Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 67/2016. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 67/2016 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-01-2016 în dosarul nr. 67/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBIAS:2016:002._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILA Nr. 67/2016
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A.
Judecător C. A.
Grefier I. B.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe apelant E. V. și pe pârât C. ( fostă E. ) R. - G., având ca obiect ordonanță președințială stabilire domiciliu minor; stabilire program vizitare minor, apel declarat împotriva sentinței civile nr._/07.12.2015 a Judecătoriei Iași.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21 ianuarie 2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când;
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/07.12.2015, Judecătoria Iași a admis în parte cererea formulată de reclamanta C. R. G. în contradictoriu cu pârâtul E. V., a stabilit în beneficiul reclamantei următorul program de vizitare a minorei E. A.: o lună în vacanța de vară, cu posibilitatea de a lua minora la locuința sa și a compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Iași și înregistrată sub nr._ la data de 11.05.2014, reclamanta C. R. G. a solicitat ca, pe cale de ordonanță președințială, în contradictoriu cu pârâtul E. V., prin hotărârea ce se va pronunța, să fie stabilită la ea locuința minorei E. A. până la finalizarea dosarului_ al Judecătoriei Iași, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere, iar în subsidiar stabilirea în beneficiul ei a unui program de vizitare a minorei.
În motivarea cererii a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul și în timpul acestei căsătorii s-a născut minora E. A..
Prin decizia civilă nr. 831A/11.09.2013 a Tribunalului București, pronunțându-se definitiv asupra divorțului părților, instanța de judecată a stabilit ca autoritatea părintească față de minoră să se exercite de pârât, cu stabilirea locuinței minorei la acesta. În prezent este înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași dosarul nr._, având ca obiect stabilire domiciliu minor, exercitarea autorității părintești și se impune stabilirea la ea a domiciliului minorei, ea neavând ocazia să se întâlnească decât sporadic cu minora.
În drept au fost invocate prevederile art. 996 N.C.proc.civ.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probelor prin înscrisuri, interogatoriul pârâtului, 2 martori și efectuarea anchetei sociale. Reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, în copie certificată.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâtul a fost legal citat și nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Articolul 996 al. 1 Cod procedură civilă, prevede că „Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Din cuprinsul textului de lege sus-menționat reiese că trei sunt condițiile specifice exercitării acestei proceduri, respectiv aparența unui drept și urgența – condiții specifice, generale și nerezolvarea fondului cauzei – condiție specifică și generală, această din urmă condiție decurgând din caracterul vremelnic al măsurii.
Ordonanța președințială nu are scopul de a rezolva fondul litigiului, urmând ca instanța investită să stabilească, în raport cu probele administrate, în favoarea căruia dintre părți există aparența de drept in cazul in care se solicita stabilirea domiciliului minorilor la unul din părinți. Prin urmare, instanța nu poate să ia, pe calea ordonanței președințiale, măsuri definitive, care să rezolve fondul litigiului dintre părți.
S-a decis pe cale jurisprudențială că în materie de ordonanță președințială, urgența trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice fiecărei caz în parte și, orice susținere trebuie dovedită în condițiile și cu respectarea dispozițiilor legale, în caz contrar, fiind doar simple afirmații de natură a motiva prezenta cerere, dar care nu pot duce la aprecierea lor ca adevărată, fără nici un suport probatoriu adecvat.
Din punctul de vedere al probatoriului, reclamanta pârâtă a dovedit urgența prezentei acțiuni, precum și paguba care s-ar produce dacă ar încerca valorificarea dreptului invocat pe calea unei acțiuni de drept comun, în sensul că urmărește a stabili domiciliul minorei sau măcar a unor legături personale cu aceasta, până la pronunțarea unei hotărâri definitive pe calea dreptului comun, nefiind în interesul acesteia menținerea unei stări de incertitudine.
Instanța de fond a reținut că în prezent minora se află la pârât, că acesta se ocupă de creșterea și educarea ei, se preocupă să îi asigure bunăstarea. Prin probatoriul administrat în cauză, reclamanta nu a făcut dovada că s-au schimbat condițiile care au dus la pronunțarea deciziei civile nr. 831A/11.09.2013 a Tribunalului București, iar simpla afirmație că ea consideră hotărârea inechitabilă nu este un argument pentru a dispune contrar acesteia.
Instanța de fond a avut în vedere că, în speță, ceea ce trebuie reținut este faptul că minora are nevoie de stabilitate și să locuiască cu părintele care are grijă de ea, fără a se exclude celălalt părinte.
