Pretenţii. Sentința nr. 2774/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 2774/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 2774/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 27 Iunie 2014

Președinte - D. M.

Grefier D. M. B.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2774/2014

M. Public a fost reprezentat prin

PROCUROR – M. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții B. V. A. și B. S. și pe pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P. REPREZENTAT DE D.G.F.P. IAȘI, având ca obiect pretenții LG. 221/2009, pentru constatarea din oficiu a perimării.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția perimării.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de formulată de reclamanții B. V. A. și B. S., având ca obiect LG. 221/2009.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 15.10.2010, de când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 ind.1 Cod procedură civilă pentru neîndeplinirea de către reclamanți a obligațiilor dispuse de instanță în sensul de a preciza și de a face dovada bunurilor confiscate a căror contravaloare o solicită și, că de la acea dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina reclamantei.

Văzând că în conformitate cu dispoziția art.248 cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimarea acțiunii de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării acțiunii.

Constată perimată acțiunea formulată de reclamanții B. V. A. și B. S. ambii cu domiciliul la Cabinet avocat F. M. S., din Iași .. P. Curcanu, etaj în contradictoriu cu S. român prin MFP prin DGFP Iași.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi 27.06.2014.

Președinte Grefier

Red. M.D./dact. B.M.D.

2 ex./30.06.2017

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2774/2014. Tribunalul IAŞI