Contestaţie la executare. Decizia nr. 1862/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1862/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-12-2015 în dosarul nr. 1862/2015
Cod ECLI ECLI:RO:TBIAS:2015:002._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1862/2015
Ședința publică de la 21 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I.
Judecător L. H.
Grefier D. M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI și pe intimatul B. M., având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 10.12.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 17.12.2015 și apoi pentru astăzi, 21.12.2015, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă 8211 pronunțată de Judecătoria Iași la 18.06.2015 în dosarul nr._/245/2014, s-au dispus următoarele:
„Admite contestația la executare formulată de contestatorul B. M., C.N.P._, cu domiciliul în Iași, ., Județul Iași, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. (prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI), cu sediul în Iași .. 19, județul Iași.
Anulează încheierea de încuviințare a executării silite din data de 10.11.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2014, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită din data de 25.11.2014 și somația emisă la data de 25.11.2014, ambele în dosarul de executare silită nr.2235/2014 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați M. I. și M. L..
Obligă intimata la plata, către contestator, a sumei de 32 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.
Obligă contestatorul la plata către Biroul Executorilor Judecătorești Asociați M. I. și M. L. a sumei de 12 RON cu titlu de cheltuieli ocazionate de transmiterea copiilor certificate de pe actele dosarului de executare contestate. ”
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 15.01.2015, sub număr de dosar_, contestatorul B. M. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. (prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI), contestație la executare, solicitând anularea somației emise la data de 25.11.2014 în dosarul de executare nr.2235/2014, de către B. M. I. și M. L., anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 25.11.2014 și anularea încheierii din data de 10.11.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2014, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, prin somația emisă la adresa din ., ., ., i s-a făcut cunoscută împrejurarea că, în termen de o zi de la primirea sau lăsarea acesteia la domiciliu, trebuie să achite suma de 28 EUR reprezentând contravaloare tarif de despăgubire și suma de 268 RON cu titlu de onorariu executor judecătoresc și cheltuieli de executare.
Prin încheierea de cameră de consiliu din data de 10.11.2014, Judecătoria Iași a admis cererea de încuviințare silită, formulată de creditoare.
Se învederează instanței că atât somația, cât și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, înștiințarea, procesul-verbal de contravenție și încheierea din data de 10.11.2014 au fost comunicate la un domiciliu la care contestatorul nu mai locuia, acesta locuind, din data de 11.03.2008, în Iași, ., jud.Iași.
În al doilea rând, se arată că, prin sentința civilă nr._ din data de 07.08.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2014, s-a constatat intervenția prescripției executării silite a sancțiunii contravenționale aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._/07.11.2011, dispunându-se anularea actelor de executare emise în dosarul de executare nr.12005A cu privire la suma de 250 RON, amendă contravențională aplicată prin actul sancționator anterior menționat. Prin urmare, atât timp cât procesul-verbal de contravenție și sancțiunea principală au fost anulate, contestatorul nu mai poate fi obligat la plata sumei de 28 EUR reprezentând contravaloare tarif de despăgubire.
În concluzie, se solicită a se dispune anularea actelor de executare menționate în petitul acțiunii.
În drept, au fost invocate dispozițiile legale cuprinse în art.701 și urm. C.proc.civ.
Contestația la executare a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 32 RON.
În susținere, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depuse la filele 8-17 ale dosarului.
Legal citată, intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. (prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI) a formulat întâmpinare, depusă la data de 03.03.2015, prin compartimentul registratură, solicitând respingerea contestației la executare, ca nefondată, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției, acesta a fost comunicat contestatorului prin afișare la data de 12.11.2011, dovadă fiind procesul-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare nr.4960/12.11.2011, care respecta toate cerințele impuse de legiuitor, iar Decizia nr.10/2013 a ÎCCJ a intrat în vigoare la data de 23.07.2013, fiind publicată în Monitorul oficial nr.450/23.07.2013, ulterior întocmirii și comunicării actului sancționator în discuție. Prin urmare, dat fiind și principiul neretroactivității izvoarelor de drept, inclusiv a celor secundare, recurgerea la una din cele două modalități de comunicare reglementate de art.27 din OG nr.2/2001 era necesară și suficientă pentru ca procedura de comunicare să fie considerată îndeplinită. Mai mult, actul sancționator a fost comunicat la adresa care figura, la momentul constatării contravenției, în actele de proprietate ale autovehiculului, adresă furnizată de Ministerul Afacerilor Interne prin DRPCIV și care coincide cu cea la care au fost comunicate actele de executare.
