Ordin de protecţie. Decizia nr. 186/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 186/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 1545/182/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 186/A
Ședința publică din data de 24 aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: S. - T. A. A.
Judecător: P. G. – Vicepreședinte Tribunalul Maramureș
Grefier: B. M.
Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost reprezentat de d-na procuror T. O..
Pe rol este pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta B. M. A., C.N.P._, domiciliată în Baia M., .. 1/10, jud. Maramureș, cu domiciliul procesual ales la S.C.A. Iluți & B., cu sediul în Baia M., .. 6/11, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 1764 din 16 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, având ca obiect ordin de protecție.
Dezbaterile asupra apelului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 23 aprilie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 396 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea soluției la data de 9 aprilie 2015, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1764 din 16.03.2015, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, s-a respins cererea privind emiterea unui ordin de protecție formulată de reclamanta B. M. A., în contradictoriu cu pârâtul T. S..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta B. M. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul T. S., a se dispune emiterea unui ordin de protecție prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, următoarele măsuri: obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 150 m față de reclamantă, față de domiciliul acesteia, față de locul acesteia de muncă, reprezentând sediul firmei .., din Baia M., ., față de imobilul situat în Blidari, nr. 105, proprietatea părinților reclamantei, compus din casă și teren, precum și față de minora T. Iris, născută la data de 12.11.2007.
În motivare s-a arătat că părțile au fost căsătorite din 2006 până în 2009, când au divorțat. O perioadă de timp după divorț, părțile au păstrat o relație relativ normală, în scopul menajării minorei Iris T., copil rezultat din căsătoria părților. În 2012 însă, comportamentul pârâtului a devenit agresiv, punând în pericol viața reclamantei, motiv pentru care reclamanta a solicitat și obținut un ordin de protecție împotriva acestuia, prin sentința civilă nr. 8015/05.09.2012. În cursul acestui an, reclamanta a făcut demersuri de recuperare a pensiei de întreținere restantă (pensie stabilită prin sentința civilă nr. 3204/11.05.2009), adresându-se în acest scop unui executor judecătoresc, care i-a poprit pârâtului conturile firmei și a recuperat suma datorată de acesta.
Executarea silită, s-a arătat că a generat o reacție exagerată a pârâtului, în sensul că la data de la data de 19.02.2015, după primirea somației, a sunat mai multe cunoștințe comune ale părților – pe numiții B. I. și B. Z., cărora le-a comunicat telefonic că o va distruge pe reclamantă, îi va aduce firma la faliment, o va termina pe ea fizic și nu va mai avea zile de trăit. În 20.02.2015, pârâtul l-a contactat telefonic și pe M. C., colaborator al reclamantei, căruia i-a comunicat că o va omorî pe reclamantă, solicitându-i să-i transmită acesteia să nu iasă noaptea singură pe stradă că o va termina, îi va rupe picioarele. Toate aceste amenințări le-a făcut de față cu minora Iris, care se afla în compania pârâtului, în programul său de vizitare (se știa sigur că minora Iris era cu tatăl deoarece aceasta din urmă i-a recunoscut lui M. C. că este cu ea în mașină, iar la ora 20.00, în aceeași zi, când minora a fost dusă acasă de tată a întrebat mama: „mama, tata de ce vrea să te omoare? Nu vreau să mori!”). Martorul M. C. a încercat să-l calmeze pe pârât în ideea de a nu auzi minora acest vocabular, însă pârâtul a continuat pe același ton și cu aceleași amenințări la adresa reclamantei.
