Contestaţie la executare. Decizia nr. 321/2015. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 321/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 2266/307/2014

cod operator 4204

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 321/A

Ședința publică din 09 iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. S. T.

Judecător: G. G. P.

Grefier: C. M.

Pe rol fiind pronunțarea soluției asupra apelului declarat de contestatoarea C.-M. B., domiciliată în Sighetu Marmației, .. 3 jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 378 din 03 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 02.07.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a delibera, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 378 din 3.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației s-a admis în parte contestația la executare înaintată de contestatoarea C. M. B. împotriva intimatului C. M. G. L. și în consecință s-a dispus anularea încheierii privind încetarea executării silite din 5.12.2014 dată în dosarul execuțional 169/2014 al B.E.J. B. P..

S-a respins cererea privind anularea executării înseși și a tuturor actelor de executare a încheierii nr. 1 din 8.08.2014 privind cheltuielile de executare date în dosarul execuțional 169/2014 al B. B. P. și a încheierii civile nr. 1828 din 1.08.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sighetu Marmației. S-a respins cererea pentru anularea procesului-verbal din data de 14.08.2014 și a dispoziției de înființare a popririi. Contestatorul a fost obligat la 2.000 lei cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței se reține că executarea silită a fost începută de B. B. P., executorul judecătoresc aflându-se în circumscripția Curții de Apel Cluj unde urmează să se facă executarea, debitoarea fiind domiciliată în Sighetu Marmației .. 3, ., potrivit CI eliberată la data de 5 august 2014, executarea urmând a se efectua la domiciliu acesteia, astfel că executorul judecătoresc este competent în a o efectua.

Sub aspectul competenței executorului judecătoresc cererea de anulare a încheierii din 5 decembrie 2014 este neîntemeiată.

În ceea ce privește anularea încheierii din 5 decembrie 2014 instanța reține pe fondul ei, că potrivit art. 702 alin. 1 pct. 1 NCPC, executarea silită încetează dacă s-a realizat integral obligația prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum și alte sume datorate potrivit legii.

Acest text trebuie coroborat cu art. 909 alin. 3 NCPC, care prevede că dacă debitorul nu se va conforma somației executorului, acesta, la cererea creditorului, va sesiza instanța de executare pentru a se face aplicarea prevederilor art. 905. Art. 905 alin. 1 prevede că dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare.

Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părților.

Art. 910 prevede că dacă în termen de o lună de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 905 alin. (2) debitorul nu execută obligația sa, executorul judecătoresc va proceda la executarea silită.

Din analiza art. 909 coroborat cu art. 905 rezultă că aplicarea penalităților se solicită pentru neexecutarea obligațiilor de către debitor.

În speță, executorul judecătoresc a sesizat instanța cu o astfel de cerere, însă această cauză a fost suspendată, astfel că până la finalizarea dosarului și aplicarea unor eventuale penalități, executarea nu poate fi considerată ca executată, penalități solicitându-se tocmai urmare a neîndeplinirii obligației din titlu executoriu.

Pe de altă parte, chiar dacă dosarul nr._ nu ar fost suspendat, instanța constată că la data de 5 decembrie 2014 când s-a dispus încetarea executării silite nu expiraseră termenele prev. de art. 905 NCPC și indiferent de faptul că acea cauză a fost suspendată sau s-ar fi soluționat, executarea silită nu se putea considera a fi încetată potrivit dispozițiilor art. 702 alin. 1 pct. 1 NCPC.

Chiar dacă s-au achitat cheltuielile de executare ca urmare a popririi, obligațiile din titlu executoriu nu au fost executate.

Față de aceste dispoziții, prin prisma argumentelor mai sus expuse, instanța consideră sub acest aspect cererea întemeiată și a admis-o, dispunând anularea încheierii privind încetarea executării silite, din data de 5 decembrie 2014 dată în dosar execuțional 169/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc B. P..

Analizând contestația la executare prin prisma dispozițiilor legale, raportat la argumentele mai sus expuse, instanța va admite în parte contestația la executare potrivit dispozitivului.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 1 NCPC a obligat contestatoarea la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 lei, reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel C.-M. B. care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate, admiterea contestației și în ce privește anularea însăși a executării silite și a actelor de executare – somația din 8.08.2014, procesul-verbal încheiat la 14.08.2014 și a actului de înființare a popririi din 18.08.2014, a încheierii nr. 1 din 8.08.2014 privind cheltuielile de executare – toate din dosarul execuțional nr. 169/2014 al B. B. P. precum și a Încheierii 1828/1 august 2014 privind încuviințarea executării silite a sentinței civile 3014/24.07.2014 a Judecătoriei Satu M.. Înlăturarea obligării apelantei la cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 lei, respingându-se cererea intimatului la cheltuieli de judecată sau, în subsidiar, a se avea în vedere cuantumul acestora de 1.000 lei.

