Fond funciar. Decizia nr. 2508/2012. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 2508/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-11-2012 în dosarul nr. 2508/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 23 Noiembrie 2012

Președinte - M. M.

Judecător M. M.

Judecător –S. C.

Grefier – M. Getuța

Decizia civilă Nr. 2508

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurentul Z. E. D. împotriva sentinței civile nr. 5066/06.03.2012 a Judecătoriei Iași, intimați C. . S. D., P. .. AL C. LOCALE DE F. F., P. J.. IAȘI - PREȘ. AL C. J.. DE F. F., având ca obiect fond funciar obligația de a face; daune cominatorii.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile

Procedură legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 02.11.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă ,când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 09.11.2012, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 16.11.2012, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 23.11.2012, când,

TRIBUNALUL

Asupra cererii de recurs de față reține urmatoarele:

Prin sentința civilă nr.5066/06.03.2012Judecătoria Iași a dispus în sensul că:

„Respinge cererea formulată de Z. E. D., domiciliat în Iași, ., în contradictoriu cu C. locală S. D. vizând întocmirea documentației prealabile și înaintarea comisiei județene în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru 26,3262 ha pe un amplasament liber.

Admite în parte cererea formulată de Z. E. D., în contradictoriu cu C. locală S. D. în sensul punerii efective în posesie pentru terenul în suprafață de 8,5223 ha, înaintarea documentației către C. Județeană în vederea emiterii titlului de proprietate pentru această suprafață.

Dispune obligarea Direcției Silvice Iași să pună la dispoziția C. locale S. D., suprafața de 8,5223 ha și obligarea primarului comunei S. D. la daune cominatorii de 500 lei/zi întârziere până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Dispune obligarea C. locale S. D. și a primarului la plata cheltuielilor de judecată de 1915 lei.”

Pentru a decide astfel prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:

„Pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată sub nr._/26.05.2011 cererea reclamantului Z. E. D., formulată în contradictoriu cu pârâții C. locală de fond funciar S. D., P. comunei S. D., C. jud. Iași de fond funciar, P. jud. Iași și Direcția Silvică Iași, prin care a solicitat obligarea celei dintâi la întocmirea documentației prealabile și înaintarea spre aprobare și validare C. jud. Iași de fond funciar în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafața de 26,3262 ha teren forestier respectiv pentru 10,08 ha pădure, conform cererii înregistrată sub nr.4367/1998, pentru suprafața de 10 ha teren pădure, conform cererii înregistrată sub nr. 4368/15.01.1998 și pentru suprafața de 6,2462 ha teren pădure, conform cererii înregistrată sub nr.8/12.08.2005, cu punerea efectivă în posesie pe un amplasament liber pe raza comunei S. D.. Totodată, a solicitat reclamantul obligarea C. jud. Iași de fond funciar să valideze propunerea C. locale de fond funciar S. D. pentru suprafețele de 10,08 ha teren pădure, 10 ha teren pădure respectiv 6,2462 ha teren pădure, precum și a Primarului comunei S. D. la punerea sa efectivă în posesie cu aceleași suprafețe sub sancțiunea obligării la plata unor daune cominatorii de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și pană la executare. Nu în ultimul rând, a solicitat reclamantul obligarea Direcției Silvice Iași să pună la dispoziția C. locale de fond funciar Schit D. suprafața totală de 26,3262 ha teren pădure pe un amplasament liber pe raza comunei, cu acordarea cheltuielilor de judecată în cauză.

În motivare reclamantul a arătat că, anterior colectivizării, a avut în proprietate o suprafață totală de 49,8787 ha teren de mai multe categorii, din care 16,2462 ha a fost pădure, potrivit Recensământului agricol și a populației din 1942, iar pentru acesta din urmă a depus la Primăria comunei S. D. mai multe cereri, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate și punerii în posesie, intentând și acțiuni în instanță prin care a obținut hotărâri judecătorești definitive și executorii.

