Fond funciar. Decizia nr. 947/2015. Tribunalul IAŞI

Comentarii

0

Decizia nr. 947/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 947/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 25 Septembrie 2015

Președinte - M. S.

Judecător A. M. Diuță T.

Judecător M. A.

Grefier I. B.

DECIZIA CIVILA Nr. 947/2015

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent P. J.. I., recurent STAȚIUNEA DE C. SI P. P. CREȘTEREA B. D. și pe intimat S.C. "O. F. A."S.A., intimat C. J.. DE F. F. I., intimat C. M.. DE F. F. I., intimat S.C."O. F. A."S.A. - S. P. LA S. "DELI & ASOCIAȚI", intimat S.C. "O. F. A."S.A., având ca obiect fond funciar constatare nulitate absolută hotărâre Comisie F.F..

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 1 septembrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din imposibilitate de constituire a completului de judecat, motivat de faptul ca unul din membrii acestui complet se afla in concediu de odihnă s-a amânat pronunțarea la data de 8 septembrie 2015, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea la data de 15 septembrie 2015, apoi la data de 22 septembrie 2015, apoi pentru azi, când;

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față, constată:

Prin sentința civilă nr._/21.10.2014, Judecătoria Iași a dispus în sensul că:

„Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta S.C. O. FORMUM A. S.A. ca neîntemeiată.

Respinge excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii invocată de pârâta S.C. O. FORMUM A. S.A. ca neîntemeiată.

Respinge excepția lipsei cauzei licite în promovarea acțiunii invocată de pârâta S.C. O. FORMUM A. S.A. ca neîntemeiată.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul P. JUDEȚULUI IAȘI cu sediul în mun I. . 60, în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEANĂ DE F. F. IAȘI prin P. Județului Iași, cu sediul în mun I. . 60, C. MUNICIPALĂ DE F. F. IAȘI prin Primar cu sediul în mun Iași, Bvd Sterfan cel M. si Sfânt, jude Iași și S.C. O. FORMUM A. S.A. (fostă S.C. INTERNATIONAL COMPLEX SERVICE S.A. IAȘI) cu sediul în mun București Sector 1 Bvd I. M. nr.111 . . procesual ales în mun București . parter Sector 5, având ca obiect constatarea nulității absolute a Hotărârii nr.414/27.06.1996 ca neîntemeiată.

Respinge cererea de intervenție în interes alăturat reclamantului formulată de intervenienta STAȚIUNEA DE CERCETRE DEZVOLTARE P. CREȘTEREA B. D. cu sediul în mun Iași, șod Iași-Ungheni, nr.9 jud Iași .

Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Ia act că intervenienta și pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

Pronunțată în ședință publică, 21.10.2014.”

P. a decide astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

„Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 20.05.2010 reclamantul P. JUDEȚULUI IAȘI a formulat în contradictoriu cu pârâtele S.C. O. F. A. S.A. (fostă S.C. INTERNATIONAL COMPLEX SERVICE S.A. IAȘI), C. JUDEȚEANĂ DE F. F., C. MUNICIPALĂ DE F. F. IAȘI și STAȚIUNEA DE C. ȘI PRODUCȚIE P. CREȘTEREA B. D., cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a Hotărârii nr.414/27.06.1996 a Comisiei Județene de F. F. Iași.

În motivare s-a arătat că prin Hotărârea nr.698 din 23.02.2010 a Comisiei Județene de fond funciar Iași a fost sesizat P. Județului Iași în vedere promovării acțiunii în constatarea nulității absolute a Hotărârii nr.414 din 27 iunie 1996 dată cu încălcarea legislației în materie, prin care s-a dispus în temeiul articolului 29 din Legea nr.18/1991 trecerea în proprietatea pârâtei S.C International Complex Service S.A. Iași a suprafeței de 4 ha teren .

Deși potrivit art.29 din Legea nr.18/1991 asociațiile intercooperatiste sau de stat și cooperatiste de orice profil se pot reorganiza în societăți comerciale pe acțiuni, conform art.34 din același act normativ terenurile proprietate de stat administrate de institutele și stațiunile de cercetări științifice destinate cercetării aparțin domeniului public și rămân în administrarea acestora.

Articolul 26 din H.G. nr.131/1991 dispune că terenurile ce devin proprietatea societăților comerciale pe acțiuni înființate conform art.29 din Legea nr.18/1991 efect al reorganizării asociațiilor intercooperatiste se înscriu în tabelul anexa 14c. În cauză nu există o documentație din care să rezulte cum s-a înființat pârâta societate comercială, nu există o anexă 14c validată de C. Județeană, nu există o propunere din parte Comisiei Municipale de fond F. pentru atribuirea amplasamentului.

C. Județeană nu avea și nici nu are atribuția reîntregirii patrimoniului societăților comerciale ci doar competența de a constitui /reconstitui dreptul de proprietate în favoarea persoanelor îndreptățite. Terenurile deveneau proprietate societății numai după parcurgerea procedurilor de lichidare și reorganizare conform art.29 din lege.

Potrivit tabelului anexă 2C din H.G. nr.35/2006 suprafața de teren atribuită pârâtei societăți constituie domeniul public al statului, aflat în administrarea reclamantei.

Cu adresa nr.4675/2007 OCPI Iași a comunicat reclamantei că terenul pentru care s-a adoptat de către C. județeană hotărârea nr.414/1996 a fost identificat pe planul extravilan al mun. Iași în tarlaua 189, pe parte din .>.

S-au invocat prevederile art.5 alin. 2 și art.34 din Legea fondului funciar, art.136 alin.4 din Constituție, Legea nr.213/1998.

S-a mai invocat faptul că în mod greșit, cu încălcarea dispozițiilor art.36, art.6 din H.G. nr.890/2005, C. Județeană de fond funciar, a inserat în cuprinsul actului atacat dispoziția conform căreia actul constituie titlu de proprietate, substituindu-se în atribuțiile Comisiei locale de a stabili amplasamentul și a pune în posesie.

În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr.18/1991, Legii nr.15/1990, Legii nr.31/1990, H.G. nr.131/1991, Constituția României, Legea nr.213/1998, Legea nr.169/1997.

Anexat cererii s-au depus la dosar înscrisuri: Hotărârea nr.414/27.06.1996 emisă de C. Județeană de F. F. Iași în baza căreia la data constituirii pârâtei societăți s-a trecut în proprietatea acesteia suprafața de 40.065 mp la sediul unității din Iași, .; Hotărârea nr.698/23.02.2010 a Comisiei Județene de F. F. de sesizare a prefectului pentru promovarea prezentei acțiuni; adresa nr._/31.10.1996 a Direcțieie Gen. pentru Agricultură și alimentație/OCOT Iași către SCPCB D. prin care se atestă că această unitate deține „în proprietate la domeniul public” suprafața totală de 634 ha, înscris eliberat pentru atestare drept de proprietate asupra terenurilor la 31.12.1995; Protocol nr._/29.03.2002, privind predarea primirea terenurilor cu destinație agricolă din domeniul public sau privat al statului deținut în administrare de SCPCB D. încheiat între ADS și SCCPB D. prin care Stațiunea predă către ADS suprafața totală de 584,52 ha teren domeniu public și 50 ha domeniul privat; Anexa 2c), privind datele de identificare a suprafețelor de teren din domeniul public al statului date în administrarea SCDPCB D. în care se menționează tarlaua 189 . totală de 12,31 ha teren; Anexa 2d), M. Of. nr.107 bis 03.II.2006 cu date identificare teren aflate în domeniul privat al statului și în administrarea ADS ce trec în domeniul public și se dau în administrarea SCDCB D.; adresa nr.143/15.02.2010 a SCDCB D. către Instituția Prefectului Iași pentru promovarea unei acțiuni în instanță în vederea constatării nulității absolute a Hot 414/1993 ; adresa nr.201/22.02.2007, a SCDCB D. către OCPI Iași și adresa de răspuns nr.4675/28.02.2007 conform căreia suprafața de teren inscrisă în Hot.414/27.06.1996 se identifică în extravilan în T 189 parțial pe . intravilan in T 10 . nr. 35/12.01.2006 și Anexa 2c, 2d) ; Proces verbal nr._/10.10.1990 de propunere a unui schimb între CAP A. și SCCB D. pentru suprafața de 4 ha teren în tarlaua 189 ..2813/29.03.1991 a SCDCB D. către AEICPS H., de retragere a acordului de principiu pentru schimbul de terenuri propus; adresa nr.120/05.02.1993 a SCDCB D. către OCOT Iași; adresa nr.103/02.02.1993 a SCDCB D. către International Complex Service S.A.;adresa nr.409/26.05.2004 a SCDCB D. către International Complex Service; adresa din 07.07.2004 a SCDB D. către OCGC Iași (filele 6-18 dosar).

La data de 14.09.2010 reclamantul depune la dosar cerere scrisă de renunțare la judecată în contradictoriu cu pârâta SCPCB D. (fila 29 dosar).

La data de 28.09.2010 SCPCB D. formulează cerere de intervenție în interes alăturat reclamantului (f.35 dosar) .

În motivarea acesteia se arată în esență următoarele: suprafața de teren de 4,065 ha este domeniu public în administrarea intervenientei; C. Județeană de F. F. nu are atribuția de a reîntregi patrimoniul societăților comerciale; terenul nu a fost dezafectat domeniului public; hotărârea nu putea ține loc de titlu de proprietate; C. Județeană de F. F. și-a depășit competența; pârâta a luat ființă prin divizarea AEICPS H. și nu a avut niciodată în administrare cele 4 ha teren; terenul e situat în . și a făcut obiect al schimb nefinalizat; terenul face parte din totalul celor 634,52 ha teren domeniu public al statului și aflat în administrarea stațiunii.

Pârâtele C. Municipală de F. F. Iași și C. Județeană de F. F. Iași nu au formulat întâmpinare.

Pârâta S.C. O. F. A. S.A. a depus întâmpinarefață de cererea principală și întâmpinarefață de cerere de intervenție în interes alăturat.

Prin întâmpinarea la cererea principală (f.130-139 dosar) s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și s-a invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr.35/12.01.2006, excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că nu se poate invoca nulitatea hotărârii întrucât terenul a fost declarat ulterior ca făcând parte din domeniul public al statului în timp ce hotărârea atacată a fost emisă la data de 27.06.1996. S-a arătat că un act incheiat ulterior anului 1996 nu poate constitui motiv de nulitatea absolută a hotărârii a căreia beneficiară este pârâta. Protocolul încheiat și anul 2002 nu poate constitui un titlu valabil fiind de notorietate faptul că ADS a încheiat în numeroase rânduri astfel de acte în condițiile în care terenul pe care aceasta îl preda nu mai aparținea statului ci era fie retrocedat fie transmis Comisiilor de fond funciar.

Acțiunea reclamantului la cererea intervenientei contravine dispozițiilor art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția EDO iar acțiunile repetate ale reclamantului ating sfera abuzului de drept și prejudiciază reclamanta chemată pentru a treia oară în judecată. S-a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei motivat de faptul că nu există nicio legătură între aceasta și Hotărârea nr.414/1996 emisă de C. Județeană de F. F. .

