Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 958/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 958/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 958/2015
Acesta este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 02 Iulie 2015
Președinte - A. M. C.
Judecător - Doinița T.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 958/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta B. M. - Ș. și pe intimatul G. I., având ca obiect ordonanță președințială stabilire domiciliu minor în mod provizoriu; stabilire program vizitare minor.
Susținerile intimatului au avut loc în ședința publică din data de 30.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a se comunica duplicatul planșelor fotografice către apelantă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 02.07.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 536/21.01.2015, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta B. M. Ș. în contradictoriu cu pârâtul G. I., s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul G. I. în contradictoriu cu pârâta B. M. Ș., s-a stabilit domiciliul minorului G. M. G., născut la 05.06.2009, la reclamantul pârât G. I., autoritatea părintească urmând a fi exercitată de către ambele părți, până la soluționarea definitivă a dosarului_/245/2014 al Judecătoriei Iași; s-a stabilit în beneficiul reclamantei pârâte B. M. Ș. următorul program de vizitare: în primele trei sfârșituri de săptămână sâmbătă și duminică între orele 10 – 16, patru zile în perioada sărbătorilor de iarnă și o zi de Paști și o lună în vacanța de vară, cu posibilitatea de a lua minorul la locuința sa; s-au compensat cheltuielile de judecată.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că, prin cererea adresată Judecătoriei Iași și înregistrată sub nr._ la data de 19.09.2014, reclamanta B. M. Ș. a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, în contradictoriu cu pârâtul G. I., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie stabilit în favoarea sa domiciliul minorului G. M. G., precum și permisiunea de a avea legături personale cu minorul conform unui program de vizitare.
În motivarea cererii a arătat că a locuit în concubinaj cu pârâtul și în timpul acestei relații s-a născut minorul G. M. G. la data de 05.06.2009, iar pârâtul din perioada noiembrie 2013 - septembrie 2014 și-a schimbat comportamentul față de ea și copil, ulterior având loc separarea în fapt. La data de 12.09.2014 pârâtul a luat minorul și nu i-a mai permis să aibă legături personale cu acesta.
În dovedire, a atașat înscrisuri.
Pârâtul a fost legal citat și nu a formulat întâmpinare.
La data de 26.09.2014 reclamantul G. I. s-a adresat cu o cerere Judecătoriei Iași care a înregistrată sub nr._/245/2014, prin care a solicitat pe cale de ordonanță președințială în contradictoriu cu pârâta B. M. Ș., prin hotărârea ce se va pronunța, să fie stabilit în favoarea sa domiciliul minorului G. M. G., precum și exercitarea autorității părintești față de minor să se facă în exclusivitate de către el până la finalizarea dosarului_/245/2014 al Judecătoriei Iași.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta a părăsit fără motiv domiciliul comun, într-o primă fază luând minorul cu ea fără acordul lui. Totodată, pârâtul motivează faptul că minorul stă la el motivat de atașamentul paternal.
În dovedirea cererii reclamantul a atașat înscrisuri.
În cauză s-au administrat probele cu înscrisuri, anchetă psihosocială și testimonială, procedându-se la ascultarea martorelor R. C. și Grierosu C., la termenul din 20.01.2015.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a retinut următoarele:
Articolul 996 al. 1 Cod procedură civilă, prevede că „Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Din cuprinsul textului de lege sus-menționat reiese că trei sunt condițiile specifice exercitării acestei proceduri, respectiv aparența unui drept și urgența – condiții specifice, generale și nerezolvarea fondului cauzei – condiție specifică și generală, această din urmă condiție decurgând din caracterul vremelnic al măsurii.
S-a decis, pe cale jurisprudențială, că în materie de ordonanță președințială urgența trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice fiecărei caz în parte și, orice susținere trebuie dovedită în condițiile și cu respectarea dispozițiilor legale, în caz contrar, fiind doar simple afirmații de natură a motiva prezenta cerere, dar care nu pot duce la aprecierea lor ca adevărată, fără nici un suport probatoriu adecvat.
