Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 496/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 496/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 496/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 23 Aprilie 2015
PREȘEDINTE – D. C.
JUDECĂTOR – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – D. I.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 496/2015
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de B. O., B. D. P. Procurator Chicus N. împotriva sentinței civile nr. 3467 din 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria P., în contradictoriu cu intimații B. I., B. Șt. F., B. I., S. E., B. R. N., B. I., B. P. S., J. C. P., B. C. F., V. S. L., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 02 aprilie 2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 09 aprilie 2015 și apoi pentru 16 aprilie 2015 când, având în vedere imposibilitatea participării la pronunțare a unuia dintre membrii completului de judecată s-a amânat pronunțarea pentru azi când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 3467 din 20.11.2014 a Judecătoriei P. s-a admis acțiunea civilă promovată de reclamanții B. ȘT. F. și B. I., în contradictoriu cu pârâții S. E., B. R. D., B. O. C., B. I. reprezentat de tutorele A. C., B. P. S., J. C. P., B. C. F., V. S. L., s-a constatat că reclamanții au dobândit prin cumpărare de la defuncta B. P. M. imobilul – teren în suprafață de 1755 mp situat în intravilan ., jud. Iași, T. 59, . în planul de situație – anexa A din raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul O. M. B..
S-a reținut faptul că prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul menționat anterior.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 2970,39 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În primul rând a precizat instanța de fond că excepția inadmisibilității invocate prin întâmpinare de pârâții B. R. D. și B. O. C. reprezintă în fapt o apărare de fond, având în vedere motivele pe care se întemeiază, fiind analizată ca atare.
În fapt: în data de 28.04.1999 între numita B. P. M., în calitate de promitent-vânzător, și reclamanta B. ȘT. F., în calitate de promitentă-cumpărătoare s-a încheiat o convenție constatată într-un înscris sub semnătură privată intitulat „Chitanță”, prin care s-au înțeles să vândă și respectiv să cumpere cu prețul de 1400 mărci germane terenul în suprafață de 2700 mp situat în intravilan ., jud. Iași, T. 59, . în planul de situație așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul O. M. B. (în fapt fiind vorba doar de suprafața de 1755 mp teren cum rezultă din raportul de expertiză menționat, reclamanții modificându-și și ei obiectul acțiunii în cursul judecății doar la această suprafață de teren). La încheierea și semnarea înscrisului respectiv au fost prezenți și martorii B. C. și B. I. ce au semnat și ei înscrisul.
La data semnării actului s-a plătit în întregime prețul de 1400 mărci germane convenit de părți, iar promitenta-cumpărătoare a intrat în stăpânirea bunului.
După încheierea înscrisului sub semnătură privată, respectiv la data de 06 septembrie 2008, numita B. P. M. a decedat, pârâții din prezenta cauză fiind moștenitorii săi.
Convenția încheiată este recunoscută pe deplin de către pârâta STECHIE E., în toate elementele care țin de bunul promis, de prețul convenit și de predarea lui în întregime, și este confirmată de către martorii B. C. și B. I., care au fost ascultați în proces și care a asistat la tratativele și negocierile purtate. Conform titlului de proprietate nr._/05.05.2000 defuncta B. P. M. era titularul dreptului de proprietate exclusiv asupra terenului cu privire la care s-a încheiat antecontractul, susținerile pârâților în sensul că aceasta nu era singura proprietară a terenului respectiv nefiind întemeiate.
Din probele administrate în cauză în specialitatea topografie, rezultă că terenul este stăpânit de reclamantă încă de le încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, din declarația martorului B. C. rezultând și faptul că s-a respectat formalitatea multiplului exemplar, înscrisul sub semnătură privată fiind încheiat în două exemplare, fiind astfel respectate disp. art. 1179 C.civ..
Dispozițiile art. 1180 C. civ. dispun că actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puțin acesta, înainte de a subsemna, să adauge la finele actului cuvintele „bun și aprobat", arătând întotdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor și apoi să iscălească.
