Reziliere contract. Decizia nr. 422/2013. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 422/2013 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 2257/182/2012
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr.422/R
Ședința publică din 27 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. W.
Judecător A. S. T.
Judecător D. T.
Grefier A. S.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de către reclamantul L. P., domiciliat în Baia M., ., jud. Maramureș și de către pârâta L. M. F., domiciliată în Baia M., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1937/20.02.2013 pronunțată de Judecătoria Baia M., având ca obiect reziliere contract.
Se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de 11.09.2013, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 316, 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 17.09.2013, 24.09.2013, apoi 27.09.2013 când a pronunțat prezenta hotărâre .
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 1937/20.02.2013 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul L. P. în contradictoriu cu pârâta L. M. F., având ca obiect revocare donație cu sarcina.
S-a dispus revocarea Contractului de donație imobiliară cu clauză de întreținere încheiat între părți la data de 26 noiembrie 2003 și autentificat sub nr. 2381 de către Biroul Notarului Public C. Steluța E..
S-a dispus repunerea în situația anterioară încheierii contractului mai sus menționat, în sensul că reclamantul va redobândi și nuda proprietate asupra imobilului situat în Blidari, nr.145, jud. Maramureș, compus din casă și teren în suprafață de 600 m.p., înscris în CF reconstituit 1754 Baia M., identificat prin nr. topo 6586/2 și 6585/2 de sub B-7.
S-a dispus radierea din cartea funciară a înscrierii dreptului pârâtei asupra nudei proprietăți, corelativ cu radierea înscrierii dreptului pârâtului de uzufruct viager, în ce privește imobilul mai sus menționat și rectificarea Cărții funciare nr. 1754 Baia M., în acest sens.
S-a dispus reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului mai sus menționat în cartea funciară.
S-a admis, în parte, cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 463,30 lei ,cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a respins, neîntemeiată, cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Între reclamantul L. P., asistat de M. M. din cadrul Serviciului Public Asistență socială și T. M. F., s-a încheiat un contract de donație cu clauză de întreținere. Bunul donat l-a constituit nuda proprietate asupra imobilului situat în Blidari nr. 145 jud. Maramureș, în natură casă și teren în suprafață de 600 mp înscris în CF reconstituit 1754, nr. top 6586/2 și 6585/2 de sub B-7, donatorul păstrându-și dreptul de uzufruct viager.
Contactul, depus în copie la fila 6 din dosar a fost autentificat sub nr. 2381 din 26.XI.2003 de Notarul Public C. Steluța E..
În urma încheierii contractului au fost efectuate cuvenitele mențiuni și în CF 1754, respectiv pârâta T. M. F. a fost înscrisă ca și titular al dreptului de proprietate asupra nudei proprietăți a bunului primit donație, iar în favoarea reclamantului a fost înscris ca și sarcină obligația de întreținere.
Reclamantul a susținut în cuprinsul cererii de chemare în judecată că pârâta nu-și mai îndeplinește obligațiile de întreținere care îi reveneau și a solicitat rezoluțiunea contractului de donație cu sarcină precum și rectificarea înscrierilor efectuate în cartea funciară ca urmare a încheierii acestuia.
Una dintre trăsăturile juridice a contractului de donație este irevocabilitatea. De altfel, principiul irevocabilității donațiilor, este consacrat în mod expres prin dispozițiile art. 801 cod civil fără a aduce atingere acestui principiu, părțile pot stipula în contract anumite clauze (condiții) care pot duce la desființarea contractului. Stipularea unei clauze care ar leza principiul irevocabilității donației va conduce la nulitatea integrală a contractului. D. dacă donația ar fi divizibilă, s-a considerat că va fi anulată doar clauza nelegală, restul contractului urmând să-ți producă efectele.
Deci regula este că donațiile sunt irevocabile. Principiul comportă însă unele excepții. Legea prevede trei cauze de revocare, numite cauze legale de revocare, deoarece nu operează fără a fi prevăzute în contract; revocarea pentru neexecutarea sarcinii, pentru ingratitudine și pentru surveniență de copil. Aceste trei cauze nu contravin principiului irevocabilității și nu reprezintă excepții de la aceasta. Dintre cele trei cauze legale de revocare, numai pentru surveniență de copil operează de drept; în caz de litigiu dintre părți instanța constată numai îndeplinirea condițiilor revocării. În schimb, în celelalte două cazuri, revocarea este judiciară; revocarea se pronunță numai la cererea persoanelor îndreptățite a introduce acțiunea și numai în baza aprecierii de către instanță a faptelor de ingratitudine săvârșite de donator, respectiv de neexecutarea a sarcinii de către donator ori succesorii săi în drepturi.