Referitor la cererea subsidiară a reclamantei de a avea legături personale cu minora, instanța de fond a reținut că această instituție juridică are ca scop consolidarea raporturilor afective dintre părintele la care nu se află copilul – părinte necustode - și acesta din urmă. Astfel, în realizarea efectivă a acestei legături, trebuie să se țină cont și de durata de timp în care părintele are legături personale cu minora, de interesul manifestat de părinte în acest sens, de vârsta acesteia, de capacitatea de a înțelege nevoia unor legături mai strânse cu mama, specifice vârstei ei.
Art. 262 alin.2 din Noul cod civil prevede „Copilul care nu locuiește la părinții săi sau, după caz, la unul dintre ei are dreptul de a avea legături personale cu aceștia. Exercițiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condițiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului” iar art. 496 alin. 5 din Noul Cod Civil prevede „Părintele la care copilul nu locuiește in mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia”.
Art. 401 din Noul Cod Civil prevede că „In cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.
In caz de neînțelegere intre părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept”.
Așadar, instanța de fond a constatat că programul de vizitare trebuie să țină seama de faptul că în ultima perioadă contactele reclamantei cu minora au fost sporadice, fiind necesar un interval de timp ca minora să se obișnuiască și de faptul că părțile lucrează în prezent în țări diferite, la distanță mare.
În stabilirea unui program de vizitare, instanța de fond a ținut cont de interesul superior al minorei care indică faptul că reclamanta are dreptul de avea legături personale cu aceasta, neexistând motive temeinice de a limita ca acest drept să se desfășoare în prezența pârâtului. Totodată, având în vedere relația conflictuală intensă existentă între părți, desfășurarea programului de vizitare în prezența pârâtului ar împiedica practic desfășurarea unor relații normale mamă – copil.
Astfel, instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei și a stabilit un program de vizitare a minorei în favoarea reclamantei în sensul vizitării minorei o lună în vacanța de vară, cu posibilitatea de a lua minora la locuința sa.
Instanța de fond a dispus compensarea cheltuielilor de judecată și a constatat că părțile nu-și datorează cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii nr._ din 07.12.2015 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul nr._ a declarat apel pârâtul E. V., considerând-o ca fiind netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
Consideră că instanța de fond, în mod nelegal, deși a admis ca probă efectuarea anchetei sociale la domiciliul ambelor părți, nu a mai administrat această probă, pe care o consideră nu numai oportună, ci absolut necesară, mai ales în condițiile în care instanța a admis, in mod nejustificat, că fiica lor E. A., să-și viziteze mama o lună în vacanța de vară, la locuința acesteia.
Apelantul menționează că nu poate să-și lase copilul într-un loc pe care nu îl cunoaște. Nu știe dacă acolo fiica părților are toate condițiile și nici nu știe în ce măsură mama ei se va ocupa de ea sau cu cine va sta când mama este plecata la serviciu pentru că, așa cum reiese din actele depuse de reclamantă, ea are două locuri de munca.
Arată instanței că atunci când erau în Italia, reclamanta venea de două ori pe an sa vadă fetița și primele haine i le-a cumpărat la vârsta de cinci ani. După divorț, i-a cerut să plece cu fata în România pentru ca ea vrea să fie libera pentru bărbatul cu care avea o relație încă din timpul căsătoriei. A plecat într-un alt oraș din Italia și s-a ocupat de creșterea și educarea fiicei lor, oferindu-i toate condițiile și chiar a acceptat ca fosta soție să ia fetița în vizită pentru perioade scurte de timp. La prima vizită de acest gen reclamanta l-a sunat după o zi să vină să iau copilul, la a doua vizita l-a sunat după doua zile, că ea nu poate să doarmă noaptea din cauza fetiței și să vină să o ia. La cea de a treia vizita, care a durat trei săptămâni, fetița s-a întors tulburată, era tăcută, făcea totul parca automat și în tăcere ca un soldat la instrucție. De atunci i-a spus reclamantei că poate să vina ea s-o viziteze pe fetiță, dar nu să o ia la ea și i-a explicat și ce l-a determinat să ia o astfel de decizie.
Apelantul a menționat că fetița nu îi simte lipsa deloc, nu întreabă de ea și nici nu îi spune mamă.
Consideră că pentru fetiță ar fi o traumă să locuiască, chiar și pentru o lună departe de tată și bunica paternă, cu o persoana de care nu este atașată și care în decursul timpului nu s-a manifestat față de ea ca o mamă, după cum reiese din cele relatate mai sus.
Apelantul arată instanței că și în Italia și în România și acum în Anglia fetița a avut condiții materiale deosebite( au locuit in case spațioase, are toate jucăriile pe care și le dorește, haine, aparatură electronica de ultimă generație, vacanțe, etc) și, mai presus de toate, s-a bucurat de toata atenția și dragostea familiei lui.