Textul de lege dispune că în cazul actelor unilaterale ce constată obligații de plată, cum este cazul de față, înscrisul sub semnătură privată trebuie să poarte cel puțin formula „bun și aprobat” și semnătura celui care se obligă, ca măsură de protecție a acestuia. Nu este reglementată o formulă sacramentală, ci este necesar să rezulte fără dubiu că debitorul s-a obligat doar pentru suma înscrisă în cifre și litere.
În speță convenția sub semnătură privată – „Chitanță” poartă mențiunea că „Subsemnata B. P. M. ….. am primit suma de 1400 (una mie patru sute) mărci germane de la d-na B. Șt. F.„ și semnătura ambelor părți, precum și a doi martori, astfel că au deplină putere doveditoare, rezultând fără dubiu că suma de bani respectivă a fost plătită și antecontractul este perfect valabil, fiind îndeplinite cerințele art. 1180 C. civ.
Chiar și în lipsa formulei prevăzute de dispozițiile art. 1180 C. civ., acțiunea reclamantului este dovedită, întrucât înscrisul este nul ca act de vânzare-cumpărare și deci nu poate fi opus, pentru probațiune, celeilalte părți, însă ar valora ca început de dovadă scrisă, ce poate fi completat cu martori și prezumții, iar operațiunea juridică a perfectării antecontractului este perfect valabilă, cât timp este individualizat prețul și bunul ce face obiectul înțelegerii și s-a realizat tradițiunea sumei de bani.
În drept: antecontractul de vânzare cumpărare încheiat sub semnătură privată la data de 28.04.1999 a dat naștere în sarcina părților unei obligații de a face, anume aceea de a încheia contractul promis, în forma autentică cerută ad validitatem (pentru însăși valabilitatea actului juridic) de disp. art. 2 alin. 1 din Titlul X „Circulația juridică a terenurilor” din Legea nr. 247/2005 potrivit cu care „Terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute”.
Refuzul unei părți de a se prezenta la notariat pentru a da formă autentică înțelegerii intervenite dă instanței posibilitatea de a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic, în temeiul principiului executării reale sau în natură specifică a obligațiilor civile concrete, instituit de disp. art. 1073 și art. 1075 C.civ. și preluat expres în textul art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 potrivit cu care „În situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una din părți refuză ulterior să încheie contractele, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract”.
Într-o asemenea situație, acțiunea în justiție prin care se solicită pronunțarea unei atare hotărâri nu este altceva decât reflexul procedural al dreptului subiectiv născut din actul juridic încheiat între părți și care formează legea lor, potrivit principiului forței obligatorii a actului juridic civil, consacrat de disp. art. 969 alin. 1 C.civ.
Reținând în cauză că reclamanta a predat în întregime prețul stabilit, că terenul este proprietatea indiviză a pârâților, deținând titlu de proprietate în acest sens, că terenul promis este identificat în antecontract și expertiza topo-cadastrală efectuată în cauză, că nu există alte impedimente legale, în temeiul dispozițiilor legale sus-enunțate, instanța de fond a apreciat întemeiată acțiunea reclamanților, pe care o va admite, pronunțând în acest sens o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În baza disp. art. 274 c.proc.civ., pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Baragaoanu O. și D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Se invocă art. 304 pct.7 C.pr.civ. coroborat art. 261 al.1 pct. 5 C.pr.civ. raportat la faptul că instanța nu a motivat înlăturarea apărărilor invocate în cuprinsul obiectivelor formulate la expertiza realizată (sub aspectul identificării terenului și a vecinătăților).
În mod greșit a reținut instanța de fond faptul că pârâta Strecie E. a recunoscut convenția atâta timp cât răspunsul acesteia la interogatoriu este evaziv și în necunoștință de cauză. De altfel, pentru a produce efecte această covenție trebuia recunoscută nu numai de către pârâtă, ci de către toți pârâții, inclusiv recurenții.
