Succesiune. Decizia nr. 91/2015. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 91/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 91/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 91/R

Ședința publică din 20.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S.-T. A.

JUDECĂTORI: B. G.

P. M. B.

GREFIER: M. R.

Pe rol este pronunțarea asupra recursului formulat de reclamantul Câm­pan Va­sile M. domiciliat în R., nr. 250, jud. Maramureș și cu do­mi­ci­li­ul pro­ce­sual ales la Cabinet avocat S. A. S. din Baia M., .­cii, nr. 1/34, împotriva sentinței civile nr. 1848/04.03.2014, pronunțată de Ju­de­cătoria Baia M. în dosarul nr._ , având ca obiect suc­ce­si­­une.

Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 23.01.2015 când părțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, iar în vederea deliberării, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă 1865, pronunțarea s-a amânat inițial pentru data de 30.01.2015, iar apoi pentru 06.02.2015, 13._ și pentru termenul de azi, când s-a pronunțat hotărârea de față.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, tribunalul constată următoarele:

P. sentința civilă nr. 1848 pronunțată la data de 4 martie 2014 de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C. V. M. în contradictoriu cu pârâții C. R., R. I., S. D., Sîncean G., R. M. și S. M..

De asemenea, s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâții – reclamanți reconvenționali S. D. și C. R. în contradictoriu cu reclamantul – pârât reconvențional C. V. M. și în consecință s-a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul R. M., decedat la data de 22 octombrie 1991, cu ultimul domiciliu în localitatea Lăpușel, nr. 170, . se compune din cota de 16/32 (1/2) parte din imobilul casă de locuit și anexe gospodărești, situate în localitatea Lăpușel, nr. 170, în valoare de 43.300 lei, potrivit valorii de circulație stabilite prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea evaluare proprietăți imobiliare întocmit de ing. B. Zefica, cota de 32/32 (1/1) parte din imobilul în natură teren cuprins în titlul de proprietate nr. 6010/28 din 11 august 1995 eliberat în favoarea defunctului R. M. de Comisia Județeană Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cuprinzând următoarele parcele de teren, situate în intravilanul localității Lăpușel: 1.teren intravilan, în suprafață de 1354 mp, în acte și suprafața de 1381 mp măsurată în valoare de 41.430 lei potrivit valorii de circulație stabilite prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie, cadastru și geodezie întocmit de ing. Zlampareț I.; 2.teren extravilan în localitatea Lăpușel – arabil, situat în locul numit „După ogrăzi” în suprafață de 2900 mp având ca vecinătăți: N- drum, E – Fazekaș Dezideriu, S – drum, V – L. V., în valoare de 2900 lei, potrivit valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specialitate întocmit de ing. Zlampareț I.; 3. teren livadă situat în locul numit „Valea Arieș” în suprafață de 5600 mp: N – drum, E – Tembele I., S – Valea Arieș, V – M. I., în valoare de 2800 lei potrivit valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specialitate întocmit de ing. Zlampareț I., 4. teren livadă situat la locul numit „Țigani” în suprafață de 2800 mp având ca vecinătăți: N – M. I., E – S – R. I., V – drum, în valoare de 1400 lei, potrivit valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specialitate întocmit de ing. Zlampareț I.; 5.teren – fânețe situat la locul numit „Teigheș I”, în suprafață de 3436 mp având ca vecinătăți N – B. N., E – canal, S – O. I., V – drum, în valoare de 1718 lei potrivit valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specialitate întocmit de ing. Zlampareț I.; 6. teren fânațe situat la locul numit „Teigheș II” în suprafață de 3100 mp având ca vecinătăți: N – drum, E – drum, S – canal, V – R. în valoare de 1550 lei potrivit valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specialitate întocmit de ing. Zlampareț I..

Judecătoria Baia M. a constatat că au calitatea de moștenitori ai defunctului R. M., defuncta R. L., în calitate de soție supraviețuitoare în cotă de ¼ parte, respectiv în cotă de 4/32 parte din casa de locuit și anexele gospodărești și în cotă de 8/32 parte din terenurile cuprinse în titlul de proprietate eliberat pe numele defunctului R. M., pârâții S. M., C. R., R. I., Sâncean G., S. D. și R. M. în indiviziune în cotă de ¾ parte în calitate de nepoți, respectiv pârâta S. M. în cotă de ¼ parte din masa succesorală, respectiv în cotă de 4/32 parte in casa de locuit și anexele gospodărești și cota de 8/32 parte din terenurile cuprinse în titlul de proprietate eliberat pe numele defunctului R. M., prin reprezentarea antecesoarei predecedate R. R. căsătorită cu B. P., pârâții C. R. și R. I. împreună, în cotă de ¼ parte din masa succesorală, respectiv în cotă de 4/32 parte din casa de locuit și anexele gospodărești și cota de 8/32 parte din terenurile cuprinse în titlul de proprietate eliberat pe numele defunctului R. M., prin reprezentarea antecesorului predecedat R. I., pârâții Sâncean G., S. D. și R. M., împreună în cotă de ¼ parte din masa succesorală, respectiv o cotă de 4/32 parte din casa de locuit și anexele gospodărești și cota de 8/32 parte din terenurile cuprinse în titlul de proprietate eliberat pe numele defunctului R. M., prin reprezentarea antecesorului predecedat R. M., căsătorită cu Sâncean P..

