Pretenţii. Sentința nr. 192/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 192/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 9208/225/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 448/A
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. C. O.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea apelurilor civile formulate de reclamanta B. Laurenția și pârâta B. V. M., împotriva sentinței civile nr. 192 din 20.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns:avocat B. A. pentru apelanta-reclamantă B. Laurenția și avocat C. E. pentru apelanta-pârâtă B. V. M., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul apelantei-reclamante depune la dosar chitanța nr._/12.06.2015, ce atestă achitarea taxei de timbru în cuantum de 203 lei, chitanța nr. 09./25.05.2015, reprezentând onorariu avocat și concluzii scrise.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții invocate de soluționat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra apelurilor.
Avocat B. A. pentru apelanta-reclamantă, susține că dosarul de fond a fost complex, iar onorariile reflectă munca depusă de avocați în cauză. Solicită admiterea apelului și pe fondul cauzei admiterea acțiunii. Cu privire la apelul declarat de pârâta B. V. M., pune concluzii de respingere a acestuia.
Avocat C. E. pentru apelanta-pârâtă, precizează că hotărârea instanței de fond este în conformitate cu legea în privința cererii principale, instanța având posibilitatea să procedeze la diminuarea onorariilor. Solicită admiterea apelului său și respingerea apelului declarat de reclamanta B. Laurenția. Depune la dosar practică judiciară.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 11.07.2014 sub nr._, reclamanta B. Laurenția în contradicotiru cu pârâta B. V. M., a solicitat instanței obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 6000 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariul de avocat) achitate în dosarul nr._ ,atât la instanța de fond, Judecătoria Drobeta-T. S., cât și la instanța de recurs Tribunalul M., cu cheltuieli de judecată.
În fapt, arată că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. V. M., ce a făcut obiectul dosarului_ al Judecătoriei Dr. Tr. S. și Tribunalului M., aceasta a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr._/09.11.1994 (încheiat între ea și defunctul Bojinca V. – tatăl lor) revenirea la situația anterioară încheierii contractului în sensul intrării acestui imobil în activul succesoral al defunctului B. V. pentru faptul că ea nu l-a îngrijit pe defunct în timpul vieții sale.
Prin sentința civilă nr. 4800/09.12.2013 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._ a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de pârâta B. V. M. iar prin decizia civilă 231/15.05.2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul_ a fost respins recursul declarat de către pârâta B. V. M. impotriva sentinței 4800/2013 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S..
În ceea ce privește cheltuielile efectuate la judecarea în fond și în recurs a dosarului nr._ arată că, la instanța de fond, apărarea i-a fost asigurată de domnul avocat R. Adelin Titel iar onorariul achitat acestuia a fost de 2 000 lei potrivit chitanței nr. 39/21.10.2013 și chitanței 19/08.12.2013 iar la instanța de recurs, apărarea i-a fost asigurată de domnii avocați R. Adelin Titel și B. A. cărora le-a achitat fiecăruia un onorariu de 2 000 lei potrivit chitanțelor 29/20.05.2014 emisă de Cabinet Avocat R. Adelin și chitanța nr. 36/15.05.2014 emisă de Cabinet Avocat B. A..
Deasemenea, arată că nu a solicitat celor două instanțe, de fond și de recurs ca pârâta B. V. M. să fie obligată la plata acestor cheltuieli efectuate de către ea în acea cauză, rezervându-și dreptul de a o chema în judecată pe pârâtă separat pentru aceste cheltuieli de judecată.
Precizează că onorariul de 2 000 lei achitat fiecăruia dintre avocați este un onorariu proporțional cu activitatea depusă care a fost una laborioasă, presupunând redactarea întâmpinărilor și concluziilor, prezentarea la multiplele termene de judecată, atât din fond cât și din recurs, valoarea materială a cauzei, fiind vorba de un imobil casă situat în orașul Drobeta T. S., complexitatea cauzei precum și susținerea efectivă a cauzei.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 453 C. proc. civ.
