Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 104/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 104/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 17085/225/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 104/2013
Ședința publică de la 29 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător L. B.
Grefier N. C. B.
Pe rol pronunțarea asupra apelului minori și familie declarat de apelantul pârât S. F., împotriva încheierii de admitere în principiu de la 07.01.2013 și a sentinței nr.346/8.05.2013 pronunțate de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._, intimată reclamantă fiind M. G. C., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă fiind părțile..
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 22.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care, s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
La data de 16.12.2011 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin acțiunea civilă prin care reclamanta Stingă G. C. a solicitat lichidarea comunității de bunuri si partajarea bunurilor comune, in contradictoriu cu pârâtul S. F., in baza art. 355, 356, 357 si art. 385 Noul Cod Civil.
În motivarea acțiunii, s-a arătat ca la data de 07.07.2001 s-a căsătorit cu pârâtul iar prin sentința civilă nr. 5663 din 16.09.2011 pronunțată de Judecătoria Dr. S. in dosarul nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei înregistrată in actul de căsătorie nr. 319 din 07.07.2001 la Primăria Dr. Tr. S. conform certificatului de căsătorie . nr._. Împotriva acestei sentințe paratul S. F. a formulat apel la Tribunalul M. dosarul având termen de judecată la data de 13.01.2012. In timpul căsătoriei părțile au dobândit următoarele bunuri: apartament cu patru camere și dependințe, cu o suprafața utilă de 81,69 m.p. situate in Dr. Tr. S., ., .,., jud. M. intabulat in CF nr. 1717/N a o orașului Dr. Tr. S., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat de BNP I. M. sub nr. 2284 din 22.08.2001; un aragaz Zanussi, o hotă Albatros, un aspirator, o ladă frigorifică Artic cu șapte sertare, un prăjitor pâine, un cuptor microunde, o mașină de spălat Boppas, un DVD plaier Hyundai, un aparat foto Sony, o cameră video Samsug, un radiator Daewoo, un uscător păr Domotec, un uscător păr Philips, un televizor Philips, un laptop ( calculator portabil ) Intel Core, un fier de călcat o imprimantă Lexmark, un set oale cu 12 piese ,un autoturism Dacia, jaluzele verticale, trei lustre, un covor oval de culoare maronie, trei mochete mici de culoare albastră, două mochete mari de culoare maronie, o mască de chiuvetă, un mobilier de dormitor, patru pături, o pilotă, două perdele si două draperii. Se solicită stabilirea unei cote de contribuție la dobândirea bunurilor comune de 90% in favoarea subsemnatei si de 10% in favoarea pârâtului, având in vedere faptul că a fost angajată și a realizat venituri si in timpul căsătoriei in cadrul căreia a adus venituri consistente iar paratul nu a realizat venituri substanțiale nici înainte de căsătorie si nici după.
În drept, și-a întemeiat cererea pe disp.art. 355, art.356,art. 357 si 385 Noul cod civil.
In dovedirea acțiunii reclamanta a solicitat proba cu acte, depunând in acest sens in copie: certificate de căsătorie, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2284 din 22.08.2001.
In cauză s-a formulat o cerere de acordare ajutor public judiciar de către reclamantă ( fila 10).
În ședința publică din 01.02.2012 s-au solicitat de instanță veniturile reclamantei de la Min. Fin Publice Direcția Gen a Fin. Publice.
Reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar fiind scutită de la plata taxei de timbru.