A menționat reclamantul că, prin sentința civilă nr. 2035/15.02.2008 a Judecătoriei Iași din dosarul nr._ parații au fost obligați să soluționeze cererile nr. 4368/15.01.1998 și nr.8/12.08.2005, cu înaintarea documentației aferente și emiterea unei hotărâri iar prin sentința civilă nr.5217/23.04.2008 a Judecătoriei Iași, din dosar nr._, a fost dispusă reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 10,08 ha teren pădure pe un amplasament liber, pe raza comunei S. D..

A precizat reclamantul că, prin Hotărârea C. jud. Iași de fond funciar nr.903/01.11.2002 a fost validată reconstituirea dreptului pentru 10 ha teren forestier cu întocmirea următoarelor procese verbale de punere în posesie: nr.9/13.08.2003 pentru 3 ha la Ocolul silvic D., nr.32/13.08.2003 pentru 5 ha teren la același ocol și nr. 3398/16.06.2010 pentru 2 ha la Ocolul silvic Răducăneni, dar nici după aceasta nu a fost încă pus în posesie efectivă și nu s-a emis Titlu de proprietate.

Nu în ultimul rând a arătat reclamantul că, pentru suprafața de 10,08 ha a fost validată cererea de către C. jud. Iași de fond funciar, prin Hotărârea nr.317/2000, dar, de asemenea, nu a fost pus în posesie deși a făcut numeroase demersuri.

În drept a invocat reclamantul disp. art.53 raportat la art.54 și 55 din Legea nr.18/1991.

A anexat reclamantul la cerere înscrisuri (f.5-25), completate la primul termen de judecată cu sentința civilă nr.6279/16.06.2004 a Judecătoriei Iași, irevocabilă (f.32-33).

Legal citați parații nu au formulat întâmpinare, fiind reprezentat în fața instanței doar P. comunei S. D., prin consilier juridic.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar completate de parata C. locală de fond funciar cu cele depuse sub nr. de înregistrare_/09.12.2011(f.55-58) iar de reclamant cu cele de la filele 37-48, precum și, din oficiu, în cadrul suplimentării probatoriului, cea cu expertiză topo cadastrală, fiind depus la dosar raportul de expertiză întocmit de d-l expert R. D., însoțit de anexe și decont justificativ (f.63-78), cu privire la care a formulat obiecțiuni reclamantul, prin apărător, acestea fiind respinse de instanță anterior acordării cuvântului pe fondul cauzei .

Din probatoriul administrat instanța constată următoarele:

Reclamantul a formulat cererile de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrate sub nr. 4367/1998 pentru suprafața de 10,08 ha pădure, sub nr. 4368/1998 pentru suprafața de 10 ha pădure respectiv sub nr. 8/1.08.2005 pentru suprafața de 6,2462 ha pădure, fiind validat prin Hotărârea nr.317/21.12.2000 cu suprafața de 15,56 ha teren arabil și 10,08 ha pădure.

Prin decizia civilă nr. 2409/24.11.2008 a Tribunalului Iași, de modificare în parte a sentinței civile nr. 5217/23.04.2008 a Judecătoriei Iași și respingere a capatului de cerere privind obligarea paratilor P. comunei S. D. și P. jud. Iași la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafetelor de 15,66 ha si de 10,08 ha instanța de recurs a arătat în considerente că reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 15,66 ha teren prin sentinta civila nr. 6279/16.06.2004 a Judecatoriei Iasi, aflată la dosar (f.33) iar pentru suprafata de 10,08 ha padure- prin Hotararea nr. 317/21.12.2000 emisa de C. Judeteana Iasi de fond funciar.

