Uzucapiune. Sentința nr. 1006/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1006/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 7637/99/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 28 Aprilie 2015
PREȘEDINTE – D. C.
GREFIER – I. G.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1006/2015
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta P. P. Mănăstirii în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritoriala ., având ca obiect uzucapiune .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 07 aprilie 2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 14 aprilie 2015, 21 aprilie 2015 și apoi pentru azi când,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 11.09.2014, reclamanta parohia Sf. D. Izvorâtorul de Mir a chemat în judecată pârâta . Primarul comunei Țibana solicitând a se constata dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra bisericii, clopotniței, suprafeței de teren de 5000mp și a cimitirului în suprafață de 5000mp.
Motivând în fapt acțiunea, reclamanta a învederat că are o vechime de peste 68 ani iar biserica a fost construită pe vechile ruini ce au fost vizibile până în anul 1920. Reclamanta susține că a deținut, administrat continuu, nestingherit și netulburat până în prezent aceste terenuri, termenul de prescripție fiind împlinit în anul 1976.
Reclamanta arată că, potrivit „Chestionarului din 1948” depus la dosar, avea în stăpânire biserica și terenul aferent de jumătate de hectar și cimitirul satului, de la acea dată. Reclamanta consideră că și celelalte acte depuse dovedesc aceeași situație, în sensul deținerii bunurilor.
Reclamanta mai arată că a investit mereu atât în clădirea bisericii cât și în cimitir, întreținându-le și stăpânindu-le continuu, public și sub nume de proprietar.
Reclamanta consideră că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se constata că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune și solicită admiterea acțiunii.
A invocat disp. art. 1890 c.civil și a depus la dosar acte.
Legal citată pârâta a depus întâmpinare.
Pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului de soluționare a cauzei, excepția netimbrării acțiunii și excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantei. Excepțiile au fost soluționate prin încheierea de ședință din 15.01.2015.
Pe fond,pârâta a susținut că potrivit legii 213/1998, cimitirele orășenești și comunale fac parte din domeniul public . S-a precizat că terenul în litigiu nu figurează în vreun titlu de proprietate și nu a fost revendicat de altă persoană iar dacă reclamanta va dovedi că cererea sa se încadrează în prevederile legale, este de acord cu admiterea acțiunii. Ulterior, s-a menționat că terenurile aparțin domeniului privat al unității administrativ teritoriale și nu figurează ca fiind în posesia reclamantei iar actele depuse la dosar nu dovedesc, că reclamanta ar fi instituție publică pentru a fi îndreptățită în formularea acțiunii. S-a mai precizat că nu s-a dovedit continuitatea posesiei terenurilor, înscrierea în registrul agricol și plata impozitelor( fila 81).
La data de 7.04.2015 pârâta a susținut că cimitirul face parte din domeniul public, este prevăzut în Anexa 77 a H.G. 1354/2001 și nu face obiectul legii 239/2007.
În vederea soluționării cauzei au fost administrate probele cu înscrisuri, martori și expertiză de specialitate.
Analizând acțiunea formulată în raport de probele administrate și de dispozițiile art. 1890 c.civil, instanța constată că este parțial întemeiată.
În ceea ce privește susținerile pârâtei referitoare la lipsa calității de reprezentant a reclamantei, instanța constată pârâta a susținut că reclamanta nu are personalitate juridică pentru a sta în judecată.
Cu privire la această susținere, instanța constată că este neîntemeiată având în vedere art. 41 din Statutul B.O.R. care prevede că parohiile sunt persoane juridice de drept privat și de utilitate publică reprezentată în instanță de preotul paroh, potrivit art. 50 lit. e din același act. Cererea de chemare în judecată a fost formulată astfel, de parohie care are personalitate juridică.
Pe fondul cauzei se reține că uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale cu privire la un lucru, prin posedarea neîntreruptă a acestui lucru în tot timpul fixat de lege.
Potrivit art. 1890 cod civil adoptat în anul 1864 :” toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care nu s-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin 30 ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință.”
Din analiza textului de lege citat mai sus, instanța reține că pentru a putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiunea prelungită sau de lungă durată, posesorul trebuie să îndeplinească două condiții: să posede bunul în tot timpul prevăzută de lege, respectiv 30 ani și posesia să fie utilă, adică neafectată de vreun viciu.
Astfel, potrivit raportului comisiei de inventariere din 31.12.1950, depus la fila 14 dosar, reclamanta deținea biserica și clopotnița, o suprafață de teren de 5000mp categoria curți-construcții și cimitirul în suprafață de 2 ha.
Fila de inventar depusă de reclamantă la pagina 17, relevă că cimitirul în suprafață de 5000mp era deținut din 1864.
