Revendicare mobiliară. Sentința nr. 3095/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3095/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 13390/225/2013**
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 79/2015
Ședința publică de la 24 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D. B.
Judecător N. S. D.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea apelului formulat de către apelantul C. C., împotriva sentinței nr.3095/21.10.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. N., P. N. V., având ca obiect acțiune în revendicare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat U. P. pentru apelant și avocat M. M. pentru intimați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța din oficiu pune în discuție excepția necompetenței materiale a secției a II a Civilă în raport de cadrul procesual având în vedere că părțile din prezenta cauză sunt persoane fizice.
Avocat U. P. pentru apelant a arătat că secția a II a Civilă a Tribunalului M. este competentă să judece prezenta cauză având în vedere că este vorba de un litigiu cu profesioniști.
Avocat Marescu D. pentru apelant a solicitat admiterea excepției, competența de soluționare a cauzei aparținând Secției I a Civilă a Tribunalului M..
Nemaifiind cereri de formulat, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
TRIBUNALUL
Prin sentința nr. 3095/21.10.2014 Judecătoria Drobeta T. S. a respins acțiunea formulată de reclamantul C. C. și a respins excepția lipsei calități procesual active a reclamantului invocată de pârâți prin întâmpinare.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul C. C., a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții P. N. și P. N. Virgina să se dispună obligarea acestora la restituirea autobuzului marca Ikarus 256 cu nr de înmatriculare_ sau contravaloarea de piață a acestuia .
De asemenea reclamantul a solicitat și obligarea pârâților la plata sumei de 5000 euro sau echivalentul în lei ,reprezentând cotă parte din prețul de 8000 euro al autobuzului marca IVECO 370 cu nr de înmatriculare_ , cu cheltuieli de judecată.
Conform art. 248 c. proc. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe noi ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei .
Prin întâmpinarea depusă, pârâții P. N. și P. N. V. au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C. C. în calitate de asociat unic al . SRL precum și excepția lipsei calității procesuale a lor .
Prin Încheierea din 15.04.2014 instanța a respins cele 2 excepții invocate de pârâți prin Întâmpinare, reținând că acestea au calități procesuală activă, reclamantul și pasivă, cei 2 pârâți .
Astfel se constată de instanță că reclamantul C. C. a formulat acțiunea în calitate de unic asociat al . SRL, în numele acestei persoane juridice și nu în calitatea sa de persoană fizică .
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a celor 2 pârâți P., se reține de instanță că aceștia au calitate procesuală pasivă, deoarece la data în care au încheiat cu reclamantul C. respectivele înscrisuri, au acționat în calitatea lor de asociați și administratori ai societății comerciale, actele semnate fiindu-le opozabile și acestora, astfel că verificarea legalității acestora se va face și în contradictoriu cu ei .
Se reține de instanță că, în anul 1998 pârâți au înființat societatea comercială . SRL, cu sediul în Dr. Tr S., Splai M V. nr 11, . ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate cod CAEN 4711, iar ca obiect secundar transport de persoane.
Ulterior, în anul 2004 aceiași pârâți, au cumpărat un autobuz marca Iveco, pentru care au obținut licențele necesare în vederea desfășurării obiectului de activitate constând în transportul de persoane.
Ulterior, cu contractul de vânzare cumpărare din data de 09.02.2009 pârâtul P. N. a înstrăinat către . SRL dreptul de proprietate asupra altui autobuz marca Ikarus 256, an de fabricație 1979 .
Din actele depuse de către pârâți rezultă că, pentru a obține sumele de bani necesare achiziționării celor 2 autovehicule, foștii administratori ai societății comerciale, au contractat mai multe credite de nevoi personale de la instituții bancare ca BCR ; CEC și BRD .
Așa cum a arătat și reclamantul, la data de 16.01.2012, a avut loc adunarea generală a asociațiilor . SRL, prin care s-a hotărât împărțirea capitalului social deținut de aceștia respectiv un număr de câte 10 părți sociale, fiecare, deținute de pârâți și o parte socială deținută de reclamantul C. C. .
Tot cu acea ocazie, s-a hotărât revocarea din funcție a administratorilor P. N. și P. N. V., fiind numit în funcția de administrator, reclamantul .
Ulterior acestei date, pârâta P. N. V., în calitate de persoană fizică a înstrăinat către reclamant autobuzul marca IVECO 370 cu număr de înmatriculare_ , între părți fiind încheiat un înscris intitulat „ Chitanță ” .
Din conținutul acestui înscris, se constată de instanță că, pârâta P. N., în calitate de administrator al societății . SRL i-a vândut reclamantului C. C. un autobuz marca Iveco, la prețul de 8.000 euro, din care s-a achitat suma de 5.000 euro, urmând ca diferența să fie achitată ulterior respectiv până la sfârșitul lunii martie 2012 .
