Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 44/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 44/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 31/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 31/A/MF
Ședința publică de la 02 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. C. O.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de reclamantul L. O. M., împotriva sentinței civile nr.44/27.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., intimată fiind pârâta L. C., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelantul-reclamant L. O. M. și intimata pârâtă L. C. asistată de avocat D. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții invocate de soluționat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra apelului.
Apelantul-reclamant solicită admiterea apelului, fără cheltuieli de judecată. Susține că este justificată cererea sa de a avea legături personale cu minora în perioada din vacanțele școlare, iar această justificare este îndreptățită întrucât pe cale amiabilă intimata-pârâtă a refuzat orice colaborare.
Avocat D. A. pentru intimata-pârâtă solicită respingerea apelului ca nefundat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Arată că intimata nu i-a îngrădit în nici un fel apelantului posibilitatea de a avea legături personale cu minora, dar luarea acesteia din domiciliul cunoscut pentru perioade îndelungate de timp ar bulversa-o pe aceasta, iar în ceea ce privește pensia de întreținere se datorează odată cu introducerea cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 15.01.2015, sub nr._, reclamantul L. O. M. a chemat în judecată pe pârâta L. C., solicitând instanței, ca măsură vremelnică până la soluționarea divorțului în dosarului_/225/2014, pe calea ordonanței președințiale, să i se încuviințeze dreptul de a avea legături personale cu fiica sa minoră L. Selena M., născută la data de 19.04.2012, la domiciliul său, după următorul program: în prima și a treia săptămână din lună, de vineri orele 18:00 până duminică orele 18:00; în anii impari de ziua de naștere a minorei începând cu orele 10,00, sau terminarea cursurilor școlare până în ziua următoare la orele 10,00, în zilele nelucrătoare sau la începerea programului școlar în zilele lucrătoare, fiind condusă la cursuri de către acesta; în fiecare an de ziua de naștere a reclamantului, respectiv 23 septembrie, începând cu orele 10,00 sau terminarea cursurilor școlare până în ziua următoare la orele 10,00, în zilele nelucrătoare sau la începerea programului școlar în zilele lucrătoare, fiind condusă la cursuri de reclamant; în anii pari pe perioada primei jumătăți a fiecărei vacanțe școlare, începând cu ora terminării cursurilor școlare iar predarea minorei să se facă în ziua reprezentând mijlocul vacanței, la orele 10,00, la locuința pârâtei din Dr. Tr. S. ., nr 62, ., jud. M.; în anii impari pe perioada celei de-a doua jumătăți a fiecărei vacanțe școlare, începând cu ziua reprezentând mijlocul vacanței, la orele 10,00 iar preluarea minorei să se facă la locuința pârâtei din Dr. Tr. S. ., nr 62, ., ., până în dimineața primei zile de cursuri școlare, când minora va fi adusă la instituția de învățământ de către reclamant și să se stabilească cuantumul pensiei de întreținere în sarcina acestuia, în favoarea minorei.
În motivare, reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 21.08.2010, din aceasta căsătorie rezultând minora L. Selena M., născută la data de 19.04.2012.
Se mai arată că, urmare unor neînțelegeri și certuri conjugale, părțile s-au despărțit în cursul lunii iunie 2014, iar reclamantul a intentat acțiune în instanță pentru divorț, dosar nr. 10._ aflat pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S..
Reclamantul susține că pe parcursul despărțirii pârâta nu a putut să îngrijească de minoră și l-a împiedicat pe reclamant să aibă legături personale cu minora, după care a dus-o la părinții săi în . l-a determinat să solicite prin ordonanță președințială (dos._/225/2014), stabilirea locuinței minorei la locuința sa.
Tribunalul M., prin Decizia nr. 94/2014 a stabilit ca măsură vremelnică, până la soluționarea definitivă a divorțului, ca locuința minorei să fie la mama sa, fără a stabili un program de vizitare și legături personale pentru tatăl minorei.
Precizează reclamantul că minora este foarte atașată de acesta, iar în ultimele 6 luni înaintea despărțirii, acesta a fost cel care a îngrijit-o efectiv, zi de zi, în tot ceea ce înseamnă necesitățile acesteia.