Din chestionarul întocmit în anul 1948, rezultă că preotul de parohie a declarat că în perioada 1943-1947, locuitorii comunei au donat reclamantei 2 ha teren arabil din care ½ ha a fost folosit pentru construirea bisericii și a casei și existau 4 cimitire.
Din declarația martorului audiat rezultă că biserica a fost construită în anul 1890 de către preotul din . împrejur există o suprafață de 1 ha teren cu destinația de cimitir. Terenul se învecinează pe două laturi cu familia U., pe o altă parte este teren arabil iar pe cealaltă parte se învecinează cu P. V.. Martorul a declarat că terenul este împrejmuit cu gard și a auzit de litigii cu vecinii sau alte persoane. S-a mai precizat că de teren se ocupă preotul și consilierii bisericii. Martorul susține că locuiește în .-a născut iar biserica și cimitirul existau anterior. Martorul a mai declarat că biserica se află în mijlocul cimitirului și nu există altă suprafață de teren aferent bisericii.
Această declarație se coroborează cu declarațiile autentice depuse la filele 10-13 din dosar.
Se reține astfel că biserica și clopotnița au fost construite cu mai mult de 30 ani anterior formulării acțiunii iar terenul în suprafață de aproximativ 5000mp aflat în jurul bisericii are destinația de cimitir.
Potrivit expertizei efectuate, suprafața de teren în litigiu este de 4429mp teren identificată în tarlaua 1 . folosință curți-construcții(fila 95), avizat OCPI.
Declarația martorului audiat confirmă că reclamanta a deținut biserica, clopotnița și terenul cel puțin din anul 1948, că posesia a fost exercitată neîntrerupt, public și sub nume de proprietar.
Este irelevant faptul plății impozitului sau al înscrierii în registrul agricol pentru aprecierea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1890 c.civil.
Faptul că în prezent terenul aparține domeniului public, astfel cum susține pârâta, nu reprezintă un impediment pentru a se constata îndeplinite condițiile legale privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune decât în cazul în care momentul în care termenul de 30 ani ar fi întrerupt.
Odată cu . legii 213, conform anexei privind bunurile ce aparțin domeniului public art.III, pct. 10, cimitirele intră în această categorie. Prin H.G. 1354/2001- anexa 77, terenul în litigiu a fost introdus în domeniul public al comunei Țibana.
Din probatoriul administrat rezultă, însă, că termenul de 30 ani era împlinit anterior.
Mai mult, prin art. 4 din legea 102/2014 se prevede că „cimitirul se poate afla în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, a cultelor religioase legal recunoscute sau a unităților locale de cult/biserici în situația cimitirelor confesionale, în proprietatea operatorilor economici, asociațiilor sau fundațiilor, precum și în proprietatea unui alt stat, cu respectarea tratatelor la care România este parte”.
Se apreciază astfel, că au fost dovedite condițiile legale pentru a se constata că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeței de 4429mp teren astfel cum a fost identificat prin expertiza efectuată în dosar, asupra bisericii și a clopotniței, motiv pentru care va fi admisă în parte acțiunea. Nu vom reține aceeași situație de fapt și de drept privind suprafața de teren de 5000mp pe care reclamanta a susținut că se află biserica și clopotnița distinct de suprafața de 5000mp teren cu destinația de cimitir, deoarece din probatoriul administrat nu rezultă că susținerile sunt întemeiate.
Urmează a se valida onorariul expertului desemnat cu efectuarea expertizei respectiv suma de 1022,04lei. Instanța nu a luat în calcul suma solicitată de domnul expert pentru 2 ore de deplasare pentru care s-a prevăzut aceeași sumă ca și pentru timpul necesar desfășurării lucrărilor de specialitate, considerând că nu sunt activități similare.
Potrivit art. 451 al.1 și 453 al.2 c.proc.civilă, va fi obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, cheltuieli reprezentate de onorariu expert și onorariu parțial de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta P. Sf. D. Izvorâtorul de Mir cu sediul în .. Țibana în contradictoriu cu pârâta . Primar.
Constată că reclamanta a dobândit prin efectul uzucapiunii dreptul de proprietate asupra imobilelor: teren în suprafață de 4429mp situat în intravilanul satului P. Mănăstirii . 1, . curți-construcții, biserică, cu suprafața de 77mp și clopotniță cu suprafața de 8mp, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză depus la dosar filele 95-103, raport ce face parte din prezenta hotărâre.
Validează onorariul domnului expert D. C. în sumă totală de 1022,04lei.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2122,04lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 28.04.2015.
Președinte, C. D. | ||
Grefier, G. I. |
Red. D.C.
Tehnored. D.C.+I.G.
5 ex. – 15.09.2015
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 558/2015. Tribunalul IAŞI | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 1008/2015.... → |
|---|
