Anulare act. Sentința nr. 1415/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1415/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 1415/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 14 Mai 2014
Președinte - E.-C. P.
Grefier I. B.
SENTINȚA CIVILĂ NR.1415/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant P. DE PE L. JUDECATORIA I. și pe pârât S. D., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită cu părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea prezentului litigiu excepție invocată din oficiu
Reprezentantul Ministerului Public, procuror Z. L. reține faptul că în conformitate cu prevederile Noului cod de Procedură Civilă competentă în soluționarea prezentului litigiu este J. Iași - Secția Penală, aspect față de care solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea prezentei cauzei și declinarea competenței de soluționare Judecătoriei Iași, Secția penală.
Instanța, potrivit disp. art. 315 alin. 1 lit. b, art. 14, art. 311 din NCPP, art, reține cauza spre a se pronunța asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea prezentului litigiu.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 11. 12. 2013 pe rolul Tribunalului Iași, P. de pe lângă J. Iași, a chemat în judecată pe numitul S. D. pentru a se dispune desființarea parțială a înscrisului oficial – certificat de înmatriculare francez” Certificat d”immatriculation” . – înscris constatat ca fiind fals parțial, sub aspectul autocolant/stiker-ului cu data de 05. 10. 2012, contrafăcut, aplicat pe reversul său, înscris a cărui falsificare a fost constatată, cu indicarea numelui, prenumelui și a domiciliului pârâtului S. D..
Legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță.
Analizând cererea formulată, la termenul di 16 aprilie 2014 Tribunalul a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei.
Instanța are în vedere faptul că acțiunea a fost înregistrată la data de 11. 12. 2013 și a primit termen de judecată la data de 16 aprilie 2014 . Noul cod de procedură penală a intrat în vigoare la 1.02.2014. Potrivit art. 315 al.1 lit. d din Noul Cod de Procedură Penală, în cazul clasării, procurorul sesizează judecătorul de cameră preliminară cu propunerea de desființare totală sau parțială a unui înscris.
Potrivit art. 35 al.1 C. Proc. Penală, judecătoria judecă în primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.
Potrivit art.36, al.1 lit. a și d, tribunalul judecă infracțiunile prevăzute de Codul penal la art. 188-191, art. 209-211, art. 254, 263, 282, art. 289-294, art. 303, 304, 306, 307, 309, 345, 346, 354 și art. 360-367 și alte infracțiuni date prin lege în competența sa.
Cum infracțiunile pentru care a fost emisă ordonanța Parchetului de pe lână J. Iași, nu fac parte din cele prev. de art.36 al.1 lit. a sau d iar conform art. 3 din Legea 255/2013, legea de procedură penală este de imediată aplicare, Tribunalul va admite excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei și va declina competența în favoarea Judecătoriei Iași-secția Penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași de soluționare a cauzei.
Declină competența de soluționare a acțiunii formulate de P. de pe lângă J. Iași cu sediul în Iași, ..28 în contradictoriu cu pârâtul S. D. domiciliat in com. C., . . Iași în favoarea Judecătoriei Iași - secția Penală.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 14.05.2014.
Președinte, E.-C. P. | ||
Grefier, I. B. |
Red. P.E.C.
Tehn.4 ex/ 15. 05. 2014.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1642/2013. Tribunalul IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 395/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