S-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta R. L., decedată la data de 12 mai 2008, cu ultimul domiciliu în localitatea Lăpușel, nr. 170, jud. Maramureș se compune din: 1. cota de 20/32 parte (16/32 parte bun comun plus 4/32 parte cota moștenită după defunctul R. M.) din imobilul casă de locuit și anexe gospodărești situate în localitatea Lăpușel, nr. 170, jud. Maramureș în valoare de 43.300 lei potrivit valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specialitate întocmit de ing. B. Zefica, 2.cota de 8/32 (1/4) parte din imobilul în natură teren cuprins în titlul de proprietate nr. 6010/28 din 11 august 1995 eliberat în favoarea defunctului R. M. de Comisia județeană Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cuprinzând următoarele parcele de teren: - situate în intravilanul loc. Lăpușel:

1. teren arabil situat la locul numit „După ogrăzi”, în suprafață de 2900 mp având ca vecinătăți N – drum, E – Fazekaș Dezideriu, S – drum, V – L. V., în valoare de 2900 lei, potrivit valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specialitate întocmit de ing. Zlampareț I.;

2. teren - livadă, situat la locul numit „Valea Arieș” în suprafață de 5600 mp având ca vecinătăți N – drum, E – Tembele I., S – Valea Arieș, V – M. I., în valoare de 2800 lei, potrivit valorii de circulație stabilite prin raportul de expertiză tehnică de specialitate întocmit de Zlampareț I.;

3. teren – livezi situat la locul numit „Țigani” în suprafață de 2800 mp având ca vecinătăți N – M. I., E – S – R. I., V – drum în valoare de 1400 lei potrivit valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specialitate întocmit de inginer Zlampareț I..

4. teren fânețe situat la locul numit Teigheș I în suprafață de 3436 mp având ca vecinătăți N – B., N – E - canal, S – O. I., V – drum în valoare de 1718 lei potrivit valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specialitate întocmit de inginer Zlampareț I.;

5.teren fânețe situat la locul numit „Teigheș II” în suprafață de 3100 mp având ca vecinătăți: N – drum, E – drum, S – canal, V – R., în valoare de 1550 lei, potrivit valorii de circulație stabilite prin raportul de expertiză tehnică de specialitate, întocmit de inginer Zlampareț I..

Judecătoria a constatat că are calitatea de unic moștenitor al defunctei R. L., în calitate de legatar universal, reclamantul C. V. M. care culege întreaga masă succesorală rămasă după defuncta R. L. și s-a dispus sistarea stării de indiviziune în care reclamantul și pârâții se află rezultând din succesiune defunctului R. M. și a defunctei R. L. purtând asupra imobilului situat în Lăpușel nr. 170, . în natură casă de locuit și anexe gospodărești și asupra imobilului în natură teren cuprins în titlul de proprietate nr. 6010/28 din 11 august 1995 eliberat pe numele defunctului R. M. conform cotelor ce revin părților, astfel că s-a atribuit reclamantului C. V. M. lotul și proprietatea exclusivă asupra următoarelor bunuri:

1.imobilul situat în Lăpușel nr. 170, . casă de locuit și anexe gospodărești în valoare de 43.300 lei potrivit valorii de circulație stabilite prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea evaluare proprietăți imobiliare întocmit de ing. B. Zefica;

2.teren intravilan în suprafață de 1354 mp (în acte) și suprafața de 1381 mp măsurată pe care se află edificate casa de locuit și anexe gospodărești situate în Lăpușel, nr. 170 . de 41.430 lei potrivit valorii de circulație stabilite prin raportul de expertiză tehnică în specialitate topografie, cadastru și geodezie, întocmit de ing. Zlampareț I.;

3.teren fânațe situat în locul numit „Teigheș I” în suprafață de 3436 mp având ca vecinătăți N – B. N., E – canal, S – O. I., V – drum, în valoare de 1718 lei, potrivit valorii de circulație stabilite prin raportul de expertiză tehnică de specialitate, întocmit de ing. Zlampareț I.;

4.teren fânețe situat în locul numit „Teigheș II” în suprafață de 3100 mp având ca vecinătăți: N – drum, E – drum, S – canal, V – R., în suprafață de 1550 lei potrivit valorii de circulație stabilite prin raportul de expertiză tehnică de specialitate, întocmit de ing. Zlampareț I..