Tot în 20.02.2015, pârâtul l-a amenințat și pe tatăl reclamantei, când a venit să o i-a pe minoră în programul de vizitare, că va distruge toată familia și îi va lua mașina proprietate personală, considerând că este mașina lui. Cu două zile înainte de acest incident, în 18.02.2015, reclamanta și-a găsit ușa casei blocată, în sensul că cineva - presupune că pârâtul - i-a introdus super glue în broasca yalei, astfel că reclamanta nu a mai reușit să deschidă ușa cu cheia, fiind nevoită să spargă ușa. Presupune că numai pârâtul putea face așa ceva, deoarece scara blocului în care locuiește reclamanta este închisă cu interfon, iar pârâtul deține o cartelă de la interfon, de pe vremea când părțile locuiau împreună. Aceste fapte îi produc reclamantei o puternică frică, deoarece pârâtul nu este la prima faptă de acest gen.
Unul din motivele divorțului a fost . fizică, așa cum rezultă și din pozele depuse în dosarul de divorț - reclamantei i-a fost smuls de către pârât părul de pe cap pe o porțiune de aproximativ 18/15 cm, având nevoie de luni de zile de tratament pentru a se vindeca rana și a se reface părul -, în timpul mariajului a lovit-o de nenumărate ori, existând certificate medico-legale, în urmă cu aproximativ 3 ani pârâtul i-a pus reclamantei pietre în motorul mașinii, după divorț a amenințat-o de multe ori cu moartea prin intermediul cunoștințelor comune. De asemenea, obișnuiește de multe ori să meargă în Blidari, unde părinții reclamantei au o casă de vacanță și stă în fața casei sau pe lângă gard. Nu de puține ori le-a spus cunoștințelor comune că va da foc acelei case. Temerea reclamantei este reală și este serioasă, deoarece pârâtul este o fire agresivă, atât verbal, cât și fizic, de multe ori amenințările lui fiind transformate în fapte, iar bătăile primite de reclamantă în timpul căsniciei o fac să se teamă și în prezent de forța fizică a pârâtului.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în apărarea sa și nici nu a propus probe.
Trecând la soluționarea cauzei, raportat la probatoriul administrat, prima instanță a reținut că reclamanta și pârâtul au fost căsătoriți, iar prin Sentința civilă nr. 3204/11.05.2009 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei acestora, precum și încredințarea spre creștere și educare a minorei T. Iris, rezultată din conviețuirea părților, reclamantei, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere pentru minoră.
Această hotărâre judecătorească a rămas definitivă la data de 14.07.2009.
Prin Sentința nr. 8015/05.09.2012 Judecătoria Baia M. a admis cererea reclamantei și a dispus emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului, pe care l-a obligat să păstreze o distanță minimă de 150 m față de reclamanta B. M. A. și domiciliul acesteia situat în loc. Baia M. .. 1 . situată în loc. Baia M., . . situat în Baia M. ., cu excepția situațiilor impuse de executarea sentinței civile nr. 3204/11.05.2009, pentru valorificarea de către pârât a programului de vizitare al minorei, interzicându-i, totodată, pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau internet cu reclamanta, contact care excede nevoilor de valorificare a sentinței civile mai sus amintite, pentru o perioadă de 6 luni.
Motivul ce a generat litigiul de față l-a constituit incidentul petrecut la data de 18.02.2015. Martorii audiați la solicitarea reclamantei au arătat că în data de 18.02.2015, fiecare dintre aceștia a fost sunat de pârât, cărora le-a solicitat să-i transmită reclamantei, câte un mesaj.
Astfel, martora B. I., care asigură menajul atât la locuința reclamantei, cât și în cea a pârâtului, a declarat că acesta din urmă a rugat-o să-i transmită reclamantei faptul că-i va distruge firma, în sensul că va trimite să se facă mai multe controale a acesteia. Martorul M. C. a arătat, sub acest aspect, că pârâtul i-a spus să-i transmită reclamantei că atunci când o va prinde îi va rupe picioarele, iar martorul B. Z., care are calitatea de asociat împreună cu reclamanta la .. Baia M., a relatat că atunci când l-a sunat pârâtul, acesta i-a spus că „firma al cărei administrator este pârâtul i-a declarat război firmei ai căror administratori sunt reclamanta și martorul”.
