Pretenţii. Decizia nr. 193/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 193/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 8161/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 10 Februarie 2015
Președinte - S. F.
Judecător - O. I.
Judecător - M. C.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 193/2015
Pe rol judecarea contestației în anulare promovate de contestatorul P. V. împotriva deciziei civile nr. 1287/06.10.2014 pronunțată de Tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimatul M. I., având ca obiect pretenții .
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 03.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 10.02.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra prezentei contestații în anulare:
Prin decizia civilă nr. 1287/06.10.2014 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._/245/2012 s-a anulat ca netimbrat recursul formulat de P. V. împotriva sentinței civile nr._ din 27.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință care a fost menținută.
A fost obligat recurentul să plătească intimatului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a constatat că prin sentința civilă nr._ din 27.11.2013 din dosarul nr._/245/2012, pronunțată de Judecătoria Iași s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamantul P. V., în contradictoriu cu pârâtul M. I. și s-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul P. V. deține în arendă mai multe suprafețe de teren pe raza comunei D., județul Iași. Terenul este situat în Zona Pripoare, tarlaua 2 și 4. Conform relațiilor comunicate de Primăria comunei D. terenul situat în aceste tarlale este teren arabil. Din declarația martorului audiat în cauză instanța reține că, terenul este de categorie pășune.
De asemenea, a reținut că pârâtul M. I. este de profesie pădurar și locuiește în cantonul în care își desfășoară activitatea, canton care se învecinează cu terenul luat în arendă de către reclamant și deține în gospodărie mai multe animale.
Instanța de fond a reținut din întreg materialul probator administrat în cauză, că nu rezultă că între reclamant și pârât ar fi avut loc o înțelegere în anul 2011, privitoare la pășunatul animalelor pârâtului pe terenul reclamantului în schimbul unei cantități de lemne, în valoare de aproximativ 4.200 lei.
Față de momentul în care ar fi intervenit înțelegerea părților, anul 2011, instanța de fond a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod Civil. Reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 1001 Cod civil.
Instanța de fond a reținut că între părți nu s-a încheiat nici un contract scris, pârâtul negând existența unei înțelegeri cu reclamantul. Nici din declarația martorului audiat, instanța de fond nu a putut stabili dacă între părți a fost încheiată această înțelegere, care au fost termenii înțelegerii, dacă s-a stabilit plata unei sume de bani și un termen până la care trebuia achitată.
În cauza de față, prejudiciul invocat de către reclamant este unul material, reclamantul susținând că, animalele proprietatea pârâtului au distrus pășunea pe care o are în arendă. Situația de fapt prezentată de reclamant nu a fost dovedită în cauză, martorul audiat neputând să confirme aceste susțineri.
Cu privire la prejudiciul produs reclamantului de atitudinea pârâtului care a interzis crescătorilor de animale din zonă să intre cu animalele pe terenul pe care acesta a pășunat animalele în anul 2011, conform înțelegerii părților, analizând condițiile prevăzute de dispozițiile art. 998-999 Cod procedură civilă, instanța de fond a constatat că nu poate fi angajată răspunderea pârâtului nefiind dovedit prejudiciul suferit și nici vinovăția pârâtului. Faptul că, martorul audiat în cauză, a precizat că i s-a reproșat de către pârât „că nu îl lasă să trăiască”, nu fac dovada că pârâtul a interzis crescătorilor de animale să intre pe acel teren.
Instanța de fond a reținut că, în realitate prezenta acțiune este rezultatul conflictului existent între părți, conflict dovedit de numeroasele sesizări adresate unor instituții cu atribuții de control. Reclamantul, deși a beneficiat de asistență juridic specializată nu a reușit să-și dovedească susținerile. Deși la dosar au fost depuse mai multe fotografii, instanța le va înlătura, motivat de faptul că nu se coroborează cu nici o altă probă, nu sunt datate și nu creează instanței convingerea că ele sunt realizate în Tarlaua nr. 4 din zona Pripoare, pe terenul aflat în arenda reclamantului. Instanța va reține totodată că multe dintre susținerile părților nu au legătura cu cauza, susținând doar conflictul existent între reclamant și pârât.