În ședința publică din 22.02.2012 s-a depus întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea acțiunii promovata de reclamanta acesta nefiind de acord cu împărțirea bunurilor in proporție de 10% pentru acesta si 90% pentru parată arătând veniturile sale au fost mereu mult mai decât ale fostei soții, soția lucrând mereu ca muncitor necalificat (femeie de serviciu sau bufetieră) având salariu minim pe economie s-au apropiat de nivelul acesta. Au fost cheltuieli suplimentare cu minora reclamantei dintr-o căsătorie anterioară care in anul 2001 a plecat la scoală, ceea ce a însemnat cheltuială suplimentară de bani si de timp. In primii 4 ani de scoală pârâtul a luat-o de la scoală. La aceste cheltuieli se mai adaugă banii plătiți pentru operații diverse ale reclamantei, minorei sau mamei reclamantei. În primii 5 ani de căsătorie reclamanta a fost bolnava (cam 12 luni de concedii medicale) ceea ce însemnă cheltuieli in plus pentru medici si medicamente. Înainte de căsătorie, reclamanta si părinții ei au depus sume însemnate de bani la FNI care au fost pierduți. In ultimii ani de căsnicie, reclamanta s-a înscris la o facultate particulară, ceea ce a însemnat o cheltuială importantă in plus. Având in vedere cele de mai sus reclamantul si părinții acesteia nu aveau posibilități bănești cu care să contribuie la achiziționarea de bunuri comune importante. Arată că el a avut o meseria bănoasă, aceea de depanator TV și de reparator de aparate de uz casnic, meserie care a fost la mare căutare imediat după 1989. Din data de 07.04.2008 este angajat la Romag Prod primind salarii si sporuri cu o valoare mult peste veniturile realizate de reclamantă. Cu privire la cumpărarea apartamentul se arată că prețul prevăzut in contractul de vânzare cumpărare al acestuia a fost stabilit in vederea taxării si nu prețul real pe care l-a plătit vânzătorilor ( 10.000 mărci germane). In preziua cumpărării pârâtul a scos de la bancă economiile personale in sumă de 77.828.727 lei iar fosta soție a scos din economiile sale suma 8.637.550 lei. A mai făcut împrumuturi la rudele și prietenii săi iar tatăl său i-a mai dat 390 mărci germane. Cu privire la bunurile mobile incluse de reclamantă in lista de partajare arată că este de acord cu majoritatea bunurilor, cu următoarele excepții: lada frigorifică Arctic este in realitate congelator, cuptorul cu microunde nu a fost cumpărat de părți, acesta a fost adus de către unul din clienții săii si acesta se poate prezenta oricând să-l solicite. Mașina de spălat Boppas (in realitate marca Zapas) a fost, de asemenea, adusă la reparat si oricând clientul se poate prezenta să o revendice; TV color Philips aparține tot unui client care nu știu dacă l-a abandonat sau nu; laptopul a fost defectat de fosta sa soție înainte de despărțirea in fapt; jaluzelele verticale sunt cele de la sufragerie si dormitor pentru că cele de la bucătărie au fost luate de reclamantă când a părăsit domiciliul comun; două machete mari au fost luate de reclamanta si duse la locuința mamei sale; masca de chiuveta a fost făcută de pârât din resturi de materiale, după plecarea ei; mobilierul din dormitor a fost achiziționat de pârât anterior căsătoriei; din cele 4 pături, 3 au fost achiziționate de pârât anterior căsătoriei; din cele 2 perdele una a fost achiziționată de pârât anterior căsătoriei; din cele 2 draperii una a fost achiziționată de pârât anterior căsătoriei. Având in vedere cele de mai sus, solicita excluderea de la masa partajabilă a următoarelor bunuri: cuptorul de microunde, mașina de spălat Zapas, TV color Philips, jaluzele verticale de la bucătărie, masca de chiuvetă, mobilierul din dormitor, 3 pături, o perdea, o draperie.
Pârâtul a solicitat reconvențional, introducerea la masa partajabilă a autoturismului Peugeot, cu 4 jenți și 4 cauciucuri de iarnă, bijuterii de aur și argint în valoare de 1000 euro, 2 canapele, 1 colțar de bucătărie, 7 jaluzele albe, 2 draperii duble, 3 perdele, 3 covoare persane, 2 aplice de bucătărie, 1 lustră de pe hol, filtru de cafea, 2 telefoane marca Erikson și Samsung, calculator Asus, imprimantă, 2 Tv color, aparat de masaj, centură de vibromasaj, bicicletă ergonomică, robot de bucătărie Utesa, storcător de fructe, 12 lenjerii de pat, aparat foto canon, laptop Netboock, 1 set de 6 oale, 2 seturi cești de cafea, 3 vaze de porțelan, 20 bibelouri diverse, 4 pături noi, nefolosite, 2 seturi de pahare, 4 oale și 20 de farfurii diverse.
