Contestaţie la executare. Decizia nr. 561/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 561/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 10432/245/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 23 Aprilie 2015
Președinte - D. M.
Judecător C. E. C.
Grefier Ș. D.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 561/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta D. R. A FINANTELOR PUBLICE IASI – ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE IASI și pe intimatul S. B. M. S. V., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimat, avocat B. P. E., cu împuternicire avocațială depusă la dosar în ședință publică, lipsă fiind reprezentantul apelantei.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Fiind primul termen de judecată, instanța constată că este competentă general, material și teritorial. Constată apelul ca fiind formulat în termen, scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Interpelat de către instanță, apărătorul intimatului precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în apel.
Apărătorul intimatului arată că prezentul apel vizează cheltuielile de judecată și solicită respingerea acestuia ca nefondat, acțiunea având ca obiect contestație la executare, chiar dacă documentele, în baza cărora D.G.R.F.P. Iași face executarea, sunt emise de către Casa de Asigurări de Sănătate. Susține că a mai existat o altă contestație la executare admisă, executarea fiind reluată exact în baza acelorași documente. Pe cale de consecință, apreciază că această instituție este în culpă, motiv pentru care în mod corect a fost obligată de către instanța de fond la plata cheltuielilor de judecată. Solicită cheltuieli de judecată în apel și depune la dosarul cauzei, în ședință publică, chitanța nr. 038/15.04.2015.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului formulat în cauză.
TRIBUNALUL
Față de contestația la executare înregistrata cu nr_ la data de
25.03.2014 de către contestatorul S. B. M. STEFHANOS V., prin avocat B. P. E., formulată în contradictoriu cu D. R. A FINANȚELOR PUBLICE IASI – ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE IAȘI, având ca obiect Somația nr. 22/30/_/_ și a titlului executoriu cu nr._ precum și împotriva tuturor formelor de executare silită dispuse în dosarul nr._/22/_ /_.
În susținerea contestației se invocă pe cale de excepție nulitatea titlului executoriu contestat. Decizia de impunere nr. 4160/11.10.2010 a mai făcut obiectul titlului executoriu 8334/21.12.2010 emis de către C.AS. Iași, acte ce au fost anulate de către Judecătoria Iași în cadrul dosarului_ .
Având în vedere autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește executarea silită a titlului de creanță decizia 4160/11.10.2010, contestatoarea învederează instanței că este ilegal a se emite un nou titlu executoriu privind sume în privința cărora s-a constatat deja că au fost calculate cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.
Se invocă prescripția extinctivă în privința sumelor conținute de Decizia de impunere nr. 4160/11.10.2010. Astfel, după cum se poate observa, sumele reținute în această decizie se referă la anii 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010. Însă creanțele pe anii 2005, 2006, 2007, 2008 sunt prescrise.
Pe fondul cauzei, învederează instanței de judecată faptul că aceste sume nu sunt datorate.
Intimata depune întâmpinare arătând că invocă excepția inadmisibilității contestației la executare – conform disp. art. 172 alin. 3 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: ¸¸contestația la executare poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță de judecată sau de un alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege."
Contestatorul promovează contestație la executare, în susținerea căreia se aduc argumente ce privesc fondul cauzei, aspecte ce se pot invoca în fața instanței de contencios. Toate aspectele privind realitatea și legalitatea obligațiilor de plată stabilite în sarcina contribuabililor sunt de competența instanței de contencios administrativ, conform dispozițiilor Legii 554/2004, privind contenciosul administrativ.
Împotriva actului administrativ fiscal (decizia de impunere emisă de Casa de Asigurări de Sănătate) se putea promova contestație la organul fiscal emitent, conform disp. art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală și ulterior, în cazul respingerii contestației, se putea promova o acțiune în contencios la Tribunalul Iași conform disp. art. 554/2004, privind contenciosul administrativ.
Intimata învederează instanței faptul că S. B. S. V. figura în evidențele fiscale cu debite în sumă de 4.098 lei ce reprezintă contribuții de asigurare de sănătate de persoane care realizează venituri din activități independente.
C.A.S. Iași a emis Decizia de impunere nr. 4160/01.10.2010 – comunicată organului doar în format electronic – prin care s-a adus la cunoștința contestatorului că figurează cu obligații fiscale restante la bugetul consolidat al statului.
Titlul de creanță – Decizia de impunere a devenit titlu executoriu (neefectuându-se plata debitelor la termenele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare) și s-a procedat la începerea executării silite prin emiterea următoarelor acte de executare: - titlu executoriu nr._/11.03.2014 și somația nr. 22/30/_/_/11.03.2014.
Învederează instanței faptul că actele de executare au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor art. 141 Cod procedură fiscală conținând elementele obligatorii prevăzute de lege.
