Pretenţii. Decizia nr. 562/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 562/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 960/866/2013

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 05 Mai 2015

Președinte - M. D.

Judecător – B. I. E.

Judecător – M. M.

Grefier – M. Getuța

Decizia civilă Nr. 562

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenta T. M., împotriva sentinței civile nr. 678/19.02.2014 a Judecătoriei P., intimat B. T., având ca obiect rezoluțiune contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile

Procedură legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 28.04.2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi 05.05.2015, când

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei P. sub nr._ din 13.02.2013, reclamantul B. T. a chemat în judecată pe pârâta T. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 782/25.06.2009 la BNP C. E. C. și repunerea părților în situația anterioară, respectiv pârâta să fie obligată să îi restituie suma de_ lei plătită cu titlu de preț, obligarea pârâtei la plata de daune interese de 2% pe zi calculate la suma de_ lei începând cu data de 30.05.2011 și până la data de 30.05.2012, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate la suma de_ lei începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul arată că prin antecontractul menționat pârâta s-a obligat să îi vândă suprafața de 7000 mp teren și o casă de locuit, imobile descrise în acest act la prețul de_ lei, preț pe care reclamantul l-a achitat în totalitate.

Prin antecontract părțile au convenit să încheie contractul în formă autentică până cel târziu la data de 01.10.2009. Pârâta refuzat încheierea contractului la data stabilită, precum și după această dată. Întrucât reclamantul a dorit încheierea contractului, a acceptat promisiunea pârâtei de a prelungi termenul de încheiere a contractului până la data de 30.05.2012, pârâta obligându-se ca în caz de neîncheiere a contractului până la această dată să restituie suma de_ lei și să plătească reclamantului penalități de 2% pe zi.

Pârâta nu și-a respectat obligația de încheiere a contractului și nici pe cea de restituire a prețului primit.

Arată reclamantul că a notificat-o pe pârâtă pentru executarea obligației, solicitându-i să se prezinte la data de 10.12.2012 între orele 09.00-11.00 la BNP C. E. C., însă aceasta nu s-a prezentat.

La data de 10.05.2013 pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că antecontractul a fost încheiat de reclamant și soția sa, astfel că acțiunea trebuia formulată de ambii soți. Pe fondul cauzei, arată că a încercat de mai multe ori să ia legătura cu reclamantul și soția lui pentru a se prezenta la notariat în vederea încheierii contractului, însă nu a reușit, astfel că la data de 11.10.2012 i-a înaintat o notificare prin executor judecătoresc prin care a arătat că deși a avut toată disponibilitatea, contractul nu s-a putut încheia din motive imputabile reclamantului. Totodată, a arătat că este de acord să restituie reclamantului prețul, însă nu a primit nici un răspuns din partea acestuia. Menționează pârâta că antecontractul a dat naștere unor obligații reciproce și interdependente, iar neperfectarea contractului nu a avut loc din culpa sa. Față de aceste împrejurări, solicită respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 678/19.02.2014 Judecătoria P. a admis acțiunea, a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți autentificat sub nr. 782/25.06.2009 la BNP C. E. C. P.. A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de_ lei pe care acesta i-a achitat-o cu titlu de preț, să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de_ lei calculată începând cu data pronunțării prezentei și până la data plății efective, să plătească reclamantului suma de_ lei cu titlu de daune interese.

La pronunțarea sentinței prima instanță a avut în vedere următoarele argumente:

,,În fapt, la data de 25.06.2009 părțile au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 782 la BNP C. E. C. prin care pârâta s-a obligat să vândă, iar reclamantul să cumpere dreptul de proprietate asupra bunului imobil reprezentat de suprafața de 7000 mp teren împreună cu o casă de locuit. Părțile au convenit ca vânzarea cumpărarea să se facă la prețul de_ lei, preț pe care pârâta l-a primit în întregime înainte de autentificarea antecontractului, așa cum rezultă din mențiunile consemnate în acesta.

Părțile au convenit ca până cel târziu la data de 01.10.2009 să perfecteze contractul de vânzare cumpărare la prețul stabilit.

La data de 30.05.2011 părțile au dat o declarație autentificată sub nr. 567 la același notar prin care au arătat că sunt de acord să încheie contractul în condițiile stabilite, iar în cazul în care nu se respectă obligația de semnare a contractului autentic până la data de 30.05.2012, pârâta s-a obligat să restituie promitentului cumpărător suma de_ lei primită și penalități în cuantum de 2% pe zi până la data de 30.05.2012.

Până în prezent nu s-a făcut dovada încheierii contractului de vânzare cumpărare în forma autentică.

În cuprinsul răspunsului la interogatoriu pârâta a recunoscut că a fost notificată de reclamant pentru sa se prezenta la notariat în data de 10.12.2012 în vederea perfectării contractului, însă nu s-a prezentat.

Martora S. V. a declarat în fața instanței că în luna mai 2012 a mers împreună cu reclamantul la domiciliul pârâtei. A arătat martora că mama pârâtei a declarat că aceasta nu este acasă, însă martora a văzut-o la geam pe pârâtă.