Totodată arată că în prezent este salariat în cadrul IPJ M., deci realizează venituri, locuiește împreună cu părinții săi în apartamentul acestora din Dr. Tr. S. care este bine amenajat și care deține confortul necesar minorei, nu este pus sub interdicție, are toată responsabilitatea și experiența necesară îngrijirii minorei, minora fiind foarte atașată de tatăl său și bunicii paterni, neexistând nici un impediment ce ar putea conduce la concluzia că nu îi poate fi acordat un program de legături personale cu aceasta în forma celui solicitat.
Reclamantul învederează că pârâta, cu rea credință i-a îngrădit dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minora și apreciază că este în interesul superior al fiicei sale ca aceasta să aibă legături personale și cu tatăl său și apreciază că situația creată de pârâtă prin îngrădirea acestui drept este una menită a răci relațiile tată-fiică și atașamentul acesteia față de tatăl său.
Cererea a fost legal timbrată conform chitanței depusă la fila 9 – dosar.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 996 din Noul cod de procedură civilă.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: certificat de grefă eliberat la data de 31.07.2014 în dosarul nr._/225/2014, caracterizare de la locul de muncă, certificat de naștere minoră, certificat de căsătorie, cartea sa de identitate, invitația la mediere, procesul verbal nr. 101/03.12.2014 privind mediere, adresă emisă către Biroul Mediator R. C. B. la 02.02.2014, informare psiholog, sentința minori și familie nr. 494/30.09.2014 pronunțată în dosarul nr._/225/2014, decizia nr. 94/A/MF pronunțată de Tribunalul M..
Prin rezoluția din 19.01.2015 instanța a dispus comunicarea duplicatului acțiunii și al înscrisurilor atașate, cu mențiunea de a depune întâmpinare.
La termenul din 26.01.2015 s-a prezentat pârâta, fiind asistată de avocat D. A., care a arătat că nu a formulat întâmpinarea în scris, însă o susține oral în fața instanței.
Judecătoria Drobeta T. S. prin sentința supusă apelului a admis în parte acțiunea având ca obiect ordonanță președințială formulată de reclamantul L. O. M., în contradictoriu cu pârâta L. C.; a încuviințat ca reclamantul să aibă legături personale cu minora L. Selena M., născută în data de 19 aprilie 2012, care va fi adusă la domiciliul reclamantului de către acesta și va fi dusă la domiciliul pârâtei de către reclamant, astfel: primul și al treilea sfârșit de săptămână începând de vineri ora 18.00 și până duminica ora 18.00; a fost respins petitul privind obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește petitul privind dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul, instanța a reținut următoarele:
Părțile s-au căsătorit în data de 21 august 2010, căsătorie înregistrată sub nr. 425/2010 în Registrul Stării Civile al Mun. Dr.Tr.S., iar din căsătoria părților a rezultat minorul L. Selena M., născut în data de 19 aprilie 2012.
În data de 29 .07.2014, reclamantul a înregistrat sub nr._/225/2014 o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat desfacerea căsătoriei părților, exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorei și stabilirea locuinței minorei la domiciliul reclamantului, fila 4.
De asemenea, prin sentința minori și familie nr. 494/30 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosar nr._/225/2014, rămasă definitivă prin respingerea apelului așa cum rezultă din decizia nr.94/A/MF pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._/225/2014, s-a stabilit provizoriu domiciliul minorei la mama pârâtă - filele 16-18 și 19-22.
Potrivit art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, „Orice persoană are dreptul la satisfacția efectivă din partea instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constituție sau lege.”
Drepturile și libertățile fundamentale sunt reglementate în capitolul II din Constituție, printre care se numără și dreptul la respectarea vieții de familie care este reglementat de art. 26, alin. 1 din Constituție.
Jurisprudența CEDO, care reprezintă un izvor de drept, a statuat că nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și este necesar într-o societate democratică pentru protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Văzând aceste dispoziții legale, precum și prevederile art. 20 din Constituție, instanța a apreciat că relația dintre reclamantă și fiica sa minoră intră în sfera vieții de familie în sensul art. 8 din Convenție, întrucât posibilitatea părintelui și al copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile naționale care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerință în dreptul protejat de art. 8.