Prin Hotărârea cu nr. 903/01.11.2002 a fost validată reconstituirea suprafeței de 10 ha teren forester în beneficiul reclamantului și întocmite procesele verbale de punere în posesie: nr.9/13.08.2003, pentru 3 ha respectiv nr.32/13.08.2003 pentru suprafața de 5 ha teren ambele la Ocolul silvic D. și nr. 3398/16.06.2010 pentru suprafața de 2 ha teren la Ocolul silvic Răducăneni, însă nu au fost emis Titluri de proprietate pentru aceste suprafețe.

Raportat la situația de fapt reținută de instanță capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea C. locale de fond funciar S. D. la întocmirea documentației prealabile și înaintarea spre aprobare și validare C. jud. Iași de fond funciar în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafața de 26,3262 ha teren forestier respectiv pentru 10,08 ha pădure, conform cererii înregistrată sub nr.4367/1998, pentru suprafața de 10 ha teren pădure, conform cererii înregistrată sub nr. 4368/15.01.1998 și pentru suprafața de 6,2462 ha teren pădure, conform cererii înregistrată sub nr.8/12.08.2005, cu punerea efectivă în posesie este neîntemeiat și va fi respins în condițiile în care acest drept a fost reconstituit anterior pe numele reclamantului .

Pe de altă parte având în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit de d-l expert R. D. și schițele anexă la acesta coroborate cu actele dosarului reiese că este posibilă punerea în posesie a reclamantului pentru o diferență de 8,5223 ha teren ce se află pe raza administrativ teritorială a comunei S. D., astfel că va obliga pârâta Direcția silvică Iași să pună la dispoziția C. locale de fond funciar S. D. suprafața menționată, iar pe aceasta din urmă, conform atribuțiilor ce-i revin potrivit disp. art.5 din HG nr.890/2005 actualizată, să pună în posesie reclamantul cu suprafața menționată, cu înaintarea documentației către C. jud. Iași de fond funciar în vederea emiterii Titlului de proprietate corespunzător.

De asemenea se impune, având în vedere disp. art. 64 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca P. comunei S. D., în calitate de Președinte al C. locale, să fie obligat la plata unor daune cominatorii în cuantum de 500,00 lei/zi întârziere și, ținând seama de disp. art.274 C.p.c va obliga totodată pârâta C. locală de fond funciar S. D. și P. la plata unor cheltuieli de judecată în cuantum de 1915,00 lei către reclamant .”

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Z. E. D., susținând faptul că instanta de fond in mod gresit, nejustificat si nelegal i-a respins cererea privind obligarea C. locale S. D. vizand întocmirea documentatiei prealabile si inaintarea C. judetene in vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru 26,3262 ha si emiterea titlului de proprietate pentru suprafata totala de 26,3262 ha teren forestier pe motiv ca prin considerentele deciziei civile nr. 2409 din 24.11.2008 a Tribunalului lasi, pronuntata in dosarul civil nr._ se constata ca „reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 15,66 ha teren prin sentinta civila nr. 6279 din 16.06.2004 a Judecatoriei lasi ( pronuntata in dosarul nr._/2003), iar pentru suprafata de 10.08 ha padure prin Hotararea nr. 317/ 21 12 2000 a C. Județene lasi de fond funciar.

Suprafata de 15,66 ha teren nu este cuprinsa in suprafata totală de 26,3262 ha teren forestier ce face obiectul prezentei cauze, pentru suprafata de 15.66 ha teren fiind emis titlul de proprietate nr._ din 12.11.2009. In consecinta in mod gresit si nejustificat instanta a respins cererea sa privind suprafata de 16.3262 ha compusa din suprafata de 10,08 ha si suprafata de 6,2462 ha.