Potrivit dispozițiilor legale obligația de a-și declara veniturile și a face dovada plății contribuțiilor îi reveneau contestatorului care s-a sustras însă de la această îndatorire legală, iar față de aceste aspecte contestatorul nu își poate întemeia prezenta contestație pe propria turpitudine încercând să arate că vina ar aparține A.F.P.M. Iași.
Prin nedepunerea declarațiilor la termenele stipulate în prevederile legale în vigoare, contestatorul a încălcat prev. Art. 81 din O.G. 92/2003 și a art. 215 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (art. 8 din O.U.G. 150/2002).
Reglementarea legală incidentă în prezenta cauză, Legea 95/2006, impune petentului să depună declarația fiscală pe propria răspundere conform art. 82 alin. 2 Cod procedură fiscală. Neîndeplinirea acestei obligații nu poate avea un caracter exonerator de la plată a contribuției legale, ci dimpotrivă are chiar un caracter sancționator contravențional. Lipsa declarației fiscale nu înlătură obligația de plată a contribuției, după cum nu împiedică organul fiscal să stabilească din proprie inițiativă cuantumul obligației de plată. Contribuabilul ce nu și-a îndeplinit această obligație legală nu poate invoca cu succes propria culpă ca un eventual temei al considerării inexistenței unui titlu de creanță împotriva sa. Organului fiscal îi este recunoscut dreptul de a identifica cuantumul unei creanțe fiscale și de a emite titluri executorii pentru recuperarea acestei creanțe.
Contestatorul avea obligația legală de a depune declarații la Casa de Asigurări de Sănătate Iași și de a efectua plăți la F.N.U.A.S.S. la data de 15.03., 15.06., 15.09. și 15.12. ale fiecărui an, obligații pe care însă nu le-a îndeplinit, neputând invoca necunoașterea dispozițiilor legale. Contestatorul a fost autorizat să desfășoare activități independente și în această situație avea obligația respectării prevederilor legale sus arătate.
Codul de procedură fiscală stipulează dreptul organului fiscal de a calcula obligații fiscale principale (contribuția de asigurări de sănătate) precum și obligații accesorii (calculate pentru neplata în termen a obligațiilor fiscale principale) în intervalul de prescripție fiscală de 5 ani, calculat de la data de 01 ianuarie a anului imediat următor celui în care a fost realizat venitul.
Totodată, precizează faptul că actele sus menționate sunt acte emise de Casa de Asigurări de Sănătate Iași și au fost preluate de instituția intimată în baza Ordinului Comun nr. 806/06.06.2012 privind Protocolul Cadru de predare-primire a documentelor și informațiilor în vederea administrării de către Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din Titlul IX2 al Codului Fiscal, în temeiul art. V alin. 4 din O.U.G. nr. 125/2011, privind modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 – privind Codul fiscal.
Prin sentința civilă nr._/27.11.2014 Judecătoria Iași a dispus:
,,Respinge excepția inadmisibilității contestației.
Admite excepția autorității de lucru judecat privind anularea deciziei nr. 4160/11.10.2010.
Admite contestația la executare contestația, înregistrata cu nr._ la data de 25.03.2014 formulata de către contestatorul S. B. M. S. V., domiciliat în mun. Iași, .. 30, ., . B. P. E., în contradictoriu cu D. R. A FINANTELEOR PUBLICE IASI – ADMINISTRAȚIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE IASI, cu sediul în mun. Iași, .. 26, jud. Iași.
Anulează actele de executare începute în dosarul de executare nr._.
Obliga intimata la plata sumei de 291,19 lei taxa de timbru’’.
La pronunțarea acestei sentințe prima instanță a avut în vedere următoarele argumente:
Față de excepția nulității titlului executoriu, reține că se arată de către contestator că decizia de impunere 4160 /11.10.2010 a făcut obiectul titlului executoriu 8334/21.12. 2012 emis de C.A.S. IAȘI, acte ce au fost anulate de către Judecătoria Iași în dosarul 141 /245/2011, existând astfel autoritatea de lucru judecat
Instanța verificând dispozitivul sentinței civile nr. 5864/2011 pronunțata în dosarul_, reține că, în fapt, această sentință analizează titlul executoriu 8334/21.11.2014.
Constata instanța că, în fapt, sentința civilă 5864/2011 pronunțată în dosarul 141 /245/2011 privește aceleași părți, are drept cauză contestația la executare și privește titlul executoriu decizia de impunere 8834/21.12.2010.