Referitor la dosarul nr._/245/2014, se susține că instanța s-a pronunțat strict asupra amenzii contravenționale, astfel încât în mod eronat arată petentul că procesul-verbal a fost anulat. Anularea actului sancționator se putea dispune în cadrul plângerii contravenționale, nicidecum pe calea contestației la executare.
În consecință, se solicită respingerea contestației la executare, ca nefondată.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr.2/2001, ale OG nr.15/2002, ale OUG nr.195/2002 și prevederile Codului de procedură civilă, solicitându-se judecarea cauzei și în absența reprezentanților intimatei.
La dosar au fost depuse, în copie conformă cu originalul, actele dosarului de executare nr.2235/2014, de către B. M. I. și M. L..
Instanța a dispus atașarea dosarelor nr._/245/2014, având ca obiect contestație la executare, și nr._/245/2014, având ca obiect încuviințare executare silită, ambele ale Judecătoriei Iași.
La termenul de judecată din data de 07.04.2015, instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, pentru contestator.
Analizând înscrisurile administrate ca probă în prezenta cauză, instanța reține, în fapt, următoarele:
Intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. a întocmit pe numele contestatorului B. M. procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/07.11.2011, prin care acesta a fost sancționat contravențional, în baza art.8 alin.1 raportat la art.8 alin.3 din OG nr.15/2002, cu amendă în cuantum de 250 RON. Prin același act sancționator s-a dispus și obligarea contestatorului la plata sumei de 28 EUR (respectiv, 120,82 RON), cu titlu de contravaloare tarif de despăgubire, potrivit art.8 alin.3 din OG nr.15/2002.
Prin sentința civilă nr._/2014, pronunțată de Judecătoria Iași la data de 07.08.2014, în dosarul nr._/245/2014, a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul B. M. în contradictoriu cu intimatul Municipiul Iași – Direcția Economică și Finanțe Publice Locale Iași, constatându-se intervenită prescripția executării silite a sancțiunii contravenționale aplicate prin procesul-verbal . nr._ din data de 07.11.2011 și dispunându-se anularea executării silite înseși și a actelor de executare emise în dosarul de executare nr.12005A cu privire la suma de 250 RON amendă contravențională.
La data de 13.10.2014, intimata s-a adresat B. M. I. și M. L. cu o cerere de executare silită a titlului executoriu proces-verbal de constatare a contravenției . nr._/07.11.2011, împotriva debitorului contestator B. M., în ceea ce privește creanța în valoare de 28 EURO, reprezentând contravaloare tarif de despăgubire stabilit în baza art.8 alin.3 din OG nr.15/2002 (fila 60). La cerere a fost atașată și dovada comunicării procesului-verbal către contestator, prin afișare la adresa din Iași, ., ., . (fila 63).
Pe cale de consecință, la data de 16.10.2014, executorul judecătoresc a admis cererea formulată și a dispus înregistrarea acesteia, precum și deschiderea dosarului de executare silită nr.2235/2014 împotriva debitorului B. M..
În urma solicitării adresate Judecătoriei Iași, prin încheierea de cameră de consiliu din data de 10.11.2014, pronunțată în dosarul nr._/245/2014, a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 07.11.2011, la cererea creditoarei CNADNR prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, împotriva debitorului B. M., în vederea recuperării sumei de 28 EURO (fila 66).