Sarcina trebuie să fie posibilă, licită și morală. Ea poate fi stipulată în favoarea oricăreia dintre părți sau în favoarea unui terț. Dacă sarcina s-a stipulat în favoarea donatarului, donația este pur gratuită, însă, în caz de neexecutare, ea poate fi revocată pe acest temei. Dacă sarcina este stipulată în favoarea donatorului sau a unui terț, în măsura sarcinii, donația nu mai este o liberalitate.
Sarcina stipulată însă în favoarea donatorului este o obligație impusă donatarului care este ținut să o execute după ce acceptă donația, asemenea unui debitor în contractele sinalagmatice.
În caz de neexecutare, donatorul poate recurge la măsuri de executare sau la rezoluțiunea donației, ori la revocarea judiciară a acesteia pentru neexecutarea sarcinii.
Un contract de donație cu sarcini, în întregul său, este un contract sinalagmatic. Așadar, neexecutarea sarcinii sau a sarcinilor poate duce la revocare/rezoluțiune dacă sunt îndeplinite condițiile generale, conform art. 1020-1021 Cod civil. Aprecierea gravității neexecutării de către instanța de judecata este esențială pentru a dispune măsura rezoluțiunii, care poate fi totală sau parțială.
Revocarea pentru neîndeplinirea sarcinilor este specială donațiilor oneroase, căci cuvântul de "condiții" întrebuințat de art. 829, 830 si 832 Cod civil se refera la sarcinile pe care donatarul s-a obligat sa le îndeplinească.
Prin urmare dispozițiile art. 829 Cod civil nu reprezintă decât aplicarea dreptului comun în ce privește revocarea donațiilor pentru neîndeplinirea sarcinilor. Ea nu operează însă niciodată de drept (art. 830 Cod civil), ci trebuie ceruta prin justiție, care o va pronunța după verificarea faptelor si dovezilor solicitate si prezentate de reclamant.
Pentru a se putea opera desființarea donației prin revocare pentru neîndeplinirea de către donatar a sarcinii stabilite este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții: să existe o neexecutare chiar și parțială (dar substanțială, deci suficient de importantă) sau totală a sarcinii asumată de donatar, iar neexecutarea obligației să fie imputabilă debitorului acesteia.
În speță, sarcina probei se împarte între reclamant și pârâtă, primul trebuind să dovedească existența obligației respective ( adică existența actului sau faptul juridic generator al acestei obligații), după care pârâta trebuie să dovedească, la rândul său, executarea acestei obligații sau faptul că neexecutarea obligației nu îi este imputabilă. Dată fiind natura specifică a obligației de întreținere, respectiv caracterul de obligație continuă, nu este necesară condiția punerii în întârziere a debitorului, ca în cazul neîndeplinirii altor obligații, acesta fiind de drept în întârziere (conform art. 1079 pct.3 Cod civil) și nu i se poate acorda termen de grație pentru plată.
Analizând în acest context cererea principală dedusă judecății, instanța constată că reclamantul a făcut dovada existenței obligației în sarcina pârâtei, obligația rezultând, așa cum instanța a reținut, din contractul de donație cu clauză de întreținere.
În ceea ce privește neexecutarea obligației de către pârâtă, această stare de fapt a fost reținută de instanța din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, a declarațiilor martorilor audiați, inclusiv din mărturisirea pârâtei, aceasta arătând în răspunsul la interogatoriu( filele 45 și 44 dosar) că a fost în vizită la pârât de la sfârșitul anului 2010 și până la data administrării probei de 4 ori, la primele 3 vizite i-a dus mâncare gătită și îmbrăcăminte, pe care acesta le-a refuzat, a patra oară nu i-a mai dus nimic, și, de asemenea, că aceasta nu i-a cumpărat niciodată medicamente sau lemne pentru foc și nu a plătit utilitățile pentru locuința reclamantului.
Pârâta și-a argumentat imposibilitatea prestării întreținerii prin faptul că reclamantul a refuzat să-i fie prestată întreținerea.
