Grăniţuire. Decizia nr. 236/2013. Tribunalul MARAMUREŞ

Tribunalul MARAMUREŞ - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 236/2013 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 3265/307/2010

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

DECIZIA CIVILĂ NR.236/A

Ședința publică din 31 octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. G. G.

JUDECĂTOR: Ț. D.

GREFIER: B. D.

Pe rol fiind pronunțarea soluției la apelul civil declarat de pârâta T. I., domiciliată în Sighetu Marmației, ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 931 din 28.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ , având ca obiect grănițuire.

Dezbaterile asupra apelului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 17 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 146, art. 260 raportat la art. 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției la data de 24 octombrie 2013 și 31 octombrie 2013, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 931/28.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G. G. în contradictoriu cu pârâții T. I. și T. I. și pe cale de consecință:.

Au fost obligați pârâții să predea în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 161 mp, conturată de punctele E, 167,166, 165,161,160,C,B,E, conform anexei 6 la completarea nr.2 la raportul de expertiză întocmită de expert tehnic F. I., ce face parte integrantă din hotărâre.

S-a stabilit linia despărțitoare dintre terenul situat în localitatea Sighetu Marmației, . cartea funciară nr._ a localității Sighetu Marmației, cu număr cadastral 7403/2, în suprafață de 7800 mp, proprietatea reclamantului și terenul folosit de pârâți, situat în localitatea Sighetu Marmației, ., județul Maramureș, pe aliniamentul punctelor D, B,C,159, 157,153, așa cum acesta este materializat în planul de situație din completarea nr. 2 a raportului de expertiză întocmită de expert tehnic F. I. ce face parte integrantă din hotărâre.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a pârâților reclamanți reconvenționali.

A fost respinsă în integralitate cererea reconvențională formulată de pârâta –reclamantă reconvențional T. I. în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvențional G. G., C. L. Sighetu Marmației de aplicare a legilor fondului funciar, C. Județeană Maramureș.

În temeiul art. 274 au fost obligate pârâtele, în solidar să plătească reclamantului suma de 2684 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._/307 din 27 octombrie 2009, reclamantul G. G. cu domiciliul în localitatea Sighetu Marmației, ./A județ Maramureș, a solicitat în contradictoriu cu pârâții T. Ioaa și T. I., cu domiciliul în localitatea Sighetu Marmației, ., județ Maramureș, stabilirea liniei despărțitoare între terenul, situat în localitatea Sighetu Marmației, . de 7.800 mp, înscris în cartea funciară nr._, cu număr cadastral 7403/2 și terenul învecinat, aflat în folosința pârâtelor, obligarea pârâtelor de a preda în deplină proprietate și pașnică folosință terenul, în suprafață de 215 mp.

Au fost solicitate cheltuieli de judecată.

În susținerea acțiunii, reclamantul a învederat că deține calitatea de proprietar tabular asupra imobilului, situat în localitatea Sighetu Marmației, ./A, în suprafață de 7.800 mp, înscris în cartea funciară nr._, cu număr cadastral 7403/2, în baza certificatului de moștenitor nr. 40 din 06 aprilie 2006 și a contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. 1006 din 06.04.2006 de BNP S. G..

S-a menționat că, între părți s-au instalat disensiuni legate de linia despărțitoare a celor două imobile, precizându-se că pârâtele ocupă din terenul, aflat în proprietatea reclamantului, suprafața de 215 mp.

În drept, au fost invocate prevederile art. 584 cod civil, art. 274 cod procedură civilă.

Acțiunea a fost legal timbrată.

La cerere, în conformitate cu prevederile art. 112 cod procedură civilă, au fost atașate, în copie, extras de carte funciară pentru informare, contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. 1006 din 06.04.2006 de BNP S. G., certificatul de moștenitor nr. 40 din 06.04.2006.

Exprimându-și poziția procesuală în raport de acțiunea reclamantului, pârâta T. I., prin întâmpinarea formulată, și-a manifestat acordul privind materializarea liniei despărțitoare și opoziția privind admiterea petitului vizând revendicarea terenului în suprafață de 215 mp.

Pe calea cererii reconvenționale, în temeiul art. 57 cod procedură civilă, au fost chemați în judecată numiții F. G. B. i.Ș., născut G. și Dr. W. A., solicitând ca în contradictoriu cu aceștia și cu reclamantul pârât G. G., să se constate că pârâta T. I., a dobândit, prin prescripție achizitivă, dreptul de proprietate asupra terenului, în suprafață totală de 1585 mp, compus din terenul, în suprafață de 54mp înscris în cartea funciară nr._, cu număr topographic 3454/3/3/1/1 și respectiv din terenul, în suprafață de 1531 mp, înscris în cartea funciară nr._, cu număr topographic 3447/3/2/1, urmând a se dispune întabularea în cartea funciară în favoarea pârâtei reclamante reconvențional T. I..

De asemenea, s-a solicitat întabularea în cartea funciară, cu titlu de accesiune, a construcției, de natură casă de locuit, amplasată pe terenul mai sus identificat, constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate emis pe seama antecesorului reclamantului-pârât, privitor la terenul în suprafață de 215 mp, înscris în cartea funciară nr._ a localității Sighetu Marmației, cu număr cadastral 7403/2 și a tuturor actelor subsecvente întocmite în baza acestui titlu, precum și rectificarea cărții funciare nr._, în sensul radierii dreptului de proprietate întabulat în favoarea reclamantului vizând terenul, în suprafață de 215 mp.

Au fost solicitate cheltuieli de judecată.

În argumentarea cererii reconvenționale, s-a menționat că terenul revendicat, se integrează gospodăriei pârâtei reclamante, folosința acestuia fiind exercitată în mod concret doar de către pârâta reclamantă reconvențional.

S-a apreciat că documentația cadastrală care a fundamentat întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului nu conține o delimitare reală a proprietăților părților, fiind invocate prevederile art. 33 alin. 1 și 2 din legea nr. 7/1996, cu modificările ulterioare.

În sprijinul petitelor privind nulitatea absolută a titlului de proprietate emis în favoarea antecesorului petentului și a actelor subsecvente acestuia, pârâta reclamantă reconvențional s-a prevalat de art. III din Legea nr. 169/1997, cu modificările ulterioare.

În drept, au fost invocate, prevederile art. 111 cod proc.civ, art. 480, 969 cod civil, legea nr. 50/1991, art. 1846, 1860, 1847, 1890 și următoarele cod civil, art. 26, art. 43 și 45 din D.L nr. 115/1938, Legea nr. 7/1996, art. III din Legea nr. 169/1997.

În urma dispozițiilor instanței, expres reținute în încheierea din 24 noiembrie 2011 (fila 103), pârâta reclamantă reconvențional, a menționat, în cuprinsul notelor de ședință (fila 118) că invocă nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/91/29.05.2002 precum și a actelor subsecvente reprezentate de schița de dezmembrare nr. 678/2006 și încheierea de carte funciară prin care s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară nr._ a localității Sighetu Marmației. În strânsă legătură cu formularea acestor petite, au fost chemate în judecată C. L. Sighetu Marmației pentru aplicarea legilor fondului funciar și C. Județeană Maramureș (fila 194).

Ulterior, au fost aduse precizări legate de cererea reconvențională formulată, în legătură cu petitul privind constatarea îndeplinirii condițiilor prescripției achizitive, sens în care, s-a procedat la chemarea în judecată a altor persoane (filele 75, 118 ).