În ceea ce privește înființarea reclamantei s-a arătat faptul că Asociația Economică Intercooperatistă H. s-a înființat la data de 21.04.1980 așa cum rezultă din adresele nr._ și_/21.10.1983 aspect recunoscut cu adresa nr.285/23.04.1980, din 9 CAP-uri: A., Bosia, Comarna, Golăești, H., Osoi, Prisecani Tomești și Țuțora.Cu adresele 3504/02.11.1983, 2559/08.08.1983 și 3148/29.09.1983 se solicită stabilirea sediului acestei Asociații în mun Iași ..87. În anul 1991 art.29 din Legea nr.18/1991 a creat cadrul pentru reorganizarea asociațiilor intercooperatiste de stat în societăți comerciale iar urmare a acestei dispoziții P. Județului Iași a emis Decizia nr.320/02.05.1991 prin care AEICPS H. Iași devenea societate pe acțiuni în subordinea Direcției Generale pentru Agricultură și Alimentație a Județului Iași.În anul 1993, Judecătoria Iași prin Sentinta civila nr.1273/30.03.1993, a autorizat funcționarea S.C. Pheonix SA Iași cu sediul în Iași, ..87 și înscrierea sa în Registrul Comerțului.În anul 1990 se hotărăște construirea Centrului Terhnic Service Oltcit pe terenul de 4, 5 ha aparținând AEICPS H. după cum rezultă din adresa_/13.09.1990 a DGAA Iași.Prefectura Iași emite acordul unic 238/17.08.1990, se emite avizul 34/26.09.1990 și se eliberează autorizația de construcție 269/ 01.10.1990 iar la 10.10.1990 se evizează schimbul de terenuri între CAP A. și SCCB D. astfel incât CAP A. primește 4 ha teren în T 189 pentru construcția acestui centru tehnic.Prin Decizia nr.276/1991 a Prefecturii Iași se aprobă înființarea S.C. International Complex Service SA ca unitate de sine stătătoare prin preluarea activului și pasivului fostului Centru Tehnic Oltcit. În 1993 se încheie procesul verbal de stabilire a limitelor amplasamentului terenului aferent Internațional Complex Service SA semnat de Primăria Iași.În anul 1996 cu adresa nr.885/17.05.1996 DGAA Iași solicita Comisiei Județene de F. F. validarea suprafețelor de teren pentru societațile înființate în temeiul Legii 18/1991 și ca urmare se emite Hotărârea nr.414/27.06.1996 prin care se reconstituie dreptul de proprietate aferent investițiilor aparținând Centrului tehnic Oltcit transformat în societate comercială ca urmare a dispozițiilor art 29 din Legea nr.18/1991 astfel încât susținerea conforma căreia reconstituirea dreptului de proprietate nu putea fi făcută prin hotărâre nu este fondată.Bunul nu a avut niciodată regim de proprietate publică ci de proprietate cooperatistă – tip de drept de proprietate asociativ de drept comun specific proprietății private .

În drept s-au invocat prevederile art.115 Cod procedură civilă, art.4 din Legea_.

Prin întâmpinarea la cererea de intervenție (f.122 ds) s-a invocat excepția tardivității formulării cererii de anulare a Hot.nr.414/1996 a Comisiei Județene de F. F., excepția de nelegalitate a H.G. nr.35/12.01.2006, excepția inadmisibilității acțiunii cu aceleași argumente legate de faptul că terenurile ce au făcut obiect al constituirii dreptului său de proprietate prin hotărârea anulată nu făceau parte la data constituirii dreptului din domeniul public al statului.

S-a arătat faptul că anterior a mai fost promovată o cerere având același obiect și care a făcut obiectul dosarului nr._/2000 reclamantul renunțând ulterior la judecarea cererii.

S-a invocat principiul securității raporturilor juridice.

Pe fondul cererii s-au invocat apărări comune cu cele din întâmpinarea depusă la acțiunea principală.

Prin precizările depuse de reclamant s-a indicat drept temei al acțiunii în constatarea nulității dispozițiile art.III alin.1 pct.b) din Legea nr.169/1997 (f.144 dosar).

Prin încheierea de ședință din 15.03.2011 instanța a dispus sesizarea Curții de Apel Iași cu excepția de nelegalitate a H.G. nr.35/2006, dispunând suspendarea cauzei, excepție soluționată prin Sentința civilă nr. 324/31.10.2011 a Curții de Apel Iași în sensul respingerii excepției, hotărâre rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr.2984/14.06.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Intervenienta a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol la 22.06.2012, cerere pentru soluționarea căreia s-a fixat termen la data de 18.09.2012 .

La 12.09.2012 pârâta a formulat cerere de amânare a judecății pentru angajarea unui apărător, cerere admisă prin încheierea de ședință din 18.09.2012, fiind acordat termen pentru soluționarea cererii de repunere pe rol la data de 23.10.2012. La 23.10.2012 părțile au solicitat acordarea unui termen de judecată în vedere depunerii unui certificat de soluție emis de Înalta Curte de Casație și Justiție și pentru înaintarea dosarului de fond.Prin încheierea de ședință din 18.12.2012 instanța a respins cererea de repunere a cauzei pe rol.

La 18.12.2012 pârâta înaintează la dosarul cauzei prin fax precizări la întâmpinarea depusă inițial și invocă excepția de nelegalitate a H.G. nr.517/1999, 2060/2004, 1705/2006 (f.34- 62 dosar vol III).

În motivare se arată că este inadmisibilă cererea de chemare în judecată ca efect al principiului conform căruia cel care răspunde pentru evicțiune nu are dreptul de a evinge.

În esență s-a susținute de pârâtă faptul că prin emiterea unor hotărâri de Guvern care statuează un drept de proprietate publică asupra terenului cu privire la care cu circa 10 ani anterior s-a constatat un drept de proprietate privată a pârâtei și faptul că acțiunea este promovată de reprezentantul Guvernului în teritoriu, aceeași instituție a Prefectului ce a validat dreptul pârâtei îmbracă forma unei evicțiuni totale.

Raportat la temeiul de drept al cererii indicat de reclamant s-a mai arătat că reclamantul nu a făcut dovada faptului că la momentul emiterii Hotărârii 414/27.06.1996 suprafața în discuție se afla în domeniul public. Decretul Consiliului de Stat 170/1981 nu menționează terenul respectiv ca fiind în domeniul public, Hotărârea de Guvern nr.1284/1990 nu face nici aceasta vorbire expresă despre teren ca fiind domeniu public, existența însăși a procesului verbal de schimb din 10.10.1990 face dovada faptului că terenul era în domeniul privat. Încă din anul 1990 Statul și intervenienta nu au mai făcut nici un act specific calității de proprietar întrucât posesia asupra acestei suprafețe de teren a aparținut autorilor pârâtei iar înscrisurile depuse de intervenientă fac dovada în acest sens, anume adresa 2813/29.03.1991, adresa 103/ 02.02.1993, adresa 120/05.02.1993, adresa nr.5334/28.09.2011, adresa nr.550/04.07.2011 emisă de intervenientă din care rezultă că intervenienta comunica ADS faptul că această suprafața nu a fost efectiv predată - primită. Reclamanta a susținut că ADS și intervenienta au încheiat timp de câțiva ani succesiv încheiau și semnau protocoale care priveau predarea primirea terenului unui particular iar abia la nivelul anului 2011 intervenienta realizează faptul că de fapt aceste protocoale nu corespund realității. S-a mai arătat: reclamanta a îndeplinit toate formalitățile de publicitate imobiliară; hotărârile de Guvern nu sunt constitutive de drepturi și nu pot avea caracter retroactiv; pârâta este un terț de bună credință căreia nu-i poate fi opusă culpa autorității emitente însăși a actului juridic atacat.

S-au atașat în scris excepția de nelegalitate parțială a Hotărârilor de Guvern nr.517/1999 (Anexa 1) a acestei hotărâri, H.G. nr.2060/2004 (Anexa 3 ), H.G. nr.2060/2004 (Anexa 3) menționate de instanța de recurs în Decizia civilă nr.2984/14.06.2012 (f.48- 62 dosar vol III).

La 17 ian. 2013 intervenienta a formulat o nouă cerere de repunere a cauzei pe rol (f.55 dosar vol II) admisă prin încheierea de ședință din 19.02.2013 prin care instanța a dispus repunerea cauzei pe rol pentru continuarea judecății (f.225 dosar vol II).

După repunerea cauzei pe rol la termenul din 09 aprilie 2013 instanța a pus în discuția părților cererea nouă a pârâtei de sesizare a instanței de contencios administrativ și fiscal cu noile excepții de nelegalitate și prin încheierea de ședință din 12 aprilie 2013 a respins această cerere pentru motivele pe larg expuse în încheierea de ședință de la acea dată (f.94 dosar vol III).

La termenul din 11 iunie 2013 instanța a pus în discuția părților excepțiile tardivității, inadmisibilității, lipsei cauzei licite, lipsei interesului, invocate de pârâtă, a respins excepția tardivității și a unit cu fondul cauzei restul excepțiilor invocate (f.116 dosar vol III).

La aceeași dată instanța a încuviințat probe cu înscrisuri și interogatoriu reclamantului și intervenientei .După administrarea probelor cu înscrisuri și interogatorii prin încheierea de ședință din 12.11.2013 instanța a încuviințat proba cu expertiză tehnică judiciară (f.85-86 dosar vol III).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :

Prin Decizia nr.276/12.04.1991 emisă de Prefectura Județului Iași a fost înființată societatea pârâtă din cauza de față ca unitate cu personalitate juridică, subordonată Prefecturii, prin reorganizarea Centrului Tehnic Service OLTCIT- unitate fără personalitate juridică din cadrul Asociației Intercooperatiste de Activități Industriale Construcții și Prestări Servicii H. Iași (f.63 dosar vol I și documentația aferentă).

După cum rezultă din preambulul acestei decizii, aceasta a fost fundamentată pe dispozițiile Legii nr.15/1990, ale Legii nr.31/1990 și ale Hotărârii de Guvern nr.1330/1990 și a avut la bază Referatul emis de Prefectura Iași – Direcția control comercial, buget local și coordonarea activității economice, adresa nr.560/29.03.1991 emisă de Direcția Generală pentru Agricultură și Administrație Iași, adresa nr.1172/08.02.1991 a I.A.I.C.P.S. H. Iași, Hotărârea nr.1/1991 a împuterniciților cooperativelor asociate (f.66-99 dosar vol I).

Prin Hotărârea nr.414/27.06.1996 emisă de C. Județeană de F. F. Iași, s-a hotărât că la data constituirii S.C. International Complex Service S.A. Iași trece în proprietatea acesteia suprafața de teren de 4,0065 ha teren situat în mun.Iași .. (f.6 dosar).

Conform preambulului acestei hotărâri, actul administrativ s-a dat în aplicarea articolului 29 din Legea nr.18/1991, avându-se în vedere Decizia nr.276/16.04.1996 a Prefecturii Iași, „documentația anexată și avizele Direcției pentru Agricultură Iași și OCOT Iași”.

Privitor la această documentație anexată instanța reține că fiind citată cu mențiunea de a depune documentația aferentă acestei Hotărâri nr.414/1996 C. Județeană de F. F. Iași cu adresa nr._/06.06.2010 informează instanța de judecată că nu deține arhivată această hotărâre (f.26 dosar vol I).

Prin încheierea nr.9243/10.08.2000 a Judecătoriei Iași s-a admis cererea formulată de pârâta S.C. Internațional Complex Service S.A. Iași și în baza Hotărârii nr.414/27.06.1996, a Deciziei nr.276/12.09.1991 s-a întabulat dreptul de proprietate provizorie al reclamantei în cartea funciară nr._ a mun. Iași sub număr cadastral 3967/1-12 (f.153 dosar vol III).

