Drept de retenţie. Decizia nr. 903/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 903/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 1371/245/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 29 Iunie 2015
Președinte - I. E. B.
Judecător - G. C.
Grefier - N. E.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 903/2015
Pe rol fiind pronunțarea apelului formulat de pârâta T. F. (fosta B.) împotriva sentinței civile nr._/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul L. L., având ca obiect drept de retenție drept de creanță.
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura este completă.
Cauza a rămas în pronunțare în ședința publică din data de 15.06.2015, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 22.06.2015 și mai apoi pentru azi, 29.06.2015, când,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr._ din 17.12.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
„Admite cererea formulata de reclamantul L. L., CU D.. PROC. ALES LA C.. AV. T. B., . în contradictoriu cu pârâta T. F., cu domiciliul în IAȘI, STRADELA GRADINARI, nr. 37, ., ..
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 18.000 euro in echivalentul in lei la data platii, reprezentând contravaloare imprumut.
Admite in parte cererea reclamantului de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Obliga parata la plata cheltuielilor de judecata in suma de 2667,40 lei reprezentând taxa judiciara de timbru.
Respinge cererea reclamantului de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata constand in onorariu de avocat.”
Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut:
„Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 15.01.2014, sub nr. unic de dosar_, reclamantul L. L., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat - T. B., Iași, . a solicitat în contradictoriu cu pârâta T. F. (fostă B.), domiciliată în Iași, stradela Grădinari, nr. 37, ., ., ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să oblige pârâta la restituirea sumei de 18.000 de euro constituind restituire împrumut precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că a avut cu pârâta o relație de concubinaj începând din luna octombrie a anului 2006 și până la începutul anului 2011. În anul 2010 a cumpărat împreună cu pârâta un imobil și deși aceasta a fost menționată în calitate de coproprietară -deoarece a insistat motivând că era necesar pentru o bună administrare, dar și ca o garanție a relațiilor afective-, cel care a plătit prețul în integralitate a fost reclamantul.
În aceste condiții, reclamantul L. L. a aratat ca a acceptat să o împrumute pe pârâtă cu suma de 18.000 euro, și deoarece părțile se aflau la acel moment în relații deosebite de încredere, reclamantul nu a insistat în încheierea unui act scris de împrumut, apreciind că este suficient extrasul bancar care atesta sumele plătite.
Termenul de restituire a împrumutului era de șase luni de la semnarea contractului, pârâta urmând să restituie suma de 18.000 euro până la finalul lunii aprilie 2011, în preajma sărbătorilor pascale.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe art. 2158 Cod civil.
Acțiunea a fost legal timbrată, cu taxă de timbru în cuantum de 2667, 40 lei.
În dovedire, au fost atașate următoarele: copie contract de vânzare-cumpărare (f. 13-17), copie extras de cont (f. 53-70), copie proces-verbal de informare a părților cu privire la conciliere (f. 6), copie procură specială (f. 7), copie carte de identitate reclamant (f. 11), copie carte de identitate pârâtă (f. 12).
La data de 28.04.2014, prin compartimentul Registratură a fost depus un înscris numit întâmpinare și cerere reconvențională prin care pârâta T. F. a solicitat respingerea acțiunii ca urmare a invocării excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune.
Pe fond, pârâta a precizat că suma solicitată de către reclamant este exagerată, depășind valoarea de circulație a imobilului.
În continuare, pârâta arata că afirmațiile reclamantului nu sunt adevărate, suma de bani cu care s-a cumpărat apartamentul nu a fost achitată integral de reclamant, ci doar 1/2 din valoarea acesteia.
În continuare, aceasta afirmă că sumele de bani trimise de către reclamant erau destinate exclusiv plății utilităților iar reclamantul cu care a discutat personal, este de acord cu vânzarea imobilului și recuperarea sumelor de bani în cota de 1/2 pentru fiecare dintre părți.
În drept, au fost invocate prevederile art. 205 C. pr. civ.
La data de 27.05.2014, reclamantul, prin apărător a depus răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea excepției dreptului material la acțiune invocată de căttre pârâtă având în vedere că termenul de restituire al împrumutului era de șase luni de la semnarea contractului, adică pârâta urma să restituie suma de 18.000 euro până la finalul lunii aprilie 2010. Prima conciliere a fost făcută de reclamant la data de 12.12.2013, pârâta refuzând să participe la această procedură.
Prezenta acțiune a fost înregistrată ulterior, pe rolul Judecătoriei Iași la data de 15.01.2014 iar suma de bani trebuia restituită până la data de 23.04.2014 ceea ce înseamnă că acțiunea a fost promovată în interiorul termenului de prescripție astfel încât excepția invocată nu poate opera în prezenta cauză.