Astfel, instanța a reținut că, în perioada ulterioară lunii decembrie 2010 și până la data pronunțării prezentei hotărâri pârâta l-a vizitat, potrivit recunoașterii acesteia, doar de 4 ori pe reclamant, în primele 3 vizite ducându-i, tot potrivit susținerilor acesteia mâncare gătită și îmbrăcăminte.
Faptul că pârâta a fost în vizită la reclamant de 3 ori după decembrie 2010, a fost confirmat de martora C. I., vecină cu locuința acestuia din urmă, spre deosebire de martorele B. A. (fila 51 dosar), P. G.(fila 52 dosar) care au afirmat că nu au văzut-o pe pârâtă la locuința reclamantului, însă dat fiind faptul că prima martora e vecină apropiată a reclamantului spre deosebire de celelalte martore care stau mai departe de acesta, va reține ca fiind corespunzătoare adevărului relatarea acesteia.
Din nicio declarație de martor nu a rezultat însă că pârâta i-ar fi dus reclamantului mâncare sau alte produse, așa cum susține aceasta, nici martora C. I., nefiind în măsură să susțină că a văzut când reclamantul a refuzat bunurile aduse de pârâtă, ci a relatat că acesta aspect îl cunoaște doar de la pârâtă.
Totodată prin răspunsurile la interogatoriu reclamantul a negat că pârâta i-ar fi adus mâncare sau îmbrăcăminte, cu ocazia vizitelor, acesta arătând că i-a adus doar o pijama, însă în anul 2009, fiind nevoit să mănânce la o cantină(fapt dovedit cu înscrisurile depuse) și să apeleze la alte persoane pentru a-l ajuta atunci când are nevoie, aspecte confirmate de depozițiile martorelor audiate.
Pârâta s-a apărat, prin întâmpinare, arătând că s-a aflat în imposibilitatea prestării întreținerii, datorită atitudinii de refuz a pârâtului, care s-a manifestat și ulterior soluționării litigiului ce s-a purtat în trecut între părți, nefiind îndeplinite astfel condițiile pentru a se dispune rezoluțiunea contractului, întrucât neîndeplinirea sarcinii nu-i este imputabilă, culpa pentru neîndeplinirea obligațiilor aparținând în mod exclusiv reclamantului.
Conținutul obligației contractuale de întreținere, a fost determinat în concret de părți prin contractul de donație încheiat, și constă, potrivit clauzelor acestuia în întreținere viageră, reprezentată de asigurarea și prepararea hranei, îmbrăcămintei, iluminat, încălzire, medicamente și achitarea cheltuielilor de spitalizare, iar din probele administrate la solicitarea pârâtei nu a rezultat că aceasta și-ar fi îndeplinit, nici măcar parțial obligațiile asumate.
În ceea ce privește faptul dacă neîndeplinirea obligației de către pârâtă îi este imputabilă reclamantului, așa cum s-a apărat aceasta, sau nu, instanța a reținut, din analiza întregului probatoriu administrat că această neexecutare nu îi poate fi imputabilă decât în mică măsură reclamantului care prin atitudinea sa, ar fi indus pârâtei concluzia că refuză întreținerea, fapt confirmat de depoziția martorilor audiați și din nimic mai mult.
Când a hotărât astfel, instanța a avut în vedere că atitudinea reclamantului, de refuz a prestării întreținerii după decembrie 2010, a fost doar la nivel declarativ, fără a fi susținută de fapte săvârșite de reclamant, care să probeze un astfel de refuz. Mai mult, din probatoriul administrat la solicitarea pârâtei, nu a reieșit că aceasta ar fi efectuat la rândul său acte materiale, din care să rezulte efectiva încercare de prestare a întreținerii, rezultând exclusiv din susținerilor acesteia că a încercat să-i ducă reclamantului mâncare gătită și îmbrăcăminte care a fost refuzată de acesta.
Chiar dacă cele relatate de pârâtă ar fi considerate de instanță ca probate instanța a constatat că obligațiile pârâtei stabilite prin contract sunt mult mai întinse iar dintre celelalte obligații aceasta nu a făcut dovada că ar fi încercat măcar să si le îndeplinească, ci din contră, a arătat în mod clar prin răspunsurile la interogatoriu(fila 45), că nu i-a dus reclamantului niciodată medicamente, deși acesta a dovedit, că a fost internat în spital, că este bolnav și are nevoie de medicamente, nici lemne de foc pentru încălzirea imobilului unde locuiește reclamantul, sau plata utilităților pentru acesta.
