Revendicare imobiliară. Decizia nr. 236/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 236/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 3534/336/2010
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr. 236/A
Ședința publică din 27 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
Judecător M. B. P.
Grefier A. S.
Pe rol este soluționarea apelului formulat de apelantul D. P. cu domiciliul în B. ., jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 2225/19.11.2014 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ , având ca obiect revendicare imobiliară și grănițuire
Se constată că dezbaterea apelului a avut loc în ședința publică din data de 20.05.2015, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă 1865, coroborate cu art. 298 Cod procedură civilă 1865, a amânat pronunțarea pentru data de 27.05.2015, când a pronunțat prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 2225/19.11.2014 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanta ., reprezentată de administrator D. Ș., în contradictoriu cu pârâtul D. P., și în consecință:
S-a stabilit linia de mejdă între proprietatea reclamanților și proprietatea pârâtului pe aliniamentul 25-51, anexa 5 bis, din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic F. I., ce face parte integrantă din hotărâre.
A fost obligat pârâtul să predea în deplină proprietate și folosință suprafața de teren ocupată de garaj de 0,70m situată între liniile de întabulare marcate cu punctele 1 și 8 ale reclamantului, respectiv 44 și 45 ale pârâtului, în anexa 5 bis, din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic F. I..
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta D. I., în contradictoriu că pârâtul D. P., ca neîntemeiată.
A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată parțiale, în cuantum de 4806 lei în favoarea reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la instanță la data de 06.12.2010, sub nr._, reclamanta ., prin administrator, D. Ș. și D. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul D. P., ca în urma administrării probatoriului să dispună obligarea pârâtului să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de aproximativ 160mp, stabilirea liniei de hotar dintre imobilul proprietatea tabulară a reclamanților și cea a pârâtului, cu obligarea acestuia să-și retragă gardul, pe vechiul amplasament, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că sunt proprietari de cf asupra imobilelor înscrise în CF 9972/N B., nr. top. 7299/2/1 și nr. top. 9575/2/2/1 (D. Ș. și D. I., Încheierea CF 2289/2005), CF nr._ B. (provenit din conversia pe hârtie a CF_ B.) nr. top. 9724 și CF_ B. (provenit din conversia pe hârtie a CF_ B.) nr. top. 9723, aceste din urmă imobile aparținând reclamantei ., conform Încheierii cf nr. 2835/2005.
Pârâtul, în ultima perioadă de timp a mutat vechiul amplasament al gardului, l-a extins și a ocupat o parte din terenul ce aparține reclamantei, aceeași metodă fiind folosită și la ocuparea altor două suprafețe de teren, asupra cărora reclamanții sunt proprietari.
În drept, au fost invocate prevederile art. 480 și 584 C Civ, art. 274.
În probațiune, înscrisuri și expertiză topo.
La data de 30.12.2010, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu se opune la stabilirea liniei de hotar ce desparte cele două proprietăți, arătând că, pe anumite porțiuni există semne exterioare ale fostei linii de hotar, vechi de aprox. 20-30 ani.
Raportat la petitul de revendicare imobiliară, arată că în fapt nu ocupă nicio suprafață de teren din cel al reclamanților, linia de hotar fiind parțial determinată de 30 de ani. Astfel, terenul identificat sub nr. top. 9575/2/2/1, proprietatea reclamantului se delimitează de terenul identificat sub nr. top. 9575/2/2/2 printr-un gard de sârmă, căzut la pământ, unde pot fi identificați, încă, țărușii. Acest gard a existat de peste 30 ani, delimitând cele două proprietăți, iar pe o distanță de aproximativ 20-30 metri, linia de hotar este determinată de un izvor.
Terenul identificat sub nr. top. 7229/2/1, proprietatea reclamanților este învecinat nemijlocit cu ., proprietatea pârâtului. Între aceste două parcele nu există linie de hotar vizibilă și niciodată nu au existat semne exterioare ale liniei de hotar. Terenul nu este folosit de pârât, fiind neproductiv, motiv pentru care reclamantul nu poate emite pretenții asupra lui.
La . cad 9723, proprietarul a intenționat să construiască un gard cu fundație de beton. Observând că acel gard nu respectă vechea linie de hotar i-a cerut să sisteze lucrările, gardul de sârmă pus de pârât peste fundația de beton având drept scop doar împiedicarea pătrunderii animalelor pe terenul său.
