Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 355/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 355/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 2755/225/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 70/A/MF
Ședința publică de la 05 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. R.
Judecător F. M.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului civil Minori și familie formulat de apelantul-pârât B. C. A. împotriva sentinței civile nr.355/MF/ 14.05.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. M. I., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat C. C. pentru apelantul-pârât și avocat N. A. pentru intimata-reclamantă, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat C. C., pentru apelantul-pârât, depune la dosar chitanța nr._/03.06.2015 privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei și două planșe foto.
Avocat N. A., pentru intimata-reclamantă, învederează instanței că prin cererea de apel nu au fost solicitată proba cu înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.392 cod procedură civilă, constată deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat C. C., pentru apelantul-pârât, solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii pronunțată de instanța de fond în sensul de a dispune ca domiciliul minorelor să fie stabilit la pârât până la soluționarea acțiunii de divorț, fără cheltuieli de judecată. Arată că susținerile intimatei cu privire la atitudinea violentă a pârâtului față de minore nu a fost dovedită, pârâtul le oferă acestora condiții bune materiale și morale, iar schimbarea domiciliului nu le-ar fi benefică.
Avocat N. A., pentru intimata-reclamantă, solicită respingerea apelului, acesta nefiind motivat în fapt și în drept conform art.470-471 cod procedură civilă, nefiind indicată nici măcar hotărârea atacată, cu cheltuieli de judecată. Susține că, minorele au o vârstă fragedă, iar cererea de ordonanță președințială este admisibilă, fiind ordonate doar măsuri cu caracter provizoriu.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 23.03.2015 sub nr._, reclamanta B. M. I. a chemat în judecată pe pârâtul B. C. A., solicitând instanței, ca măsură vremelnică până la soluționarea divorțului, pe calea ordonanței președințiale, să i se încuviințeze ca, în temeiul art. 400 Cod civil, să se dispună stabilirea domiciliului minorelor B. N. G. D., născută la 14.05.2013 și B. A.-M. I. născută la21.01.2011, la mama reclamantă, în baza art. 398 cod civil exercitarea autorității părintești asupra minorilor de către mamă, iar in baza art. 402, 529 și 533 Cod civil, obligarea pârâtului la plata unei pensii de intretinere în favoarea minorelor, la venitul minim pe economie.
In motivare, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 17.04.2010, din aceasta căsătorie rezultând minorele B. N. G. D., născută la 14.05.2013 și B. A.-M. I. născută la 21.01.2011.
De asemenea, a mai arătat că din data de 05.03.2015 a plecat din domiciliul comun, întrucât pârâtul este o fire violentă care a agresat-o fizic și a alungat-o, refuzând să-i permită să ia Și minorele.
Reclamanta a mai arătat că pârâtul exercită starea de violență și asupra minorelor pe care le lovește, astfel că acestea sunt traumatizate și le este teamă de pârât.
A apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 996 alin . 3 C.proc. civ.
A mai arătat că în prezent locuiește la părinții săi, iar minorele se află la pârât, întrucât nu a reușit să le ia.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii L. I. și B. D..
În drept, și –a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 996,997, 998, C.proc. civ. și art. 194- 197 Cod proc. civ.
În scop probator a depus la dosar împuternicire avocațială, carte de identitate, certificate de naștere ale minorelor, certificat de căsătorie, cererea de divorț.
Prin rezoluția din 24.03.2015, instanța a stabilit termen de judecată la data de 06.04.2015, cu citarea părților, pârâtului comunicându-i-se cererea de chemare în judecată și înscrisurile aferente, cu mențiunea de a depune întâmpinare, iar reclamanta cu mențiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru in cuantum de 20 lei.
La termenul de judecată din data de 06.04.2015, reclamanta a depus la dosar chitanța de achitare a taxei de timbru în cuantum de 20 lei, iar pârâtul a depus întâmpinare și cerere reconvențională și dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 lei..
Instanța a încuviințat în cauză pentru ambele părți proba cu înscrisuri, pentru reclamantă proba testimonială cu martorii indicați în acțiune, respectiv: L. I. și B. D., pentru pârât proba testimonială cu martorii H. S. și Putan V. și proba cu interogatoriul reclamantei, precum și efectuarea unei anchete sociale la domiciliile pârtilor.