Pârâtul susține ca valoarea îmbunătățirilor pe care le-a făcut la apartament, respectiv, montat termopane-1000 euro, ușa de la intrare-200 euro, ușa sufragerie - 300 lei, uși dormitoare - 600 lei, parchet în 3 camere 700 lei, placare pereți interiori - 600 lei, anvelopare . lei, să fie scăzute din valoarea actuală a apartamentului.
În cauză au fost administrate pentru părți probele cu înscrisuri, cu interogatoriu și cu martorii T. A. L. pentru reclamantă și M. M. și B. G. pentru pârât.
La termenul din 07.01.2013, reprezentantul reclamantei a depus la dosar chitanța reprezentând achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 575 lei, contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit și a învederat instanței faptul că reclamanta a înțeles să renunțe la partajarea autoturismului Dacia cât și faptul că autoturismul Peugeot nu se mai află în masa partajabilă întrucât a fost înstrăinat.
La data de 7.01.2013, s-a pronunțat încheierea de admitere în principiu prin care s-a admis în parte și în principiu acțiunea principală; s-a admis în parte și în principiu cererea reconvențională; s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri comune în contribuție egală: aragaz Zanussi, hotă ALBASTROS, aspirator, ladă frigorifică ARCTIC, prăjitor pâine, mașină de spălat, dvd player, aparat foto, o camera video, un radiator, două uscătoare de păr, un laptop, un fier de călcat, o imprimantă, un set de oale în 12 piese, un autovehicul DACIA, jaluzele verticale, 3 lustre, un covor persan, o draperie, o perdea, centura de vibromasaj, colțar de bucătărie, filtru de cafea, 2 telefoane mobile, aparat masaj, robot de bucătărie, storcător de fructe, un calculator, un imobil apartament compus din 4 camere și dependințe aferente, situat în DR.TR. S., .. ...; a dispus ieșirea din indiviziune în cote de ½ pentru fiecare parte; a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru evaluarea și lotizarea bunurilor ce compun masa partajabilă cu indicația de a se evalua bunurile la valoarea actuală de circulație iar expertul să aibă în vedere la atribuirea bunurilor, posesia iar inegalitatea de valoare a loturilor să fie compensată prin sultă corespunzătoare.
Pentru a dispune astfel, s-au reținut următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 07.07.2001, căsătoria acestora fiind desfăcută prin sentința minor și familie nr. 749/16.09.2011 a Judecătoriei Dr. Tr. S., rămasă definitivă la 24.02.2012 și irevocabilă prin respingerea recursului(fila 40).
Părțile au dobândit în timpul căsătoriei aragaz Zanussi, hotă ALBASTROS, aspirator, ladă frigorifică ARCTIC, prăjitor pâine, mașină de spălat, dvd player, aparat foto, o camera video, un radiator, două uscătoare de păr, un laptop, un fier de călcat, o imprimantă, un set de oale în 12 piese, un autovehicul DACIA, jaluzele verticale, 3 lustre, un covor persan, o draperie, o perdea, centura de vibromasaj, colțar de bucătărie, filtru de cafea, 2 telefoane mobile, aparat masaj, robot de bucătărie, storcător de fructe, un calculator, un imobil apartament compus din 4 camere și dependințe aferente, situat în DR.TR. S., .. ..., aspecte ce reies din declarațiile martorilor audiați în cauză ce se coroborează cu înscrisurile și răspunsurile la interogatoriu aflate la dosar.
Apartamentul cu 4 camere și dependințe aferente, situat în DR.TR. S., .. ... a fost achiziționat de părți cu suma de 60.000.000 lei vechi conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2284 din 22.08. 2001, iar prețul pentru achiziționarea acestuia a fost achitat din banii proveniți din darul de nuntă al părților ce a fost completat de sumă de bani luată drept împrumut de părți de la prieteni aspecte ce reies din declarațiile martorilor Turea A. care declară ,,Știu că apartamentul părților este cumpărat cu banii pe care aceștia i-au obținut după ce și-au organizat nunta și pentru a achita întreg prețul s-au împrumutat de la prieteni…”- fila 80 și martorul M. M. care declară că prețul apartamentului a fost achitat cu bani de la nuntă plus bani împrumutați de la prieteni-fila 81, declarații ce se coroborează și cu înscrisul-contract autentic - de la fila 4.