În ceea ce privește . 9724, pârâtul arată că aceasta este delimitată de . un gard vechi de 20 de ani.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115 C de pr civ. și art. 584 C civ.
În probațiune, proba cu martori, cercetare locală și expertiză tehnică.
Au fost anexate . CF_ B., CF_ B., CF51051 B., planșe foto.
La data de 31.01.2011, reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare prin care au arătat că susținerile pârâtului nu sunt conforme cu realitatea. Astfel, la terenurile identificate sub nr. top. 7229/2/1 și 9575/2/2/1 pârâtul a intrat abuziv, astfel încât a fost nevoit să apeleze la sprijinul organelor de poliție.
Pe terenul de sub nr. top. 9724 pârâtul și-a amplasat garajul ocupând o suprafață de teren din proprietatea reclamanților. La terenul identificat sub nr. top. 9723 pârâtul a înlăturat vechiul gard din lemn și l-a mutat, amplasând un gard din sârmă, el fiind acela care prin montarea noului gard le-a încălcat proprietatea.
Semnele exterioare de hotar, despre care pârâtul susține că există de aprox. 20-30 ani sunt modificate recent de acesta, el fiind cel care a condus la apariția litigiului între părți.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, pentru ambele părți, expertiză topografică de identificare, filele104-121, 142-146, proba testimonială cu martorii B. R. (f. 153) și T. I. (f. 154), M. I., f. 249 și Z. N. M., f. 250 pentru reclamanți, precum și D. T. (f. 148) și Ț. M. (f. 149), pentru pârât, cercetare locală f. 150.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că reclamanta . este proprietară tabulară asupra imobilelor în suprafață totală de 1725mp, identificat în CF_ B. cad 9723 (1100mp) și 9724 (625mp), D. Ș. asupra suprafeței totale de 26 749mp, identificată în CF 9973/N B., nr. top. 9575/2/2/3 – 19 273mp, 9575/2/2/4 – 3939mp, 7298/4/2/2/9/2 – 1981mp și 7299/2/5/2 – 1556mp, precum și asupra celei de 5025mp, împreună cu reclamanta D. I., identificată în CF 9972/N B. nr. top. 7299/2/1 – 560mp și 9575/2/2/1 – 4465mp.
S-a precizat faptul că, deși în motivarea acțiunii este indicat ca și reclamant și numitul D. Ș., acțiunea civilă a fost formulată doar de către reclamanta ., prin administrator D. Ș. și de către reclamanta D. I., soția administratorului D. Ș., motiv pentru care instanța va analiza acțiunea raportat doar la aceste două reclamante.
Pârâtul D. P. este proprietar tabular asupra suprafeței totale de 29 936mp, identificată în CF_ B. nr. top. 9575/2/2/6 – 17610mp, CF_ B. nr. top. 7298/4/2/2/11 și nr. top. 9575/2/2/7 – 11927mp și CF_ B. nr. top. 7299/2/7 – 399mp.
Potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert tehnic F. I., terenurile proprietatea reclamantelor și cele ale pârâtului sunt situate în intravilanul și extravilanul localității B., cartierul Baia B., ., mai precis de o parte și de alta a străzii Independenței, drum industrial spre Gura Băii, terenul proprietatea reclamanților fiind marcat în anexele la raport cu hașură de tip grilaj, iar al pârâtului cu hașură oblică.
Pe . 9723 reclamanta . a edificat o construcție P+1. Această parcelă se învecinează nemijlocit atât la nord cât și la sud cu pârâtul D. P., terenul proprietatea pârâtului identificat în CF_ convertit din CF_/N, nr. top. 7298/4/2/2/11 și nr. top. 9575/2/2/7, ambele având suprafața de 11927mp.
Litigiul dintre părți care privește linia de hotar se poartă între aceste două parcele, pe acest amplasament fiind edificat gardul de beton de către administratorul societății, numitul D. Ș..
