Uzucapiune. Decizia nr. 51/2015. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 51/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 51/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ Nr. 51/R

Ședința publică din 06 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. S. T.

Judecător B. G.

Judecător M. B. P.

Grefier F. P.

Pe rol este pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta V. I. împotriva sentinței civile nr.1558/12.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr._, având ca obiect uzucapiune.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 23 ianuarie 2015 când părțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea acelei ședințe, iar în vederea deliberării, pronunțarea s-a amânat inițial pentru data de 30 ianuarie 2015 și ulterior pentru data de azi, când s-a pronunțat sentința civilă de față.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului declarat, constată următoarele:

P. sentința civilă nr. 1558 pronunțată la data de 12 iunie 2014 în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta V. I. în contradictoriu cu pârâții ., G. M., G. L., G. I. și M. R., toți cu domiciliul necunoscut. De asemenea, a fost admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta D. I. în contradictoriu cu reclamanta V. I. și pârâții ., G. M., G. L. G. I. și M. R., și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere încheiat la data de 18.11.2011, între defunctul D. V. și reclamanta V. I., pentru lipsa formei autentice.

P. aceeași hotărâre a fost obligată reclamanta să-i plătească intervenientei principale cheltuieli de judecată în cuantum de 2800 lei.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a reținut faptul că potrivit extrasului CF nr._ B. (CF vechi 1540) terenul cu nr. topo 2835, fără suprafață tabulară, se află în proprietatea numiților G. M. și G. L. cu titlu de donație. Asupra acestui imobil numiții G. I. și M. R. au un drept de uzufruct viager, înscris în Foaia de sarcini a CF nr._ B. sub C1 și 2.

Deoarece în cauză nu s-a dovedit decesul persoanelor înscrise în CF și nici existența moștenitorilor acestora, în ciuda demersurilor efectuate la Primăria Bîrsana, Camera Notarilor Publici Cluj și Comunitatea Evreilor din Sighetu Marmației, litigiul s-a purtat în contradictoriu și cu ., singurul subiect de drept ce putea emite pretenții asupra imobilului în litigiu, în reprezentarea Statului Român, în eventualitatea unei succesiuni vacante.

Conform notei de constatare întocmită de ing. B. I. terenul în litigiu este situat în intravilanul comunei B. între vecinii: Valea Trestiei, P. I., I. I. si Fedeniuc V., având o suprafață de 3324 mp de natură fâneață.

Sub aspect de carte funciară terenul face parte din CF_ B. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 1540 B.) sub nr. top 2835 fără suprafață tabulară, proprietari fiind G. M. si G. L..

Deoarece reclamanta folosește din acest teren o suprafață de numai 3324 mp s-a formulat propunerea de dezmembrare, respectiv o suprafață de 3324 mp cu nr. top nou propus 2835/1 pentru reclamantă, teren fără suprafață cu nr. top nou propus 2835/2 pentru vechii proprietari.

P. acțiunea formulată reclamanta a solicitat să se constate că în speță sunt întrunite condițiile uzucapiunii de 30 de ani reglementată de dispozițiile Codului civil de la 1864, sens în care a invocat joncțiunea posesiei defunctul D. V. cu posesia sa, transferul posesiei operând în temeiul contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere încheiat la data de 18.11.2011.

Instanța a reținut că potrivit art. 1890 C.civ condițiile uzucapiunii de 30 de ani sunt reprezentate de existență unei posesii de 30 de ani, posesie ce trebuie să fie utilă, adică neviciată.

Instanța nu a avut în vedere poziția exprimată de intervenienta D. I. în sensul că posesia reclamantei a fost viciată prin violență urmare a incidentului din data de 19 iunie 2012 (dovedit cu certificatul medico-legal nr. 428/22.06.2012-f.110), când V. I. le-ar fi agresat fizic pe intervenientă și pe mama acesteia.

Aceasta deoarece din interogatoriile administrate părților și din declarația martorei L. B. M. (f.109) s-a reținut că agresiunile ar fi avut loc la domiciliul reclamantei și au avut drept scop să le împiedice pe intervenientă și pe mama sa să-l viziteze pe D. V. și nu dobândirea sau conservarea posesiei asupra imobilului în litigiu.

În ceea ce privește joncțiunea posesiilor invocată de reclamantă, conform art. 1860 C.civ pentru a se opune unirea celor două posesii trebuie îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv: să fie vorba despre o posesie propriu zisă și posesorul actual să fi dobândit posesia bunului de la autorul său, pe baza unui raport juridic.