În ceea ce privește proba cu interogatoriul pârâtului, constată că reclamanta nu a solicitat această probă prin cererea de chemare în judecată, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 254 alin. 1 NCPC, a decăzut reclamanta din acest drept.
Au fost administrate probatoriile solicitate în cauză, respectiv s-a luat interogatoriu reclamantei, au fost audiați martorii prezenți B. Vergil, H. Săvica, L. I. și B. D., răspunsurile acestora fiind consemnate si atașate la dosar ( f. 41-46).
A fost efectuată și atașată la dosar ancheta socială dispusă in cauză ( f. 51).
Prin Registratură, pârâtul a înaintat la data de 13.05.2010, un set de înscrisuri, respectiv Ordonanța din 04.05.2015 pronunțată de P. de pe lângă Judecătoria Drobeta T. S., plângere penală împotriva martorului L. I., socrul său și două declarații.
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.355/MF/14.05.2015 Judecătoria Drobeta T. S., a admis în parte acțiunea, pentru următoarele considerente:
Părțile s-au căsătorit în data de 17 aprilie 2010, căsătorie înregistrată sub nr.93/2010 în Registrul Stării Civile al Mun. Drobeta T. S., iar din căsătoria părților au rezultat minorele B. N. G. D., născută la 14.05.2013 și B. A.-M. I. născută la21.01.2011.
În data de 18 martie 2015, reclamantul a înregistrat sub nr._ o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat desfacerea căsătoriei părților, exercitarea autorității părintești asupra minorelor să se facă de către mamă și stabilirea locuinței minorelor la domiciliul reclamantei - fila 34.
Potrivit art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, „Orice persoană are dreptul la satisfacția efectivă din partea instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constituție sau lege.”
Drepturile și libertățile fundamentale sunt reglementate în capitolul II din Constituție, printre care se numără și dreptul la respectarea vieții de familie care este reglementat de art. 26, alin. 1 din Constituție.
Jurisprudența CEDO, care reprezintă un izvor de drept, a statuat că nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și este necesar într-o societate democratică pentru protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Văzând aceste dispoziții legale, precum și prevederile art. 20 din Constituție, instanța a apreciat că relația dintre reclamantă și fiicele sale minore intră în sfera vieții de familie în sensul art. 8 din Convenție, întrucât posibilitatea părintelui și al copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile naționale care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerință în dreptul protejat de art. 8.
Obligațiile pozitive impuse statelor de art. 8 includ luarea măsurilor în vederea asigurării reunirii părintelui cu copilul său.
Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului reglementează în art. 2 principiul interesului superior al copilului, în sensul că acest principiu este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, iar pe de altă parte acest principiu va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Din punct de vedere al îndepliniri condițiilor de admisibilitate a procedurii speciale privind ordonanța președințială, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 996, alin. 1 C.proc.civ., instanța va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executări.
Din acest text de lege se desprind două condiții de admisibilitate a ordonanței președințiale, urgența și caracterul vremelnic, iar din această din urmă condiție decurge o a treia, respectiv neprejudecarea fondului.
Văzând că cererea de a se dispune exercitarea autorității părintești doar de către mamă nu se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 919 C.proc.civ. când legea prezumă îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, instanța a apreciat că acest petit trebuie să îndeplinească cumulativ cele trei cerințe de admisibilitate a unei cereri de ordonanță președințială, cerințe ce vor fi analizate mai jos.
În ceea ce privește condiția urgenței, instanța a reținut că nu este îndeplinită această condiție, întrucât nu s-a invocat și nici nu s-a făcut dovada necesității luării unor decizii urgente cu privire la cele două fiice ale părților, iar pe de altă parte nu s-a făcut nici dovada că reclamanta sau pârâtul ar fi refuzat consultarea cu privire la o posibilă decizie de ar necesita urgența.
De asemenea, și condiția privind neprejudecarea fondului nu a fost îndeplinită, întrucât, nefăcându-se dovada unei situații de urgență care să presupusă consultarea celor doi părinți, soluția ce s-ar da ar prejudeca decizia instanței care judecă fondul dreptului.
Condiția vremelniciei este îndeplinită întrucât efectele prezentei hotărâri au o durată vremelnică, respectiv până la soluționarea în mod definitiv a cererii de divorț ce formează obiectul litigiului cu nr._, însă neîndeplinirea tuturor celor trei condiții de admisibilitate a ordonanței președințiale, instanța a respins acest petit privind exercitarea doar de către reclamantă a autorității părintești.
