Fond funciar. Decizia nr. 262/2015. Tribunalul IAŞI

În anul 2005 reclamantul A. C. A. formulează o cerere de reconstituire pentru o suprafață suplimentară de teren de teren de 5000 mp situat in vatra satului B. având ca vecinătăți A. I A., drum, cimitir și izlaz (fila 173 dosar).

Cererea este respinsă prin Hotărârea nr.5230/06 martie 2007 a C. Județeană de Fond Funciar Iași (f.175 dosar).

Împotriva acestei hotărâri reclamantul formulează la data de 15 iunie 2007 plângere înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub număr de dosar_/245/2007, soluționată prin Sentința civilă nr.9569/14.09.2007 a Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă (dosar atașat).

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, între altele faptul că reclamantul nu a făcut dovada faptului că autoarea sa A. E. a avut această suprafață de teren înscrisă în rolul agricol, și nici care era proveniența acestui teren .

Martorul audiat in dosarul nr._/245/2007, G. C. arăta faptul că reclamantul deține terenul începând cu anul 1990 – fila 63 dosar atașat .

Prin acțiunea de față reclamantul a solicitat ca instanța să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului asupra unei suprafațe de teren de 2500 mp, situată de asemenea în vatra satului B., mai întâi in temeiul dispozițiilor Legii 18/1991 iar ulterior, ca urmare a modificării acțiunii, ca efect al prescripției achizitive de 30 ani .

Instanța reține că astfel cum rezultă din declarațiile martorilor audiați M. I., (f.54 ds) și Z. P. (f 276 dosar) suprafața de teren ce face obiectul cererii reclamantului in dosarul de față, deși de numai_ mp, este în esență una și aceeași cu cea care a făcut obiectul cererii reclamantului în dosarul atașat de vreme ce vecinătățile indicate de cei doi martori din dosarul de față sunt aceleașicu cele indicate de martorul G. C. în anul 2007- A. I.A., cimitir, izlaz comunal, drum.

Întrucât prin Sentinta civila nr.6569/14.09.2007 a Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă, s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că reclamantul nu a dovedit îndreptățirea de reconstituirea dreptului de proprietate în calitate de moștenitor al defunctei A. E., cu acte cuvinte nu a dovedit calitatea de fost proprietar al autoarei sale, în cauza de față instanța are de analizat dacă în raport de dispozițiile cod civil reclamantul poate justifica dobândirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii de 30 ani.

În drept, având în vedere prevederile art.82 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, precum și faptul că posesia invocată în cauză a început anterior intrării în vigoare a N.C.civ., dispozițiile aplicabile sunt cele ale Codului civil de la 1864.

În sistemul codului civil uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății asupra unui bun imobil ca efect al exercitării unei posesii utile în intervalul de timp prevăzut de lege. Așadar pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliara prin uzucapiunea de 30 de ani, așa cum este reglementat în art.1890 C.civ. este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții: să fie vorba despre un imobil posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani indiferent dacă posesorul este de bună sau de rea credință.

Instanța mai reține că potrivit art 1844 Cod civil „Nu se poate prescrie domeniul lucrirlor care din natura lor proprie sau prinr-o declarație a legii nu pot fi obiecte de proprietate privată ci sunt scoase afară din comerț”.

În acest sens, art.1846 alin.1 C.civ. prevede că orice prescripție este fondata pe faptul posesiunii, iar conform art.1847 C.civ. ca să se poată prescrie se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.

Așadar, reclamantul care invocă în favoarea sa efectele uzucapiunii de 30 de ani are sarcina probei, conform regulilor generale, în a dovedi atât posesia efectivă asupra bunului imobil determinat, respectiv reunirea cele două elemente constitutive ale acesteia (animus și corpus) precum și faptul că această posesie a fost caracterizată prin toate calitățile cerute de lege de natură să-i confere aptitudinea unui efect achizitiv împotriva fostului proprietar nediligent.

Instanța notează faptul că în cauză cerințele legale pentru a prescrie nu sunt îndeplinite.

Astfel, conform expertizei efectuată în cauză, expertiză la care reclamantul nu a formulat obiecțiuni, suprafața de teren ce face obiectul cererii sale aparține domeniului public al pârâtei . a pășunii comunale B. conform HCL 90/2010 și HCL 55/2012 (f. f.221, 235 verso, dosar).