A mai reținut instanța, că reclamanta avea posibilitatea chiar și în cazul unui refuz verbal al reclamantului, să-i ducă efectiv lemnele pentru încălzirea imobilului la locuința acestuia, să-i trimită bunuri prin intermediul unor firme de curierat sau care efectuează livrări la domiciliu, să-i plătească abonamentul la o cantină și să-i aducă la cunoștință acest lucru, din asemenea manifestări de voință, în caz de refuz al reclamantului putând rezulta în mod indubitabil culpa acestuia.
Însă, în condițiile în care prestarea întreținerii în favoarea reclamantului s-a rezumat la vizitarea de către pârâtă a reclamantului de 4 ori, primele 3 vizite în decembrie 2010 și ianuarie 2011, instanța a considerat că pârâtă nu a reușit să facă dovada îndeplinirii obligațiilor stabilite în sarcina sa prin contractul de donație încheiat cu reclamantul, conform art.1169 Cod civil și art.129 al.1 teza finală Cod procedură civilă și nici a faptului că neexecutarea obligației îi este imputabilă într-o proporție cât de cât însemnată reclamantului.
Față de situația de fapt reținută, instanța a constatat că din ianuarie 2010, pârâta nu si-a îndeplinit potrivit susținerilor acesteia, nici una din sarcinile impuse prin contractul de donație, că gravitatea nerespectării obligațiilor este importantă, cu atât mai mult cu cât între cele 2 părți există gradul 1 de rudenie, astfel încât a admis acțiunea și a dispus revocarea Contractului de donație imobiliară cu clauză de întreținere, încheiat între părți, la data de 26 noiembrie 2003 și autentificat sub nr. 2381 de către Biroul Notarului Public C. Steluța E..
Totodată, având în vedere soluția adoptată de instanță, arătată mai sus, de admitere a capătului de cerere principal privind revocarea contractului de donație, a dispus, ca o consecință firească a acestei soluții, repunerea în situația anterioară încheierii contractului mai sus menționat, în sensul că reclamantul va redobândi și nuda proprietate asupra imobilului situat în Blidari, nr.145, jud. Maramureș, compus din casă și teren în suprafață de 600 m.p., înscris în CF reconstituit 1754 Baia M., identificat prin nr. topo 6586/2 și 6585/2 de sub B-7 și totodată, a admis și capătul de cerere accesoriu formulat de reclamant, privind rectificarea cărții funciare, în sensul că a dispus radierea din cartea funciară a înscrierii dreptului pârâtei asupra nudei proprietăți, corelativ cu radierea înscrierii dreptului pârâtului de uzufruct viager, în ce privește imobilul mai sus menționat și rectificarea Cărții funciare nr. 1754 Baia M., în acest sens, urmată, în mod firesc, de reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantului în cartea funciară.
Potrivit prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, la baza obligației de restituire stând tocmai culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.
Instanța a reținut că, în cauză, reclamantul nu căzut în pretenții, astfel încât nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale precitate, cererea pârâtei având ca obiect obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pârâta, în schimb, a căzut în pretenții, prin admiterea acțiunii reclamantului, iar acesta din urmă a solicitat obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată, constând în contravaloare taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, în susținerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța a constatat că aceasta este întemeiată, doar în parte, în ceea ce privește contravaloarea taxei de timbru și a timbrului judiciar, motiv pentru care cererea a fost admisă ca atare, pentru aceste cheltuieli suportate de reclamant, iar pârâtă a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 463,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în sensul neacordării contravalorii onorariului de avocat solicitat de reclamant, instanța a reținut că în dovedirea efectuării respectivei cheltuieli s-a depus la dosar doar un extras de cont, în care se menționează achitarea unei sume de 2500 lei de către reclamant apărătorului ales, însă fără a fi depusă o altă dovadă că suma acolo menționată reprezintă onorariu de avocat achitat pentru susținerea intereselor reclamantului în prezentul dosar, nefiind făcută vreo mențiune la numărul de dosar sau la contractul de asistență juridică încheiat de părți.
Împotriva sentinței civile nr. 1937/20.02.2013, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ a formulat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, recurentul L. P. solicitând modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în întregime a cererii recurentului privind acordarea cheltuielilor de judecată, în concret recurentul solicitând obligarea intimatei pârâte și la plata onorariului avocațial în cuantum de 2500 lei achitat de reclamantul-recurent.
