Acţiune în constatare. Sentința nr. 2654/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2654/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 1750/332/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 325/R
Ședința publică de la 11 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Judecător F. M.
Judecător L. B.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de pârâta S. A., împotriva sentinței civile nr. 2654 din 21.11.2012 pronunțată de Judecătoria Vânju M., intimat fiind reclamantul G. C. O., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:recurenta-pârâtă S. A. și intimatul-reclamant G. C. O..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin serviciul registratură, s-au depus la dosar de către recurenta-pârâtă S. A., xerocopii de pe sentința civilă 185/31.01.2013 pronunțată de Judecătoria Vânju M., comunicarea nr. 185/31.01.2013, acțiunea în constatare formulată de Ț. F. la data de 29.05.2012 și întâmpinare din partea intimatului-reclamant G. C. O..
Se comunică un exemplar de pe întâmpinare, filele 30-31 dosar, recurentei-pârâte care nu solicită termen pentru a lua cunoștință de aceasta.
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții ridicate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, a constatat încheiate dezbaterile și a acordat cuvântul asupra recursului.
Recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul-reclamant solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Vânju M. la data de 30.05.2012, reclamantul G. C. O. a chemat în judecată pe pârâta S. A. pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate că la data de 09.09.2004, între pârâta S. A., în calitate de vânzătoare, având Titlul de proprietate nr._/29.11.2007, cu Actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 324/04.02.2009 la BNP M. Cocuța, cu sediul în Vînju M., jud. M. și reclamantul G. C. O., cumpărător, a intervenit vânzarea-cumpărarea suprafeței de 2.950 mp, din . 5.900 mp, teren arabil situat în extravilanul ., în T.14, P.15, cu vecinii: N.- F. I., E. și V.- Drum, S.- B. Gh., cu prețul de 5.000.000 lei și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut faptul că la data de 09.09.2004, printr-un înscris sub semnătură privată, intitulat ”chitanță”, a cumpărat de la numita S. A. o suprafață de 2.950 mp, din . 5.900 mp, teren arabil situat în extravilanul ., în T.14, P.15, cu vecinii: N.- F. I., E. și V.- Drum, S.- B. Gh., cu prețul de 5.000.000 lei, urmând ca ulterior să încheie actul autentic, lucru pe care nu l-au realizat, aceasta refuzând să se prezinte la notarul public.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie: înscrisul sub semnătură privată, intitulat «chitanță », actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 324 din 04.02.2009, certificatul de atestare fiscală nr. 142/26.06.2012, copie CI reclamant, chitanța privind plata taxei de timbru și timbru judiciar și a solicitat audierea martorilor C. N. și I. C..
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care în principal a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescrierii dreptului la acțiunea, formulată de reclamant și în subsidiar respingerea în fond a acțiunii ca nefondată.
A anexat la dosar certificat de încadrare în grad de handicap nr. 3145 din 28.06.2011, chitanțe privind dovada achitării impozitului pe teren, copie titlu de proprietate definitiv nr._/29.11.2007.
Audiată, pârâta S. A. a declarat că în anul 2004 i-a promis reclamantului că îi va vinde o parcelă cu suprafața de 0,30 ha, care se învecinează: N.- F., E.- drum, S.- S., V.- DN 56A, situat pe raza comunei Cujmir, arabil și vie. Pentru acest teren reclamantul i-a plătit suma de 5 milioane lei, iar de la acea dată terenul a intrat în posesia acestuia și îl are și în prezent și deși a chemat pe reclamant de mai multe ori la notar acesta a refuzat. În momentul de față nu este de acord să-i vândă terenul întrucât are în vedere atitudinea delăsătoare a acestuia, precum și faptul că din anul 2004 și până în prezent prin exploatarea terenului a obținut foloase care depășesc cu mult valoarea prețului achitat. Arată că a dobândit acest teren prin moștenire, iar în urma partajului terenul a revenit în lotul său.