În lumina argumentelor inserate în cadrul încheierii din 29 martie 2012 (fila 154), instanța a dispus disjungerea capetelor de cerere a, b și c ce formează obiectul cererii reconvenționale.

Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele aspecte:

Instanța reține că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, reprezentând teren, situat în localitatea Sighetu Marmației, .-A, județul Maramureș, în suprafață totală de 7.800 mp, cu număr cadastral 7403-2, în baza contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. 1006 din 06.04.2006 de BNP S. G..

Este de menționat că imobilul mai sus identificat a făcut parte din patrimoniul defunctului G. P. (decedat la data de 15 februarie 1994), cu titlu de reconstituire, în baza legii nr. 18-1991, cu modificările ulterioare, conform aspectelor consemnate în cadrul certificatului de moștenitor nr. 40 eliberat la data de 06 aprilie 2006 de BNP S. G..

Opozabilitatea față de terți a dreptului de proprietate asupra imobilului mai sus descris, s-a realizat prin întabularea acestuia, în cartea funciară, conform extrasului de carte funciară pentru informare nr. 9207 din 20.09.2010.

În justificarea dreptului de folosință asupra imobilului învecinat cu cel al reclamantului, pârâta T. I., s-a prevalat de adeverința nr. 4580 din 20.03.2013 eliberată de Primăria Sighetu Marmației-Biroul Agricol.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul F. I., s-a expus situația faptică conform căreia reclamantul are în folosință o suprafață mai mică cu 180 mp în raport de suprafața din acte, evidențiindu-se că documentația topografică de întabulare, reflectă o linie de mejdă dreaptă, în condițiile în care, în realitate, este o linie frântă, care intră în proprietatea reclamantului și o diminuează.

S-a procedat la identificarea și delimitarea terenurilor, situate în localitatea Sighetu Marmației, .,județul Maramureș, aflate în posesia pârâtelor, menționându-se că pârâta T. I. exercită folosința asupra unui teren în suprafață de 1500 mp pe care sunt amplasate o construcție și anexe gospodărești, în timp ce pârâta T. I., folosește, în concret, terenul în suprafață de 1594 mp.

Concluzia expertului conform căreia stabilirea unei linii despărțitoare drepte ar fi de natură să afecteze casa și anexa pârâtei T. I., a generat solicitarea reclamantului vizând încuviințarea completării raportului de expertiză, în cadrul căreia să se procedeze la evidențierea liniei despărțitoare ținând cont că aceasta va prezenta o deviere în dreptul construcției pârâtei.

În cadrul celei de a doua completări a raportului de expertiză, s-a precizat că linia despărțitoare dintre imobilul, aflat în proprietatea reclamantului G. G. și terenurile, aflate în folosința pârâtelor T. I. și T. I. este delimitată pe traseul punctelor D,B,C,159,157,153, menționându-se că, în acest context, pârâtele folosesc suprafața de 161 mp, conturată de punctele E, 167, 166, 165, 161, 160, C,B, E.

Potrivit practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, dreptul la acțiune, bazat pe dispozițiile art. 584 din Codul Civil, circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană, care are un drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului său, prin acțiune în justiție, restabilirea hotarului care separă fondurile învecinate și marcarea acestora prin semne materiale vizibile. Într-o asemenea acțiune, judecătorul nu are a se pronunța asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, ci asupra formei terenului, în partea din litigiu, al cărui contur este fixat decisiv prin linia hotarului despărțitor, determinată prin semne vizibile. Conform precizărilor instanței supreme, acțiunea în grănițuire este la îndemâna și altor titulari de drepturi reale, nu numai a proprietarilor tabulari, inclusiv a proprietarilor extratabulari, ai unui drept de superficie, etc.

În conformitate cu prevederile art. 480 din Codul Civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și de a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.

În soluționarea prezentei cauze instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale potrivit cărora “orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.

În raport de prevederile art. 480 și 481 din Codul Civil și concluziile raportului de expertiză, instanța a admis capătul de cerere privind revendicarea terenului în suprafață de 161 mp, conturată de punctele E, 167,166, 165,161,160,C,B,E, conform anexei 6 la completarea nr.2 la raportul de expertiză întocmită de expert tehnic F. I..

Conform dispozițiilor art. 584 C.civ., orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa iar cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate.

Raportat la probele de la dosar, instanța a constatat că linia despărțitoare este evidențiată conform concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, fapt pentru care a admis acțiunea reclamantului, apreciind-o ca fiind întemeiată.

Câteva precizări se impun în legătură cu cererea reconvențională formulată în cauză.

Instanța a reținut că, în speță, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei reclamante reconvențional T. I. în constatarea nulității absolute parțiale a titului de proprietate nr._-91-29.05.2002 eliberat în favoarea numitului G. P., antecesorul reclamantului.

Instanța a apreciat că în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură Civilă, este consacrată regula primordialității propunerii și soluționării excepțiilor față de orice dezbatere a fondului cauzei, asfel încăt se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Calitatea procesuală este titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în proces.

Calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material asupra judecății.

Instanța a constatat că dispozițiile art.III alin. 1 din Legea nr. 169-1997 consacră sancțiunea nulității absolute aplicabilă actelor emise cu încălcarea prevederilor legii fondului funciar.

Textul de lege stabilește categoria persoanelor legitimate a formula acțiunea în constatarea nulității absolute, respectiv acele persoane care justifică un interes legitim, individualizând (în cuprinsul alineatului 2) în mod special instituțiile primarului și prefectului, precum și Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietății.

Întrucât sancțiunea aplicabilă actelor civile prevăzute de lege este nulitatea absolută, potrivit regimului juridic al acestei sancțiuni, orice persoană care justifică un interes o poate promova. Astfel fiind, calitate procesuală activă în vederea introducerii acțiunii în justiție au, pe lângă părțile actului juridic, acele persoane care dovedesc existența unui interes.

Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active în promovarea cererii reconvenționale, apreciind că interesul pârâtelor reclamante reconvențional în invocarea nulității absolute a titlului de proprietate mai sus indicat rezidă în folosința terenurilor învecinate cu imobilul, aflat în proprietatea reclamantului și a suprafeței de teren revendicate, folosință ce constituie argumentul solicitării de respingere a petitului privind revendicarea.

Cererea reconvențională se impune a se analiza din perspectiva principiului disponibilității părților, instanța reținând că aceasta se judecă în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional G. G., C. locală Sighetu Marmației de aplicare a legilor fondului funciar și C. Județeană Maramureș, iar obiectul acesteia vizează constarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._-91 din 29.05.2002 eliberat în favoarea numitului G. P. (antecesorul reclamantului), a schiței de dezmembrare nr. 678-2006, încheierii de carte funciară care a stat la baza întabulării dreptului de proprietate în favoarea reclamantului (fila 118), procesului verbal de punere în posesie care a stat la baza eliberării titlului de proprietate precum și a tuturor actelor juridice anterioare, care, de asemenea, au stat la baza eliberării respectivului titlu (fila 194).

Modalitatea de întocmire a cererii reconvenționale atrage două observații cu înrâurire asupra finalității acesteia, din care prima vizează cadrul procesual iar cealaltă deplasează accentul pe actele în privința cărora se invocă nulitatea absolută.