Or, fiind parte a domeniului public instanța reține că devin incidente dispozițiile art. 1844 Cod civil anterior menționate, care arată că dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile aparținând de domeniul public sunt imprescriptibile.

Pe de altă parte instanța reține că nici atributele unei posesii utile a reclamantului asupra celor 2500 mp teren, vreme de 30 de ani nu au fost probate în cauză.

Astfel cum s-a arătat anterior in litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. nr._/245/2007 soluționat definitiv și irevocabil prin Sentinta civila nr.6569/14.09.2007 a Judecătoriei Iași reclamantul arăta faptul că terenul in discuție a fost proprietatea numitei A. E. iar conform declarației martorului audiat în acest dosar posesia asupra terenului a fost deținută de aceasta incepând cu anul 1990 .

Cum în dosarul menționat cererea de reconstituire a fost respinsă, în cauza de față reclamantul înțelege să invoce un mod originar de dobândire a proprietății însă declarațiile martorilor audiați nu formează instanței convingerea că reclamantul a deținut posesia suprafeței de teren in mod public, netulburat, în nume de proprietar în tot intervalul prevăzut de lege, luând desigur în considerare și posesia pe care autoarea acestuia A. E. ar fi putut-o exercita.

Pentru a concluziona astfel instanța are în vedere faptul că autoarea reclamantului- A. E. - a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren avute în proprietate și înscrise in rolul agricol. În toate cererile sale autoarea reclamantului a făcut referire la rolul agricol (filele 79- 81 dosar).

Conform titlurilor de proprietate depuse la dosarul cauzei, în număr de trei, pe numele autoarei reclamantului, acesteia i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de teren care totalizează 5,28 ha teren (mai mare decât cea înscrisă în rolul agricol).

S-a reconstituit așadar dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață înscrisă în rolul agricol, inclusiv pentru suprafețele care potrivi rolului agricol figurau in intravilan (f.224 dosar coroborat cu fila 172 dosar).

Plecând de la această premisă instanța reține că dacă autoarea reclamantului ar fi exercitat o posesie publică asupra unei suprafețe de teren suplimentare de 2500 mp teren în vatra satului B., caracterul public și sub nume de proprietar al unei atari posesie nu putea rezulta decât din rolul agricol sau dovada plății impozitelor pentru suprafeța de teren in discuție.

Or, tot ceea ce autoarea reclamantului a avut înscris în rolul agricol a fost reconstituit (cel puțin ca întindere dacă nu și ca vechi amplasament) prin titlurile de proprietate emise și nu au rămas suprafețe de teren suplimentare cu privire la care dreptul de proprietate să nu fi fost recunoscut.

De asemenea instanța remarcă faptul că declarațiile martorilor audiați nu se coroborează cu raportul de expertiză depus la dosar.

Expertul a identificat suprafața de teren ce face obiectul pretențiilor reclamantului, menționând chiar în cuprinsul raportului că a fost identificată conform indicațiilor reclamantului, la lucrarea de expertiză reclamantul neformulând obiecțiuni.

Această suprafață de teren are alte vecinătăți decât cele indicate de martori: A. I. A., cimitir, islaz comunal, relevând astfel caracterul relativ al percepției martorilor privitor la întinderea suprafeței de teren, vecinătățile acesteia și situația sa juridică.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. C. A. care a criticat sentința pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de judecată a recursului din 24.02.2015 Tribunalul a invocat excepția netimbrării recursului.

Soluționând excepția absolută, peremptorie, de netimbrare a recursului, Tribunalul reține:

Conform art. 33 (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Prin rezoluția premergătoare judecății s-a stabilit în sarcina recurentului obligația de a completa taxa judiciară de timbru cu suma de 724 lei.

Prin citația, comunicată recurentului la data de 26.01.2015, i s-a adus la cunoștință obligația de a complini taxa judiciară de timbru, cât și cuantumul taxei datorate și termenul de plată.

Recurentul nu a făcut dovada achitării taxei de timbru și nu a formulat cerere de ajutor public judiciar.

Având în vedere faptul că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a complini timbrajul aferent cererii formulate, Tribunalul reține că cererea sa se impune a fi anulată ca netimbrată, situație ce se circumscrie dispozițiilor art. 33 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamantul A. C. A. împotriva sentinței civile nr.9448/1.07.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ , sentință pe care o menține.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.02.2015.

Red./tehnored.: H.L.

2 ex./02.04.2015

Jud. fond: D. C. E.