Martora L. A. a declarat că în luna mai sau iunie 2012 s-a întâlnit cu reclamantul la un notariat din P., ocazie cu care acesta i-a spus că o așteaptă pe pârâtă pentru a perfecta actele de vânzare cumpărare. Pârâta nu s-a prezentat, astfel că martora a plecat spre domiciliu împreună cu reclamantul și, la solicitarea acestuia, l-a însoțit acasă la pârâtă.

A precizat martora că de la distanță a văzut-o pe pârâtă în curtea locuinței sale, iar în momentul în care l-a văzut pe reclamant, a intrat în casă. Reclamantul a strigat-o pe pârâtă de la poartă, însă aceasta nu a ieșit din casă.

Din coroborarea probelor care au fost administrate în cauză instanța reține că până la data de 30.05.2012 contractul de vânzare cumpărare nu a fost perfectat, culpa aparținându-i pârâtei.

Prin declarația dată de părți și autentificată la data de 30.05.2011 pârâta s-a obligat ca în cazul în care contractul nu se va semna până la data convenită, să restituie reclamantului prețul primit și să îi plătească penalități în cuantum de 2% pe zi.

În răspunsul la interogatoriu pârâta a recunoscut că până la data de 30.05.2012 nu s-a prezentat la notariat pentru a solicita încheierea contractului în formă autentică, precum și faptul că a fost notificată de reclamant să se prezinte la notar în data de 10.12.2012, însă nu s-a prezentat.

Pârâta a susținut că și-a manifestat disponibilitatea de a încheia contractul, precum și pe cea de a restitui prețul. Cu toate acestea, până în prezent pârâta nu a restituit reclamantului prețul promis și nici nu a explicat în vreun fel de ce nu s-a prezentat la notariat, deși declară că este de acord cu perfectarea contractului.

Având în vedere ansamblul probator administrat, instanța constată că reclamantul a dovedit faptul că pârâta este în culpă pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate.

Potrivit art. 1020 din vechiul cod civil condiția rezolutorie este totdeauna subînțeleasă în contractele sinalagmatice, în caz că una din părți nu îndeplinește angajamentul său.

Conform art. 1021 partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă parte a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea cu daune interese.

Reclamantul și-a îndeplinit obligația principală, aceea de plată a prețului, pârâta recunoscând că reclamantul i-a remis prețul convenit. Pârâta, însă, nu și-a îndeplinit obligația corelativă, aceea de a transfera proprietatea bunurilor promise spre vânzare.

Deși a susținut că a fost de acord cu încheierea contractului în formă autentică, pârâta a recunoscut că nu s-a prezentat la notar până la data convenită de comun acord, respectiv aceea de 30.05.2012, și nici la data de 10.12.2012, deși a fost notificată de reclamant în acest sens, fără a putea oferi vreo justificare în acest sens. De asemenea, aceasta a declarat că este de acord să restituie prețul primit ( instanța acordând un termen în acest sens, la data de 13.09.2013 reclamantul arătând că este dispus să renunțe la judecată dacă pârâta îi restituie prețul), însă nu a făcut dovada restituirii și nu a oferit vreo justificare în acest sens.

Din declarațiile martorilor a rezultat și faptul că reclamantul a mers la domiciliul pârâtei pentru a discuta cu aceasta, însă pârâta s-a ascuns practic în casă, refuzând să discute cu reclamantul.

Trebuie menționat și faptul că la încheierea antecontractului pârâta a declarat că imobilul nu este ipotecat și face obiectul unui litigiu, apărând înscrisă sarcina asupra acestuia certificatul nr._ emis de Judecătoria P. care are ca obiect rectificarea cărții funciare în favoarea numitei S. M., sarcină ce urmează a fi radiată, făcând obiectul dosarului_, dosar ce urmează a fi soluționat la data de 07.09.2009 în sensul radierii acestei sarcini. Prin sentința civilă nr. 1099/26.04.2010 pronunțată în dosarul nr._ nu a fost radiată însă această sarcină, așa cum a declarat pârâta, ci s-a dispus rectificarea cărții funciare nr. 610 în sensul radierii din aceasta a înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei referitor la suprafața de 3938 mp teren pe care aceasta a fost obligată prin sentința civilă nr. 1681/2007 să îl lase în deplină proprietate și liniștită posesie numitei S. M.. Prin urmare, în urma litigiului din dosarul nr._ s-a stabilit că din suprafața de 7000 mp teren înscris în cartea funciară ca fiind proprietatea pârâtei se va radia suprafața de 3938 mp teren, pârâtei rămânându-i astfel doar suprafața de 3062 mp teren. Din motivarea sentinței rezultă că între terenul pârâtei și cel al numitei S. M. există suprapunere, iar în dosarul de revendicare i s-a dat câștig de cauză lui S. M..

Având în vedere cele reținute, instanța constată că pârâta este în culpă pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate, astfel că va dispune rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți autentificat sub nr. 782/25.06.2009 la BNP C. E. C. P. și va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de_ lei pe care acesta i-a achitat-o cu titlu de preț.

De asemenea, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de_ lei calculată începând cu data pronunțării prezentei și până la data plății efective întrucât reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor asumate de către pârâtă.

