Pretenţii. Sentința nr. 419/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 419/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 3276/332/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 479/A
Ședința publică de la 23 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător C. M.
Grefier A. M. M.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. împotriva sentinței civile nr. 419/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în contradictoriu cu intimatul-pârât M. O., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns mama intimatului-pârât, depunând împuternicirea de reprezentare, lipsă fiind apelantul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța, în baza art. 392 C.proc.civ., declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta intimatului-pârât arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea prezentei cauze.
Apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 alin. (1) C.proc.civ, instanța declară închise dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Vânju M. la data de 25.11.2013, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul M. O. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 6727,45 lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut faptul că la data de 17.09.2009 pârâtul a fost internat la Spitalului C. Județean de Urgență C. pe perioada 17.09-14.10.2009. Contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 6727,45 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent motiv pentru care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata acestei sume, până la data plății efective a debitului.
Arată că, potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, ,,Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora”.
Astfel, spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. art.998, art. 999 C. civ., art.112 C. pr. civ. și art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar copie decont cheltuieli efectuate cu spitalizarea pârâtului.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar minuta sentinței nr.157/21.06.2010 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ .
Judecătoria Vînju M., prin sentința civilă nr.1114/26.06.2014 a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, reținând următoarele:
În data de 17.05.2009, pârâtul a fost internat la Secția de Neurochirurgie a Spitalului C. Județean de Urgență C., beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 17.09-14.10.2009.
În urma acestei internări pârâtul figurează ca debitor în evidența contabilă a reclamantului, cu suma de 6727,45 lei, în baza art.313 din Legea nr.95/2006 – privind reforma în domeniul sănătății, sumă pe care pârâtul nu a plătit-o.
Potrivit art. 248 C. pr. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Potrivit art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.”
Conform art.313 alin.2 din Legea nr.95/2006 „furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.”
Ținând cont de aceste dispoziții legale pe care se întemeiază acțiunea reclamantului, instanța a constatat că în cazul cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată, legiuitorul a înțeles să sancționeze pe autorii acestora.
În acest sens, prin disp. art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată și completată s-a prevăzut că, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
În nici un caz aceste dispoziții nu ar putea fi interpretate în sensul că victimele unor astfel de fapte, ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de spital în vederea recuperării lor, atât timp cât aceste fapte sunt imputabile unor terțe persoane.
Dimpotrivă, prevederile art.313 din Legea nr.95/2006 sunt clare și neechivoce în sensul că legiuitorul a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă au adus atingere integrității corporale și sănătății altor persoane, stabilind în sarcina acestora obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situații și de a repara în felul acesta prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
În termen legal, reclamanta a declarat apel prin care a solicitat desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, susținând că prin simpla interpretare gramaticală a dispozițiilor art.313 alin.1 din Legea 95/2006, se ajunge la concluzia că fapta ilicită a beneficiarului serviciilor medicale constă în lipsa de diligență în stabilirea persoanei vinovate de producerea vătămării, că legea specială se coroborează cu art.998 și 999 c. civil care prevede și responsabilitatea pentru prejudiciul cauzat prin neglijență sau imprudență, pârâtul având obligația de a face demersuri în stabilirea vinovăției agresorului.
Tribunalul M., prin Decizia nr.684/A/31.10.2014, a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat sentința și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare, reținând următoarele:
Potrivit principiului disponibilității prevăzut de art. 9 c. pr. civ., instanța este obligată să se pronunțe în limitele investirii, nu numai asupra obiectului determinat al pricinii stabilit de reclamant prin cererea de chemare în judecată, ci și asupra tuturor chestiunilor solicitate de acesta.
Spre deosebire de obiectul acțiunii care nu poate fi schimbat și nici depășit,temeiul juridic al cererii de chemare în judecată nu leagă instanța, care este obligată să stabilească calificarea juridică corespunzătoare, însă dacă reclamantul își precizează clar motivele de drept în limita cărora înțelege să se judece, cauza trebuie examinată în raport de temeiul juridic indicat, în virtutea principiului menționat.