Nu poate fi reținută declarația martorului M. M. în sensul că i-a restituit pârâtului un împrumut de 60.000.000 lei vechi înainte de nuntă, bani care au fost folosiți de acesta pentru organizarea nunții, această declarație nefiind susținută de un început de dovadă scrisă și necoroborându-se cu nici un alt mijloc de probă din dosar.
Nici declarația martorului M. M. cu privire la un preț mai mare al apartamentului decât cel stipulat în actul de vânzare cumpărare nu poate fi reținut, în lipsa altor probe cu care să se coroboreze.
În ceea ce privește contribuția diferențiată, partea care a solicitat instanței să constate cota sa de contribuție majorată trebuie să-și dovedească pretențiile, în caz contrar trebuind să se rețină cota de contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, relațiile patrimoniale dintre soți întemeindu-se pe principiul egalității femeie – bărbat.
În speță nici una dintre părți nu a făcut dovada unor câștiguri considerabile. Faptul că o perioadă de timp doar reclamanta a fost angajată cu forme legale nu poate constitui un argument de netăgăduit pentru considerarea ca probă în reținerea unei cote de 90 la sută.
Susținerile martorului Brehiu G. conform cărora pârâtul câștiga lunar între 20 și 40 de milioane lei vechi din activități independente nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă fiind o apreciere subiectivă a martorului. Nici susținerea martorului M. M. în sensul că pârâtul câștiga de trei ori mai mult decât reclamanta nu poate fi reținută în condițiile în care același martor declară că pârâtul nu avea un venit constant și regulat. În ceea ce privește declarația aceluiași martor cu privire la un venit suplimentar pe care pârâtul îi obținea din închirierea unei garsoniere bun propriu, aceasta nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, nefăcându-se dovada existenței unui contract de închiriere a unui imobil garsonieră, bun propriu al pârâtului pentru a se reține o contribuție diferențiată.
Din probele administrate, respectiv declarațiile martorilor rezultă că părțile au realizat la apartamentul bun comun o . îmbunătățiri după cumpărarea acestuia.
Îmbunătățirile nu au caracterul unor bunuri individual determinate pentru a fi considerate bunuri comune sau proprii, în mod distinct de imobilul căruia i-au sporit valoarea, fiind în realitate imobile prin destinație. În acest contest partea care le-a efectuat poate pretinde în funcție de circumstanțele concrete o cotă de contribuție majorată, cerere ce a fost formulată reconvențional și pârât, pentru munca prestată în vederea realizării îmbunătățirilor la apartamentul bun comun.
Din declarațiile martorilor M. M. și Brehiu G. rezultă că o parte din îmbunătățirile făcute de părți au fost realizate de pârât. Cu toate acestea instanța nu poate reține o contribuție diferențiată pentru pârât având în vedere și munca în gospodărie prestată de reclamantă de-a lungul căsătoriei, apreciind că a intervenit o compensare valorică între acestea, soții datorându-și sprijin material și moral reciproc de-a lungul căsătoriei.
Pentru aceste considerente instanța a reținut o cotă de contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor comune.
În ceea ce privește autovehiculul Peugeot 306 cu nr. de înmatriculare_ acesta a fost dobândit de părți în timpul căsătoriei, așa cum rezultă din declarațiile martorului M. M., ce se coroborează cu contractul de vânzare cumpărare nr. 2295/14.04.2011. Bunul a fost înstrăinat de reclamantă în timpul căsătoriei conform contractului de contractul de vânzare cumpărare nr. 2295/14.04.2011. Cum pârâtul nu a formulat o cerere reconvențională în sensul constatării unui drept de creanță din prețul vânzării și nu a fost probat faptul că prețul obținut din vânzarea bunului a fost folosit în exclusivitate în beneficiul reclamantei, instanța nu se poate pronunța pe ce nu s-a cerut.