Prin declarația autentificată sub nr. 567/30.05.2011 pârâta s-a obligat ca în cazul în care contractul nu se va semna până la data de 30.02.2012, să restituie reclamantului suma de_ lei și penalități în cuantum de 2% pe zi până la data de 30.05.2012.

În baza acestei obligații asumate de către pârâtă reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de_ lei cu titlu de daune interese, deși un simplu calcul relevă faptul că penalitățile de 2% pe zi calculate la suma de_ de la data de 30.05.2011 și până la data de 30.05.2012 au un cuantum mult mai ridicat. Reclamantul a înțeles însă să solicite doar această sumă cu titlu de daune interese de la pârâtă, astfel că potrivit principiului disponibilității, instanța nu poate acorda o sumă mai mare decât cea solicitată’’.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta T. M. solicitând respingerea acțiunii în ce privește daunele interese, în concret, înlăturarea obligației de plată a daunelor interese și a cheltuielilor de judecată. Acțiunea este inadmisibilă pentru că nu a fost formulată de reclamant împreună cu soția sa, contrar practicii judiciare și doctrinei. Arată că a recunoscut pretenția reclamantului și a fost de acord să restituie prețul dar nu e de acord să plătească daunele interese. A încercat în mai multe rânduri să ia legătura cu reclamantul pentru perfectarea contractului dar nu a reușit, motiv pentru care l-a notificat prin executor judecătoresc. Termenul de încheiere a contractului a expirat neimputabil ea fiind de acord cu încheierea contractului. Nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale. Reclamantul nu a făcut dovada manifestării voinței de a se prezenta la notariat sau de a da curs notificării.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că recursul nu este fondat urmând a fi respins pentru următoarele motive:

Fiind vorba de răspunderea contractuală, e suficient ca reclamantul să facă dovada existenței unei obligații în sarcina pârâtului, revenind apoi pârâtului sarcina de a face dovada executării sau stingerii acelei obligații. Dacă pârâtul nu face dovada executării obligații culpa sa se prezumă în materia răspunderii contractuale, revenindu-i acestuia sarcina de a dovedi o împrejurare exoneratoarea de culpă sau un caz fortuit.

În cauza de față pârâta promitentă vânzătoare, care încasase prețul, avea obligația de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică. Bineînțeles că fiind vorba de un act bilateral era nevoie și de concursul promitentului-cumpărător, însă interesul acestuia și voința lui de a finaliza contractul pot fi ușor presupuse atât timp cât acesta plătise deja integral prețul, astfel că obligația pârâtei nu mai depindea de voința reclamantului sau de vreo obligație prioritară a acestuia. De altfel interesul și voința reclamantului în încheierea contractului au fost dovedite în primă instanță; astfel pârâta a recunoscut că a fost notificată de reclamant pentru sa se prezenta la notariat în data de 10.12.2012 în vederea perfectării contractului, însă nu s-a prezentat. Martora S. V. a declarat în fața instanței că în luna mai 2012 a mers împreună cu reclamantul la domiciliul pârâtei. A arătat martora că mama pârâtei a declarat că aceasta nu este acasă, însă martora a văzut-o la geam pe pârâtă. Martora L. A. a declarat că în luna mai sau iunie 2012 s-a întâlnit cu reclamantul la un notariat din P., ocazie cu care acesta i-a spus că o așteaptă pe pârâtă pentru a perfecta actele de vânzare cumpărare. Pârâta nu s-a prezentat, astfel că martora a plecat spre domiciliu împreună cu reclamantul și, la solicitarea acestuia, l-a însoțit acasă la pârâtă. A precizat martora că de la distanță a văzut-o pe pârâtă în curtea locuinței sale, iar în momentul în care l-a văzut pe reclamant, a intrat în casă. Reclamantul a strigat-o pe pârâtă de la poartă, însă aceasta nu a ieșit din casă.

Astfel aceste mijloace de probă dovedesc nu numai interesul, concursul și inițiativa reclamantului în încheierea contractului dar și sustragerea pârâtei de la executarea obligației, astfel că culpa pârâtei este dovedită cu prisosință. Faptul că ulterior pârâta notificat odată pe pârât fără succes nu disculpă pe aceasta, în condițiile în care, primind prețul integral, pârâta este cea care ar fi trebuit să manifeste interes, inițiativă și perseverență în executarea obligației.

În consecință în mod corect a apreciat prima instanță că aflându-se în culpă pentru neexecutarea obligației, este operabilă clauza penală inserată în antecontract și în mod temeinic pârâta a fost obligată la despăgubiri.

Căzând în pretenții, în mod corect pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca fiind nefondat, recursul promovat de pârâta T. M. împotriva sentinței civile nr. 678/19.02.2014 a Judecătoriei P., pe care o menține.

Suma de 1252 lei reprezentând ajutor public judiciar de care reclamanta a beneficiat în recurs, rămâne în sarcina statului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.05.2015.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

M.D . B.I.E. M.M. M.G.

Red./Tehnored. M.D.

2 ex/ 21.05.2015

Jud. fond. S. A. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 562/2015. Tribunalul IAŞI