Curatelă. Decizia nr. 76/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 76/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 05-07-2013 în dosarul nr. 4548/225/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 76/A/MF
Ședința publică de la 05 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător F. M.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelurilor civile civil formulat de către intimatul M. I. și M. S.( soția intimatului) împotriva încheierii pronunțată în camera de consiliu la 08.04.2013 de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu intimata- petentă C. A. C., având ca obiect curatelă .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanții asistați de avocat Ț. M. și avocat B. R. pentru intimata petentă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se detașează de la dosar filele 34-35 care reprezintă copia răspunsului la întâmpinare și se înmânează apărătorului intimatei petente.
S-a luat o declarație apelantului M. I., care a fost consemnată și atașată la dosar, după care:
Avocat Ț. M. pentru apelanți solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale a lui M. S., ca nefondată, admiterea apelului, modificarea sentinței, respingerea cererii de instituire a curatelei, M. S. fiind cea care se ocupă de intimat.
Avocat B. R. pentru intimata petentă solicită admiterea excepției invocată prin întâmpinare și respingerea apelului formulat de Mătușoi S. pe această excepție, iar cu privire la apelul formulat de M. I. solicită respingerea acestuia ca nefondat și menținerea încheierii pronunțată la instanța de fond.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 27.03.2013 sub nr._, petenta C. A. C. a solicitat să fie numit în calitate de curator al intimatului M. I., dispoziția de curatelă fiindu-i necesară pentru întocmirea dosarului de handicap.
În drept, petentul nu și-a întemeiat cererea.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosar, în xerocopie, următoarele înscrisuri: certificat de încadrare în grad de handicap nr. 1590/21.03.2013, copii CI intimat și petent.
Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la 08.04.2013 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis cererea, a dispus instituirea curatelei pentru intimat, persoană încadrată în grad de handicap accentuat, a numit curator pe petenta C. A. C., pentru a -l reprezenta pe intimat la Serviciul de Asistență Socială pentru Persoane cu Handicap și la Biroul Notarului Public în vederea întocmirii documentației corespunzătoare legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, a-l reprezenta în fața tuturor instituțiilor,în vederea apărării drepturilor și intereselor acestuia și a-i ridica drepturile bănești cuvenite în baza certificatului de încadrare in grad de handicap, reținând intimatul ,datorită afecțiunilor medicale severe,nu poate uza ,în mod direct, de drepturile sale, fiind îndeplinite disp. art. 180 c. civil pentru instituirea curatelei.
În termen legal, au declarat apel intimatul și soția acestuia –M. S., susținând că încheierea prin care s-a instituit curatele este nelegală și netemeinică, în condițiile în care intimatul nu și-a dat acordul ,iar petenta a sustras actele de handicap și actul de identitate, scopul acesteia fiind de a-și însuși pensia de handicap de care beneficiază intimatul.
Au solicitat admiterea apelurilor, casarea încheierii și respingerea cererii de curatelă
Intimata –petentă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a apelantei,nefiind parte în dosar, iar pe fond a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea încheierii, întrucât instanța de fond a analizat condițiile legale de acordare a curatelei, că nu a sustras actul de identitate și actele medicale, dimpotrivă, i- a îngrijit pe ambii bunici ,ocupându-se și de întocmirea documentației necesare eliberării certificatului de handicap pe numele intimatului.
A depus la dosar anchetă socială, bilete de externare ,certificat de încadrare în grad de handicap,program individual de recuperare,readaptare și integrare socială.
Apelantul a depus răspuns la întâmpinare, susținând că soția sa îl îngrijește, fiind mandatată să declare apel, că a aflat de curatelă prin comunicarea încheierii, petenta doar l-a însoțit la Comisia județeană pentru persoanele cu handicap pentru că nu avea mijloc de transport, necomunicându-i intenția ei de a institui curatela,că aceasta a locuit în casa sa doar două luni,însă de gospodărie s-a ocupat soția sa.
La termenul de azi, apelantul a declarat că nu este de acord cu instituirea curatelei, fiind îngrijit de soția și fiul său, necunoscând motivul pentru care nepoata sa a cerut curatela.
Examinând excepția lipsei calității procesuale active a apelantei, invocată în apărare de intimata-petentă, instanța constată că este întemeiată, urmând a fi admisă și a fi respins apelul ca fiind promovat de o persoană fără calitate procesuală, având în vedere faptul că numai persoanele care au avut calitatea de parte în primă instanță, pot exercita calea de atac a apelului.
Examinând apelul declarat de intimat ,prin prisma criticilor formulate, instanța reține următoarele:
Potrivit disp. art. 178 alin. 1 lit. a c. civil și art. 182 c. civil,curatela se poate institui la cererea celui ce urmează a fi reprezentat, a soțului sau a rudelor acestuia, numai cu consimțământul celui reprezentat, cu excepția cazurilor în care consimțământul nu poate fi dat, dacă din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate personal să-și administreze bunurile sau să-și apere interesele,în condiții corespunzătoare.
În speță, se reține că petenta ,în calitate de descendent de gradul II al intimatului, a formulat cerere de instituire a curatelei, nemotivată în fapt, depunând la dosar înscrisuri din care rezultă că intimatul este încadrat în grad accentuat de handicap, cererea fiind admisă de instanță și instituită curatela în favoarea petentei, cu motivarea că sunt îndeplinite cerințele art. 180 c. civ..
Soluția a fost pronunțată cu încălcarea disp. art. 182 alin 2 c. civil, în condițiile în care intimatul nu și-a dat consimțământul ,dar nici nu s-au făcut demersuri ,în baza rolului activ al instanței, în sensul de a verifica dacă acesta se poate prezenta în instanță pentru a-i se lua în acest sens, o declarație.
Așa fiind, având în vedere și declarația apelantului dată la termenul de azi, prin care învederează instanței că nu este de acord cu instituirea curatelei în favoarea intimatei-petente, în conf. cu disp. art. 480 alin. 2 NCPC, urmează a admite apelul, a schimba sentința și a respinge cererea de instituire a curatei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a apelantei M. S., CNP_ domiciliată în Dr. Tr. S., ., jud. M..
Respinge apelul formulat de M. S. ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală.
Admite apelul intimatului M. I., CNP_, domiciliat în Dr. Tr. S., .. 44, jud. M. formulat împotriva încheierii pronunțată în camera de consiliu la 08.04.2013 de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu intimata- petentă C. A. C., CNP_, domiciliat în Dr.Tr.S., în .. 43, ., ..
Schimbă sentința.
Respinge cererea de instituire a curatelei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Iulie 2013
Președinte, M. P. | Judecător, F. M. | |
Grefier, M. B. |
MF/D.D.
5 ex. /15.07.2013
Jud. fond U. G.
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 48/2013. Tribunalul MEHEDINŢI | Pensie întreţinere. Sentința nr. 104/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
---|