Se mai arată faptul că instanța a dat aceeași eficiență juridică acestei convenții cu titlul de proprietate din 08.05.2009, argumentele avute în vedere fiind contradictorii.
În mod greșit se reține îndeplinirea formalității multiplului exemplar atâta timp cât chiar pârâta S. arată faptul că nu știe despre multiplul exemplar, văzând doar exemplarul mamei (se arată că și această motivare este contradictorie); mai mult expertul avea obligația de a răspunde la obiective și nu de a face aprecieri asupra unor stări de fapt și de drept.
Recurenții invocă și art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ., în motivare fiind invocate aspectele de mai sus.
În plus, se mai invocă imposibilitatea dovedirii susținerilor reclamanților a refuzului nejustificat al promitentei de a se prezenta în fața notarului, la dosar nefiind depusă dovada notificării.
Recurenții arată faptul că autoarea lor nu are un drept exclusiv asupra terenului intravilan promis spre vânzare, aspect ce nu a fost analizat de instanță. Suprafața de teren ce face obiectul proprietății comune pe cote părți putea fi înstrăinată doar cu acordul unanim al coproprietarilor, deci și al recurenților.
Recursul a fost declarat în termen, motivat, semnat, fiind legal timbrat.
A fost depusă întâmpinare de către intimații B. I. și F., solicitându-se respingerea recursului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța de recurs a respins cererile recurenților de acordare a ajutorului public judiciar.
În dosar nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, dar și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va reține faptul că recursul declarat de către pârâții Baragaoanu O. și D. este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Obiectul acțiunii de față îl constituie pronunțarea de către instanță a unei hotărâri care să țină loc de vânzare-cumpărare pentru terenul de 2800 mp grădină, situat în intravilanul satului Cristești, ., ce face obiectul convenției intervenite în anul 1999 între B. F. și Baragoanu M. (decedată în 2008).
În cauză sunt aplicabile următoarele dispoziții:
- art. 942 și următoarele Cod civil, raportat la momentul încheierii convenției;
- Potrivit art. 1073 cod civil :” Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației, si in caz contrar are dreptul la dezdăunare.” iar art. 1077 Cod civil prevede că :” Nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea sa fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.”
Admisibilitatea unei acțiuni de validare a unui contract de vânzare-cumpărare este condiționată de existența unui înscris din care să rezulte obligația de înstrăinare, obiectul acestuia (lucrul vândut și prețul), precum și modalitățile de plată a acestuia.
În cauza de față ne aflăm în prezența unui antecontract încheiat în formă autentică ce trebuie să îndeplinească condițiile esențiale pentru valabilitatea unei convenții.
- Conform art.948 C.civil „Conditiile esentiale pentru validitatea
unei conventii sunt:
1. capacitatea de a contracta;
2. consimtamantul valabil al partii ce se obliga;
3. un obiect determinat;
4. o cauza licita.”
- Conform art.964 al.1 C.civil „Obligatia trebuie sa aiba de
obiect un lucru determinat, cel putin in specia sa.”.
- Conform legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile
proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, titlul X art. 2: „terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.” Art. 5 alin. (2) „ În situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract” .
Primul motiv invocat de recurenți privește nemotivarea sentinței de către judecător.
Tribunalul va constata, în ceea ce privește nemotivarea hotărârii, faptul că susținerile recurenților sunt eronate, deoarece instanța de fond a precizat motivele pentru care a apreciat ca întemeiată acțiunea; totodată nu ne aflăm nici în situația necercetării fondului, în condițiile în care, instanța de fond a apreciat că, față de probatoriul administrat în cauză se verifică susținerile reclamanților.
