Întoarcere executare. Decizia nr. 10/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 10/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 10/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 08 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
Președinte - P. T.
Judecător - A. M. C.
Judecător - E.-C. P.
Grefier - I. A. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10/2014
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe recurentul Z. G. și pe intimatul C. L. V., având ca obiect întoarcere executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recurentul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, după care,
Instanța, în temeiul art. 159 și 1591 alin.4 Cod procedură civilă constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei. Constată recursul formulat și motivat în termen, semnat.
Având în vedere că recurentul a făcut dovada achitării taxei judiciare de 20 lei și timbru judiciar de 0,30 lei puse în vedere prin citație, instanța constată că prezentul recurs este legal timbrat.
Cu privire la proba cu înscrisuri solicitată de recurent, instanța apreciază că aceasta este utilă, concludentă, pertinentă, putând duce la soluționarea cauzei și o încuviințează.
Reținând și faptul că a fost solicitată judecata și în lipsa părților, instanța constată prezenta cauză în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 3340/28.02.2013, pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
„Admite cererea, în parte, formulată de către contestatorul C. L. V., jud. Iași în contradictoriu cu intimatul Z. G. cu domiciliul ales în . și în consecință:
Dispune întoarcerea parțială a executării din ds. ex. nr. 378/2010 al B.E.J. „A. C.” și obligă intimatul să restituie contestatorului suma de 425,03 lei actualizată la data plății efective.
Obligă intimatul să achite contestatorului suma de 45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Ulterior inițierii executării silite, titlul executoriu a fost modificat, în sensul înlăturării obligației de plată a sumei de 425,03 lei pusă inițial în sarcina C. L. V.
Conform somației nr. 378/26.08.2010 emisă de către B.E.J.”A. C.”, suma la care C. L. V. a fost obligat să o achite a fost stabilită la valoarea de 3881,52 lei, compusă din 3216,12 lei debit datorat conform titlului executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 65/CA/2009 a Tribunalului Iași, actualizat prin procesul-verbal nr. 378/26.08.2010 și 665,40 lei cheltuieli de executare conform procesului-verbal nr. 378/26.08.2010 al B.E.J.
În cererea de chemare în judecată și în întâmpinare, în mod eronat se face vorbire de faptul că debitul a fost acoperit prin vânzarea la licitație a autoturismului „Dacia” cu număr de înmatriculare_ .
Astfel, conform procesului-verbal de distribuire din 24.03.2011, din suma totală cu care s-a adjudecat bunul imobil menționat, doar 91,31 lei au fost repartizați pentru stingerea parțială a cheltuielilor de executare avansate în dosarul 378/2010, restul sumei fiind folosită pentru stingerea unor debite din alt dosar de executare, respectiv nr. 248/2010 (fila 39 dosar executare).
Conform procesului-verbal de distribuire din 23.05.2011, diferența sumei de recuperat din dosarul ex. nr. 378/2010, a fost acoperită în urma înființării popririi (fila 58 dosar ex.).
Se constată, așadar, că debitorul este îndreptățit doar la restituirea sumei de 425,03 lei cu privire la care Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 297/2012, a înlăturat obligația acestuia la plată, sumă care urmează a fi actualizată la data plății efective.
Nu se va restitui suma reprezentând cheltuieli de executare, întrucât aceasta oricum urma a fi avansată către B.E.J., pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 65/CA/2009 a Tribunalului Iași, cu privire la diferența de debit care nu a fost înlăturată în urma pronunțării deciziei civile nr. 297/2012 a Curții de Apel Bacău.
Față de situația de fapt reținută, văzând și dispozițiile art. 4041 Cod procedură civilă, instanța va admite cererea, în parte, va dispune întoarcerea parțială a executării din dosarul ex. nr. 378/2010 al B.E.J. „A. C.” și va obliga intimatul să restituie contestatorului suma de 425,03 lei actualizată la data plății efective.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga intimatul să achite contestatorului cheltuieli de judecată (timbru judiciar și taxă de timbru)”
* * *
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul Zeleolenchi G. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență că în cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării silite se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcție de rata inflației cu excepția situației când își găsește aplicarea art. 449 Cod procedură civilă.
Consideră recurentul că în speță, nu a fost desființat titlul executoriu și nici însăși executarea silită. Acest lucru rezultă clar din însuși dispozitivul sentinței recurate care nu face nici o trimitere la cele două aspecte relevate mai sus.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
* * *
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de recurs invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că recursul este neîntemeiat motivat de considerentele ce succed.
