Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 1336/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1336/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 1336/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 19 Octombrie 2015
Președinte - M. S.
Judecător Doinița T.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1336/2015
Pe rol apelul formulat intimatul C. C. împotriva sentinței civile nr. 4449/31.03.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimat C. DE A. DE SANATATE IAȘI, având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 12.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 4449/31.03.2015 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
S-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE IAȘI, cu sediul în Iași, .. 18, Jud. Iași, mîn contradictoriu cu intimatul C. C., cu domiciliul în H., .. 2, ., Jud. Iași.
S-au anulat actele de executare îndeplinite în dosarul nr. 475/A/2014 al B. A. L. și Asociații privind măsura popririi înființate la data de 05.11.2014.
În aplicarea art. 716 alin.2 C.p.c., s-a obligat contestatoarea la plata către B. A. L. și Asociații la plata sumei de 28,52 lei, cu titlu de cheltuieli ocazionate de transmiterea copiilor certificate de pe actele de executare contestate, conform facturii fiscale . AT nr.180/16.03.2015.
Pentru a se pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Prin încheierea din 28.10.2014 în dosarul nr._/245/2014, a fost încuviințată executarea silită împotriva debitoarei CAS Iași, la solicitarea creditorului C. C., în temeiul titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 647/02.06.2011 a Judecătoriei H., irevocabilă prin decizia civilă nr. 3066/16.11.2011 a Tribunalului Iași, în vederea recuperării sumei de 212 lei.
La data de 05.11.2014, executorul judecătoresc a emis înștiințare potrivit art. 666 C.p.c., încheierea nr.475 privind stabilirea cheltuielilor de executare, somație de executare, adresă de înființare a popririi asupra conturilor debitoarei la Trezoreria Iași, înștiințare a debitoarei privind măsura popririi. Aceste acte de executare au fost comunicate debitoarei la data de 07.11.2014 (f.86). La data de 10.11.2014, debitoarea a consemnat la dispoziția executorului judecătoresc suma de 212 lei (f.88).
În termen legal, contestatoarea debitoare a formulat contestație la executare împotriva executării silite și împotriva măsurii popririi înființate la data de 05.11.2014.
În drept, potrivit art. 1 din OG 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autoritãților publice se achitã din sumele aprobate cu aceastã destinație prin bugetele acestora sau, dupã caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadreazã obligația de platã respectivã. Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autoritãților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate.
Potrivit art. 2, dacã executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuã din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligatã ca, în termen de 6 luni, sã facã demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de platã. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de platã comunicatã de organul competent de executare, la cererea creditorului.
În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de platã în termenul prevãzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executãrii silite potrivit Codului de procedurã civilã și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În legătură cu suținerea contestatoarei privind timpul necesar aducerii la îndeplinire a obligației puse în vedere prin somația de executare comunicată, art. 4 din OG 2//2002, prevede:(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sã dispunã toate mãsurile ce se impun, inclusiv virãri de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plãții sumelor stabilite prin titluri executorii.
(2) Virãrile de credite bugetare prevãzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificãrile ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
În speță, susținerea contestatoarei privind nulitatea procedurii execuționale pe argumentul nerespectării art. 673 C.p.c. este nefondată, întrucât textul legal nu este incident, acesta reclamând drept condiție ca termenul de plată să fie stabilit în cuprinsul titlului executoriu. Or, în cauză, sentința civilă pusă în executare pentru recuperarea cheltuielilor de judecată cuvenite intimatului creditor nu conține un termen de plată.