Lotul atribuit reclamantului are valoarea totală de 87.998 lei.

Instanța a atribuit în lotul și în proprietatea exclusivă a pârâtei S. M. bunul imobil constând în teren livezi situat în locul numit „Valea Arieș” în suprafață de 5600 mp având ca vecinătăți N – drum, E – Tembele I., S – Valea Arieș, V–M. I. în valoare de 2800 lei potrivit valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specialitate întocmit de ing. Zlampareț I., în lotul și proprietatea pârâților C. R. și R. I., au fost atribuite bunurile: -terenul livezi situat în locul numit „Țigani” în suprafață de 2800 mp având ca vecinătăți: N – M. I., E – S – R. I., V – drum în valoare de 1400 lei potrivit valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specialitate întocmit de ing. Zlampareț I.,iar în lotul și în proprietatea respectiv coproprietatea pârâților Sîncean G., S. D. și R. M., a fost atribuit bunul imobil -teren arabil situat în locul numit „După ogrăzi” în suprafață de 2900 mp având ca vecinătăți N – drum, E – Fazekaș Desideriu, S – drum, V – L. V. în valoare de 2900 lei, potrivit valorii de circulație stabilite prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie întocmit de ing. Zlampareț I..

Pentru egalizarea loturilor instanța a dispus obligarea reclamantului C. V. M. la plata sultelor de: 15.562 lei în favoarea pârâtei S. M.; 16.962 lei în favoarea pârâților C. R. și R. I. (împreună); 15.462 lei în favoarea pârâților Sâncean G., S. D. și R. M. (împreună).

Instanța a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate asupra imobilelor atribuite în lotul și proprietatea exclusivă sau coproprietatea fiecărei părți, cu titlu drept moștenire și partaj.

De asemenea a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâți, a intervenienților în interes propriu P. I., T. M. și S. M. și în consecință respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de către aceștia, iar cheltuielile de judecată au fost compensate.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că terenurile care compun masa succesorală după defunctul R. M. sunt următoarele: „Acasă” în suprafață de 1381 mp, „După Ograzi” în suprafață de 2900 mp, „Teighes II” în suprafață de 3100 mp, „Teighes I” în suprafață de 3436 mp, „Valea Arieșului” în suprafață de 5600 mp, „Tigani” în suprafață de 2800 mp.

În ce privește expertiza de evaluare a construcțiilor, s-a concluzionat că valoarea de circulație a casei și anexelor aflate în masa succesorală este de 9.700 euro, respectiv 43.300 lei.

Din completarea la raportul de expertiză efectuat de ing. Zlampareț I. Judecătoria Baia M. a reținut faptul că terenurile ce compun masa succesorală după defunctul R. M. sunt următoarele: Acasă” în suprafață de 1381 mp, „După Ograzi” în suprafață de 2900 mp, „Teighes II” în suprafață de 3100 mp, „Teighes I” în suprafață de 3436 mp, „Valea Arieșului” în suprafață de 5600 mp, „Tigani” în suprafață de 2800 mp., stabilindu-se și lotizarea terenului în discuție.

Întreaga probațiune administrată în cauză face dovada că acțiunea reclamantului este întemeiată sens în care instanța a apreciat că acesta urmează să fie admisă.

Masa succesorală rămasă după defunctul R. M., decedat la 22.10.1991, se compune din - cota de 16/32 (1/2) parte din imobilul casă de locuit și anexe gospodărești, situate în localitatea Lăpușel, nr. 170, în valoare de 43.300 lei, potrivit valorii de circulație stabilite prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea evaluare proprietăți imobiliare întocmit de ing. B. Zefica; - cota de 32/32 (1/1) parte din imobilul în natură teren cuprins în titlul de proprietate nr. 6010/28 din 11 august 1995 eliberat în favoarea defunctului R. M., cuprinzând parcele de teren situate în intravilanul localității Lăpușel (suprafața de 1354 mp în acte) – 1381 mp măsurate, în valoare de 41.430 lei; parcele de teren din extravilanul loc. Lăpușel, respectiv - teren situat în locul numit „După Ograzi” în suprafață de 2900 mp în valoare de 2900 lei; - teren livezi situat în locul numit „Valea Arieș” în suprafață de 5600 mp în valoare de 2800 lei; - teren livezi situat în locul numit „Țigani” în suprafață de 2800 mp în valoare de 1400 lei; - teren fânețe situat în locul numit „Teigheș II” în suprafață de 3100 mp în valoare de 1550 lei.