Potrivit concluziilor raportului de expertiză inițial și a completării la acesta, fila 139, rezultă că, întabularea reclamanților trece prin punctul 50, capătul fundației turnate de reclamanți, respectiv punctul 12 albastru, din întabularea reclamanților, iar linia roșie de întabulare a pârâtului trece prin punctul 51, ce reprezintă un stâlp suspendat, întabularea părților fiind corespunzătoare folosinței. Întrucât între cele două întabulări există unele diferențe, având în vedere coordonatele în care s-au efectuat măsurătorile în timp, la stabilirea liniei de hotar, instanța va avea în vedere declarațiile testimoniale ale celor doi experti topografi, filele 249 și 250 dosar, care au arătat că ambii frați, D. Ș. și D. P. au participat la efectuarea măsurătorilor pentru întabulare, fără ca între ei să existe controverse în ceea ce privește linia de hotar, limita stabilită pentru delimitarea terenurilor de către ambii experți, fiind vechiul gard de lemn existent între proprietăți. De asemenea, martorul Z. N. a arătat că „linia de hotar stabilită atunci era chiar în spatele casei, unul dintre colțurile acesteia fiind chiar pe mejdă sau foarte aproape”, iar, în anul 2003 când părțile au stabilit linia de hotar „erau niște stâlpi vechi de gard din lemn”. Înțelegerea dintre părți în ceea ce privește stabilirea liniei de hotar pe vechiul gard, a fost confirmată și de martorul D. T., fila 148. După întabularea terenului pe administratorul societății, D. Ș., acesta l-a înstrăinat în anul 2005 în favoarea reclamantei ..
Astfel, în ceea ce privește punctul nr. 25, amplasat înspre . puncte de vedere diferite. Referitor la capătul mejdei, având în vedere că punctul nr. 51 a fost fixat având ca reper un stâlp vechi de hotar (pct. 7h, fila 113 dosar), coroborat cu declarațiile testimoniale ale celor trei martori, ce sunt concordante, instanța urmează să stabilească linia de mejdă între cele două proprietăți, între punctele 25-51, potrivit anexei 5b din raportul de expertiză, întocmit în cauză, înlăturând astfel celelalte declarații testimoniale. Întrucât anexa 5 bis, reflectă situația dezmembrărilor de cf efectuate pentru ambele părți, suprapuse cu măsurătorile efectuate de către expertul tehnic desemnat în cauză și conține linia de întabulare a ambilor, ce corespunde cu celelalte puncte de reper, instanța reține că aceasta reflectă cel mai bine realitatea din teren, transpusă scriptic prin raportul de expertiză, în celelalte variante, mejda din litigiu suferind o rotire, cu consecința îndepărtării de latura 25-50, respectiv 25-51 indicată de părți.
Întrucât linia de hotar stabilită între punctele de hotar 25-51 corespunde întabulării pârâtului, cererea de revendicare a vreunei porțiuni de teren, pe acest amplasament, ori mutare a gardului existent, formulată de către reclamant, apare ca neîntemeiată.
În drept, instanța a constatat că, în cauză sunt incidente dispozițiile din Codul civil de la 1864, raportat la data indicată de ambele părți a deposedării reclamanților, a introducerii acțiunii dar și la disp. art. 6 alin. 2 din Codul civil și art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, ce prevăd că actele și faptele juridice produse ori săvârșite înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare de la acea dată.
Potrivit dispozițiilor art. 584 din vechiul cod civil (aplicabil litigiului de față), orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa.
În speță, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 584 C. civ., respectiv reclamanta . a făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1100 mp, precum și faptul că aceasta este alipită de suprafață de teren aflată în proprietatea pârâtului, motiv pentru care a admis cererea în granițuire, iar, în ceea ce privește linia de hotar, având în vedere cele de mai sus, a dispus ca cele două proprietăți să se delimiteze potrivit aliniamentului identificat la punctele 25-51 din anexa 5bis a raportului de expertiză.
Referitor la cel de-al doilea amplasament, situat în partea de est a străzii Independenței (drum industrial Baia B. spre Gura Băii), se arată că, reclamanții dețin în proprietate o suprafață de 2741mp de teren, identificată în CF 50 736 B. nr. top. 9724 (625mp), CF_ convertit din CF_/N nr. top. 7299/2/5/2 (1556mp) și CF 9972/N nr. top. 7299/2/1 (560mp). Față de acest amplasament, potrivit raportului de expertiză, instanța a constatat că doar . 50 736 B. nr. top. 9724 (625mp), proprietatea reclamantei . se învecinează nemijlocit, la sud, cu terenul proprietatea pârâtului, identificat în CF_ convertit din CF_/N, nr. top. 7299/2/7 (cu suprafața de 399mp), pe care are edificate mai multe construcții.
