Pretenţii. Decizia nr. 559/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 559/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 559/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIE CIVILĂ Nr. 559/A
Ședința publică din 25 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. B. P.
Judecător D. T.
Grefier A. S.
Pe rol este soluționarea apelului civil formulat de apelantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR. C. O. BAIA M. cu sediul în Baia M. .. 31 jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 6291 pronunțate la data de 7 iulie 2014 de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
Se constată că dezbaterea apelului a avut loc în ședința publică din data de 11.11.2015, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art. 396 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de 25.11.2015 când a pronunțat prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6291 pronunțată la data de 7 iulie 2014 de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, invocată de către aceasta prin întâmpinare și a fost respinsă cererea formulată de reclamantul S. Județean de Urgență „,Dr. C. O.” Baia M., în contradictoriu cu pârâta I. I. C. A. și chematul în garanție B. G. C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Instanța a respins ca lipsită de interes cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, reclamantul fiind obligat la plata sumei de 1.205,90 lei, în favoarea pârâtei. Instanța a respins ca nefondată cererea chematului în garanție de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din codul de procedură civilă cu modificările și completările ulterioare, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, invocată de aceasta prin întâmpinare este întemeiată.
Din declarația martorului B. I. a rezultat că chematul în garanție- care conducea o bicicletă dinspre Restaurantul ,,Europa” din municipiul Baia M. și pe care martorul nu l-a observat a se fi aflat sub influența băuturilor alcoolice, ajungând la intersecția cu sens giratoriu dintre .. V. A., nu a acordat prioritate de trecere autoturismului marca Dacia L., de culoare verde, condus regulamentar de către pârâtă, la ieșirea acestui autoturism din intersecția respectivă, bicicleta intrând în coliziune cu autoturismul, în dreptul portierei din partea dreaptă spate.
Potrivit declarației aceluiași martor, după ce bicicleta respectivă a intrat în coliziune cu autoturismul condus de pârâtă, chematul în garanție s-a dezechilibrat și a căzut de pe bicicletă, lovindu-se cu capul de asfalt și intrând, astfel, în stare de inconștiență, motiv pentru care a fost transportat la spital.
Instanța a reținut că declarația martorului audiat în instanță este în concordanță cu cea dată de către același martor organelor de poliție și cu cea dată de către pârâtă în dosarul penal antemenționat, în timp ce declarația dată de chematul în garanție în același dosar penal nu este de natură să contrazică starea de fapt mai sus amintită.
Astfel fiind, instanța a reținut că singura persoana vinovată de producerea accidentului de circulație mai sus descris este chematul în garanție, considerent pentru care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a respins ca atare acțiunea reclamantului.
Întrucât instanța a respins acțiunea reclamantului, a respins ca lipsită de interes cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și, în temeiul prevederilor art. 451 alin. (1), ale art. 452 și ale art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, l-a obligat pe reclamant să plătească pârâtei cheltuielile de judecată solicitate de aceasta, în cuantum de 1.205,90 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în garanție și onorariu avocațial, reținând, că, deși cererea de chemare în garanție a fost respinsă, formularea acesteia fost determinată de introducerea cererii reclamantului.
Totodată, instanța a respins ca nefondată solicitarea chematului în garanție de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care chematul în garanție nu a făcut dovada unor astfel de cheltuieli, conform dispozițiilor art. 452 al Codului de procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel S. Județean de Urgență „Dr. C. O.” Baia M.. S-a arătat că suma solicitată reprezintă contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții vătămate B. G. C., acesta fiind internat în cadrul secției ORL Chirurgie Maxilofacială.
Prin acordarea îngrijirilor medicale s-a creat un prejudiciu Casei de Asigurări de Sănătate în ale cărei drepturi s-a subrogat reclamantul. S-a mai arătat că încă de la începutul procesului în răspunsul al întâmpinarea formulat s-a arătat că în dosarul penal nu s-a stabilit culpa părților, astfel că s-a solicitat instanței să stabilească culpa părților sau eventuala culpă comună. S-a mai arătat că temeiul legal al acțiunii l-a constituit art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Apelantul a arătat că acțiunea a fost introdusă în termenul legal de 3 ani de la data luării la cunoștință a tuturor datelor privind fapta. Prin sentința civilă atacată s-a respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. De asemenea, instanța nu a avut în vedere solicitarea reclamantului prin care a solicitat respingerea solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată.
