Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 959/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 959/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 959/2015

Acesta este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 30 Septembrie 2015

Președinte - A. M. C.

Judecător L. H.

Judecător E.-C. P.

Grefier F. L. I.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 959/2015

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent B. S. B. și pe intimat N. A. M., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial .

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 08.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 16.09.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 23.09.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 30.09.2015, când:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Iași la data de 22.12.2014, în dosarul nr._ 12, s-au dispus următoarele:

„In tem art 155 indice unu din vechiul Cod de proc civ suspenda judecarea cauzei privind pe reclamantul pârât B. S. B., domiciliat in IAȘI, ., ., . si pe pârâta reclamantă N. A. M., cu sediul ales la C..av.I. Mindirigiu, IAȘI, Meteor nr.5A, .>

Fixeaza termen administrativ pentru verificare la data de 15.12.2015 .”

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:

„Constatând că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părților care nu s-au conformat măsurilor dispuse de instanță prin încheierea de ședință din data de 28.10.2014, nedepunând în acest sens la dosar tranzacția refăcută în forma solicitată de către instanță, în baza art. 1551 C.proc. civ. urmează să suspende judecata cauzei.

Astfel, aceasta măsura se impune cel putin vis-a-vis fata de următoarele aspecte. Dacă, cu privire la faptul că nu s-a indicat cota de contributie s-ar fi putut face aprecieri de către instanta pe fondul cauzei, cu privire la celelalte lipsuri mentionate in cadrul adresei de la fila 306 ds si care au fost comunicate in mai multe rânduri ambelor părti, fiindu-le oferita astfel posibilitatea acoperirii lipsurilor, fara ca in fapt acestia să se conformeze dispozitiilor instantei luate in conformitate cu dispozitiile legale, nu se poate spune acelasi lucru.

Solicitarea repetata a instantei cu privire la acoperirea lipsurilor prevăzute in punctele 3,4,5,6 din adresa de la fila 307 ds, s-a intemeiat in drept pe prevederile art. 673 indice 2 din vechiul Cod de proc civ, dispozitie mentinuta si in noul cod de procedura civila (art 980 NCPC). In plus, părtile nu au inteles să faca precizările necesare si cu privire la intervenirea unei erori materiale intervenite in cuprinsul tranzactiei. In ultimul rând, nu au fost certificate conform cu originalul toate inscrisurile ce au fost depuse de părti, deși si aceasta solicitare a fost inserata si comunicata părtilor, dispozitia instantei fiind intemeiata pe prev art 112 pct 5 din Codul de proc civ .

Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, va suspenda judecarea cauzei privind pe reclamantul pârât B. S. B. si pe pârâta reclamantă N. A. M..”

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul B. S. B., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinice, arătând că la termenul din 22.12.2014 a înaintat instanței de judecată punctul său de vedere și a precizat încă o dată că nu înțelege să își modifice înțelegerea și a depus dovezi de achitare a ratelor pe care el și le-a asumat, reprezentând cota parte, pe care au stabilit-o de comun acord, să o primească fosta soție cu privire la bunurile dobândite de ei în scurta căsătorie. Cu toate acestea instanța, rămânând în pronunțare, a apreciat din nou să suspende pricina.

Arată recurentul că modul de soluționare a acestei cauze nu-și are corespondentul în nici un fel de motivare în drept sau în fapt. O cerere adresată judecătoriei, ce are obiect partaj, pe care părțile l-au dorit să se fi finalizat prin acordul lor de voință, a fost nerezolvată în 22 de termene.

Considera recurentul ca este de netăgăduit că procedura judiciară prevede în dispozițiile art. 6734 Cod procedură civilă că în tot cursul procesului instanța va stărui ca părțile să împartă bunurile prin buna învoială. Dacă părțile ajung la o înțelegere cu privire la împărțirea bunurilor, instanța va hotărî potrivit învoielii lor. În raport cu bunurile care fac obiectul partajului, înțelegerea părților poate fi totală sau parțială. În cazul în care înțelegerea privește împărțirea numai anumitor bunuri, instanța va lua act de această învoială și va pronunța o hotărâre parțială, continuând procesul pentru celelalte bunuri, aspect care nu poate fi aplicat în speță întrucât părțile au fost de acord pe tot parcursul fazei procesuale ce s-a derulat în fața instanței de fond, cu modul de partajare conceput de acestea, prin buna și onesta învoială asupra întregului patrimoniu agonisit.