În ceea ce privește bijuteriile de aur și de argint în valoare de 1000 euro solicitate reconvențional de pârât acestea nu pot fi reținute ca bunuri comune, nefiind dovedite, din probele administrate, respectiv din depoziția martorei Turea A. rezultând că reclamanta avea o . bijuterii de aur dar dinainte de căsătorie pe care le purta. Astfel nu se poate reține calitatea de bun comun al acestora având în vedere că nu s-a dovedit o valoare deosebit de mare a acestora, care să le atribuie caracterul de achiziție făcută în scopul învestirii economiilor realizate de către soți în timpul căsătoriei, ele fiind bunuri de uz personal ale reclamantei.
În baza art. 673 indice 6 C.proc civ s-a dispus admiterea în parte și în principiu a acțiunii principale, admiterea în parte și în principiu a cererii reconvenționale, s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri comune în contribuție egală: aragaz Zanussi, hotă ALBASTROS, aspirator, ladă frigorifică ARCTIC, prăjitor pâine, mașină de spălat, dvd player, aparat foto, o camera video, un radiator, două uscătoare de păr, un laptop, un fier de călcat, o imprimantă, un set de oale în 12 piese, un autovehicul DACIA, jaluzele verticale, 3 lustre, un covor persan, o draperie, o perdea, centura de vibromasaj, colțar de bucătărie,filtru de cafea, 2 telefoane mobile, aparat masaj, robot de bucătărie, storcător de fructe, un calculator, un imobil apartament compus din 4 camere și dependințe aferente, situat în DR.TR. S., .. ., s-a dispus ieșirea din indiviziune în cote de ½ pentru fiecare parte, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru evaluarea și lotizarea bunurilor ce compun masa partajabilă cu indicația de a se evalua bunurile la valoarea actuală de circulație iar expertul să aibă în vedere la atribuirea bunurilor, posesia iar inegalitatea de valoare a loturilor să fie compensată prin sultă corespunzătoare.
Pentru evaluarea bunurilor și formarea proiectului de partaj, au fost numiți experți I. C. V., specialitatea construcții, expert I. R., pentru bunuri mobile și formarea proiectului de partaj final.
La termenul din 29.04.2013 părțile au încheiat tranzacție prin care renunță la împărțirea autoturismului Dacia, tranzacție de care instanța a luat act.
În urma analizării și interpretării întregului material probator al cauzei, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a pronunțat sentința nr.346/8.05.2013 prin care a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S. G. C., împotriva pârâtului S. F., a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârât; a omologat rapoartele de expertiză întocmite de experții I. C. V. și I. R.; a luat act de tranzacția intervenita cu privire la autoturismul Dacia și a consfințit-o în sensul scoaterii de la masa partajabilă a acestuia; a atribuit bunurile după cum urmează:
A atribuit reclamantei S. G. C. următoarele bunuri mobile în valoare de 3618 lei: aspirator Gorenje, prăjitor de pâine, mașină spălat Zapas, aparat foto CANNON, uscător de par, fier electric de călcat, set 6 oale, covor persan, centura vibromasaj, colțar bucătărie, filtru cafea, telefon mobil Erikson, aparat masaj, robot bucătărie, calculator Asus, lustră cu 2 brațe, aragaz Zanusi, congelator Arctic, dvd player, radiator electric cu doua rezistente, uscător par, imprimanta Lexmark HP, storcător fructe.
A atribuit pârâtului S. F. următoarele bunuri în valoare de_ lei: apartament cu 4 camere situat în Dr. Tr. S., ., ., etaj. 2, apartament 6, hotă Albatros, camera video Samsung, laptop notebook intercore, set 6 oale, jaluzele verticale, draperie, perdea, telefon mobil Samsung, 2 lustre 2 brațe.
Pentru echilibrarea loturilor, a obligat pârâtul să plătească sultă reclamantei suma de 69.296 lei.
A compensat cheltuielile de judecată.
