Revendicare imobiliară. Decizia nr. 924/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 924/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 17280/245/2012/A2*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 30 Iunie 2015

Președinte - A. M. C.

Judecător - Doinița T.

Grefier - O. S.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 924/2015

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelantul D. I. în contradictoriu cu intimații C. E. și C. M., având ca obiect revendicare imobiliară RECURS ÎNCH..

Componența nominală a completului de judecată A6, la termenul de astăzi, este modificată ca urmare a înlocuirii d-lui judecător M. D., conform dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, cu judecătorul planificat pe lista de permanență, respectiv d-na judecător T. Doinița, conform procesului verbal nr. 485 din data de 26.06.2015 întocmit de judecătorul delegat cu atribuțiile de soluționare a incidentelor procedurale.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat apelantul, prin reprezentant convențional, avocat B. C., care depune împuternicire avocațială la dosar, intimatul C. M., personal și asistat de avocat A. D. S., cu împuternicire avocațială la dosar (fila 7), și intimata C. E., prin reprezentant convențional, avocat A. D. S..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- prin Serviciul Registratură, la data de 02.06.2015, intimații au depus la dosarul cauzei întâmpinare în două exemplare și împuternicire avocațială, după care:

Cauza aflându-se la prim termen de judecată, instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei. Constată că recursul este formulat și motivat în termen, scutit de la plata taxei de timbru.

Instanța detașează fila 8 dosar, reprezentând duplicatul întâmpinării, și o comunică apărătorului apelantului.

Avocat B., pentru apelant, nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților asupra probelor.

Avocat B., pentru apelant, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv practică judiciară, depunând la dosar încheierea din data de 01.04.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr._/245/1999.

Avocat A., pentru intimați, solicită comunicarea unui exemplar al acestui înscris.

Avocat B., pentru apelant, precizează că nu deține încă un exemplar pentru comunicare, motiv pentru care instanța îi restituie acest înscris.

Avocat A., pentru intimați, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar actele de care înțelege să se folosească, și precizând că a comunicat un exemplar și părții adverse.

Constatând că proba cu înscrisuri este utilă, pertinentă și concludentă, putând duce la dezlegarea pricinii, față de obiectul litigiului și cererea de apel formulată, o încuviințează.

Părțile, prin apărători, învederează instanței că nu mai au alte solicitări.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii de apel.

Avocat B., pentru apelant, solicită admiterea apelului, desființarea încheierii apelate și respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale formulate de către intimații din prezenta cauză. Arată că prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului de revendicare, cei doi reclamanți au înțeles să cheme în judecată pe pârâtul D. I., în contextul în care reclamanta C. E. are un frate pe nume D. I.. Niciodată pe parcursul judecării cauzei nu s-a pus problema intervenirii unei erori materiale din partea reclamanților în redactarea cererii de chemare în judecată, și că pârâtul nu ar fi D. I., ci D. I.. În temeiul dispozițiilor vechiului Cod procedură civilă care a guvernat prezentul litigiu, reclamanții aveau posibilitatea îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul cererii de chemare în judecată și să se procedeze la rectificarea numelui pârâtului. Consideră că o eroare materială din cuprinsul unei hotărâri judecătorești poate fi îndreptată dacă a aparținut judecătorului, ori judecătorul a redactat hotărârea împotriva pârâtului indicat în cererea de chemare în judecată, prin urmare nu este vorba de o eroare materială în sensul art. 281 Cod procedură civilă. Instanța nu poate modifica hotărârea cu privire la împrejurări care nu mai pot fi supuse analizei sale. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată în această fază procesuală.

Avocat A., pentru pârâți, solicită respingerea apelului și menținerea încheierii pronunțate de Judecătoria Iași, reținând că în mod corect s-a dispus prin încheiere îndreptarea erorii materiale, fiind vorba de una și aceeași persoană, D. I., potrivit dovezilor depuse la dosarul cauzei. Acesta a fost asistat de același avocat, care ar fi avut obligația să prezinte instanței care este numele real al părții.