Din depoziția martorului I. C., se reține faptul că este vecin în partea de N cu terenul în cauză și a aflat de la vecinul din partea de S – C. I., care a fost de față la semnarea actului, că în toamna anului 2004, reclamantul i-a plătit pârâtei suma de 500 lei pentru terenul de aproximativ 30 ari teren arabil și vie. Până în anul 2004 pământul a stat nemuncit, însă în anul 2005 reclamantul este cel care îl muncește. Reclamantul i-a spus că pârâta a promis că va face demersuri să încheie actul autentic.
Totodată martorul C. N., a declarat că, de la tatăl său C. I., știe că pârâta i-a vândut reclamantului o parcelă de vie și arabil care se afla în vecinătatea unui teren al său, prin anul 2004,2005. Din acel an până în prezent plantație de vie și terenul arabil aflat în continuare au fost în posesia reclamantului și sunt și în prezent. Arată că nu a fost de față nici când s-a plătit prețul de către reclamant, respectiv suma de 5 milioane lei.
Prin sentința civilă nr.2654/21.01.2012 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în dosar nr._, au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii introductive și prescrierii dreptului la acțiune; a fost admisă acțiunea, s-a constatat că la data de 09.09.2004, între pârâta S. A., în calitate de vânzătoare, având titlul de proprietate nr._/29.11.2007, cu actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 324/04.02.2009 la BNP M. Cocuța, cu sediul în Vînju M., jud. M. și reclamantul G. C. O., cumpărător, a intervenit vânzarea-cumpărarea suprafeței de 2.950 mp, din . 5.900 mp, teren arabil situat în extravilanul ., în T.14, P.15, cu vecinii: N.- F. I., E. și V.- Drum, S.- B. Gh., cu prețul de 500 lei și s-a dispus ca prezenta hotărâre să țină loc de act autentic de înstrăinare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Conform art. 137 alin.1 C.pr.civ., instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii introductive, ridicată de pârâtă, instanța a respins-o ca nefondată, având în vedere faptul că acțiunea reclamantului este admisibilă pentru următoarele considerente:
Admisibilitatea acțiunii de validare a unui antecontract de vânzare-cumpărare este condiționată de existența unui înscris din care să rezulte obligația de înstrăinare și modalitățile de plată a prețului.
Instanța a constatat existența înscrisului numit «chitanță « (fila 6) și achitarea integrală a prețului de 500 lei de către reclamantul-cumpărător, prețul constituind un element de bază într-o convenție de vânzare-cumpărare, menționarea sa în actul constatator fiind obligatorie.
Potrivit art. 969 C.civ., « convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante » și trebuie executate, în principiu, neputând fi revocate decât cu acordul ambelor părți, iar conform prevederilor art. 1020 și art. 1021 C.civ., numai partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat, are alegerea să silească pe cealaltă parte a executa convenția, când aceasta este posibil, respectiv obligația de a încheia contractul sub forma autentică.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de aceeași pârâtă, instanța a respins-o ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Înscrisul de care s-a prevalat reclamantul valorează promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, care dă naștere unei obligații de a face (nefiind translativă de proprietate), imprescriptibilă, terenul fiind folosit de către reclamant. Chiar și în cazul în care obligația era afectată de un termen suspensiv sau de o condiție suspensivă, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul.
Pe fond, instanța a reținut că potrivit art. 5 alin. 3 din titlul X al Legii nr. 247/2005, terenurile pot fi înstrăinate prin acte juridice între vii numai în formă autentică, fără îndeplinirea acestei condiții, actele neavând caracter translativ de proprietate. De aceea, dacă una dintre părți refuză să se prezinte la notar pentru a da forma autentică înțelegerii intervenite, instanța judecătorească este în drept să constate valabilitatea vânzării cumpărării.
S-a reținut faptul că la data de 09.09.2004, între reclamantul G. C. O., în calitate de cumpărător și pârâta S. A., în calitate de vânzătoare, a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, materializată sub forma înscrisului sub semnătură privată, numit «chitanță», având ca obiect un imobil teren arabil în suprafață de 2.950 mp, din . 5.900 mp, situat în extravilanul ., în T.14, P.15, cu vecinii: N.- F. I., E. și V.- Drum, S.- B. Gh.