În acest sens, instanța de control judiciar reține și jurisprudența instanței de contencios al drepturilor omului, care, este constantă, statuând că: „noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse ....(Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997-VIII, p. 2.930, paragraful 60)” Aceeași instanță a statuat de asemenea că: „obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, precitată, paragraful 81; Hotărârea V. der Hurk, precitată, p. 20, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija, precitată, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franței, Cererea nr. 40.490/98, CEDH 2000-IX)”.Instanța de control judiciar reține din jurisprudența Curții EDO, cauzele Albina împotriva României, B. împotriva României și D. împotriva României, D. împotriva României – paragraful 50 dar și decizia nr. 1846/1956 a Tribunalului Suprem, colegiul civil. Motivarea sumară a hotărârii (ceea ce, oricum, nu se poate reține în cauza de față) nu echivalează cu nemotivarea acesteia, pentru a se reține că prima instanță nu ar fi cercetat fondul și a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.
Faptul că instanța nu a pus în discuția părților raspunsul la obiecțiuni formulat de către expert (în urma încuviințării obiecțiunilor formulate de pârâți) nu se încadrează în art. 304 pct. 7 C.pr.civ. (cu atât mai mult cu cât nu s-a atacat și acea încheiere). Mai mult, legiuitorul „vorbește” de obiecțiuni la raportul de expertiză și nu de obiecțiuni la răspunsurile date de expert în urma încuviințării acestor obiecțiuni. Practic, la momentul depunerii acestui răspuns instanța apreciază dacă s-a răspuns sau nu.
În ceea ce privește răspunsul pârâtei S. E. la interogatoriu, tribunalul reține faptul că acesta este lipsit de echivoc, poziția pârâtei - de admitere - a acțiunii fiind clară.
Convenția încheiată la 28.04.1999 este un înscris sub semnătură privată încheiat între două părți dintre care una decedată. Nu se poate reține faptul că această convenție trebuia confirmată de către moștenitorii persoanei decedate (nici instanța de fond nu a făcut referire la acest aspect, ci doar a subliniat poziția pârâtei); atâta timp cât acest act nu a fost anulat (prin nicio procedura) urmează a i se da eficiența prevăzută de legiuitor.
Legea asimilează înscrisul sub semnătură privată recunoscut de cel căruia i se opune înscrisului autentic, în raporturile dintre cei care l-au subscris și cei care le reprezintă drepturile (adică avânzii-cauză), aceasta pentru că și într-un caz, și în celălalt, conținutul înscrisului nu este contestat (la cel autentic, grație autenticității care îl garantează, iar la cel sub semnătură privată, datorită faptului că este recunoscut de părți). Cel căruia i se opune un astfel de înscris poate să-i conteste conținutul sau semnătura; deși recurenții pârâți au arătat că recunosc acest act, nu au întreprins nicio măsură care să atragă consecințe juridice, simpla susținere neavând valoare juridică.
Formalitatea multiplului exemplar este cerința legală cerută de legiuitor pentru valabilitatea înscrisului sub semnătură privată ce constată o convenție sinalagmatică, potrivit căreia un astfel de înscris este valabil întocmit numai dacă s-a redactat în atâtea exemplare originale câte părți cu interese contrarii sunt. În cauza de față, astfel cum a declarat pârâta (în cuprinsul interogatorului) și martorii, acest act a fost încheiat în două exemplare.
De altfel, însuși înscrisul respectiv constituie început de dovadă scrisă, în considerarea faptului că semnăturile părților sub același text denotă intenția și voința lor de a-și însuși cuprinsul acelui text, deci se poate vorbi de o scriere care emană de la partea căreia i se opune.
Astfel, acest înscris coroborat cu recunoașterea pârâtei (și nu confirmarea) și cu declarațiile martorilor ce au fost prezenți la încheierea și semnarea înțelegerii conduc la concluzia existenței acestei înțelegeri, a acceptării ei. Faptul că este emis titlu de proprietate ulterior nu face decât să confirme faptul că acesta a fost și motivul avut în vedere la redactarea înțelegerii în această formă – inexistența la acel moment a titlului de proprietate, fiind cunoscuți pașii ce trebuie parcurși pentru realizarea procedurii emiterii de proprietate conform legii fondului funciar. Cele două acte nu se exclud unul pe celălalt, motiv pentru care nu se poate concluziona faptul că s-a dat eficiență unuia în defavoarea celuilalt.