Susține recurentul și faptul că admiterea in parte a cererii, in sensul punerii efective in posesie pentru terenul in suprafata de 8,5223 ha si inaintarea documentatiei catre C. judeteana lasi în vederea emiterii titlului de proprietate pentru aceasta suprafata nu este explicita, concludenta si justificata daca avem in vedere ca pentru suprafata de 10 ha s-au incheiat procesele verbale de punere In posesie, dupa cum urmeaza:

a) Proces verbal de punere in posesie nr. 32 din 13.08.2003 a suprafetei de 5 ha teren forestier amplasat in Ocolul silvic Dobrovat;

b) Proces verbal de punere in posesie nr. 9 din 13.08.2003 a suprafetei de 3 ha teren forestier amplasat in Ocolul silvic Dobrovat;

c) Proces verbal de punere in posesie nr.3398 din 16.06.2010 a suprafetei de 2 ha teren forestier amplasat in Ocolul Silvic R., dar fara sa se intocmeasca si sa se depuna documentatia necesara emiterii titlului de proprietate, iar din concluziile expertizei tehnice nu rezulta posibilitatea punerii in posesie doar pentru o diferenta de 8,5223 ha teren asa cum se motiveaza de instanta in considerentele hotararii atacate.

Precizează recurentul și faptul că a formulat obiectiunii la raportul de expertiza pe care nu il consideră complet si lamuritor, dar i-au tost respinse de instanta de fond nejustificat.

Mai mult, prin Procesul verbal incheiat la 05.12.2011 de C. locala de fond funciar S. D. propune punerea in posesie pentru suprafata solicitata de 10.08 ha conform sentintei civile nr. 5217/2008 a Judecatoriei lasi. suprafetele de_ mp. in tarlaua T140, . suprafata de_ mp. in tarlaua T 165, .>

În drept invocă recurentul disp. art. 304 alin. 1 punctul 7, 8, si 9 din Cproc. civila

Solicită, în consecință, admiterea recursului, casarea hotarârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante de fond in vederea rejudecarii cauzei, Iiar în subsidiar, daca urmare probelor noi ce se vor administra in cauza, cererea poate fi solutionata de instanta de recurs solicită retinerea acesteia pentru a fi judecata in fond.

Intimata C. Locală S. D. de fond funciar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului. Arată intimata că în baza cererilor reclamantului validate de C. Județeană prin hotararile 903/ 01.11.2002 si 16/ 9.08.1991 s-au intocmit procesele verbale de punere in posesie nr 9 si nr 32 din data de 13.08.2003 pentru suprafetele de 3 ha, respectiv 5 ha si procesul verbal nr 3398 din data de 16.06.2010 pentru suprafata de 2 ha, aceste procese verbale fiind semnate de catre reclamantul Z. E. D..

In baza legii 247/2005 reclamantul a depus la C. locala de fond funciar S. D. cererea inregistrata cu nr. 8/22.08.2005 prin care solicita retrocedarea suprafetei de 49,8787 ha teren din care 16,2462 ha teren forestier, iar C. Judeteana de F. F. lasi prin Hotararea nr 618/16.02.2010 a dispus respingerea contestatiei formulate de reclamant cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 49,8787 ha teren agricol si forestier.

Susține intimata că pentru suprafața de 10,08 ha cererea este validată la Legea 1/2000 conform Hot. 317/21.12.2000 și înscrisă în anexa 2a poz. 6, teren agricol, iar C. Locală a pus la dispoziție un amplasament la data de 05.12.2011, insa reclamantul l-a refuzat.

De asemenea, arată intimata C. Locală că emiterea titlului de proprietate nu a fost posibila deoarece terenul pus la dispoziția C. Locale de F. F. S. D. de catre Directia Silvică lasi este pe teritoriul administrativ al comunei Codaesti, judetul V., fiind necesară emiterea unei hotărâri de către C. Județeană V. de fond funciar pentru emiterea titlului de proprietate pe numele reclamantului.