La data de 23.06.2014, pârâta T. F. a depus la dosarul cauzei copii de pe liste cu cheltuieli de întreținere, utilități și contracte de muncă ale acesteia care, in opinia sa dovedesc că nu a existat o relație de concubinaj între părți, ci una profesională, solicitând totodată obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată (f. 75-96).
La termenul din data de 27.05.2014, instanța a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă prin întâmpinare, a decăzut pârâta din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, cu excepția celor de ordine publică și a respins cererea reconvențională că tardiv introdusă.
La același termen, instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorul Maddalosso M. și proba cu interogatoriul pârâtei.
În ședința publică din 9.12.2014, instanța, în temeiul art. 311 alin. 2 C. pr. civ a încuviințat cererea de înlocuire a martorului Maddalosso M. formulată de reprezentantul convențional al reclamantului, cu martora B. D..
Analizând materialul probator administrat în cauză, reține următoarele:
La data de 22.10.2010, numita N. M., prin mandatar D. M. G., in calitate de vanzatoare si, respectiv, reclamantul L. L. si pârâta T. F., in calitate de cumparatori, au încheiat contractul de vânzare autentificat la B.N.P. A. O. din Iași sub nr. 6389 (f.18). Conform acestui contract, părțile din prezentul litigiu au cumpărat, în calitate de coproprietari, imobilul situat în municipiul Iași, stradela Grădinari, nr. 82, ., compus dintr-o cameră și dependințe, în suprafață totală de 34, 10 mp (f. 13-16).
Prețul total al contractului a fost de 36.000 euro, suma din care, la data autentificării s-a achitat o parte, respectiv 15.000 euro, urmând ca tranșa următoare de 15.000 euro să se plătească prin virament bancar în contul mandatarului vânzătoarei până la data de 04.11.2010, iar restul de 6.000 euro să se achite în numerar până la data de 07.01.2011.
In ceea ce priveste forta probanta a mentiunii din contractul autentic privind modul de achitare a pretului, aceasta reprezinta declaratia partilor si face dovada pana la proba contrara.
În drept, analizând cu prioritate legea aplicabilă, instanța reține că prezentul litigiu se circumscrie dispozițiilor Codului civil de la 1864, față de prevederile art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, conform cărora contractul este supus dispozițiilor în vigoare la data când a fost încheiat în tot ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa și față de faptul că in cauză, se sustine că, in fapt, conventia partilor privind imprumutul este anterioara intrării în vigoare a Noului Cod civil.
Constatand ca excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă este strans legata de analiza fondului cauzei, instanta va concluziona asupra fiecarui aspect, cercetand ansamblul cauzei.
Cu privire la probele încuviințate, instanța reține că deși obiectul acțiunii depășește, în mod evident cuantumul de 250 lei, motiv pentru care, în baza art. 309 al. 2 C. pr. civ ar deveni aplicabilă interdicția administrării probei cu martori pentru a dovedi actele juridice ce depășesc o atare valoare, instanța apreciază că reclamantul, la data încheierii contractului de vânzare, respectiv la momentul încheierii contractului real, de împrumut de consumație, s-a aflat într-o imposibilitate morală de a-și întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic, datorită relației de afectiune pe care o avea cu pârâta, astfel cum rezulta din mărturia numitei B. D..
Analizand probele administrate in cauza, constand in inscrisuri si declarația martorei B. D., declarație apreciată ca fiind obiectivă in considerarea relației profesionale dintre aceasta și reclamant - martora luând cunoștință de raportul juridic dintre părți prin prisma profesiei de traducător/interpret, calitate în care a fost solicitată de mai multe ori de către reclamant -, instanta apreciaza că reclamantul a plătit integral prețul contractul de vânzare al apartamentului (36.000 euro). Conventia partilor a fost ca în drept, pârâta sa dobandeasca calitatea de coproprietară, cu obligatia acesteia de a-i restitui reclamantului jumătate din suma platita de acesta, ca pret, respectiv 18.000 euro, in termen de 6 luni de la incheierea contractului de vanzare-cumparare, adica până la sfîrșitul lunii aprilie 2011.
Susținerea pârâtei potrivit căreia la momentul împrumutului nu se afla într-o relație apropiată față de reclamant nu poate fi reținută de către instanță. Așadar, înscrisurile depuse la dosar de către pârâta pentru a dovedi relația exclusiv profesională dintre părți sunt în limba italiană, iar potrivit art. 292 alin. 5 C. proc. civ trebuiau însoțite de traduceri legalizate sub sancțiunea neluării în seamă. Mai mult decât atât, invocarea unui raport profesional nu exclude existența unei relații de concubinaj.