Pretinsele motivări contradictorii existente în cuprinsul considerentelor nu pot fi reținute de instanță, sentința recurată conținând temeiurile de fapt și de drept care au determinat instanța să adopte hotărârea respectivă, o motivare clară, completă, convingătoare și concretă, fiind un puternic mijloc educativ atât pentru părți cât și pentru persoanele care asistă la proces, precum și o garanție împotriva arbitrariului.
Codul de procedură civilă consacră principiul general după care orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată și toate motivele de apel, apărările și excepțiile să fie analizate și să reprezinte premisa pentru soluția din dispozitiv. Aceasta dispoziție este edictată atât în interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie să inspire justițiabililor cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de a controla judecata primelor instanțe.
Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori sa arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, să enunțe cele constatate și dovezile care au determinat-o.
Sub acest aspect prevederile art. 261 alin. 1 pct. 5 din codul de procedură civilă au caracter imperativ, iar nerespectarea lor atrage casarea hotărârii pentru că, fără arătarea motivelor și a dovezilor, sau contradictorialitatea lor, ceea ce echivalează tot cu o lipsă, întrucât nu se pot stabili motivele adoptate de instanța, acestea aparținând la două categorii, care se contrazic, dar ambele adoptate de respectiva instanță, soluția pronunțată este nelegală.
Expertiza efectuată în cauză lămurește situația de fapt, expertul arătând în mod clar faptul că terenul în litigiu este cel de 1755 mp, evidențiat în cuprinsul lucrării, acest teren identificându-se cu cel menționat în titlul de proprietate emis la 08.05.2000 pe numele promitentei vânzătoare; de asemenea, sunt menționați vecinii acestui teren, vecini ce corespund cu cei indicați de martori (martorii audiați fiind cei ce au fost de față la semnarea actului).
Refuzul de încheiere a actului în formă autentică este dovedit prin notificările anexate cererii de chemare în judecată.
Motivul invocat de recurenți prin care se arată că autoarea era coproprietară, neexistând acordul tuturor la transmiterea dreptului, este invocat prima oară în recurs astfel încât nu poate fi avut în vedere dispozițiile art. 316 C.pr.civ. coroborate cu dispozițiile art. 292 C.pr.civ.
Mai mult, atâta timp cât din convenția părților reiese faptul că este unic proprietar al terenului, cât timp titlul de proprietate este emis doar pe numele său, susținerea recurenților este total nefondată.
Recurenții invocă și art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ., în motivare fiind invocate aceleași aspecte. Nici acest motiv nu poate fi avut în vedere, interpretarea dată de instanță probatoriului constituind o chestiune de fapt, ce nu justifică invocarea motivului de recurs respectiv (bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății); astfel, deși recurenții invocă expres pct. 8, criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, nereferindu-se la interpretarea greșită a actului dedus judecății. În același sunt reținute și criticile întemeiate pe pct. 9
Față de probatoriul administrat la fond, rezultă că antecontractul de vânzare-cumpărare îndeplinește toate condițiile prevăzute de legiuitor, motiv pentru care soluția instanței de fond apare ca fiind temeinică și legală.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, văzând și dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul declarat de pârâții Baragaoanu O. și D. împotriva sentinței civile nr. 3467 din 20.11.2014 a Judecătoriei P., urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții B. O. și B. D. împotriva sentinței civile 3467/20.11.2014 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 23.04.2015.
Președinte, C. D. | Judecător, Doinița T. | Judecător, I. D. |
Grefier, G. I. |
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
2 EX – 02.06.2015
JUD. FOND – I. C.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1172/2015. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 994/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