Conform încheierii din data de 25.11.2014 (fila 67), cheltuielile de executare au fost stabilite la suma de 268 RON, din care 20 RON taxă timbru executare, 124 RON cheltuieli birotică și personal și 124 RON onorariu executor judecătoresc.
La aceeași dată, au fost emise înștiințarea către debitor cu privire la declanșarea urmăririi silite împotriva sa, precum și somația de plată a debitului principal și a cheltuielilor de executare (filele 68-69), toate actele de executare emise până la acest moment fiind comunicate, împreună, debitorului la adresa din Iași, ., ., . (fila 71).
În drept, potrivit art.712 alin.1 și 3 N.C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.(…) De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii de învestire cu formulă executorie, precum și a încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă au fost date fără îndeplinirea condițiilor legale.
În pricina de față, se observă că, prin Legea nr.144 din 23 iulie 2012, a fost abrogat articolul 8 alin.3 și 31 din OG nr.15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea contestatorului B. M. la plata despăgubirii de 28 EURO, creanță a cărei executare se urmărește în dosarul execuțional nr.2235/2014.
Prin dispozițiile art.I pct.2 din Legea nr.144 din 23 iulie 2012, legiuitorul a abrogat prevederile art.8 al.3 din Legea nr.15/2002, ce reglementau obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională aferentă faptei de a circula fără rovinietă, și un tarif de despăgubire, iar potrivit art.II, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Potrivit art.15 alin.2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Este consacrat la nivel de principiu faptul că, în materie penală, momentul intervenirii legii mai favorabile este irelevant, iar jurisprudența CEDO impune statelor membre retroactivitatea legii mai favorabile și în domenii care, în dreptul intern, se circumscriu dreptului contravențional.
Dispozițiile art.12 din OG nr.2/2001 prevăd că “(1) Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. (2) Dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. In cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.”
În același timp, prin Decizia Curții Constituționale nr.228 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr.283 din 27 aprilie 2007 s-a constatat că dispozițiile art.12 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia. În cuprinsul acestei decizii se arată că sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Prin urmare, legea mai favorabilă se aplica retroactiv dacă succesiunea de legi a intervenit între momentul comiterii contravenției și momentul executării integrale a sancțiunii.
Instanța apreciază că Legea nr.144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 din OG nr.15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravenției săvârșite de debitor, chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate, în condițiile în care sancțiunea privind tariful de despăgubire nu era executată la data intervenirii dispoziției de eliminare a acestui tarif.
Concluzia se impune prin prisma faptului că art.II din Legea nr.144 din 23 iulie 2012, care distinge intervenția anulării obligațiilor de plată a despăgubirilor în funcție contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor-verbale până la . respectivei legi, introduce un tratament diferit în situații comparabile bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbal într-un anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive obiective.
Astfel, în acord cu jurisprudența CEDO, care constituie izvor de drept, și având în vedere dispozițiile art.20 alin.2 din Constituție, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivității legii contravenționale mai favorabile, instanța apreciază că art.II din Legea nr.144 din 23 iulie 2012 conține dispoziții incompatibile cu Art.1 din Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar eliminarea tarifului de despăgubire trebuie înțeleasă drept o lege contravențională mai favorabilă, ce, prin prisma art.15 din Constituție, se va aplica retroactiv și contravenției săvârșite de debitorul contestator B. M., chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate, întrucât sancțiunea nu era executată la data intervenirii Legii nr.144/2012.
Mai mult, calificarea naturii tarifului de despăgubire prevăzut de art.8 alin.3 din OG nr.15/2002 drept o sancțiune contravențională reiese atât din modul de reglementare a acestuia, în condițiile în care însoțește automat sancțiunea amenzii, fără a se verifica în concret un prejudiciu suferit de CNADNR, cât și din cuantumul său, care crește progresiv și concomitent cu amenda aplicabilă pentru fiecare tip de vehicul (conform anexelor 2 și 4 ale OG nr.15/2002 anterior intrării în vigoare a Legii nr.144/2012).
Această calificare rezultă cu claritate și din decizia nr.385/2013 a Curții Constituționale, în care s-a reținut că: „Referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr.144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin.(2) din Legea fundamentală.”