În motivarea apelului se arată că prin titlul executor sentința civilă 3014/2014 a Judecătoriei Satu-M. apelanta nu a fost obligată să permită intimatului să aibă legături personale cu minora conform programului stabilit, neinstituindu-se în sarcina apelantei obligația de a face.

Conform disp. art. 909 alin. 1 NCPC executarea silită a obligației de a face sunt aplicabile și în cazul măsurilor privitoare la minori, precizate într-un titlu executor cum sunt și cele privind exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul. Apelanta prin sentință nu a fost obligată să respecte exercitarea dreptului sau să permită intimatului exercitarea dreptului.

Față de cele arătate în baza disp. art. 628 și 665 alin. 5 pct. 6 NCPC nu se poate aduce la îndeplinire pe calea executării silite a hotărârii, situație în care Încheierea nr. 1828/1 august 2014 a Judecătoriei Sighetu Marmației este nelegală, însăși executarea silită nu este posibilă, motiv pentru care s-a solicitat anularea executării silite.

Contrar dispozițiilor art. 909 alin. 2 NCPC executorul judecătoresc îi pune în vedere apelantei că în data de 14 august 2014 orele 10-11 să fie prezentă la domiciliul său pentru stabilirea programului cuprins în sentința civilă nr. 3014/2014.

Executorul judecătoresc a fost prezent la ora 10 iar procesul-verbal s-a încheiat la ora 10,40 nerespectându-se nici ora 11.

În temeiul disp. art. 703, 174 și următoarele NCPC s-a solicitat și anularea Încheierii 1 din 8.08.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare precum și a adresei de înființare a popririi, executorul fiind culpabil în neîndeplinirea cu respectarea legii a actelor de executare.

Dispozițiile art. 453 alin.1 NCPC nu sunt aplicabile ci în cauză erau aplicabile disp. art. 453 alin. 2 din NCPC contestația fiind admisă în parte, instanța trebuia să aibă în vedere compensarea cheltuielilor de judecată.

În cele două dosare conexate s-au acordat cu titlu de onorar de avocat câte 1.000 lei. Ori contestația în executare în dosarul conexat s-a admis ceea ce trebuia să aibă repercusiuni în privința cheltuielilor de judecată.

Intimatul C.-M. G. L. prin întâmpinarea depusă (f. 16) a solicitat respingerea apelului cu motivarea că apelanta nu a invocat nicio prevedere legală relevantă aptă de a putea fi motiv de anulare a executării. Procedura executării s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale.

Susținerile apelantei că dispozițiile sentinței care este titlul executoriu nu poate fi pusă în executare nu poate fi pusă în executare sunt nefondate. Dispozițiile art. 909 alin. 2 NCPC se aplică și în cazul măsurilor privitoare la minori, cum ar fi stabilirea locuinței, darea în plasament, înapoierea minorului de către persoana care îl deține fără drept, exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul etc. În concordanță cu aceste dispoziții executarea judecătorească prin somația din 8.08.2014 i-a pus în vedere contestatoarei că la data de 14.08.2014 între orele 10-11 va fi prezentă la domiciliu pentru stabilirea programului provizoriu de păstrare a legăturilor personale dintre tatăl și copil. Corect s-a reținut culpa procesuală a apelantei raportat la faptul că dacă aceasta și-ar fi respectat obligația din titlul executoriu creditorul obligației nu ar mai fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale pagubei.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, în baza dispozițiilor art. 479 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în dosarul sub nr._ contestatoarea C.-M. B. a solicitat anularea executării înseși și a tuturor formelor de executare silită purtate în dosarul execuțional nr. 169/2014 al B. B. P. precum și anularea Încheierii civile nr. 1828 din 1 august 2014 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației prin care i s-a încuviințat executarea silită.

În dosarul înregistrat sub nr._ aceeași contestatoare C.-M. B. a solicitat anularea Încheierii din 5.12.2014 al executorului judecătoresc B. P. din dosarul execuțional 169/2014 privind încetarea executării silite din acest dosar.

Prin Încheierea nr. 210 din 4.02.2015 pronunțată în dosarul_ s-a dispus conexarea acestui dosar la cel cu nr._ .

Prin sentința civilă 3014 din 24.07.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosarul_ s-a stabilit programul provizoriu de păstrare a legăturilor personale dintre tatăl C.-M. G. L. cu minora C.-M. A.-Bernadette născută la 20.01.2010 în prima și a treia săptămână din lună, vineri de la orele 16 și până duminică orele 18 cu posibilitatea luării minorei la domiciliul reclamantului și cu obligarea acestuia la preluarea, respectiv readucerea minorei la domiciliul mamei la orele menționate.

Prin Încheierea nr. 1828 din 1 august 2014 dată de Judecătoria Sighetu Marmației s-a încuviințat executarea silită a dispozițiilor din titlul executoriu sentința civilă 3014/24.07.2014 a Judecătoriei Satu-M., s-a autorizat creditorul să treacă la executarea silită a obligațiilor cuprinse în titlul executoriu privind stabilirea programului provizoriu de păstrare a legăturilor personale dintre tată și copil.

