Pretenţii. Decizia nr. 1703/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1703/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 1703/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 02 Decembrie 2015

Președinte - G. C.

Judecător C. I.

Grefier L. A. A.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1703/2015

Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelanta A. DE P. .. 258 B împotriva sentinței civile nr. 1053 din 28.01.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimații A. DE P. . SCARA A, S.C A. S.A, având ca obiect pretenții restituire sumă.

Susținerile apărătorului apelantei au avut loc în ședință publică la data de de 23.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 02.12.2015, când:

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față,

Prin sentința civilă nr.1053/28.01.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:

„Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei A. DE P. . SCARA A, invocata de aceasta.

Respinge cererea formulata de reclamanta A. DE P. .. 258B – C._, cu domiciliul procedural ales la cabinet avocat Maxin M. D., din Iași, .. 27, .. A, . in contradictoriu cu paratele .>J_, cu sediul in Iași, .. 6 si A. DE P. . - C._, cu sediul ales in Iași, . PT 2 Metalurgie, ca neintemeiata.

Respinge cererea reclamantei privind obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata, ca nefondata.”

Pentru a decide astfel prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:

„Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._ reclamanta A. DE P. .. 258 B a solicitat in contradictoriu cu paratele . si A. DE P. .. 258 B SCARA A obligarea acestora la restituirea sumei de 5964,48 lei reprezentand contravaloarea consumului de apa al Asociatiei de P. . facturat de catre parata . numele sau, penalitati de intarziere aferente facturilor achitate si taxa de rebransare, cu chgeltuieli de judecata.

In motivarea cererii reclamanta arata ca, desi la scara A si scara B functioneaza doua asociatii de proprietari diferite, fiind doua enititati juridice distincte, pentru lunile martie si aprilie . emis cate o singura factura pe numele sau in care era cuprins si consumul de apa al asociatiei de la scara A, iar pentru faptul ca nu au inteles sa achite si sumele datorate de asociatia parata de la scara A, parata . inteles sa o oblige la achitarea acestei datorii prin sistarea furnizarii de apa potabila si menajera.

Reclamanta mai arata ca, a fost obligata in mod nelegal sa incheie un protocol de separare a debitelor si penalitatilor, fiind fortata sa achite toate datoriile paratei A. DE P. . A pentru a se putea rebransa la serviciile . inclusiv costurile aferente rebransarii precum si penalitatile de intarziere, in tot acest timp asociatia parata beneficiind de utilitati.

In drept, au fost invocate disp. art. 192 C.pr.civ., iar prin precizarile aflate la fila 35 dosar, au fost invocate disp. art. 1345 si urm. 1350 C.civ.

In sustinerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru.

Parata A. DE P. . A a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a sa, aratand faptul ca nu are calitatea de furnizor de utilitati, astfel incat nu este indreptatita sa efectueze operatiuni de incasare si facturare plati, iar pe fond a solicitat respingerea actiunii si exonerarea de la plata cheltuielilor de judecata.

In drept, au fost invocate disp. art. 36, art. 246-247 C.pr.civ.

Parata . formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii aratand faptul ca, la data de 26.04.2013 s-a produs desprinderea celor doua asociatii, respectiv asociatia reclamanta si asociatia parata, sens in care a fost incheiat un protocol privind preluarea activelor si pasivelor de la vechea asociatie, semnat fara obiectiuni de reprezentantii legali ai ambelor parti, iar ulterior au fost incheiate contracte de furnizare/prestare a serviciului de apa si canal atat cu reclamanta cat si cu asociatia parata.

Parata mai arata ca, prin contractul incheiat cu reclamanta aceasta si-a insusit debitul in cuantum de_,80 lei si penalitatile de intarziere in suma de 387,71 lei rezultate din protocolul de predare primire a activului si pasivului.

In sustinerea intampinarii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.

La data de 24.04.2014, parata A. DE P. .. 258 B SCARA A a depus note de concluzii prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru neindeplinirea procedurii prevazuta de art. 2 al. 1 ind. 2 din Legea 162/2006.

La data de 24.10.2014, reclamanta a depus precizari prin care si-a precizat catimea obiectului cererii aratand faptul ca solicita obligarea paratelor la plata sumei de 4576,04 lei reprezentand contravaloarea consumului de apa al asociatiei parate si penalitati de intarziere si a sumei de 418,87 lei reprezentand contravaloare inchidere/deschidere bransament apa rece.