Conform extrasului de cont din 31.12.2010 (f. 66-67), reclamantul a dovedit plata sumei de 15.000 euro reprezentand cea de-a doua tranșa de 15.000 euro, care conform contractului de vanzare cumparare, urma să se plătească prin virament bancar în contul mandatarului vâmzătoarei până la data de 04.11.2010.
Totodata, din analiza extraselor de cont depuse de catre reclamant, rezultă, pe de o parte, că reclamantul a trimis sume de bani pârâtei, sume care sunt anterioare încheierii contractului de vânzare prin care părțile au dobândit în cotă de 1/2 fiecare, proprietatea imobilului din municipiul Iași, putandu-se naste prezumtia ca cel putin o parte din aceste sume de bani au fost trimise paratei de catre reclamant, tot cu titlul de pret al apartamentului.
Mai mult, susținerea pârâtei care afirmă că toate sumele trimise de către numitul L. L. erau afectate exclusiv plății cheltuielilor de întreținere nu poate fi reținută de către instanță deoarece rezultă cu puterea evidenței că acestea sunt substanțial mai mari decât cheltuielile de întreținere a unui imobil cu suprafață totală aproximativă de 35 mp.
Un argument suplimentar il constituie lipsa dovezii veniturilor obtinute de catre parata, care sa statueze asupra capacitatii sale financiare de a plati suma de 18.000 euro, aspect pe care insa, reclamantul l-a dovedit in ceea ce il priveste (potrivit extraselor de cont depuse).
Instanta noteaza asadar, ca reclamantul a facut dovada intentiei debitoarei parate de a se angaja din punct de vedere juridic fata de creditorul reclamant, raportul juridic obligational fiind constitutiv unui contract de imprumut.
Instanța reține că potrivit art. 1576 cod civil de la 1864, împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatorire pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate.
Contractul de împrumut de consumație (mutuum) este un contract real, unilateral, dând naștere exclusiv obligației de restituire a bunurilor din partea împrumutatului. Articolul 1854 din Codul civil anterior obligă împrumutatul ca la scadență să restituie împrumutătorului lucrurile împrumutate în aceeași cantitate și calitate. Fiind vorba de o obligație care ține de esența împrumutului de consumație, ea subzistă chiar dacă nu a fost prevăzută expressis verbis în actul încheiat între părți, dar se dovedește că predarea s-a făcut cu titlu de împrumut.
Avand in vedere aceasta calificare juridica a conventiei incheiate intre parti, instanta va cerceta exceptia prescriptiei dreptului material la actiune raportat la data scadentei imprumutului acordat de catre reclamant paratei.
Astfel, deși pârâta a fost decăzută din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții din cauza tardivității formularii întâmpinării, potrivit art. 1842 și urm. din Codul civil anterior, excepția prescripției extinctive avea natura unei excepții de ordine publică astfel încât decăderea nu avea efect asupra acesteia, partea având posibilitatea de a o invoca pe tot parcursul procesului. Mai mult decât atât, potrivit art. 18 din Decretul nr. 167/1958 cu privire la prescripție, instanța judecătorească este obligată ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune era prescris.
In ceea ce privește apărarea pârâtei potrivit căreia o eventuală obligație a sa a fost prescrisă iar reclamantul, în prezent nu mai poate beneficia de concursul autorității judiciare în ceea ce privește executarea obligației, instanța reține, așa cum rezultă din coroborarea integrală a probelor că pârâta trebuia să restituie suma pretinsă până la sfârșitul lunii aprilie 2011. Conform dispozițiilor art. 3 coroborat cu art. 7 din Decretul nr. 167/1958, în vigoare la momentul încheierii contractului, termenul de prescripție de 3 ani aplicabil acestui raport juridic începe să curgă de la data nașterii dreptului material la acțiune, mai exact, de la data scadenței, respectiv sfârșitul lunii aprilie 2011. În aceste condiții, instanța constată că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 15.01.2014, înăuntrul termenului de prescripție care urma sa se implineasca la sfărșitul lunii aprilie 2014, considerent față de care instanța va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată.
Având în vedere faptul că pârâta nu a făcut dovada restituirii acestei sume, instanța va admite în parte acțiunea reclamantului și o va obliga pe aceasta la plata echivalentului în lei a sumei de 18.000 euro, la cursul BNR din ziua plății.