Conform susținerilor părților în anul 2000 P. Județului Iași inițiază o acțiune având ca obiect anularea Hotărârii nr.461/17.06.1996, acțiune la judecarea căreia ulterior se renunță.

În anul 2010 cu adresa nr.143/15.02.2010 Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Creșterea B. D. Iași a sesizat instituția Prefectului Județului Iași pentru promovarea în instanța a unei noi acțiuni având ca obiect constatarea nulității absolute a Hotărârii nr.414/199 (f.10 verso dosar).

Prin hotărârea nr.698/23.02.2010 C. Județeană Iași prin P. Județului Iași a hotărât sesizarea Prefectului Județului Iași pentru anularea Hotărârii nr.414/27.06.1996 motivat de faptul că aceasta ar fi fost emisă fără respectarea prevederilor legale (f.7 ds vol I).

Prin acțiunea de față reclamantul solicită instanței constatarea nulității absolute a Hotărârii nr.414/1996 invocând următoarele critici de nelegalitate: hotărârea a fost dată cu încălcarea art.29 din Legea 18/1991 și art. 26 din H.G. nr.131/1991, C. Județeană de F. F. și-a depășit atribuțiile, terenul este proprietate publică a statului dat în administrarea intervenientei. Cererea a fost întemeiată pe prevederile art.III alin.1 pct.b) din Legea nr.169/1997.

Analizând dispozițiile legale invocate de reclamantă, probele administrate și susținerile pârâtei în apărare, instanța reține caracterul nefondat al cererii reclamantului pentru următoarele considerente:

Pârâta a luat ființă printr-o decizie administrativă - Decizia nr.276/12.04.1991 emisă de Prefectura Județului Iași. Instanța notează faptul că această decizie a fost dată în aplicarea (combinată) a dispozițiilor Legii nr.15/1990, Legii 18/1991, Hotărârii de Guvern nr.1330/1990.

În cauză nu este suspusă analizei legala înființare a pârâtei însă, întrucât are implicații asupra modalității în care urma să fie recunoscute bunurile din patrimoniul acesteia, instanța reține că înființarea reclamantei ca societate comercială pe acțiuni,prin reorganizarea unei asociații intercooperatiste, nu putea avea ca temei de drept dispozițiile Legii nr.15/1990 și ale Hotărârii de Guvern nr.1330/1990 (menționate în preambului Deciziei nr.267/1991) în condițiile în care aceste două acte normative priveau reorganizarea fostelor unități economice de stat prevăzute de Legea nr.5 din 6 iulie 1978 (lege abrogată expres odată cu . Legii 15/1990) ci numai pe cele prevăzute de art.29 din Legea nr.18/1991 care face referire expresă la reorganizarea fostelor asociații intercooperatiste (formă de asociere între cooperativele agricole de producție, prevăzută de dispozițiile art.43 din Decretul Lege nr.346/1977 privind aprobarea statutelor organizatiilor cooperatiste din agricultura).

Analiza dispozițiilor Legii 15/1990, HG 1330/1990, HG 834/1991, Legii 18/1991, HG 131/1991, conduce instanța la concluzia că în cazul societăților comerciale înființate prin reorganizarea fostelor unități de stat în baza Legii nr.15/1990, terenurile aflate în patrimoniul acestora urmau să fie atestate prin certificate eliberate în condițiile art.5 din HG 834/1991 în timp ce, terenurile ce deveneau proprietatea societăților comerciale înființate prin reorganizarea fostelor cooperative de producție sau asociații cooperatiste, urmau să fie validate prin hotărâre a comisiei județene de fond funciar.

Astfel, conform art.29 din Legea nr.18/1991asociațiile intercooperatiste sau de stat și cooperatiste de orice profil se pot reorganiza în societãți comerciale pe acțiuni în termen de 90 de zile de la publicarea legii.Terenurile și celelalte bunuri aduse de cooperativa în asociație, precum și bunurile dobândite de aceasta, devin proprietatea societãții (….).

Conform art.26 din H.G. nr.131/1991 „Terenurile proprietatea membrilor asociatiilor de tip privat, cu personalitate juridica, cu exceptia asociatiilor cu profil zootehnic care se vor infiinta, conform art. 28 din lege, se inscriu in tabelul anexa nr. 14.a. Dupa stabilirea suprafetei ce revine fiecarui titular si validarea de catre comisiile judetene a optiunii lor potrivit prevederilor art. 26 din lege, vor fi pusi in posesia terenurilor, grupat in cadrul asociatiei.Terenurile care devin proprietatea societatilor comerciale pe actiuni infiintate conform prevederilor art. 29 din lege, prin reorganizarea asociatiilor intercooperatiste sau de stat si cooperatiste, se inscriu in tabelul anexa nr. 14.c.”

Potrivit art.28 din acest din urmă act normativ „ Dupa definitivarea tabelelor anexa nr. 2-20 si aprobarea lor prin proces-verbal de catre comisiile comunale, orasenesti sau municipale, acestea vor fi afisate la sediul primariei pentru luarea la cunostinta de cei interesati. Fiecare tabel va fi semnat de membrii comisiei, cu mentiunea datei afisarii. C. judeteana va analiza propunerile primite de la comisiile comunale, orasenesti sau municipale, privind modul de respectare a prevederilor legii in legatura cu stabilirea dreptului de proprietate, precum si contestatiile celor care s-au considerat nemultumiti de modul de stabilire a dreptului de proprietate de catre comisia comunala, oraseneasca sau municipala. Dupa analizare, comisia judeteana, prin hotarire, va solutiona contestatiile si va valida sau invalida propunerile si le va transmite, prin delegat, in termen de 3 zile, comisiilor subordonate, care le vor afisa imediat la sediul primariei si vor comunica, sub semnatura, persoanelor care au formulat contestatii, hotarirea comisiei judetene. De la data comunicarii sub semnatura, persoanele nemultumite pot face plingere impotriva hotaririi comisiei judetene la judecatorie in termen de 30 de zile.

Din dispozițiile legale menționate instanța reține că fostele asociații intercooperatiste de stat se puteau reorganiza în societăți comerciale iar, ca urmare a acestei reorganizări, terenurile aduse de cooperativele agricole în asociația înființată sau dobândite de acestea deveneau proprietatea societății nou înființate. Terenurile în discuție urmau a fi înscrise în tabelul anexă 14c, iar în lumina dispozițiilor art.28 din H.G. nr.131/1991 (text care nu instituie o procedură specială cu privire la aceste categorii de terenuri înscrise în tabelul 14 c față de terenurile înscrise în celelalte tabele 2-20), rezultă că acest tabel era supus în egală măsură aprobării comisiei locale de fond funciar și ulterior validării de către C. Județeană de F. F. prin hotărâre.

Având în vedere aceste dispoziții legale instanța concluzionează asupra faptului că emiterea unei hotărâri de către C. Județeană de F. F. Iași de recunoaștere a dreptului de proprietate asupra unui teren în favoarea unei astfel de societăți, înființată ca urmare a reorganizării unei asociații intercooperatiste, nu a fost făcută cu depășirea atribuțiilor legale ale comisiei județene de fond funciar (aceasta fiind prima critică adusă actului emis).

Se reține că pârâtele comisii de fond funciar nu au pus la dispoziția instanței de judecată tabelul anexă cu propunerea de validare însă lipsa documentației aferentă hotărârii de validare, care trebuia elaborată și stocată de comisia județeană nu poate fi imputată pârâtei. Actul final emis de C. Județeană de F. F. nu poate fi considerat nul numai prin prisma neprezentării de către emitentul însuși a documentației care a stat la baza emiterii sale.

În ceea ce privește cea de-a doua critică adusă actului emis, anume faptul că terenul pentru care s-a recunoscut societății nou înființate nu putea face obiectul recunoașterii dreptului de proprietate al pârâtei deoarece schimbul de terenuri era nul de drept iar terenul era proprietate publică de stat, aflat în administrarea intervenientei, instanța reține caracerul nefundat al acestor critici.

Astfel, după cum rezultă din proba cu înscrisuri și din proba cu expertiză tehnică judiciară, terenul în suprafață de 40.065 mp menționat în hotărârea atacată a făcut obiectul unui schimb de terenuri la data de 10.10.1990, respectiv anterior apariției Legii 18/1991 între intervenienta din cauză Stațiunea de C. pentru Creșterea B. D. și CAP A. (proces verbal de schimb din 10.10.1990, fila 16 dosar).

Această din urmă cooperativă agricolă de producție a fost parte în Asociația Economică Intercooperatistă pentru Activități Industriale, Construcții și Prestări Servicii încă din anul 1979 ( după cum rezultă din Decizia nr.285 a Consiliului popular Iași, Act constitutiv din 10 iulie 1979, Proces verbal al împuterniciților asociației –înscrisuri aflate la filele 103-114 dosar_ ).

Conform acestui proces verbal de schimb terenuri cu nr._/10.10.1990, Stațiunea de C. pentru Creșterea B. D. preda către CAP A. suprafața de 4 ha teren în T 189 . mun. Iași și primea în schimb de la CAP A. o suprafață de teren de 4 ha în T 69 . raza comunei A..

Anterior încheierii acestui proces verbal de schimb, acesta a fost avizat favorabil de Direcția Generală pentru Agricultură și Alimentație Iași și de Oficiul de cadastru și Centralizarea Teritoriului prin avizul nr._/10.10.1990 și avizul_/13.09.1990 ( fila 139, f.140 dosar vol III, anexa 10 la raportul de expertiză).

Reclamantul și intervenienta au arătat că schimbul de terenuri din discuție nu s-a mai concretizat întrucât după apariția Legii 18/1991 schimbul a rămas fără obiect, terenul dat la schimb de CAP A. intervenientei fiind reconstituit persoanelor îndreptățite în temeiul dispozițiilor Legii 18/1991, așadar acesta nu a ajuns niciodată în posesia intervenientei.

S-au depus la dosar (filele 165, 166 dosar_ ) adresele 2813/29.03.1991 și 120/05.02.1993 prin care, după încheierea procesului verbal de schimb, intervenienta în cauza de față semnala către A.E.I.A.I.C.P.S. H. și O.C.O.T. Iași faptul că schimbul de terenuri nu și-a produs efectul în ceea ce o privește pe intervenientă, aceasta neprimind de suprafața de teren de 4 ha în schimbul celei predate.

Instanța reține faptul că în cuprinsul celor două adrese intervenienta face referiri la nulitatea operațiunii de schimb, la nerespectarea amplasamentului dar și la faptul că, la data acestor sesizări, terenul era efectiv ocupat de către coschimbaș.

În aceste adrese intervenienta nu face nici o referire la regimul juridic al terenului în discuție.

Contrar celor susținute de partea reclamantă și intervenientă, aceste adrese precum și restul probelor cu înscrisuri administrate în cauză, coroborate cu expertiza efectuată, confirmă însă faptul că schimbul a fost unul efectiv în sensul în care terenul ce a făcut obiectul schimbului din partea intervenientei a fost efectiv predat către Asociația Economică Intercooperatistă H. Iași, ocupat și folosit de aceasta.