Consideră că luarea unei masuri provizorii în privința petrecerii vacanței de vară la mamă doar pentru confortul emoțional al mamei ar fi în detrimentul fetiței lor care s-ar vedea lipsita de afecțiunea celor cu care a crescut, într-un mediu nou și necunoscut și cu o persoană față de care se simte stingheră, neinteracționând cu reclamanta, pe care nici nu o numește mamă și care pentru ea este o străină.
La ultimul termen, reclamanta a depus un set de înscrisuri în scopul de a dovedi instanței că are un loc de muncă, dar toate contractele de muncă sunt pe perioadă determinată și au expirat sau urmează să expire, iar contractul care face dovada domiciliului reclamantei este un contract de comodat prin care proprietarul - cu care conviețuiește sora reclamantei(după cum reiese din contractul tradus aflat la dosar) îi acorda acesteia folosința gratuita a acelei locuințe.
Apelantul consideră că instanța de fond nu a depus toate diligențele pentru a se asigura că fiica lor va locui în acea perioadă de o lună de zile, într-un mediu sigur și că o astfel de măsură, chiar și provizorie, ar putea influența negativ dezvoltarea fiicei lor.
Apelantul a solicitat să se aibă în vedere și profilul moral al reclamantei, așa cum reiese și din hotărârea de divorț, precum și faptul că aceasta i-a spus că nu o să muncească niciodată ca să nu-i plătească fetiței pensie de întreținere.
Apelantul apreciază că pentru reclamantă copilul lor nu este decât o ființă asupra căreia consideră ea că are un drept de proprietate și nu a fost atașată de ea niciodată.
Nu a știut ce înseamnă să nu dormi nopțile când e bolnavă, să ai emoții când e vaccinată, să ai emoții în prima zi de școala, să te îngrijorezi când e tristă, să îți asumi obligații pentru creșterea și educarea ei.
Critica hotărârii instanței de fond este determinată și de faptul că, deși reclamanta a solicitat un program de vizitare, nu a pus în vedere reclamantei să depună o propunere de program astfel încât părțile să-și poată spune punctul de vedere în funcție de programul școlar al minorei, de activitățile extrașcolare pe care aceasta le desfășoară și nu în ultimul rând în funcție de preferințele minorei. A mai menționat că structura anului școlar în Anglia este diferită de cea din România.
Față de cele prezentate, a solicitat instanței admiterea apelului, casarea hotărârii instanței de fond și, pe cale de consecință, respingerea cererii formulate de reclamantă.
Intimata nu a depus întâmpinare la dosar dar prin intermediul apărătorului angajat, în concluziile pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de apel.
Analizând apelul de față, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea formulată în cauză, reclamanta C. R. G. a solicitat ca, pe calea ordonanței președințiale, în contradictoriu cu pârâtul E. V., să fie stabilită la ea locuința fiicei părților, minora E. A., până la finalizarea dosarului nr._ al Judecătoriei Iași, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere, iar, în subsidiar, să se stabilească în beneficiul ei a unui program de vizitare a minorei.
Instanța de fond a admis în parte cererea formulată de reclamanta C. R. G. și a stabilit în beneficiul reclamantei un program de vizitare a minorei E. A.: - o lună în vacanța de vară, cu posibilitatea de a lua minora la locuința mamei.
Singura parte care a formulat apel împotriva sentinței este pârâtul.
Acesta nu a invocat în apel motive care țin de admisibilitatea formulării prezentei cereri pe calea ordonanței președințiale, astfel încât tribunalul nu poate analiza aceste aspecte.
Apelantul pârât a criticat programul efectiv și faptul că instanța de fond a aprobat ca mama să ia copilul la locuința ei în perioada vacanței de vară, prezentând aspecte referitoare la modul de comportament a fiecărei părți față de copil.
Nimeni nu contestă faptul că cel care s-a ocupat și se ocupă în mod deosebit și continuu de copil este apelantul pârât. Tocmai de aceea, la divorț, pe cale unei proceduri de drept comun în care s-au administrat pe larg probe, prin decizia civilă nr. 831A/11.09.2013 a Tribunalului București, s-a stabilit ca autoritatea părintească față de minoră să se exercite de către tată, cu stabilirea locuinței minorei la acesta.
Potrivit dispozițiilor art. 401 Cod civil, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu aceștia. Acest drept este expresia principiului constituțional al respectării dreptului la viața de familie, dar și al protecției speciale a drepturilor copilului.
Părintele divorțat păstrează drepturile și îndatoririle părintești, dar exercițiul acestora de către părintele divorțat, căruia nu i-a fost încredințat copilul, suferă anumite limitări și particularități. Acest părinte însă continuă să aibă dreptul la păstrarea legăturilor personale cu minora.