În speță, s-a constatat că reclamanta a solicitat contravaloarea zilelor de spitalizare și a serviciilor medicale de care a beneficiat pârâtul în perioada 17.09-14.10.2009, invocând răspunderea civilă delictuală prevăzută de art.998-999 c.civ. și disp. art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Prima instanță a soluționat cererea de chemare în judecată numai prin prisma dispozițiilor din legea specială, ignorând temeiul de drept comun al răspunderii civile delictuale invocat de reclamantă, în baza căruia trebuia să cerceteze dacă sunt îndeplinite cerințele art. 998-999 c.civ. respectiv existența faptei ilicite, a unui prejudiciu, vinovăția făptuitorului și a raportului de cauzalitate.
Procedând astfel, prima instanța a adus atingere principiului disponibilității.
După declinare, Judecătoria Vînju M. a înregistrat cauza sub nr._, iar la dosarul cauzei pârâtul M. O. a depus împuternicire avocațială, chitanță privind plata onorariului de apărător, copie S.C nr.2875/02.10.2014 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. și copie Decizie nr.17/13.01.2015 pronunțată de Tribunalul M..
Prin sentința civilă nr. 419/25.02.2015 Judecătoria Vânju M. a respins acțiunea, reținând următoarele:
Conform art.248 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, instanța a apreciat-o ca fiind nefondată și a respins-o având în vedere că pârâtul este cel care a beneficiat de serviciile medicale spitalicești.
Pe fond, din înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut faptul că pârâtul M. O. a primit îngrijiri medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C. – Secția Neurochirurgie, fiind internat în perioada 17.09._09.
Reclamantul nu a specificat exact cauza vătămărilor suferite de pârât, afirmând că este vorba de o agresiune.
Reclamantul a invocat în susținerea cererii atât dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, cât și dispozițiile art. 998-999 Cod civil.
În ceea ce privește referirile făcute la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a constatat că textul de lege invocat de reclamant este inoperant împotriva pârâtului, deoarece pârâtul nu este o persoană care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Prin cererea formulată de reclamantă, se solicită obligarea pârâtului M. O. la plata sumei de 6727,45 lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de serviciile medicale acordate acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății ,,Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora”.
Prin urmare, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 nu se poate solicita tragerea la răspundere civilă pentru cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală a victimei agresiunii sau accidentului decât a unei terțe persoanei (alta decât victima) care să fie răspunzătoare de daunele aduse sănătății persoanei spitalizate. În cauza dedusă judecății, prejudiciului încercat de reclamant (cheltuielile de spitalizare) sunt consecința directă a raportului de drept născut în temeiul legii între unitatea spitalicească reclamantă și pârât, raport în baza căruia reclamantul a acordat îngrijiri medicale pacientului.
Ținând cont de aceste dispoziții legale pe care se întemeiază acțiunea reclamantului, instanța a constatat că în cazul cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată victimelor, legiuitorul a înțeles să sancționeze pe autorii faptelor care au adus daune sănătății altei persoane.
În acest sens, prin disp. art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată și completată s-a prevăzut că, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
În niciun caz aceste dispoziții nu ar putea fi interpretate în sensul că victimele unor astfel de fapte ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de spital în vederea recuperării lor, atât timp cât aceste fapte sunt imputabile unor terțe persoane.
Dimpotrivă, prevederile art.313 din Legea nr.95/2006 sunt clare și neechivoce în sensul că legiuitorul a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă au adus atingere integrității corporale și sănătății altor persoane, stabilind în sarcina acestora obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situații și de a repara în felul acesta prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Acest raport de drept are la bază dispozițiile normative prevăzute chiar de legea invocată de reclamantă, respectiv Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății.
Conform art.92 din Legea nr.95/2006 – (1) Acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului. Aceasta va include și misiunile de salvare aeriană și navală. (2) Acordarea asistenței medicale publice de urgență nu poate avea un scop comercial.
Potrivit art. 91 din Legea nr. 95/2006 – (7) Asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale, iar conform art. 93 din Legea nr. 95/2006 – (1) Finanțarea acordării asistenței medicale publice de urgență se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, bugetul Ministerului Administrației și Internelor, precum și prin bugetele altor ministere și instituții cu rețea sanitară proprie, din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul autorităților publice locale, precum și din alte surse prevăzute prin lege, inclusiv donații și sponsorizări
Având în vedere că legea nu face nici un fel de distincție între cazurile în care persoanele victime ale accidentelor sau agresiunilor necesită intervenții medicale de urgență (după cum acestea sunt sau nu asigurate), obligația unității spitalicești de a acorda asistență medicală are la bază un temei legal, atât în situația în care persoana spitalizată este asigurată, cât și în situația în care aceasta nu este asigurată (urmând ca prejudiciul să fie recuperat de la terțul vinovat de producerea agresiunii sau accidentului, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006).