Așa cum au relatat martorii audiați, acest conflict a izbucnit ca urmare a solicitării reclamantei, adresată executorului judecătoresc, de a fi instituită poprirea asupra conturilor firmei patronată de pârât, deoarece acesta nu își mai executase obligația de plată a pensiei de întreținere pentru minoră.
În legătură cu acest incident, martorul M. C. a relatat că atunci reclamanta era speriată, iar în aceeași zi a însoțit-o pe aceasta la cabinetul avocatului său. Martorii B. Z. și B. I. au arătat că de la data la care s-a petrecut incidentul de mai sus reclamanta nu s-a mai plâns de faptul că s-ar teme de pârât. Același lucru a fost declarat și de martorul M. C. care a arătat că de la acea dată și până în prezent nu a auzit ca pârâtul să o urmărească pe reclamantă pe stradă sau să o mai amenințe și să se certe.
Tot martorii audiați, au mai relatat instanței și alte incidente în care au fost implicate părțile din prezenta cauză.
Astfel, martora B. I. a arătat că prin luna ianuarie 2015 între reclamantă și pârât a avut loc o ceartă la școala pe care o frecventează minora, incident la care martora nu a asistat, însă care i-a fost relatat de reclamantă. Martora, în legătură cu acest incident, a declarat că la data respectivă reclamanta era speriată, neputând să precizeze dacă ulterior reclamanta părea speriată de comportamentul pârâtului.
Un alt incident, relatat de martori a fost cel în care reclamanta a găsit lipici aplicat pe yala de la ușa imobilului său, spunându-le martorilor că îl bănuiește pe pârât, fără însă ca vreunul dintre cei trei martori audiați să poată confirma acest lucru.
Reclamanta în cuprinsul cererii de chemare în judecată a declarat că se simte amenințată de pârât, care o urmărește pe stradă. Martorul B. Z. a declarat sub acest aspect că într-adevăr reclamanta i-a adus la cunoștință și lui acest lucru, fără însă ca martorul să cunoască detalii despre astfel de urmăriri.
Tot referitor la acest aspect, martora B. I. a declarat că de la reclamantă cunoaște faptul că anul trecut pârâtul ar fi mers la casa de locuit a acesteia situată în loc. Blidari, pentru ca acesta să o poată vedea pe minoră, fără însă ca reclamanta să-i spună că ar fi avut loc certuri sau scandaluri în acea împrejurare.
Instanța a mai reținut, în conturarea stării de fapt, și aceea că, potrivit declarației martorului M. C., atunci când pârâtul l-a sunat la data de 18.02.2015 și când i-a spus ce mesaj să-i transmită reclamantei, de față în mașina pârâtului era și minora T. Iris, în prezența căreia pârâtul a folosit un vocabular vulgar, iar martora B. I. a arătat că din cele relatate de minoră pârâtul vorbește urât despre reclamantă, în prezența sa.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a arătat în susținerea cererilor sale că a formulat împotriva pârâtului o plângere penală cu privire la care a precizat că a fost înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Baia M. (f. 20).
Prima instanță a reținut prevederile art. 23 al. 1 din Legea 217/2003, precum și definiția violenței în familie potrivit acestei legi și a arătat că în conformitate cu art. 4 din aceeași lege, prin violență verbală se înțelege adresarea printr-ul limbaj jignitor, brutal precum și utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare. Violența psihologică presupune impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferința psihică în orice mod si prin orice mijloace, violența demonstrativa asupra obiectelor si animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativa a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar.
În cauză, din probele administrate a rezultat că între cei doi foști soți a existat o stare de tensiune de aproximativ un an de zile, generată de conflictele ce au avut loc între părți, atât în timpul căsătoriei, cât și după desfacerea acesteia. Aceiași martori au mai declarat, totodată, și faptul că părțile au continuat să conviețuiască perioade de timp, atât după desfacerea căsătoriei, dar și după ce a fost emis acel ordin de protecție.