Asupra exceptiei inadmisibilitatii actiunii instanta s-a pronuntat in sedinta publica din data de 25.04.2014 in sensul respingerii acesteia cu motivarea aratata in incheierea de sedinta de la acea data.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Potrivit disp. art. 248 C.pr.civ., instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.

Analizand actele si lucrarile dosarului, asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei A. DE P. .. 258 B SCARA A, instanta retine urmatoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție de fond, absoluta si peremptorie, ce poate fi invocata si din oficiu de instanță. Verificarea calității procesuale pasive în persoana pârâtului are prioritate în raport de orice aspecte legate de fondul cauzei.

Calitatea procesuala pasivă presupune existenta unei identități între persoana pârâtului si persoana celui obligat în raportul juridic obligațional, deoarece raportul juridic de drept procesual nu se poate lega valabil decât între părțile raportului de drept material dedus judecății.

In speta, reclamanta solicita restituirea unor sume de bani pe care pretinde ca le-a achitat pentru asociatia parata, desi aceasta din urma avea obligatia de plata a lor, fapt ce a condus la o imbogatire fara justa cauza a paratei A. de proprietari, in conditiile in care aceasta a beneficit de utilitatile pe care ea i le-a platit.

Prin urmare, fata de cele expuse, instanta apreciaza ca parata A. DE P. .. 258 B SCARA A are calitate procesuala pasiva in prezenta cauza, motiv pentru care va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de parata.

Analizand actele si lucrarile dosarului, asupra fondului cauzei, instanta retine urmatoarele:

Prin cererea formulata, astfel cum a fost precizata, reclamanta solicita obligarea paratelor la plata sumei de 4576,04 lei reprezentand contravaloarea consumului de apa al asociatiei parate si penalitati de intarziere si a sumei de 418,87 lei reprezentand contravaloare inchidere/deschidere bransament apa rece, temeiul de drept al cererii sale fiind imbogatirea fara justa cauza.

Potrivit disp. art. 1345 C.civ., cel care, in mod neimputabil, s-a imbogatit fara justa cauza in detrimentul altuia este obligat la restituire, in masura pirderii patrimoniale suferite de cealalta persoana, dar fara a fi tinut dincolo de limita propriei sale imbogatiri.

Din prevederile legale anterior enuntate rezulta faptul ca, pentru a putea fi intentată acțiunea în restituire trebuie îndeplinite mai multe condiții, și anume: a) mărirea unui patrimoniu, prin dobândirea unei valori apreciabile în bani; b) micșorarea unui patrimoniu ca o consecință a măririi altuia; c) existența unei legături între sporirea unui patrimoniu și diminuarea celuilalt, adică ambele fenomene să fie efectul unei cauze unice.

In speta, instanta apreciaza ca din probele administrate, nu rezulta indeplinirea conditiilor necesare pentru admiterea unei actiuni intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza.

Astfel, la data de 25.04.2013, intre reclamanta, asociatia parata si . fost incheiat un protocol cu privire la defalcarea debitelor si a penalitatilor restante catre A., in cuprinsul acestuia mentionandu-se ca suma datorata este de_,80 lei reprezentand facturi neachitate in perioada februarie-martie 2013 si suma de 387,71 lei reprezentad penalitati de intarziere.

In cuprinsul aceluiasi protocol se arata ca datoriile asociatiei de la scara A catre A. constand in debit si penalitati sunt zero.

Ulterior, la data de 29.04.2013, intre reclamanta, in calitate de utilizator si parata . calitate de prestator, a fost incheiat contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare nr. A2227, la capitolul IX, art. 31 pct. 31.6, partile prevazand ca,, utilizatorul se obliga sa-si insuseasca si sa achite debitul in cuantum de_,80 lei si penalitati in cuantum de 387,71 lei, rezultate din protocolul de predare primire a activului si pasivului semnat la data incheierii contractului.

Instanta retine faptul ca, atat protocolul de predare primire cat si contractul incheiat cu A. au fost semnate de catre reclamanta fara obiectiuni, aceasta nefacand dovada cu nici un mijloc de proba ca ar fi fost fortata sa semneze aceste inscrisuri, asa cum a sustinut prin cererea de chemare in judecata.