Urmează să se constate că au calitate de moștenitori ai defunctului R. M., defuncta R. L. – soție supraviețuitoare (la acea dată) în cotă de ¼ parte, respectiv 4/32 parte din casa de locuit și anexe și cota de 8/32 parte din terenurile mai sus arătate, pârâții S. M., C. R., R. I., Sâncean G., S. D. și R. M. în indiviziune în cotă de ¾ parte în calitate de nepoți, respectiv pârâta S. M. în cotă de ¼ parte din masa succesorală, respectiv în cotă de 4/32 parte din casa de locuit și anexele gospodărești și cota de 8/32 parte din terenurile cuprinse în titlul de proprietate amintit, pârâții C. R. și R. I. împreună, în cotă de ¼ parte din masa succesorală, respectiv în cotă de 4/32 parte din casa de locuit și anexe și cota de 8/32 parte din terenurile cuprinse în titlul de proprietate, pârâții Sâncean G., S. D. și R. M., împreună în cotă de ¼ parte din masa succesorală, respectiv o cotă de 4/32 parte din casa de locuit și anexele gospodărești și cota de 8/32 parte din terenurile cuprinse în titlul de proprietate.

În ce privește masa succesorală după defuncta R. L., decedată în 12.05.2008, se compune din: - cota de 20/32 parte (16/32 parte bun comun plus 4/32 parte cota moștenită după defunctul R. M.) din imobilul casă de locuit și anexe gospodărești în valoare de 43.300 lei; cota de 8/32 (1/4) parte din imobilul în natură teren cuprins în titlul de proprietate nr. 6010/28 din 11 august 1995, ce cuprinde:- teren intravilan 1354 mp, în acte, și 1381 mp măsurat în valoare de 41.430 lei; Teren în extravilan: - „După ograzi” – teren arabil în suprafață de 2900 mp în valoare de 2900 lei; - teren livezi situat în locul numit „Valea Arieșului” în suprafață de 5600 mp în valoare de 2800 lei; - teren livezi situat în locul numit „Țigani” în suprafață de 2800 mp în valoare de 1400 lei; - teren fânețe situat în locul numit „Teigheș I” în suprafață de 3436 mp în valoare de 1718 lei; - teren fânețe situat în locul numit „Teigheș II” în suprafață de 3100 mp în valoare de 1550 lei.

Reclamantul C. V. M. are calitatea de legatar universal, culegând întreaga masă succesorală rămasă după defuncta R. L..

Se reține că la data de 11.02.2008 R. L. a încheiat testamentul în formă autentică prin care a testat toate bunurile mobile și imobile care se vor găsi în patrimoniul său la data decesului în favoarea reclamantului C. V. M..

Aceasta a declarat că nu are copii. Testamentul a fost autentificat sub nr. 357 din data de 11.02.2008 de către N. Public C. S. E.. Acest testament a fost atacat de intervenienții din prezenta cauză, iar prin Sentința civilă nr. 4910/2011 instanța a respins acțiunea lor, testamentul fiind valabil încheiat, sentința amintită fiind definitivă și irevocabilă.

Având în vedere starea de fapt descrisă și dovedită, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a intervenienților în interes propriu, P. I., T. M. și S. M. cu consecința respingerii cererii de intervenție formulată.

În ceea ce privește masa succesorală lăsată de defunctul R. M., martorele P. M. și S. A. au arătat că a fost acceptată tacit moștenirea după defunctul R. M. de către moștenitorii acestuia, respectiv de către pârâții Sâncean G., S. D. și R. M., iar masa succesorală se compune din: - cota de 16/32/1/2 parte din imobilul casă de locuit și anexe gospodărești situate în Lăpușel nr. 170; - cota de 32/32/1/1 parte din imobilul în natură teren cuprins în titlul de proprietate nr. 6010/28 din 11 august 1995.

În acest titlu de proprietate sunt cuprinse terenurile dobândite de către defunct, cu titlu de drept moștenire după antecesorii săi, astfel că în masa succesorală intră cota de 1/1/32/32 parte din aceste terenuri. Din probele de la dosar (probe cu înscrisuri și copiile de pe registrul agricol dovedește această stare de fapt), rezultă că terenurile din titlul de proprietate nu sunt evidențiate în cartea funciară.

Susținerea reclamantului sub aspectul dobândirii terenurilor din titlul de proprietate de către defunctul R. M. și R. L., cu titlu de drept cumpărare sub durata căsătoriei, anterior cooperativizării agriculturii, anterior perioadei 1958-1962, este o susținere nedovedită prin administrarea vreunei probe.

Potrivit expertizei efectuate, din punct de vedere valoric masa succesorală se ridică la suma de 73.448 lei (21.650 lei jumătate din valoarea casei și anexelor gospodărești plus valoarea terenului intravilan 41.430 lei plus valoarea terenului extravilan – 10.368 lei): cota defunctei R. L. valoric este de 18.362 lei; cota pârâtei S. M. valoric este de 18.362 lei; cota pârâților C. R., R. I. împreună valoric este de 18.362 lei.