Prețul vânzării ce a avut loc la data de 09.09.2004 a fost de 5.000.000 lei, achitat de reclamant la data respectivă, dată de la care acesta a intrat în posesia și folosința terenului (declarația pârâtei și a martorilor).
Înscrisul sub semnătură privată intitulat « chitanță », aflat la fila 6 din dosar, nu poate să conducă la încheierea contractului în formă autentică decât dacă el însuși îndeplinește condițiile de valabilitate necesare oricărui contract.
Antecontractul prin care părțile s-au obligat să constituie în viitor un drept real asupra unui teren naște în sarcina acestora obligația de a încheia contractul asumat, iar instanța judecătorească avea posibilitatea să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Soluția se impune în temeiul principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a prejudiciilor prevăzut de art. 1073 C.civ., care prevede că «creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare » și art. 1077 C.civ., care dispune că, dacă obligația de a face nu este adusă la îndeplinire de către debitor, creditorul poate fi autorizat de a o aduce la îndeplinire.
Actul de vânzare-cumpărare, nul absolut ca act de înstrăinare, se interpretează ca o promisiune de vânzare-cumpărare, ceea ce dă dreptul să fie executat silit, în condițiile art.1073 și art. 1077 C.civ.
În acest cadru juridic, instanța judecătorească a avut posibilitatea ca, prin suplinirea consimțământului debitorului obligației de «a face», izvorâtă din antecontract, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare, instanța fiind competentă să pronunțe o astfel de hotărâre care să consfințească existența și valabilitatea actelor de vânzare-cumpărare a terenurilor, care nu pot fi înstrăinate, potrivit art. 46 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, modificat prin art. 5 alin. 3 din titlul X al Legii nr. 247/2005, decât prin act autentic, respectiv prin hotărâre judecătorească.
Prin forma « autentică » a actelor juridice se înțelege atât întocmirea acestor acte de către notar, în cadrul unei proceduri necontencioas grațioase desfășurate în fața sa, cât și aceea a actelor instanței de judecată, care, în exercitarea prerogativelor sale jurisdicționale, constatând întrunite condițiile de fond ale existenței actului juridic, prin hotărârea sa, conferă actului valoare de autenticitate.
Transferarea dreptului de proprietate operează prin act autentic sau prin hotărâre judecătorească, iar dacă una din părți refuză încheierea actului în formă autentică, în puterea principiului caracterului obligatoriu al convențiilor, partea care refuză perfectarea convenției poate fi chemată în judecată pentru a se da o hotărâre în acest sens.
În situația litigioasă provocată de refuzul pârâtei de a se prezenta la notar, reclamantul-cumpărător s-a adresat instanței pentru ca aceasta, constatând existența acordului de voință al părților, să complinească prin hotărârea sa condiția de autenticitate a înscrisului sub semnătură privată ce constată vânzarea-cumpărarea.
Instanța a constatat că, după încheierea antecontractului, părțile au procedat în fapt la predarea-preluarea terenului în stăpânire, iar folosința acestuia de către reclamantul-cumpărător s-a realizat de la această dată.
În cazul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, consemnată în chitanța încheiată la 09.09.2004, clauzele anticipatorii au fost executate de părți, instanța are posibilitatea să pronunțe, în baza art. 1073 și art. 1077 C.civ., o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, cele două condiții esențiale ale acestei posibilități fiind îndeplinite, respectiv: antecontractul din 09.09.2004 îndeplinește cerințele generale de validitate a actelor juridice prevăzute de art. 948 C.civ. și terenul care a făcut obiectul vânzării se afla deja în patrimoniul cumpărătorului-reclamant și nu există alte impedimente legale.
Instanța a constatat că părțile au executat clauzele anticipatorii ale convenției lor: predarea terenului promis și plata prețului, condiții principale pentru transformarea unui antecontract în contract perfect.
Promisiunea de vânzare-cumpărare, fiind un contract nenumit, în privința mecanismului formării acordului de voință, urmează regulile generale aplicabile contractelor, forma scrisă rămâne capitală pentru dovada existenței promisiunii și este cerută numai ad probationem.