Din punctul de vedere al probatoriului, părțile au dovedit urgența prezentei acțiuni precum și paguba care s-ar produce dacă ar încerca valorificarea dreptului invocat pe calea unei acțiuni de drept comun, în sensul că fiecare prin acțiunea pe care a promovat-o urmărește a stabili domiciliul minorului până la pronunțarea unei hotărâri definitive pe calea dreptului comun, nefiind în interesul acestuia menținerea unei stări de incertitudine.
Astfel, din întregul probatoriu administrat în cauză, mai cu seamă din anchetele sociale efectuate la domiciliile ambelor părți rezultă că minorul se află în grija exclusivă pârâtului, dezvoltând o relație de atașament mai puternic față de acesta, locuind împreună cu acesta din luna septembrie 2014. Totodată, instanța va înlătura din cadrul probatoriului raportul de evaluare psihologică, proba având un caracter extrajudiciar și nefiind însușită de ambele părți.
Având în vedere că în prezent minorul are un status oferit de către pârât, precum și atașamentul față de acesta, instanța a constatat că nu ar fi în beneficiul minorului schimbarea acestui status, urmând a stabili domiciliul minorului G. M. G. la locuința pârâtului G. I.. Este adevărat că reclamanta a arătat că minorul a fost luat de către pârât fără acordul ei, fapt pe care nu l-a dovedit, dar, într-o acțiune de acest gen primează interesul superior al copilului.
Totodată, instanța a reținut că, având în vedere dispoziția anterioară reclamanta beneficiază de dreptul de a avea legături personale cu minorul, această instituție juridică având ca scop consolidarea raporturilor afective dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul si acesta din urmă. Astfel, în realizarea efectivă a acestei legături, trebuie să se țină cont si de durata de timp în care părintele are legături personale cu minorul, de interesul manifestat de părinte în acest sens, de vârsta minorului, de capacitatea de a înțelege nevoia unor legături mai strânse cu mama, specifice vârstei.
Art. 262 alin.2 din Noul cod civil prevede „Copilul care nu locuieste la parintii sai sau, dupa caz, la unul dintre ei are dreptul de a avea legaturi personale cu acestia. Exercitiul acestui drept nu poate fi limitat decat in conditiile prevazute de lege, pentru motive temeinice, luand in considerare interesul superior al copilului” iar art. 496 alin. 5 din Noul Cod Civil prevede „Parintele la care copilul nu locuieste in mod statornic are dreptul de a avea legaturi personale cu minorul, la locuinta acestuia”.
Astfel, în cazul în care părintele la care se află copilul împiedică sau interzice celuilalt părinte exercitarea drepturilor sale, se poate adresa instanței pentru stabilirea unui anumit program, exercitarea dreptului de a păstra legăturile personale cu minorul urmând a fi exercitat fără să aibă, vreo influență negativă asupra dezvoltării copilului.
În acest sens s-a pronunțat și C.E.D.O. care, în cauza Eriksson contra Suediei, a statuat cu valoare de principiu ca, în lumina drepturilor garantate de convenție că astfel, contractele reciproc acceptate ale copilului cu părintele său, constituie un element fundamental al vieții de familie, principiu ce a fost aplicat si în cauza Monroy contra României si a Ignacolo-Zenide contra României, în care s-a subliniat că, în cazul în care copii nu sunt suficient de maturi pentru a-și exprima în mod clar ei înșiși propriile preferințe, instanța poate să pronunțe o hotărâre care să promoveze interesul superior al copiilor.
Art. 401 din Noul Cod Civil prevede că „In cazurile prevazute la art. 400, parintele sau, dupa caz, parintii separati de copilul lor au dreptul de a avea legaturi personale cu acesta.