În baza titlului executoriu și a încheierii de încuviințare a executării silite s-a pornit executarea silită în dosarul execuțional nr. 169/2014 al B. B. P..

Potrivit dispozițiilor art. 909 alin. 2 NCPC „în aceste cazuri, executorul judecătoresc va trimite părintelui sau persoanei la care se află minorul încheierea de încuviințare a executării împreună cu o somație în care îi va comunica acesteia data la care să se prezinte împreună cu minorul la sediul său ori în alt loc stabilit de executor, în vederea preluării acestuia de către creditor, sau, după caz, îi va pune în vedere să permită celuilalt părinte să își exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit programului stabilit în titlul executoriu.”

Conform textului de lege mai sus redat executorul judecătoresc a emis și trimis contestatoarei C.-M. B. somația din 8.08.2014 prin care a pus în vedere mamei minorei să permită ca celălalt părinte să își exercite dreptul de a avea legături personale cu minora conform titlului executoriu (art. 909 alin. 2 teza a 2-a).

Nu pot fi reținute criticile aduse de apelantă conform căreia dispoziția din titlul executoriu nu se poate executa, nefiind stabilită vreo obligație în sarcina contestatoarei de predare a copilului, conform art. 628 NCPC. Chiar dacă în dispozitivul sentinței se folosește cuvântul „stabilește” programul provizoriu, aceasta nu poate fi interpretată decât ca o obligație și nu o facultate din partea mamei de a permite legături personale ale tatălui cu minora stabilite printr-o hotărâre judecătorească.

Așa fiind se apreciază că nu sunt întrunite cerințele prev. de art. 665 alin. 5 pct. 6 NCPC care să determine respingerea de către instanță a încuviințării executării silite deoarece titlul executoriu ar cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită.

Nereținându-se incidența disp. art. 665 alin. 5 pct. 6 NCPC, urmează a fi respinse și motivele invocate de apelantă, ca nule actele subsecvente potrivit disp. art. 803, 174 NCPC.

În privința cheltuielilor de judecată se apreciază că în mod greșit instanța de fond a acordat intimatului toate cheltuielile pe care le-a suportat reprezentând onorar de avocat în cele două dosare conexate, conform art. 453 alin. 1 NCPC.

Prin sentința apelată s-au respins toate capetele de cerere formulate în dosarul_ și s-a admis în tot cererea formulată în dosarul_ .

În prezentul dosar (_ ) contestatoarea a achitat 100 lei taxă judiciară și 700 lei onorar avocat în timp ce intimatul a achitat 1.000 lei onorar de avocat (f. 176, 177).

În al doilea dosar_ contestatoarea a achitat 100 lei taxă judiciară de timbru și 800 lei onorar avocat (f. 29, 36), iar intimatul a achitat 1.000 lei onorar avocat (f. 48), aceasta opunându-se la admiterea acțiunii.

Prin admiterea în totalitate a cererilor din al doilea dosar trebuia să se dispună restituirea taxei judiciare de timbru de 100 lei și obligarea debitorului la 800 lei onorar de avocat.

Compensându-se cheltuielile suportate de intimat în primul dosar (1000 lei) cu cheltuieli la care ar fi trebuit să fie în al doilea dosar (800 lei), rezultă o diferență de 200 lei sumă la care va fi obligat intimatul pârât conform disp. art. 453 alin. 2 NCPC.

Față de cele de mai sus, în temeiul disp. art. 480 NCPC se va admite apelul, se va schimba în parte sentința apelată, în sensul că intimatul va fi obligat la 200 lei cheltuieli de judecată, compensându-se celelalte cheltuieli, urmând a se dispune restituirea către contestator a sumei de 100 lei reprezentând taxă de timbru conform disp. art. 45 lit. f din OUG 80/2013. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.

În temeiul disp. art. 453 alin. 2 NCPC vor fi compensate cheltuielile de judecată în apel raportat la împrejurarea că s-a admis în parte apelul doar în ce privește cheltuielile de judecată acordate la instanța de fond, cerere care este scutită de taxa de timbru în timp ce toate celelalte motive de apel au fost respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de C.-M. B. (CNP_) domiciliată în Sighetu Marmației .. 3 . împotriva sentinței civile nr. 378 din 3.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sighetu-Marmației pe care o schimbă în parte în sensul că:

Obligă pe contestatoare să plătească intimatului 200 lei cheltuieli de judecată compensând restul cheltuielilor.

Dispune restituirea către contestatoarea C. M. B. a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei achitată cu chitanța nr. 167561PJ din 15.12.2014.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Compensează cheltuielile de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de azi 9.07.2015 prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

S.-T. A. P. G. G. M. C.

Red.: P.G./09.07.2015

t.red.: M.C./13.07.2015

4 ex./.>

Judecător la fond: M. L. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 321/2015. Tribunalul MARAMUREŞ