Între aceste construcții, pârâtul a edificat și un garaj, construcție provizorie, în aceeași anexă a raportului de expertiză, nr. 5 bis observându-se că, între linia de întabulare 1,8 desenată cu culoare albastră și linia de întabulare a pârâtului 44,45, desenată cu culoare roșie, există o diferență de circa 0,70metri (70 cm), distanță cu care pârâtul a intrat în proprietatea reclamantei ., întabulată sub nr. top. 9724.
D. urmare, pentru această suprafață, în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod civ, instanța a admis cererea de revendicare formulată de către reclamanta . și l-a obligat pe pârât să le lase în deplină proprietate și pașnică folosință . 70 cm.
Potrivit raportului de expertiză, părțile mai dețin un al treilea amplasament, situat în partea de vest a străzii Independenței, însă potrivit probatoriului administrat în cauză, între terenul în suprafață de 30 758mp, proprietatea reclamanților și cel denumit de către expert, lot nr. 2, proprietatea pârâtului, în suprafață de_ mp (top. 9575/2/2/6) nu au fost reclamate și probate modificări în ceea ce privește limita de hotar.
Ca urmare, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de către reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul D. P., potrivit dispozitivului hotărârii.
Întrucât terenurile proprietatea reclamantei D. I. nu se învecinează în mod nemijlocit cu cele ale pârâtului, iar acesta nu ocupă vreo suprafață de teren din terenul ei, cererea de chemare în judecată formulată de aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, având în vedere că pârâtul a căzut în pretenții, instanța a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 4806 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, proporțional capetelor de cerere admise, către reclamanta ..
Împotriva sentinței civile nr. 2225/19.11.2014, pronunțate de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, în termenul prevăzut de art. 284 Cod procedură civilă 1865 a formulat apel apelantul-pârât D. P., solicitând admiterea apelului și desființarea sentinței apelate în sensul stabilirii liniei de hotar pe aliniamentul gardului existent și respingerea capătului de cerere având ca obiect revendicarea suprafeței de 0,7 mp ocupată de garaj, precum și reaprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată la plata cărora apelantul a fost obligat prin sentința atacată.
În motivele de apel, apelantul critică sentința atacată cu privire la stabilirea liniei de hotar de pe aliniamentul 1 și 8 pentru reclamant și 44 și 45 pentru pârât, afirmând că nu s-a avut în vedere la stabilirea acestei linii de hotar decât schița ce a servit la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară pentru reclamantă.
În opinia apelantului, linia de hotar este delimitată în teren de gardul existent, care împrejmuiește garajul pârâtului.
Acest gard a fost construit de peste 20 de ani și înainte ca reclamantul să devină proprietarul terenului în litigiu.
Apelantul consideră că instanța trebuie să determine linia de hotar conform semnelor de hotar existente de peste 20 de ani în teren, așa cum a făcut pe aliniamentul 25-51, unde linia de hotar este vechiul gard între proprietăți, existent și la ora actuală în teren și nu după schițele de întabulare așa cum s-a procedat pentru aliniamentul punctelor 1-8 și 44-45.
Apelantul afirmă că întabularea reclamantului a fost repoziționată de către expert, deoarece, conform coordonatelor înscrise în schița topografică, reclamantul apărea ca fiind întabulat o bună parte din drumul public. Dată fiind greșita poziționare a terenului reclamantului în coordonate stereo 70, apelantul afirmă că linia de hotar este cea delimitată de gardurile existente în teren și nu de schița ce a servit la înscrierea dreptului în cartea funciară.
Apelantul critică sentința și referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, arătând că nu s-a opus admiterii acțiunii în grănițuire, fiind incidente în opinia apelantului, dispozițiile art. 275 cod procedură civilă 1865.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect revendicare, suprafața revendicată a fost de 160 mp, iar acțiunea a fost admisă pentru o suprafață mult mai mică, ce nu depășește 10% din totalul suprafeței revendicate.
Acțiunea coreclamantei D. I. a fost respinsă în totalitate, însă aceasta nu a fost obligată la plata de cheltuieli de judecată.
Apelantul apreciază că, raportat la obiectul acțiunii, de grănițuire, fiind trei părți în proces, trebuia ca fiecare parte să-și suporte cheltuielile legate de avocat, iar costurile expertizei să fie suportate de fiecare parte în mod egal. Reclamanta D. I. putea fi obligată la cheltuieli de judecată către pârât.