Astfel, este de obervat că, se atacă titlul de proprietate nr._-91 din 29.05.2002 eliberat în favoarea numitului G. P., antecesorul reclamantului.

Incontestabil, reclamantul nu este singurul moștenitor al decujusului G. P., aserțiune pe deplin întărită de certificatul de moștenitor nr. 40 eliberat la data de 06 aprilie 2006 de BNP S. G. (fila 9) care atestă că reclamantul nu este singurul cu vocație succesorală concretă la dezbaterea moștenirii numitului G. P. (decedat la data de 15 februarie 1994).

Constatarea prezintă relevanță, întrucât, în speță s-ar fi impus a se asigura contradictorialitatea și opozabilitatea asupra petitelor cererii reconvenționale și în raport de ceilalți moștenitori ai defunctului G. P..

Pe de altă parte, este de remarcat că, în speță nu s-a solicitat nulitatea absolută parțială și a contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. 1006 din 06 aprilie 2006 de BNP S. G., ce reprezintă fundamentul dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului, în suprafață de 7.800 mp, înscris în cartea funciară nr._ a localității Sighetu Marmației.

Nu, în ultimul rând, instanța a constatat că, în speță nu s-a probat aplicabilitatea prevederilor art. III din Legea nr. 169-1997, cu modificările ulterioare, în absența demonstrării incidenței vreunuia din cazurile care să atragă nulitatea absolută a titlului de proprietate atacat.

Pentru considerentele de fapt și de drept, în precedent expuse, instanța a admis acțiunea principală și a respins cererea reconvențională.

În temeiul art. 274 cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a pârâtelor în promovarea acțiunii, a obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantului suma de 2684 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (din care 1165 lei reprezintă jumătate din onorariul cuvenit expertului, 19 lei taxă judiciară de timbru și 1500 lei constituind onorariul avocațial).

Împotriva sentinței civile nr.931/28 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, în termenul prevăzut de art. 284 Cod procedură civilă a formulat apel apelanta T. I., solicitând: în principal, anularea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei în rejudecare la Judecătoria Sighetu Marmației, pentru următoarele motive de nelegalitate: instanța a soluționat procesul fără intra în cercetarea fondului; hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină; hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea, respectiv aplicarea greșită a legii; schimbarea hotărârii în apel nu este posibilă fiind necesară administrarea probelor încuviințate la instanța de fond; în cauză, în privința apelantei au fost încălcate dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și principiile oralității și contradictorialității, astfel că hotărârea pronunțată este lovită de nulitate.

În subsidiar, solicită admiterea apelului și prin urmare, schimbarea sentinței instanței de fond după cum urmează: admiterea acțiunii reconvenționale a pârâtei reclamantei T. I. și în consecință: constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/91/29.05.2002 precum și a actelor anterioare și respectiv cele ulterioare titlului, în limita suprafeței de 247 m.p., identificată prin expertiza tehnică efectuată în cauză de ing. F. I.; rectificarea c.f. nr._ Sighetu Marmației, nr. cadastral 7403/2, în sensul radierii dreptului de proprietate a reclamantului în ceea ce privește terenul în suprafață de 247 m.p. înscris c.f. nr._ Sighetu Marmației, nr. cad. 7403/2. Admiterea în parte a acțiunii introductive a reclamantului G. G., după cum urmează: stabilirea liniei de hotar dintre terenurile părților, adică cel înscris în c.f. nr._ Sighetu Marmației, nr. top. 7403/2 și respectiv cel în suprafață totală de 1585 m.p., identificat în c.f. nr._, nr. top. 3454/3/3/1/1, în suprafață de 54 m.p. și c.f. nr._, nr. top. 3447/3/2/1 în suprafață de 1531 m.p., după dezmembrare, aflat în folosința apelantei, respectiv pe aliniamentul materializat în planul de situație din anexele 1, 3 din Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de ing. F. I.; respingerea capătului de cerere având ca obiect revendicarea imobiliară și ridicarea construcțiilor proprietatea pârâtei reclamante T. I.. Solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului, apelanta a arătat următoarele:

Potrivit art. 85, 105 alin. 2 și art. 107 din Codul de procedură civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților. Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale, se vor declara nule dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. Președintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori se constată că partea care lipsește.

În materie, dispozițiile Codului de procedură civilă, statuează: art. 127 „pricinile se dezbat verbal"; art. 129 alin. 1 și 5 „părțile au îndatorirea să-și probeze pretențiile și apărările", „judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijlocele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale si temeinice. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele; art. 167 și art. 168 „dovezile se pot încuviința numai dacă socotește că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii", „încheierea prin care se încuviințează dovezile va arăta faptele ce vor trebui dovedite, precum și mijloacele de dovadă încuviințate pentru dovedirea lor; art. 261 pct. 3 și 5 „hotărârea va cuprinde obiectul cererii și susținerile părților cu arătarea dovezilor", „motivele de fapt și de drept care au confirmat convingerea instanței, cum si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Instanța de fond, a încălcat formele legale de procedură, precum și normele legale imperative, încă de la momentul primului termen de judecată - adică data de 02 decembrie 2010, termen pentru care pârâta reclamantă T. I. a formulat și înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare și cerere reconvențională, precum și cerere scrisă pentru lăsarea cauzei la a II - strigare în jurul orelor 14:00, cererea fiind justificată la dosarul cauzei cu invocarea dosarelor penale nr._, nr._ la Tribunalul Maramureș și nr. 1461/P/2010, nr. 1679/P/2010 la I.P.J. Maramureș. Cu toate acestea, instanța de fond, fără a lăsa cauza la a II-a strigare, prin nesocotirea flagrantă a drepturilor procesuale ale pârâtei, în lipsa avocatului acesteia, a consumat prima zi de înfățișare, a acordat exclusiv reprezentantei reclamantului cuvântul pentru susținerea acțiunii introductive a discutat și încuviințat probațiunea numai în prezența reclamantului și reprezentantului acestuia, precum și efectuarea unei expertize tehnice topografice și obiectivele acesteia.

Prin urmare, au fost încălcate dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, egalitatea de arme într-un proces civil, precum și principiile contradictorialității și oralității în ceea ce o privește pe apelantă.

Sub acest aspect de nelegalitate a hotărârii, motivarea primei instanțe nu satisface exigențele prevăzute de art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, în sensul că nu cuprinde motivele de fapt și temeinic motivele de drept care au format convingerea instanței în sensul în care a hotărât, precum nici argumentele pentru care a fost înlăturată apărarea exprimată de pârâta reclamantă în scris atât pe parcursul judecății cât și în notele de ședință și concluziile scrise întocmite pentru soluționarea pe fond a cauzei.

Instanța de fond nu a motivat și nu a precizat care este fundamentul respingerii cererii reconvenționale, respectiv - este netemeinică sau inadmisibilă, pentru că și argumentele și motivele sunt diferite, neajuns procedural care din perspectiva dispozițiilor legale invocate, antrenează si presupune imposibilitatea realizării controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară.

Din această perspectivă legală, în cauză subzistă nulitatea hotărârii instanței de fond.

Instanța a soluționat procesul fără a intra efectiv în cercetarea fondului.