Mai mult decât atât rezultă că această asociație obținea chiar anterior semnării procesului verbal de schimb, respectiv încă din luna septembrie a anului 1990, avize și autorizații pentru construirea obiectivului denumit Centrul Tehnic Service Oltcit pe acest teren situat în T189 . din 26.09.1990, fila 138 dosar vol III și autorizația pentru executare lucrări nr.269/01.10.1990 eliberată de Prefectura Județului Iași, fila 142 dosar vol III).

Astfel, expertul desemnat în cauză a concluzionat, pe baza mențiunii de amplasament din avizul nr.34/26.09.1990, faptul că terenul pentru care s-au obținut aceste aprobări este unul și același cu cel care a făcut obiectul schimbului la data de 10.10.1990.

În luna martie a anului 1993, Direcția Generală pentru Agricultură Iași a procedat la emiterea procesului verbal de recepție preliminară 182/24.03.1993 a lucrărilor efectuate la obiectivul Centrul Tehnic Service Oltcit la terenul în discuție (înscris depus la fila 133,134 dosar_ ).

Aproximativ 3 ani mai târziu, aceeași Direcție confirma existența acestui teren în patrimoniul pârâtei S.C. Internațional Complex Service Oltcit Iași SA, ca unitate reorganizată din foste asociații intercooperatiste, așa cum rezultă din înscrisul intitulat „Situația fostelor asociații economice intercooperatiste la data de 31.III.1995” coroborat cu Adresa nr.885/17.05.1996 emisă de această direcția către C. Județeană de F. F. Iași (filele 130,131 și fila 137 dosar_ ).

Se reține că prin această adresă, Direcția Generală pentru Agricultură Iași solicita Comisiei Județene „validarea acestor suprafețe de teren prin emiterea pentru a putea fi incluse în patrimoniul acestor societăți” .

Instanța va concluziona așadar pe baza acestor probatorii asupra faptului că la momentul emiterii Hotărârii nr.414/27 iunie 1996, terenul de 4 ha teren înscris în această hotărâre, era în deținerea pârâtei urmare a schimbului efectuat în anul 1990 iar îndreptățirea pârâtei la recunoașterea calității sale de proprietar asupra terenului era recunoscută de autorități ale statului, tocmai urmare a acestei recunoașteri fiind emis actul administrativ contestat.

În ceea ce privește faptul că intervenienta a apreciat că schimbul a fost nul sau a devenit ineficace urmare a apariției Legii nr.18/1991 instanța reține că aceasta nu a făcut dovada promovării unei cereri in constatarea nulității actului semnat de cele două părți, nici dovada vreunui demers efectiv de natură să conducă la reintrarea sa în posesia terenului (acțiunea în revendicare, de pildă) iar, în cauza de față, invocarea pe cale de simplă apărare a nulității absolute a operațiunii de schimb din anul 1990, rămâne fără efect în contra pârâtei, ca succesor în drepturi al dobânditorului bunului, având în vedere împrejurarea că legitimitatea dreptului său de a-i fi recunoscută proprietate asupra bunului ce a făcut obiectul schimbului a fost recunoscută de autorități ale statului.

Fie că aceste autorități s-au aflat într-o eroare comună privitor la situația juridică reală a acestui teren, fie că au fost ele în culpă cu privire la modul în care au analizat modalitatea în care pârâta și-a justificat îndreptățirea la reconstituire, instanța reține că aceste aspecte nu pot conduce la nulitatea hotărârii contestate, deoarece, din orice perspectivă privită, această atitudine a autorităților echivalează cu valorificarea propriei culpe în cererea de anulare a actului emis de acestea.

Astfel se reține că acțiunea de față a fost promovată de Prefectului Județului Iași în temeiul dispozițiilor art.III alin.1 litera b) din Legea 169/1997 text potrivit căruia „Sunt lovite de nulitate absolutã, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, urmãtoarele acte emise cu încãlcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificãrile și completãrile ulterioare și ale prezentei legi:…b) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, orașelor sau municipiilor;”

Având în vedere dispozițiile art.III alineat 2 din Legea 169/1997 potrivit cărora „ „Nulitatea poate fi invocatã de primar, prefect, Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietãților și de alte persoane care justifica un interes legitim, iar soluționarea cererilor este de competenta instanțelor judecãtorești de drept comun. (2^1) Nulitatea absolutã, în sensul prezentei legi, va putea fi invocatã și în litigiile în curs.” instanța reține că excepțiile invocate de pârâtă anume excepția inadmisibilității cererii, lipsei de interes și lipsei cauzei licite în promovarea cererii apar ca neîntemeiate.

Inadmisibilitatea acțiunii, ca excepție de fond dirimantă și absolută, acționează ca o sancțiune procesuală ori de câte ori lipsește o condiție a exercițiului dreptului la acțiune sau atunci când sau calea procesuală aleasă de către reclamant, în sens larg, este greșită .

Astfel uneori legea impune îndeplinirea unei proceduri prealabile anterior introducerii acțiunii, în lipsa acesteia acțiunea fiind inadmisibilă sau impune, în mod exclusiv, urmarea unei anumite căi pentru apărarea dreptului subiectiv civil.

Nu este însă și cazul cererilor în constatarea nulității absolute a actelor emise în procedurile prevăzute de legile speciale ale fondului funciar și reparatorii întrucât accesul la instanță pentru a obține analizarea legalității acestora este prevăzut de art.III din Legea 169/1997 fără impunerea vreunei condiții speciale în acest sens.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, instanța reține că subiectele de sezină calificate pentru promovarea unor atari acțiuni (primarul prefectul, ANRP) nu sunt ținute să justifice un interes personal în promovarea acțiunii în nulitate, prezumându-se că acestea acționează scopul ocrotirii unui interesul general al societății. Legea prezumă așadar faptul că interesul care stă la baza unui atare demers există, este actual și legitim.

În ceea ce privește cauza pretins ilicită a acțiunii instanța reține că una dintre condițiile de exercițiu a dreptului la acțiune o reprezintă cauza înțeleasă cel mai adesea ca temei juridic al demersului judiciar.

Temeiul juridic al cererii de față indicat de reclamant este reprezentat de dispozițiile art. III din legea nr.169/1997, text in vigoare la data promovării cererii, astfel încât nu poate fi vorba despre o cauză ilicită a acesteia.

P. motivele expuse, excepțiile invocate de pârâtă urmează a fi respinse ca neîntemeiate.

Instanța mai reține faptul că toate cele trei excepții au fost fundamentate de pârâtă preponderent prin argumente care țin de temeinicia demersului reclamantului, de justețea unei eventuale măsuri de anulare a actului la cererea emitentului însuși, apărări care țin însă de analiza condițiilor de fond ale actului emis. Astfel s-a susținut că emitentul actului nu poate să „evingă” și să lipsească de proprietate pe beneficiar în lipsa culpei acestuia din urmă. S-a invocat principiul securității raporturilor juridice.

Reclamantul și intervenienta au susținut că terenul agricol asupra căruia s-a recunoscut pârâtei dreptul de proprietate era, la data emiterii actului, proprietatea publică a statului, aflat în administrarea Stațiunii interveniente.

La data emiterii hotărârii contestate regimul juridic al proprietății publice era reglementat de dispozițiile art. 135 din Constituția din 1991 și de Legea nr.18/1991, restul actelor normative fiind adoptate după data emiterii hotărârii contestate.

Conform art.34 din Legea 18/1991, forma în vigoare la data emiterii hotărârii contestate „ Terenurile proprietatea statului sînt acele suprafețe intrate în patrimoniul sau în conformitate cu prevederile legale existente pînã la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidenta al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice. Terenurile proprietate de stat administrate de institutele și stațiunile de cercetãri științifice, destinate cercetãrii și producerii de semințe și material sãditor din categorii biologice superioare și animalelor de rasa, aparțin domeniului public și rămân în administrarea acestora.”

Or, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză și din totalitatea înscrisurilor administrate în probațiune, terenul ce a făcut obiectul schimbului nu a fost în mod cert, la nivelul anului 1991, data apariției Legii 18/1991, și nici în anii următori până la data emiterii hotărârii contestate - 27.06.2996, în administrarea intervenientei deoarece fusese predat încă din anul 1990 pârâtei, iar aceasta efectuase asupra terenului acte de administrarea și folosință ca un veritabil proprietar (construise pe teren în baza avizelor și autorizațiilor emise, anterior analizate).

După cum rezultă chiar din conținutul adresei 2813 din 29.03.1991, la apariția Legii 18/1991 (act juridic intrat în vigoare la 20.02.1991) pârâta avea deja amenajate pe acest teren lucrări în baza unei autorizații de construire eliberată anterior; prin adrese intervenienta declara nul schimbul efectuat, solicita eliberarea acestui teren și arăta faptul că a solicitat anularea autorizației de construire la Prefectura Iași. Așadar la data intrării în vigoare a Legii nr.18/1991 terenul nu era în administrarea intervenientei în caz contrar aceasta din urmă nu ar fi avut motive să pretindă eliberarea sa.

În ceea ce privește înregistrarea terenului „ca atare”(proprietate de stat) în sistemul de evidență a cadastrului funciar, se rețin următoarele:

Conform art.37-43 din Legea 59/1974 (abrogate la apariția Legii nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare) „cadastrul funciar general constituie sistemul de evidenta generalã și obligatorie a întregului fond funciar din Republica Socialistã România, indiferent de posesori și destinația terenurilor; se întocmește și se tine de oficiile județene de cadastru și organizarea teritoriului, pe comune, orașe și municipii. Prin cadastrul funciar general se realizeazã: a)mãsurarea terenurilor, a suprafețelor ocupate de construcții și întocmirea hartilor, planurilor și registrelor cadastrale; b) stabilirea destinației și înscrierea categoriei de folosinta a terenurilor, aprecierea potențialului de producție al acestora și punerea în evidenta a tuturor resurselor funciare ale tarii; c) înscrierea posesorilor și a titlului pe baza cãruia poseda, precum și a actelor juridiceprivind drepturile reale constituite asupra terenurilor sau construcțiilor, în vederea asigurãrii publicitãții și opozabilitatii acestora fata de terți. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare organizeazã, indruma și controleazã introducerea și inerea la zi a cadastrului funciar general pe intreaga țara, pe baza cãruia întocmește anual balanța fondului funciar general și coordoneazã, potrivit legii, activitatea geodezica-topografica din intreaga țara. (……) În documentele cadastrului funciar general se înscriu, potrivit cu normele legale privind drepturile de proprietate, terenurile și construcțiile care constituie: proprietate de stat, proprietate cooperatista sau a altor organizații obștești, proprietate personalã și proprietate particularã. Identificarea posesorilor și a drepturilor reale asupra terenurilor și construcțiilor aflate pe acestea, se face prin grija comitetelor, respectiv birourilor executive ale consiliilor populare comunale, orãșenești și municipale „

În lipsa altor reglementări instanța reține că evidențele cadastrului funciar general, la care faceau trimitere dispozițiile art.34 din Legea 18/1991 pentru a identifica terenurile proprietate de stat, nu putea fi decât cele prevăzute in Legea 59/1974 care impuneau înscrierea in documentele cadastrului general a terenurilor proprietate de stat, a celor ce constituiau proprietatea cooperatistă și a celor ce constituiau proprietate particulară.

Acest teren a fost regăsit de expert menționat în registrele posesorilor la nivelul anului 1977 și anul 1991 sub două numerotări cadastrale diferite (ca urmare a întocmirii unui nou plan cadastral al municipiului Iași, în anul 1990, conform explicației date de expert).