În opinia apelantului, prima instanță nu a cenzurat chitanțele depuse de reclamantă la dosar, respectiv chitanțele la carte funciară, în sumă totală de 100 lei, care nu au fost plătite de reclamant. Referitor la taxa de timbru, apelantul apreciază că putea fi obligat la plata acesteia proporțional cu suprafața pe care trebuia să o predea către reclamantă și parțial taxa de timbru aferentă acțiunii în grănițuire, apelantul apreciind culpa sa ca fiind minimă, în timp ce reclamantul a formulat pretenții ce nu au fost admise de către instanță.
Cererea de apel este legal timbrată, conform art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și completările ulterioare.
Intimata . a depus întâmpinare la cererea de apel, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării se arată că la baza pronunțării instanței de fond a stat expertiza judiciară efectuată în cauză de către dl. expert F. I. și nu schița ce a servit la înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al intimatei-reclamante.
În privința cheltuielilor de judecată, pârâtul apelant a fost găsit căzut în pretenții, prima instanță stabilind în mod corect în opinia intimatei-reclamante, cheltuielile de judecată, în baza actelor justificative aflate la dosar.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Prin cererea de apel, apelantul-pârât a arătat că solicită proba cu martori pe care îi va indica în termen util și proba cu acte.
În ședința publică din 20.05.2015, întrebată fiind de către instanța de apel, reprezentanta apelantului, avocat M. P. a arătat că nu solicită administrarea de probe în apel, aspect consemnat în încheierea ședinței publice din 20.05.2015.
Apelantul a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând sentința civilă nr. 2225/19.11.2014 a Judecătoriei V. de Sus, pe baza motivelor de apel invocate și în considerarea dispozițiilor art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă 1865, tribunalul constată următoarele:
Examinând ansamblul materialului probator administrat, coroborat cu susținerile părților, prin prisma dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că, în ceea ce privește stabilirea liniei de mejdă între proprietatea reclamantului și proprietatea pârâtului și obligarea pârâtului să predea în deplină proprietate și folosință suprafața de teren ocupată de garaj de 0,70 m criticile din memoriul de apel sunt neîntemeiate, starea de fapt reținută de către prima instanță rezultând și întemeindu-se pe probele administrate, hotărârea fiind temeinică, prima instanță recurgând la textele de lege incidente, pe care le-a aplicat în litera și spiritul lor, hotărârea fiind legală.
Potrivit depoziției martorului expert tehnic judiciar în specialitatea topografie, Z. N. M., în anul 2003, martorul a efectuat demersuri pentru întabulare pentru administratorul reclamantei, D. Ș. și, împreună cu apelantul-pârât D. P., au stabilit de comun acord mejda în spatele casei vechi, care azi nu mai există.
Martorul a declarat că între cele două părți nu au fost niciun fel de discuții legate de linia de hotar.
Ulterior, pârâtul D. P. i-a solicitat martorului să elaboreze o lucrare și pentru pârât, pentru o suprafață de 1165 mp. Martorul a arătat că a păstrat aceeași linie de hotar – fila 250 din dosarul de fond.
Martorul M. I., de asemenea topograf, a declarat că în anul 2005 a efectuat o lucrare de dezlipire, la solicitarea apelantului-pârât, în calitate de persoană fizică autorizată. Martorul a declarat că nu a remarcat cu acea ocazie să fi existat limite naturale între cele două proprietăți. Martorul a remarcat un gard vechi din lemn, aflat în vecinătatea construcției ce a aparținut părinților, la o distanță de aproximativ o jumătate de metru – un metru, iar mai aproape se învecina cu o construcție provizorie „șatră” – fila 249 din dosar.
Conform procesului verbal întocmit cu ocazia cercetării la fața locului, din 20 septembrie 2013, reclamantul a arătat că în momentul în care a efectuat turnarea zidului de beton pentru gard, ca și fundație la gard, pârâtul nu a avut obiecțiuni, însă a intrat în partea nord-vestică în terenul său cu circa 10 metri. Reclamantul a susținut că pe unde este turnată fundația la gard ar fi fost mejda dintre cele două proprietăți ale părților.
Pârâtul a arătat că mejda este pe aliniamentul de la deal de pensiune. De la cioata de fag de lângă bradul tânăr, prin colțul pensiunii, iar celălalt punct este colțul din șosea unde se află în prezent fundația gardului.