Obligațiile pozitive impuse statelor de art. 8 includ luarea măsurilor în vederea asigurării reunirii părintelui cu copilul său.
De asemenea, potrivit art. 401 C.civ., părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura lui profesională.
Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului reglementează în art. 2 principiul interesului superior al copilului, în sensul că acest principiu este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, iar pe de altă parte acest principiu va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Din punct de vedere al îndepliniri condițiilor de admisibilitate a procedurii speciale privind ordonanța președințială, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 996, alin. 1 C.proc.civ., instanța va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executări.
Din acest text de lege se desprind două condiții de admisibilitate a ordonanței președințiale, urgența și caracterul vremelnic, iar din această din urmă condiție decurge o a treia, respectiv neprejudecarea fondului.
Văzând că cererea de a avea legături personale cu minorul nu se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 919 C.proc.civ. când legea prezumă îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, instanța a apreciat că acest petit trebuie să îndeplinească cumulativ cele trei cerințe de admisibilitate a unei cereri de ordonanță președințială, cerințe ce vor fi analizate mai jos.
În ceea ce privește condiția urgenței, instanța a reținut că este îndeplinită această condiție, întrucât trecerea timpului poate avea consecințe iremediabile asupra relațiilor dintre copil și părintele care nu locuiește cu acesta.
De asemenea, și celelalte două condiții privind vremelnicia și neprejudecarea fondului sunt îndeplinite, efectele prezentei hotărâri având o durată vremelnică, respectiv până la soluționarea în mod definitiv a cererii de divorț ce formează obiectul litigiului cu nr._/225/2014.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciază că cererea este întemeiată, întrucât în caz de refuz al dreptului de a avea legături personale ar fi încălcat dreptul la viața de familie, în sensul art. 8 CEDO, iar pe de altă parte, interesul superior al copilului este de a dezvolta o relație firească cu părintele său, ceea ce implică o periodicitate a relațiilor tată-fiică.
În ceea ce privește modalitatea efectivă de desfășurare a relațiilor personale, instanța a reține că este în interesul superior al minorului de a fi respectat programul său de masă și de somn raportat la vârsta minorului.
Astfel, reclamantul solicită ca dreptul său de a avea legături personale cu minora să se desfășoare de ziua de naștere a minorei în anii impari și de ziua de naștere a reclamantului și în perioada vacanțelor școlare, modalități pe care instanța le va respinge întrucât nu se circumscriu cerințelor de admisibilitate a unei ordonanțe președințiale, nefiind îndeplinită cerința urgenței unei astfel de cereri.
Un argument în plus pe care instanța l-a avut în vedere este acela că minora are o vârstă fragedă, 2 ani și 9 luni, iar stabilirea unui program încărcat și perioade îndelungate (jumătate din vacanțe, așa cum solicită reclamantul), nu ar face altceva decât să bulverseze minorul care și-ar petrece timpul într-un mediu mereu nou, fiind cunoscut că la o astfel de vârstă este foarte important un program de masă, joacă și somn care să se desfășoare într-un ambient cunoscut, familiar. Aceasta cu atât mai mult cu cât un astfel de program așa cum a fost solicitat prin prezenta cerere poate să nu coincidă cu soluția instanței care judecă desfacerea căsătoriei părților.
Un aspect ce trebuie subliniat este și acela că prin sentința minori și familie nr. 494/30 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosar nr._/225/2014, rămasă definitivă prin respingerea apelului, s-a stabilit provizoriu domiciliul minorei la mama pârâtă, unde de altfel minora locuiește de 5 luni, așa cum rezultă din susținerile scrise ale reclamantului în cererea de ordonanță președințială - fila 3.
Deci se poate prezuma că mediul pe care îl cunoaște și la care se raportează minora este locuința mamei, minora fiind obișnuită cu prezența mamei și îngrijirea pe care o oferă aceasta în cadrul unui program zilnic de masă, joacă și somn, astfel încât scoaterea din acest mediu bine cunoscut pentru perioade mai îndelungate și în afara unei periodicități bine determinate nu ar face altceva decât să afecteze atât procesul de formare a personalității minorului, cât și echilibrul său interior care deja a avut de suferit din cauza divorțului părinților săi.