Prin sentința mai sus amintită a fost admisă contestația la executare, fiind anulate actele de executare precum si decizia de impunere 8834/ 21 12 2010 . S-a reținut in mod definitiv ca,,la data de 11.10.2010 Casa de Asigurări de Sănătate Iași a emis pe numele contestatorului decizia de impunere nr. 4160/2010 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2005 – octombrie 2010. Din cuprinsul acestei decizii rezultă că intimatul datorează suma totală de 3841 lei, cu titlu de contribuție, dobânzi și penalități de întârziere. Pentru comunicarea deciziei de impunere, recurenta a ales doar procedura publicității, fapt recunoscut și prin cererea de recurs.
În baza deciziei de impunere nr. 4160/2010, au fost emise somația din 21.12.2010 și titlul executoriu nr. 8334 din 21.12.2010 pentru suma de 3841 lei.
Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. a se menționează că este titlu de creanță decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii.
Pe cale de consecință, față de aceste dispoziții legale, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond faptul că decizia de impunere nr. 4160/2010 constituie titlu de creanța”.
În acest context instanța reține că există autoritate de lucru judecat în ce privește nulitatea titlului executoriu 8334 / 21 12 2012.
În prezenta cauză, instanța retine că intimata a pus în executarea un titlu executoriu -_ având ca obiect decizia de impunere 4160/ 01.10.2010 precum și decizia_ din 05.12.2013 comunicată în format electronic. Suma totală imputata este de 4098 lei.
Ia act că titlu executoriu emis in baza deciziei de impunere nr.4160/ 01.10.2010 a fost deja analizat și în mod definitiv anulat de către instanța de judecată în cuprinsul sentinței civile nr. 5864/2011 pronunțată în dosarul nr. 141/ 245/2011.
Mai reține instanța că, în fapt, că noua somație emisă de către intimată, chiar dacă privește un al doilea titlu executoriu a fost comunicată doar în format electronic.
Potrivit disp. art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța reține că în mod eronat intimata a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
De asemenea, raportat la decizia Curții Constituționale, instanța reține că sunt neîntemeiate susținerile intimatei referitoare la faptul că art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 nu instituie o ordine de prioritate și la faptul că modalitatea de comunicare a actelor prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci este o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport cu celelalte căi de comunicare.
În consecință, instanța constată că modul de comunicare a deciziei de impunere s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
Tot astfel, reținând că decizia de impunere nu a fost legal comunicată intimatei, urmează să dispună admiterea contestație și anularea executării silite’’.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel DCRFP Iași-AJFP Iași solicitând modificarea sentinței cu privire la cheltuielile de judecată în sensul respingerii acestu7i capăt de cerere ca neîntemeiat. Arată că potrivit art. 45 lit. f din OUG nr. 80/2013 taxa de timbru aferentă contestației la executare admisă poate fi recuperată printr-o cerere de restituire adresată instanței, astfel că nu poate fi acordată pe calea cheltuielilor de judecată.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În apel nu au fost administrate noi probe.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că apelul este fondat urmând a fi admis pentru următoarele motive:
Într-adevăr art. 45 lit. f din OUG nr. 80/2013 stabilește o situație specială derogatorie de la dispozițiile generale în materia cheltuielilor de judecată, prevăzând posibilitatea părții căreia i s-a admis în mod definitiv contestația la executare de își recupera taxa de timbru printr-o cerere directă adresată instanței, astfel încât nu se mai justifică obligarea intimatului-organ de executare la plata taxei de timbru ca și cheltuială de judecată efectuată. În consecință instanța de apel urmează a modifica în parte sentința și a înlătura dispoziția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru.
Instanța de apel mai constată că din modalitatea de formulare a cererii de apel rezultă o ambiguitate cu privire la limitele cu care apelanta a înțeles să investească instanța de apel. Deși cererea de apel este motivată exclusiv pe cheltuielile de judecată, în cuprinsul cererii de apel există și mențiunea expresă de ,,respingere a contestației la executare ca neîntemeiată’’.
În aceste condiții instanța de apel urmează a antama pe scurt și fondul contestației în sensul menținerii soluției de admitere și anulare a actelor de executare. Lipsa dovezii comunicării titlului de creanță prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, lipsește titlul de creanță de puterea executorie întrucât îl plasează pe destinatar în termenul de contestare a fondului titlului de creanță. Cum actele de executare au fost emise în lipsa unui titlu executoriu, în mod legal prima instanță a admis contestația.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI împotriva sentinței civile nr._/27.11.2014 a Judecătoriei Iași pe care o schimbă în parte în sensul că:
Respinge cererea contestatorului S. B. M. Ș. de obligare a DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI la plata cheltuielilor de judecată efectuate de contestator constând în taxa de timbru.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
M.D. C.C.E. D.Ș.
Red./tehnored. M.D.
4 ex., 18.05.2015
Judecător fond: C. C.
| ← Acţiune confesorie. Decizia nr. 543/2015. Tribunalul IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 558/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