De asemenea, nici din facturile invocate de catre reclamanta si nici din celelalte inscrisuri depuse la dosarul cauzei nu rezulta faptul ca acesta ar fi achitat catre A. contravaloarea unor utilitati apartinand asociatiei parate si nu ei.

Prin urmare, fata de inscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanta apreciaza ca reclamanta nu a facut decat sa isi indeplineasca obligatiile asumate prin contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare nr. A2227/29.04.2013 incheiat cu A. si sa achite datoria pe care a recunoscut-o in cuprinsul acestuia, nefiind vorba de o imbogatire fara justa cauza, asa cum a sustinut aceasta.

Asa fiind, instanta apreciaza ca nici contravaloarea inchiderii/deschiderii bransament apa rece nu poate fi imputata paratelor, in conditiile in care reclamanta nu a facut dovada ca debransarea nu s-a datorat culpei acesteia si ca ea ar fi trebuit achitata de catre parate.

In baza acestor considerente, instanta va respinge cererea formulata, ca neintemeiata.

In temeiul disp. art. 453 C.pr.civ., instanta va respinge cererea reclamantei privind obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata, ca nefondata.”

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. DE P. .. 258 B a fost obligata să sa achite toate datoriile paratei A. DE P. .. 258 B SCARA A pentru a se putea rebranșa la serviciile . inclusiv costurile aferente rebranșării precum si penalitățile de întârziere, in tot acest timp asociația parata a beneficiat de utilități, fără a suporta costurile acestora.

Intimata . formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, considerând că sentința primei instanțe este legală și temeinică, având în vedere protocolul cu privire la defalcarea debitelor si a penalităților restante, in cuprinsul acestuia menționându-se ca suma datorata este de_,80 lei reprezentând facturi neachitate in perioada februarie-martie 2013 si suma de 387,71 lei reprezentând penalități de întârziere, arătându-se ca datoriile asociației de la scara A către A. constând in debit si penalități sunt zero.

În apel au fost administrate înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate și raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul constată că apelul este neîntemeiat, astfel că se va respinge, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea adresată primei instanțe reclamanta A. DE P. . solicitat in contradictoriu cu paratele . si A. DE P. . A obligarea acestora la restituirea sumei de 5964,48 lei reprezentând contravaloarea consumului de apa al Asociației de P. . scara A facturat de către parata . numele sau, penalității de întârziere aferente facturilor achitate si taxa de rebranșare.

Conform art. 1345 din Noul cod civil „Cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri.”

Articolul 1346 din Noul Cod civil statuează că îmbogățirea este justificată atunci când rezultă: a) din executarea unei obligații valabile; b) din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogățit; c) dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal și exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenția de a gratifica.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul apreciază că în mod corect, prima instanță a dispus respingerea cererii de chemare în judecată, având în vedere protocolul referitor la defalcarea debitelor si a penalităților restante către A., din 25.04.2013, semnat de părțile litigiului, in cuprinsul căruia se menționează că suma datorata este de_,80 lei reprezentând facturi neachitate in perioada februarie-martie 2013 si suma de 387,71 lei reprezentând penalități de întârziere, iar datoriile asociației de la scara A către A. constând in debit si penalități sunt zero.

Prin urmare, în baza prevederile contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare nr. A2227, la capitolul IX, art. 31 pct. 31.6, apelanta s-a obligat sa-si însușească si sa achite debitul in cuantum de_,80 lei si penalități in cuantum de 387,71 lei, rezultate din protocolul de predare primire a activului si pasivului semnat la data încheierii contractului, Tribunalul constatând că sunt aplicabile dispozițiile art. 1346 lit.a din Noul Cod civil în sensul că îmbogățirea este justificată prin executarea unei obligații valabile, în condițiile în care apelanta nu a dovedit că a fost determinată să semneze înscrisurile forțată de împrejurarea sistării furnizării utilităților.

Pentru aceste considerente, Tribunalul va respinge apelul formulat de apelanta Asociația de P. . împotriva sentinței civile nr. 1053 din 28.01.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr._, sentință pe care o va păstra.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanta Asociația de P. . împotriva sentinței civile nr. 1053 din 28.01.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr._, sentință pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi,02.12.2015.

Președinte,

G. C.

Judecător,

C. I.

Grefier,

L. A. A.

Red./Tehn. C.G.

5 ex./27.01.2016

Jud. fond A. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1703/2015. Tribunalul IAŞI