Dovada prezentei cereri de chemare a înțeles să o facă cu înscrisuri: sentința civilă 4800/2013 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul_ ; decizia civilă 231/R/2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul_ ; chitanța nr. 39/21.01.2013 emisă de Cabinet Avocat R. Adelin, chitanța nr. 19/08.12.2013 emisă de Cabinet Avocat R. Adelin -chitanța nr.29/20.05.2014 emisă de Cabinet Avocat R. Adelin- chitanța nr. 36/15.05.2014 emisă de Cabinet Avocat B. A..
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 405 lei, chitanța . nr._/12.09.2014 (f.29).
Pârâtul a formulat întâmpinare la data de 07.10.2014 (f. 32-34) prin care a arătat că prezentul litigiu este pentru reclamantă un mijloc prin care încearcă pe calea justiției să obțină suma de 60001ei în mod nejustificat.
În conformitate cu disp. art. 452 Cod procedură civilă „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în conditile legii dovada existenței și întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”.
Reclamanta nu face dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată în condițiile reglementate de norma procesuală, chitanțele fiind emise, fíe în ziua pronunțării soluție, respectiv după pronunțare, fie după câteva zile de la data pronunțării soluției.
Arată și solicită următoarele: repingerea cererii privind plata onorariului de avocat la instanța de fond pentru considerentele ce vor fi arătate.
Reclamanta pretinde în cererea de chemare în judecată că nu a cerut cheltuieli de judecată la niciuna dintre instanțe, rezervându-și dreptul de a le cere pe cale separată.
Susținerea este nereală în ceea ce privește cheltuielile de judecată privind onorariu de avocat efectuate la instanța de fond.
Astfel, prin întâmpinarea formulată de reclamanta prin apărător R. Adelin la Judecătoria Dr.Tr.S. a solicitat în mod expres cheltuielile de judecată.
A fost prezent în recurs la doua termene.
La primul termen la care s-a prezentat din data de 10.04.2014, cauza a fost amânată, iar la cel de-al doilea termen din data de 15.05.2014 a rămas în pronunțare și a depus concluzii orale și scrise.
Prezența la 2 termene de judecată și concluziile formulate reprezintă pentru avocat B. A. o activitate vădit disproporționată față de onorariul în cuantum de 20001ei.
Chitanța a fost emisă în ziua în care s-a judecat recursul (în aceeași zi fiind făcută și pronunțarea), respectiv pe 15 mai, deși s-a prezentat și la termenul din 10 aprilie.
Arată că nici aceasta chitanță nu se află în dosarul cauzei.
Față de cele arătate, solicită că instanța investită cu soluționarea cererii de chemare în judecată să analizeze în mod riguros modalitatea în care s-a ajuns la aceste onorarii .
Aceasta se impune în raport de disp. art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă care într-o formulare cu mult mai riguroasă decât cea din vechiul Cod procedură civilă (art. 274 alin. 3), stabilește obligațiile instanței chiar din oficiu să reducă cheltuielile de judecată reprezentând onorariile avocaților atunci când acestea sunt vădit disproporționate în raport cu complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat.
În drept, se invocă disp. art. 205 Cod procedură civilă.
La data de 20.10.2014, prin serviciul registratură al insatnței, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare (f. 38-40) prin care au fost menținute susținerile din acțiunea formulată.
Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, în temeiul art. 255 alin. 1 rap. la art. 258 C.pr.civ. instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar și a fost administrat interogatoriul reclamantei formulat de pârâtă (f. 50).
La solicitarea instanței a fost acvirat dosarul nr._ al Judecătoriei Drobeta T. S..
Judecătoria Drobeta T. Severiin prin sentința supusă apelului a admis în parte cererea formulată de reclamanta B. Laurenția, în contradictoriu cu pârâta B. V. M.; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr._ al Judecătoriei Dr.Tr.S. și la.505 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4800/09.12.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Drobeta T. S., a fost respinsă acțiunea formulată de B. V. M. în contradictoriu cu pârâta B. Laurenția.