Cu excepția situației petrecute la data de 18.02.2015, niciunul dintre martori nu a putut relata vreun incident petrecut între părți la care să fi asistat în perioada anterioară. Toate aspectele relatate se constată că au fost percepute în mod indirect de către martori, respectiv din cele spuse ori bănuite de reclamantă.
Înscrisurile reprezentate de certificatele medicale legale și planșele foto depuse la dosar la filele 17-19 din dosar, de reclamantă, în dovedirea susținerilor sale, s-a apreciat de către instanță că nu sunt în măsură să atragă instituirea unui ordin de protecție în favoarea reclamantei, având în vedere că acestea constată împrejurări petrecute în anul 2008, 2009, înainte de a se pronunța desfacerea căsătoriei părților.
Raportat la probele administrate în cauză, instanța a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile Legii 217/2003. Astfel, s-a reținut că în speță nu a fost dovedită existența unei stări de pericol în sensul art. 6 și 23 din lege, iar starea actuală conflictuală existentă între părți, determinată de producerea acelui incident s-a apreciat că a fost una singulară, fără a reprezenta un pericol pentru viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantei și/sau a minorei.
În acest sens au fost de reținut declarațiile martorilor audiați care au relatat că atât înainte, cât și după producerea acelei întâmplări, nu au auzit ca pârâtul să o fi amenințat-o pe reclamantă, martorii B. I. și M. C. declarând că de la acea dată și până în prezent reclamanta nu le-a mai spus că s-ar teme de pârât sau că acesta o urmărește, având în vedere cele întâmplate.
Instituirea unui ordin de protecție anterior în favoarea reclamantei s-a apreciat de către instanță că nu poate atrage prin sine însuși necesitatea emiterii altuia, câtă vreme în cauză nu s-au probat împrejurări clare care s-ar fi petrecut între părți, de natură să creeze o stare de pericol în sensul dispozițiilor legale anterior citate.
Împrejurarea potrivit căreia pârâtul folosește un vocabular vulgar la adresa reclamantei, în prezența minorei s-a apreciat de către instanță că nu poate duce la admiterea cererii câtă vreme în cauză nu s-a dovedit existența unei temeri în ceea ce o privește pe minoră, în accepțiunea Legii 217/2003. Nici față de minoră nu s-a dovedit că pârâtul ar reprezenta un pericol. Folosirea violenței verbale nu este suficientă pentru emiterea unui ordin de protecție câtă vreme, în cauză nu s-a făcut dovada că astfel, reclamantei sau minorei, le-a fost pusă în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea.
În ceea ce privește solicitarea formulată cu ocazia dezbaterilor fondului cauzei, în sensul obligării pârâtului să urmeze ședințe de consiliere psihologică, instanța a constatat că nu poate da curs unei asemenea cereri, deoarece așa cum rezultă din prevederile art. 23 al. 3 din legea 217/2003, o astfel de măsură poate fi dispusă numai în cazul în care instanța găsește întemeiată cererea și constată necesitatea emiterii unui ordin de protecție, stabilind una sau mai multe dintre interdicțiile prevăzute de art. 23 al. 1 lit. a-h din aceeași normă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B. M. A., solicitând a se dispune schimbarea în tot, în sensul admiterii cererii de emitere a ordinului de protecție așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Apelanta a susținut că este evident că intimatul este o fire violentă, este evident că acesta a exercitat de-a lungul timpului atât agresiuni fizice asupra sa și asupra părinților apelantei, cât și agresiuni verbale, este evident că intimatul are o conduită care a generat în 2012 emiterea unui ordin de protecție în favoarea apelantei (în condițiile în care atitudinea intimatului de la acel moment nu a fost diferită ca agresivitate, decât cea din prezenta cauză), este evident că apelanta se teme pentru integritatea sa fizică și mai ales, este evident că intimatul folosește în prezența minorei, cuvinte jignitoare și triviale la adresa apelantei. Toate aceste stări de fapt au fost dovedite la fondul cauzei. Instanța fondului a respins cererea, oferindu-i în acest fel intimatului protecție și creându-i convingerea că este corectă atitudinea sa.