În prezenta cauză prin cererea înregistrată sub numărul_ la 29.08.2012 la Judecătoria Iași, contestatorul C. L. V., a solicitat în contradictoriu cu intimatul Zeleolenchi G. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună întoarcerea executării silite efectuate în dosarul nr. 378/2010 al B.E.J. „C. A.”.
Tribunalul constată că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt în cauza dedusă judecății în urma unei analize atente a ansamblului probator administrat și a procedat la o aplicare riguroasă a dispozițiilor legale în materie.
În fapt, Tribunalul reține că prin sentința civilă nr. 65/CA/27.01.2009 a Tribunalului Iași – Secția Comercială și C. Administrativ, a fost admisă, în parte, acțiunea și obligat C. L. V. să-i plătească reclamantului suma de 1.626,79 lei reprezentând contravaloarea celui de-al 13-lea- salariu pentru anul 2005, 172, 76 lei – actualizare pentru cel de-al 13-lea salariu pentru anii 2004-2006, suma de 331,9 lei - decont executor judecătoresc și suma de 93,13 lei reprezentând actualizare pentru suma de 331,9 lei.
Prin decizia nr. 379/CA/15.06.2009 a Curții de Apel Iași - Secția C. Administrativ și Fiscal, a fost respins recursul declarat de către C. L. V. împotriva sentinței civile nr. 65/CA/27.01.2009.
Prin cererea formulată la data de 04.06.2010 creditorul Z. G. a solicitat B.E.J. „A. C.” punerea în executare a titlului executoriu anterior menționat, formându-se dosarul de executare nr. 378/2010, prin încheierea din 13.07.2010 a Judecătoriei Iași, dispunându-se încuviințarea executării silite.
Decizia civilă nr. 379/CA/15.06.2009 a Curții de Apel Iași a fost atacată cu contestație în anulare, ce a format obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel Iași, instanță, care, prin decizia nr. 90/01.03.2010 a anulat decizia civilă nr. 379/15.06.2009 și având în vedere încheierea nr. 3680/30.06.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ a trimis dosarul Curții de Apel Bacău în vederea soluționării recursului împotriva sentinței civile nr. 65/CA/27.01.2009 a Tribunalului Iași.
Prin decizia civilă nr. 297/08.03.2012 a Curții de Apel Bacău – Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal, a fost admis recursul declarat de C. L. V. împotriva sentinței civile nr. 65/CA/2009 a Tribunalului Iași și modificată în parte sentința recurată, în sensul înlăturării obligației pârâtului de plată a sumei de 331,9 lei reprezentând cheltuieli executor judecătoresc, precum și a sumei de 93,13 lei reprezentând actualizarea sumei de 331,9 lei.
Față de situația de fapt reținută Tribunalul constată că justa aplicare a dispozițiilor art. 4041 Cod procedură civilă impunea astfel cum corect a dispus prima instanta admiterea în parte a cererii de întoarcere parțiale a executării silite pornite în baza titlului executoriu (sentința civilă nr. 65/CA/27.01.2009 a Tribunalului Iași).
Instanța de recurs constată ca fiind vădit neîntemeiate susținerile recurentului care a invocat faptul că titlul executoriu nu ar fi fost desființat.
Semnificația noțiunii de „desființare” cuprinsă în dispozițiile art. 404 ind. 1 are ca arie de cuprindere și ipoteza modificării parțiale a titlului executoriu astfel cum este cazul în speța dedusă judecății. Astfel, prin decizia nr. 297/08.03.2012 a Curții de Apel Bacău s-a dispus admiterea recursului declarat de recurentul C. L. V., județul Iași împotriva sentinței civile nr. 65/CA din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul Z. G.,fiind modifică în parte sentința recurată,
În consecință Tribunalul urmează a respinge cererea de recursa în baza art. 312 Cod procedură civilă și a menține sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de intimatul Z. G. împotriva sentinței civile nr. 3340/28.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iasi ,sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08.01.2014.
Președinte, P. T. | Judecător, A. M. C. | Judecător, E.-C. P. |
Grefier, I. A. G. |
Red. P.C.
Tehn. A.G.
2 ex./28.01.2014
Jud. fond: C. A. D.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 34/2014. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 3846/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|