Vânzarea-cumpărarea, în principiu, se efectuează, solo consensu, fără îndeplinirea vreunei formalități (art. 1295 C.civ.), regula comportând unele excepții prevăzute de lege în cazul terenurilor, potrivit art. 5 alin. 3 din titlul X al Legii nr. 247/2005, dar cum excepțio este strictissimae interpretationis, rezultă că, în tăcerea legii, ele nu sunt aplicabile și promisiunii de vânzare.
Acțiunea în constatarea valabilității contractului de vânzare-cumpărare și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare autentic este o acțiune reală imobiliară, prin ea nevalorificându-se un drept de creanță, ci solicitându-se instanței să dispună transferarea dreptului de proprietate din patrimoniul pârâtei-vânzătoare în patrimoniul reclamantului-cumpărător.
Convențiile încheiate cu respectarea prevederilor legale de drept substanțial sunt validate, temeiul cererii de a se considera asemenea convenții îl constituie art. 948, art. 969,art. 1294 și art. 1295 C.civ., cel din urmă text de lege consacrând principiul consensualismului, precizând că vânzarea este de drept strămutată îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși «lucrul încă nu se va fi predat și prețul nu se va fi numărat».
Temeiul ca instanța să complinească prin hotărârea sa condiția de autenticitate a înscrisului prezentat de părți, numit «chitanță », îl reprezintă dispozițiile art. 1073, art. 1077 C.civ., și art. 5 alin. 3 din titlul X al Legii nr. 247/2005, art. 111 C.pr.civ. și principiile care guvernează dreptul civil: principiul consensualismului, principiul caracterului obligatoriu al convențiilor și principiul executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a prejudiciilor, în raport cu care instanța va pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat acțiunea reclamantului, ca întemeiată, a admis-o și a constatat că la data de 09.09.2004, între pârâta S. A., în calitate de vânzătoare, având Titlul de proprietate nr._/29.11.2007, cu Actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 324/04.02.2009 la BNP M. Cocuța, cu sediul în Vînju M., jud. M. și reclamantul G. C. O., cumpărător, a intervenit vânzarea-cumpărarea suprafeței de 2.950 mp, din . 5.900 mp, teren arabil situat în extravilanul ., în T.14, P.15, cu vecinii: N.- F. I., E. și V.- Drum, S.- B. Gh., cu prețul de 500 lei.
Instanța a dispus ca prezenta hotărâre să țină loc de act autentic de înstrăinare.
Împotriva hotărârii mai sus menționate a declarat recurs pârâta S. A., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat,modificarea sentinței civile nr.2654/21.11.2012 recurate și în principal, respingerea acțiunii ca inadmisibilă; în subsidiar, respingerea acțiunii ca prescrisă (extinctiv); în subsidiar, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca nefondată, precum și obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, invocând ca și temei de drept art.304 pct.7 și pct.9 și al art.3041 C. proc.civ.
Recurenta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, susținând că intimatul și-a întemeiat expres acțiunea pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ.
A arătat că instanța de fond a schimbat din oficiu temeiul juridic al cererii introductive în art. 1020-
1021 Vechiul cod civil și art. 1073 si 1077 din Vechiul Cod civil. încălcând principiul
disponibilității, iar în motivarea soluției de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii (primele 3 paragrafe ale filei nr.3 a sentinței) judecătorul fondului face referire la art. 1020 și 1021 Vechiul Cod civil (din secțiunea referitoare la condiția rezolutorie ?!).În argumentarea soluției de admiterea pe fond a acțiunii, prima instanță se referă la art. 1073 și 1077 din Vechiul Cod civil cuprinse în capitolul referitor la efectele obligațiilor. Se observă faptul că prima instanță a schimbat din oficiu temeiul juridic al cererii introductive (art. 111 C. proc. civ.) indicat de reclamant, încălcând principiul disponibilității.