Reclamantul, cu privire la linia de hotar din zona garajului, arată că pârâtul a construit garajul intrând mult pe terenul său, i-a propus pârâtului să mute garajul cu circa 80 cm pentru a putea efectua diverse construcții (o poartă maramureșeană) însă acesta a refuzat.
Pârâtul a arătat că este proprietar tabular al terenului aferent garajului, garaj pe care l-a construit în anii 1991-1992.
Reclamantul a arătat că garajul nu a fost inițial în punctul unde se află în acest moment, fiind mai în jos, mai în aval cu circa 20 de metri și a fost tras cu taful de către pârât, în locul unde se află acum.
Întrebate fiind părțile de către reprezentantul pârâtului, unde se află suprafața de 160 m din acțiune, pretinsă a fi ocupată de către pârât, reclamantul a arătat că această suprafață ar fi în zona garajului, în spatele pensiunii și în partea dinspre nord-vest.
În dosarul nr. 1369/2004 având ca obiect stabilirea masei succesorale și partaj, dosar în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1188/5.05.2004, parcelele de teren ce au alcătuit loturile copartajanților nu au fost identificate prin numere topografice – file 25 -28 dosarul primei instanțe.
Schița de dezmembrare nr. 2627/2003 este întocmită fără coordonate, deoarece așa se lucra în anul 2003, arată expertul F. I..
Martorul expert tehnic judiciar Z. N. M. a declarat de asemenea că la data efectuării lucrării de către acesta, în anul 2003, se lucra cu coordonate în sistem particular, iar la data la care colegul său, expertul M. a efectuat cealaltă lucrare, deja se lucra cu coordonate în sistem stereo – fila 250 din dosarul de fond.
Din probele administrate a rezultat că aspectele litigioase au apărut atunci când D. Ș. a turnat o fundație din beton pentru a construi un gard între proprietatea sa și cea a pârâtului D. P..
Pârâtul a montat un gard provizoriu din scândură și plasă de sârmă, mai la nord de fundația din beton.
Pârâtul a fost de acord cu punctul de mejdă notat în lucrarea de expertiză cu numărul 25, de la . fundației de beton turnate de reclamant dar nu a fost de acord cu punctul 50, capătul acestei fundații, afirmând că mejda ar trece prin punctul nr. 51. D. Ș. a susținut că de fapt a acceptat punctul de mejdă nr. 25 la solicitarea pârâtului.
Expertul F. a arătat în lucrarea de expertiză că întabulările s-au făcut pe baza unor măsurători în sistem de proiecție local, nu „Stereo 70” și nici măcar nu s-a folosit un singur sistem local, ci două sisteme locale diferite.
Gardul care împrejmuiește terenul pe care se află garajul a fost construit după întabulări, reține expertul F..
În lucrarea de expertiză întocmită de expert tehnic judiciar ing. F. I., acesta arată că nu există semne vechi de hotar – pag 112 din dosarul primei instanțe, respectiv pag. 9 din expertiză.
Pe calea unei acțiuni în grănițuire se urmărește stabilirea hotarului originar dintre fonduri, adică acea linie de graniță originară stabilită prin voința comună și concordantă a proprietarilor, deci amiabilă, sau prin hotărâre judecătorească.
La stabilirea pe cale judiciară a liniei de graniță nu este determinantă asigurarea în totul a suprafeței de teren înscrise în cartea funciară, în titlurile de proprietate, pentru că acestea garantează existența dreptului dar nu și întinderea exactă a acestuia, deci a suprafeței de teren la care s-ar referi.
Atunci când între amplasarea unor suprafețe de teren, determinată cu observarea liniilor de graniță originare și aceea care ar rezulta din măsurarea exactă a suprafețelor de teren înscrise în cartea funciară există diferențe, primează acele limite ale fondurilor ce corespund folosinței lor originare și, după caz, stabilite prin voința comună a proprietarilor.
Din coroborarea concluziilor expertizei tehnice judiciar completate, efectuate de către ing. expert tehnic judiciar F. I., cu constatările făcute cu ocazia cercetării la fața locului și cu depozițiile martorilor audiați: D. T. – fila 148, Ț. M. – fila 149, B. R. – fila 153, T. I. – fila 154, M. I. – fila 249, Z. N. M. – fila 250, rezultă că în mod corect prima instanță a hotărât stabilirea liniei de mejdă pe aliniamentul 25-51 anexa 5 bis din raportul de expertiză întocmit de expert F. I..