În ceea ce privește stabilirea locuinței minorelor și stabilirea unei pensii de întreținere, s-a reținut că aceste capete de cerere se circumscriu situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 919 C.proc.civ. când legea prezumă îndeplinirea condiției urgenței, instanța a analizat mai jos doar condițiile vremelniciei și neprejudecării fondului.
Condiția vremelniciei este îndeplinită întrucât efectele prezentei hotărâri au o durată vremelnică, respectiv până la soluționarea în mod definitiv a cererii de divorț ce formează obiectul litigiului cu nr._, iar în ceea ce privește neprejudecarea fondului, s-a observat că ambele părți au solicitat ca locuința minorelor să fie stabilită la fiecare în parte, astfel încât instanța a analizat aparența dreptului care este o chestiune relativă care nu poate fi stabilită în abstract, ci doar prin raportare la persoana căreia i se opune dreptul. Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia este preferabil din punct de vedere legal după o sumară analizare a situației de fapt.
În speță, din probele administrate în cauză instanța a reținut că părțile s-au despărțit în fapt în data de 10 martie 2015 când reclamanta a părăsit domiciliul comun la inițiativa pârâtului care a evacuat-o din casă și i-a interzis să le ia și pe fiicele minore cu sine, aspecte relatate de martorii L. I. și B. D. (filele 45 și 46).
Declarațiile celor doi martori s-au coroborat și cu privire la alte aspecte ce țin de incidentul care a avut loc la grădinița la care erau înscrise cele două minore, aspecte confirmate parțial și de martorul B. Vergil (fila 43), acesta din urmă declarând că nu a perceput personal decât finalul acestui incident. Astfel, din aceste declarații, instanța a reținut că reclamanta s-a deplasat la unitatea de învățământ pentru a le lua pe cele două fiice minore la domiciliul său, împrejurare în care pârâtul a devenit agresiv, lovind-o pe reclamantă peste față, după care a scos o unealtă din fier din autoturism cu intenția de a aplica lovituri, după ce în prealabil le-a smuls pe minore din brațele mamei și le-a aruncat „ca pe un sac” în autovehicul.
Acest comportament posesiv al pârâtului este în concordanță cu atitudinea sa de a le ascunde pe minore astfel încât mama reclamantă să nu aibă acces la fiicele sale, faptă pe care a făcut-o atât în seara în care a evacuat-o pe reclamantă (când le-a ascuns la un vecin), cât și ulterior când le-a ținut sub strictă supraveghere fie personal, fie prin intermediul mătușii sale H. Săvica sau prin intermediul tatălui pârâtului B. Vergil, ambii audiați ca martori. La aceasta se adaugă și faptul că a refuzat să îi permită reclamantei să ia legătura cu minorele, cerându-i să vină la fostul domiciliu comun, deși reclamanta a făcut numeroase demersuri pentru a le vedea pe fiicele minore (declarația martorei B. D.).
Martorii L. I. și B. D. (filele 45 și 46) au relatat și faptul că pârâtul le lăsa pe cele două minore singure în locuință, nesupravegheate, deși au vârste fragede ( 2 ani, respectiv 4 ani), pentru ca pârâtul să plece să o urmărească pe reclamantă. Cei doi martori au mai relatat că pârâtul a manifestat agresiuni fizice față de fiica cea mare a părților pe care o lovea peste față și cu capul de birou când greșea la teme, aspecte ce se coroborează și cu fotografiile depuse la dosar – fila 62.
S-a mai observat că declarațiile martorilor B. Vergil și H. Săvica nu sunt precise, neavând cunoștință despre aspecte relevante, iar împrejurarea că martora H. Săvica avea des grijă de minore în lipsa părinților nu este de natură să infirme declarațiile martorilor L. I. și B. D. cu privire la lăsarea nesupravegheate a celor două minore, întrucât cele două ipoteze nu se exclud, ci se completează, în sensul că, deși apela des la mătușa sa, au existat situații când pârâtul, mânat de un impuls și pe fondul geloziei, să plece inopinat lăsându-le pe minore nesupravegheate.