C. pârâților Sîncean G., S. D. și R. M. împreună valoric este de 18.362 lei.

Potrivit art. 673 alin. 5 pct. 2 Cod procedură civilă instanța a arătat că nu face împărțeala în natură potrivit modalității indicate; în ceea ce privește casa de locuit și anexe, terenul intravilan în suprafață de 1354 mp pe care se află edificată casa de locuit și anexe gospodărești din Lăpușel nr. 170 nu sunt partajabile în natură, potrivit cotei ce revine fiecărei părți, astfel încât pârâții achiesează la pretenția reclamantului și sunt de acord a fi incluse în lotul și proprietatea exclusivă a reclamantului.

Sub aspectul parcelei de teren situate în extravilan urmează să fie partajabilă în natură, incluzând în lotul fiecărei părți teren de aceeași categorie de folosință, echivalente valoric.

Având în vedere că partajul profită tuturor coindivizarilor se compensează cheltuielile de judecată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a intervenienților în nume propriu se învederează și faptul că aceștia sunt copii ai fraților defunctei R. L. – descendenți ai colateralului privilegiat predecedat-în calitate de moștenitori rezervatari, fiind înlăturați de la succesiune de către legatarul universal, reclamantul din prezenta cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. V. M. acesta solicitând modificarea în parte a sentinței atacate și a se dispune în principal atribuirea în totalitate a masei succesorale rămase și plata sultei de_ lei, iar în subsidiar a se păstra actualul mod de partajare dar revizuirea sultelor având în vedere faptul că masa succesorală rămasă după R. M. este compusă din cota de ½ din imobilele în natură teren, cota de ½ din casă, iar diferența de ½+1/4, revenind soției supraviețuitoare.

S-a susținut că în masa succesorală rămasă după defunctul R. M. intră cota de ½ din casa de locuit și anexele gospodărești și cota de ½ din terenurile cuprinse în titlurile de proprietate deoarece terenurile respective au fost bunuri comune celor 2 soți, defuncții R. M. și R. L. și nu bunuri proprii ale defunctului R. M., căsătoria celor doi fiind încheiată în anul 1950.

Deși prin întâmpinarea depusă pârâții au recunoscut bunurile existente în masa succesorală cât și cota recurentului având în vedere faptul că acțiunea având ca obiect anularea testamentului recurentului a fost respinsă, în mod eronat a reținut Judecătoria că R. M. a avut cota de 1/1 din imobilele în natură teren enumerate prin acțiunea introductivă de instanță.

Recurentul a mai susținut că masa succesorală rămasă după defuncta R. L. se compune din ½ la care se adaugă cota de ¼ din ½ la această masă succesorală având vocație succesorală doar recurentul potrivit testamentului autentificat sub nr. 357/11.02.2008, astfel că se solicită admiterea recursului declarat.

P. întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de intimații S. M., C. R., R. I., Sâncean G., S. D. și R. M., aceștia au solicitat respingerea recursului declarat deoarece acesta este nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

P. cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. V. M., s-a solicitat dezbaterea succesiunilor după defuncții R. M. decedat la data de 22 octombrie 1991, dezbaterea succesiunii după defuncta R. L. decedată la data de 12 mai 2008 și ieșirea din indiviziune.

Reclamantul a susținut că cei doi soți au dobândit în timpul căsătoriei, în cotă de ½ fiecare dreptul de proprietate asupra imobilelor în natură casă de locuit situată în Lăpușel nr. 170 și din terenurile menționate în titlul de proprietate nr. 6010/28/11.08.1995 eliberat defunctului R. M..

Reclamantul a susținut că la deschiderea și dezbaterea moștenirii defunctului R. M., predecedat soției R. L. au avut vocație succesorală soția supraviețuitoare care a cules cota de ¼ din cota de ½ a soțului predecedat și ceilalți pârâți care aveau calitatea de nepoți ai defunctului, aceștia împărțind cota de ¾ din cota de ½ deținută de defunctul R. M..

În privința moștenirii defunctei R. L. s-a arătat că reclamantul are vocație la întreaga moștenire .

Certificatele de deces și titlul de proprietate la care s-a făcut referire în cererea de chemare în judecată se află la filele 6-9 din dosarul Judecătoriei Baia M..

Pârâții-intimați S. D. și C. R. au arătat că bunurile care fac parte din titlul de proprietate sunt bunurile proprii ale defunctului R. M., decedat la 22 octombrie 1991, deoarece acestea au fost dobândite prin moștenire, fiind incidente prevederile art. 31 lit. b C.fam.

Instanța reține că terenurile menționate în cererea de chemare în judecată sunt în fapt terenurile cuprinse în titlul de proprietate nr. 6010/28 eliberat la data de 11 august 1995. Titularul reconstituirii dreptului de proprietate, astfel cum este menționat în Titlul eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș este R. M., suprafața reconstituită fiind de 1,9190 ha (f.8 dosarul Judecătoriei).