Astfel, în ceea ce privește punctul nr. 25, amplasat înspre . puncte de vedere diferite. Referitor la capătul mejdei, având în vedere că punctul nr. 51 a fost fixat având ca reper un stâlp vechi de hotar (pct. 7h, fila 113 dosar), coroborat cu declarațiile celor trei martori, ce sunt concordante, în mod corect instanța a stabilit linia de mejdă între cele două proprietați, între punctele 25-51, potrivit anexei 5bis din raportul de expertiză, întocmit în cauză. Întrucât anexa 5 bis, reflectă situația dezmembrărilor de cf efectuate pentru ambele părți, suprapuse cu măsurătorile efectuate de către expertul tehnic desemnat în cauză și conține linia de întabulare a ambilor, ce corespunde cu celelalte puncte de reper, în mod corect instanța a reținut că aceasta reflectă cel mai bine realitatea din teren, transpusă scriptic prin raportul de expertiză, în celelalte variante, mejda din litigiu suferind o rotire, cu consecința îndepărtării de latura 25-50, respectiv 25-51 indicată de părți.
Întrucât linia de hotar stabilită între punctele de hotar 25-51 corespunde întabulării pârâtului, cererea de revendicare a vreunei porțiuni de teren, pe acest amplasament, ori mutare a gardului existent, formulată de către reclamant, apare ca neîntemeiată.
În mod corect prima instanță a constatat că, în cauză sunt incidente dispozițiile din Codul civil de la 1864, raportat la data indicată de ambele părți a deposedării reclamanților, a introducerii acțiunii dar și la disp. art. 6 alin. 2 din Codul civil și art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, ce prevăd că actele și faptele juridice produse ori săvârșite înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare de la acea dată.
Potrivit dispozițiilor art. 584 din vechiul Cod Civil 1865 (aplicabil litigiului de față), orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa.
În speță, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 584 C. civ., respectiv reclamanta . a făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1100 mp, precum și faptul că aceasta este alipită de suprafață de teren aflată în proprietatea pârâtului, motiv pentru care în mod corect a dispus ca cele două proprietăți să se delimiteze potrivit aliniamentului identificat la punctele 25-51 din anexa 5bis a raportului de expertiză.
Referitor la cel de-al doilea amplasament, situat în partea de est a străzii Independenței (drum industrial Baia B. spre Gura Băii), se arată că, reclamanții dețin în proprietate o suprafață de 2741mp de teren, identificată în CF 50 736 B. nr. top. 9724 (625mp), CF_ convertit din CF_/N nr. top. 7299/2/5/2 (1556mp) și CF 9972/N nr. top. 7299/2/1 (560mp). Față de acest amplasament, potrivit raportului de expertiză, instanța constată că doar . 50 736 B. nr. top. 9724 (625mp), proprietatea reclamantei . se învecinează nemijlocit, la sud, cu terenul proprietatea pârâtului, identificat în CF_ convertit din CF_/N, nr. top. 7299/2/7 (cu suprafața de 399mp), pe care are edificate mai multe construcții.
Între aceste construcții, pârâtul a edificat și un garaj, construcție provizorie, în aceeași anexă a raportului de expertiză, nr. 5 bis observându-se că, între linia de întabulare 1,8 desenată cu culoare albastră și linia de întabulare a pârâtului 44,45, desenată cu culoare roșie, există o diferență de circa 0,70metri (70 cm), distanță cu care pârâtul a intrat în proprietatea reclamantei ., întabulată sub nr. top. 9724.
D. urmare, pentru această suprafață, în temeiul dispozițiilor art. 480 C civ, în mod corect prima instanță a admis cererea de revendicare formulată de către reclamanta . și l-a obligat pe pârât să le lase în deplină proprietate și pașnică folosință . 70 cm.
Potrivit raportului de expertiză, părțile mai dețin un al treilea amplasament, situat în partea de vest a străzii Independenței, însă potrivit probatoriului administrat în cauză, între terenul în suprafață de 30 758mp, proprietatea reclamanților și cel denumit de către expert, lot nr. 2, proprietatea pârâtului, în suprafață de 17 610mp (top. 9575/2/2/6) nu au fost reclamate și probate modificări în ceea ce privește limita de hotar.
În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, singura critică din motivele de apel întemeiată se referă la faptul că, acțiunea fiind respinsă față de reclamanta D. I., aceasta nu a fost obligată la cheltuieli de judecată. Sub acest aspect, sentința va fi schimbată în parte, în sensul că reclamanta D. I., față de care acțiunea a fost respinsă, va fi obligată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fondul cauzei, reprezentând parte din onorariul achitat la fond.