Astfel în registrul posesorilor pentru anul 1977 terenul, situat în T 189 . a parcelei de 1203 fiind mai mare), apărea având ca posesor IAS Iași cu mențiunea, olografă în acest registru, „trecut la D. p-v 1981”.

S-a pus la dispoziția expertului și a instanței un proces verbal datat 03.12.1981 precum și protocolul din 18.08.1981 (f.269 ds vol III) din care rezultă faptul că în acest an IAS Iași a predat către SCDCB D. o suprafață totală de 714,34 ha teren, din care, în . ha teren (f.133 dosar).

În anul 1991, același teren, renumerotat din punct de vedere cadastral, în T10 . având ca posesor pe intervenientă SCDCBD, prin bararea ca posesor a IAS Bucium.

Așadar conform acestor mențiunilor din registrul posesorilor, cele două unități erau la nivel declarativ, posesoare ale acestei suprafețe de teren însă, în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra acestui teren nu există nicio mențiune de natură să ateste fără dubiu apartenența terenului la domeniul public al statului la nivelul anului 1991.

Nu este lipsită de importantă reținerea expertului conform căreia în anul 1991 suprafata de teren apărea in registrul posesorilor renumerotată din punct de vedere cadastral întrucât lipsa de continuitate în stabilirea identității cadastrale a terenului face practic ca la nivelul anului 1991 suprafața din T 189 P1203 să nu fie evidențiată proprietate de stat „ca atare”, în locul acesteia figurând suprafața din T10, P 4060/3.

De altfel expertul arată în lucrarea efectuată faptul că evidențele cadastrale nu au fost modificate corespunzător iar operațiunile delimitare, inventariere și înscriere în carte funciară a suprafețelor de teren proprietate de stat erau doar scriptice.

De asemenea instanța mai reține și faptul că, contrar dispozițiilor art 34-37 din Legea 59/1974, în registrele analizate este menționat doar posesorul terenului (IAS Iași/IAS Bucium/SCDPBD) nu și proprietarul, cu alte cuvinte nu există nicio mențiune expresă în sensul că terenul menționat, era proprietate de stat conform documentelor cadastrului funciar la data apariției Legii nr.18/1991 și nici la data emiterii hotărârii contestate, posesia asupra terenului și proprietatea fiind două noțiuni juridice diferite.

Acest aspect coroborat cu faptul că la data apariției aceleiași Legi nr.18/1991 terenul nu se afla în administrarea intervenientei ci în deținerea pârâtei în baza unui proces verbal de schimb încheiat anterior conduce instanța la concluzia că, apărarea invocată de pârâtă, în sensul că nu s-a făcut dovada regimului juridic al terenului ca fiind proprietatea publică a statului, la data emiterii hotărârii contestate, este întemeiată.

Întrucât potrivit dispozițiilor art.III litera b) din Legea 169/1997 cauza de nulitate absolutã a actului se analizează potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, nu prezintă relevanță sub aspectul valabilității actului administrativ analizat, faptul că după emiterea acestuia, s-ar fi adoptat acte normative care includ acest teren în domeniul public al statului - primul dintre acestea fiind Hotărârea nr.517/1999 privind delimitarea suprafetelor de teren strict necesare pentru cercetarea si producerea de seminte si material saditor din categorii biologice superioare si de animale de rasa si trecerea terenurilor destinate productiei, aflate in administrarea institutelor si statiunilor de cercetare si productie agricola, in domeniul privat al statului.

Astfel, art.1 al acestui act normativ prevedea faptul că aparțin domeniului public al statului suprafețele de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material sãditor din categorii biologice superioare și de animale de rasa și cele destinate producției, delimitate potrivit anexei nr.1; Anexa nr.1 a acestei hotărâri, la poziția nr.71 menționează pe Stațiunea intervenientă ca fiind administrator al suprafeței totale de teren de 634 ha, din totalul cărora se susține faptul că făcea parte și această suprafață de teren.

Or, includerea ulterioară a suprafeței de teren de 4 ha, pentru care anterior C. Județeană de F. F. Iași a eliberat reclamantei un titlu ce atesta calitatea sa de proprietar, în totalul unei suprafețe de teren declarată (de aceasta dată univoc) ca fiind proprietate de stat echivalează, așa cum pârâta s-a apărat, cu o privare a sa de proprietate, o expropriere de facto, produsă prin actul uneia și aceleași autorități de stat.

Astfel, se reține că emitentul actului de proprietate a fost C. Județeană de F. F. Iași, condusă, conform dispozițiilor art.11 din Legea 18/1991, de P. județului care era în același timp și reprezentantul guvernului în teritoriu, conform art.11 din Legea nr.69/1991, a administrației publice locale, în vigoare la data emiterii actului și conform art.1 din Legea 340/2004, în vigoare în prezent.

În această dublă calitate prefectul avea obligația de a conduce în mod diligent lucrările comisiei județene și de a cunoaște situația juridică a terenurilor pentru care a emis acte de recunoaștere a proprietății pentru particulari. Calitatea Prefectului de conducător al lucrărilor C. Județeană de F. F. nu poate fi disociată de cea de reprezentant al Guvernului în teritoriu. Nici în exercitarea prerogativei recunoscută de art.III din Legea nr.169/1997, anume de a solicita anularea actelor emise cu încălcarea legislației speciale, P. nu se poate afirma ca un simplu terț în raport de actele emise de C. Județeană de F. F. pe care o conduce.

Răspunsurile Prefectului-reclamant la proba cu interogatoriu, administrată în cauză, anume că nu intra în sarcina Prefectului cunoașterea situației juridice a terenului la data emiterii actului, confirmă susținerile petentei și anume că începând cu anul 1999, prin hotărâri succesive de guvern, operațiuni de predare primire, scriptic realizate, inserate în protocoale aferente, statul efectua operațiuni de atestare a domeniului său cu privire la terenul unui particular, teren atribuit anterior prin Hotărârea nr.414/1996 valabilă și necontestată până la acel moment.

Se va reține așadar că actele administrative și normative adoptate și emise ulterior hotărârii contestate nu pot conduce la concluzia nulității acesteia, cauza de nulitate a actului trebuind să fie contemporană cu momentul emiterii actului administrativ.

Instanța mai reține faptul că în patrimoniul pârâtei, în baza acestei hotărâri administrative emise de C. Județeană de F. F., s-a născut un drept de proprietate necontestat vreme de 14 ani.

Pârâta a obținut autorizații și avize de construire pentru acest teren, astfel cum s-a arătat anterior și și-a înscris în anul 2000 acest drept în cartea funciară, fără impedimente la înscriere chiar și la nivelul anului 2000, realizând astfel publicitatea dreptului său de proprietar.

Conform susținerii pârâtei coroborată cu răspunsul echivoc al reclamantului la interogatoriu, o altă acțiune având ca obiect anularea actului administrativ ar fi fost introdusă în anul 2000 însă reclamantul a renunțat la judecata acesteia.

În acest context afirmarea pârâtei în calitate de proprietar necontestat vreme de 14 ani până la data promovării cererii de față este un fapt de netăgăduit iar admiterea acțiunii și anularea actului de proprietate al acesteia motivat de faptul că statul a procedat la includerea terenului recunoscut pârâtei în domeniul public constituie o ingerință în dreptul de proprietate al pârâtei.

O atare ingerință nu se justifică decât atunci când este prevăzută de o lege internă previzibilă și accesibilă, urmărește un scop legitim și respectă un raport de proporționalitate între interesul individual și cel general al societății (art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Individuale).

Analiza acestor condiții în speța de față conduce instanța la concluzia că prin anularea actului administrativ contestat o astfel de ingerință nu ar fi de natură să respecte aceste condiții câtă vreme Statul nu s-a afirmat în calitatea sa de proprietar al suprafeței de teren în discuție până la data emiterii actului administrativ contestat, nu a realizat publicitatea dreptului său de proprietate, mai mult decât atât, prin organele sale cu putere decizională a emis un act de proprietate în favoarea unui particular asupra acestui teren și numai ulterior, prin acte cu putere de lege, s-a procedat la includerea, cu caracter neechivoc a aceleași suprafețe de teren în domeniul public.

Instanța reține că analiza nulității actelor de proprietate emise în cadrul procedurilor prevăzute de legile speciale în materia reconstituirii dreptului de proprietate presupune acordarea unei atenții particulare cauzelor care au stat la baza motivelor de nulitate invocate.

Prin prisma unei practici constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța națională are de analizat în ce măsură eventuala anulare a actului juridic prin care s-a recunoscut un drept de proprietate este de natură să aducă atingere principiului securității raporturilor juridice civile și caracterului proporțional al ingerinței statului în dreptul anterior recunoscut.

În hotărârile date în soluționarea cauzelor cu care a fost investită, Curtea a subliniat în mod repetat faptul că incertitudinea juridică creată și întreținută prin aplicarea defectuoasă a legilor restituirii de către autorități este imputabilă acestora și ea nu poate fi perpetuată cu noi repercusiuni asupra unor drepturi recunoscute.