S-a reținut că la data de 17.09.2009 pârâtul a fost internat în secția Neurochirurgie a Spitalului C. Județean de Urgență C. pe perioada 17.09._09, în urma unei agresiuni. Contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 6727,45 lei.
Din actele depuse la dosar, respectiv S.P nr.157/21.06.2010 pronunțată de Tribunalul M., vinovat de producerea agresiunii, se face numitul Bobaiță G., care a și fost condamnat pentru fapta sa, persoană împotriva căreia reclamanta trebuie să se îndrepte pentru recuperarea prejudiciului.
Dispozițiile art.998 - 999 din Codul civil prevăd că orice faptă a omului, săvârșită cu intenție, praeterintenție sau din culpă, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, însă acest temei trebuie avut în vedere la aprecierea răspunderii autorului vătămării și nu al persoanei vătămate.
Cum, în speța de față, reclamanta, nu a făcut dovada răspunderii civile delictuale, potrivit disp.art.998 și 999 C.civ. respectiv că între fapta pârâtului M. O. și prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, există un raport de cauzalitate, pârâtul nu poate fi obligat la plata acestora, instanța a apreciat acțiunea formulată de reclamantă ca fiind nefondată și, în consecință, a respins-o.
Văzând și disp.art.453 alin.1 C.proc.civ., reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A motivat că pârâtul M. O. a fost internat în cadrul unității spitalicești în urma unui accident rutier, beneficiind de îngrijiri medicale. În urma internării, pârâtul figurează ca debitor in evidentele contabile cu suma de 6727,45, în baza art. 313 din legea nr. 95/2006 - privind reforma in domeniul sănătății.
În temeiul art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 - privind reforma în domeniul sănătății, „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii si au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora".
S., în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a le restitui către Casa de Asigurări de Sănătate D..
Apreciază că, în cauza de față, având în vedere că din culpa beneficiarului serviciilor medicale nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul.
Arată că reclamanta nu deține date sau documente privind persoanele care au produs fapta, aceasta are doar evidența persoanelor spitalizate și că, lunar, raportează către CAS D. situația pacienților victime ale accidentelor/agresiunilor fizice, ulterior, această instituție solicitând banii încasați pentru fiecare caz în parte.
A solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare și obligarea pârâtului la plata sumei de 6727,45 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale.
În procedura prealabilă pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, se constată că apelul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 72/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Dispozițiile art. 998 - 999 din Codul civil prevăd că orice faptă a omului, săvârșită cu intenție, praeterintenție sau din culpă, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara însă acest temei trebuie avut în vedere la aprecierea răspunderii autorului vătămării și nu al persoanei vătămate.
Nu poate fi primită susținerea apelantei că din acest text de lege se poate concluziona faptul că, pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale, pentru a stabili vinovăția agresorului, chiar și numai în scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, întrucât atunci când legiuitorul stabilește pe cel responsabil de suportarea cheltuielilor rezultate din acordarea serviciilor medicale precizează expres că acesta este persoana care prin fapta ei aduce daune sănătății altei persoane,adică făptuitorul. Interpretarea dată de recurentă nu rezultă din nici un text legal, iar unde legea nu distinge, nici instanța nu o poate face.
Așadar față de dispozițiile legale menționate, având în vedere că făptuitorul este obligat să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, iar nu persoana vătămată, pârâtul nu poate fi obligat la plata acestora.
În consecință, față de considerentele expuse, apreciind că sentința instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 480 alin. 1NCPC, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 419/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în contradictoriu cu intimatul-pârât M. O., domiciliat în comuna Pădina, ., având ca obiect pretenții.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 23.06.2015.
Președinte, L. B. | Judecător, C. M. | |
Grefier, A. M. M. |
Red. B.L./Tehnored. M.A.M.
4 ex./6 pag./01.07.2015
Jud. fond Z. D.
Cod op. 2626
| ← Pretenţii. Sentința nr. 192/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1651/2015.... → |
|---|