În lipsa precizării acțiunii de către reclamant, întemeindu-și soluția pe art. 1020 și 1021 Vechiul Cod civil, prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii prin sentința recurată cu motivarea că „admisibilitatea unei acțiuni de validare a unui antecontract de vânzare-cumpărare este condiționată de existența unui înscris din care să rezulte obligația de înstrăinare și modalitățile de plată a prețului", observând că la dosarul cauzei se regăsește un atare document.
A apreciat recurenta că se impune admiterea excepției inadmisibilității acțiunii pentru următoarele considerente: Deși intimatul-reclamant și-a calificat cererea ca fiind „acțiune în constatare" indicând expres ca temei legal art. 111 C. proc. civ.. din expunerea motivelor de fapt și chiar din formularea petitului reiese indubital că scopul urmărit este acela de a obține o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.Argumentând soluția de respingere a excepției, judecătorul fondului s-a referit în mod greșit la prevederile art. 10201 și art. 10212 din Vechiul Cod civil care sunt cuprinse în secțiunea referitoare la condiția rezolutorie din capitolul privitor la clasificarea obligațiilor, în speță, așa cum rezultă din conținutul înscrisului sub semnătură privată intitulat „Chitanță" (f.6 dosar de fond) m-am obligat față de intimatul-reclamant G. C. O. să îi vând terenul pentru prețul de 5.000.000 lei.Nicăieri în cuprinsul documentului extrem de clar redactat nu este stipulată vreo clauză referitoare la vreo condiție, cu atât mai mult o condiție rezolutorie.
Prin urmare, soluția de respingere a excepției cu referire Ia prevederile legale din materia condiției rezolutorii apare ca vădit nelegală. Potrivit art. 111 C. proc. civ. „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului".Teza a Il-a a art. M.. proc. civ. consacră caracterul subsidiar al acțiunii în constatare față de acțiunea în realizare în sensul că reclamantul are deschisă calea unei acțiuni în constatare dacă și numai dacă nu are la îndemână o acțiune în realizarea dreptului, în speță, reclamantul formulează o „acțiune în constatare" întemeiată expres pe art. 111 C. proc. civ.
Ori,în situația de față, reclamantul are la dispoziție o acțiune în realizarea dreptului, respectiv o acțiune personală întemeiată pe dispozițiile art.5 alin.2 din titlul X al Legii nr.247/2005 și eventual, al art. 1073 și 1077 Vechiul Cod civil, așa cum a observat și judecătorul fondului în momentul în care și-a motivat soluția de admitere a acțiunii.
Cu privire la excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune a arătat recurenta că potrivit art. 1020 din Vechiul Cod civil "Condiția rezolutorie este subînțeleasâ totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său". Conform art. 1021 din Vechiul Cod civil 11 . nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, dupa circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate."
S-a arătat că instanța de fond a respins excepția cu motivarea că „înscrisul de care s-a prevalat eclamantul valorează promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare care dă naștere unei obligații de a face (nefiind translativă de proprietate) imprescriptibilă (subl.n.). (...) Chiar și în cazul în care obligația era afectată de un termen suspensiv sau de o condiție suspensivă, prescripția începe să curgă de la data când s-a îndeplinit condiția sau a expirat termenul."
A solicitat admiterea excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune deoarece:
- Dreptul reclamantul care s-a născut din antecontractul de vânzare-cumpărare este un drept de creanță. In virtutea acestui drept de creanță (iar nu unul real), creditorul promitent-cumpărător s-a adresat instanței de judecată solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare. iu în principiu, toate drepturile de creanță sunt prescriptibile extinctiv. Potrivit art.3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în cazul drepturilor patrimoniale termenul general de prescripție este de 3 ani. In speță, își găsește aplicarea termenul general de 3 ani.Prin urmare, este greșită motivarea instanței că dreptul reclamantului ce derivă din promisiunea de vânzare-cumpărare este imprescriptibil extinctiv.