Atât împotriva încheierii de admitere în principiu din 07.01.2013 cât și împotriva sentinței nr.346/08.05.2013, în termen legal a declarat apel pârâtul S. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac exercitată, apelantul a arătat că în mod greșit bunurile supuse partajului au fost împărțite în mod egal, soluție care se datorează faptului că instanța nu a ținut cont de obligațiile pe care intimata reclamantă le avea față de minora rezultată dintr-o altă căsătorie dar și printr-o interpretare a declarațiilor martorilor în favoarea uneia dintre părți.
S-a susținut că instanța nu a avut în vedere activitatea apelantului aceea de depanator radio tv din care a câștigat mulți bani și a înlăturat în mod greșit declarațiile martorilor M. M. și B. G. care au relatat aspecte privitoare la contribuția diferențiată pe care a avut-o la dobândirea bunurilor.
O altă critică vizează faptul că prin IAP au fost excluse multe din bunurile pe care le-a solicitat în cererea reconvențională: din două draperii duble a fost reținută numai una, din trei covoare persane a reținut numai una, două canapele, bicicleta ergonomică, trei perdele, două aplice de bucătărie; laptop Netboock, 20 bibelouri, setul de 6 oale inox.
S-a susținut că înainte de a se da cuvântul pentru IAP a fost depus contractul de vânzare cumpărare al autoturismului Peugeot fără a fi comunicat acesta fiind un act încheiat pro-causa dar și faptul că în mod greșit s-au constatat contribuții egale la îmbunătățirile aduse apartamentului și tot greșit au fost excluse bijuteriile a căror valoare este de 1000 euro fiind dobândite în scop de investiție.
Apelantul a solicitat includerea la partaj a taxelor și impozitelor achitate în exclusivitate la apartament și autoturisme, iar în subsidiar, a cerut varianta 1 de împărțire a bunurilor mobile în care apelantul urmează să plătească sultă 166 lei pentru diferența de valoare la bunurile mobile.
La termenul din 24.09.2013, tribunalul a încuviințat suplimentarea probatoriului cerut de apelant, martorii propuși de acesta C. I. și R. B. fiind audiați la termenul 22.10.2013.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate prin prisma motivelor invocate de apelant raportat la întreg materialul probator administrat în primă instanță și apel, tribunalul constată următoarele.
Ambele părți au solicitat prin cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională ca instanța să constate contribuția diferențiată de 90 % și 10% asupra bunurilor dobândite sub regimul căsătoriei.
Părțile s-au căsătorit la data de 7 iulie 2001, iar apartamentul cu 4 camere supus partajului, bun care are valoarea cu ponderea cea mai mare în activul comunitar a fost dobândit la data de 22.08.2001 respectiv în luna următoare încheierii căsătoriei.
Din declarațiile martorilor Turea A. L. și M. M. propus de apelant rezultă că apartamentul a fost cumpărat cu banii obținuți în urma nunții la care s-au adăugat bani împrumutați de la prieteni.
Acest aspect este confirmat de apelant în motivarea apelului, fila 3, al.1 (dosar apel).
Având în vedere afectațiunea darului de nuntă dar și faptul că restituirea sumelor împrumutate s-a făcut în timpul căsătoriei, se constată că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea apartamentului.
Susținerea apelantului pârât prin întâmpinarea formulată potrivit căreia cu o zi înainte de cumpărarea apartamentului a scos de la bancă din economiile sale personale suma de_,727 lei, iar intimata reclamantă din economiile sale personale 8637,550 lei nu poate fi reținut de instanță având în vedere că apelantul nu a făcut o probă completă pentru a dovedi data la care s-a constituit depozitul din care a retras suma iar pe de altă parte, nu se justifică ce s-a făcut cu banii rezultați din organizarea evenimentului nunții.
În ceea ce privește veniturile obținute de apelant după încheierea căsătoriei, se poate reține că deși acesta nu a fost angajat, a realizat venituri care nu pot fi cuantificate deoarece acestea erau fluctuante, însăși martorul propus de acesta M. M. (f.81) declară că nu știe cât câștiga pe lună, având zile când câștiga și 100 de mărci, dar nu avea un venit constant.