Apelanta a arătat că legea nr. 217/2003 are ca scop oferirea unei minime protecții a victimelor agresiunii domestice. Cel puțin psihologic, agresorul are reprezentarea faptului că în caz de repetare a actelor de la care este oprit, este pasibil de sancțiuni. Cu toate acestea, instanța fondului, dând dovadă de superficialitate și lipsă de obiectivitate, a respins cererea apelantei, deși reprezentantul Ministerului Parchetului a opinat în sensul admiterii în parte a cererii, referindu-se în special la obligarea intimatului de a urma consilierea psihologică și psihoterapie.
Chiar dacă faptele de violență fizică exercitate asupra apelantei se situează la nivelul anilor în care părțile erau căsătorite, și în prezent apelanta nu este atacată fizic de intimat, nu se poate accepta că nu e dovedită atât o atitudine agresivă din partea intimatului, cât și o stare de temere întemeiată din partea apelantei. Nu e cazul să aștepte până cazul apelantei va fi distribuit la știri, așa cum au fost alte cazuri în care victimele au cerut ajutorul autorităților și cererea lor a fost ignorată.
Prin completarea motivelor de apel s-a învederat Tribunalului că această concluzie a instanței în sensul că „incidentul” din data de 18.02.2015 este unul singular, nemaifăcându-se dovada că pârâtul ar fi fost violent și după această dată a fost absolut greșită, tinzând astfel să se pună în pericol integritatea fizică și psihică a reclamantei și a minorei. Solicită a se avea în vedere faptul că prin actele depuse la dosar și din declarațiile martorilor rezultă neîndoielnic că pârâtul este un om impulsiv și violent. Chiar instanța de fond a reținut faptul că motivul pentru care și-a amenințat fosta soție a fost că aceasta din urmă s-a adresat executorului judecătoresc în vederea recuperării sumelor restante cu titlu de pensie de întreținere datorate de pârât, iar din motivarea instanței reiese că un astfel de comportament este normal și nu constituie pericol.
Pârâtul nu este la prima faptă de acest fel, iar această certitudine că este predispus la acte de violență o face pe reclamantă să îi fie frică de el. Legea 217/2003 privind posibilitatea emiterii unui ordin de protecție nu prevede necesitatea ca actele de violență să se fi petrecut. De asemenea, nu prevede necesitatea unor acte de violență repetate. Un singur act de violență este îndestulător. Violența psihică și verbală este considerată prin lege tot violență care dă dreptul la instituirea ordinului de protecție.
Apelanta a învederat că „incidentul” din data de 18.02.2015 nu a fost în realitate singular, deoarece în acea dată pârâtul a sunat cei doi martori B. Z. și B. I. pentru a transmite amenințările la adresa reclamantei cu privire la distrugerea firmei și a familiei, a doua zi reclamanta și-a găsit yala de la ușă plină de lipici și distrusă, iar a treia zi pârâtul l-a bruscat pe tatăl reclamantei și l-a sunat pe martorul M. C. prin care i-a transmis reclamantei că îi rupe picioarele și că ar face bine să nu iasă seara din casă. Astfel, „incidentul singular” se petrece de fapt pe parcursul mai multor zile, prin mai multe acte de violență psihică și fizică. Faptul că pârâtul – tatăl o amenință pe mama cu moartea de față de minoră, fetița plânge și este speriată, este suficient pentru a concluziona că minora este supusă unor acte de violență psihică din partea pârâtului. Motivul pentru care legiuitorul a impus această lege este protecția victimelor, protecție care trebuie să înceapă, dacă se poate, anterior unor acte de violență fizică. Dacă reclamanta ar fi fost agresată fizic atunci s-ar afla în fața unei infracțiuni de lovire prevăzute de Codul Penal. Consideră că Legea nr. 217/2003 trebuie aplicată și pentru a oferi protecție față de o eventuală agresiune fizică, mai ales în contextul în care . psihică este dovedită.