De asemenea, se constată că reclamantul-recurent este beneficiarul testamentului autentificat sub nr. 357 la data de 11 februarie 2008 de BNP S. C.-I. G..

În prezentul recurs, reclamantul a contestat soluția Judecătoriei Baia M., potrivit căreia cota deținută de R. M. din terenurile menționate în titlul de proprietate nr. 6010/28 din 11.08.1995 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. În cuprinsul înscrisului aflat la fila 8 din dosarul Judecătoriei Baia M. se menționează terenurile pentru care s-a realizat reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv „După ogrăzi”-2900 mp (top 1151-1132/1/1), „Valea Arieș”-5600mp,(în cadrul Multifruct), „Țigani”-2800 mp (în cadrul Multifruct), Teicheș” 3436 mp și 3100 mp (cadastral 1149) și terenul din locul numit „Acasă” –arabil-707 mp, fâneață-179 mp și curți construcții 468 mp.

Se constată pe de o parte faptul că Titlul de proprietate arătat anterior a fost eliberat defunctului R. M.. Analizând actele depuse pentru reconstituirea dreptului de proprietate se constată că cererea de reconstituire a fost formulată de R. M. (f.143 din dosarul Judecătoriei Baia M.), acesta solicitând reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile care i-au aparținut anterior cooperativizării.

Titlul de proprietate nu a fost desființat în nici un fel și nu s-a dispus completarea lui în sensul de a se insera și cuprinsul soției R. L. alături de numele soțului R. M.. Din acest punct de vedere se poate prezuma că, fiind eliberat titlul de proprietate doar cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate doar unuia dintre soți, doar acesta a deținut anterior cooperativizării respectivele imobile. Prezumția este una relativă.

Astfel, în măsura în care reclamantul susținea că terenurile respective nu erau bunuri proprii ale defunctului R. M., astfel cum s-a recunoscut în cuprinsul Titlului de proprietate, avea posibilitatea să conteste valabilitatea acestui titlu de proprietate sau să facă dovada contrară, respectiv faptul că terenurile respective au fost dobândite sub durata căsătoriei.

Analizând actele depuse cu ocazia reconstituirii se constată că în registrul agricol aferent anilor 1956-1958 gospodăria lui R. M. și R. L. deținea suprafața de 1,55 hectare de teren. Ulterior în registrul agricole aferent perioadei 1959-1962 este înscris un nou teren respectiv terenul în suprafață de 0,29 hectare aflat în locul „După ogradă”.

Astfel, doar în privința acestui teren se poate constata că a fost dobândit în timpul căsătoriei, astfel cum a susținut reclamantul-recurent.

Instanța reține că R. M. și R. L. s-au căsătorit la data de 11 noiembrie 1950. Pentru terenul din locul numit „Acasă” contractul de vânzare-cumpărare prin care R. M. a dobândit dreptul de proprietate s-a încheiat în luna aprilie 1950 anterior căsătoriei. Acest fapt a fost reținut de instanța de judecată din cuprinsul actului aflat la fila 45 din dosarul din recurs, respectiv înscrisul notarial depus în copie certificată pentru conformitate de Serviciul Județean al Arhivelor Naționale. Bunul dobândit anterior căsătoriei este bun propriu al defunctului R. M. și nu poate fi considerat bun comun al soților R..

În privința casei care a făcut obiectul succesiunii după defunctul R. M. părțile nu au contestat faptul că fiecare dintre soția deține cota de 1/2 și nici nu au contestat prin prezenta cale de atac acest fapt, astfel că instanța nu va analiza situația construcțiilor care fac obiectul prezentului dosar.

Având în vedere aceste considerente, instanța va considera că doar în privința suprafeței de 2900 mp din locul numit „După Ogrăzi” se poate considera că reprezintă teren care a făcut parte din comunitatea de bunuri, în privința celorlalte terenuri instanța reținând că sunt bunuri proprii ale defunctului R. M.. Astfel, instanța urmează să admită în parte recursul declarat, sentința atacată fiind modificată în acest sens, urmând să se constate că în masa succesorală rămasă după defunctul R. M. face parte cota de 1/2 din terenul extravilan în localitatea Lăpușel - arabil, situat în locul numit „După ogrăzi” in suprafață de 2.900 mp având ca vecinătăți: N -drum, E - Fazekaș Dezideriu, S – drum, V - L. V., în valoare de 2.900 lei, po­trivit valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de spe­ci­a­litate întocmit de ing. Zlampareț I. teren cuprins în titlul de proprietate nr. 6010/28 din 11 august 1995 eliberat în favoarea defunctului R. M. de Co­misia Județeană Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate asu­pra terenurilor.