Pe de altă parte, instanța a apreciat că dispozițiile enunțate mai sus reprezintă o derogare de la prevederile Codului de procedură civilă privind măsura popririi (art.780 și urm.), întrucât interzic efectuarea executării silite înainte de 6 luni de la data la care debitorul a primit somația de plată emisă de executor, termen în care debitorul instituție și autoritate publică are obligația să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, inclusiv să obțină de la ordonatorul principal de credite aprobarea și virarea de credite bugetare pentru astfel de plăți. Însă, în cauză, atât somația de executare cât și adresa de înființare a popririi au fost emise la aceeași dată, măsura popririi producând efectele prevăzute de lege de la data comunicării către Trezoreria Municipiului Iași, în sensul blocării contului deschis pe numele debitoarei, nerespectarea termenului de 6 luni de la data primirii somației a produs o vătămare evidentă debitoarei contestatoare, activitatea instituției impunând efectuarea de plăți zilnice către furnizorii de servicii medicale, ceea ce determină nelegalitatea măsurii popririi înființate în dosarul de executare nr.475/A/2014 al B. A. L. și Asociații.
În temeiul art. 719 alin.1 C.p.c., instanța a admis contestația la executare formulată și a anulat actele de executare îndeplinite în dosarul de executare menționat privitoare la măsura popririi înființate la data de 05.11.2014.
În aplicarea art. 716 alin.2 C.p.c., instanța a obligat contestatoarea la plata către B. A. și Asociații a sumei de 28,52 lei, cu titlu de cheltuieli ocazionate de transmiterea copiilor certificate de pe actele de executare contestate, conform facturii fiscale înaintate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul C. C. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că solicită instanței să verifice dacă execuția făcută de B. A. L. și Asociații este legală, rămânând de executat doar suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de executare.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Nu s-au administrat probe noi în apel.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de apel invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că apelul este întemeiat motivat de considerentele ce succed:
La cererea intimatului apelant C. C. a fost începută executarea silită a sentinței civile nr. 647/02.06.2011 pronunțată de Judecătoria Hîrlău în dosarul nr._ rămasă definitivă și irevocabilă pentru recuperarea sumei de 212 lei reprezentând cheltuieli de judecată fiind format dosarul de executare 475/A/2014 din 17.10.2014 (fila 70 -88 dosar fond).
La aceeași dată a fost începută la cererea soției intimatului apelant, numita C. C. și executarea silită a sentinței civile nr. 587/24.05.2011 pronunțată de Judecătoria Hîrlău în dosarul nr._ rămasă definitivă și irevocabilă pentru recuperarea sumei de 195,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată fiind format dosarul de executare 474/A/2014 din 17.10.2014 (f. 40 – 58 dosar fond).
Suma supusă executării a fost achitată de contestatoare intimatului la data de 11.11.2014 (fila 88 dosar fond).
Astfel cum reiese din adresa nr._/22.10.2014 emisă de CAS Iași, intimatul s-a adresat direct contestatoarei pentru achitarea sumei de 212 lei cu titlu de cheltuieli de judecată prin cererea nr. 3663/02.04.2014 (filele 20, 22 și 24 dosar fond).
În motivarea contestației la executare formulată în fața primei instanțe, contestatoarea C. de Asigurări de Sănătate Iași a invocat nulitatea executării silite conform art. 685 C.p.c având în vedere că s-au încălcat prevederile art.673 C.p.c., că instituția nu a fost somată ori înștiințată cu privire la demararea procedurii executării silite în cadrul acestui dosar, somația prin care se punea în vedere achitarea de îndată în termen de o zi de la primirea sau lăsarea acesteia fiind comunicată prin același plic cu înștiințarea înființării popririi, la momentul comunicării somației conturile de trezorerie fiind deja blocate. Contestatoarea a susținut și că termenul de o zi impus de către executorul judecătoresc ar fi fost insuficient obținerii aprobării și suplimentării cheltuielilor bugetare, față de calitatea instituției de ordonator secundar de credite. Intimatul creditor C. C. a depus la sediul CJAS Iași o cerere de restituire a cheltuielilor de judecată iar contestatoarea a purtat o corespondență cu acesta, pentru a depune copia hotărârii învestite cu formulă executorie și contul în care să fie efectuat viramentul, obligații neîndeplinite de creditor.