In caz de neintelegere intre parinti, instanta de tutela decide cu privire la modalitatile de exercitare a acestui drept”.
Așadar, având în vedere și starea conflictuală existentă între părți, instanța a stabilit condițiile concrete de vizitare a minorului pentru a se evita acutizarea acestei stări ce ar putea să apară între părinți, în cadrul derulării programului de vizită, cu indicarea exactă a zilelor si orelor si perioadelor programului de vizită.
Este în interesul copilului ca relațiile personale cu ambii părinți să se dezvolte în mod natural, fără a fi obstrucționate de celălalt părinte, iar programul de vizită stabilit de către instanță nu înlătură dreptul părinților de a conveni asupra unor modalități mai bune de stabilire a legăturilor personale dintre tată si minoră, cu atât mai mult cu cât, existența unui model parental este indispensabilă pentru dezvoltarea lor psiho-fizică ulterioară, urmând a stabili în beneficiul pârâtei programul de vizită propus de către aceasta.
Instanța a subliniat ambelor părți faptul că, în materia ocrotirii copilului nici o măsură care îl privește pe acesta nu are caracter definitiv, interesul superior al copilului impunând ca ea să poată fi modificată ori de câte ori se constată că împrejurările care au justificat-o au încetat să mai existe.
Având în vedere că părțile au căzut una în pretențiile celeilalte, a compensat cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta B. M. Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu privire la modul de soluționare a cererii având ca obiect stabilirea domiciliului minorului G. M. - G.. În acest sens, apelanta a susținut că, în raport de probele administrate în cauză, de vârsta minorului și de legătura afectivă dintre ea și copil se impunea ca domiciliul acestuia să fie stabilit la mamă. A susținut apelanta că hotărârea primei instanțe nu este motivată și că nu s-a avut în vedere la aprecierea interesului minorului ca acesta să locuiască la părintele care îi oferă garanții materiale și morale, în sensul că reclamanta nu are relații extraconjugale, lucrează în baza unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată, are un loc stabil unde poate să-și stabilească un program într-un singur schimb, în scopul de a se ocupa mai mult de îngrijirea minorului, pe când pârâtul este cel care lucrează în 3 schimburi, la două locuri de muncă ,minorul este transportat cu transport în comun la Grădinița M. din .;reclamanta este cea care a avut grijă, l-a întreținut pe minor, în Italia, de la data nașterii și până la despărțirea în fapt;reclamanta este cea care manifestă un puternic atașament față de copilul său, pe care îl vizitează la grădiniță, cu caracter permanent. În vederea asigurării unui trai decent și în funcție de nevoile minorului, precum și a unei supravegheri corespunzătoare și a afecțiunii pe care o manifestă față de acest copil, solicită admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței civile, încredințarea spre creștere și educare a minorului mamei reclamante și stabilirea locuinței minorului la mama reclamantă.
În drept, a invocat disp. art. 470, art. 480 pct. 2 NCPC.
Apelanta a solicitat proba cu acte și martora B. R..
Prin întâmpinarea formulată, intimatul G. I. a solicitat respingerea apelului. În motivarea aceste poziții procesuale, intimatul a arătat că există o diferență mare între condițiile de trai pe care le oferă copilului lor și condițiile pe care le oferă apelanta, aceasta locuind în chirie, spre deosebire de el care deține un imobil in satul L. Cetățuii, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 934/28.03.2013 la BNPA P. T. si F., in care minorul are toate condițiile pentru creștere si educare, are camera lui, o curte mare in care se poate juca și ajutor din partea bunicii paterne, care se ocupă în mod nemijlocit de creșterea si educarea acestuia cât intimatul este la serviciu. Precizează că apelanta nu are rude în Iași și nici un ajutor din partea părinților săi care ar putea să se ocupe de copil cât aceasta este la muncă. Totodată, menționează că are două locuri de muncă stabile și cu o durata nedeterminată, conform contractelor de muncă atașate acestui dosar, aspect ce releva fără echivoc faptul ca intimatul are resursele materiale pentru întreținerea minorului si acordarea tuturor facilitaților de care are nevoie.