În motivele de recurs, recurentul a arătat următoarele: prin hotărârea pronunțată de instanța de fond s-a admis integral acțiunea civilă formulată de recurent. Cu privire la cererea sa de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată instanța s-a pronunțat astfel: „Admite în parte cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 463,30 lei ,cu titlu de cheltuieli de judecată”.
Pentru a motiva această hotărâre instanța a arătat în considerente: „Analizând înscrisurile depuse la dosar, în susținerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța a constatat că aceasta este întemeiată, doar în parte, în ceea ce privește contravaloarea taxei de timbru și a timbrului judiciar, motiv pentru care cererea a fost admisă ca atare, pentru aceste cheltuieli suportate de reclamant, iar pârâtă a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 463,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în sensul neacordării contravalorii onorariului de avocat solicitat de reclamant, instanța a reținut că în dovedirea efectuării respectivei cheltuieli s-a depus la dosar doar un extras de cont, în care se menționează achitarea unei sume de 2500 lei de către reclamant apărătorului ales, însă fără a fi depusă o altă dovadă că suma acolo menționată reprezintă onorariu de avocat achitat pentru susținerea intereselor reclamantului în prezentul dosar, nefiind făcută vreo mențiune la numărul de dosar sau la contractul de asistență juridică încheiat de părți.”
În concret, atunci când recurentul a achitat (depus în contul apărătorului ales) suma de bani convenită cu acest titlu a omis să menționeze ce anume reprezintă, fapt pentru care instanța de fond a considerat cererea nedovedită sub acest aspect și a admis cererea de obligare a pârâtei la plata acestor cheltuieli de judecată doar în parte.
În motivarea recursului susține recurentul că suma achitată, așa cum rezultă din extrasul de cont depus la dosar, reprezintă onorariul avocațial pentru reprezentarea intereselor recurentului în fața Judecătoriei Baia M. în prezentul dosar.
Împotriva sentinței civile nr. 1937/20.02.2013, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ a formulat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă 1865 și recurenta L. M. F., solicitând modificarea în tot a sentinței atacate, respingerea acțiunii, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.
În motivele de recurs, recurenta a arătat că instanța de fond a admis acțiunea cu nesocotirea întregului material probator în cauză, cu nesocotirea conduitei părților generată de litigiul desfășurat anterior între ei cu nesocotirea dispozițiilor art. 1020 și 1021 Cod civil. În doctrina și jurisprudență este unanim admis ca revocarea donației cu sarcini operează în aceleași condiții și are aceleași efecte ca și rezoluțiunea convențiilor sinalagmatice. Astfel, revocarea donației nu poate opera decât în situația în care neîndeplinirea sarcinii din partea donatarului este imputabilă acestuia. În condițiile în care instanța de fond reține o culpă și în conduita reclamantului generatoare a conduite pârâtei în mod greșit a fost admisă acțiunea.
Din cuprinsul materialului probator a rezultat că recurenta a dorit, a încercat îndeplinirea sarcinii impuse însă reclamantul pârât a fost cel care a refuzat în mod constant întreținerea acordată de către pârâta recurentă.
Între părți referitor la același contract și aceleași motive a existat anterior prezentului litigiu, o acțiune care a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Baia M. în care s-a pronunțat sentința civilă nr._ din 16 decembrie 2010. Instanța a respins acțiunea reclamantului motivând că îndeplinirea obligațiilor de întreținere nu se poate exercita datorită atitudinii reclamantului.
Pe fondul acestei situații conflictuale generate de reclamant, care s-a menținut și după pronunțarea hotărârii judecătorești pe care reclamantul din prezenta cauză nu a atacat-o situația dintre cele două părți nu s-a modificat în sensul că deși pârâta a încercat să-și respecte în continuare obligațiile contractuale, reclamantul nu a dorit acest lucru, iar înscrisurile comunicate prin executorul judecătoresc au fost efectuate doar pentru a justifica așa-zisa neîndeplinire a obligațiilor de către pârâtă. Înainte dar și după notificarea efectuată prin executorul judecătoresc, pârâta a încercat să-și îndeplinească obligațiile, dar reclamantul a refuzat să o primească în casă.