În practicaua hotărârii s-a reținut că apărătorii părților își mențin concluziile formulate în ședința publică din data de 21.10.2013, când av. R. Adelin apărător ales al pârâtei a solicitat și cheltuieli de judecată, atașând originalul chitanței nr. 39/21.10.2013 în cuantum de 1000 lei (f. 152 bis 2).
Sentința civilă a fost atacată cu recurs iar prin Decizia nr. 231/R/15.05.2014 Tribunalul M. a respins recursul formulat de B. V. M..
Cu ocazia judecății asupra recursului cauzei reclamanta a fost reprezentă de av. R. Adelin și avocat B. A. și nu s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, prin întâmpinarea de la filele 16-23 din dosarul de recurs s-a solicitat respingerea acțiunii cu precizarea că se vor solicita pe cale separată cheltuielile de judecată.
Prin cererea dedusă judecății, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr._ al Judecătoriei Drobeta T. S., precum și a cheltuielilor efectuate în prezenta cauză.
Conform art. 451 din Noul Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată constau, printre altele în taxele judiciare de timbru, timbrul judiciar, onorariile avocaților, iar conform art. 453 alin.1 Noul Cod procedură civilă, partea care pierde procesul, va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, la plata acestor cheltuieli.
Instanța a reținut, contrar susținerilor pârâtei că, potrivit doctrinei și practicii judiciare, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată poate fi formulată și pe cale separată, în termen de trei ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care i s-a acordat câștig de cauză, în temeiul art. 998-999 cod civil (art.1357 noul Cod civil), dacă această cerere nu s-a formulat în timpul soluționării litigiului sau dacă, deși s-a formulat, instanța a omis să se pronunțe asupra ei.
Mai mult, prin Decizia nr. 19 din 18 noiembrie 2013, Î.C.C.J s-a pronunțat în sensul admiterii recursului formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind că „Cererile prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată sunt cereri principale supuse taxei judiciare de timbru, care se calculează la valoarea pretențiilor deduse judecății, chiar dacă cererile care au format obiectul litigiului din care aceste cheltuieli provin au fost scutite de la plata taxelor judiciare de timbru”.
Respectiva cerere privind acordare a cheltuielilor de judecată reprezintă un proces civil distinct, fiind de competența judecătoriei, chiar dacă procesul care a ocazionat aceste cheltuieli a fost soluționat de o instanță superioară, afară de cazul în care ar deveni incidente dispozițiile art.2 pct.1 lit. b), când competența de primă instanță va aparține tribunalului.
S-a constatat astfel că obligarea uneia dintre părți la plata către cealaltă parte a cheltuielilor de judecată este întemeiată pe ideea de culpă procesuală, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuind să suporte cheltuielile de judecată făcute în mod justificat de către partea câștigătoare.
Prin urmare, partea care a câștigat un proces este îndreptățită să i se plătească cheltuielile de judecată efectuate pe parcursul procesului, chiar pe cale separată, în măsura în care nu au fost solicitate, sau dacă, deși solicitate, instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, însă conform art. 451 alin.2 c.p.civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă cheltuielile de judecată constând în onorariul avocaților când acesta este disproporționat în raport cu valoarea și complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei, iar măsura luată de instanță nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Instanța este îndreptățită să aprecieze în ce măsura onorariul pentru apărătorul ales, plătit de partea care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și complexitatea cauzei, întrucât prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute în pretenții.
Sub acest aspect și Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat în nenumărate cazuri asupra temeiurilor acordării cheltuielilor de judecată astfel: în hotărârea din 22.02.2007 în Cauza Gavrileanu împotriva României (Lupas și alții împotriva României, 14 decembrie 2006) un reclamant nu poate obține rambursarea costurilor și cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor.
În hotărârea din 17 decembrie 2004 în cauza C. și M. împotriva României Curtea reamintește ca, în aplicarea art. 41 din Convenție, aceasta acordă doar cheltuieli de judecată cu privire la care se stabilește că au fost cu adevărat suportate, că acestea au fost necesare și că au o valoare rezonabilă.
În hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza S. și Pîrcalab împotriva României, în ceea ce privește cheltuielile pentru procedura în fața Curții, aceasta trebuie să stabilească dacă au fost cu adevărat suportate, că acestea au fost necesare și că au o valoare rezonabilă (Nilsen si Jobnsen împotriva Norvegiei [GC] nr.23.118/93, paragraful 62, CEDO 1999-VIII).
Pornind de la caracterul rezonabil pe care Curtea Europeana îl invocă drept temei al acordării cheltuielilor de judecată, instanța a reținut că în ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat si client, orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibilă, însă în speță se apreciază că prin reducerea onorariului plătit de petentului apărătorului său ales, nu se încalcă de către instanță prevederile art. 30 din Legea nr. 51/1995 și nici cele ale Statutului profesiei de avocat, contractul de asistență juridică producându-și efectele pe deplin între părțile contractante, obligațiile și întinderea acestora, astfel cum au fost convenite între părți, rămân neatinse, însă efectele acestui contract nu trebuie să se repercuteze față de terțele persoane, față de convenție în totalitate, ci creditorul va obține rambursarea sumei reprezentând onorariu apărător ales în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului acestuia.
Cum fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câștigat procesul în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, înseamnă că acel contract încheiat de partea care a câștigat procesul cu avocatul său își va produce efectele și față de partea care a pierdut procesul în baza unuia dintre principiile ce guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale, anume principiul fundamental al răspunderii civile delictuale al reparării integrale. Partea care a pierdut procesul se vede obligată în temeiul voinței exprimate de persoanele ce au negociat onorariul de avocat, partea adversă și apărătorul său, deși ea evident nu a participat nici personal nici prin reprezentant la încheierea contractului de asistență juridică.
Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o fapta ilicită (în cauză dreptul la restituirea cheltuielilor de judecată de către partea care a pierdut procesul, fapta ilicită a acestuia constând în atitudinea sa de neexecutare la termen și în mod complet a obligației care îi incumbă) este susceptibil ca orice drept subiectiv civil de exercitare abuzivă.
În sistemul nostru de drept, sancțiunea cu caracter general care intervine în cazul abuzului de drept constă în obligarea autorului abuzului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul de ordin patrimonial sau moral cauzat prin exercitarea abuzivă a dreptului său, potrivit regulilor din materia răspunderii civile delictuale.
Așadar, în funcție de situația concretă din speță, instanța are posibilitatea să-l oblige pe cel care a pierdut procesul să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul, apreciind că aceasta din urma a săvârșit un abuz de drept, deci o faptă ilicită și prejudiciabilă care angajează răspunderea civilă delictuală a părții care a câștigat procesul. Diferența dintre onorariul convenit și suma pe care o va plăti partea care a pierdut procesul ar reprezenta tocmai modalitatea prin care partea care a câștigat procesul va răspunde delictual pentru abuzul de drept pe care l-a comis.
În speță, pentru cele două cicluri procesuale, fond și apel, petenta a achitat suma de 6000 lei cu titlu de onorariu avocat cu chitanțele nr.39/21.10.2013, nr.19/08.12.2013, nr.29/20.05.2014 emise de av. R. Adelin și nr.36/15.05.2014 emisă de av. B. A. (filele 4-5 dosar).
Fără a contesta activitatea apărătorilor aleși ai reclamantei, care au asistat-o într-un litigiul ce a avut ca obiect rezoluțiune contract de întreținere, în dosarul de fond avocatul petentului a redactat întâmpinarea, a depus la dosar înscrisuri, a formulat interogatoriu pentru reclamantă, a asistat partea în instanță și a formulat concluzii scrise, iar în dosarul de recurs un avocat a formulat întâmpinare ( R. Adelin), altul ( B. A.) a formulat concluzii scrise, onorariul perceput în suma de 6000 lei, respectiv 4000 lei de av.R. Adelin și 2000 lei de av.B. A. este apreciat de instanță ca excesiv, astfel că față de munca depusă și de complexitatea cauzei, suportarea de către intimat a unui onorariu de 2000 lei pentru cele două cicluri procesuale ( 1500 lei pentru av.R. Adelin și 500 lei de av.B. A.) este mai mult decât rezonabilă.
