Contestaţie la executare. Decizia nr. 370/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 370/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 08-02-2012 în dosarul nr. 370/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 08 Februarie 2012
PREȘEDINTE - E. C.
Judecător - A. M. C.
Judecător - C. P.
Grefier - N. E.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 370/2012
Pe rol judecarea recursului declarat de C. de A. de S. Iași împotriva sentinței civile nr._/12.07.2011 a Judecătoriei Iași, în contradictoriu cu intimatul C. A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, intimatul a depus concluzii scrise.
Fiind primul termen de judecată în recurs, raportat la prevederile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța reține că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei căi de atac. Constată recursul declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu s-a solicitat administrarea altor probe, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr._/12.07.2011 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
Admite contestația formulată de debitorul C. A., cu domiciliul procedural ales la Societatea Civilă de Avocați ”S. și Asociații” din Iași, .. C. nr.2, în contradictor cu intimata creditoare C. de A. de S. Iași, cu sediul în Iași, .. 18 -20.
Anulează aceste forme de executare efectuate de intimată în dosar nr. 5622/2010.
Obligă pe intimată să plătească contestatorului suma de 302 lei RON, cheltuieli de judecată rezultând taxă de timbru și onorar de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Executarea și colectarea creanțelor fiscale trebuie să înceapă conform art. 216 din legea nr. 95/2006 și art. 36 din ordinul CNAS nr. 617/2007, cu un titlu de creanță care devine titlu executoriu potrivit art. 141 Cod procedură civilă.
Din documentația comunicată de către intimată face parte și decizia de impunere nr. 1388/11.10.2010 decizie ce prevede calea de atac a contestației, în termen de 30 zile de la data comunicării ei.
Intimata însă nu a făcut dovada comunicării acestui act către debitor, chiar dacă tinde să dovedească acest lucru cu anunțul publicitar depus la fila 12 dosar.
Într-adevăr calea comunicării poate fi cea publicitară, conform art. 44 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, dar prin modificarea acestui cod, actului administrativ – decizie de impunere îi sunt aplicabile disp. referitoare la comunicare, în vigoare la data de 11.10.2010, când a fost emis.
În acest caz, anunțul trebuie să menționeze numele contribuabilului și el trebuie publicat în cazul în care la domiciliul fiscal al contribuabilului nu a fost găsit nici acesta, nici o altă persoană îndreptățită să îl primească.
Chiar și așa, din alin. 4) al art. 44 alin. 2 din OG nr. 92/2003, republicată și modificată, rezultă că acest act normativ se completează cu disp. Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor fiscale, această comunicare nefiind la liberul arbitru al organului fiscal.
Astfel sunt prioritare modalitățile de comunicare specificate, la literele a) – d) și doar în situația excluderii, ca imposibile, a acestora, intimata ar fi trebuit să recurgă la publicitate.
În aceste condiții titlul executoriu și somația, comunicate contestatorului, nu au la bază un titlu de creanță care să fi devenit scadent pentru a putea fi executor, conform art. 141 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, contestația a fost admisă, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către contestator.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. de A. de S. Iași care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată recurenta că potrivit art. 44 alin. O.G. 92/2003 comunicarea actelor administrative prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci a devenit o posibilitate alternativă și valabilă de rang egal, în raport de celelalte căi de comunicare legiuitorul eliminând conținutul fostului alin. 3 al art. 39 care prevedea posibilitatea efectuării comunicării prin publicitate doar în cazul în care comunicarea în mod direct cu confirmare de primire nu a fost posibilă din motive obiective tocmai pentru că s-a înlăturat subsecventa modalităților de comunicare prin publicitate, aceasta devenind o modalitate alternativă de comunicare, legiuitorul a reglementat-o mai amănunțit. Însăși instanța reține faptul că legiuitorul reglementează mai înainte modalitate de comunicare, între care și cea prin publicitate fără a stabili expres o ordine, de preferință a acestora.
Modificarea intervenită cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale nu contravin principiilor generale înscrise în Cod procedură civilă. Dispozițiile Codului de procedură fiscală cu privire la comunicarea actelor administrativ fiscale sunt dispoziții speciale dispozițiile dreptului comun neavând prioritate față de acestea. Atunci când a avut în vedere întregirea dispozițiilor fiscale cu cele de drept comun, legiuitorul s-a referit la anumite modalități efective de comunicare și mai amănunțit descrise de Codul de procedură civilă.
Pe fond arată că potrivit dispozițiilor Legii 95/2006 persoanele ce exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurare de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor.
Intimata deși legal citată nu și-a precizat poziția procesuală față de cererea de recurs formulată printr-o întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma recursului formulat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Dispozițiile legale relevante în prezentul litigiu au fost în mod corect interpretate și aplicate de judecătorul fondului situației litigioase deduse judecății.
Grevat pe situația de fapt reținută de instanța de fond ce nu a fost adusă spre analiză, prin mijlocirea cererii de recurs formulate, Tribunalul reține că, în conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Din coroborarea dispozițiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, rezultă că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Prin art. 137 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu ope legis la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Față de textele legale anterior redate, rezultă că decizia de impunere in baza căreia s-a pornit executarea contestata,reprezintă titlu de creanță. Contestația împotriva titlurilor de creanță fiscală sau a altor acte administrative fiscale poate forma exclusiv obiectul controlului administrativ jurisdicțional, iar în cadrul procedurii executării silite a creanțelor fiscale fiind reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestația la executare propriu-zisă, prin care se contestă titlul de executare.
Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii.
Analizând modul în care intimata a comunicat contestatoarei decizia de impunere în baza căreia a emis actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța observă că acesta nu respectă prevederile legale incidente. În acest sens, instanța reține că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Potrivit art. 92 din Codul de procedură civilă, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
Analizând și coroborând dispozițiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, instanța reține că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu admite că legea a reglementat un mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că intimata a procedat la comunicarea exclusiv prin publicitate a deciziei de impunere ce constituie titlul de creanță fiscală în baza căruia au fost emise somația și titlul executoriu
Notează Tribunalul și pronunțarea la data de 28.04.2011 a deciziei nr. 536 prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a-d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate… În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicarea doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
În considerarea celor mai sus expuse în baza art. 312 Cod procedură civilă, Tribunalul urmează a dispune conform prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C. de A. de S. Iași împotriva sentinței civile nr._/12.07.2011 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 08.02.2012, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.E. C.A.M. P.C.
GREFIER,
E.N.
Red. P.C.
Tehn. A.G.
5 ex./19.03.2012
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2188/2012. Tribunalul IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 647/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