- Momentul de la care curge termenul de prescripție este cel al nașterii dreptului de acțiune (art.7 alin.l din Decretul nr.167/1958).În speță, din conținutul3 înscrisului sub semnătură privată intitulat „Chitanță" (f.6 dosar de fond) semnat în 09.09.2004 rezultă indubitabil că m-am obligat față de intimatul-reclamant G. C. O. să îi vând terenul pentru prețul de 5.000.000 lei. Prin urmare, termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă din 09.09.2004 și s-a împlinit în 09.09.2007.
-În conformitate cu dispozițiile art.7 alin.3 din Decretul nr.167/1958 "Dacă dreptuleste sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de ladata când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul. "în speță, nu există nici un termen suspensiv ori vreo condiție suspensivă. Nicăieri în cuprinsul documentului extrem de clar redactat nu este prevăzută vreo clauză referitoare la vreun termen sau vreo condiție suspensive. In cuprinsul „Chitanței" se arată că „Vânzătoarea S. A. mă angajez la dezbaterea taxei de succesiune pentru întocmirea actelor legale (...)."Dacă instanța de recurs apreciază că această mențiune are valoarea unei condiții suspensive, termenul de prescripție începând să curgă de la data dezbaterii succesiunii. Așa cum a arătat, dezbaterea succesiunilor defuncților mei părinți s-a tăcut în anul 1991, iar partajul voluntar s-a făcut în 04.02.2009 la BNP M. Cocuța (f.5 dosar de fond), ceea ce ar însemna că indiferent de data de la care se începe calcularea termenului de prescripție (din 1991 sau chiar și din februarie 2009) și până Ia data introducerii acțiunii (n.n. 30.05.2012) au trecut mai mult de 3 ani, ceea ce conduce la concluzia că termenul de prescripție a fost cu depășit.
În subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținând că motivarea soluției de admitere a acțiunii este contradictorie, având în vedere că i nstanța de fond a admis acțiunea întemeindu-și soluția pe dispozițiile art. 1073 și 1077, *1294-1295 Vechiul Cod civil, art.5 alin.3 din titlul X al Legii nr.247/2005, al art. 111 C. Ic.civ. și al pricipiilor consesualismului, al caracterului obligatoriu al convențiilor și cel a Icutării în natură a obligațiilor. Caracterul contradictoriu al argumentării legale a soluției pronunțate în dosar rezultă h faptul că sunt alăturate temeiuri legale ce se exclud reciproc: pe de o parte art. 1073 și 1077 echiul Cod civil și pe de altă parte al art. 111 C. proc.civ., care consacră caracterul subsidiar al acțiunii în constatare față de acțiunea în realizare.
Același caracter contradictoriu reiese și din invocarea art. 1294-1295 Vechiul Cod civil al pricipiului consesualismului, pe de o parte și pe de altă parte dispozițiile legale incidente cauză referitoare la forma autentică a actelor de întrăinare inter vivos (respectiv art.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005).
A mai susținut recurenta că înscrisul sub semnătură privată intitulat „Chitanță" încheiat la 09.09.2004 este un antecontract de vânzare-cumpărare a unui teren prin care obligației asumate de subsemnata îi corespunde dreptul corelativ al reclamantului promitent-cumpărător de a-mi pretinde semnarea contractului de vânzare în fața notarului. Prin acest antecontract nu a operat transferul dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren identificată expres de părți, ci doar a dat naștere în sarcina subsemnatei recurente-pârâte a unei obligații de "a face", respectiv aceea de a încheia în forma autentică cerută ad validitatem contractul de vânzare-cumpărare.
Instanța de fond nu poate schimba DIN OFICIU temeiul legal al acțiunii din art. 111 C. proc.civ așa cum a fost indicat de reclamant prin cererea de chemare în judecată în art. 1073 și 1077 Vechiul Cod civil și art.5 alin.3 din titlul X al Legii nr.247/2005 (în realitate alin.2) deoarece încalcă flagrant principiul disponibilității.
întrucât dreptul reclamantei care se naște din antecontract este un drept de creanță prescriptibil în termenul general de 3 ani, acțiunea ar fi trebui respinsă prin admiterea uneia din cele două excepții, fie inadmisibilitate, fie prescripție extinctivă.