Față de cele expuse anterior, având în vedere dispozițiile legale pertinente invocate precum și jurisprudența CEDO, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr._ al Judecătoriei Dr.Tr.S..
Totodată, în temeiul disp.art. 451-453 C., a obligat pârât la plata sumei de 505 lei cheltuieli de judecată, din care 405 lei reprezentând taxa judiciară de timbru achitată de reclamant în prezenta cauză și 100 lei onorariu de avocat.
Referitor la onorariul de avocat în cuantum de 500 lei, achitat de reclamantă în prezenta cauză conform chitanței . nr. 38/20.01.2015 (f. 51), instanța a redus valoarea acestuia de la 500 lei la 100 lei. Astfel, în lumina dispozițiilor art. 451 alin. 2 C.p.c., instanța este îndreptățită să aprecieze în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei. Or, instanța observând că singurele acte procedurale îndeplinite de avocatul reclamantei au fost redactarea cererii de chemare în judecată și răspunsul la întâmpinare,cauza a avut doar două termene de judecată și o complexitate redusă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel părțile, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanta reclamantă B. Laurenția a motivat că hotărârea instanței de fond, prin care aceasta a aplicat disp. art. 451 alin 2 NCPC în sensul reducerii onorariilor avocațiale achitate de ea în dosarul_ este nelegală și netemeinică deoarece acestea sunt vădit disproporționate, în raport cu activitatea desfășurata de avocați si lipsa de complexitate a cauzei, este neîntemeiată.
Un prim aspect care trebuie avut în vedere este rațiunea pentru care legiuitorul permite reducerea acestor categorii de cheltuieli de judecată, adică protejarea părții ce a căzut în pretenții de instituirea unei obligații excesiv de oneroase, având izvorul într-un contract fată de care are calitatea de terț.
Ori, suma de 6 000 lei este proporțională cu circumstanțele cauzei, este menită să asigure un just echilibru între dreptul părții ce a avut câștig de cauză de a-și recupera cheltuielile avansate și culpa procesuală a părții ce a căzut în pretenții.
Conform art. 451 C.proc.civ., deși judecătorul cauzei este ținut să aprecieze cuantumul onorariului avocațial din prisma „valorii sau complexității cauzei (...), activității desfășurate de avocat (...) [și] circumstanțelor cauzei", el este totodată ținut ca aprecierea să fie realizată în sensul constatării rezonabilității onorariului.
A menționat că aceasta cauza a avut o valoare deosebita, foarte mare, fiind una complexa ce a presupus o activitate laborioasa din partea avocaților .angajați de ea.
A precizat că obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată putea fi evitată dacă aceasta n-ar fi promovat cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului_ și nu ar fi declarat recurs împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond.
A susținut că potrivit art.24 alin.1 din Constituția României, „dreptul la apărare este garantat”, iar potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, „în tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”.
A solicitat admiterea apelului potrivit art. 480 alin 2 NCPC, schimbarea în tot a hotărârii atacate iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii..
Apelanta-pârâtă B. V. M. a susținut că în litigiul de față având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecata pe cale separată nu pot fi acordate reclamantului cheltuieli de judecată provocate de declanșarea acestui litigiu (taxa de timbru onorariu avocat) deoarece este alegerea sa de a proceda în acest mod .
A menționat că în condițiile în care partea care a câștigat litigiul avea posibilitatea de a solicita acordarea cheltuielilor de judecata în cadrul procesului care Ie-a provocat, aceasta parte se afla în culpa procesuala pentru declanșarea litigiului ulterior având ca obiect cererea de acordare a acestor cheltuieli
Cum temeiul acordării cheltuielilor de judecata îl reprezintă culpa procesuala a părții din vina căreia s-a purtat procesul aceasta trebuie suporte cheltuielile de judecata.
A arătat că nu se află în culpă procesuala deoarece nu ea a provocat prezentul litigiu ,fiind alegerea reclamantei de a solicita aceste cheltuieli pe cale separata deși avea posibilitatea legala să le ceară în litigiu în care au fost efectuate, respectiv în dos 1387/225/_ .