A rezultat că minorele trăiesc într-un mediu în care sunt lăsate și nesupravegheate, fără posibilitatea reunirii cu mama lor din cauza pârâtului care refuză orice fel de contact între acestea, creând în același timp un climat de teroare pentru a o împiedica pe reclamantă să se apropie de fiicele sale, cu intenția de invoca dezinteresul mamei cu ocazia procesului de divorț.
Relevant a fost și faptul că de la data despărțirii în fapt (10 martie 2015), reclamanta le-a văzut pe fiicele sale în două împrejurări, respectiv la grădiniță când a avut loc un incident violent și cu ocazia zilei de naștere a fiicei părților B. N. G. D., în data de 14 mai 2015, când s-a efectuat ancheta psihosocială – fila 52. A rezultat că timp de 2 luni și jumătate, reclamanta nu le-a văzut pe cele două minore, deși a făcut numeroase demersuri în acest sens, însă pârâtul nu i-a permis, astfel cum declară martorii L. I. și B. D. – filele45 și 46.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, creată în aplicarea art. 8 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, „din momentul și datorită însăși împrejurării nașterii copilului, între părinți și copil există o legătură constitutivă de viață de familie pe care evenimentele ulterioare nu o pot distruge decât în circumstanțe excepționale” - Cauza Berrehab contra Olandei- legătură personală care reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile care împiedică aceste relații reprezintă o ingerință în dreptul la viața familială” - Cauza Johansen contra Norvegiei-.
Curtea europeană a decis de asemenea că, în executarea unor măsuri care țin de legătura părinților cu copilul lor, trebuie să se țină seama de interesele superioare ale copilului și, în ipoteza în care contactele cu părinții ar risca să amenințe aceste interese sau să aducă atingere drepturilor sale, autoritățile naționale au îndatorirea de a veghea la asigurarea unui just echilibru între toate interesele părților (cauza Ignaccolo-Zenide contra României).
Aceeași instanță europeană a denunțat comportamentul ilicit al părintelui la care copilul locuiește, care se opune la legătura dintre celălalt părinte și minor și a apreciat că statul are obligația de a lua măsurile adecvate și suficiente pentru a fi respectate dispozițiile art. 8 (cauza Maire contra Portugaliei).
Pornind de la aceste reguli transformate în norme de drept, prin efectul art. 20 din Constituție, instanța a apreciat că este în interesul minorelor ca relația cu mama lor să fie reluată și dezvoltată pe viitor, cu atât mai mult cu cât minorele se află la o vârstă fragedă, având nevoie de prezența și influența mamei.
Este adevărat că în această ipoteză minorele ar fi luate din mediul în care au trăit până acum, însă instanța a apreciat că lăsarea pe mai departe a minorelor în grija tatălui ar constitui premisele înstrăinării emoționale a minorelor de mama lor („cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere”), iar pe de altă parte, neluarea unei astfel de măsuri ar avea influențe negative asupra dezvoltării fizice ( minorele locuiesc într-un imobil cu planșeul degradat, conform anchetei psihosociale – fila 52) și emoționale a celor două minore care ar fi puse în situația de a locui mai departe cu un părinte care, fie le lasă nesupravegheate deși au vârste fragede, fie le agresează fizic și emoțional, prin înstrăinarea de mama reclamantă pentru („prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara”).
Pentru aceste considerente, s-a apreciat că se impune ca minorele să locuiască provizoriu cu mama reclamantă, astfel încât instanța a admis aceste petite și a respins cererea reconvențională.
În ceea ce privește petitul privind obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere, instanța a reținut prevederile art. 919 C.proc.civ., în sensul că instanța poate lua, pe tot timpul procesului de divorț, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la obligația de întreținere.
Acest text de lege instituie prezumția că urgența, ca cerință esențială de admisibilitate a ordonanței președințiale, este prezumată, astfel încât reclamantul nu trebuie să dovedească urgența.
Acest aspect însă nu îl absolvă pe reclamant de obligația de a dovedi condițiile obligației de întreținere.
Este adevărat că în perioada minorității, copilul minor beneficiază de prezumția stării de nevoie, iar pe de altă parte prin incapacitate de muncă nu trebuie să se înțeleagă numai o incapacitate absolută, datorată unor cauze de ordin medical, ci și incapacitatea care derivă din starea de minoritate.