Astfel în cauza I. C. c. României(Cererea nr._/03) Curtea „observă că, la momentul reconstituirii dreptului de proprietate al tatălui reclamantului și al punerii în posesie a acestuia asupra terenului, și anume în 1992, comisia locală era singura competentă să stabilească amplasamentul terenului asupra căruia trebuia să fie reconstituit dreptul reclamantului (G. împotriva României, nr._/98, pct. 39, 16 septembrie 2003 și Hauler împotriva României, nr._/01, pct. 21, 34-36, 12 iulie 2007). Prin urmare, era sarcina acesteia să se asigure că terenul respectiv făcea într-adevăr parte din patrimoniul comunei și că aparținuse într-adevăr antecesorilor tatălui reclamantului. De asemenea, comisia județeană a confirmat existența terenului de 194 ha în patrimoniul comunei Oarja. Prin urmare, Curtea constată că autoritățile administrative au avut ocazia să verifice dacă sunt într-adevăr îndeplinite condițiile pentru eliberarea titlului de proprietate și să prevină crearea unui drept de proprietate contrar legii (Gashi împotriva Croației, nr._/05, pct. 39, 13 decembrie 2007, I. citată anterior, pct. 50).39. După reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, tatăl reclamantului, iar apoi reclamantul însuși, după actul de donație, puteau spera în mod legitim să beneficieze în mod pașnic de dreptul de proprietate. Unsprezece ani mai târziu, perioadă în care reclamantul și tatăl acestuia au exploatat împreună terenul, autoritățile locale au inițiat demersuri pentru clarificarea situației juridice a terenului.40. În plus, Curtea consideră că era sarcina autorităților locale și județene, competente să asigure reconstituirea efectivă a dreptului de proprietate al reclamantului, să aducă la cunoștința acestuia, printr-o decizie formală, motivele modificării amplasamentului terenului său, și să facă demersurile necesare pentru a se asigura că dreptul de proprietate valabil al acestuia, recunoscut în temeiul Legii nr. 18/1991, este concret și efectiv (mutatis mutandis, I. și I. împotriva României, nr._/03, pct. 31, 12 octombrie 2006 și G. împotriva României, nr. 2611/02, pct. 52, 28 iunie 2007).41. În această privință, Curtea observă că art. II din Legea nr. 169/1997 prevedea că modificările aduse Legii nr. 18/1991 nu puteau aduce atingere drepturilor de proprietate deja reconstituite cu respectarea prevederilor acestei din urmă legi. P. modificarea situațiilor juridice create, se putea invoca doar nulitatea absolută a actelor eliberate unor persoane fizice, pentru nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 18/1991. Prin urmare, constatarea nulității absolute constituia actul prealabil adoptării oricărui nou act juridic în temeiul noii legi, pentru a asigura o coerență în aplicarea dispozițiilor legale. Or, în cauză, spre deosebire de cauza I. citată anterior, instanțele naționale au anulat atât actul administrativ de atribuire în domeniul comunei Oarja a terenului de 194 hectare, din care făcea parte terenul în litigiu cu suprafața de 1,30 hectare, cât și titlul individual de proprietate asupra acestui teren, emis în favoarea tatălui reclamantului. Cu toate acestea, titlul de proprietate al lui D.I. a fost eliberat înainte de pronunțarea nulității absolute a titlului reclamantului, deci cu încălcarea dispozițiilor legale menționate anterior.42. Curtea poate accepta că anularea deciziei în partea cu privire la terenul de 194 ha era necesară pentru a se asigura reconstituirea dreptului de proprietate al locuitorilor din B., în lipsa căreia aceștia din urmă ar fi putut, de asemenea, să se plângă de o încălcare a dreptului lor de proprietate, în măsura în care aveau dreptul să li se elibereze titluri de proprietate (a contrario Gashi citată anterior, pct. 40). Cu toate acestea, Curtea reamintește că a hotărât că atenuarea anumitor încălcări nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporționate (a se vedea, mutatis mutandis, Pincová și Pinc, nr._/97, CEDO 2002‑VIII, pct. 58, și R. împotriva României, nr._/03, pct. 25, 19 octombrie 2006) și că erorile autorităților administrative nu trebuie suportate exclusiv de către particularii în cauză. Beneficiarul unui titlu administrativ de proprietate, care s-a aflat în posesia unui teren timp de unsprezece ani și al cărui titlu a fost anulat după cincisprezece ani, cum este situația în cauză, nu trebuie să suporte consecințele sistemului administrativ instituit, care a condus, în cauză, la coexistența, cel puțin până la momentul anulării titlului reclamantului, a două titluri administrative asupra aceluiași teren, aducând astfel atingere principiului securității raporturilor juridice.43. Curtea reamintește că a examinat deja în alte cauze problema anulării de către instanțele interne, după mai mulți ani, a unor titluri de proprietate eliberate de autorități sau a unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu autoritățile. Indiferent că este vorba despre aplicarea legislației specifice privind repararea nedreptăților comise de un fost regim sau despre atribuirea ori vânzarea unui bun de către autorități în temeiul dispozițiilor legale de altă natură, Curtea a luat întotdeauna în considerare, ca un criteriu esențial în examinarea proporționalității privării, problema responsabilității părților în neregula sancționată prin anularea titlului și caracterul esențial sau, din contră, mai degrabă minor al acestei nereguli (a se vedea, printre altele și mutatis mutandis, Velikovi și alții împotriva Bulgariei, nr._/98,_/99,_/99,_/99,_/99,_/99,_/00,_/01 și 194/02, pct. 186, 15 martie 2007; Gashi împotriva Croației, nr._/05, pct. 33-40, 13 decembrie 2007, I. împotriva României, nr. 164/02, pct. 38, 10 martie 2009, Toșcuță și alții împotriva României, nr._/03, pct. 38, 25 noiembrie 2008, și C. împotriva României, nr. 3076/02, pct. 92, 31 martie 2009).44. În cauză, Curtea nu observă existența unor elemente care să conducă la concluzia că respectivul comportament al reclamantului s-ar afla, într-o oarecare măsură, la originea anulării titlului acestuia de proprietate (a se vedea, a contrario, cauza E. și M. T. împotriva României, nr._/03, decizia de inadmisibilitate din 12 ianuarie 2010).45. Prin urmare, Curtea consideră că anularea titlului de proprietate al reclamantului a fost justificată în mod exclusiv prin fapte imputabile autorităților și fără să i se acorde o oarecare despăgubire sau să i se propună un teren echivalent (a se vedea Toșcuță și alții împotriva României, nr._/03, pct. 38, 25 noiembrie 2008).”

În cauza Toșcuță c. României(Cererea nr._/03): „Curtea observă că reclamanții dețineau două titluri de proprietate emise în 1993 și, respectiv, 1995, titluri care au fost anulate cu privire la terenurile de 2 500 m² și 6 581 m² în urma unei proceduri judiciare soluționate prin hotărârea definitivă din 7 martie 2003 a Curții de Apel București. (…) 34. Curtea reamintește că o privare de proprietate care intră sub incidența acestui articol poate fi justificată doar dacă se demonstrează, în special, că aceasta a intervenit pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege. În plus, orice ingerință în folosința proprietății trebuie să răspundă criteriul proporționalității. Un echilibru just trebuie să fie păstrat între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Interesul de a asigura un astfel de echilibru este inerent întregii convenții. Curtea amintește, de asemenea, că echilibrul care trebuie păstrat va fi distrus dacă individul vizat suportă o sarcină specială și exorbitantă [Brumărescu împotriva României (GC), nr._/95, pct. 78 și 79, CEDO 1999‑VII].35. În speță, aceasta observă că titlurile de proprietate ale reclamanților au fost anulate pe motiv că, la emiterea acestora, comisia municipiului nu ținuse seama de hotărârea din 15 decembrie 1995 a Tribunalului București, care recunoscuse parohiei dreptul de proprietate asupra terenurilor în litigiu (supra, pct. 22). Hotărârea respectivă era ulterioară datelor titlurilor de proprietate ale reclamanților (supra, pct. 8, 9 și 13). Prin urmare, Curtea se îndoiește de relevanța motivelor formulate de instanțele naționale.36. Mai mult, hotărârea din 15 decembrie 1995 a fost pronunțată într-o procedură în care reclamanții nu fuseseră părți. De altfel, tribunalul a reținut, în hotărârea din 11 aprilie 2002, că decizia în cauză nu era opozabilă celorlalți pârâți, inclusiv reclamanții.37. În măsura în care instanțele intenționau să impute comisiei municipiului faptul că nu a ținut seama de existența unei plângeri împotriva unei decizii administrative, Curtea consideră că era obligația comisiei să verifice dacă cerințele impuse de lege, inclusiv cele cu caracter procedural, erau îndeplinite înainte de a emite titlurile în cauză (a se vedea, mutatis mutandis, D. împotriva României, nr._/02, pct. 40, 6 decembrie 2007).38. Prin urmare, Curtea consideră că anularea titlurilor de proprietate ale reclamanților a fost justificată exclusiv prin fapte imputabile autorităților și fără ca reclamanților să li se acorde vreo despăgubire sau să li se propună un teren echivalent.39. Prin urmare, chiar dacă s-ar putea demonstra că privarea de proprietate a servit unei cauze de interes public, Curtea consideră că echilibrul just nu a fost păstrat și că reclamanții au suferit un prejudiciu special și exorbitant prin faptul că au fost privați nu numai de dreptul de folosință asupra celor două terenuri, ci și de orice despăgubire sau măsură reparatorie în această privință.”

În lumina acestor statuări și în raport de situația de fapt anterior reținută de instanță, respectiv de împrejurarea că regimul juridic al terenului la data emiterii hotărârii atacate nu era stabilit în mod lipsit de echivoc ca fiind proprietate de stat, că toate actele administrative emise anterior îl atestau ca fiind în proprietatea pârâtei (în fapt a asociației intercooperatiste din care aceasta s-a desprins) ca urmare a unui schimb de terenuri necontestat, că era de datoria autorității emitente a actului, respectiv C. Județeană de fond funciar Iași prin Prefect să verifice și să stabilească situația juridică a terenului anterior constituirii dreptului de proprietate, că nu se poate reține culpa sau reaua credință a pârâtei în toată această succesiune de acte administrative care au condus în final la recunoașterea dreptului său, cererea în constatarea nulității absolute a actului va fi respinsă deoarece ingerința presupusă de constatarea nulității absolute apare în mod evident ca disproporționată, generată în mod exclusiv de modalitatea defectuoasă în care autoritățile au gestionat procedura de înființare și atestare a patrimoniului pârâtei.

În raport de soluția de respingere dată cererii principale o soluție similară va primi și cererea în interes alăturat reclamantului, formulată de intervenientă.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, soluția dată cererii se va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecatăși se va lua act de faptul că intervenienta și pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.”

♦♦♦

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. Județului Iași și Stațiunea de C. și Dezvoltare pentru Creșterea B. D., care au formulat critici de nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului declarat, P. Județului Iași a arătat în esență faptul că Hotărârea nr.414/27.06.1996 a fost emisă de C. Județeană de F. F. Iași cu depășirea atribuțiilor legale. Pârâta C. Județeană de F. F. I. nu avea nici la momentul adoptării Hotărârii nr.414/27.06.1996 și nu are nici în prezent competența de a reîntregi patrimoniul societăților comerciale, ci doar competența de a constitui sau reconstitui dreptul de proprietate în favoarea persoanelor îndreptățite (Legea nr. 18/1991 cu modificările ulterioare, HG nr. 131/1991 în vigoare la data adoptării Hotărârii nr.414/27.06.1996, HG nr. 890/2005 în vigoare în prezent).

Recurentul precizează că în cazul de față nu există o documentație din care să rezulte cum s-a constituit societatea comercială pârâtă, nu există o anexă 14c validată de C. Județeană de F. F. Iași și nici propunerea din partea Comisiei municipale de fond funciar cu privire la atribuirea acestui amplasament, ceea ce duce la concluzia că nu a fost respectată procedura specială prevăzută de lege.

Recurentul P. Județului Iași învederează faptul că potrivit anexei nr. 2c) din Hotărârea de Guvern nr. 35/2006 suprafața de teren atribuită în beneficiul pârâtei constituie domeniul public al statului care se află în administrarea Stațiunii de C. Dezvoltare pentru Creșterea B. D.. Faptul că terenul atribuit pârâtei face parte din domeniul public al statului rezultă si din raportul de expertiză efectuat în cauză.

Ori, potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată, terenurile care fa parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public.

Recurentul arată în continuare faptul că instanța de fond nu analizat faptul că Hotărârea nr.414/27.06.1996 nu poate ține loc de titlu de proprietate. De asemenea, C. Județeană de F. F. I. și-a depășit competențele întrucât nu avea atribuția de a stabili amplasamentul și de a pune în posesie, sens în care sunt invocate disp. Art. 6 din HG nr. 890/2005.

P. motivele arătate, recurentul P. Județului Iași solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile în sensul admiterii acțiunii formulate.

Stațiunea de C. și Dezvoltare pentru Creșterea B. D. a arătat în motivele de recurs invocate faptul că instanța de fond a interpretat greșit probele administrate în cauză.

Din actele de înființare a societății pârâte de constată faptul că aceasta urma să dobândească de la unitatea mama doar un capital de 3.500.000 lei stabilit potrivit activului și pasivului din anexa nr.1 la prezenta. Ori, Anexa nr. 1 nu cuprinde decât elemente de activ, pasiv și capital social reprezentând mijloace și cheltuieli pentru investiții în curs, fără a include teren și construcții.

Apreciază recurenta că este inadmisibil să se stabilească retroactiv trecerea în proprietatea pârâtei a suprafetei de_ mp.

