Rezoluţiune contract. Decizia nr. 749/2015. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 749/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 749/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 749/2015

Ședința publică de la 11 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. C.

Judecător G. N.

Judecător E. V.

Grefier M. P.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe revizuent S. N., revizuent S. A. și pe intimat VULPĂȘIN M., având ca obiect rezoluțiune contract

La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns revizuientii personal si asistati de avocat, lipsind intimatul.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care,

Nemaifiind alte chestiuni prealabile, tribunalul acorda partilor cuvantul la probe.

Revizuientii prin avocat solicita incuviintarea probei cu inscrisuri,

Tribunalul dupa deliberari incuviinteaza pentru revizuienti proba cu inscrisuri.

Nemaifiind alte chestiuni prealabile, tribunalul acorda partilor cuvantul pe cererea de revizuire.

Revizuientii prin avocat solicita admiterea cerererii, aceasta respecta conditiile impuse de lege. Tribunalul s-a pronuntat pe ceva ce nu s-a cerut, in cartea funciara este intabulat tot dreptul de proprietate.

Tribunalul retine cauza spre solutionare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ la 13.03.2014 revizuentii S. N. si S. M. A. asu solicitat in contradictoriu cu intimata Vulpășin M. revizuirea deciziei civile 484/2014 pronuntata la 17.02.2014.

Au aratat revizuentii ca hotararea 484/2014 cuprinde dispozitii potrivnice si care nu se pot duce la indeplinire, fiind incident motivul de revizuire prevazut de art. 322 pct. 1 C.pr.civ si ca instanta de recurs s-a pronuntat asupra unui lucru care nu s-a cerut, fiind incident motivul de revizuire prevazut de art. 322 pct. 2 C.pr.civ.

In motivarea primului motiv de revizuire arata revizuentii ca in opnia lor hotararea atacata nu poate fi pusa in executare astfel cum rezulta din dispozitiv vand in vedere ca acesta este interpretabil in doua feluri respective: fie instanta a rezolutionat doar o parte din contract care ii oblige la intretinerea dnei Vulpasin si deci nu mai sunt tinuti de aceasta obligatie, avand insa in continuare dreptul de proprietate asupra imobilului, fie instanta a rezolutionat intregul contract dar in dispozitiv s-a pronuntat doar pe rezolutiunea contractului de intretinere.

Ca in aceasta utima ipoteza s-ar produce o imbogatire fara just temei caci intimate ramane si cu imobilul si cu suma de bani achitata drept pret si cu sumele de bani acordate ca jutor de intretinere

Critica revizuentii, tot in sustinerea acestui motiv de revizuire si solutia pronuntata de instanta de recurs in analiza actiunii in rezolutiune, precum si aprecierile instantei asupra probelor administrate.

Solicita a se retine ca si-au indeplinit toate obligatiile asumate prin contractul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere si nu au incetat sa-i trimita intimatei bani, alimente si lemne pentru incalzire, interesandu-se constant de situatia sa, atat cat au avut posibilitatea

Deliberand asupra asupra cereriid e revizuire formulate Tribunalul retine in drept dispozitiile art. 322 pct. 1 si 2 C.pr.civ (1865): “Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;

2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;”

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea este admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege și, ca atare, nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte și împrejurări care au fost discutate de instanță cu ocazia rezolvării litigiului în fond.

Analizand prin raportare la acest principiu cererea de revizuire formulata tribunalul retine urmatoarele:

1. In ce priveste motivul de revizuire prevazut de art. 322 pct. 1 C.pr.civ, invocat de revizuientă în susținerea cererii, tribunalul retine ca textul de lege invocat implică îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: hotărârea să cuprindă dispoziții potrivnice, dispozițiile potrivnice să se afle în chiar dispozitivul hotărârii și ele să fie ireconciliabile, adică să nu poată fi aduse la îndeplinire concomitent.

Cu alte cuvinte, ipoteza avuta in vedere de art. 322 alin 1 pct. 1 C.pr.civ see referă la situația în care dispozitivul nu poate fi pus în executare deoarece, dacă s-ar executa una din dispoziții, s-ar ajunge la neexecutarea celorlalte.

In cauza, din analiza dispozitivului deciziei civile 484/R/17.02.2014 tribunalul retine ca acesta nu cuprinde astfel de dispozitii potrivnice.

Imprejurarea ca revizuentii sunt nemultumiti de solutia instantei de recurs, apreciind ca aceasta ar putea avea ca efect imbogatirea fara justa cauza a intimatei nu poate constitui temei pentru admiterea cererii de revizuire, fata de caracterul extraordinar al acestei cai de atac si fata de imprejurarea ca in revizuire nu pot fi puse in discutie si reanalizate nici probele administrate si nici temeinicia solutiei irevocabile pronuntate in cauza.

In masura in care insa revizuentii ar intampina dificultati cu privire la intelegerea modului in care hotararea instantei de recurs poate fi pusa in aplicare ei au la indemana calea procedurii lamuririi dispozitivului, prevazuta de art. 2811 C.pr.civ, ir nu pe cea a revizuirii.

In ce priveste motivul de revizuire intemeiat pe dispozitiile art. 322 alin 1 pct. 2 C.pr.civ tribunalul retine ca acesta vizeaza ipoteza in care exista inadvertente intre

obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce instanța a hotărât.

Acest motiv de revizuire constituie o aplicare a principiului disponibilitatii partilor în procesul civil precum si a obligatiei instantei de a solutiona toate pretentiile deduse judecatii, în sensul ca instanta trebuie sa respecte cadrul procesual fixat de parti si sa se pronunte asupra tuturor capetelor de cerere formulate.

Din modul de redactare al textului art. 322 pct. 2 Cod procedura civila, rezulta ca legiuitorul a reglementat trei ipoteze, respectiv:- când instanta s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut;- când instanta nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut;- când instanta a dat mai mult decât s-a cerut;

In cauza insa se observa ca prin cererea de chemare in judecata ce a stat la baza formarii dosrului_, in care s-a pronuntat decizia civila atacata, reclamanta Vulpasin M. a solicitat instantei sa dispuna rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere autentificat sub nr. 2271/5.08.2011 de BNP G. D. si, doar in subsidiar si in masura in care acest capat de cerere ar fi respins, obligarea paratilor la plata de daune interese pentru neexecutare.

Ori din dispozitivul deciziei civile 484/17.02.2014 tribunalul retine ca instanta de recurs nu a depasit limitele investirii, asa cum sustin revizuentii astfel incat si acest motiv de revizuire se dovedeste ca nefundat

Observand ca restul sustinerilor partilor in dezvoltarea motivelor de revizuire vizeaza critici aduse solutiei pronuntate asupra fondului cauzei si care deci nu pot fi avute in vedere in solutionarea prezentei cereri tribunalul urmeaza a respinge cererea de revizuire formulata

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de revizuire privind pe revizuentii S. N. si S. A. și pe intimat VULPĂȘIN M.,

Irevocabila

Pronunțată în ședința publică de la 11 Mai 2015

Președinte,

A. M. C.

Judecător,

G. N.

Judecător,

E. V.

Grefier,

M. P.

A.C. 15 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Decizia nr. 749/2015. Tribunalul ILFOV