Două sunt elementele de fapt și drept care dau măsura nesoluționării fondului procesului și anume: În primul rând, instanța de fond a stabilit în mod arbitrar o linie de hotar care în fapt este identică cu varianta solicitată și propusă expertului a fi realizată, exclusiv cum a solicitat reclamantul, anume „de a fi ocolite construcțiile proprietatea pârâtei reclamante", chiar dacă prin această suprafață recunoscută ca fiind proprietate reclamantului se diminuează pe de o parte cu m.p. din suprafața care face obiectul titlului de proprietate. Apoi, instanța nu s-a preocupat absolut deloc de soarta juridică - validitatea, valabilitatea, nulitatea, etc. a titlului de proprietate invocat de reclamant în grănițuire si revendicarea imobiliară tocmai cu privire la această diferență de teren dar și în privința suprafeței de teren care face obiectul revendicării, pentru că regimul juridic al respectivelor parcele nu poate fi nicidecum disociat întrucât terenul face parte din același titlu, precum instanța nu a stabilit și nu a tranșat juridic care este regimul terenului care este ocupat de construcțiile pârâtei. Aceasta deoarece litigiul dintre părți se impune imperativ a fi soluționat sub aceste aspecte în limitele învestirii instanței, litigiul neputând fi analizat și soluționat fragmentat, lucru nepermis de lege.

Al doilea element vizează faptul că instanța nu a soluționat cererea reconvențională având ca obiect nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate, privind tocmai terenul revendicat, dar și cel 1a care s-a renunțat de reclamant a mai fi revendicat.

Aici se nasc următoarele întrebări: Care este natura juridică și cum poate fi calificată voința unilaterală exprimată în sensul renunțării reclamantului la revendicarea unei părți din terenul care face obiectul titlului de proprietate?; Care sunt efectele juridice produse de voința unilaterală a reclamantului în ceea ce privește validitatea titlului de proprietate, regimul juridic al terenului de sub construcții?; Poate această renunțare la o parte din terenul revendicat, să stea la baza stabilirii unei linii de hotar, atâta vreme cât această linie a fost constatată de pârâți, atât sub aspectul aliniamentului cât și sub aspectul întinderii dreptului de proprietate, precum și prin prisma nulității parțiale a titlului de proprietate?; Poate fi disociat regimul juridic al terenului cuprins în același titlu de proprietate care a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991.

Această renunțare la terenul revendicat este de natură să dea fundamentul unei nulități absolute parțiale a titlului de proprietate a antecesorului reclamantului, care de fapt, în acest proces se constituie în obiectul cererii reconvenționale.

În mod evident, cererea reconvențională fiind respinsă și motivată pur formal dar și contradictoriu având în vedere de asemenea atât încheierile de ședință anterioare prin care s-a dispus încuviințarea și administrarea probațiunii pentru soluționarea cererii reconvenționale precum și modul în care s-a dat cuvântul pe fond, nesocotindu-se în totalitate apărările pârâtei precum și probele care au fost încuviințate, dar asupra cărora nu s-a revenit în mod procedural, dar nici nu s-a argumentat temeinic șu legal asupra inutilității lor, iar pe de altă parte în lipsa respectivelor probe, evident prima instanță nu a soluționat procesul pe fond.

În același timp, prin modul în care a stabilit unilateral linia de hotar, prin luarea în considerare a unei demarcații materializate exclusiv la cererea reclamantului, urmare a renunțării la o parte din terenul revendicat, fără a se fundamenta și argumenta prin probe certe linia de hotar, fără echivoc și din acest punct de vedere instanța nu a soluționat procesul pe fond nici din perspectiva acțiunii civile a reclamantului, practic litigiul nu a fost tranșat în mod temeinic cu privire la chestiunile incidente raportat la obiectul judecății.

Prin încheierea de ședință din data de 07.03.2013, s-a reținut că reprezentanta reclamantului a susținut că a făcut „dovada introducerii terenului din litigiu în CAP cu adeverința de la registrul agricol", lasă la aprecierea instanței solicitarea de probațiune a pârâtei. „Reprezentantul pârâtei insistă asupra comunicării răspunsului la cererea formulată la C. locală Sighetu Marmației, iar în acest sens, „instanța de judecată consideră că cererea formulată este una de probațiune șl că nu este tardivă putându-se susține că rezultă cu necesitate si decurge din dezbateri conform art. 138 C. proc. civ." „Reprezentantul pârâților arată că cererea formulată este în susținerea în probațiune în baza art. III lit. a din Legea nr. 247/2005". apreciind totodată necesar a se depune la dosar „înscrisurile care atestă folosința trenului", sens în care a dispus amânarea cauzei la un alt termen de judecată. În aceeași ședință de judecată, instanța a dispus amânarea judecării cauzei la un alt termen de judecată, în vederea depunerii unor înscrisuri de la C. locală Sighetu Marmației, solicitate de pârâtă.

Temeiul de drept, al acțiunii reconvenționale, având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/91/29 mai 2002, eliberat pe numele antecesorului reclamantului G. G., a fost art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, potrivit cărora, "sunt lovite de nulitate absolută potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptățite potrivit legii la astfel de reconstituire sau constituire.”

În categoria persoanelor care nu sunt îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate în sensul art. III lit. a din Legea nr. 169/1997 sunt incluse și acelea cărora li s-a atribuit în proprietate o suprafață de teren mai mare decât aceea dovedită cu mijloacele de probă prevăzute de art. 11 din Legea nr. 11/1991.

În conformitate cu art. 11 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, suprafața adusă în cooperativă agricolă de producție este cea care rezultă din actele de proprietate, carte funciară, cadastru, cererile de înscriere în înscriere în cooperativă, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori, (decizia civilă nr. 666/2005, CA. Iași).

Un act nul nu poate produce efecte, fiind desființat de la data încheierii lui, un asemenea act nu poate să constituie temeiul dobândirii valabile a dreptului de proprietate. Aceasta nulitate poate fi invocată de persoane care justifica un interes legitim - art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997.

Potrivit regimului juridic al acestei sancțiuni, orice persoană care justifică un interes o poate invoca, interesul trebuind a fi înțeles ca fiind folosul recunoscut de lege pe care promovarea acțiunii i l-ar aduce reclamantului, în raport de dreptul afirmat și de scopul urmărit.

Este relevat în cauză de către pârâta reclamantă și neechivoc dovedit de probele administrate, inclusiv de expertiza topografică efectuată, cu toate completările sale, că punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate în discuție au fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 18/1991, mai exact ale art. 27 care prevede: "punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile". Or, în cauză, chiar astfel se prezintă situația de fapt, nu s-au făcut delimitările necesare măsurătorilor și nici nu s-au stabilit vecinătățile în mod corect și real.

Titlul juridic în baza căruia pârâta reclamantă exercită posesia asupra terenului din litigiu, îl constituie contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată prin care numita T. M.-mătușa reclamantei a cumpărat în anul 1952 terenul din litigiu de la proprietarul tabular, iar apoi, conform „Planului de locuință" întocmit de ing. Karadi G. la data de 26 martie 1960 pentru numitul Miculicean G., care a fost soțul lui T. M., pe terenul din litigiu s-a construit o casă în care a locuit în timpul vieții.

Ulterior, terenul a revenit cu titlu de succesiune legală în patrimoniul reclamantei pârâte, care în anii 2000, înainte de eliberarea titlului de proprietate a construit casa în care astăzi locuiește și este evidențiată în expertiza topografică.