În drept, a invocat art. 205 și următoarele din Codul de procedură civilă, art. 996 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Intimatul a indicat probele de care înțelege să se folosească în prezenta cale de taca:înscrisuri, proba testimonială cu un martor - Grierosu C., pentru dovedirea situației de fapt existente intre el si apelanta si mai ales a faptului ca intimatul, împreuna cu mama sa s-au preocupat cel mai mult de creșterea si educarea minorului. Tot prin proba testimoniala dorește sa demonstreze faptul ca minorul are toate condițiile materiale si morale pentru a conviețui la el.
În această fază procesuală instanța de control judiciar a încuviințat proba cu înscrisuri și a respins, ca nefiind utilă, pertinentă și concludentă, proba testimonială solicitată de ambele părți.
La dosarul cauzei a depus înscrisuri doar intimatul, apelanta nemaiprezentându-se în instanță după termenul de discutare a probelor.
În baza rolului activ consacrat de art. 22 NCPC, instanța de control judiciar a dispus audierea minorului G.-M. G., cu acest prilej fiind încheiat procesul-verbal din 16.06.2015.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată neîntemeiat apelul formulat.
Cu privire la stabilirea domiciliului minorului la tată ,tribunalul reține că în mod judicios, prima instanță a apreciat că este îndeplinită condiția urgenței în luarea acestei măsuri. Din probele administrate atât în fața primei instanțe cât și în fața instanței de apel au reieșit împrejurări care relevă necesitatea stabilirii domiciliului minorului de urgență la tată constatând că dezvoltarea armonioasă a minorului este afectată de situația de fapt existentă în prezent.
În acest sens, tribunalul notează că art. 30 alin. 1 raportat la art. 33 din Legea nr. 272/2004 garantează dreptul la viata de familie al copilului, dispunând că acesta are dreptul să crească alături de părinții săi precum si faptul ca acesta nu poate fi separat de părinții săi sau de unul dintre ei, împotriva voinței acestora, cu excepția cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare și numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului. Dispozițiile legale sus-citate sunt in concordanta cu cele ale art. 9 din Convenția O. privind drepturile copilului, ratificata de România prin Legea nr. 18/1990 si conform cărora “statele părți vor veghea ca niciun copil sa nu fie separat de părinții săi împotriva voinței acestora, exceptând situația in care autoritățile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare si cu respectarea legilor si a procedurilor aplicabile, ca aceasta separare este in interesul suprem al copilului". In egala măsura, dreptul la viata de familie este garantat de art. 8 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, ale cărui dispoziții relevante prevăd ca “orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale. Nu este admisă ingerința unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât dacă aceasta este prevăzută de lege și constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și a libertăților altora". Mai reține tribunalul că, în condițiile art. 14 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. În plus, potrivit art. 16 din același act normativ, copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. Instanța judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului. Așa fiind, tribunalul retine ca orice măsura privitoare la copil trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al acestuia. In practica sa constanta, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat întotdeauna - atunci când a constatat existenta relațiilor de familie întemeiate pe filiația naturala sau pe legături afective deja existente - ca articolul 8 implica dreptul părintelui de a beneficia de masuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul sau, precum si obligația autorităților naționale de a dispune aceste masuri. Cu toate acestea, obligația autorităților naționale de a lua masuri in acest scop nu este absoluta - chiar atunci când este vorba despre relații de familie având la baza filiația naturala. Natura si întinderea acestora depind, însă, de circumstanțele fiecărei cauze, dar înțelegerea si cooperarea din partea tuturor persoanelor vizate constituie întotdeauna un factor important. Dacă autoritățile naționale trebuie sa se străduiască sa faciliteze o astfel de colaborare in acest domeniu, obligația lor de a recurge la forța nu poate fi decât limitata: acestea trebuie sa tina seama de interesele si de drepturile si libertățile acestor persoane si in special de interesele superioare ale copilului si de drepturile sale, stipulate in art. 8 din Convenție.