Intimata C. Județeană Iași de fond funciar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului. Arată intimata că in mod corect, instanta de fond a respins plangerea formulata de Z. E. D., pentru urmatoarele considerente: Recurentul a solicitat obligarea C. Locale de F. F. S. D. la intocmirea documentatiei prealabile si la inaintarea acesteia spre aprobare si validare C. Judetene de F. F. lasi in vederea reconstituirii dreptului de proprietate si emiterea titlurilor de proprietate pentru suprafata totala de 26,3262 ha teren forestier deși este deja beneficiarul unor reconstituiri, anume pentru suprafata de 10,00 ha teren forestier, solicitata prin cererea nr. 4368/1998, a fost reconstituit dreptul de proprietate prin Hotararea nr. 903/2002 emisa de C. Judeteana de F. F. lasi, neavând nici o relevanță faptul că instanta de fond a retjnut și decizia Civilă nr. 2409/24.11.2008 a Tribunalului lasi, prin care a fost respinsa cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafetele de 15,66 ha teren arabil si 10,08 ha teren forestier intrucat au fost deja validate.

Motivul determinant pentru care instanta a respins cererea privind obligarea C. Locale de F. F. S. D. la intocmirea documentatiei prealabile, a fost existenta unor validari anterioare. În plus, chiar daca suprafata de 15,66 ha este teren arabil si nu face parte din suprafata de 26,3262 ha teren forestier solicitata, solutia instanței de fond privind suprafetele de 10,08 ha si 10 ha teren forestier este corecta.

Cat priveste suprafata de 6,2462 ha teren forestier solicitata prin cererea nr. 8/12.08.2005, in mod corect, instanta a respins cererea recurentului întrucât acesta nu este beneficiarul unei hotarari de reconstituire a dreptului de proprietate pentru a avea posibilitatea sa solicite punerea în posesie si emiterea titlului de proprietate.

Recurentul omite sa precizeze faptul că cererea sa nr. 8/12.08.2005 a fost solutionata de catre C. Locala de F. F. S. D., care, prin referatul din data de 19.08.2007 a propus validarea in parte a cererii, doar pentru suprafata de 4,04 ha teren forestier, iar prin Hotararea nr. 618/16.02.2010 a C. Judetene de F. F. lasi a fost respinsa propunerea C. locale si cererea recurentului motivat de faptul ca nu a facut dovada dreptului de proprietate si nici a predarii terenului la stat.

Mai invocă intimata că nu se poate reține culpa sa cat privește neîntocmirea, pîna in prezent, a documentatiei prealabile emiterii titlului de proprietate pentru suprafet;ele de teren mentionate. Pe cale de consecintă, solicită ca, in cazul in care, după administrarea probelor se admite acțiunea formulata, sa nu fie obligata la plata cheltuielilor de judecata, întrucat nu exista culpa sa procesuala conform art. 274 C.pr.civ.

În recurs s-au depus la dosar înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul constată că recursul este întemeiat, astfel că îl va admite, pentru considerentele ce succed:

În fapt, prin cererea de chemare în judecată reclamantul Z. E. D. a solicitat obligarea C. Locale S. D. de fond funciar la punerea în posesie și întocmirea documentației prealabile care să fie înaintată C. Județene Iași de fond funciar în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafețele de 10,08 ha teren pădure, 10 ha teren pădure și 6,2462 ha teren pădure. Prima instanță a admis în parte această cerere doar cu privire la suprafața de 8,5223 ha teren, reținând în acest sens concluziile raportului de expertiză topografică care atestă că este posibilă punerea în posesie cu această suprafață de teren pe raza Comunei S. D..