În speță reclamanta a arătat că transferul posesiei terenului s-a realizat de la defunctul D. V. către sine prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere încheiat sub semnătură privată la data de 18.11.2011. Pentru determinarea naturii juridice a actului semnat instanța urmează să aibă în vedere scopul urmărit de părți la încheierea lui, respectiv obligația principală.

P. răspunsul dat la interogatoriu reclamanta V. I. a arătat că nu a plătit nici o sumă de bani cu titlu de preț în baza contractului semnat la data de 18.11.2011 ci doar l-a întreținut și înmormântat pe defunctul D. V.. Raportat la această declarație instanța a calificat contractul încheiat ca fiind un contract de întreținere deoarece scopul urmărit de părți nu a fost transferul dreptului de proprietate în schimbul unei sume de bani cu titlu de preț, ci în schimbul asigurării întreținerii de zi cu zi.

Având în vedere data încheierii contractului acesta este supus dispozițiilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care reglementează în art. 2255 C.civ. necesitatea formei autentice, sub sancțiunea nulității absolute. P. urmare, în prezent legiuitorul a inclus contractul de întreținere în sfera actelor juridice solemne ce impun pentru valabilitatea lor exprimarea acordului părților în forma prevăzută de lege, în speță în formă autentică.

Raportat la aceste prevederi legale instanța a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere semnat la data de 18.11.2011, pentru lipsa formei autentice.

În acest context practica judecătorească și doctrina au fost constante în a aprecia că dacă posesia unui bun imobil a fost transmisă printr-un act juridic lovit de nulitate absolută nu se creează un raport juridic valabil pentru joncțiunea posesiilor, în vederea invocării uzucapiunii.

Pe de altă parte, reclamanta a solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 3324 mp situat în loc. B., la locul numit În Gura Văii P., deși contractul semnat cu defunctul D. V. vizează doar o suprafață de 800 de metri pătrați. Diferența este semnificativă pentru a fi explicată prin prisma unei erori de apreciere, mai ales că D. V. a trăit toată viața în mediu rural astfel că știa să evalueze întinderea unui teren agricol.

Din adeverința nr. 680/2013 emisă de Primăria B. rezultă că reclamanta figurează în registrul agricol vol. 23 poz. 32 cu teren în locul numit Gura Văii P. în suprafață de 0,37 ha, (3324 mp conform măsurătorilor) ce a figurat anterior pe defunctul D. V. (f. 14).

Potrivit martorului P. I. reclamanta V. I. deține și ea teren la locul numit În Gura Văii P., aceasta fiind menționată ca mejdaș al terenului pe care martorul l-a cumpărat în urmă cu 10 ani. Defunctul D. V. a dat o suprafață de aproximativ 20 de ari din terenul de la locul numit În Gura Văii P. să fie folosit de V. I., iar cealaltă parte din terenului de acolo l-a folosit el. Dorința defunctului a fost ca lui V. I. să-i rămână terenul lipit de terenul pe care aceasta îl are la locul respectiv. (f. 85).

Martorul A. P. a arătat de asemenea că defunctul D. V. avea două terenuri la locul numit În Gura Văii P., un teren de aproximativ 20-30 de ari ce a dorit să-i rămână reclamantei, iar celălalt teren urma să rămână nurorii defunctului. (f. 84).

Aceste declarații se coroborează cu înscrisurile de la dosar, rezultând astfel că defunctul D. V. avea două suprafețe de teren la locul numit În Gura Văii P. doar că în final o suprafață de 800 mp a fost dată reclamantei prin contractul de întreținere semnat la data de 18.11.2011 (f. 5), iar cealaltă suprafață a fost dată nurorii și nepoatei defunctului, prin actul scris datat 21.06.2012 aflat la fila 74.

Astfel, s-a considerat că reclamanta încearcă prin prezenta acțiune să dobândească dreptul de proprietate atât cu privire la suprafața de 800 mp primită de la D. V. cât și cu privire la suprafața pe care aceasta a deținea personal la locul numit În Gura Văii P., cu privire la care nu s-a verificat întrunirea condițiilor posesiei achizitive.

Pentru considerentele de fapt și de drept dezvoltate mai sus instanța va respinge acțiunea principală ca nefondată.

În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta D. I. instanța a reținut că prin argumentele dezvoltate mai sus a motivat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere semnat la data de 18.11.2011 pentru lipsa formei autentice cerute de prevederile art. 2255 C.civ. Deoarece se va dispune în acest sens instanța nu a analizat motivul subsidiar invocat prin cerere și concluziile scrise, respectiv lipsa cauzei contractului cu consecința anulării acestuia.