Prin urmare, odată cu Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin.3 și 31 din OG nr.15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea contestatorului la plata despăgubirii de 28 EURO, prin mecanismul de funcționare al legii contravenționale mai favorabile, în sarcina contestatorului nu se mai poate reține obligația de plată a tarifului de despăgubire, sancțiune ce nu era executată la data intrării în vigoare a art.II din Legea nr.144/2012, astfel că se impune anularea executării însăși și a actelor de executare efectuate în dosarul nr.2235/2014.
Această soluție se impune și în considerarea faptului că, potrivit procesului-verbal de înmânare din data de 27.11.2014 (fila 71), actele de executare emise de executorul judecătoresc au fost comunicate contestatorului la o adresă de domiciliu la care acesta nu mai locuia din data de 10.03.2008, conform fișei de evidență DEPABD atașată la fila 49 a dosarului. Rezultă, așadar, că executorul judecătoresc nu a efectuat nicio verificare cu privire la domiciliul actual al debitorului contestator, deși titlul executoriu fusese întocmit cu aproape 3 ani anterior declanșării executării silite, existând, așadar, posibilitatea reală ca debitorul să-și fi modificat domiciliul efectiv, cu informarea autorităților competente. De altfel, instanța observă că partea intimată nu a probat niciuna din apărările susținute în întâmpinare, nici măcar faptul că actele de executare au fost comunicate la domiciliul cu care contestatorul figura în evidențele Ministerului Afacerilor Interne la data constatării contravenției. Or, potrivit art.666 alin.2 N.C.proc.civ. (în forma în vigoare la data declanșării executării silite împotriva contestatorului), comunicarea titlului executoriu și a somației, cu excepția cazurilor în care legea prevede că executarea se face fără somație ori fără comunicarea titlului executoriu către debitor, este prevăzută sub sancțiunea nulității executării.
Cu privire la încheierea de încuviințare a executării silite din data de 10.11.2014, dată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2014, instanța apreciază că, deși instanța de executare a constatat existența formală a titlului executoriu, iar examenul sumar întreprins în procedura încuviințării nu permite o analiză aprofundată a certitudinii creanței, ce se poate întreprinde doar într-o contestație la executare și numai în limitele cu care contestatorul investește instanța, totuși concluzia instanței cu privire la inexistența la acest moment a unei obligații de plată a tarifului de despăgubire impus prin procesul verbal . nr._/07.11.2011 în sarcina contestatorului se răsfrânge, inevitabil, și asupra încheierii de încuviințare a executării, pe care instanța o va anula în baza art.712 alin.3 raportat la art.663 alin.5 pct.7 N.C.proc.civ.
Văzând dispozițiile art.451-453 N.C.proc.civ., instanța va obliga intimata la plata, către partea adversă, a cheltuielilor de judecată probate, respectiv taxă judiciară de timbru în cuantum de 32 RON.
Nu în ultimul rând, față de prevederile art.717 alin.2 N.c.proc.civ., instanța va pune în vedere contestatorului, în calitate de parte interesată, să achite Biroului Executorilor Judecătorești Asociați M. I. și M. L. suma de 12 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de transmiterea copiilor certificate de pe actele dosarului de executare contestate.”
***
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata C.N.A.D.N.R. S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 144 din 2012, legiuitorul a statuat că tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15 din 2002 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. Prin urmare reiese în mod evident faptul că textul de lege a avut în vedere numai contravenienții care au fost sancționați în baza OG nr. 15 din 2002 și care au contestat în instanță tarifele de despăgubire până la un anumit moment. Norma instituită de art. II din Legea nr. 144 din 2012 a produs efecte favorabile numai categoriei de contravenienți care îndeplinesc cerințele prevăzute în cuprinsul acesteia. A înlătura de la aplicare un text de lege pe motiv că ar institui un tratament discriminatoriu, dând prioritate unei norme cu caracter internațional din materia drepturilor fundamentale ale omului, înseamnă a exclude din sfera de aplicare a normei respective pe destinatarii acesteia.