Recurenta precizează că terenul în suprafață de_ mp menționat în hotararea atacată nu a făcut obiectul unui schimb de terenuri la data de 10.10.1990, respectiv anterior apariției Legii nr. 18/1991 între intervenienta SCDCB D. si CAP A. conform actului de schimb din data de 10.10.1990.

Recurenta apreciază că actul de schimb nr._/10.10.1990 încheiat între intervenienta SCDCB D. si CAP A. trebuie analizat cel puțin din două aspecte: acela de a se stabili dacă schimbul de terenuri a avut loc sau nu și pe de altă parte legalitatea ajungerii în proprietatea pârâtei a suprafetei de teren în litigiu.

Ori, procesul verbal de schimb nu a fost avizat de Ministerul Agriculturii, așa cum impuneau disp. Art. 32 lit. b din Legea nr. 59/1974.

Mai mult, conform procesului verbal încheiat, schimbul urma a se face pentru organizarea teritoriului ambelor unități administrative, iar nu pentru a fi dat în asociație cu pârâta.

Învederează recurenta faptul că acel schimb nu s-a mai realizat, împrejurare care rezultă și din adresa nr. 5334/28.09.2011 a Primăriei A..

Recurenta subliniază faptul că terenul în suprafata de_ mp este proprietate de stat aflat în domeniul public și dat în administrare SCDCB D. prin Decretul Consiliului de Stat nr. 170/1981, ca terenul în litigiu a fost și este proprietate de stat aparținând domeniului public, că schimbul de terenuri nu s-a materializat, că CAP A. ca membră a AEICPS H. nu a predat și/sau nu a participat la capitalul social al acesteia cu vreo suprafata de teren. Arata ca parata a deținut terenul în litigiu dintr-o simplă întâmplare, apoi prin fraudă a obținut avize, autorizații și în final titlu de proprietate.

Solicită în consecință admiterea recursului.

Intimata . SA a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamantul P. Județului Iași, cât și la recursul declarat de intervenienta Stațiunea de C. și Dezvoltare pentru Creșterea B. D. prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Intimata precizează faptul că în mod corect instanța de fond a analizat obiectul cererii de chemare în judecată, precum și cauza juridică a demersului judiciar.

Instanța de judecată nu a fost învestită cu analiza modalității de înființare a autorului pârâtei, ci cu analiza legalității Hotărârii nr. 414/1996 emisă de C. Județeană de F. F. Iași.

Se arată că prevederile legale invocate de instanța de fond fac dovada legalității trecerii unui teren în proprietate privată. Invocând prevederile art. 26 din Legea nr. 18/1991, instanța de fond a surprins corect împrejurarea că terenurile aduse anterior de cooperativă în asociatie devin proprietatea societăților comerciale pe acțiuni.

Intimata precizează că Hotărârea recurată nu „constituie”un drept de proprietate privată ci amendează Decizia nr. 276/1991, act emis de P. I. prin care a fost înființat International Complex Service SA. Art.1 din Hotărârea 414/1996 menționează „Pe data constituirii . SA I. trec în proprietatea acesteia următoarele suprafete de teren, cu toate drepturile revenite din calitatea de proprietar:_ mp la sediul unității din Iași, Calea Chișinăului nr. 45.”

Ori data constituirii International Complex Service SA, autorul intimatei, este cea menționată în cuprinsul Deciziei nr. 276/1991, respectiv, „Cu data de 1 aprilie 1991 se înființează Societatea Comercială International Complex Service SA I.”.

Rezultă că transmiterea dreptului de proprietate privată produce efecte de la data constituirii Societatii Comerciale International Complex Service SA I., iar nu de la data emiterii Hotărârii nr. 414/1996 de către C. Județeană de F. F. Iași.

Intimata precizează căinstanța de fond a dat relevanță probelor existente la dosarul cauzei care atestă recunoasterea de către reclamant a dreptului de proprietate privată asupra suprafetei de teren în discuție, anterior datei procesului verbal de schimb, precum și recunoasterea efectivității Procesului verbal de schimb din data de 10.10.1990 în privința terenului în discutie.

Intimata afirmă că din probele administrate in cauză rezultă că terenul în litigiu este proprietate particulară, chiar anterior momentului Procesului verbal de schimb din 10.10.1990.

Astfel, calificarea terenului ca proprietate privată este atestată în mod expres prin emiterea Avizului privind proiect „studiu de amplasament pentru Centru tehnic service Oltcit I. din data de 26.09.1990, Acordul unic emis de Prefectura Județului I. la data de 17.08.1990 către Beneficiarul AEIAICPS H., Autorizatia nr. 269/01.10.1990 emisă de reclamantul Prefectura Județului I. pentru construirea Centrului Tehnic Service I..

De asemenea, prin Adresa nr._/13.09.1990, Direcția Generală pentru Agricultură și Industrie Alimentară I. – Oficiul de Cadastru și Organizarea Teritoriului atestă că terenul respectiv avea categoria de folosință „curti-construcții”, că respectiva suprafata se găsea în „zona industrială I.” și că același teren se găsea „în folosința AEIAICPS H..”

Învederează intimata faptul că instanța de fond a aplicat corect principiul de drept nemo auditur porpriam turpitudine allegans, menit să prevină un comportament abuziv al unui subiect de drept care invocându-și propria greșeală, solicită instanței de judecată sancționarea altui subiect de drept pentru atare culpă.

În concluzie, intimata arată că la momentul septembrie 1990 terenul în discuție era proprietate privată, la data de 10.10.1990 are loc schimbul între Statiunea D. și CAP A., Stațiunea D. predând efectiv suprafata de teren de_ mp. Din acel momet suprafata de teren a fost stăpânită inițial de CAP A., apoi de autorul intimatei și de intimată.

Prin Decizia nr. 276/1991, reclamantul P. Județului I. decide înființarea ICS, autorul intimatei, stabilind inclusiv compunerea patrimoniului acestei societăți.

Prin Hotararea nr. 414/1996, C. Județeană de fond funciar I. decide să corecteze omisiunea intervenită la momentul emiterii Deciziei nr. 276/1991, menționând că transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafetei de teren în discuție operează de la data înființării ICS.

Arată că în anul 2000, dreptul de proprietate au autorului intimatei este înscris în cartea funciară, că abia în anul 2006 prin HG nr. 35/2006 se atestă pentru prima oară că aceeași suprafata de teren ar fi domeniu public.

Față de toate aspectele invocate în întâmpinare, intimata solicită respingerea recursurilor formulate de P. Județului Iași și Stațiunea de C. și Dezvoltare pentru Creșterea B. D..

În drept, sunt invocate disp. Art. 115 și urm. C.proc.civ. și textele de lege invocate în cuprinsul întâmpinărilor formulate.

♦♦♦

Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul constată că recursurile formulate de recurenții P. Județului Iași și Stațiunea de C. și Dezvoltare pentru Creșterea B. D. sunt întemeiate pentru considerentele ce succed:

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul P. Județului Iași a solicitat să se constate nulitatea absolută a Hotărârii nr.414/27.06.1996 emisă de C. Județeană de F. F. Iași, invocând următoarele critici de nelegalitate: hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 29 din Legea nr. 18/1991 și art. 26 din HG nr. 131/1991, C. Județeană de F. F. Iași și-a depășit atribuțiile, la data emiterii actului terenul era proprietatea publică a statului aflat în administrarea Stațiunii de C. și Dezvoltare pentru Creșterea B. D..

Potrivit dispozițiilor art.III alin.1 litera b) din Legea 169/1997 (1) Sunt lovite de nulitate absolutã, potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, urmãtoarele acte emise cu încãlcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991: b) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, orașelor sau municipiilor.

Prin Hotărârea nr. 414/27.06.1996 emisă de C. Județeană de F. F. Iași s-a hotărât că la data constituirii S.C. International Complex Service S.A. Iași trece în proprietatea acesteia suprafața de teren de 4,0065 ha teren situat în mun.Iași ..

Cu privire la regimul juridic al terenului în suprafață de 4,0065 ha menționat în hotararea atacată, Tribunalul reține:

Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 170/30.06.1981 a fost înființată Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Cresterea B. D., ..

Prin Protocolul din data de 18.08.1981 (f.269 fond), încheiat în baza Decretului nr. 170/1981, Întreprinderea Agricolă de Stat I. a predat și Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Cresterea B. D. a preluat activitatea de producție și economico-financiară potrivit anexelor întocmite și semnate. Totodată s-a întocmit și predat și planul economic pentru cercetare și producție pentru anul 1982, din care rezultă existența suprafeței de 714 ha teren și modul de folosire a terenului.

Prin Procesul verbal din data de 3.12.1981 încheiat între IAS I. și Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Cresterea B. D. în prezența delegaților Trustului Ias și OCOTA I., s-a procedat la predarea de catre IAS I. și preluarea de catre Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Cresterea B. D. a suprafetei totale de 714,34 ha din care: 535,22 ha arabil, 101,03 ha pășune, 49,16 ha fânețe, 3,77 ha tufăriș, 0,68 ha apă, 3,22 ha drumuri, 17,85 ha curți-construcții, 3,12 ha teren neproductiv.

Din acest proces verbal rezultă că Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Cresterea B. D. a primit pe raza Municipiului I. în Tarlaua 189 . 13,64 ha.

Conform raportului de expertiză efectuat de către domnul expert R. D., suprafata de 4,0065 ha teren ce face obiectul Hotărârii nr. 414/27.06.1996 face parte din suprafata de 13,64 ha, . 189.

Acest teren a fost regăsit de expert menționat în registrele posesorilor la nivelul anului 1977 și anul 1991 sub două numerotări cadastrale diferite (ca urmare a întocmirii unui nou plan cadastral al municipiului Iași, în anul 1990).

Astfel, în registrul posesorilor pentru anul 1977 terenul, situat în T 189 . ca posesor IAS Iași cu mențiunea, olografă în acest registru, „trecut la D. p-v 1981”. În anul 1991, același teren, renumerotat din punct de vedere cadastral, în T10 . având ca posesor pe intervenienta SCDCBD, prin bararea ca posesor a IAS Bucium.

Evidența cadastrală a rămas la nivelul anului 1990 dată de la care registrele cadastrale nu au mai fost operate modificări.

Tribunalul reține că suprafata în litigiu a fost în administrarea IAS Bucium, iar din anul 1981 a trecut în administrarea Stațiunii de C. D., în baza Protocolului din 18.08.1981 și a Procesului verbal încheiat între IAS I. și Stațiunea de C. D. la data de 3.12.1981.

Conform Constituției din 1968 și Legii nr. 59/1974, acest teren a constituit în perioada socialistă teren proprietate de stat, aflat în administrarea celor două instituții susmenționate. La acea dată, proprietatea statului nu era diferențiată în proprietate publică și privată.

Art.34 din Legea 18/1991, forma în vigoare la data emiterii hotărârii contestate prevede că„ terenurile proprietatea statului sînt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente pînã la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidenta al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice. Terenurile proprietate de stat administrate de institutele și stațiunile de cercetãri științifice, destinate cercetãrii și producerii de semințe și material sãditor din categorii biologice superioare și animalelor de rasa, aparțin domeniului public și rămân în administrarea acestora.”

Așadar, terenul în discuție constituia la data emiterii hotărârii contestate teren proprietate de stat aflat scriptic în administrarea Stațiunii de C. D..

