Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 479/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 479/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 479/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 07 Octombrie 2013
Președinte - C. D.
Judecător D. M.
Grefier D. C.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 479/2013
Pe rol se află judecarea apelului privind pe apelant ASOCIAȚIA C. DE A. FRUMUȘICA M. - P. PERSOANA ÎMPUTERNICITĂ IONESA M. G., având ca obiect acordare personalitate juridică.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apelul se judecă în condițiile N.C.P.C.
Instanța se declară competentă general,material și teritorial în soluționarea prezentei cauze .
Apelul se află la primul termen de judecată, este declarat în termen, este motivat și nu este timbrat.
Instanța constată că apelantei s-a pus în vedere prin citație achitarea taxei de timbru aferentă apelului, aceasta neconformându-se dispozițiilor, invocă din oficiu excepția netimbrării apelului și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
P. încheierea de ședință din 20.05.2013 pronunțată de Judecătoria Iași s-a dispus respingerea cererii formulată de petenta Asociația C. de A. Frumușica M..
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond a reținut:
P. cererea înregistrată sub numărul_ la Judecătoria Iași, numita Ionesa Marcica G., în calitate de persoană împuternicită să desfășoare procedura dobândirii personalității juridice, a solicitat înscrierea ASOCIAȚIA C. DE A. FRUMUȘICA M. în Registrul asociațiilor și fundațiilor de la grefa instanței.
Cererea a fost legal timbrată.
Au fost invocate dispozițiile O.G. 26/2000.
S-au atașat înscrisuri.
Analizând actele depuse la dosar, instanța a constatat că în conformitate cu dispozițiile art. 4 din OG 26/2000, asociația este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înțelegeri, pun în comun și fãrã drept de restituire contribuția materialã, cunoștințele sau aportul lor în muncã pentru realizarea unor activitãți în interes general, al unor colectivitãți sau, dupã caz, în interesul lor personal nepatrimonial.
Potrivit Actului constitutiv și Statutului asociației depus la instanță, odată cu cererea de dobândire a personalității juridice, scopul asociației menționat în cuprinsul acestor acte a fost cel de obținere de produse animaliere de calitate și de verificare superioară a acestora, respectand toate reglementările legale în vigoare, instrucțiunile Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și ale Uniunii Europene, precum si de exploatare a terenurilor agricole, depozitarea, aprovizionarea, folosirea îngrășămintelor chimice și semințelor destinate suprafețelor de pășune, lucrări de întreținere a pajiștilor pentru realizarea de foloase materiale cu participarea tuturor asociaților la beneficii și pierderi.
Raportat la dispozițiile legale menționate anterior, și anume, acelea care stabilesc că interesul asociaților trebuie să fie unul nepatrimonial, instanța a pus în vedere petentei prin încheierile din data de 22.04.2013 și din 29.04.2013 de a reformula scopul asociației pentru ca acesta să fie în concordanță cu dispozițiile art. 4 din actul normativ menționat anterior.
La dosar au fost depuse la termenul din 20.05.2013, o . acte de către petentă, cuprinzând actul constitutiv și statutul modificat.
Analizând aceste înscrisuri raportat la dispozițiile OG 26/2000, instanța a reținut că petenta nu a procedat la modificarea scopului, în sensul în care i s-a pus acesteia în vedere.
Instanța a făcut aplicarea prevederilor art. ART. 9 (1) din OG 26/2000, care stabilește că în cazul în care cerințele legale pentru constituirea asociației nu sunt îndeplinite, judecãtorul, la expirarea termenului prevãzut la art. 8 alin. (2), îl va cita, în camera de consiliu, pe reprezentantul asociației, punându-i în vedere, în scris, sã remedieze neregularitãțile constatate.
În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. 1 din același text de lege, în cazul în care neregularitãțile nu au fost inlaturate sau, deși legal citat, reprezentantul asociației lipsește în mod nejustificat, judecãtorul va respinge cererea de înscriere prin încheiere motivatã.
Instanța a acordat petentei un termen de judecată, stabilind în încheierile de ședință din data de 22.04.2013 și din 29.04.2013, că se vor reface Actul constitutiv și Statutul astfel cum i s-a pus în vedere prin adresa efectuată.
Pentru aceste considerente, întrucât nu sunt îndeplinite dispozițiile legal în materie, instanța a respins cererea ca fiind neîntemeiată, petenta având posibilitatea introducerii unei alte cereri după remedierea neregularităților.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta Asociația C. de A. Frumușica M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pentru primul termen de judecată din data de 7.10.2013, în baza dispozițiilor art. 114 ind. 1 alin. 5 Cod procedură civilă, s-a dispus citarea apelantei cu mențiunea de a achita taxa de timbru de 9,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Având în vedere că apelanta Asociația C. de A. Frumușica M. nu s-a conformat obligației legale ce-i incumbă, tribunalul face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997, potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
În aceste condiții constatând apelul netimbrat și având în vedere dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul va anula ca netimbrat apelul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția netimbrării apelului.
Anulează ca netimbrat apelul formulat de petenta ASOCIAȚIA C. DE A. FRUMUȘICA M. împotriva încheierii civile din 20.05.2013 a Judecătoriei Iași pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 07.10.2013.
Președinte, C. D. | Judecător, D. M. | |
Grefier, D. C. |
Red: D.C.
Tehn. H.C.
Ex.4/15.11.2013
Judecător fond: L. M. Ș. D.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 210/2015. Tribunalul IAŞI | Expropriere. Sentința nr. 3668/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