D. urmare instanța a admis cererea de intervenție principală formulată în cauză reținând că intervenienta D. I. a făcut dovada interesului propriu prin depunerea la dosar a copiei acțiunii înregistrată sub nr. de dosar_ prin care aceasta urmărește constatarea dobândirii dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune și asupra terenului în litigiu cu consecința includerii acestuia în masa succesorală rămasă după defuncții D. V. și D. I..

Fiind în culpă procesuală reclamanta a fost obligată să-i plătească intervenientei principale cheltuieli de judecată în cuantum de 2800 lei, reprezentând taxă de timbru în cuantum de 300 lei (f. 43) și onorariu avocațial în cuantum de 2500 lei (f. 111).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs V. I. solicitând instanței să modifice sentința civilă atacată și să se dispună admiterea cererii astfel cum a fost formulată în sensul de a se constata dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune privitor la imobilul în natură teren situat în B. la locul denumit În gura Văii P. în suprafață de 3324 mp. înscris în CF_ B. top 2835 ce urmează să fie dezmembrat și întabulat dreptul de proprietate în CF_ B. și respingerea cererii de intervenție.

În subsidiar, s-a solicitat casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului s-a arătat că sentința atacată a fost dată cu interpretarea greșită a legii deoarece acțiunea introductivă vizează constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Recurenta a mai arătat că este adevărată constatarea instanței potrivit căreia a dobândit dreptul de proprietate pentru suprafața de 800 mp, diferența fiind folosită de reclamantă cu alt titlu.

S-a mai susținut că solicitarea de a se constata dreptul de proprietate a fost dovedită atât în fapt cât și în drept, prin declarațiile martorilor audiați în cauză a fost dovedită, reclamanta intrând în folosința terenului în anul 2011 în baza contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere încheiat cu D. V. anterior posesia fiind exercitată de acesta o perioadă îndelungată, fiind preluat de la părinții săi care au folosit terenul din 1945-1946.

S-a mai susținut că sunt îndeplinite condițiile art. 1890, 1846, 1847, 1860, 1890 C.civ., în sensul exercitării de către reclamanta a unei posesii utile publice netulburate și sub nume de proprietar, privitor la imobilul în litigiu. Reclamanta a folosit terenul a achitat taxele, a înscris terenul în Registrul agricol.

Recurenta a mai arătat că deși se reține că ar fi îndeplinite condițiile privind uzucapiunea totuși contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere este nul absolut pentru lipsa formei autentice, astfel că nu a operat transferul dreptului de proprietate, însă astfel, instanța a ignorat voința defunctului ca această suprafață de teren să revină reclamantei.

În ceea ce privește cererea de intervenție s-a arătat că acesta este nefondată deoarece contractul de întreținere este un contract aleatoriu cu titlu oneros, intuituu personae translativ de proprietate, consensual fiind valabil prin simplul acord de voință, efectul fiind nașterea de drepturi și obligați în sarcina ambelor părți, astfel că nu se poate discuta despre o cauză de nulitate absolută.

Încă de la data la care a fost încheiat contractul de întreținere terenul este în folosința reclamantei-recurente acesta îndeplinindu-și toate obligațiile care i-au revenit prin contract.

În privința solicitării subsidiare s-a arătat că instanța de fond nu a analizat toate solicitările formulate de reclamantă, deoarece a fost învestită cu solicitarea de a se constata dobândirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3324 mp. precum și pentru casa de locuit aflată la nr. administrativ 995 B., însă aceste solicitări nu au fost analizate de instanța de judecată.

Intimata D. I. a solicitat respingerea recursului declarat deoarece acesta nu este fondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

P. cererea de chemare în judecată reclamanta V. I. a solicitat instanței să constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în natură teren arabil în suprafață de 3324 mp, teren situat în B. la locul numit În Gura Văii P., terenul fiind înscris în CF_ B. nr. top 2835, solicitându-se și întabularea dreptului astfel dobândit.

Reclamanta a arătat că terenul a fost dobândit de la unchiul său D. V. încă din anul 2011 care l-a dobândit de la antecesorii săi, respectiv D. V. și D. M. aceștia folosind terenul încă din 1945-1946.

Transferul folosinței terenului, potrivit susținerii reclamantei a avut loc prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere depus la dosarul cauzei și încheiat de reclamantă cu defunctul D. V. în 18.11.2011.

