Pretenţii. Decizia nr. 1098/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1098/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 1098/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 12 Noiembrie 2015
Președinte - C. E. C.
Judecător C. R.
Judecător G. C.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1098/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurenta ASOCIAȚIA DE P. PT 7 SOCOLA și pe intimata T. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 05.11.2015 și pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 6880/13.05.2014 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulata de reclamanta Asociația de P. PT 7 Socola în contradictoriu cu pârâta T. M., a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecata și a fost obligată reclamanta la plata către stat a sumei de 650 lei suportată din fondul de ajutor public judiciar cu titlu de diferență de onorariu de expert.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că debitoarea este membru al Asociației de P. creditoare, calitate în care este ținută să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce îi revine la cheltuielile asociației de proprietari, potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007. Obligația patrimonială ce intră în conținutul raportului juridic dintre debitor și creditoare își are izvorul în statutul asociației-creditoare, înscrisuri însușit de debitor prin acordul individual de asociere. Având în vedere că raportul juridic ce a dat naștere pretențiilor reclamantei s-a născut sub imperiul vechiului Cod civil, dispozițiile acestui cod sunt incidente în speță, potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod Civil.
A mai reținut instanța de fond că, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de către expert C. A., debitul de 1735 lei ce a fost constatat ca obligație de plată în sarcina pârâtei pentru perioada 11._, precum și penalitățile de întârziere în cuantum de 909 lei, aferente aceleiași perioade, au fost achitate integral de către pârât, dovada fiind făcută cu chitanțele nr._/12.03.2012 (2000 lei), nr._/27.03.2012 (500 lei) și nr._/12.04.2012 (400 lei), plăți anterioare declanșării prezentului litigiu. În concluziile expertului S. M. s-a reținut un cuantum superior al penalităților de întârziere (1146,34 lei) nu numai față de cel reținut de către expert C. A., dar chiar și față de cel calculat și pretins de către reclamantă. Totodată, instanța de fond a înlăturat concluziile expertului S. M., întrucât penalitățile de întârziere se impuneau a fi calculate până la data plății cheltuielilor de întreținere, adică 12.03.2012 (chitanța nr._), însă expertul a calculat aceste penalități până la data de 12.04.2012. De asemenea, instanța a reținut că expertul S. M. a arătat că suma datorată cu titlul de debit reprezentând cheltuieli de întreținere este de 2170,14 lei, însă din tabelul de la fila 194 rezultă că totalul acestui debit este de 2046,87 lei, motiv pentru care au fost înlăturate aceste informații contradictorii.
Având în vedere concluziile raportului de expertiza C. A., instanța de fond a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamanta Asociația de P. PT 7 Socola, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamanta a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, înlăturarea unei probe fiind posibilă numai în măsura în care aceasta nu ar fi dus la lămurirea întregii situații. Astfel, potrivit considerentelor sentinței recurate, contraexpertiza a fost înlăturată întrucât penalitățile de întârziere trebuiau calculate doar până la data plății cheltuielilor de întreținere (12 martie 2012) și nu până la data de 12 aprilie 2012. Însă, susține recurenta că o astfel de greșeală se sancționează cu admiterea în parte a penalităților, până la data de 12 martie 2012 și nu prin înlăturarea întregului calcul efectuat de expert. Mai susține recurenta faptul că a probat motivele pentru care expertiza efectuată de expert C. A. trebuie înlăturată, invocând totodată disp. art. 211 și art. 212 Cod procedură civilă.
Pentru toate aceste considerente, recurenta a solicitat admiterea recursului, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata T. M. nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din 03.09.2015 instanța a calificat calea de atac incidentă în cauză ca fiind recursul (dosarul fiind înregistrat inițial ca apel pe rolul Tribunalului Iași).
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, raportat la motivele de recurs invocate și la dispozițiile legale aplicabile, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă, reclamanta Asociația de P. P.T. 7 SOCOLA a solicitat obligarea pârâtei T. M. la plata sumei de 2546,87 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pentru perioada 11._ și a sumei de 983,77 lei penalități de întreținere aferente perioadei 11._.
Prin sentința civilă nr. 6880/13.05.2014, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.