Curtea constituțională în cuprinsul deciziei nr. 57 din 2012 a făcut o analiză detaliată și complexă a prevederilor legale care reglementau tariful de despăgubire ajungând la aceeași concluzie, reținând că acesta nu constituie o sancțiune ci modalitatea de acoperire a unui prejudiciu material.
A arătat apelanta că nu este de acord cu raționamentul instanței de fond în condițiile în care Curtea Constituțională tratează în decizia nr. 385/2013 problema tarifelor de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la . Legii nr. 144 din 2012. Prin această decizie Curtea nu a înțeles să revină asupra jurisprudenței proprii, nu s-a făcut o analiză asupra naturii juridice a acestui tarif. În aceste condiții este inaplicabil principiul retroactivității legii contravenționale mai favorabile cu consecința imposibilității executării acestui tarif, abrogarea normei care reglementa tariful neavând nici un efect asupra executării voluntare sau silite a tarifelor stabilite prin procesele verbale de contravenție încheiate cu privire la fapte săvârșite anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Sentința instanței de fond determină o diferențiere de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de subiecte de drept, cea a utilizatorilor drumurilor naționale, diferențiere care este permisă numai dacă se justifică din rațiuni obiective și rezonabile.
În speță nu s-a dovedit existența unor astfel de rațiuni, contestatorul trebuind să beneficieze de aceeași situație juridică cu celelalte categorii de utilizatori ai drumurilor naționale până la 24.07.2012 și nu de tratament juridic diferit, pentru că altfel s-ar aduce atingere principiului constituțional al egalității în drepturi.
În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate în sensul respingerii contestației la executare, menținerea executării silite înseși și a tuturor actelor de executare.
În drept s-au invocat dispozițiile OG nr. 2 din 2001, ale OG nr. 15 din 2002, ale Legii nr. 144 din 2012, Codului de Procedură Civilă.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Apelul a fost legal timbrat, motivat și formulat în termen.
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului întrucât instanța de fond a apreciat în mod corect că Legea nr. 144 din 23.07.2012 care a abrogat art. 8 al. 3 din OG nr. 15 din 2002 este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile intimatului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravenției săvârșite, chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate, în condițiile în care sancțiunea privind tariful de despăgubire nu era executată la data intervenirii dispoziției de eliminare a acestui tarif. Prin urmare odată cu Legea nr. 144 din 2012 care a abrogat art. 8 al. 3 și 31 din OG nr. 15 din 2002 dispoziția legală care a constituit temei de drept pentru obligarea intimatului la plata despăgubirii de 28 EUR prin mecanismul de funcționare al legii contravenționale mai favorabile în sarcina intimatului nu se mai poate reține obligația de plată a tarifului de despăgubire, sancțiune ce nu era executată la data intrării în vigoare a legii.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 205 și urm. Cod procedură Civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel, tribunalul va reține că apelul declarat de către intimata C.N.A.D.N.R. S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Tribunalul apreciază relevante dispozițiile OG nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor care prevede în cuprinsul art. 37: „Procesul verbal neatacat în termenul prevăzut de art. 31(…) constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate”.
Anterior prin sentința civilă nr._ din 7 august 2014 pronunțată de Judecătoria Iași s-a admis contestația formulată de B. M., s-a constatat intervenită prescripția executării silite a sancțiunii contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție cu . nr._ din 7.11.2011. S-a dispus anularea executării silite înseși și a actelor de executare emise în dosarul de executare 12005A cu privire la suma de 250 lei amendă contravențională aplicată prin procesul verbal de contravenție cu . 11 nr._ din 7.11.2011. S-a reținut în considerentele sentinței civile cu autoritate de lucru judecat că procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat în termenul de o lună de la întocmirea acestuia, cum impun dispozițiile art. 14 al. 1 din OG nr. 2 din 2001.