Arată recurentul că e greu de înțeles motivul pentru care instanța de judecată a refuzat, fără temei, la cererea părților, să pronunțe o hotărâre de expedient potrivit disp. art. 271 Cod procedură civilă. Conform art. 271 Cod procedură civilă, părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfințească învoiala lor. Dacă părțile se înfățișează la ziua stabilită pentru judecată, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită, urmând ca hotărârea să fie dată de instanță în ședință. Dacă ele se înfățișează într-o altă zi, instanța va da hotărârea în camera de consiliu. Cum părțile s-au înfățișat în instanța de judecată cu un acord, care reprezintă voința lor neviciată și coerentă, instanța de judecată a refuzat constant să ia act de hotărârea lor, conducând la rezolvarea partajului într-un termen nerezonabil.

Pe cale de consecință, recurentul solicită admiterea acestei căi de atac cu consecința constatării că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală și să se dispună casarea încheierii de ședință din 22.12.2014 și continuarea judecății cu consfințirea acordului celor două părți litigante, cu privire la partajul bunurilor comune.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

S-au administrat probe noi în recurs, respectiv înscrisuri depuse de recurent.

Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de recurs invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că recursul este neîntemeiat, motivat de considerentele ce succed.

Actiunea a fost dedusa judecatii la instanta de fond la data de 10.12.2012 ,deci sub imperiul CODULUI DE PROCEDURA CIVILA DE LA 1865 .

Instanța de control judiciar notează că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt în cauza dedusă judecății, în urma unei cercetări atente a actelor dosarului și a procedat la o aplicare riguroasă a dispozițiilor legale incidente în materie.

Potrivit dispozițiilor art. 155 ind.1 C.pr.civ. când se constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite la primirea cererii de chemare în judecată sau în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate.

Textul anterior menționat instituie un caz de suspendare facultativă a judecății într-un caz particular și anume acela în care desfășurarea normală a procesului este împiedicată din culpa reclamantului. Instituirea condiției privitoare la culpa reclamantului conferă suspendării reglementate de art. 155 ind.1 C.pr.civ. natura unei veritabile sancțiuni procedurale

Tribunalul constată că în mod legal și temeinic instanța de fond a suspendat judecata pricinii, in baza art 155 ind 1 Cod procedură civilă. considerând cădesfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părților ,deoarece tranzacția depusă la dosar nu îndeplinește condițiile puse în vedere de instanță (astfel cum rezultă din încheierea de la termenul din 23.01.2014 si din adresa comunicata parților la termenul din 28.10.2015).

Tribunalul constată că în tranzacția depusă de părți se regăsesc erori de identificare a adresei imobilului situat în Iași, . date ce nu coincid cu cele din contractul de vânzare-cumpărare depus la fila 18 dosar fond (relativ la etajul la care este situat imobilul) si nu se fac precizările solicitate de judecătorul fondului ,cu respectarea deplina a prevederilor imperative ale art 673 ind 2 Cod procedură civilă. Articolul anterior menționat prevede :” Reclamantul este obligat sa arate in cerere persoanele intre care urmează a avea loc imparțeala, titlul pe baza căruia se cere imparteala, toate bunurile supuse impartelii, evaluarea lor, locul unde acestea se afla, precum si persoana care le deține sau le administrează.”

De asemenea, se impunea, în mod obligatoriu, a fi trecută valoarea imobilului în cuprinsul tranzacției, această valoare având relevanță atât din perspectiva verificării legalității taxei de timbru ( ce se achita la partaj in raport de valoarea totala a masei de partajat, conform art 5 OUG 80/2013 si a eventualei incidențe ,la finalul procesului art. 50 din O.U.G. 51/2008.

Tribunalul constată că potrivit art. 2267 NCC ( in vigoare la data depunerii tranzacției la instanța de fond ),tranzacția reprezintă un contract prin care pârtile previn sau sting un litigiu, inclusiv in faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă. In cadrul procesului civil, hotărârea ce cuprinde in dispozitiv insăși învoiala parților reprezintă un contract intervenit intre parți prin mijlocirea justiției, așadar un contract judiciar, prin urmare trebuie respectate cu strictete condițiile de fond si de forma pentru validitatea actelor juridice iar clauzele contractului trebuie sa fie clare si sa se refere la intregul obiect al litigiului dedus judecății .

În prezența constatării neîndeplinirii obligațiilor stabilite in mod legal de instanța de fond, Tribunalul constată că recursul este în mod vădit neîntemeiat, urmând a fi respins în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamantul B. S. B. împotriva încheierii pronunțata de Judecătoria Iasi la data de 22.12.2014, in dosarul nr._ 12 al Judecătoriei IASI, încheiere pe care o menține.

Irevocabila .

Pronunțata azi, 30.09.2015, in ședința publica.

Președinte,

A. M. C.

Judecător,

L. H.

Judecător,

E.-C. P.

Grefier,

F. L. I.

Red. E.C.P.

Tehn. M.M.D.

2 ex./05.02.2016

Judecător fond I. Z.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 959/2015. Tribunalul IAŞI