Față de ansamblul celor reținute, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul P. V. .
Față de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a reclamantului în declanșarea prezentului litigiu, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea reclamantul de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul P. V. criticând hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin rezoluția președintelui completului de judecată a fost stabilită taxa de timbru aferentă cererii de recurs de 149,50 lei, recurentul fiind citat cu mențiunea achitării acestora sub sancțiunea anulării recursului.
Deoarece la termenul de judecată din 06.10.2014 recurentul nu a făcut dovada achitării taxei de timbru pusă în vedere, tribunalul a rămas în pronunțare pe excepția de netimbrare a recursului, excepție care primează.
Cu toate că, instanța de control a pus în vedere recurentului să achite taxa de timbru și a timbrului judiciar conform OUG 80/2013, aceasta nu s-a conformat, motiv pentru care Tribunalul a anulat recursul ca fiind netimbrat conform art. 312 C.pr.civ.
Având în vedere soluția pronunțată, Tribunalul a obligat recurentul să achite intimatului M. I. suma de 100 lei reprezentând onorariu de avocat redus conform dispozițiilor art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă.
Conform dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă partea care a căzut în pretenții este obligată la plata cheltuielilor de judecată.
De la regula potrivit căreia partea care a câștigat procesul urmează a-și recupera integral cheltuielile de judecată efectuate, alineatul al treilea al art. 274 Cod procedură civilă prevede o excepție, în sensul că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Tribunalul a reținut că reducerea se fundamentează pe munca prestată de avocat, respectiv depunerea întâmpinării, dosarul soluționându-se la al primul termen de judecată, prin anularea recursului ca netimbrat.
Împotriva deciziei nr. 1287/06.10.2014 a formulat contestație în anulare recurentul-reclamant P. V., motivând că în mod greșit s-a anulat recursul împotriva sentinței civile nr._/2013 a Judecătoriei Iași, ca netimbrat, deoarece a fost achitată taxa de timbru solicitată, anexând înscrisuri în acest sens la dosar.
Intimatul M. I. nu a formulat întâmpinare.
Tribunalul, față de motivele contestației în anulare, constată că s-a formulat contestație în anulare specială întemeiată pe disp. art. 318 Cod procedură civilă, respectiv când hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.
Tribunalul constată că recurentul P. a fost citat cu mențiunea de achita taxă de timbru de 149,5 lei la data de 28.04.2014, potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, semnând personal, iar primul termen de judecată a fost stabilit la 06.10.2014.
Potrivit actelor depuse în contestația în anulare, la data de 29.09.2014 recurentul P. V. a formulat o cerere înregistrată la dosarul nr._/245/2012 în care a precizat că depune chitanța privind plata taxei judiciare de timbru în valoare de 149,5 lei, anexând chitanța nr._/29.09.2014 cu suma de 150 lei, înscrisuri care se află la dosarul de recurs la filele 12-14.
Constatând că din eroare instanța de recurs a dispus anularea recursului ca netimbrat, întrucât la dosar exista dovada achitării taxei judiciare de timbru la data de 29.09.2014, înainte de primul termen de judecată, tribunalul va admite contestația în anulare specială, va anula hotărârea instanței de recurs și pentru a se soluționa cererea de recurs formulată de P. V. se va acorda termen în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația în anulare formulată de P. V. în contradictoriu cu intimatul M. I. împotriva deciziei civile nr. 1287/06.10.2014 pronunțată de Tribunalul Iași pe care o anulează.
Acordă termen de judecată la data de 03.03.2015 cu citare părți în vederea soluționării cererii de recurs formulată de reclamantul P. V. împotriva sentinței civile nr._/27.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în sedință publică azi, 10.02.2015.
Președinte, S. F. | Judecător, O. I. | Judecător, M. C. |
Grefier, O. S. |
Red. S.F.
Tehn. M.M.D.
2 ex./26.02.2015
Judecători decizie contestată:
- M. S.
- G. C.
- O. L.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 182/2015. Tribunalul IAŞI | Stare civilă. Decizia nr. 151/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