Raportat probelor administrate în cauză Tribunalul reține următoarele:

Terenul în suprafață de 10,08 ha a fost solicitat de reclamant prin cererea nr. 4367/1998, cerere validată prin Hotărârea nr. 317/21.12.2000 a C. Județene Iași de fond funciar (fila 10 și 12 dosar fond), Z. E. D. fiind înscris în anexa 50 cu suprafața de 10.08 ha teren. Cu privire la această suprafață de teren prin sentința civilă nr. 5217/23.04.2008 a Judecătoriei Iași (dos._ )- f. 13-17 dosar fond, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2409/24.11.2008 a Tribunalului Iași, a fost obligat P. Comunei S. D. în calitate de președinte al C. Locale de fond funciar S. D. să-l pună în posesie pe reclamant cu suprafața de 10,08 ha teren, astfel că în raport de această hotărâre judecătorească există autoritate de lucru judecat, nemaiputându-se dispune din nou punerea în posesie pentru acest teren, cererea vizând obligarea la punerea în posesie pentru suprafața de 10,08 ha urmând a fi respinsă.

Terenul în suprafață de 10 ha pădure a fost solicitat de reclamant prin cererea nr. 4368/1998, cerere validată prin Hotărârea nr. 903/01.11.2002 a C. Județene Iași de fond funciar (fila 26-28 dosar recurs), Z. E. D. fiind înscris în anexa 53 cu suprafața totală de 10 ha teren, cu mențiunea că 1 ha teren a fost validat la Legea 18/1991. Cu privire la această suprafață de teren de 10 ha, Tribunalul reține că prin procesul verbal nr. 32/13.08.2003-f. 7 dosar recurs, reclamantul a fost pus în posesie cu suprafața de 5 ha teren, prin procesul verbal nr. 9/13.08.2003-f. 6 dosar recurs, reclamantul a fost pus în posesie cu suprafața de 3 ha teren, iar prin procesul verbal nr. 3398/16.06.2010-f. 8 dosar recurs, reclamantul a fost pus în posesie cu suprafața de 2 ha teren, astfel că în raport de aceste procese verbale de punere în posesie, cererea vizând obligarea la punerea în posesie pentru suprafața de 10 ha urmează a fi respinsă.

Terenul în suprafață de 6,2462 ha pădure a fost solicitat de reclamant prin cererea nr. 8/22.08.2005, cerere care a vizat suprafața totală de 49,8787 ha, fiind invalidată prin Hotărârea nr. 618/16.02.2010 a C. Județene Iași de fond funciar (fila 22 dosar recurs), care a reținut că pentru o suprafață de 16,2462 ha teren forestier reclamantul are reconstituire anterioară, iar pentru o suprafață de 33,635 ha teren nu face dovada dreptului de proprietate, prin referatul care a stat la baza acestei hotărâri C. Locală S. D. propunând validarea pentru suprafața de 4,04 ha teren forestier și invalidarea pentru suprafața de 2,2 ha teren forestier. Câtă vreme reclamantul recurent nu a făcut dovada că Hotărârea nr. 618/16.02.2010 a C. Județene Iași de fond funciar a fost contestată, Tribunalul reține că la acest moment reclamantul nu este beneficiarul unei reconstituiri pentru terenul în suprafață de 6,2462 ha pădure solicitat prin cererea nr. 8/2005, astfel că nu poate fi dispusă punerea sa în posesie cu o suprafață pentru care nu i-a fost validat dreptul de proprietate, urmând deci a fi respinsă cererea vizând obligarea la punerea în posesie pentru suprafața de 6,2462 ha pădure.

Pentru cele două suprafețe de teren pentru care însă reclamantul este beneficiarul hotărârii de reconstituire, Tribunalul apreciază întemeiată cererea, astfel că va admite recursul formulat de reclamantul Z. E. D. împotriva sentinței civile nr. 5066/06.03.2012 a Judecătoriei Iași, va modifica în parte sentința în sensul că va admite în parte acțiunea, urmând să oblige C. Locală de fond funciar S. D. să întocmească reclamantului Z. E. D. documentația prealabilă pentru suprafața de 10,08 ha teren reconstituit prin Hotărârea nr. 317/2000 a C. Județene Iași de fond funciar și pentru suprafața de 10 ha teren pădure reconstituit prin Hotărârea nr. 903/2002 a C. Județene Iași de fond funciar și să o înainteze C. Județene Iași de fond funciar în vederea eliberării titlului de proprietate, obligând totodată pârâta C. Județeană Iași de fond funciar să elibereze reclamantului Z. E. D. titlul de proprietate pentru suprafețele de teren de 10,08 ha teren reconstituit prin Hotărârea nr. 317/2000 a C. Județene Iași de fond funciar și de 10 ha teren pădure reconstituit prin Hotărârea nr. 903/2002 a C. Județene Iași de fond funciar, reținând în acest sens disp. art. 5 lit. i) și art. 6 lit f) din H.G. nr. 890/2005.