Or, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile legale aplicabile, instanța de recurs constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Astfel, în cauză, în prima fază procesuală, a fost admisă proba cu expertiză contabilă solicitată de către pârâta T. M., obiectivul expertizei fiind „stabilirea debitelor datorate de pârâtă în perioada noiembrie 2010 – octombrie 2011, defalcat pe situația cheltuielilor de întreținere, respectiv situația penalităților de întârziere”. Expertiza a fost efectuată de către expert C. A., la dosar fiind depus raportul de expertiză contabilă la data de 22.05.2013. Din cuprinsul răspunsului la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză efectuat de expert C. A. rezultă că debitul principal reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei octombrie 2010 – noiembrie 2011 este de 1981,37 lei și a fost achitat integral. De asemenea, se reține că, întrucât plățile au fost efectuate cu depășirea scadenței, au fost calculate penalități de întârziere în sumă de 1075 lei, penalități achitate integral prin plățile efectuate de către pârâtă. În consecință, concluzionează expertul că pentru perioada octombrie 2010 – noiembrie 2011 pârâta nu datorează reclamantei cheltuieli de întreținere sau penalități de întârziere.
Ulterior, la solicitarea reclamantei, instanța de fond a admis proba cu expertiză contrarie, cu aceleași obiective, în temeiul disp. art. 212 Cod procedură civilă. Astfel, a fost efectuată o nouă expertiză contabilă de către expert S. M.. Din cuprinsul acestui raport de expertiză rezultă că, pentru perioada octombrie 2010 – noiembrie 2011, cheltuielile de întreținere sunt în sumă de 2170,14 lei, fiind achitate integral până la data de 17.04.2012. De asemenea, se reține prin acest raport de expertiză că suma datorată cu titlu de penalități de întârziere acestor cheltuieli de întreținere, penalități calculate până la data achitării integrale a debitului datorat (17.04.2012), este în valoare de 1146,34 lei.
Se mai reține de către instanța de recurs că în mod corect instanța de fond a reținut concluziile raportului de expertiză întocmit de expert C. A. și a înlăturat concluziile expertului S. M.. Astfel, din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expert S. M. rezultă că pârâta ar datora reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 1146,34 lei, penalități calculate până la data achitării integrale a debitului datorat (17.04.2012). Or, aceste penalități de întârziere trebuiau calculate până la data de 12.03.2012 (data achitării integrale a debitului), și nu până la data de 17.04.2012. De asemenea, în cuprinsul raportului de expertiză depus la dosar, expertul S. M. precizează că pentru stabilirea penalităților de întârziere aferente cheltuielilor de întreținere din perioada noiembrie 2010 – octombrie 2011 „s-au luat în calcul plățile efectuate în ordine cronologică stingându-se debite în ordinea scadenței deoarece pe documentele de încasare este specificat întreținere restantă neputându-se identifica exact debitul achitat”. În aceste condiții, instanța de recurs apreciază că expertul nu a clarificat debitele stinse prin plățile efectuate potrivit chitanțelor depuse la dosar și, mai mult, din cuprinsul expertizei nu rezultă că expertul ar fi avut în vedere și sentința civilă nr. 6237/30.03.2011, respectiv executarea silită a debitului menționat în această sentință și plățile efectuate în faza de executare silită.
Față de toate aceste considerente, instanța de recurs constată că în mod corect instanța de fond a înlăturat concluziile expertului S. M..
Totodată, instanța de recurs reține că din cuprinsul raportului de expertiză efectuat de expert C. A. rezultă că expertul a luat în considerare și sentința civilă nr. 6237/30.03.2011, faptul că în baza acestei sentințe civile a fost declanșată o executare silită, precum și toate plățile efectuate la casieria reclamantei, prin executorul judecătoresc P. S., prin executorul judecătoresc M. L., prin poprire. Or, refăcând evidența și evoluția datoriei pârâtei, luând în considerare toate plățile efectuate, expertul C. A. a concluzionat că prin chitanțele nr._/12.03.2012, nr._/27.03.2012, nr._/12.04.2012 și nr._/17.04.2012 au fost achitate integral sumele datorate de pârâtă cu titlu de cheltuieli de întreținere și cu titlu de penalități de întârziere, aferente perioadei octombrie 2010 – noiembrie 2011.
Pe cale de consecință, având în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit de expert C. A., instanța de recurs constată că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, reținând că atât cheltuielile de întreținere aferente perioadei octombrie 2010 – noiembrie 2011, cât și penalitățile de întârziere, au fost achitate integral de către reclamantă.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
În baza disp. art. 274 Cod procedură civilă, instanța de recurs va obliga recurenta la plata către intimată sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs (onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta Asociația de P. PT7 Socola împotriva sentinței civile nr. 6880/13.05.2014 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurenta Asociația de P. PT7 Socola la plata către intimata T. M. a cheltuielilor de judecată în recurs, 750 de lei reprezentând contravaloare onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 12.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
C.C.E. R.C. C.G. M.A.
Red./tehnored. C.C.E.
2 ex., 14.12.2015
Judecător fond: F. R. M.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1101/2015. Tribunalul IAŞI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1095/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
