Pretenţii. Decizia nr. 780/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 780/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 30426/245/2011

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 29 Iunie 2015

Președinte - G. C.

Judecător O. L.

Judecător M. S.

Grefier A. M.

DECIZIE CIVILĂ Nr. 780/2015

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe recurent P. M. și pe intimat Ș. O., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Având în vedere lipsa părților citate pentru acest termen cu mențiunea de a răspunde la excepția perimării, instanța rămâne în pronunțare pe excepția perimării.

TRIBUNALUL

Asupra recursului promovat de pârâta P. M. împotriva sentinței civile nr. 5006 din 05.03.2012 pronunțată de Judecătoria Iași.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 17.02.2014 de când cauza a fost suspendată pentru lipsa părților și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților .

Văzând că în conformitate cu dispoziția art.248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată ,apel,recurs, se perimă de drept,chiar și în contra incapabililor ,dacă a rămas în nelucrare timp de un an,iar potrivit art.252 Cod procedură civilă,perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură,în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an,instanța urmează a constata perimarea apelului de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza disp. art. 248 Cod procedură civilă constată perimată cererea de recurs formulată de pârâta P. M. împotriva sentinței civile nr. 5006 din 05.03.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.06.2015.

.

Președinte,

G. C.

Judecător,

O. L.

Judecător,

M. S.

Grefier,

A. M.

Red.CG

Tehnored.CG/MA/2 ex/08.07.2015

Judecător fond: I. Z.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 780/2015. Tribunalul IAŞI