În ceea ce privește celelalte critici vizând acordarea cheltuielilor de judecată la fond, acestea nu sunt întemeiate. Prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile art. 274 alin. 1 și art. 276 Cod procedură civilă 1865 și a stabilit cheltuielile de judecată ținând seama de cererile și apărările formulate, de modul de soluționare a acestora, cheltuielile de judecată dovedite a fi efectuate în raport de pretențiile admise și ținând seama de distincția dintre cheltuielile de judecată reglementate de dispozițiile art. 274 și următoarele Cod procedură civilă 1865 și cheltuielile de grănițuire la care se referă art. 584 teza finală Cod procedură civilă 1865.
Dispozițiile art. 275 cod procedură civilă 1865 nu sunt aplicabile în speță. Pârâtul nu a fost de acord cu pretențiile concrete ale reclamantului.
Potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă 1865, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Din interpretarea acestui text legal rezultă că temeiul acordării cheltuielilor de judecată constă în culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
Totodată, art. 584 Cod procedură civilă 1864 statuează că, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa, cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate.
Cheltuielile la care se referă art. 584 cod procedură civilă 1865 sunt acelea necesare pentru trasarea limitelor în modul decis de instanța de judecată și nu cheltuielile de judecată suportate de părți pentru soluționarea acțiunii în grănițuire.
În consecință, acest text legal stabilește faptul că doar cheltuielile grănițuirii se reduc la jumătate, astfel încât cheltuielile de judecată efectuate de părți pentru soluționarea unei acțiuni civile având ca obiect grănițuirea unor terenuri învecinate se suportă de către partea care a pierdut procesul, având în vedere culpa procesuală a acesteia.
Chiar dacă operațiunea de stabilire a liniei de hotar implică însăși demararea procedurii judiciare necesare în acest sens, atunci când nu există înțelegere între vecini, aceasta nu schimbă raționamentul pentru că în faza de judecată textul legal de acordare a cheltuielilor de judecată este art. 274 Cod procedură civilă 1865, iar în etapa ulterioară judecății, cheltuielile necesare pentru grănițuire se stabilesc potrivit art. 584 Cod civil 1864.
Mai trebuie relevat că abia după rămânerea irevocabilă a hotărârii, în caz de admitere a grănițuirii, se pot efectua lucrările pentru grănițuire, anterior acestui moment nu se poate discuta de grănițuire, prin urmare nici de cheltuieli în acest sens, astfel că nu se pot confunda din punct de vedere temporal și nici din punct de vedere al conținutului, noțiunile de cheltuieli de judecată și respectiv de cheltuieli ale grănițuirii. Faptul că ambele sintagme conțin cuvântul „cheltuieli” nu poate duce la confuzie și identitate de conținut pentru că desemnează chestiuni diferite.
Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul va admite în parte apelul declarat de către apelantul-pârât D. P., împotriva sentinței civile nr. 2225/19.11.2014 pronunțată de către Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, pe care o va schimba în parte în sensul că o va obliga pe reclamanta D. I., la plata către pârâtul D. P. a sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată la fondul cauzei și va menține restul dispozițiilor sentinței civile nr. 2225/19.11.2014 a Judecătoriei V. de Sus.
În baza art. 274, 276 Cod procedură civilă se vor acorda cheltuieli de judecată în apel în cuantum de 100 lei, reprezentând parte din onorariul avocațial, proporțional cu pretențiile admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte apelul declarat de către apelantul-pârât D. P., domiciliat în B., . jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 2225/19.11.2014 pronunțată de către Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, pe care o schimbă în parte în sensul că o obligă pe reclamanta D. I., domiciliată în B., . jud. Maramureș la plata către pârâtul D. P. a sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată la fondul cauzei.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile nr. 2225/19.11.2014 a Judecătoriei V. de Sus.
Obligă pe intimata D. I. la plata către apelantul D. P. a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
Ț. D. P. M. B. S. A.
Red.DȚ/25.06.2015
Tred. A.S./25.06.2015 - 5 ex
Judecător la fond: M. D. M.
| ← Autorizarea executării obligaţiei de a face (art. 580 ind.2... | Fond funciar. Decizia nr. 198/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