Nu în ultimul rând, apelanta invocă astfel îndeplinirea condițiilor uzucapiunii pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu, teren care nu a fost cooperativizat.

Terenul care face obiectul titlului de proprietate nu este cel care a fost inclus în C.A.P. de antecesorul reclamantului, iar obiectul cumpărării reprezintă o suprafață mult mai mică decât cea care a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate.

Cu alte cuvinte, legat de cererea având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate, trebuie avut în vedere că probele scrise de la dosarul cauzei reliefează neechivoc faptul că s-a reconstituit drept asupra unei importante suprafețe de teren care nu a făcut niciodată parte din patrimoniul antecesorului reclamantului, nu 1-a adus în CAP si nu 1-a avut niciodată în folosință.

Ceea ce au cumpărat antecesorii lui, este suprafața de „un fărtai" adică suprafața de aprox. 1.500 mp. și nicidecum cea care face obiectul titlului.

Ceea ce a urmărit și obținut de fapt antecesorul reclamantului, a fost în realitate comasarea mai multor parcele de teren din mai multe locuri astfel că în mod nelegal i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței din titlu atacat, deoarece nu s-a reconstituit vechiul amplasament.

Această realitate este recunoscută de însuși reclamantul, care, inclusiv prin „notele de ședință" depuse la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din data de 23 februarie 2012, precizează textual „in urma comasării mai multor parcele de teren s-a atribuit nr. cad. 7403”.

Astfel se explică de ce, C. locală Sighetu Marmației pentru aplicarea legilor fondului funciar, nu a fost în măsură să transmită la dosarul cauzei „înscrisurile care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate", și aceasta este situația care a determinat solicitarea adresată Primăriei Sighetu Marmației de a transmite la dosarul cauzei toate înscrisurile precizate în scris prin cererea înregistrată sub nr. 3563/05 martie 2013 la Primăria Sighetu Marmației, fiind absolut imperativ a fi avute în vedere la soluționarea cauzei, cum dealtfel s-a încuviințat și dispus de instanța de judecată, probă asupra căreia s-a stăruit, iar ulterior instanța de fond fără a motiva, a dat cuvântul pe fond în lipsa apelantei și fără a reveni la probele încuviințate, probe absolut indispensabile pentru soluționarea pe fond a cauzei.

Sub aspectul fondului, apelanta solicită respingerea acțiunii de revendicare imobiliară a reclamantului ca nefondată și admiterea cererii reconvenționale, pentru terenul care excede liniei reale de hotar dintre terenurile apelantei, astfel cum expertul a stabilit neechivoc în cauză, adică pentru suprafața de 247 m.p., dispunându-se totodată rectificările de carte funciare care se impun în acest sens.

În cauză, nu este lămurit efectul juridic al poziției exprimate de reclamant pentru revendicarea doar a unei suprafețe de teren și nu cea reală efectiv care se susține că este folosită din titlul de proprietate, astfel cum a stabilit expertul, motiv pentru care se impunea a se discuta dacă în privința restului de teren, cel puțin aspecte legate de: care este regimul juridic al titlului de proprietate - este nul, este anulabil sau se impune modificarea lui; se poate oare renunța în aceste condiții la o anumită suprafață de teren cuprinsă într-un titlu juridic intrat în circuitul civil; care este regimul juridic viitor al terenului în privința căruia nu se mai susține revendicarea; care este legătura juridică cu efecte procesuale substanțiale, materiale între renunțarea parțială a reclamantului și cererea reconvențională a reclamantei pârâte.

În același timp, este de observat că la dosarul cauzei au fost atașate înscrisuri care au stat la baza eliberării titlului de proprietate, total diferite ca si conținut, semnături, stampila unității emitente, identitatea persoanei si domiciliul, identitatea si suprafața de teren menționate în respectivele adeverințe, care la fel, se impune a fi discutate si analizate în cadrul ședinței de judecată - a se vedea adeverințele nr. 4863/1990 si nr._/1991 eliberate de Primăria Sighetu Marmatiei, filele nr. 230 și nr. 239, depuse înainte de ultimul termen de judecată la dosarul cauzei.

Terenul care face obiectul cererii de revendicare a reclamantului face parte din gospodăria pârâtei reclamante, fiind teren aferent casei sale de locuit, teren care se află în folosința acesteia din anul 2001, aceasta edificând pe teren casa respectivă.

Anterior, începând cu anul 1945 terenul s-a aflat în folosința numiților Miculicean G. și Miculicean M. născ. T., care l-au folosit până în anii 70, când, l-au înstrăinat numiților T. M. și I., posesia fiind una utilă în sensul legii civile.

Niciodată terenul din litigiu nu s-a aflat în folosința reclamantului, aici discutând de un teren necooperativizat, astfel cum rezultă indubitabil din probele administrate în cauză (terenul apelantei).

De remarcat și avut în vedere că schița care a fost întocmită pentru întabularea dreptului de proprietate a reclamantului, nu are la bază identificarea terenului la fata locului, nu are măsurători și determinarea limitelor de hotar reale și nu se raportează la suprafața de teren care se afla efectiv în folosința reclamantului ci, practic, s-a realizat o schiță din birou, care nu are drept fundament o delimitare reală a proprietăților părților.

Astfel se explică faptul că dosarul comisiei locale de fond funciar cuprinde doar o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și adeverința provizorie de proprietate, fără a fi întocmite de comisie actele cerute imperativ de lege, premergătoare eliberării titlului de proprietate.

Potrivit dispozițiilor art. art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 7/1996, rectificarea cărții funciare se poate cere „în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală.

Legat de dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, prin cererea reconvențională apelanta a solicitat și constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune supra terenului care îl are în folosință, respectiv în suprafață totală de 1585 m.p., identificat în c.f. nr._, nr. top. 3454/3/3/1/1, în suprafață de 54 m.p. și c.f. nr._, nr. top. 3447/3/2/1 în suprafață de 1531 m.p., după dezmembrare, situat în intravilanul municipiului Sighetu Marmatiei, ., între vecinii: G. G., T. M., . I., cerere care însă, în pofida opunerii apelantei a fost disjunsă și suspendată de instanța de fond, astfel că și din acest punct de vedere, cauza nu a mai putut fi analizată în ansamblul litigiului dedus judecății.

În altă ordine de idei, trebuie avut în vedere că prin cererea reconvențională pârâta a solicitat desființarea atât a actelor anterioare cât si a celor ulterioare emiterii titlului de proprietate atacat, care vizează inclusiv schița de dezmembrare nr. 678/2006 si încheierea de carte funciară prin care s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în c.f. nr._ Sighetu Marmatiei, nr. cadastral 7403/2.

Apoi, pentru termenul de judecată, din data de 06.09.2012, pârâta a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtelor C. locală Sighetu Marmației pentru aplicarea legilor fondului funciar și C. județeană Maramureș pentru aplicarea acelorași legi, în contradictoriu cu care s-a cerut: constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/91/29.05.2002 eliberat pentru titularul G. P., în limita suprafeței de 247 m.p., astfel cum a fost identificate de expertul F. I. în expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză; constatarea nulității absolute parțiale a procesului verbal de punere în posesie care stat la baza eliberării titlului de proprietate susmenționat, precum și a tuturor actelor juridice anterioare, care de asemenea au stat la baza eliberării respectivului titlu, iar pentru opozabilitate toate celelalte capete de cerere formulate în cauză.