A solicitat admiterea apelului, schimbarea parțiala a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii privind cheltuielile de judecata în cuantum de 505 lei .
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate de ambele părți, se constată următoarele:
De la regula instituită de art.453 alin.1 cpr.civ, potrivit căreia partea care a câștigat procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecata efectuate, legiuitorul a prevăzut o excepție, reglementată în art.451 alin.2 c.pr.civ, textul dând posibilitatea judecătorului să reducă motivat onorariul avocatului, atunci când este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, o astfel de măsură neavând nici un efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
F. de existenta acestui text de lege, nu se poate primi critica apelantei reclamante privitoare la nesocotirea de către prima instanță a culpei procesuale a intimatei pârâte, ori a principiului reparării integrale a prejudiciului de către partea care a câștigat procesul, deoarece neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată a fost motivată nu pe considerentul că vinovăția pentru declanșarea litigiului pendinte i-ar aparține, dimpotrivă, instanța a evidențiat că, deși culpa procesuală revine pârâtei, aceasta nu poate fi obligată la plata întregii sume de 6000 lei achitată de către reclamantă apărătorilor săi, motivând că reducerea acesteia până la limita de 2000 lei se impune față de complexitatea pricinii și activitatea efectivă a apărătorilor în cauză, limitată în calea de atac a recursului la redactarea întâmpinării și a concluziilor scrise.
Contrar susținerilor aceleiași apelante, Tribunalul evidențiază că, norma instituită prin art. 451 alin.2 c.pr.civ, nu aduce atingere dreptului la apărare garantat de Constituție, ci are menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri de către partea care a câștigat un proces prin stabilirea unor onorarii în mod evident disproporționate cu dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării, însăși jurisprudența CEDO statuând că, rambursarea unor astfel de cheltuieli se poate face doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. (cauzele C. împotriva României, cauza S. și alții împotriva României ).
Ori, în speță, așa cum a reținut prima instanță, din suma de 6000 lei pretinsă, 4000 lei reprezintă două onorarii de câte 2000 lei plătite celor doi avocați angajați în recurs, iar activitatea acestora a fost rezumată doar la formularea unei întâmpinări și a concluziilor scrise, fiind astfel disproporționate raportat la criteriile prevăzute de lege.
În ceea ce privește soluția primei instanțe asupra cererii accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în litigiul pendinte, tribunalul reține că, în condițiile în care reclamantul a avut posibilitatea de a solicita onorariul plătit apărătorilor cu ocazia soluționării pe fond a dosarului în care acestea au fost efectuate, caz în care nu s-ar fi achitat nici măcar taxă de timbru, aceasta este neîntemeiată, nefiind întrunită cerința prev. de art. 453 alin.1 c.pr.civ respectiv culpa procesuală a pârâtei pentru declanșarea prezentului litigiu.
Pe baza celor expuse și făcând aplicarea dispozițiilor art.480 alin.2 c.pr.civ, va fi respins apelul reclamantei și admis apelul pârâtei, urmând a fi schimbată sentința, în sensul înlăturării dispozițiilor privitoare la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în cauza pendinte, în sumă de 505 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de reclamanta B. Laurenția având CNP_,
domiciliată în municipiul Drobeta T. S., .. 99, județul Meheidnți împotriva sentinței civile nr. 192 din 20.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., având ca obiect pretenții.
Admite apelul declarat de pârâta B. V. M., având CNP_, cu
domiciliul în municipiul Drobeta T. S., .. 5, ., .., împotriva sentinței civile nr. 192 din 20.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., având ca obiect pretenții.
Schimbă sentința în sensul că, înlătură dispozițiile privitoare la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în cauza pendinte, în sumă de 505 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Iunie 2015
Președinte, A. M. | Judecător, M. C. O. | |
Grefier, D. D. |
Redactat. M.A. /06.07..2015
Tehnoredactat D.D. / 4 ex.
Jud. fond
Cod operator 2626
| ← Fond funciar. Sentința nr. 2/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Pretenţii. Sentința nr. 419/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