În concluzie, apelantul a solicitat casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei cu stabilirea exactă a culpei pârâtei respectiv a părții vătămate și respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate prevederile art. 470-480 C.proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul S. Județean de Urgență „Dr. C. O.” Baia M. a solicitat obligarea pârâtei I. I. C. la plata contravalorii îngrijirilor medicale acordate numitului B. G.-C..
Temeiul juridic în baza căruia s-a formulat cererea îl reprezintă prevederea art. 313 din legea 95/2006 (actul normativ în forma în vigoare la data sesizării primei instanțe), potrivit căreia „Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.”
Astfel, pentru a fi angajată răspunderea civilă și implicit să se poată dispune repararea prejudiciului cauzat prin acordarea îngrijirilor medicale, partea chemată în judecată trebuie să aibă o culpă în cauzarea vătămării care a necesitat acordarea îngrijirilor medicale. Acest fapt rezultă din mențiunea „răspund potrivit legii”.
În lipsa unei fapte ilicite, a existenței unui raport de cauzalitate între această faptă și paguba pretinsă de reclamant și în lipsa vinovăției, nu poate fi angajată răspunderea persoanei.
În prezenta cauză, astfel cum rezultă din dosarul de urmărire penală, atașat prezentului dosar, vinovat de producerea accidentului a fost partea chemată în garanție, respectiv B. G. C.. Astfel, acesta, în calitate de biciclist, încercând să intre în sensul giratoriu, nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul care se afla deja în sensul giratoriu, astfel că s-a produs accidentul, cauzându-i-se acestuia o vătămare care a necesitat acordarea de îngrijiri medicale. Obligația de a acorda prioritate de trecere vehiculelor care se află în sensul giratoriu rezultă din cuprinsul prevederilor art. 57 alin. 4 din OUG 195/2002 potrivit căruia „În intersecțiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate față de cele care urmează să pătrundă în intersecție.”
Raportat la acest fapt, instanța reține că în sarcina pârâtei-intimate I. I. C., chemată în judecată nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite care să antreneze răspunderea civilă delictuală.
De asemenea, nu se poate reține nici existența vinovăției. Deși pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală este suficientă existența celei mai mici culpe, în prezenta cauză, pârâtei-intimate I. I. C. A. nu i se poate reține nici un fel de vinovăție în cauzarea vătămării care a necesitat acordarea îngrijirilor medicale.
Raportat la acest fapt, instanța reține că pârâta nu este ținută să răspundă pentru cauzarea prejudiciului constând în acordarea îngrijirilor medicale de către reclamantul S. Județean de Urgență „Dr. C. O.” Baia M., astfel că deși se poate reține că reclamantul are posibilitatea de a solicita respectivele cheltuieli de spitalizare de la persoana vinovată, constatând că pârâta chemată în judecată nu este ținută să răspundă, prima instanță, în mod corect a reținut lipsa calității procesuale pasive.
În prezenta cauză se reține că singurul vinovat de producerea accidentului și implicit a vătămării corporale care a necesitat acordarea cheltuielilor de spitalizare este B. G. C..
Apelantul a solicitat respingerea cererii având ca obiect cheltuieli de judecată. Se reține că potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul, la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză. Raportat la acest fapt se consideră că soluția primei instanțe de a acorda cheltuielile de judecată justificate este corectă.
Având în vedere prevederile art. 480 C.proc.civ., instanța va respinge apelul declarat de reclamantul-apelant S. Județean de Urgență „Dr. C. O.” Baia M..
În prezenta cauză, intimata I. C. A. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată. Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 C.proc.civ., reținând că la dosarul cauzei a fost depusă chitanța reprezentând onorariul avocațial achitat în cauză (fila 36), instanța va obliga apelantul S. Județean de Urgență ”Dr. C. O.” Baia M. la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimatei I. C. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de S. Județean de Urgență „Dr. C. O." cu sediul în Baia M. ..31 jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 6291 pronunțate la data de 7 iulie 2014 de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ .
Obligă apelantul S. Județean de Urgență „Dr. C. O. " la plata sumei de 700 lei în favoarea intimatei I. I. C..
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, azi, 25 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: GREFIER:
P. M. B. D. Ț. S. A.
Red. / dact./M.B.P./27.01.2016
. 2016 /3- ex
Jud. la fond M. I. C.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 1045/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Partaj judiciar. Decizia nr. 109/2016. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|