În urma adunării generale a asociaților a . SRL din data de 23.01.2012 s-a hotărât retragerea din societate a asociaților pârâți P. N. și P. N. V. .
Totodată, au fost cesionate cele 20 de părți sociale de ținute de pârâți către reclamantul C. C., acesta devenind astfel, unicul asociat al societății comerciale, sens în care a preluat întreg activul și pasivul societății, în starea în care se găsește la momentul cesiunii .
Deși se precizează de către reclamant că, factura cu nr._/20.01.2012 prin care i-a fost înstrăinat autobuzul Iveco, nu a fost evidențiată în contabilitatea societății se constată de instanță că, pârâții încasând prețul în scop personal .
Cu privire la obligarea pârâților de a restitui autobuzul marca Ikarus 256 sau contravaloarea de piață a acestuia se reține de instanță că acesta a fost achiziționat de firmă în anul_ de la pârâtul P. N. .
Pentru acest autobuz au fost eliberate, la solicitarea foștilor administratori atât licența de transport cât și copia conformă a acesteia nr._ cu valabilitate din 12.07. 2007 până la 11.07.2008.
Ulterior, la 31.03.2008, pârâta P. N., în calitate de administrator al . SRL a predat către ARR M., copia conformă a licenței de transport, menționând totodată că autobuzul Ikarus a fost înstrăinat .
Din actul sub semnătură privată încheiat între părți la 20.010.2012 se constată de instanță că, pârâta P. N. în calitate de asociat și nu administrator cum eronat s-a menționat în cuprinsul acestuia, a înstrăinat către reclamantul C. C. doar dreptul de proprietate asupra autobuzului Iveco cu nr. de înmatriculare_ , nu și dreptul de proprietate asupra autobuzului Ikarus, care de altfel nu mai exista efectiv în patrimoniul societății comerciale, la data întocmirii actului, fiind înstrăinat cu mult timp înainte .
De altfel și martorul, D. M. propus de reclamant a declarat că la data de 20.01.2012 acesta a cumpărat de la pârâți un autobuz marca Iveco la prețul de 8000 euro, din care s-a achitat parțial suma de 5000 euro . Cu privire la celălalt autobuz înmatriculat pe numele societății s-a arătat de martor că acesta nu a făcut obiectul vânzării, fiind înstrăinat doar autobuzul Iveco ce se afla parcat în fața domiciliului pârâților .
Aceiași stare de fapt este confirmată și de martorul M. M. care a arătat că în luna ianuarie 2012 pârâții i-au vândut reclamantului doar autobuzul Iveco, urmând ca celălalt autobuz Ikarus să îi fie vândut doar după ce acesta va achita și diferența de preț de 3000 euro și va face bani și pentru cel de-al doilea autobuz .
Faptul că, după perfectarea actelor de înstrăinare atât a autobuzului Iveco cât și a părților sociale deținute pârâți, împotriva societății comerciale s-a pornit executarea silită de către Direcția de Taxe și Impozite Locale Băilești este irelevantă cu privire la operațiune juridică ce a intervenit între reclamant și cei 2 pârâți, respectiv cesiunea de părți sociale din data de 23.01.2012 .
Aceasta reprezintă un contract prin care o parte denumită cedent înstrăinează către o altă parte denumită cesionat, părțile sale sociale deținute în cadrul unei persoane juridice în schimbul unui sume de bani denumite prețul cesiuni .
În cazul de față, pârâții P., în calitate de cedenți, au înstrăinat către reclamantul C. C., în calitate de cesionar, cele 20 de părți sociale, în valoare de 10 lei fiecare, deținute în cadrul . SRL, la prețul de 200 lei, achitat integral de acesta, cu ocazia perfectării actului de cesiune .
În această situație se constată de instanță că, odată cu încheierea actului de cesiune a părților, coroborat cu retragerea celor doi pârâți din cadrul societății comerciale, reclamantul C. C. este singurul asociat al persoanei juridice având o contribuție, atât la profit cât și la pierderi de 100 % .
Astfel, se apreciază de instanță că, atâta timp cât Hotărârea (contractul ) de cesiune a părților sociale încheiat între părți la data de 23.01.2012, și primind dată certă sub nr. 156/23.01.2012 și a fost înregistrat în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul M. în baza Rezoluție nr. 373/25.01.2012 este în vigoare ,toate operațiunile juridice efectuate de părți, se prezumă că sunt legale .
Conform art. 1349 c. civ., care reglementează răspunderea delictuală fiind și temeiul de drept pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea de față, se reține că, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor ori intereselor legitime ale altor persoane .