Analizând probele administrate în cauză se constată că actul juridic aflat la filele 5-7 din dosarul cauzei este consemnat într-un înscris sub semnătură privată. Din probele administrate se constată că reclamanta nu a achitat nici un preț pentru contravaloarea bunurilor care fac obiectul contractului, ci a prestat doar întreținere și a suportat cheltuielile de înmormântare ale defunctului D. V.. Astfel se reține că în mod corect instanța de fond a reținut că actul juridic este un contract de întreținere, iar nu un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere.

Instanța constată că la data de 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare Legea privind Codul Civil. Potrivit art. 2255 C.civ., contractul de întreținere se întocmește, sub sancțiunea nulității absolute în formă autentică.

Reținând aceste aspecte se constată că în mod corect s-a constatat nulitatea absolută a actului pentru lipsa formei autentice deoarece susținerile recurentei potrivit cărora contractul de întreținere este unul consensual nu pot fi avute în vedere. Prevederile legale arătate anterior contrazic susținerile recurentei, instituind, sub sancțiunea nulității absolute, obligativitatea formei autentice în cazul în care se încheie contractul de întreținere.

În ceea ce privește susținerea că terenul a fost folosit de reclamanta-recurentă prin voința defunctului D. V., terenul a fost înscris în Registrul Agricol, astfel că, se face dovada posesiei, instanța nu va avea în vedere nici aceste susțineri. Înscrierea terenului în Registrul agricol are caracter declarativ, nu constitutiv și se realizează în baza declarației părții.

Pe de altă parte, reclamanta a arătat că terenul era în folosința antecesorilor defunctului D. V., încă din anul 1945-1946. Deși declarațiile martorilor sunt echivoce, în măsura în care s-ar reține faptul că anul 1947 este anul în care a intrat terenul în folosința lui D. V. și D. M., părinții defunctului D. V. totuși termenul privind uzucapiunea s-a împlinit în persoana antecesorilor defunctului D. V. deoarece acesta a intrat în posesia terenului abia în anul 1993, potrivit susținerilor reclamantei, susțineri regăsite în cererea de chemare în judecată. Reclamanta nu a solicitat dezbaterea succesiunilor defuncților arătați anterior. În măsura în care nu se solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate începând cu anul 1947, ci ulterior acestui an, devin incidente prevederile Decretului Lege 115/1938 care reglementează uzucapiunea în sistem de carte funciară.

S-a mai susținut că instanța de fond a nesocotit voința defunctului D. V.. Instanța reține că voința părților poate fi avută în vedere în condițiile în care este conformă cu prevederile legale. În măsura în care defunctul avea intenția de a face o liberalitate mortis causa în favoarea reclamantei-recurente avea posibilitatea de a încheia un astfel de act juridic, iar în măsura în care dorea să transfere dreptul de proprietate acest fapt trebuia materializat printr-un act juridic valabil.

Înțelegerea dintre părți privind împărțirea sau folosința imobilelor poate fi avută în vedere doar în situația în care se solicită realizarea unui partaj al proprietății sau al folosinței bunurilor. Părțile nu pot stabili că s-a împlinit termenul pentru uzucapiune, mai ales că din cuprinsul extrasului de carte funciară nici una dintre părți nu are nici un fel de drept real tabular în legătură cu imobilul în natură teren în suprafață de 3324 mp.

Susținerea că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cereri nu poate fi avută în vedere de instanță deoarece, odată cu . modificărilor codului de procedură civilă, modificări intervenite prin legea 202/2010, faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unor capete de cerere poate fi invocată doar în procedura de completare a sentinței pronunțate, iar nu și prin căile de atac.

Recurenta este partea care, potrivit art. 274 C.proc.civ., a căzut în pretenții, astfel că instanța va obliga recurenta la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatei D. I., onorariul avocațial fiind redus potrivit prevederilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ...

Având în vedere considerentele anterior expuse, instanța va respinge,în temeiul art. 312, raportat la prevederileart.304 C.proc.civ., recursul declarat de V. I. acesta fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de V. I. domiciliată în B. nr.1165 împotriva sentinței civile nr.1558 pronunțată la data de 12 iunie 2014 de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ .

Obligă recurenta V. I. să plătească intimatei D. I. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 6 februarie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

S.-T. A. G. B. P. M. B. P. F.

Red./dact./P.M.B. /23.05.2015

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Decizia nr. 51/2015. Tribunalul MARAMUREŞ