Fond funciar. Decizia nr. 125/2013. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 125/2013 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 2437/307/2010

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 125/R

Ședința publică din 06.03.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. G.

JUDECĂTORI: P. M. B.

W. D.

GREFIER: M. C.

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de petenții B. Pe­tru și B. A., ambii cu domiciliul în Sighetu Marmației, .­șa, nr. 19, jud. Maramureș împotriva sentinței civi­le nr. 1799 din 14.07.2011 pro­nunțată de J.­că­to­ria Sighetu Marmației în dosarul nr._, a­vând ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă re­curentul B. P., lipsă fiind recurenta B. A. și intimatele C. L. Giulești pentru apli­ca­­rea legilor fondului fun­­ciar și Co­mi­sia Județeană Maramureș de aplicare a le­gilor fondului funciar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța pune în discuție excepția perimării recursului.

Recurentul B. P. solicită să se judece recursul.

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepție.

TRIBUNALUL

Asupra recursului formulat de petenții B. Pe­tru și B. A., se constată, din verificarea actelor de la dosar, că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 12.01.2011, când în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, recursul a fost suspendat.

Văzând că, în conformitate cu disp. art. 248 Cod procedură civilă, orice acțiune se perimă de drept chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, potrivit prev. art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 248 și 252 Cod procedură civilă,

Constată perimat recursul formulat de petenții B. Pe­tru și B. A., ambii cu domiciliul în Sighetu Marmației, .­șa, nr. 19, jud. Maramureș împotriva sentinței civi­le nr. 1799 din 14.07.2011 pro­nunțată de J.­că­to­ria Sighetu Marmației în dosarul nr._, a­vând ca obiect fond funciar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 06.03.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

P. G. P. M. B., W. D. M. C.

Red.: P.G./t.red.: M.C.

07.03.2013/2 ex.

Dosar nr._

DECIDE:

În baza art. 248 și 252 Cod procedură civilă,

Constată perimat recursul formulat de petenții B. Pe­tru și B. A., ambii cu domiciliul în Sighetu Marmației, .­șa, nr. 19, jud. Maramureș împotriva sentinței civi­le nr. 1799 din 14.07.2011 pro­nunțată de J.­că­to­ria Sighetu Marmației în dosarul nr._, a­vând ca obiect fond funciar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 06.03.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 125/2013. Tribunalul MARAMUREŞ