Pentru aceste motive, instanța a încuviințat ca reclamantul să aibă legături personale cu minora L. Selena M., născut în data de 19 aprilie 2012, care va fi adusă la domiciliul reclamantului de către acesta și va fi dusă la domiciliul pârâtei de către reclamant, astfel: primul și al treilea sfârșit de săptămână începând de vineri ora 18.00 și până duminica ora 18.00.
În ceea ce privește petitul privind obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere, instanța a reținut prevederile art. 919 C.proc.civ., în sensul că instanța poate lua, pe tot timpul procesului de divorț, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la obligația de întreținere.
Acest text de lege instituie prezumția că urgența, ca cerință esențială de admisibilitate a ordonanței președințiale, este prezumată, astfel încât reclamantul nu trebuie să dovedească urgența.
Acest aspect însă nu îl absolvă pe reclamant de obligația de a dovedi condițiile obligației de întreținere.
Este adevărat că în perioada minorității, copilul minor beneficiază de prezumția stării de nevoie, iar pe de altă parte prin incapacitate de muncă nu trebuie să se înțeleagă numai o incapacitate absolută, datorată unor cauze de ordin medical, ci și incapacitatea care derivă din starea de minoritate.
Instanța a mai reținut și prevederile art. 499, alin. 4 C.civ. – dacă părinții nu se înțeleg, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.
Or, administrarea unei astfel de probe presupune un timp îndelungat, ceea ce nu este compatibil cu procedura ordonanței președințiale. Astfel încât se impune ca instanța de fond să analizeze condițiile de stabilire și de executare a obligației de întreținere.
Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantul a argumentează cererea sa de retrogradarea pârâtei la locul de muncă cu consecința diminuării la jumătate a salariului său, aspect pe care reclamantul nu numai că nu l-a dovedit, ci nici nu a dovedit, în ipoteza în care ar fi un fapt real, în ce măsură acest aspect are o influență asupra îngrijirii minorei din punct de vedere material, cu atât mai mult cu cât pârâta ar putea avea unele economii personale sau chiar ar beneficia de ajutor de la părinții săi, aspect pe care și reclamantul îl recunoaște implicit prin cererea de ordonanță președințială.
Se apreciază astfel că aceste aspecte trebuie analizate pe calea dreptului comun.
De asemenea, nimic nu îl împiedică pe reclamant să contribuie de bună-voie la cheltuielile ocazionate de creșterea minorei, astfel încât, pentru motivele arătate mai sus, instanța a respins petitul privind obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere
Pentru aceste motive, a admis în parte acțiunea având ca obiect ordonanță președințială formulată de reclamantul L. O. M., în contradictoriu cu pârâta L. C. și a încuviințat ca reclamantul să aibă legături personale cu minora L. Selena M., născut în data de 19 aprilie 2012, care va fi adusă la domiciliul reclamantului de către acesta și va fi dusă la domiciliul pârâtei de către reclamant, astfel: primul și al treilea sfârșit de săptămână începând de vineri ora 18.00 și până duminica ora 18.00 și a respins petitul privind obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel L. O. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A motivat că solicitarea sa de a stabili legături personale cu minora, la domiciliul său pe perioada a jumătate din vacanțele școlare nu este una exagerată și este menită a menține și întări legăturile personale cu aceasta prin petrecerea împreună a unei perioade de timp mai îndelungat, eventual petrecerea concediului de odihnă, sărbătorilor etc.
În contextul în care s-au încuviințat legăturile personale doar două weekend-uri neconsecutive dintr-o lună calendaristică, deci aproximativ 13% din timpul efectiv, consideră că nu este suficient.
Apreciază că nu există nici un impediment în a-i fi încredințată minora pe perioada a jumătate din vacanțele școlare, în condițiile în care, anterior despărțirii, el a fost cel care s-a îngrijit efectiv, zilnic, de minoră în toate necesitățile acesteia.
De asemenea vârsta minorei de 2 ani și 10 luni nu reprezintă un impediment, aceasta având o dezvoltare fizică normal, este foarte atașată de el și părinții săi, este sănătoasă și nu are nevoie de îngrijiri speciale cărora nu ar putea să le răspundă.