Iată așadar, cum susținerea instanței de fond, potrivit căreia pârâta ar fi cerut doar anularea actelor anterioare titlului de proprietate nu are la bază realitatea limitelor învestirii de către pârâtă și a cadrului procesual fixat prin cererea reconvențională, ceea ce are drept consecință nesoluționarea pe fond a cauzei.

Legat de încălcarea principiilor contradictorialității și egalității armelor părților în procesul civil, procedura desfășurată în fața primei instanțe nerăspunzând exigențelor art. 6 din Convenție, Curtea Europeană a reținut constant că "sarcina judecătorului este de a veghea ca toate elementele susceptibile să influențeze soluționarea pe fond a litigiului, să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părți (CEDO, Ruiz-Mateos contra Spaniei, hotărârea din 23 iunie 1993, . nr. 262).

Pentru a asigura respectarea acestei cerințe, judecătorul va fi obligat să pună în discuția părților toate chestiunile de care depinde soluționarea cauzei, iar în cazul în care în cauză au fost administrate probatorii cu înscrisuri sau expertize, judecătorul are obligația de a asigura părților din proces posibilitatea să se familiarizeze cu probele de la dosarul cauzei.

Conform principiului egalității armelor, trebuie acordat ambelor părți un drept comparabil de acces la dosarul cauzei (CEDO, Bendenoun contra Franței, hotărârea din 24.01.1994, ., nr. 284).

Conform jurisprudentei CEDO, noțiunea de proces echitabil presupune că o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, implică în sarcina instanței obligația de a face o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor și ofertelor de dovezi ale părților, și, fără a cere un răspuns detaliat fiecărui argument al reclamantului, această obligație presupune totuși, ca partea interesată să poată aștepta un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii în cauză (Hotărârea în cauza Albina împotriva României din 28 aprilie 2005, Cauza Vlasia G. V. împotriva României, hotărâre din 8 iunie 2006).

Dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat"studiate" adică examinate de către tribunalul sesizat.

În condițiile în care cererea pârâtei reclamante a fost respinsă fără a se motiva ca nefondată sau ca fiind inadmisibilă,, iar din considerentele hotărârii nu rezultă că pretențiile acesteia au fost efectiv analizate, se impune, în conformitate cu dispozițiile art. 297 Cod procedură civilă, desființarea hotărârii primei instanțe si trimiterea ei spre rejudecare, prima instanță urmând să dea o soluție unitară cererilor cu care a fost învestită.

În procesul civil, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât si prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția fată de măsurile pe care instanța le poate dispune.

Aceste drepturi legale ale participanților la judecată sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, principiul contradictorialității, căruia instanța, la rândul ei, trebuie să i se supună.

Pentru asigurarea contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul.

Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii.

Mai mult, noțiunea de proces echitabil presupune respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil. Sunt doua din principiile de baza, fundamentale după care este organizat procesul civil.

Oralitatea este un principiu fundamental al procesului civil iar nesocotirea lui atrage nulitatea hotărârilor judecătorești.

În sens material, dreptul la acțiune, bazat pe dispozițiile art. 584 Cod civil, circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului său, prin acțiune injustiție, stabilirea hotarului real ce separă fondurile învecinate și marcarea acestuia prin semne materiale vizibile.

Într-o asemenea acțiune, judecătorul are a se pronunța asupra existenței dreptului de proprietate (în întregul său), și asupra formei terenului care alcătuiește dreptul de proprietate, al cărui contur este fixat, decisiv, prin linia hotarului despărțitor.

Operațiunile judiciare ale grănițuirii circumscriu identificarea hotarului real, trasarea hotarului și așezarea semnelor de hotar.

Planurile cadastrale pot avea relevanță într-o asemenea acțiune, dar numai dacă ele oferă date concludente care pot ușura operațiunea de identificare a hotarului real.

În cauza de față nu este vorba de o acțiune de deposedare, specifica revendicării, procesul prin obiect având a determina conturul topo real în limitele căruia a operat transmisiunea dreptului de proprietate pentru reclamant, astfel că nu se poate pune problema unei revendicări, în afara analizării elementului validității și legitimității titlului de proprietate al reclamantului.

Dacă grănițuirea nu se face pe cale amiabila, ci judecătorească, în raport de obiectul cererii, acțiunea este posesorie (acțiune pentru strămutare de hotar) ori acțiune petitorie (delimitarea proprietăților limitrofe).

În cazul în care prin acțiunea în grănițuire se cere o parte determinata de teren limitrof pe care o deține vecinul, grănițuirea implica și o revendicare.

Reclamantul a contestat semnele de hotar dintre proprietățile părților, pretinzând ca i-a fost ocupată o suprafața de teren, astfel ca acțiunea a avut caracter petitoriu, urmând a fi observate titlurile de proprietate, în raport cu care expertul avea îndatorirea de a face determinări tehnice exacte în funcție de care sa propună amplasamentul hotarului.

Situația faptica a celor doua imobile nu s-a modificat în timp, expertiza topometrica efectuată în cauza stabilește linia de hotar dintre proprietățile părților si care coincide cu situația faptica din teren, existând neechivoc semne exterioare de hotar. In cauză, linia de hotar dintre proprietățile părților este stabilită încă din anii 40, iar reclamantul nu a produs nici o proba concludenta din care sa rezulte ca pârâții au modificat aceasta linie și le-ar fi ocupat vreo suprafața de teren.

În cauză, instanța de fond a stabilit o linie de hotar având la bază una dintre propunerile întocmite de expert la solicitarea unilaterală a reclamantului, fiind astfel flagrant și nepermis nesocotite linia reală de hotar de la fața locului, semnale exterioare materiale de hotar vizibile la fața locului, folosința exercitată între aceleași limite de hotar de peste 60 de ani, precum și declarațiile martorilor care au fost audiați în cauză, martori în privința cărora instanța de fond nu face absolut nici o referire în motivarea hotărârii atacate.

Raportat la cadrul procesual fixat prin cererile părților litigante, la obiectul cererii reconvenționale si a apărărilor formulate, nu are absolut nici o relevanță actul de partaj voluntar la care instanța de fond a făcut referire, mai mult, nulitatea titlului de proprietate invocată, este absolut una independentă din punct de vedere juridic și cu consecințe diferite de cele care le-ar putea produce actul de partaj voluntar, act juridic în care de altfel apelanta nici nu este parte. Oricum instanța de fond nu a invocat necesitatea introducerii în cauză a altor persoane și nici nu a pus în discuție necesitatea analizării actului de partaj voluntar, care nu poate influenta nulitatea parțială a titlului de proprietate care s-a produs la data întocmirii actului.

În cauză subzistă și lipsa de rol activ a instanței, care, din acest punct de vedere nu s-a preocupat de se preveni orice greșeală în aflarea adevărului și pentru ca această cauză să fie lămurită sub toate aspectele.

Cererea de apel este legal timbrată, conform art. 11 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 20.06.2013, intimatul-reclamant G. G. a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantei la cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, intimatul-reclamant a arătat că apelantei nu i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Instanța nu a încălcat niciuna dintre dispozițiile legale invocate de pârât: art. 127, art.129 alin.1 și 5, art. 167, art. 168, art. 261 pct.3 și 5 Cod procedură civilă, care se referă la aspecte total diferite decât cele invocate de pârâtă în dezvoltarea motivelor de apel vizând respingerea cererii de lăsare la a doua strigare.