Nici motivația că nu este necesară instituirea ordinului de protecție pentru că după data de 18.02.2015 pârâtul nu a mai agresat victima nu poate fi primită, la fel cum nu poate fi primită nici motivația că nu a dovedit că reclamantei i-a fost frică după data de 18.02.2015. Faptul că nu a vorbit în fiecare zi cu martorii și nu le-a spus în fiecare zi acestora că îi este frică nu înseamnă că ea nu simte acest lucru.
Solicită a se avea în vedere și faptul că pârâtul o amenință pe reclamantă prin alții, nu direct, iar acest lucru îl face să fie și mai periculos, deoarece se dovedește că nu îi este frică că vor exista martori la actele sale de violență.
Intimatul T. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, învederând în esență că incidentul din 18.02.2015 a fost unul singular așa cum concluzionează instanța de fond. Faptul că apelanta îl bănuie pe intimat că i-ar fi lipit yala de la ușa de intrare în apartament nu înseamnă că așa s-a și întâmplat, iar simpla bănuială nu poate duce la emiterea unui ordin de protecție împotriva intimatului. Apelanta poate să afirme ce dorește și de asemenea povestește martorilor doar ceea ce dorește.
Intimatul a arătat că nu prezintă nici un pericol pentru viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea apelantei, ori a minorei Iris, pe care o iubește nespus de mult și cu care dorește să-și petreacă cât mai mult timp posibil, motiv pentru care a și cerut instanței de judecată schimbarea programului de vizitare, schimbare cu care a fost de acord în mare parte și apelanta, prin întâmpinarea formulată în dosarul nr._/182/2014 având mici obiecțiuni cu privire la perioadele din vacanța de vară. Dacă i-ar fi fost atât de teamă de intimat și de comportamentul agresiv al acestuia de ce și-ar fi exprimat acordul cu privire la schimbarea programului de vizitare al minorei - dintr-un singur motiv, pentru că știe că nu prezintă niciun pericol.
Prin răspunsul la întâmpinare apelanta și-a menținut poziția procesuală.
Analizând sentința apelată, Tribunalul constată că aceasta este legală și temeinică, urmând a o păstra.
Potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 217/2003, republicată, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre măsurile, obligații sau interdicții, prevăzute de lege, între care obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima. Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanța poate dispune și obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
Potrivit art. 3 alin.1 din același act normativ, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol constituie, de asemenea, violență în familie împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale.
Analizând dispozițiile Legii nr. 217/2003, instanța reține că emiterea unui ordin de protecție se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) se constată comiterea unui act de violență, care conform art. 4 din Legea nr. 217/2003, poate fi: verbală, adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare” (lit. a); psihologică, impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar (art. 4 lit. b); fizică, sexuală, economică, socială sau spirituală.
b) actul de violență este de natură să pună în pericol viața, integritatea sau libertatea victimei;
c) actul este unul de violență în familie, în sensul că este comis de un membru de familie al victimei, în accepțiunea extinsă stabilită prin prevederile art. 5 din Legea nr. 217/2003.
d) emiterea ordinului de protecție să vizeze înlăturarea stării de pericol în care se află persoana ce solicită aceasta.
Astfel, așa cum rezultă din prevederile articolului 23 din legea anterior evocată, măsura emiterii ordinului de protecție trebuie luată de instanță doar pentru înlăturarea unei stări de pericol evidente la care este supusă persoana care solicită protecție. Instituția ordinului de protecție are o natură exhaustivă de drepturi, negăsindu-și aplicabilitatea decât în condițiile dovedirii necesității măsurii solicitate. Întrucât reprezintă o procedură specială ce constituie o ingerință importantă în drepturile și libertățile fundamentale ale celui împotriva căruia se emite ordinul, instituția ordinului de protecție trebuie aplicată restrictiv, exclusiv pentru înlăturarea unei stări de iminent și real pericol.