Pasivitatea culpabilă timp de 8 ani a intimatului-reclamant urmează a fi sancționată conform legii, iar nu validată printr-o sentință civilă dată cu violarea atâtor texte legale.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Recursul este nefondat.
Recurenta pârâtă a criticat sentința instanței de fond, reiterând excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond a invocat caracterul contradictoriu al argumentării legale a soluției pronunțate.
În fapt, reclamantul G. C. O. a învestit instanța cu o cerere având ca obiect constatarea intervenirii, între acesta și pârâta S. A., a vânzării cumpărării unui teren în suprafață de 0,30 ha, invocând ca și temei de drept dispozițiile art.111 cod procedură civilă.
Tribunalul reține însă că, spre deosebire de obiectul acțiunii care nu poate schimbat și nici depășit, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată invocat de reclamant nu leagă instanța, aceasta fiind chiar datoare să determine cadrul procesual exact în vederea pronunțării unei sentințe legale. Instanța trebuie să țină cont totuși de principiul disponibilității, astfel încât dacă partea insistă în temeiul juridic indicat, să se pronunțe în raport de acesta. În cauza de față, reclamantul G. C. O. nu a insistat în temeiul de drept invocat, neexistând la dosar nici o precizare în acest sens, astfel că instanța de fond în mod corect a soluționat cauza în raport de prevederile legale incidente, respingând excepția inadmisibilității.
Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune se reține că antecontractul dă naștere unui drept de creanță, acțiunea prin care se urmărește valorificarea sa fiind personala.
Tribunalul contată ca promitentul cumpărător a promovat acțiunea la data de 30.05.2012, acțiune prin care a solicitat executarea silită a antecontractului in sensul de a se constata vânzarea – cumpărarea terenului ce a făcut obiectul antecontractului și a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, acțiune care este prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani. Momentul curgerii prescripției începe de la data prevăzută de părți în antecontract, dacă nu a avut loc predarea anticipata a terenului iar părțile s-au înțeles să încheie contractul la o anumită dată.
În cazul de față, intimatul pârât a intrat în posesia terenului la data întocmirii actului sub semnătură privată, aspect ce rezultă din probele administrate, inclusiv din interogatoriul luat recurentei ( fila 36 din dosarul de fond), astfel că a avut loc o întrerupere a cursului prescripției, acțiunea de predare a terenului echivalând cu recunoașterea drepturilor beneficiarului, o nouă prescripție începând să curgă de la data manifestării refuzului promitentului vânzător de a participa la încheierea în formă autentică a actului. În condițiile în care până la data introducerii acțiunii prescripția fost întreruptă, în mod corect instanța de fond a respins și această excepție.
Cât privește fondul cauzei, instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor, cauza fiind soluționată în raport de cadrul procesual stabilit, invocarea și a altor temeiuri de drept decât cele strict aplicabile neatrăgând incidența în cauză a dispozițiilor art.340 punct 7 cod procedură civilă, care vizează situațiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Antecontractul creează obligații în sarcina ambelor părți contractante, astfel că în situația în care una din părți nu își îndeplinește obligația asumată, cealaltă parte poate formula o acțiune prin care să se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, soluție care se impune în temeiul principiului executării în natură a obligației și reparării prejudiciului, prevăzut de art.1073 și 1077 cod civil . Ori, în cauză soluția a fost pronunțată și motivată în acord cu probatoriul administrat și raportat la cadrul procesual stabilit.
Față de considerentele de mai sus, Tribunalul apreciază recursul ca nefondat, astfel că, în temeiul art.312 teza a doua cod procedură civilă, va dispune respingerea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta S. A., împotriva sentinței civile nr. 2654 din 21.11.2012 pronunțată de Judecătoria Vânju M., intimat fiind reclamantul G. C. O..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2013
Președinte, M. V. | Judecător, F. M. | Judecător, L. B. |
Grefier, D. D. |
VM/D.D. 25 Martie 2013
Ex.2
Jud.fond P. D.
| Fond funciar. Sentința nr. 100/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