De asemenea, pârâta a încercat de nenumărate ori să se deplaseze la locuința reclamantului ducând cu ea diverse alimente și mâncare gătită, îmbrăcăminte și alte produse, dar de fiecare dată a fost refuzată, alimentele au fost aruncate și a fost amenințată cu moartea. La toate aceste ieșiri agresive ale reclamantului, fiind prezente și alte persoane care o însoțeau pe pârâtă. Aceste aspecte au fost dovedite prin depozițiile martorei Cislariu I., vecină cu pârâtul dar și prin depoziția martorei T. M.. Instanța de fond nu a reținut declarația acestei martorei, dar nici nu a motivat înlăturarea ei deși aspectele relatate de martoră sunt esențiale pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză. Astfel această martoră a evidențiat că a fost de față când reclamantul a afirmat că nu o mai vrea pe pârâtă alături de el, că nu are nevoie de întreținerea acesteia și că dorește ca proprietatea să-i fie returnată. Aceleași aspecte sunt relatate și de martora Cislariu care arată că de mai multe ori l-a auzit pe reclamant că nu are nevoie de pârâta recurentă că relațiile dintre cei doi sunt tensionate și vinovat de această stare este reclamantul. În acest context reclamantul nu a justificat că ar fi în nevoie.
În contextul acestor aspecte, pârâta nu putea să-și îndeplinească obligația motivat de conduita pârâtului de respingere a tot ceea ce provenea de la pârâtă.
Instanța a motivat hotărârea că pârâta trebuia chiar și în condițiile refuzului verbal al reclamantului să cumpere lemne și să trimită mâncare prin intermediul serviciilor de catering însă instanța nu a motivat care au fost împrejurările care au determinat-o să creadă că reclamantul ar fi acceptat aceste bunuri în condițiile în care cele duse personal de pârâtă au fost aruncate și în condițiile în care acesta a afirmat că nu mai are nevoie de ea și serviciile ei.
În legătură cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei în justificarea bunei credințe a reclamantului în continuarea relațiilor cu pârâta acestea sunt confecționate în scopul de a induce în eroare instanța, astfel înscrisul comunicat în 25.03.2011 este imediat după pronunțarea și comunicarea hotărârii anterioare de respingere a cererii reclamantului, când încă soluția instanței nu era definitivă. Înscrisurile comunicate ulterior sunt nesemnate de către reclamant iar pârâta a dat curs acestora însă a fost refuzată. De altfel, martora Cislariu a arătat că pârâta s-a deplasat la domiciliul reclamantului și în luna decembrie după pronunțarea hotărârii, încercând reluarea relațiilor cu reclamanta însă aceasta nu a dorit.
Mai mult, imobilul în litigiu nu este în posesia pârâtei, persoana care locuiește în imobil fiind în realitate fostul soț al pârâtei, acesta fiind cel care l-a convins pe reclamant să înainteze prezenta acțiune.
Față de cele de mai sus, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii, apreciind că rezoluțiunea contractului de donație cu sarcina întreținerii nu poate opera decât în cazul în care neîndeplinirea sarcinii din partea donatarului este imputabilă acestuia, ori în prezenta cauză, culpa pentru neîndeplinirea obligațiilor este exclusiv a reclamantului, pârâta făcând tot ceea ce-i stă în putință pentru a realiza întreținerea reclamantului.
În drept, invocă art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Cererea de recurs este legal timbrată, conform art. 11 din Legea nr. 114/1997.
La data de 29.05.2013, recurentul-intimat L. P. a depus la dosar întâmpinare la recursul declarat de recurenta-intimată L. M. F., solicitând respingerea recursului ca nefondat și cheltuieli de judecată în fond și în recurs – file 15-17.
În motivarea acestei întâmpinări, se arată în esență că întreținătoarea nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.
Datorită refuzului întreținătoarei, recurentul-intimat a fost nevoit să apeleze la alte persoane și să achite personal serviciile pe care trebuia să i le asigure recurenta intimată.
Recurentul nu a refuzat să primească întreținerea ci dimpotrivă, a încercat în repetate rânduri să o determine pe fiica sa să îl ajute, respectând astfel contractul.
Recurenta-intimată L. M. F. a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând sentința civilă nr. 1937/20.02.2013, pronunțată de Judecătoria Baia M., prin prisma motivelor de recurs formulate prin cele două cereri de recurs și în considerarea dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Tribunalul constată următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de către recurenta L. M. F., acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Din întregul material probator administrat în fața primei instanțe și anume: interogatoriu, proba testimonială, înscrisuri, rezultă că cea care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale este întreținătoarea. Aceasta recunoaște acest aspect de altfel în interogatoriul ce i-a fost administrat, susținând însă că aparține reclamantului culpa pentru neexecutarea de către pârâtă a obligațiilor asumate. Recurenta-pârâtă nu a dovedit însă aceste susțineri.