Privitor la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat, solicitate de către reclamant, instanța luând act că la dosarul cauzei au fost depuse copii xerox de pe chitanțele reprezentând plata onorariului de avocat, fara a se menționa numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume, urmează a o admite în parte în ceea ce privește numai taxa de timbru judiciar (f. 25). Astfel, potrivit Deciziei nr. 1378/03.04.2010 pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, „în ceea ce privește onorariile de avocat, acestea se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanței reprezentând achitarea onorarului de avocat sau a ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume.”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal pârâta T. F. solicitând modificarea sentinței instanței de fond parțial, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivare, apelanta a arătat că sentința civilă are la bază doar prezumția că sumele trimise de reclamant reprezentau rate în vederea achitării integrale a imobilului în proprietate indiviză, fără a exista probe concludente. Arată apelanta că reclamantul LESLI L. a înregistrat acțiunea la data de 15.01.2014, după ce a fost martor în dosarul civil nr._/245/2013 pentru numitul Maddalosso M., nu a existat niciun contract de împrumut între părți, nefiindu-i împrumutată nicio sumă de bani.
În plus, apelanta a contestat procedura de comunicare a actelor către apărătorul reclamantului T. C. B., dar și împuternicirea apărătorului A. A..
Prin întâmpinare, intimatul LESLI L. a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Intimatul a invocat excepția tardivității formulării apelului, în raport de dispozițiile art. 488 C.proc.civ..
În motivarea solicitării de respingere a apelului ca fiind neîntemeiat, intimatul a arătat că ambii apărători, A. A. și T. C. B. au avut procură specială de reprezentare din partea sa, atât pentru procedura la instanța de fond cât și pentru căile de atac.
Nu se poate reține critica apelantei motivată pe lipsa mențiunii privind localitatea în care au fost virate sumele de bani pe file de depunere numerar de la Lesli L. către T. F.
Cererea apelantei de a beneficia de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru stabilite în cauză a fost respinsă de instanță, fiind ulterior modificată încheierea nr. 143/06.05.2015 în sensul admiterii solicitării și a scutirii apelantei de la obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1333,70 lei.
Nu au fost administrate probe noi în apel.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. 1 din C.proc.civ. care impun instanței a se pronunța cu prioritatea asupra excepțiilor procesuale invocate în cauză, ce fac inutilă cercetarea fondului litigiului, tribunalul reține următoarele:
Asupra excepției tardivității formulării apelului:
Astfel cum rezultă din dovada de comunicare a sentinței către apelanta-pârâtă data comunicării sentinței a fost 17.02.2015, cererea de apel fiind depusă și înregistrată la Judecătorie la data de 20.03.2015, în termenul de 30 de zile reglementat de lege, art. 468 alin. 1 din C.proc.civ.
Se va respinge prin urmare excepția peremptorie invocată de intimat prin întâmpinare, ca fiind nefondată, apelul fiind înregistrat la instanța de fond în termenul procedural, calculat conform art. 181 alin. 1 pct. 2 din C.proc.civ.
În privința fondului cauzei, raportat la conținutul cererii de apel și la dispozițiile legale incidente, Tribunalul reține că apelul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:
În fapt, prin cererea introductivă reclamantul a pretins obligarea pârâtei apelante să îi restituie suma de_ euro, sumă pe care i-ar fi acordat-o cu titlu de împrumut, scadența obligației de plată fiind stabilită de părți la finalul lunii aprilie 2011, adică la 6 luni după data semnării contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BNP A. O. sub nr. 6389/22.10.2010.
În mod corect a statuat instanța de fond în privința soluției de încuviințare a administrării probei cu martori și înscrisuri pentru dovedirea contractului de împrumut de bani, deși obiectul acțiunii depășește, în mod evident cuantumul de 250 lei, motiv pentru care, în baza art. 309 al. 2 C. pr. civ ar deveni aplicabilă interdicția administrării probei cu martori, reținându-se că la data încheierii contractului de vânzare, respectiv la momentul încheierii pretinsului contractului real, de împrumut de consumație, reclamantul s-a aflat într-o imposibilitate morală de a-și întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic, datorită relației de afectiune pe care o avea cu pârâta, astfel cum rezulta din mărturia numitei B. D..
Cu toate acestea, probele administrate în cauză nu susțin concluzia instanței în sensul existenței obligației de restituire a sumei de_ euro de către apelanta pârâtă, ca efect al unui contract de împrumut de bani încheiat între părți.