Instanța a dat o motivare amplă hotărârii de fond, prin care a arătat toate argumentele de fapt și de drept avute în vedere la luarea hotărârii.

Instanța nu era obligată să analizeze toate divagațiile părților, dacă acestea nu au relevanță în dezlegarea pricinii.

Soluția în stabilirea liniei de hotar a fost corect reglementată și bazată pe art. 584 Cod civil.

Cererea reconvențională a apelantei referitoare la anularea titlului de proprietate care a stat la baza întabulării dreptului de proprietate al reclamantului a fost soluționată în mod corect de către prima instanță.

În mod corect a reținut instanța că nu au fost chemați în judecată și ceilalți beneficiari ai titlului de proprietate, moștenitori legali ai autorului G. P..

Apelanta nu a atacat prin cererea reconvențională actul de partaj voluntar în baza căruia reclamantul și-a înscris dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu în cartea funciară.

Instanța a arătat că nu s-a probat aplicabilitatea prevederilor art. III alin.1 lit. a) din Legea nr.169/1997, în sensul că actul de reconstituire s-ar fi eliberat în favoarea unor persoane fizice care nu erau îndreptățite potrivit legii la astfel de reconstituire.

De asemenea, este de observat că în cererea reconvențională, pârâta-reclamantă nu a arătat ce dispoziții legale au fost nesocotite cu ocazia eliberării titlului de proprietate iar instanța a ținut cont de faptul că în zona respectivă sunt aplicabile legile fondului funciar, astfel încât nu se poate discuta problema proprietății decât în lumina legilor speciale de fond funciar.

Antecesorul reclamantului, G. P. a dobândit terenul din litigiu printr-un contract autentic de vânzare-cumpărare nr. 100/1950 încheiat la notarul public Gh. P., depus la dosar (f. 152), iar în urma comasării mai multor parcele s-a atribuit nr. cad. 7403 conform încheierii de carte funciară nr. 3684/16.06.2005. Cu acest teren G. P. s-a înscris în C.A.P.

Eliberarea titlului de proprietate s-a făcut în baza adeverinței nr. 4863/1990 eliberată de Primăria Sighetu Marmației (f. 239), din care rezultă că acesta figura înscris în registrul agricol cu o suprafață de 1 ha arabil la Doboieș și 2 ari curți în Doboieș, în anii 1959-1963 voi. III pag. 82.

Ori, această suprafață este mai mare decât suprafața trecută în titlul de proprietate, întrucât în anul 1990 municipiul Sighetu Marmației a procedat la o reducere a proprietății cu 15% pentru a crea un fond de rezervă pentru specialiști agricoli, însă antecesorul reclamantului a fost proprietar tabular încă din anul 1950 și cu acest teren s-a înscris în C.A.P.

Acestea au fost considerentele legale pentru care instanța în mod corect, legal și procedural a respins cererea reconvențională a pârâtei-reclamante în anularea Titlului de proprietate nr._-91 din 29.05.2005 eliberat în favoarea numitului G. P., antecesorul reclamantului, motiv pentru care criticile aduse de recurentă sunt nefondate.

Pe de altă parte, pârâta-reclamantă nu a făcut dovada condițiilor uzucapiunii, întrucât potrivit disp. art. 28 alin. 1 din Decr. Lege nr. 115/1938, pentru a uzucapa trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: stăpânirea bunului timp de 20 de ani după moartea proprietarului tabular, iar posesia să fie utilă adică să fie continuă, netulburată, publică, neechivocă și sub nume de proprietar, din probele administrate nu rezultă dovada posesiei utile, cum nu se poate reține ca fiind îndeplinită nici condiția stăpânirii sub nume de proprietar, întrucât terenul fiind în zonă cooperativizată, pârâta-reclamantă a posedat cu acordul tacit al C.A.P. și nu sub nume de proprietar, exercitând astfel numai detenția asupra bunului imobil, lipsind elementul animus domini.

Apelanta mai aduce critici soluției de fond prin prisma noțiunii de „proces echitabil" susținând că prin procedura desfășurată în fața primei instanțe s-au încălcat exigentele art. 6 din Convenția CEDO fără să indice prin ce anume instanța a încălcat acest principiu.

Dimpotrivă, instanța a dat posibilitatea părților să administreze toate probele solicitate, fiind audiați și un număr suficient de martori propuși de ambele părți pentru a clarifica aspectul referitor la linia de hotar dintre cele două proprietăți.

Astfel, martora T. A. (f.200) a arătat că abia în urmă cu 6-8 ani au intervenit modificări la linia de hotar, în sensul că în prezent aceasta este ondulată prin plantarea unor pomi la mijlocul terenului și prin edificarea construcțiilor proprietatea pârâtei-reclamante.

La fel declară martorii propuși de pârâta-reclamantă, L. V. (f.206) și Cavalier I. (f.207), care arată că atât în urmă cu 40 ani, cât și în anul 1990 linia de hotar era dreaptă.

Prealabil soluționării apelului, au fost depuse la dosar înscrisuri, în fotocopie.

Apelanta nu a solicitat administrarea de probe în apel prin cererea de apel sau oral, în fața instanței de apel.

Nici intimatul-reclamant nu a solicitat administrarea de probe prin întâmpinare sau în ședințele publice la termenele de judecată ce au fost acordate în cauză.

Analizând sentința civilă nr.931/28 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, pe baza motivelor de apel formulate și în conformitate cu dispozițiile art. 295 alin.1 Cod procedură civilă 1865, tribunalul constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond, a încălcat formele legale de procedură, precum și normele legale imperative, încă de la momentul primului termen de judecată - adică data de 02 decembrie 2010, termen pentru care pârâta reclamantă T. I. a formulat și înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare și cerere reconvențională, precum și cerere scrisă pentru lăsarea cauzei la a II - strigare în jurul orelor 14:00, cererea fiind justificată la dosarul cauzei cu invocarea dosarelor penale nr._, nr._ la Tribunalul Maramureș și nr. 1461/P/2010, nr. 1679/P/2010 la I.P.J. Maramureș. Cu toate acestea, instanța de fond, fără a lăsa cauza la a II-a strigare, prin nesocotirea drepturilor procesuale ale pârâtei, în lipsa avocatului acesteia, a consumat prima zi de înfățișare, a acordat exclusiv reprezentantei reclamantului cuvântul pentru susținerea acțiunii introductive a discutat și încuviințat probațiunea numai în prezența reclamantului și reprezentantului acestuia, precum și efectuarea unei expertize tehnice topografice și obiectivele acesteia.

Trebuie avut în vedere faptul că prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat desființarea atât a actelor anterioare cât si a celor ulterioare emiterii titlului de proprietate atacat, care vizează inclusiv schița de dezmembrare nr. 678/2006 si încheierea de carte funciară prin care s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în c.f. nr._ Sighetu Marmatiei, nr. cadastral 7403/2.