Având în vedere faptul necomunicării legale a procesului verbal de constatare a contravenției, acesta nu este titlu executoriu, astfel încât nici o mențiune din cuprinsul acestuia nu poate fi pusă în executare.
În ce privește dispozițiile art. II din Legea nr. 144 din 2012, tribunalul constată că la edictarea și interpretarea textului de lege nu s-a avut în vedere situația de față, în care un proces verbal de contravenție a fost întocmit anterior intrării în vigoare a legii dar nu a fost comunicat conform dispozițiilor legale precizate anterior, contravenientul neavând posibilitatea contestării lui în termen util.
Pe de altă parte, dacă dispozițiile Legii nr.144 din 2012 ar trebui aplicate, interpretarea dată de prima instanță este una corectă, întrucât în caz contrar s-ar putea concluziona că un contravenient care a contestat un proces verbal întocmit anterior datei de 24.07.2012 ar fi favorizat în mod nejustificat față de un contravenient căruia nu i s-a comunicat legal un proces verbal întocmit anterior aceleiași date.
Faptul că doar tarifele contestate până la . Legii nr. 144/2012 pot fi anulate, nu înseamnă că cele necontestate își pot produce efecte în continuare și pot fi, deci, executate silit cu ignorarea efectelor textului dezincriminator prevăzut de art. I din Legea nr. 144/2012. Referirea strictă la tarifele contestate din art. II nu își propune să înlăture aplicarea retroactivă a legii contravenționale mai favorabile cu privire la tarifele necontestate.
Scopul reglementării din art. II din Legea nr. 144/2012 – aceea de anulare expresă a tarifelor contestate în instanță – nu a fost acela de a excepta de la anulare o parte din tarifele aplicate (cu consecința menținerii și executării lor), ci de a conferi o sancțiune expresă acelor tarife care sunt în curs de judecată, reglementând astfel situația tranzitorie a tarifelor contestate dar nedefinitive. În ce privește tarifele necontestate până la . Legii nr. 144/2012, fie că a expirat termenul de contestare, fie că termenul de contestare este încă în curs, reglementarea situației lor rezultă implicit din abrogarea prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 a tarifului de despăgubire, articol care constituie reglementarea generală în materia înlăturării acestei sancțiuni. Aceste tarife care nu pot fi anulate de instanțe în lipsa unei învestiri a instanței, rămân fără efect, ca o consecință a abrogării sancțiunii, nemaiputând fi executate silit.
Referirile la natura contravențională sau necontravențională a tarifului de despăgubire, astfel cum rezultă din Decizia nr. 57/2012, Decizia nr. 385/2013, Decizia nr. 112/2014 pronunțate de Curtea Constituțională nu pot fi analizate fără a se lua în considerare faptul că măsura respectivă este dispusă doar în contextul constatării unei contravenții, titlul executoriu atât în ce privește sancțiunea aplicată cât și despăgubirea fiind același, procesul verbal de constatare al contravenției. Se constată astfel că nu se poate reține posibilitatea aplicării unui tarif de despăgubire în lipsa constatării contravenției, întrucât tariful reprezintă o măsură de reparare a prejudiciului produs ca urmare a constatării săvârșirii contravenției.
În consecință, tribunalul apreciază că prima instanță a făcut o analiză corectă și judicioasă a situației de fapt raportat la dispozițiile legale incidente în cauză și a pronunțat o soluție temeinică și legală.
Pentru considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 480 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de intimata C.N.A.D.N.R. S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași împotriva sentinței civile 5444 pronunțate de Judecătoria Iași la 21.04.2015, sentință pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către C.N.A.D.N.R. S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași împotriva sentinței civile nr. 5444 pronunțate de Judecătoria Iași la 21.04.2015, pe care o păstrează.
Respinge cererea intimatului B. M. privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata din apel, ca nedovedita.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.12.2015.
Președinte, C. I. | Judecător, L. H. | |
Grefier, D. M. B. |
Red./tehnored. H.L.
4 ex./ 20.01.2016
Judecător fond: I. C. R.
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1064/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