Instanța a mai reținut și prevederile art. 499, alin. 4 C.civ. – dacă părinții nu se înțeleg, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.
Nefăcându-se dovada veniturilor pârâtului, instanța a avut ca bază de calcul venitul minim pe economie.
Pentru aceste motive, a admis în parte acțiunea având ca obiect ordonanță președințială formulată de reclamant B. M. I., în contradictoriu cu pârâtul B. C. A., a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată, a respins petitul privind exercitarea autorității părintești doar de către reclamantă, ca neîntemeiat.
A stabilit provizoriu domiciliul minorilor B. N. G. D., născută în data de 14 mai 2013, și B. A. M. I., născută în data de 21 ianuarie 2011, la mama reclamantă și a obligat pârâtul să plătească pensie de întreținere în beneficiul minorilor B. N. G. D., născută în data de 14 mai 2013, și B. A. M. I., născută în data de 21 ianuarie 2011, în cuantum de 120 lei/lună începând cu data introducerii acțiunii 23 martie 2015 până la soluționarea definitivă a litigiului nr._ .
În baza art. 453 C.proc.civ., fiind în culpă procesuală, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 320 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și taxă de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile admisibilității cererii de ordonanță președințială, viața minorelor nefiind pusă în pericol. Din probatoriul administrat în cauză rezultă că minorele au condiții normale pentru creștere și educare, sunt bine îngrijite curate și supravegheate de aceleași persoane la care apelau părțile pe perioada conviețuirii, persoane din familia pârâtului, întrucât familia reclamantei nu s-a implicat în creșterea minorelor.
Arată că schimbarea domiciliului minorelor nu este benefică minorelor.
În consecință, solicită admiterea apelului, anularea hotărârii pronunțată de instanța de fond și admiterea cererii reconvenționale.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate tribunalul îl apreciază ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Părțile sunt căsătorite din căsătoria acestora rezultând minorele minorelor B. N. G. D., născută la 14.05.2013 și B. A.-M. I. născută la21.01.2011 iar în prezent minorele locuiesc cu pârâtul.
De asemenea urmare cererii formulată de reclamantă pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. se află înregistrată sub nr._ acțiunea de divorț.
Potrivit art.997 alin.1 C.pr.civ instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Prin această dispoziție legiuitorul stabilește că pentru admisibilitatea unei cereri de ordonanță președințială trebuie să fie urgentă, măsura dispusă să aibă caracter vremelnic al măsurii și să nu prejudece fondul, toate acestea trebuind îndeplinite cumulativ, lipsa uneia dintre acestea având drept consecință respingerea acțiunii.
În materia raporturilor de familie ordonanța președințială capătă o anumită specificitate în sensul că instanța poate lua, pe tot timpul procesului de divorț, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei,legiuitorul prin art.920 C.pr. civ.,creând cadrul legal pentru realizarea măsurilor cu caracter temporar cu precizarea că în această materie doctrina și jurisprudența apreciază că, în astfel de cazuri, urgenta este prezumata, fără a fi necesare probe suplimentare pe acest aspect.
Față de toate acestea cum legiuitorul prezumă urgența luării unei anumite măsuri dintre cele enumerate de art.920 C.pr.civ., tribunalul apreciază că nu pot fi primite argumentele instanței de fond sau motivul de apel invocat de pârât în ceea ce privește necesitatea existenței și dovedirii urgenții măsurii solicitate de recurenta reclamantă.
Cu toate acestea instanța poate să analizeze dacă se impune stabilirea locuinței minorelor la mama reclamantă în mod provizoriu iar la această apreciere trebuie avut în vedere interesul minorului iar stabilirea acestui interes se face prin examinarea mai multor criterii de apreciere, printre acestea numărându-se vârsta copilului, condițiile pe care părintele i le poate asigura pentru o bună dezvoltare morală, intelectuală și fizică, atașamentul acestuia față de copil, precum și al copilului față de părinte, profesia părinților, profilul lor socio-moral, interesul și grija manifestată de părinți în timpul conviețuirii și după despărțirea în fapt și alte asemenea împrejurări, fără ca vreun criteriu de apreciere să fie absolutizat, sau altul să nu fie luat în seamă.