Dispozițiile art. 262 alin. 2 Cod civil, prevăd:” Copilul care nu locuiește la părinții săi sau, după caz, la unul dintre ei, are dreptul de a avea legături personale cu acesta, acest drept urmând a fi însă exercitat în așa fel încât să nu aibă o influență negativă asupra dezvoltării copilului și trebuie să fie respectate condițiile normale în privința întreținerii acestor legături.
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 272/2004: „Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament”.
Analizând interesul minorei E. A. în ceea ce privește stabilirea legăturilor personale cu mama sa, instanța de fond a constatat că programul trebuie să țină seama de faptul că în ultima perioadă contactele reclamantei cu minora au fost sporadice, fiind necesar un interval de timp ca minora să se obișnuiască cu mama ei și de faptul că părțile locuiesc și lucrează în prezent în țări diferite, în Italia și, respectiv, Marea Britanie.
În cauză s-a ținut cont de interesul superior al minorei, de faptul că și reclamanta are dreptul de avea legături personale cu aceasta, nefiind decăzută din acest drept, precum și faptul că între părinți este o relația tensionată, iar desfășurarea programului de vizitare în prezența ambelor părți ar împiedica desfășurarea unor relații normale mamă – copil.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, creată în aplicarea art. 8 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale „din momentul și datorită însăși împrejurării nașterii copilului, între părinți și copil există o legătură constitutivă de viață de familie pe care evenimentele ulterioare nu o pot distruge decât în circumstanțe excepționale”(Cauza Berrehab contra Olandei), legătură personală care reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile care împiedică aceste relații reprezintă o ingerință în dreptul la viața familială”(Cauza Johansen contra Norvegiei).
Curtea Europeană a decis că în executarea unor măsuri care țin de legătura părinților cu copiii trebuie să se țină seama de interesele superioare ale copilului și, în ipoteza în care contactele cu părinții ar risca să amenințe aceste interese sau să aducă atingere drepturilor sale, autoritățile naționale au îndatorirea de a veghea la asigurarea unui just echilibru între toate interesele părților (cauza Ignaccolo-Zenide contra României).
Curtea a denunțat comportamentul părintelui la care copilul locuiește permanent și care se opune la legătura dintre celălalt părinte și minor și a apreciat că statul are obligația de a lua măsurile adecvate și suficiente pentru a fi respectate dispozițiile art. 8(cauza Maire contra Portugaliei).
Chiar dacă minora E. A. este încredințată tatălui care se îngrijește în mod deosebit de ea, ajutat de mama lui-bunica paternă -, totuși, nu s-a stins dreptul mamei și, în aceeași măsură al minorei, de a avea o relație firească, cu mama în afara domiciliului pârâtului, iar sentimentul că și mama dorește să o vadă îi poate da copilei o mai mare siguranță în plan afectiv, ajutând-o în evoluția viitoare.
Nu s-a dovedit că în cauză mama ar fi avut un comportament violent față de minoră sau în prezența ei, că ar afecta prin manifestările sale viața și sănătatea minorei sau că familia surorii ei la care locuiește în prezent ar avea o influență nefastă asupra comportamentului copilului.
Legăturile personale ale mamei și copilului nu se pot derula în condițiile impuse de pârât la domiciliul său, deoarece ar afecta atât programul de viață al părților, cât și pe cel al minorei și ar lipsi de conținut dreptul subiectiv al cărui exercițiu devine formal. În această modalitate nu se poate asigura intimitatea necesară unei relații personale, mai ales că este necesar ca, prin reluarea comunicării, relația minorei cu mama să fie firească.
Prezenta hotărâre are caracter provizoriu și își va produce efectele până ce instanța va pronunța o hotărâre pe calea dreptului comun, unde părțile au posibilitatea să administreze mai multe probe și să-și expună pe larg părerile.
Față de aceste considerente, tribunalul, în baza dispozițiilor art. 480 din Noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul formulat de pârâtul E. V. împotriva sentinței civile nr._/07.12.2015 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o va păstra.
Cu privire la capătul de cerere privind cheltuieli de judecată, tribunalul va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de pârâtul E. V. împotriva sentinței civile nr._/07.12.2015 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o păstrează.
Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată azi, 22.01.2016 în conformitate cu dispozițiile art.396 alin.2 Cod de procedură civilă, iar soluția se va pune la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte Judecător Grefier
A.M. A.C. B.I.
Redactat: A.C../4 ex/
Judecător de fond: C. I., Judecătoria Iași
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 27/2016. Tribunalul IAŞI | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 68/2016. Tribunalul IAŞI → |
|---|
