Legea 10/2001. Decizia nr. 1166/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1166/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 1166/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 30 Iunie 2014

Președinte - M. C.

Judecător - A. M. C.

Judecător - G. C.

Grefier - O. S.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1166/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurenta . și pe intimații P. M.. IAȘI, M.. IAȘI P. P., C. L. IAȘI, C. JUDEȚEANĂ IAȘI DE A. A L. 10/2001 și C. M. IAȘI DE A. A L. 10/2001, având ca obiect legea 10/2001 constatare nulitate absolută parțială act; obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu s-au prezentat părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că a trecut mai mult de 1 an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 29.09.2010, după care:

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare a cererii de recurs.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, declarat de către recurenta . la data de 01.04.2010 împotriva civile nr. 853/25.01.2010 pronunțată de Judecătoria Iași, analizând cu prioritate excepția invocată, tribunalul constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. 1, pct. 2 Cod procedură civilă la data de 29.09.2010, cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de către intimatul P. Municipiului Iași fiind anulată ca netimbrată la data de 12.01.2011. Tribunalul reține că de la această dată nu a mai fost îndeplinit niciun act de procedură, dosarul rămânând în nelucrare mai mult de un an, din vina părților .

Potrivit dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu .

Față de aceste împrejurări, tribunalul consideră întemeiată excepția de perimare, urmând să o admită și, în consecință, să constate perimat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE L.

DECIDE

În temeiul disp. art. 248 Cod Procedură Civilă admite excepția de perimare și, în consecință, constată perimată cererea de recurs formulată de reclamanta . Iași împotriva sentinței civile nr. 853/25.01.2010 pronunțată de Judecătoria Iași .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.06.2014.

Președinte,

C.M.

Judecător,

C.A.M.

Judecător,

C.G..

Grefier,

S.O.

Red./ Tehnored.: C.A.M.. / S.O.

2 ex. / 30.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 1166/2014. Tribunalul IAŞI