Ori în speța de față nu se poate reține de instanță că pârâții, prin acțiunile sau inacțiunile lor au adus atingere drepturilor ori intereselor legitime ale reclamantului C. C. .
De asemenea în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 1350 c. civ. privind răspunderea contractuală deoarece, pârâții, în principiu și-au respectat obligațiile asumate către reclamant .
Astfel ei au predat efectiv către reclamantul C. C., atât autobuzul Marca Iveco ce a făcut obiectul înstrăinării prin actul sub semnătură privată intitulat Chitanță cât și părțile sociale ce le dețineau în cadrul . SRL, reclamantul fiind acela care a refuzat să își respecte obligațiile asumate, respectiv achitarea diferenței de preț de 3000 euro .
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției I a Civilă a Tribunalului M. unde s-a dispus trimiterea cauzei privind judecarea apelului civil declarat de apelantul reclamant C. C. către Secția a II a Civilă de C. administrativ și fiscal.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, apelantul C. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului.
În motivare, a arătat că hotărârea nu cuprinde in partea introductiva, in considerent si in dispozitiv numele societății . SRL. Eu am promovat acțiune; in calitate de asociat unic al . SRL.
Totodată, la primul termen de judecata, judecătorul nu si-a îndeplinit obligația stabilita prin art.131 Cpr.civ.de a verifica si stabili daca instanța sesizata este competenta general, material si teritorial sa judece pricina si de a consemna temeiuri! de drept in cuprinsul încheierii.
In penultimul alineat de la pag.4 a hotărârii instanța de fond retine ca factura_/20.01.2012 nu a fost evidențiata in contabilitatea societății si se constata de instanța ca parații au încasat prețul in scop personal.
Pe cale de consecința, instanța ar fi trebuit sa-i oblige pe parați la plata sumei de 5000 de euro pe care si-au însușit-o personal si nu au înregistrat-o la casierie si contabilitatea societății.
Parații au predat in calitate de persoana fizica deșeu fier mărunt, deșeu fier profile, deșeu fier tabla, iar acest autobuz figurează înscris si in prezent in evidentele fiscale.
Daca ar fi fost predat la fier vechi autobuzul din 2007, acesta ar fi trebuit sa fie scos din evidentele fiscale si radiat din circulație. IPJ M. ne comunica prin adresa depusa la dosar ca in anul 2013 autobuzul este înscris in circulație. Si in raportul de expertiză efectuat se menționează ca deșeurile menționate in adeverința si in dispoziția de plata nu provin de la autobuz.
Acest autobuz a existat si exista si in prezent înscris in circulație întrucât nici pârâților nu le-ar fî convenit sa achite impozit pentru acesta din 2007 pana în prezent.
La data de 23.01.2012 apelantul a devenit asociat unic și a preluat întreg activul si pasivul societății in starea in care s-a găsit la momentul cesiunii. Exista depus la dosar lista mijloacelor fixe ale societății unde este înscris autobuzul marca IKARUS 256.
Pentru a prelua acest activ a achitat suma de 5000 de euro urmând sa achite ulterior inca 3000 de euro și neștiind ca societatea are datorii foarte mari, i s-a preluat autobuzul IVECO_ de către Adm.Financiara B. si vândut la licitație publica, iar daca parații nu si-ar fi însușit personal aceasta suma, atunci s-ar fi achitat din datoriile societății.
Intimații au formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.
Privitor la susținerile apelantului cum că preambulul, considerentele și dispozitivul sentinței „nu cuprind numele societății", se poate constata că, din modul în care a fost formulată acțiunea ( ca și cererea de apel de altfel), acesta înțelege să se judece personal cu pârâții, neprecizând nicăieri că . SRL, prin administrator sau asociat unic cheamă pârâții în judecată, dimpotrivă, precizând că „Subsemnatul, C. C." îi cheamă în judecată pe aceștia.
Mai mult, așa cum chiar reclamantul arată în acțiune, precum și în celelalte cereri formulate în acest dosar (inclusiv în cererea de apel), acesta ca persoană fizică a încheiat înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanță" și a plătit cei 5000 euro, parte din prețul total de 8000 euro, în vederea cumpărării de la pârâți a autobuzului marca IVECO, urmând să devină proprietar, ca și persoană fizică, a acestui autobuz, calitate în care și solicită obligarea pârâților la restituirea sumei de 5000 euro.
Privitor la susținerile reclamantului cum că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive și acestea sunt nefondate, prin încheierea de ședință din data de 15.04.2014 instanța pronunțându-se asupra acestei excepții, pe care a respins-o.
În ceea ce privește susținerile reclamantului privind referirile permanente ale reclamantului vizând modalitatea în care a preluat de la pârâți societatea și situația financiară a societății, în sensul că aceasta avea datorii, pe de o parte nu au relevanță în cauză, iar pe de altă parte nu au nici un fel de legătură cu obiectul pricinii.