Raportând principiile generale deja enunțate la circumstanțele particulare ale prezentei cauze, tribunalul retine că minorul a fost luat de lângă tatăl lui, împotriva voinței acestuia ,urmare a deciziei unilaterale a mamei care a părăsit domiciliul comun al părților, împreună cu copilul, la 01.09.2014. Tribunalul notează că anterior acestui moment ( indicat chiar de către reclamantă în acțiune ca fiind momentul despărțirii în fapt părților), reclamanta a închiriat împreună cu numitul B. G. Miguel un alt imobil, fapt ce demonstrează intenția ei de a se despărți de pârâtul reclamant anterior pretinsului conflict din 01.09.2014 ce a determinat plecarea ei din domiciliul comun. Începând cu data de 12.09.2014, minorul a fost readus în domiciliul tatălui, la acesta aflându-se și pe perioada soluționării prezentului litigiu.
Audiat de instanța de control judiciar, minorul a arătat că este legat afectiv de ambii părinți, că își dorește să locuiască la mamă unde are condiții mai bune dar că își dorește să păstreze legătura și cu tatăl său.
În luarea oricărei măsuri ce vizează in minor, instanța trebuie să aibă în vedere interesul superior al acestuia.
Expresia “interesul superior" are in vedere starea de bine a unui copil. O astfel de stare de bine este determinata de o varietate de circumstanțe, cum ar fi vârsta, nivelul de maturitate al copilului, echilibrul afectiv și emoțional generat de prezenta sau absența părinților, mediul si experiențele copilului (Ghidul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați privind determinarea interesului superior al copilului, mai 2008).
Tribunalul reține că prioritară este asigurarea unui climat emoțional echilibrat care să ofere minorului posibilitatea de a se dezvolta normal ori schimbarea intempestivă, succesivă, a mediului familial și educațional poate afecta în mod negativ personalitatea minorului. Tribunalul notează că la tată, minorul se bucură de atenție și iubire, interesul tatălui față de minor fiind reflectat și de maniera de implicare a acestuia în prezenta procedură judiciară, intimatul fiind prezent în instanță la fiecare termen de judecată spre deosebire de apelantă care nu s-a prezentat nici în vederea administrării probelor încuviințate. Mai notează tribunalul că până la momentul închiderii dezbaterilor în prezenta cale de atac, a fost soluționată în primă instanță cererea de stabilire a domiciliului minorului în procedura de drept comun ( dosar nr._/245/2014), măsura fiind stabilită în favoarea tatălui.
În consecință, în raport de probele administrate în prezenta procedură dar și de soluția pronunțată în procedura de drept comun în primă instanță, tribunalul apreciază că aparența de drept este în favoarea pârâtului-reclamant- intimat care manifestă un atașament deosebit față de minor și o preocupare permanentă pentru creșterea și educarea acestuia, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond. Așa fiind, tribunalul constată neîntemeiate criticile aduse de apelantă sentinței primei instanțe, în baza art. 476-480 alin.1 Cod procedură civilă va respinge apelul formulat și va păstra sentința atacată.
În temeiul art. 451-453 N.C.P.C. va obliga apelanta să plătească intimatului G. I. suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta B. M. Ș. – C.N.P._ domiciliată în Iași, ., ., .. O. N.) împotriva sentinței civile nr. 536/21.01.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ , sentință pe care o păstrează.
Obligă apelanta să plătească intimatului G. I. suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.07.2015.
Președinte, A. M. C. | Judecător, Doinița T. | |
Grefier, O. S. |
Red. A.M.C.
Tehn. M.M.D.
4 ex./28.12.2015
Judecător fond I. C.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 798/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