Reținând considerentele anterioare și cota soției supraviețuitoare asupra acestui teren va fi mai mare deoarece pe de o parte acesta a deținut cu titlu de bun propriu cota de ½ din această suprafață de teren, iar din cota deținută de soțul predecedat are vocație succesorală.

Corelativ acestui fapt, instanța va păstra partajarea bunurilor constatând faptul că partajarea potrivit art. 6735 alin. 2 C.proc.civ., partajarea se face în natură, fiecare dintre părți urmând a primi în măsura în care este posibil bunuri de același fel. Astfel, instanța consideră neîntemeiată solicitarea recurentului de a i se atribui toate bunurile, iar ceilalți coproprietari să primească doar sume de bani cu titlu de sultă.

În privința sultelor, acestea vor fi corelate cu noile cote stabilite, astfel că reclamantul-recurent va fi obligat la plata Dispune obligarea reclamantului Cămpan V. M. la plata ur­mă­toa­re­lor sume cu titlu de sultă:15.199,5 lei în favoarea pârâtei S. M.; 16.599,5 lei în favoarea pârâților C. R. și R. I. (împreună); 15.099,5 lei în favoarea pârâților Sâncean G., S. D. și R.­nean M. (împreună) pentru egalizarea loturilor conform cotei cu­venite fiecărei părți.

Dispozițiile Judecătoriei Baia M. care nu sunt contrare prezentei decizii sau care nu au făcut obiectul prezentului recurs vor fi menținute.

Instanța, reținând și incidența prevederilor art. 274 C.proc.civ., va admite în parte cererea având ca obiect cheltuieli de judecată în recurs. Astfel, proporțional cu partea din cererea de chemare în judecată admisă va admite și solicitarea privind cheltuielile avansate de reclamantul-recurent C. V. M.. În consecință, instanța va obliga intimații S. M., C. R., R. I., Sâncean G., S. D. și R. M. la plata sumei de 83,85 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs în favoarea recurentului-reclamant C. V. M..

Instanța, în temeiul art. 312 raportat la prevederile art. 304 C.proc.civ., având în vedere considerentele anterior expuse va admite recursul declarat, sentința atacată urmând să fie modificată în parte potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de C. V. Marinei, domiciliat în R. nr. 250 și cu domiciliul procesual ales în Baia M., ./34, jud. Maramureș la Cabinet de avocat S. A. S., împotriva sen­tin­ței civile nr. 1848 pronunțată la data de 4 martie 2014 de Judecătoria Baia Ma­re în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul:

Constată că masa succesorală rămasă după defunctul R. M., de­cedat la data de 22 octombrie 1991, cu ultimul domiciliu în localitatea Lă­pu­șel, nr. 170, . se compune din:

1. cota de 16/32 (1/2) parte din imobilul casă de locuit și anexe gos­po­dă­rești, situate în localitatea Lăpușel, nr. 170, în valoare de 43.300 lei, potrivit va­lorii de circulație stabilite prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea e­valuare proprietăți imobiliare întocmit de ing. B. Zefica;

2. cota de 32/32 (1/1) parte din următoarele imobile în natură teren cu­prins în titlul de proprietate nr. 6010/28 din 11 august 1995 eliberat în favoarea de­functului R. M. de Comisia Județeană Maramureș pentru stabilirea drep­tului de proprietate asupra terenurilor, respectiv următoarele parcele de te­ren:

- teren intravilan, în suprafață de 1.354 mp, în acte și suprafața de 1.381 mp măsurată în valoare de 41.430 lei potrivit valorii de circulație stabilite prin ra­portul de expertiză tehnică în specialitatea topografie, cadastru și geodezie în­tocmit de ing. Zlampareț I.;

- teren livezi situat în locul numit „Valea Arieș” în suprafață de 5.600 mp: N - drum, E - Tembele I., S - Valea Arieș, V - M. I., în valoare de 2.800 lei potrivit valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specialitate întocmit de ing. Zlampareț I.;

- teren livezi situat la locul numit „Țigani” în suprafață de 2.800 mp a­vând ca vecinătăți: N - M. I., E-S - R. I., V - drum, în valoa­re de 1.400 lei, potrivit valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză teh­nică de specialitate întocmit de ing. Zlampareț I.;

- teren - fânațe situat la locul numit „Teigheș I”, în suprafață de 3.436 mp având ca vecinătăți N - B. N., E - canal, S - O. I., V - drum, în va­loare de 1.718 lei potrivit valorii de circulație stabilită prin raportul de ex­per­tiză tehnică de specialitate întocmit de ing. Zlampareț I.;

- teren fânațe situat la locul numit „Teigheș II” în suprafață de 3.100 mp a­vând ca vecinătăți: N - drum, E - drum, S - canal, V - R. în valoare de 1.550 lei potrivit valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specialitate întocmit de ing. Zlampareț I.;

3. cota de 1/2 din terenul extravilan în localitatea Lăpușel - arabil, situat în locul numit „După ogrăzi” in suprafață de 2.900 mp având ca vecinătăți: N -drum, E - Fazekaș Dezideriu, S – drum, V - L. V., în valoare de 2.900 lei, po­trivit valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de spe­ci­a­litate întocmit de ing. Zlampareț I. teren cuprins în titlul de proprietate nr. 6010/28 din 11 august 1995 eliberat în favoarea defunctului R. M. de Co­misia Județeană Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate asu­pra terenurilor.