Tribunalul concluzionează că nu este întemeiată soluția instanței de fond în sensul că între părți a existat contractul de împrumut de bani din care s-a născut obligația pârâtei de a restitui suma de_ euro reclamantului, suma fiind ½ din prețul apartamentului, în condițiile în care depoziția martorei B. D., deși nu poate fi suspectată de lipsă de veridicitate, este totuși o probă indirectă, martora relatează aspecte cunoscute de la reclamant în anul 2013, și nu unele la care a asistat în mod personal și direct. Astfel arată martora că a cunoscut aspectele relatate de la reclamant, în anul 2013, după ce relațiile dintre părți s-au deteriorat, reclamantul apelând la ea pentru ajutor în a consulta un avocat în legătură cu problema cu apartamentul ce formează obiectul litigiului de față. Pe de o parte.
Pe de altă parte, înscrisurile administrate în cauză, anume extrase de cont din 31.12.2010 și celelalte extrase de cont atașate în copie la filele 55-67 la dosarul instanței de fond nu probează decât faptul că reclamantul a achitat vânzătorului D. M.-G. suma de 15.000 euro reprezentând cea de-a doua tranșa de preț, conform contractului de vânzare-cumpărare, suma de 5000 euro și totodată că, anterior încheierii acestui contract, în lunile ianuarie, martie, aprilie, august, octombrie ale anului 2010 .reclamantul a trimis sume de bani pârâtei, totalizând 7900 euro, din care 600 euro a fost achitată ulterior încheierii contractului, la data de 25.10.2010, neexistând niciun element probatoriu care să conducă la concluzia că sumele de bani achitate pârâtei ocazional înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare apartament ar fi fost de fapt tranșe de împrumut pentru suma pretinsă de_ euro. Cu atât mai mult, este evident că nu se poate susține prezumția instanței de fond în sensul că cel puțin o parte din aceste sume de bani au fost trimise paratei de către reclamant, tot cu titlul de împrumut pentru plata a ½ din prețul apartamentului pe care urmau a-l dobândi părțile în coproprietate, în cotă de 1/2 fiecare.
Nici argumentarea în sensul lipsei veniturilor pârâtei, adăugată celei anterioare, nu este de natură a susține concluzia instanței de fond în sensul existenței contractului de împrumut de bani pretins de reclamant.
Adevărat este că, astfel cum judecătorul fondului a reținut, nici apărările pârâtei în sensul că toate sumele trimise de către numitul L. L. erau afectate exclusiv plății cheltuielilor de întreținere nu poate fi reținută avându-se în vedere că acestea sunt substanțial mai mari decât cheltuielile de întreținere a unui imobil cu suprafață totală aproximativă de 35 mp.
Contractul de împrumut de bani este unul cu caracter real, ceea ce semnifică că se încheie valabil nu doar prin acordul părților în acest sens ci și prin remiterea efectivă a sumei împrumutate.
Or o astfel de remitere efectivă a sumei de_ euro, chiar și fracționat, cu afectațiune specială, anume împrumut pentru o perioadă determinată, în vederea achitării cotei de ½ din prețul apartamentului achiziționat în coproprietate cu reclamantul, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6389/22.10.2010 nu a fost probată în cauză.
Prin urmare, se vor reține ca fond întemeiate criticile de netemeinicie ale apelantei.
Față de toate cele reținute, Tribunalul urmează a admite apelul promovat de pârâta T. F. împotriva sentinței civile nr._/17.12.2014 a Judecătoriei Iași pe care o va modifica în totalitate, în sensul respingerii cererii reclamantului L. L. promovată în contradictoriu cu pârâta T. F., ca fiind neîntemeiată.
În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 1 din C.proc.civ. cum intimatul-reclamant este partea căzută în pretenții, se va respinge cererea acestuiai privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxe judiciare de timbru achitate pentru judecata la instanța de fond.
În temeiul dispozițiilor art. 18 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar va fi obligat intimatul L. L. la plata sumei de 1333,70 lei pentru care apelanta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în apel, către Statul Român.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității apelului.
Admite apelul promovat de pârâta T. F. în privința sentinței civile nr._/17.12.2014 a Judecătoriei Iași pe care o modifică în totalitate astfel:
Respinge cererea reclamantului L. L. promovată în contradictoriu cu pârâta T. F., ca fiind neîntemeiată.
Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxe judiciare de timbru achitate pentru judecata la instanța de fond.
Obligă intimatul L. L. la plata sumei de 1333,70 lei pentru care apelanta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în apel, către Statul Român.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.06.2015.
Președinte, I. E. B. | Judecător, G. C. | |
Grefier, N. E. |
Red./Tehnored.B.I.E.
4ex./27.07.2015
Jud. fond: F. R. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 780/2015. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 906/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