În acest context este de remarcat faptul că minorele rezultate din căsătoria părților au vârsta de aproximativ 6 ani și respectiv 2 ani până la această vârstă a crescut în permanență alături de mama sa, prezumându-se așadar o anumită legătură afectiv-emoțională mamă fiică, care dat fiind vârsta copilului nu ar trebui întreruptă, nici măcar provizoriu. Chiar dacă pârâtul apelant este foarte atașat de cele două minore nu poate fi negat faptul că în această perioadă a vieții minorele sunt foarte atașate de mama lor dovadă faptul că în momentul în care au revăzut-o, după despărțirea reclamantei de către pârât, au încercat să ajungă la aceasta, pârâtul împiedicându-le. În acest sens este declarația martorilor B. V. și L. I. care au fost prezenți la grădinița minorelor atunci când reclamanta a vrut să le vadă .
Este posibil ca pârâtul să fie un bun părinte sub aspectul îngrijirii materiale sau sub aspectul comportamentului adecvat și în acest context în dezacord cu instanța de fond tribunalul nu poate reține comportamentul agresiv al pârâtului față de minore, cele declarate de martora B. D. nefiind percepute personal, însă nu este mai puțin adevărat că fiecare părinte are îndatorirea de a da posibilitatea propriilor copii să ia legătura cu celălalt părinte pentru ca minorii să nu fie prejudiciați emoțional de aspectele negative ale relațiilor de familie. Atunci când unul dintre părinți nu face demersuri în sensul păstrării legăturii arătate atunci se impune intervenția forței coercitive și care să aibă drept finalitate refacerea legăturii părinte copil.
În cauză tribunalul reține că tatăl pârât a împiedicat-o pe mama reclamantă să păstreze legătura cu fiicele sale nu numai prin faptul că le-a ascuns ducându-le la un vecin în momentul în care aceasta a dorit să le vadă,în acest sens declarând martorul L. I., dar și le-a împiedicat în mod direct, fizic luându-le în brațe în momentul în care acestea au vrut să meargă la reclamantă când au văzut-o (vz.declarația martorului B. V. și L. I., f.43 și 44 dosar de fond).
Așadar atunci când se dispun măsuri provizorii nu trebuie, ca o condiție sine qua non, să fie pusă în pericol viața minorelor ci este necesar să beneficiez de legătura paternă cât și maternă în egală măsură. Chiar dacă în acest moment schimbarea locului în care au crescut s-ar putea să impună trecerii unei perioade de adaptare la noile condiții de mediu cu toate acestea dat fiind faptul că legătura emoțională mamă fiice a fost ruptă brutal cu prioritate se impune refacerea acesteia cu datoria mamei de a face demersurile necesare ca tatăl pârât să păstreze legătura cu copii săi.
Tribunalul amintește ambelor părți că până la pronunțarea unei hotărâri definitive de stabilire a domiciliului minorelor aceștia au îndatorirea ca de a crea prin comportamentul lor cadrul propice creșterii și dezvoltări morale, intelectuale și fizice a minorelor, de a cultiva atașamentul minorelor față de părinți și de nu lăsa interesul minorelor la un mediu educațional sănătos să fie subjugat interesului unuia din părinți de a arăta că este un părinte mai bun decât celălalt.
Pentru toate aceste motive în temei art.480 alin.1 C.pr.civ. apelul pârâtului va fi respins ca nefondat.
În temei art.453 alin.1 C.pr.civ., având în vedere soluția ce se va pronunța cu privire la apelul formulat și constatând culpa procesuală a pârâtului îl va obliga la plata către reclamanta intimată a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată contând în onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil Minori și familie formulat de apelantul-pârât B. C. A. cu dom. în Drobeta T. S., .. 33, ., . împotriva sentinței civile nr.355/MF/14.05.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. M. I. cu dom. în Drobeta T. S., .. 33, ., ., având ca obiect ordonanță președințială.
Obligă apelantul-pârât către intimata-reclamantă la plata sumei de 100 lei reprezentând onorariu avocat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Iunie 2015.
Președinte, V. R. | Judecător, F. M. | |
Grefier, M. B. |
Redactat V.R.08.06.2015
tehnoredactat M.B., Ex.4/ 7 pag.
jud.fond Z. A.-D.
Cod operator 2626
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 8/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Pensie întreţinere. Sentința nr. 309/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