În acest context, fără a exista dovezi certe cu privire la veniturile obținute de apelant în baza unor declarații de martori, instanța nu poate reține ca și constante veniturile diferențiate pe care le-ar fi avut apelantul pe parcursul căsătoriei.
Din carnetul de muncă depus de apelant (filele 90-92) rezultă că acesta abia în anul 2007 are calitatea de asigurat pentru un salariu de 318 lei, iar în anul 2008 se angajează pe funcția de electro-energetician la RAAN – ROMAG PROD cu un salariu de 1263 lei/lună.
În anul 2008 și intimata reclamantă, conform carnetului de muncă, realiza un venit salarial de 1260 lei.
Pe de altă parte, din hotărârea de divorț rezultă că părțile s-au separat în fapt cu câțiva ani înainte de desfacerea căsătoriei așa încât instanța nu poate avea în vedere veniturile salariale din anul 2008, dată de la care părțile nu au dovedit că au achiziționat bunuri comune.
Împrejurarea că intimata reclamantă a avut un minor dintr-o altă căsătorie față de care avea obligații personale de natură să diminueze contribuția sa la dobândirea bunurilor comune este compensată de munca în gospodărie și pentru satisfacerea menajului prestată de intimata reclamantă care constituie o componentă indirectă la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei.
Criticile care vizează neintroducerea în activul comunitar al unor bunuri cum ar fi o draperie dublă, două covoare persane, două canapele, bicicletă ergonomică, trei perdele, două aplice și bibelouri taxe și impozite apare ca lipsită de interes în condițiile în care apelantul se află în posesia apartamentului în care sunt depozitate aceste bunuri iar cu privire la autoturismul Dacia între părți a intervenit o tranzacție.
În ceea ce privește autoturismul Peugeot 306, instanța a constatat că a fost dobândit în timpul căsătoriei potrivit contractului de vânzare cumpărare nr.2295/14.04.2011, motivul pentru care nu a fost introdus în activul comunitar nefiind un alt regim decât cel comun ci împrejurarea că acesta a fost înstrăinat, iar apelantul nu a formulat o cerere pentru a i se atribui dreptul valoric al cotei sale, o astfel de cerere putând fi făcută pe cale separată cu administrarea probelor care se impun privind însușirea sumei provenite din vânzare.
Critica ce vizează greșita apreciere a instanței privind contribuția egală a părților la efectuarea îmbunătățirilor la apartament, deși acestea au fost executate numai de apelant, se circumscrie motivelor care au condus la stabilirea cotei de contribuție egală asupra universalității bunurilor supuse prezentului partaj.
Lotizarea bunurilor s-a făcut de către prima instanță cu respectarea criteriilor prevăzute de disp. art.673 ind.9 c.pr.civ., acestea având prioritate față de alte aspecte cum ar fi nevoile uneia sau alteia dintre părți.
Nu poate fi evaluată nici critica ce vizează excluderea bijuteriilor din masa partajabilă a căror valoare stabilită de apelant este de 1000 euro.
Apelantul motivează această susținere pe faptul că intimata reclamantă cu un salariu minim pe economie nu putea să achiziționeze bijuterii în valoare de 1000 euro.
Regimul bijuteriilor în sensul de a fi dobândite în scop de investiție pentru a putea fi partajate nu se stabilește în raport cu veniturile unuia dintre soți, ci în raport cu valoarea acestora care trebuie să fie una majoră raportat la valoarea celorlalte bunuri achiziționate sub regimul căsătoriei.
Față de cele arătate, instanța constată că apelul este nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul minori și familie declarat de apelantul pârât S. F., domiciliat in Dr. Tr. S., ., ., jud. M., împotriva încheierii de admitere în principiu de la 07.01.2013 și a sentinței nr.346/8.05.2013 pronunțate de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._, intimată reclamantă fiind M. G. C., domiciliată in Dr. Tr. S. cu sediul procesual ales in Dr. Tr. S., .. 2 ..3, ET.3_ M., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2013.
Președinte, C. M. | Judecător, L. B. | |
Grefier, N. C. B. |
Red.MCM
Dact: CNB
Ex.4/25.11.2013
Cod operator 2626
← Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 143/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
---|