Contestaţie la executare. Decizia nr. 1642/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1642/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 1642/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 28 Iunie 2013
PREȘEDINTE – C. C. ELANA
JUDECĂTOR – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – I. C.
GREFER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1642/2013
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către C. De A. De S. Iași împotriva sentinței civile nr._ din 16.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimat fiind G. D., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. G. V. pentru intimat, lipsă fiind recurenta.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Av. G. pentru intimat învederează instanței că nu mai are alte probe sau cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii de recurs.
Av. G. pentru intimat având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică. Apreciază că în mod corect prima instanță a admis contestația la executare reținând că a intervenit prescripția pentru decizia de impunere emisă în anul 2005, având în vedere că de la data emiterii deciziei și până la data comunicării au trecut mai mult de 5 ani fără a fi întrerupt cursul prescripției extinctive. La data emiterii deciziei, respectiv 25.01.2006 nu exista actul normativ care stă la baza emiterii deciziei de impunere. Creanța are caracterul unei creanțe fiscale iar termenul de la care începea să curgă prescripția era de 01.01.2006, cu mult înainte de emiterea deciziei de impunere.
Pentru toate motivele pe larg expuse în întâmpinare și raportat la probatoriul administrat în cauză, solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin cererea, legal timbrată, înregistrată la Judecătoria Iași sub nr. 2501/24.01.2012 contestatorul G. D., a chemat în judecată pe intimata C. de A. de S. Iași solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească pe calea contestației la executare anularea formelor de executare silită – somație și tiltu executoriu emise de intimată în dosarul de executare_.
Contestatorul arată că la data de 29.09.2011 i s-a comunicat decizia de impunere nr. 5191/-05/31.08.2011 pentru suma de 2070 lei și deși a formulat contestație la executare în termen legal, intimata nu i-a soluționat-o, astfel că în mod ilegal s-a inițiat executarea silită împotriva sa.
Precizează că în perioada 2006 – 2011 nu a existat o punere în întârziere și nu a fost comunicat cuantumul penalităților, nici măcar al debitului efectiv, iar intimata nu a respectat disp. art. 222 din L95/2006 privind reforma în domeniul sănătății care stipulează faptul că „fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și a drepturilor și obligațiilor sale”.
Susține că nu există un temei juridic pentru perceperea de penalități, care nu sunt prevăzute nici în L 95/2006 și, aceștia datorând doar majorări de întârziere potrivit art. 216.
A solicitat și suspendarea executării silite.
În drept a invocat disp. art. 399 404 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr._ din 16.05.2012 Judecătoria Iași a admis contestația la executare formulată de contestatorul G. D. cu domiciliul în com. Valea L., .. Iași în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. Iași.
A dispus anularea formelor de executare silită – somația și titlul executoriu emise de intimată în dosarul_.
A dispus suspendarea executării silite până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii.
A reținut instanța de fond următoarele considerente:
Contestatorul a înregistrat sub nr._/12.10.2011 contestație împotriva deciziei de impunere nr. 5191-05/31.08.2011, însă intimata nu i-a comunicat o decizie prin care i-a soluționat contestația și a inițiat procedura executării silite.
Decizia de impunere nu poate constitui titlu de creanță în baza căreia să se inițieze executarea silită, întrucât contestația fiscală nu a fost soluționată, printr-o decizie pe care contestatorul să și-o asume prin necontestare sau să o poată contesta la instanța competentă – secția contencios administrativ a Tribunalului Iași.
Contestația formulată este întemeiată și urmează a fi admisă potrivit art. 172 Cod procedură fiscală și art. 399 – 403 Cod procedură civilă, instanța urmând a dispune anularea formelor de executare silită respectiv somația și titlul executoriu emise de intimată în dosarul de executare.
Reținând că executarea silită s-a inițiat cu nerespectarea dispozițiilor legale, instanța a dispus suspendarea executării silite până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs C. Națională de A. de sănătate – C. de A. de S. Iași, continuat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Finanțelor Publice Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, respectiv:
Sentința a fost pronunțată cu depășirea competenței de către instanța de fond, respectiv cu încălcarea disp. art.399 și următoarele din Cod pr.civilă, analizând aspecte date de lege in competența instanței de contencios administrativ. Instanța de contencios este cea care putea suspenda executarea actului administrativ contestat. Formularea contestației administrative ori chiar a acțiunii in contencios nu conduc la suspendarea de drept a executării silite.
Pe fondul cauzei susține recurenta că potrivit Legii 95/2006 contestatorul avea obligația depunerii declarației la casele de asigurări de sănătate și a achitării trimestriale a contribuției datorate.
A solicitat și judecata in lipsă.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului. Susține, in genere, că executarea nu putea fi începută câtă vreme contestația formulată împotriva deciziei de impunere nu a fot soluționată. Formulează de asemenea ample susțineri legate de fondul raportului juridic ce a determinat executarea prin care argumentează opinia sa potrivit căreia suma ce face obiectul exceutării nu este datorată.
Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce urmează:
Motivul de recurs privind greșita apreciere a instanței de fond asupra nelegalității executării silite datorată contestării titlului de creanță este fondat.
In materie fiscală emiterea titlului executoriu nu este condiționată de epuizarea procedurii de contestare a titlului de creanță ci de scadența creanței aici înscrise. Emiterea titlului executoriu și executarea silită nu succed procedurii de contestare a titlului de creanță, dimpotrivă, cele două proceduri coexistă, derulându-se in paralel, excepție făcând ipoteza in care executarea silită a fost suspendată.
Există două argumente de text relevante pentru această concluzie, anume: art. 141 alin. 2 din OUG. 92/2003 conform căruia „Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.” și art. 215 alin 1 din O.G. 92/2003 conform căruia „Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.” Singurul aspect relevant pentru data eliberării titlului executoriu este ca aceasta să fie ulterioară datei scadenței obligației de plată și nu datei rămânerii definitive a titlului de creanță, contestat.
In ceea ce privește conceptul de scadență pentru creanța fiscală, determinarea sa nu este lăsată la latitudinea judecătorului; acesta este determinat de legiuitor in chiar cuprinsul textului citat, anume creanța fiscală este scadentă la data la care a expirat termenul de plată ( stabilit de lege sau determinat . prevăzut de lege).
Tribunalul stabilește că titlul executoriu nu a fost contestat în ceea ce privește respectarea termenului de scadență stabilit de organul emitent in relație cu disp. art. 111 alin 2 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură Fiscală.
In ceea ce privește împrejurarea că nu a fost epuizată procedura de contestare a deciziei de impunere, Tribunalul stabilește că derularea acesteia nu condiționează emiterea titlului executoriu și nici începerea ori cursul procedurii de executare silită, înțelegând prin aceasta faptul că nu operează o suspendare de drept a executării, așa cum corect invocă recurenta.
Aceasta este rațiunea pentru care legiuitorul reglementează in art.215 din O.G. 92/2003 procedura suspendării executării actului administrativ fiscal în cadrul căruia (alin 1) se înscrie regula potrivit căreia „introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.” iar in alineatele următoare se reglementează procedura de suspendare a actului administrativ fiscal dispusă de către instanța de contencios administrativ, învestită cu soluționarea contestației împotriva deciziei administrative dispuse asupra contestației privind titlul de creanță. Dacă s-ar accepta ipoteza potrivit căreia executarea silită se poate derula doar după finalizarea procedurii de contestare administrativă, atunci dispozițiile art. 214 și 215 din O.G. 92/2003 ar rămâne fără aplicare și fără rațiune juridică.
Ori, dacă in concepția legiuitorului etapa contestării administrative coexistă cu etapa executării silite, atunci in procedura de contestație la executare reglementată de disp art. 399 Cod pr.civilă critica de nelegalitate a executării nu se justifică numai prin raportare la existența contestației administrative in sine, iar suspendarea executării - așa cum corect susține recurenta - nu operează de drept. Nu există motive pentru admiterea contestației pentru că nu se poate reține vătămarea contestatorului prin acte de executare nelegale.
Raportat la aceste considerente, respectiv la argumentele de text expuse, Tribunalul constată fondat recursul, instanța de fond a aplicat greșit disp. art. 399-403 Cod pr.civilă in raport cu datele litigiului. Emiterea titlului executoriu nu este condiționată de finalizarea procedurii de contestare a titlului de creanță,prin urmare nu există vătămarea legală invocată de contestator.
In fine, criticile formulate de contestator asupra fondului raportului juridic ce a condus la executarea silită fac obiectul controlului juridic reglementat de art.214, 215 din O.G. 92/2003 împotriva titlului de creanță, nu a contestației la executare in procedura reglementată de art. 399 alin. 3 Cod pr.civilă.
Pentru aceste motive Tribunalul reține aplicabil motivul de recurs reglementat de disp. art. 304 pct.9 Cod pr.civilă. Ca urmare, în temeiul art. 312 alin 3 Cod pr.civilă Tribunalul va admite recursul, va modifica in tot sentința, va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de către C. Națională de A. de sănătate – C. de A. de S. Iași, continuat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr._ din 16.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o modifică în tot, respectiv:
Respinge contestația la executare formulata de către contestatorul G. D. în contradictoriu cu intimata C. Națională de A. de S. – C. de A. de S. Iași, calitate continuată de către Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Finanțelor Publice Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.06.2013.
Președinte, C. E. C. | Judecător, Doinița T. | Judecător, C. I. |
Grefier, G. I. |
Red. și tehn./T.D./2.08.2013/2 ex.
Judecătoria Iași:B. T.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Anulare act. Sentința nr. 1415/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