Prin adresa nr._/12 iunie 1992, Oficiul de Cadastru și Organizarea teritoriului I. comunică către Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Cresterea B. D. faptul că, conform lucrării de cadastru întocmită în anul 1989, terenul situat în cvartalul 10 parcelele 4606/3, 4606/4 și 4510 este proprietate de stat aflat în administrarea operativă a Stațiunii de C. pentru cresterea bovinelor D..

De asemenea, adresa nr. 1526/11.05.2000 a Oficiul de Cadastru și Organizarea teritoriului I. confirmă același aspect.

Faptic, la nivelului anului 1990, acest teren a fost luat în posesie de Asociația Economică Intercooperatistă pentru Activități Industriale, Construcții și Prestări Servicii H. (AEIAICPS H.), din care a derivat . SA I.. La data de 01.10.1990, AEIAICPS H. obține autorizatia de construire nr. 269.

Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, acest teren a făcut obiectul Procesului verbal de schimb nr._ încheiat între Stațiunea de Cercetări pentru creșterea bovinelor D. și CAP A. la data de 10.10.1990, prin care Stațiunea de Cercetări D. predă la CAP A. suprafata de 4 ha teren arabil în tarlaua nr. 189, . M.. I., iar Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Cresterea B. D. primește de la CAP A. suprafata de 4 ha teren arabil în tarlaua 69, . raza .> Cu privire la procesul verbal de schimb, intimata Stațiunea de C. Dezvoltare pentru cresterea bovinelor D. a formulat apărări de fond arătând că schimbul de terenuri nu a avut loc și a lipsit avizul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

Tribunalul reține că nulitatea actului juridic poate fi valorificată pe calea unei simple apărări de fond, nefiind necesară formularea unei cereri în sensul constării nulității actului juridic.

Analizând valabilitatea actului de schimb intervenit între Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Creșterea B. D. și CAP A., Tribunalul reține că în conformitate cu art. 32 lit. b din Legea nr. 59/1974 privind fondul funciar, lege în vigoare la data încheierii procesului verbal, schimbul de terenuri dintre diferiți deținători, altele decât cele dintre cooperativele agricole de producție și persoane fizice se făcea cu aprobarea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

Tribunalul notează că acest schimb a fost efectuat între Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Creșterea B. D. și CAP A.. Acest schimb a fost aprobat din partea CAP A. de adunarea generală la data de 28 februarie 1990, așa cum rezultă din avizul O.C.O.T. I., și a fost semnat de președintele CAP ing. Tagarcea I., iar din partea SCCB D. a fost semnat de ing. Badilita I., directorul stațiunii. Așadar, la încheierea actului de schimb nu a existat avizul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, condiție de fond obligatorie pentru valabilitatea actului juridic.

Analizând acest proces verbal de schimb în considerentele Sentinței civile nr. 324/31.10.2011, Curtea de Apel I. a apreciat că „acesta nu a fost finalizat într-o formă juridică de natură a schimba în mod legal regimul juridic al suprafetei de 4 ha aflată în proprietatea publică a statului și administrarea pârâtei Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Creșterea B. D..

Dobândirea de către AEIAICPS H. a unei autorizații de construire pe o suprafață de teren pe care nu dobândise un drept propriu în condițiile legii, a înscrierii acestei suprafețe în evidențele proprii privind terenurile deținute comunicate D.G.A.A. I., respectiv a transmiterii acesteia către entitățile nou înființate/reorganizate, care au procedat și la întabularea lui în cartea funciară nu pot fi opuse deținătorului unui drept de proprietate publică asupra acestui teren – actualmente pârâta Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Creșterea B. D.”.

Tribunalul reține că aceste considerente se impun în prezenta cauză cu putere de lucru judecat.

Conform Anexei 2c din Hotărârea de Guvern nr. 35/2006 privind înființarea unor stațiuni de cercetare dezvoltare agricolă în domeniul zootehniei prin reoganizarea unor stațiuni de cercetare și producție agricolă din domeniul zooteniei suprafata de teren în litigiu constituie domeniu public al statului care se află în administrarea Stațiunii de C. pentru Cresterea B. D.. Din tabelul anexă 2c rezultă că suprafața de teren situată în Municipiul Iași din tarlaua 189, . de folosință „arabil” identificată ca teren din domeniul public al statului s-a dat în administrarea Stațiunii de C. Dezvoltare pentru Cresterea B. D..

Reclamanta . SA a invocat excepția de nelegalitate a Anexei 2c Hotărârii Guvernului nr. 35/2006, cât și a H.G. nr. 390/2011 cu referire la Anexa 2, în privința tarlalei 189 . I., ce a fost preluată odată cu abrogarea HG nr. 35/2006.

Prin Sentința civilă nr. 324/31.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, devenită irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2984/14.06.2014 (f. 188 vol II), acțiunea reclamantei . SA, succesoarea S.C. International Complex Service S.A. Iași, a fost respinsă.

Cele două instanțe au stabilit definitiv și irevocabil că „din succesiunea actelor ce reglementează regimul juridic al terenului în litigiu rezultă că acesta s-a aflat în proprietatea statului și administrarea Stațiunii de cercetare și P. pentru Cresterea B. D. încă din 1981, și a rămas în domeniul public al statului prin HG nr. 1284/1990 și actele normative și administrative ce au fost adoptate succesiv, până la adoptarea HG nr. 390/2011, emisă în baza Legii nr. 45/2009, nefiind emis vreun act administrativ de același rang, care să opereze vreo modificare a regimului juridic al tarlalei 189, . de 4 ha asupra căreia petenta . SA București pretinde că ar deține un drept de proprietate propriu.”

În conținutul raportului de expertiză s-a reținut că H.G. nr. 35/2006 prin anexa 2c) confirmă includerea în totalul de 584,52 ha a parcelelor din M.. I. tarlaua 189, iar suprafata în litigiu de 4,0065 ha înscrisă în Hotărârea nr. 414/27.06.1996 a Comisiei Județene de F. F. Iași face parte integrantă din suprafața de 634 ha menționată în Hotărârea Guvernului nr. 517/1999 prin care s-au stabilit suprafetele de teren din domeniul public al statului necesar pentru cercetare și productie, în anexa 1, la poziția 71 fiind menționată Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Cresterea B. D., județul Iași cu suprafata totală de 634 ha, din care 584 ha pentru cercetare și producție și 50 ha pentru producție.

La Capitolul Concluzii al Raportului de expertiză, expertul tehnic judiciar a concluzionat că suprafata de_ mp menționată în Hotărârea nr. 414/27.06.1996 a Comisiei Județene I. de fond funciar este una și aceeași suprafață de teren cu cea înscrisă în cartea funciară prin Încheierea nr. 9243/2000 și că acest teren este inclus în suprafata de 634 ha menționată în Hotărârea Guvernului nr. 517/1999.

Expertul tehnic judiciar a reținut că scriptic, până în anul 1996 terenul era în proprietatea statului, fără a se lua în calcul schimbul efectuat în anul 1990, iar în anul 2000 terenul a fost inventariat ca făcând parte din proprietatea publică a statului.

Având în vedere succesiunea actelor normative care confirmă includerea suprafetei de teren în litigiu în domeniul public al statului, împrejurarea că actul de schimb din 1990 a fost întocmit cu nesocotirea condițiilor de legalitate impuse sub sancțiunea nulității absolute, tribunalul reține că în speță este incident motivul de nulitate invocat de către reclamant.

Conform dispozițiilor art. 5 alin.2 din Legea nr. 18/1991, republicată terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public.

Conform dispozițiilor art. 136 alin. (49) din Constituția României, bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate, de asemenea, ele pot fin date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.

Față de considerentele expuse tribunalul reține faptul că terenul în litigiu a fost și este proprietate de stat, aparține domeniului public al statului dat în administrarea Stațiunii de C. Dezvoltare pentru Cresterea B. D., astfel nu poate fi constituit dreptul de proprietate în favoarea unor particulari.

Totodată, tribunalul reține și faptul că Hotărârea nr. 414/17.06.1996 este nelegală și sub alt aspect, anume prin faptul că la articolul 2 din acest act se stabilește că prezenta hotărâre ține loc de titlu de proprietate.

Ori, titlul de proprietate ca act administrativ constitutiv de drept de proprietate se emite după o procedură specială stabilită de Legea fondului funciar.

Potrivit dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 18/1991, comisia județeană este autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicțională, iar o hotărâre adoptată de aceasta nu este act constitutiv de drepturi, ci este un act administrativ jurisdicțional.

Titlul de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991 reprezintă actul final și constitutiv al dreptului de proprietate, iar Hotărârea nr. 414/27.06.1996 nu poate ține loc de titlu de proprietate.

De asemenea, nu se poate constitui printr-un act administrativ emis în anul 1996 dreptul de proprietate al pârâtei cu efect retroactiv, începând cu anul 1991.

Constatând că recursurile formulate în cauză sunt întemeiate pentru motivele expuse, tribunalul apreciază că este de prisos analizarea celorlalte motive invocate de către recurenți.

Prin urmare, în temeiul art.312 C.proc.civ., instanța va admite recursul formulat de recurenții P. Județului Iași și Stațiunea de C. și Dezvoltare pentru Creșterea B. D. împotriva sentinței civile nr._/21.10.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o va modifica în parte în sensul că va admite atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea de intervenție în interes alăturat reclamantului formulată de intervenienta Stațiunea de C. și Dezvoltare pentru Creșterea B. D. și va constata nulitatea absolută a Hotărârii nr.414/27.06.1996 emisă de C. Județeană de F. F. Iași.

Văzând și disp. Art. 274 C.proc.civ.,

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenții P. Județului Iași și Stațiunea de C. și Dezvoltare pentru Creșterea B. D. împotriva sentinței civile nr._/21.10.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:

Admite acțiunea formulată de reclamantul P. Județului Iași în contradictoriu cu pârâții C. Județeană de F. F. Iași prin P. Județului Iași, C. Municipală de F. F. Iași prin Primar și S.C. O. F. A. S.A. (fostă S.C. International Complex Service S.A. Iași)

Admite cererea de intervenție în interes alăturat reclamantului formulată de intervenienta Stațiunea de C. și Dezvoltare pentru Creșterea B. D..

Constată nulitatea absolută a Hotărârii nr.414/27.06.1996 emisă de C. Județeană de F. F. Iași, adoptată în beneficiul S.C. International Complex Service S.A. Iași (actualmente S.C. O. F. A. S.A.), pentru suprafața de 40.065 mp teren situat în Iași.

Obligă pârâții în solidar la plata către reclamantul P. Județului Iași a sumei de 702,10 lei și către intervenienta Stațiunea de C. și Dezvoltare pentru Creșterea B. D. a sumei de 2.527,56 lei cu titlu de cheltuielilor de judecată fond reprezentând onorariu de expert.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate care nu contravin prezentei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2015.

Președinte, M. S.	Judecător, A. M. Diuță T.	Judecător, M. A.
	Grefier, I. B.

I.B. 28 Septembrie 2015

Red/tehnored. DTAM

2ex. 10.11.2015

J. fond D. C.

← Fond funciar. Decizia nr. 937/2015. Tribunalul IAŞI		Pretenţii. Decizia nr. 1322/2015. Tribunalul IAŞI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Fond funciar. Decizia nr. 729/2015. Tribunalul IAŞI Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 757/2015. Tribunalul IAŞI Contestaţie la executare. Decizia nr. 785/2015. Tribunalul IAŞI Fond funciar. Decizia nr. 937/2015. Tribunalul IAŞI