Chiar dacă minora este înscrisă la Creșă și nu la o școală, solicitarea cu privire la vacanțele școlare a fost formulată ca un sistem de referință pentru aprecierea perioadelor de timp.
A susținut că în condițiile în care pârâta face tot posibilul ca el să nu aibă acces la minoră, lucru dovedit chiar prin procesul-verbal întocmit de mediator, consideră că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, în speță încălcarea dreptului legitim de a avea legături personale cu fiica mea cât și urgența în condițiile în care simpla trecere a timpului poate afecta ireversibil relația de afectivitate și atașamentul minorei față de subsemnatul, fiind la o vârstă fragedă, în creștere iar măsura solicitată este una vremelnică, până la soluționarea dosarului de divorț dintre noi părțile.
În ceea ce privește solicitarea de a se stabili cuantumul contribuției privind obligația de întreținere pentru minoră consideră că aceasta este îndreptățită în condițiile în care acest lucru este în interesul minorei, iar pârâta nu poate renunța la acest drept care se cuvine acesteia.
Această solicitare este îndreptățită întrucât pe cale amiabilă pârâta refuză orice fel de colaborare cu el în ceea ce privește minora, nevoile și necesități sale, având o atitudine repulsivă și jignitoare.
A solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței, încuviințarea legăturilor personale ale în forma solicitată în cererea de chemare în judecată, respectiv dreptul de a avea legături personale cu: fiica sa minoră, la domiciliul său, pe perioada a jumătate din vacanțele școlare, precum și stabilirea cuantumului obligațiilor la îngrijirea și întreținerea minorei ce vor fi executate de către el în modalitatea prevăzută de art. 530 alin.1 Cod civil.
În procedura prealabilă intimata-pârâtă a depus întâmpinare la motivele de apel.
A susținut că ea nu îngrădește în niciun fel posibilitatea apelantului de a avea legături personale cu minora, acesta fiind cel dezinteresat, trecând zile întregi, uneori săptămâni fără a lua legătura cu aceasta telefonic sau personal.
A arătat că instanța de fond în mod corect a reținut având în vedere vârsta fragedă a minorei, luarea acesteia din mediul cunoscut care este locuința mamei, pentru perioade îndelungate de timp nu ar face altceva decât să o bulverseze aceasta a care și-ar petrece timpul într-un mediu tot timpul nou.
A precizat că funcția de polițist pe care o are apelantul, fapt care îl face să fie la dispoziție tot timpul pentru eventualele intervenții în localitatea unde își desfășoară activitatea, timp în care nu ar avea cine să o supravegheze pe minoră.
Ori, programul de lucru al său se suprapune cu programul de grădiniță al minorei, aceasta având posibilitatea de a o supraveghea în permanență și beneficiază de ajutorul părinților pentru îngrijirea minorei.
A menționat că prin invitația de mediere apelantul a solicitat soluționarea măsurilor provizorii în ceea ce privește stabilirea domiciliului minorei până la soluționarea divorțului, deși între părți se pronunțase anterior sentința nr.494 din data de 30.09.2014 de către Judecătoria Drobeta T. S. în dosar nr._/225/2014, definitivă prin decizia nr.94 din data de 03.02.2014. Prin această hotărâre s-au stabilit măsuri provizorii până la soluționarea divorțului ce formează obiectul dosarului ir._/225/2014 cu privire la minora L. Selena .
A arătat că apelantul, nemulțumit de soluția dispusă de instanță a promovat contestație în anulare împotriva sentinței nr.494/2014, contestație respinsă, iar mai apoi a apelat și la mediator pentru ca părțile să se înțeleagă asupra a ceea ce dispusese deja instanța.
Întrucât Judecătoria Drobeta T. S. dispusese asupra măsurilor provizorii până la soluționarea divorțului, nu se mai justifica demersul apelantului de a apela la mediator.
În ceea ce privește solicitarea apelantului de a fi obligat la plata pensiei de întreținere, în mod corect instanța de fond apreciază că această cerere trebuie soluționată pe calea dreptului comun.