Apreciază că, în mod corect instanța de fond, analizând probatoriul administrat, a constatat că în speță nu s-a dovedit, nici îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege spre a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâților, nici cele ce privesc răspunderea contractuală.
In acest context, susținerile reclamantului cum că, pe considerentul că autobuzul nu a fost radiat din evidențele fiscale, pârâții ar fi obligați să i-1 restituie lui sunt realmente nefondate, atâta vreme cât s-a dovedit că acesta nu mai face parte din patrimoniul societății încă din anul 2008, ori reclamantul a preluat societatea în anul 2012, dată la care, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, acest autobuz nu mai făcea parte din activ. De altfel, acesta se contrazice chiar în propriile susțineri din apel, pe de o parte susținând că societatea are neachitat impozitul pentru acest autobuz, iar pe de altă parte că pârâții ar fi achitat impozitul pentru acesta în fiecare an din 2007 și până în prezent.
In ceea ce privește autobuzul marca IVECO, în mod corect instanța de fond a respins petitul prin care reclamantul solicita obligarea pârâților la restituirea sumei de 5000 de euro deoarece, pe de o parte, în cauză s-a făcut dovada că prețul vânzării a fost stabilit la suma de 8000 euro, reclamantul fiind cel care nu și-a respectat obligația de a achita întregul preț, ci doar o parte, respectiv 5000 euro, iar pe de altă parte recunoscând că autobuzul marca IVECO a intrat în posesia sa (bunul ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării i-a fost predat), faptul că acesta i-a fost ulterior vândut la licitație de către administrația financiară neavând relevanță în speță.
Așadar, în ceea ce privește vânzarea-cumpărarea acestui autobuz IVECO, s-a dovedit în prezenta cauză că pârâta și-a îndeplinit obligația de a-i remite cumpărătorului bunul (autobuzul), iar acesta a fost chiar el în culpă, întrucât nici până în prezent nu a achitat în totalitate prețul bunului achiziționat și în posesia căruia a intrat, ci doar o parte din preț (5000 euro).
Tribunalul constată:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul C. C., a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții P. N. și P. N. Virgina să se dispună obligarea acestora la restituirea autobuzului marca Ikarus 256 cu nr de înmatriculare_ sau contravaloarea de piață a acestuia .
De asemenea reclamantul a solicitat și obligarea pârâților la plata sumei de 5000 euro sau echivalentul în lei ,reprezentând cotă parte din prețul de 8000 euro al autobuzului marca IVECO 370 cu nr de înmatriculare_ , cu cheltuieli de judecată.
Judecătoria Drobeta T. S. a respins acțiunea formulată de reclamantul C. C. și a respins excepția lipsei calități procesual active a reclamantului invocată de pârâți prin întâmpinare.
C. procesual stabilit de reclamant și analizat de instanța de fond a fost între C. C. și pârâții P. N. și P. N., litigiul având natură civilă.
Altfel spus, reclamantul este cel dintâi care recurge la acest principiu și își materializează intenția de a deduce judecății o anumită cauză. Din acel moment, prin punerea în mișcare a acțiunii civile, principiul disponibilității devine puntea de legătură dintre reclamant și pârât, precum și “cenzura” pe care ambele părți o pot opune activității instanței.
Părțile litigante trebuie să aibă reprezentarea clară a faptului că procesul civil nu este condus în mod exclusiv de instanță, ci în temeiul principiului disponibilității părțile pot trasa liniile directoare de desfășurare evenimențială.
Competența funcțională a instanței trebuie privită din punctul de vedere al secțiilor unor instanțe și decurge din repartizarea unor atribuții între secțiile instanței respective.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în conformitate cu principiul disponibilității, părțile pot determina conținutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și al participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul le-ar putea parcurge. În aplicarea acestui principiu, instanța este obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, astfel cum această solicitare a fost expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
În speță, în contextul în care obiectul litigiului a fost clar exprimat de reclamanți ca fiind drepturi de natură civilă, iar principiul disponibilității este o regulă esențială, specifică procesului civil, legată de principiul contradictorialității și constă în facultatea părților de a dispune de obiectul procesului - întotdeauna concretizat într-un drept subiectiv, material -precum și de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept-competența materială aparține secției civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența soluționării cauzei în favoarea seciei I Civilă a Tribunalului M..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2015 la sediul Tribunalului M..
Președinte, C. D. B. | Judecător, N. S. D. | |
Grefier, M. M. |
Red. D.N.S/Tehn. M.M
2 ex –31 martie 2015
Cod operator 2626/2006
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Partaj judiciar. Decizia nr. 101/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
