat de apărător în calea de atac a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul formulat de contestatorul Ș. F. împotriva sentinței civile nr. 4757/31.03.2014 a Judecătoriei Iasi.
Respinge recursul declarat de intimata D-G.R.F.P. Iasi-Administratia Judeteană a Finanțelor Publice Iasi împotriva sentinței civile nr. 4757/31.03.2014 a Judecătoriei Iasi, sentință pe care o menține.
Obligă intimata-recurentă D-G.R.F.P. Iasi-Administratia Judeteană a Finanțelor Publice Iasi să plătească recurentului-intimat Ș. F. suma de 1.000 lei cu titlu de onorariu de avocat redus.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17.03. 2015.
Președinte, A. M. Diuță T. | Judecător, M. A. | Judecător, M. S. |
Grefier, I. B. |
RED. S.M. /TEHNORED. B.E.D.
2 EX. /24.09.2015
JUD.FOND C. C.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 340/2015. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 346/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