Constată că masa succesorală rămasă după defuncta R. L., de­cedată la data de 12 mai 2008, cu ultimul domiciliu în localitatea Lăpușel, nr. 170, jud. Maramureș se compune din:

1. cota de 20/32 parte din imobilul casă de locuit și anexe gospodărești si­tuate în localitatea Lăpușel, nr. 170, jud. Maramureș în valoare de 43.300 lei potrivit va­lorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specialitate în­toc­mit de ing. B. Zefica;

2. cota de 8/32 parte din imobilele în natură teren cuprinse în titlul de pro­pri­e­tate nr. 6010/28 din 11 august 1995 eliberat în favoarea defunctului R. Mi­ha­iu de Comisia Județeană Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate asu­pra terenurilor, respectiv:

- teren intravilan, în suprafață de 1354 mp, în acte, și suprafața de 1381 mp măsurată, în valoare de 41.430 lei potrivit valorii de circulație stabilite prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie, cadastru și geodezie întocmit de ing. Zlamparet I.;

- teren livezi situat in locul numit „Valea Arieș” în suprafață de 5600 mp: N - drum, E - Tembele I., S - Valea Arieș, V - M. I, în valoare de 2800 lei po­tri­vit valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specialitate în­tocmit de ing. Zlamparet I.;

- teren livezi situat la locul numit „Țigani” în suprafață de 2800 mp având ca vecinătăți: N - M. I., E-S - R. I., V - drum, în valoare de 1400 lei, potrivii valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specia­li­ta­te întocmit de ing. Zlampareț I.;

- teren - fânețe situat la locul numit „Teigheș I”, în suprafață de 3436 mp a­vând ca vecinătăți N - B. N., E - canal, S - O. I., V – drum, în valoare de 1718 lei potrivit valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de spe­cialitate întocmit de ing. Zlampareț I.;

- teren fânațe situat la locul numit „Teigheș II” în suprafață de 3100 mp a­vând ea vecinătăți: N - drum, E - drum, S – canal, V - R. în valoare de 1550 lei po­trivit valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specia­li­ta­te întocmit de ing. Zlampareț I.;

3. cota de 1/8 din terenul extravilan în localitatea Lăpușel - arabil, situat în lo­cul numit „După ogrăzi” în suprafață de 2900 mp având ca vecinătăți: N – drum, E - Fazekaș Dezideriu, S – drum, V - L. V., în valoare de 2900 lei, potrivit va­lo­rii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specialitate întocmit de ing. Zlampareț I. teren cuprins în titlul de proprietate nr. 6010/28 din 11 au­gust 1995 eliberat în favoarea defunctului R. Miliaiu de Comisia Județeană Ma­ra­mureș pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

4. cota de 1/2 din terenul extravilan în localitatea Lăpușel - arabil, situat în lo­­cul numit „După ogrăzi” în suprafață de 2900 mp având ca vecinătăți: N - drum, E - Fa­­zekaș Dezideriu, S - drum, V - L. V., în valoare de 2900 lei, potrivit valorii de circulație stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specialitate întocmit de ing. Zlampareț I. teren cuprins in titlul de proprietate nr. 6010/28 din 11 august 1995 eliberat în favoarea defunctului R. M. de Comisia Județeană Ma­ra­mu­reș pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Dispune obligarea reclamantului Cămpan V. M. la plata ur­mă­toa­re­lor sume cu titlu de sultă:

- 15.199,5 lei în favoarea pârâtei S. M. cu titlu de sultă;

- 16.599,5 lei în favoarea pârâților C. R. și R. I. (împreună) cu titlu de sultă;

- 15.099,5 lei în favoarea pârâților Sâncean G., S. D. și R.­nean M. (împreună) cu titlu sultă - pentru egalizarea loturilor conform cotei cu­venite fiecărei părți.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu sunt contrare pre­zen­tei decizii.

Obligă intimații S. M., C. R., R. I., Sâncean G., S. D. și R. M. la plata sumei de 83,85 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 februarie 2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTORIGREFIER

S.-T. AlinaGiuroiu BrîndușaPop M. BogdanMăndicescu R.

Red. P.M.B./Tehn. P.M.B./15.06.2015

2 ex./2015

Judecător la fond:U. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Decizia nr. 91/2015. Tribunalul MARAMUREŞ