În ceea ce privește cererea formulată cu privire la terenul în suprafață de 6,2462 ha teren Tribunalul va respinge în tot acțiunea, reținând că la acest moment reclamantul nu este beneficiarul unei reconstituiri pentru această suprafață.

De asemenea, va fi respinsă și cererea vizând obligarea la plata de daune cominatorii si obligarea Direcției Silvice Iași la punerea la dispoziția C. Locale S. D. a terenului, față de considerentele deja reținute în ceea ce privește aceste două suprafețe, anume că pentru suprafața de 10,08 ha teren există deja o altă hotărâre judecătorească care a obligat C. Locală la punerea în posesie, reclamantul trebuind să uzeze de dispozițiile legale referitoare la punerea în executare a acestei hotărâri, iar pentru cea de 10 ha există deja punere în posesie, terenul forestier fiind deja pus la dispoziția C. Locale S. D., procesele verbale întocmite de această Comisie nefiind contestate.

Va fi menținută dispoziția sentinței referitoare la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă, Tribunalul va obliga intimata C. Comunală S. D. de fond funciar la plata către recurent a sumei de 700 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat achitat în faza procesuală a recursului.

Pentru aceste motive

În numele legii

Decide:

Admite recursul formulat de reclamantul Z. E. D. împotriva sentinței civile nr. 5066/06.03.2012 a Judecătoriei Iași, pe care o modifică în parte sensul că:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul Z. E. D. în contradictoriu cu pârâții C. Comunală S. D. de fond funciar, P. .. Iași, C. Județeană Iași de fond funciar, P. jud. Iași și Direcția Silvică Iași.

Obligă pârâta C. Comunală S. D. de fond funciar să întocmească reclamantului Z. E. D. documentația prealabilă pentru suprafața de 10,08 ha teren reconstituit prin Hotărârea nr. 317/2000 a C. Județene Iași de fond funciar și pentru suprafața de 10 ha teren pădure reconstituit prin Hotărârea nr. 903/2002 a C. Județene Iași de fond funciar și să o înainteze C. Județene Iași de fond funciar în vederea eliberării titlului de proprietate.

Obligă pârâta C. Județeană Iași de fond funciar să elibereze reclamantului Z. E. D. titlul de proprietate pentru suprafețele de teren de 10,08 ha teren reconstituit prin Hotărârea nr. 317/2000 a C. Județene Iași de fond funciar și de 10 ha teren pădure reconstituit prin Hotărârea nr. 903/2002 a C. Județene Iași de fond funciar.

Respinge acțiunea în ceea ce privește cererile formulate cu privire la terenul în suprafață de 6,2462 ha teren, cererea vizând obligarea la punerea în posesie pentru suprafețele de 10,08 ha și 10 ha teren și cererea vizând obligarea la plata de daune cominatorii si obligarea Direcției Silvice Iași la punerea la dispoziția C. Locale S. D. a terenului.

Menține dispoziția sentinței referitoare la plata cheltuielilor de judecată.

Obligă intimata C. Comunală S. D. de fond funciar la plata către recurent a sumei de 700 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.11.2012.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

M.M. M.M. S.C. M.G.

Red./Tehnored. M.M.

2 ex/26.02.2013

J.. fond Acâșmăriței C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 2508/2012. Tribunalul IAŞI