Această soluție este legală cu atât mai mult cu cât, unul din petitele cererii reconvenționale formulate de ea în dosarul având ca obiect "divorț" îl constituie tocmai :” III.3-în baza art.402 C.civ., obligarea apelantului să contribuie la cheltuielile de creștere, învățătură, educare și pregătire profesională a minorei”.
A solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței.
Apelantul-reclamant în procedura prealabilă a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă prin care a arătat că acordarea legăturilor personale pe perioada a jumătate din vacanțele școlare se impune și pentru ca el să își poată petrece concediile de odihnă împreună cu minora la o stațiune turistică etc, procesul de divorț fiind unul de lungă durată luând în considerare toate căile de atac ale soluției primei instanțe de care părțile, cel mai probabil, vor uza.
A menționat că programul de lucru îi permite să îngrijească și să supraveghez minora, că se bucură de sprijinul necondiționat și permanent al părinților săi care locuiesc în Dr. Tr. S., minora fiind atașată de el și de familia sa.
A precizat că susținerile pârâtei că nu ar fi interesat de minoră sunt contrazise chiar de propria întâmpinare prin care minora., iar reaua-voință a acesteia este dovedită prin refuzul ferm de a încheia o tranzacție între părți în acest sens la mediator.
A arătat că solicitarea sa de a i se acorda un program de legături personale cu fiica minoră pe perioada a jumătate din vacanțele școlare este una justificată, Comisia Europeană privind Legislația Familiei prin Principiile Dreptului European cu Privire la Autoritatea Părintească (Principiul 3:70) recomandând chiar un program mult mai extins, respectiv ca minorii să locuiască alternativ atât la locuința tatălui cât și la cea a mamei în intervale egale dintr-o lună calendaristică pentru cazurile în care părinții nu se înțeleg privind locuința copiilor lor minori, dacă ambii părinți au condiții pentru îngrijirea minorilor, au locuințele apropiate, nu sunt decăzuți din drepturile părintești sau puși sub interdicție etc, situație în care ne aflăm și noi părțile.
Susținerile pârâtei că luarea minorei de la locuința mamei pe perioada a jumătate din vacanțele școlare ar "bulversa" copilul sunt complet nereale și reprezintă doar simple supoziții, nu opinia unor specialiști. În fapt aceste susțineri sunt contrazise de Comisia Europeană privind Legislația Familiei
A susținut că în ceea ce privește contribuția sa la cheltuielile de întreținere ale minorei își manifestă voința de a se stabili cuantumul acesteia, însă lasă la aprecierea instanței de judecată posibilitatea legală a participării la cheltuieli.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, se constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 262 al. 2 Cciv., reprezintă mijlocul legal pus la dispoziția părintelui care nu locuiește cu copilul său pentru a-și îndeplini îndatoririle față de copilul minor, acest drept urmând a fi însă exercitat în așa fel încât să nu aibă o influență negativă asupra dezvoltării copilului, trebuind să fie respectate condițiile normale în privința întreținerii acestor legături.
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, „Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament”.
Analizând așadar interesul actual al minorei, al cărei domiciliu a fost stabilit la mamă, sub aspectul stabilirii de legături personale cu celălalt părinte, trebuie avut în vedere împrejurarea că programul de vizitare trebuie să fie stabilit de așa natură încât să asigure o continuitate a legăturii dintre aceasta și tatăl său, fără ca acest lucru să dăuneze în vreun fel copilului, al cărei interese trebuie cu prioritate protejate.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, creată în aplicarea art. 8 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, „din momentul și datorită însăși împrejurării nașterii copilului, între părinți și copil există o legătură constitutivă de viață de familie pe care evenimentele ulterioare nu o pot distruge decât în circumstanțe excepționale” - Cauza Berrehab contra Olandei- legătură personală care reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile care împiedică aceste relații reprezintă o ingerință în dreptul la viața familială” - Cauza Johansen contra Norvegiei-.
Curtea europeană a decis de asemenea că, în executarea unor măsuri care țin de legătura părinților cu copilul lor, trebuie să se țină seama de interesele superioare ale copilului și, în ipoteza în care contactele cu părinții ar risca să amenințe aceste interese sau să aducă atingere drepturilor sale, autoritățile naționale au îndatorirea de a veghea la asigurarea unui just echilibru între toate interesele părților (cauza Ignaccolo-Zenide contra României).