Din ansamblul materialului probator administrat rezultă că în toată perioada la care se referă prezentul litigiu (din decembrie 2010 până în prezent) întreținătoarea a făcut reclamantului cel mult 4 vizite. Faptul rezultă din interogatoriul administrat pârâtei L. M. F. și din declarația martorei C. I..
Din nicio probă administrată nu rezultă că aceste 4 vizite au avut ca scop îndeplinirea obligațiilor contractuale.
Datorită refuzului întreținătoarei reclamantul a apelat la alte persoane și a achitat personal serviciile care potrivit contractului ar fi trebuit să îi fie asigurate de către pârâtă.
Din înscrisuri au rezultat numeroase cheltuieli lunare făcute direct de reclamant (lemne de foc, medicamente, alimente etc.). Din depozițiile martorilor a rezultat că reclamantul a fost ajutat de ceilalți copii ai săi și de vecini.
Reclamantul i-a trimis mai multe notificări pârâtei, inclusiv prin intermediul executorului judecătoresc, invitându-o să-și respecte obligațiile contractuale.
În mod corect prima instanță a reținut că pârâta nu a dovedit culpa reclamantului, de natură a explica atitudinea pârâtei.
Pârâta nu a dovedit că ar fi efectuat, la rândul său, acte materiale din care să rezulte efectiva încercare de prestare a întreținerii, sau că ar fi încercat măcar să îndeplinească acte materiale vizând îndeplinirea obligațiilor asumate prin contrat.
Din răspunsurile la interogatoriu, rezultă în mod clar că pârâta nu i-a adus niciodată reclamantului medicamente, deși acesta a fost internat în spital, a fost bolnav și a avut nevoie de medicamente.
Pârâta nu i-a dus reclamantului nici lemne de foc pentru încălzirea imobilului, în care acesta locuiește, nu a achitat nici utilitățile.
În acest context, cele patru vizite ale pârâtei, primele trei în decembrie 2010 și a patra în ianuarie 2011, nu pot semnifica dovedirea îndeplinirii obligațiilor contractuale de către pârâtă și nici a faptului că neexecutarea obligației îi este imputabilă într-o proporție suficient de însemnată reclamantului.
În mod corect a reținut prima instanță că gravitatea nerespectării obligațiilor asumate este importantă, cu atât mai mult cu cât între cele două părți există o foarte apropiată legătură de rudenie, pârâta fiind fiica reclamantului.
Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de către recurenta-pârâtă L. M. F..
În ceea ce privește recursul declarat de către recurentul L. P., acesta vizează exclusiv neacordarea de către instanța fondului a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 lei.
Recursul este nefondat. În mod corect prima instanță nu a inclus în calculul cheltuielilor de judecată acordate reclamantului suma de 2500 lei, deoarece nu s-a dovedit cu înscrisuri concludente faptul că suma de 2500 lei ar fi reprezentat onorariul avocațial achitat pentru susținerea intereselor reclamantului în prezentul dosar, nefiind făcută vreo mențiune vizând numărul de dosar sau contractul de asistență juridică încheiat de părți, în extrasul de cont depus în probațiune.
Recurentul-reclamant nu a dovedit nici în fața instanței de recurs susținerile sale vizând cheltuielile de judecată ocazionate la fondul cauzei.
Extrasul de cont depus la dosar nu este un înscris concludent, deoarece nu se regăsesc mențiunile necesare vizând numărul contractului de asistență juridică și numărul de dosar.
Așa fiind, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a, recursul declarat de către recurentul-reclamant va fi respins ca nefondat.
Având în vedere modul de soluționare a celor două cereri de recurs, în baza art. 276 Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată în recurs vor fi compensate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de către recurenții: L. P., domiciliat în Baia M., ., Maramureș și L. M. F., domiciliată în Baia M., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1937/20.02.2013, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, pe care o menține.
Compensează cheltuielile de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 27 septembrie 2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORI GREFIER
W. D. S. T. A. Ț. D. S. A.
Red.DȚ/4.10.2013
Tred. A.S. / 08 Octombrie 2013 - 2ex
Judecător la fond: D. Ș.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 68/2013. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 125/2013. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