Astfel, în încheierea ședinței publice din 29.03.2012, prima instanță reține: „Cu privire la disjungerea cererii reconvenționale, reprezentantul pârâtei arată că cererea principală nu este în stare de judecată, se impune administrarea probei privind folosința imobilului, potrivit art. 120 al. 2 c.p.civ.la termenul de azi nici una din cereri nu este în stare de judecată, se opune disjungerii cererii reconvenționale, întrucât sunt indisolubil legate cele două cereri.

Reprezentanta reclamantului precizează că terenul revendicat vizează un alt nr. top., se discută acest aspect în cadrul uzucapiunii, nu are legătură directă, consideră că se poate judeca acțiunea principală, fiind necesar administrarea în probațiune așa cum a indicat în note scrise efectuarea completării la raportul de expertiză în sensul celor arătate în note scrise depuse la data de 2 iunie 2011, administrarea probei testimoniale.

Reprezentantul pârâtelor arată că nici o prevedere nu este îndeplinită din art. 120 c.p.civ.

Instanța, apreciază că prealabil pronunțării asupra excepției lipsei calității procesuale pasive cu privire la capetele de cerere vizând accesiunea, uzucapiunea și intabularea, instanța trebuie să se pronunțe asupra cererii de disjungere ridicată din oficiu.

Cu privire la disjungerea cererii reconvenționale, disjungere care vizează capetele de cerere a,b,c – fila 22, raportat la definiția pe care art. 119 c.p.civ. o consacră cererii reconvenționale, din interpretarea textului de lege reieșind că pretențiile pe care pârâții le emit, trebuie să se îndrepte asupra reclamantului, având în vedere că în speță nu există o legătură directă între aceste trei petite și acțiunea principală, instanța disjunge cererea reconvențională cu privire la aceste trei capete de cerere, având în vedere inclusiv decizii similare pronunțate de I.C.C.J. printre care se menționează decizia nr. 5271/2009.

Întrucât între acțiunea principală și capetele de cerere „a,b,c” din cererea reconvențională, nu există legătură directă, aceste petite vizând un imobil cu un alt număr cadastral decât cel indicat în cuprinsul acțiunii principale (nefiind identitate de imobile), pentru a nu se eluda prev.art. 98 al. 3 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a instanțelor, cererea reconvențională disjunsă cu privire la primele 3 capete de cerere, urmează a fi repartizată aleatoriu.

Instanța, având în vedere argumentele pentru care s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale, pune în discuția părților dacă modul de soluționare al acestei cereri reconvenționale (capetele „a,b,c”) influențează modalitatea de soluționare a acțiunii principale, iar în caz afirmativ în ce măsură părțile apreciază că sunt aplicabile disp.art. 244 pct. 1 c.p.civ.

Reprezentanta reclamantului, apreciază că cele trei capete de cerere din acțiunea reconvențională nu au legătură cu acțiunea principală, însă, se opune suspendării acțiunii principale, considerând că acțiunea principală ar putea fi aptă de soluționare.”

În dosarul disjuns însă, prin încheierea civilă din 6.12.2012, pronunțată în dosarul nr._, a fost suspendată judecata până la soluționarea dosarului nr._, în temeiul art. 244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, așa cum rezultă din fișa dosarului_ al Judecătoriei Sighetu Marmației.

Ulterior disjungerii la care s-a opus, în dosarul nr._ /2011, apelanta a reiterat cererea sa reconvențională, fără ca prima instanță să pună în discuție și să soluționeze cererile apelantei.

Apelanta a invocat în fața primei instanțe, faptul că terenul care face obiectul titlului de proprietate atacat nu este cel care a fost inclus în CAP de antecesorul reclamantului, iar obiectul cumpărării îl reprezintă o suprafață mult mai mică decât cea care a format obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, aspecte ce nu au fost verificate de către prima instanță.

În dispozitivul sentinței atacate, prima instanță se rezumă doar a arăta că respinge în integralitate cererea reconvențională, însă, din considerentele sentinței atacate rezultă că prima instanță nu arată dacă a considerat această cerere nefondată sau inadmisibilă, atunci când reține că: „Incontestabil, reclamantul nu este singurul moștenitor al decujusului G. P., aserțiune pe deplin întărită de certificatul de moștenitor nr. 40 eliberat la data de 06 aprilie 2006 de BNP S. G. (fila 9) care atestă că reclamantul nu este singurul cu vocație succesorală concretă la dezbaterea moștenirii numitului G. P. (decedat la data de 15 februarie 1994).

Nu în ultimul rând, instanța a constatat că, în speță nu s-a probat aplicabilitatea prevederilor art. III din Legea nr. 169-1997, cu modificările ulterioare, în absența demonstrării incidenței vreunuia din cazurile care să atragă nulitatea absolută a titlului de proprietate atacat.”

Examinând aceste aserțiuni ale primei instanțe, se remarcă existența de contradicții între considerentele sentinței atacate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în mod constant în jurisprudența sa că drepturile la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție, nu poate trece drept un drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de apărare, argumentelor și al elementelor de probă ale părților.

În ceea ce privește motivarea hotărârii judecătorești, aceasta trebuie să exprime respectarea de către judecător a principiilor enunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, să răspundă pretențiilor părților și mijloacelor de apărare ale acestora, să cuprindă examinarea tuturor chestiunilor în fapt și în drept aflate la baza controversei.

Neanalizarea motivelor invocate de parte echivalează cu nemotivarea hotărârii, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

În speță, raportat la aspectele analizate, care relevă greșita disjungere, contradicțiile din considerente vizând respingerea ca inadmisibilă sau nefondată a cererii apelantei, neanalizarea cererilor și apărărilor părților, reliefează o rezolvare dată cauzei ce afectează în mod esențial dreptul de acces la un tribunal, principiu consacrat în art. 6 alin.1 din Convenție și raportat la dispozițiile art. 297 Cod procedură civilă 1865 în forma în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, tribunalul va admite apelul, va desființa sentința civilă nr.931/28.03.2013 a Judecătoriei Sighetu Marmației și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

În rejudecare, instanța de trimitere, cu observarea considerentelor ce preced, va proceda la soluționarea unitară și cu cercetarea fondului a tuturor cererilor părților, cu respectarea prevederilor legale incidente, în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de către apelanta-pârâtă-reclamantă reconvențional T. I., domiciliată în Sighetu Marmației . jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr.931/28 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr._, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 31.10.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

P. G. G. Ț. D. B. D.

Red.Ț.D./26.11.2013

T.red.B.D./27.11.2013

19 ex.

Judecător la fond:P. M.-R.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

CĂTRE,

JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI

Potrivit dispozițiilor date de către instanța de judecată, prin decizia civilă nr.236/A din 31.10.2013 pronunțată în dosarul Tribunalului Maramureș nr._ , prin care s-a soluționat cererea de apel formulată de pârâta T. I., domiciliată în Sighetu Marmației, ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 931 din 28.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ , având ca obiect grănițuire, vă comunicăm că s-a anulat sentința civilă menționată anterior și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat.

PREȘEDINTE GREFIER

P. G. G. B. D.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

CĂTRE,

JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI

PREȘEDINTE GREFIER

P. G. G. B. D.

← Pretenţii. Decizia nr. 243/2013. Tribunalul MARAMUREŞ		Rezoluţiune contract. Decizia nr. 122/2013. Tribunalul MARAMUREŞ →

Grăniţuire. Decizia nr. 236/2013. Tribunalul MARAMUREŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Grăniţuire. Decizia nr. 236/2013. Tribunalul MARAMUREŞ