Avocat B., pentru apelant, precizează că s-a formulat de către D. I. contestație la executare, pe același motiv, al numelui.

Instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin încheierea data in Camera de Consiliu si pronunțată in ședință publică la data de 3.03.2015 Judecătoria Iași a dispus, in temeiul art. 281 Cod pr.civilă, îndreptarea erorii materiale strecurate in Sentința civilă nr._/2013 în sensul că prenumele pârâtului este I..

A reținut instanța de fond că în acțiunea introductivă pârâtul a figurat cu prenumele I. însă în realitate prenumele său este I., potrivit copiei cărții de identitate atașate și înscrisurilor aflate la filele 35, 17,18,21, 25, 49, 75 și 76.

Împotriva acestei încheieri in termen legal a declarat apel pârâtul D. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, respectiv:

Judecătorul fondului a dispus îndreptarea erorii materiale deși acțiunea a fost formulată împotriva lui D. I., nu I., iar instanța a pronunțat hotărârea împotriva pârâtului indicat în cererea de chemare în judecată, adică împotriva lui D. I.. Prin urmare nu se poate aprecia ca instanța a strecurat o greșeală în redactarea hotărârii. Dacă reclamanții au formulat greșit acțiunea greșeala materială din cuprinsul cererii de chemare in judecată putea fi îndreptată numai în temeiul art. 132 alin 2 pct. 1 Cod pr.civilă și numai de către reclamanți. Niciodată pe parcursul judecății, nici la fond și nici în căile de atac aceștia nu au înțeles să-și îndrepte greșeala, nimeni nu poate invoca în apărarea sa propria turpitudine, așa cum au procedat reclamanții în cererea de îndreptare eroare materială.

În drept: art. 132 alin 2 pct. 1, art. 281, art. 282 și următoarele cod pr.civilă.

Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Intimații au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.

Apelul este nefondat și va fi respins pentru următoarele motive.

Prin cererea de apel nu se susține faptul că prenumele apelantului nu ar fi I., așa cum s-a reținut prin încheierea apelată, ci doar faptul că greșeala din această privința din hotărâre este bazata de greșeala reclamanților din cererea de chemare in judecată, iar aceștia nu-și pot invoca propria culpă.

Acest aspect este nerelevant. Corect a stabilit instanța de fond aplicabile disp. art. 281 Cod pr.civilă precum și faptul că prenumele corect al paratului este „I.” și nu I. așa cum s-a înscris greșit in hotărâre. Concluzia instanței este justificată de înscrisurile aflate in dosarul de fond, inclusiv certificatul de naștere al pârâtului aflat la fila 91 dosar fond. Nu interesează faptul că prenumele paratului este greșit indicat in cererea de chemare in judecata și nici, in genere, daca înscrierea greșita in hotărâre a acestui prenume se datorează parților ori instanței cata vreme art. 281 Cod pr.civilă nu condiționează îndreptarea hotărârii de un atare aspect. O soluție contrara ar echivala cu adăugarea la lege. Câtă vreme soluția de îndreptare a hotărârii se întemeiază pe lege și condițiile ei, este nerelevantă invocarea turpitudinii reclamanților in generarea erorii materiale examinate. Principiul evocat de către apelant este, de altfel, aplicabil unei soluții ce influențează fondul litigiului și nu procedurii îndreptării erorii materiale, care are rolul de a asigura acuratețea datelor înscrise in hotărârea judecătoreasca.

Pentru aceste motive in temeiul art. 296 Cod pr.civilă de la 1865 aplicabil în speță Tribunalul va respinge apelul ca nefondat, va păstra sentința apelată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de apel formulată de pârâtul D. I. împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 03.03.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ 2, pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.06.2015.

Președinte,

A. M. C.

Judecător,

Doinița T.

Grefier,

O. S.

Red. și tehn./T.D./11.08.2015/5 ex -Judecătoria Iași: B. T..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 924/2015. Tribunalul IAŞI