Din simpla verificare a hotărârii primei instanțe, tribunalul constată că în analizarea contestației la executare, instanța de fond s-a raportat, a analizat și a admis contestația la executare prin prisma nerespectării prevederilor OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, deși contestatoarea nu a invocat în apărarea sa, nerespectarea termenului de 6 luni prev. de art. 2 din actul normativ menționat.
Faptul că CAS Iași a invocat că termenul de 1 zi impus de executorul judecătoresc ar fi fost insuficient obținerii aprobării suplimentării cheltuielilor bugetare, întrucât este ordonator secundar de credite și ar trebui să ceară aprobarea ordonatorului principal de credite, nu echivalează cu invocarea nerespectării termenului de 6 luni prev. de art. 2 din OG 22/2002.
Prin urmare, prima instanță a analizat cererea dedusă judecății prin raportare la aspecte ce nu au fost invocate de contestatoare în susținerea cererii, ceea ce este total incorect.
Pe de altă parte tribunalul reține că prin raportare strict la motivele invocate de contestatoare în susținerea cererii inițiale formulată în fața primei instanțe, contestația la executare este neîntemeiată.
Astfel, trebuie remarcat că intimatul apelant C. C. s-a adresat inițial pentru a se achita suma de 212 lei reprezentând cheltuieli de judecată conform sentinței civile nr. 647/02.06.2011 rămasă irevocabilă la data de 16.11.2011, către C. de Asigurări de Sănătate la data de 02.04.2014, iar cererea de executare silită a fost formulată abia la data de 17 octombrie 2014, ca urmare a neexecutării de bună voie a obligațiilor ce derivau din sentința devenită titlu executoriu și care se afla în posesia Casei de Asigurări de Sănătate ca urmare a comunicării sentinței, fiind parte în dosar.
Din luna aprilie până în octombrie când s-a formulat cererea de executare silită, au trecut șase luni în care C. de Asigurări de Sănătate avea posibilitatea să execute de bunăvoie obligațiile ce-i reveneau, astfel încât, nu se poate spune că în mod intempestiv i s-a solicitat restituirea cheltuielilor de judecată din titlul executoriu.
În ceea ce privește sentința judecătorească aceasta nu trebuia să-i fie pusă la dispoziție de către intimatul apelant atât timp cât CAS Iași a fost parte în procesul respectiv comunicându-i-se de către instanță sentința. Hotărârea investită cu formulă executorie este necesară doar în cazul executării silite, când partea căreia îi revin obligațiile nu și le îndeplinește de bunăvoie.
Prin executarea de bunăvoie a obligațiilor din hotărârile irevocabile nu este necesară investirea cu formulă executorie.
Prin urmare, motivele invocate în susținerea contestației nu se confirmă, astfel încât temeiul disp. art. 480 cod civil se impune pentru toate considerentele expuse anterior admiterea apelului formulat de intimatul C. C. împotriva sentinței civile nr. 4449/31.03.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o va schimba în parte, în sensul că:
Va respinge contestația la executare formulată de contestatoarea C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE IAȘI în contradictoriu cu intimatul C. C. .
Vor fi păstrate dispozițiile referitoare la aplicarea disp. art. 716 alin. 2 C. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat intimatul C. C. împotriva sentinței civile nr. 4449/31.03.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE IAȘI în contradictoriu cu intimatul C. C. .
Păstrează dispozițiile referitoare la aplicarea disp. art. 716 alin. 2 C. pr. civ.
Definitivă.
Pronuntata astazi, 19.10.2015, iar soluția va fi pusă la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.
Președinte, M. S. | Judecător, Doinița T. | |
Grefier, A. M. |
RED- SM
TEHNORED – OLG
4- EX – 22.01.2016
Jud. fond –B. A. E.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 194/2015. Tribunalul IAŞI | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 958/2015.... → |
|---|