Conduita agresivă a intimatului față de apelantă a fost sancționată în cadrul procedurilor judiciare anterior desfășurate între părți (procesul de divorț, emiterea ordinului de protecție), astfel încât nu mai poate primi noi efecte în vederea admiterii cererii reclamantei.
Este adevărat că amintirea acestui trecut poate genera reclamantei sentimente de insecuritate și de teamă, dar starea de pericol la care se referă prevederile art. 23 din Legea nr. 217/2003 trebuie să fie consecința unui act de violență (actual), iar nu a unor atitudini trecute și care, după cum s-a arătat, au fost sancționate judiciar.
Ca atare, în mod corect prima instanță s-a raportat doar la incidentul survenit în data de 19.02.2015 și de asemenea corect a apreciat că acesta nu a fost apt să creeze o stare de pericol pentru reclamantă.
Martorii B. I. și B. Z. au arătat că reclamanta nu li s-a plâns că s-ar teme de pârât. Martorul M. C. a relevat că atunci reclamanta era speriată, iar în aceeași zi a însoțit-o la cabinetul avocatului său, dar de la acea dată și până în prezent nu a auzit ca pârâtul să o urmărească pe reclamantă pe stradă sau să o mai amenințe și să se certe.
Incidentele evocate de martori – cearta în legătură cu școala pe care o frecventează minora, faptul că reclamanta a găsit lipici pe yala de la ușa imobilului său, fără a se putea stabili că intimatul este cel care l-a aplicat, faptul că intimatul are un limbaj necorespunzător la adresa reclamantei, în prezența minorei nu conturează nici pentru reclamantă, nici pentru fiica părților acea stare de pericol prevăzută de art. 6 și 23 din lege, care să justifice instituirea ordinului de protecție, nici măcar în varianta consilierii psihologice, care presupune în prealabil întrunirea condițiilor specifice pentru emiterea ordinului de protecție.
Sunt de reținut așadar declarațiile martorilor audiați care au relatat că atât înainte, cât și după producerea incidentului, nu au auzit ca pârâtul să o fi amenințat pe reclamantă, martorii B. I. și M. C. declarând că de la acea dată și până în prezent reclamanta nu le-a mai spus că s-ar teme de pârât sau că acesta o urmărește. Faptul că reclamanta nu ar comunica martorilor temerile pe care le are este lipsit de efecte din perspectiva probării unei cereri de chemare în judecată, în materia drepturilor fundamentale nefiind permis a dispune măsuri restricitve doar pe bază de prezumții. De asemenea, după emiterea primului ordin de protecție părțile au locuit împreună pentru diferite perioade de timp.
Faptul că intimatul a folosit un limbaj vulgar la adresa reclamantei, în contextul tensiunilor ivite ulterior declanșării executării silite, nu conturează existența stării de pericol și a stării de temere, anterior evocate și care reprezintă cerințe legale de instituire a ordinului de protecție.
Raportat la aceste considerente, apelul se va respinge ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta B. M., CNP_, domiciliată în Baia M., .. 1/10, județul Maramureș, cu domiciliul procesual ales pentru corespondență în Baia M., .. 6/11, județul Maramureș, la S.C.A. Iluți & B., în contradictoriu cu intimatul T. S., CNP_, domiciliat în Baia M., . ., județul Maramureș, cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat M. A. C., în Baia M., ./118, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 1764 din 16.03.2015, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ .
Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată azi, 24 aprilie 2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte Judecător Grefier
S.-T. A.-A. P. G. B. M.
Red. S.T.A.A../20.05.2015
Dact. B.M./21.05.2015
Ex. 4, .
Judecător fond: V. L. F.
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 144/2015.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