Aceeași instanță europeană a denunțat comportamentul ilicit al părintelui la care copilul locuiește, care se opune la legătura dintre celălalt părinte și minor și a apreciat că statul are obligația de a lua măsurile adecvate și suficiente pentru a fi respectate dispozițiile art. 8 (cauza Maire contra Portugaliei).
Pornind de la aceste reguli transformate în norme de drept, prin efectul art. 20 din Constituție, instanța apreciază că este în interesul minorei să ia legătura cu tatăl său în afara domiciliului mamei, tocmai pentru a fi facilita dezvoltarea în continuare a unei relații firești, afective, și cu acest părinte, vârsta minorei nereprezentând un impediment pentru realizarea acestui scop, dimpotrivă, la cei aproape 3 ani pe care îi are, minora trebuie să simtă că nu este abandonată de părintele cu care nu locuiește efectiv, iar sentimentul că este dorită și iubită de ambii părinți îi poate da o mare siguranță în plan afectiv, ajutându-o în evoluția viitoare.
În speță, nu s-a dovedit că tatăl reclamant ar fi avut un comportament violent față fiica sa, iar manifestările sale, ar afecta în vreun fel viața și sănătatea propriei fiice, respectiv că familia acestuia, în mijlocul căreia s-a aflat dealtfel minora în perioada în care părțile conviețuiau, ar exercita o influență nefastă asupra comportamentului copilului.
Dimpotrivă, astfel cum s-a reținut și în considerentele deciziei civile nr.94/03.11.2014 a Tribunalului M.(filele 19-22), până la vârsta de 2 ani, minora a fost îngrijită de ambii părinți, bucurându-se de viața de familie, existând atașament între aceasta și tată, iar o astfel de relație trebuie menținută prin chiar modalitatea concretă de asigurare a exercitării acestui drept, comunicarea dintre reclamant și fiica sa minoră trebuind sa aibă loc in mod firesc, fără nicio restrângere, și cu ritmicitate firească.
În temeiul celor de mai sus expuse, cum Tribunalul reține că nu există nicio justificare pentru a se dispune limitarea întâlnirilor reclamantului cu minora pe perioada vacanțelor școlare, va fi admis apelul și schimbată sentința în sensul stabilirii unui program de întrevedere între cei doi și în aceste perioade, cu obligația reclamantului de a lua și readuce minora la domiciliul mamei pârâte.
Neîntemeiată se găsește însă a fi critica apelantului față de soluția dată de către prima instanță cererii care viza stabilirea cuantumului obligației de întreținere pe care trebuie să o suporte în favoarea minorei.
Sub acest aspect este de evidențiat pe de o parte că, reclamantul nu a justificat urgența unei astfel de cereri, pe de altă parte, în raport de dispozițiile art.530 alin.2 cod civil, acesta are posibilitatea de a executa de bunăvoie o astfel de obligație.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de reclamantul L. O. M., cu domiciliul în Drobeta T. S., ., nr. 62, ., ., CNP_, împotriva sentinței civile nr.44/27.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., intimată fiind pârâta L. C., cu domiciliul în Drobeta T. S., ., nr. 62, ., ., CNP_,având ca obiect ordonanță președințială.
Schimbă sentința în sensul că, încuviințează ca reclamantul să aibă legături personale cu minora și pe perioada vacanțelor școlare, în următoarea modalitate:
- în anii impari în prima săptămână a vacanței de Paști și a vacanței de C., respectiv în prima lună a vacanței de vară.
- în anii impari, în a doua săptămână a vacanței de Paști și a vacanței de C., respectiv în ultima lună a vacanței de vară.
În ambele ipoteze mai sus enunțate, minora va fi luată de către reclamant de la domiciliul mamei și readusă la domiciliul acesteia.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Martie 2015
Președinte, A. M. | Judecător, M. C. O. | |
Grefier, D. D. |
Redactat. M.A. /03. 03.2015
Tehnoredactat D.D. /4 ex.
Jud. fond Z. D.
Cod operator 2626
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 121/2015. Tribunalul... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|
