Contestaţie la executare. Decizia nr. 986/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 986/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 986/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 986/A
Ședința publică de la 08 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător C. M.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de către apelanta contestatoare I. A. împotriva încheierii de ședință din 22.10.2015 pronunțată de Judecătoria Orșova în dosar nr._ 15, în contradictoriu cu intimat S. F. Orășenesc Orșova, având ca obiect suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 C. suspendare provizorie
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat T. O. pentru apelantă, lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, ori excepții invocate de soluționat, instanța constatând deschise dezbaterile, conform disp. art. 392 c.p.civ., acordă cuvântul asupra apelului:
Avocat T. O. pentru apelantă solicită admiterea apelului, modificarea încheierii, a susținut că somația nu i-a fost comunicată apelantei, înainte de a se face comunicarea prin publicitate trebuia ca somația să-i fie comunicată personal sau poștal, fără cheltuieli de judecată.
În baza art. 394 Cod procedură civilă închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin cererea formulată la 25.09.2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova sub nr. _ 15, petenta I. A. a formulat in contradictoriu cu creditorul-intimat S. F. Orășenesc Orșova, contestație la executare solicitând anularea adresei de înființare a popririi nr._/10.09.2015, din dosarul de executare nr._ si comunicata tenului poprit Regia Autonoma Administrația Fluviala a Dunării de Jos G. RA la data de 14.09.2015.
De asemenea, a solicitat suspendarea executării acestei popriri, pana la soluționarea definitiva si irevocabila a cauzei cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii a arătat că, se impune suspendarea executării actului de poprire, mai ales pentru faptul ca, nefiindu-i comunicat titlul executoriu, nici măcar nu a avut posibilitatea de a-l contesta.
Mai arată că din așa-zisul titlu executoriu nici măcar nu se înțelege pentru ce datorează suma de 2952 lei ori ce ar reprezenta aceasta.
Referitor la acest capăt de cerere, arată că executarea popririi trebuie suspendata si pentru motivul ca poprirea devine executorie numai după ce i-a fost comunicata inclusiv lui, debitoarei.
Pentru cererea de suspendare a executării petenta a depus recipisa privind plata cauțiunii în cuantum de 295 lei.
Prin încheierea din 22.10.2015 pronunțată în dosar nr._ 15 a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite începută în dosarul de executare nr._ al ANAF - S. F. Orșova, până la soluționarea contestației la executare ce face obiectul dosarului nr._ 15 al Judecătoriei Orșova, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut că, prin cererea pendinte petenta I. A. a solicitat suspendarea executării actului de poprire înființat asupra terțului poprit Regia Autonomă Administrația Fluvială a Dunării de Jos G. RA la 14.09.2015, invocând faptul că adresa de înființare a popririi nr._/10.09.2015 a fost comunicată terțului poprit la 14.09.2015,iar angajatorului Agenția Căi Navigabile Dr. Tr. S. la 15.09.2015 unde lucrează efectiv ocazie cu care i s-a comunicat și acesteia. Pe de altă parte petenta organul de executare nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de O.G.92/2003 refuzând să o înștiințeze personal de această poprire, iar executarea silită a început fără emiterea unei somații de executare și cu comunicarea titlului executoriu.
Potrivit art. 719 alin.(1), (2) Cod proc. Civilă, până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate, și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea, după depunerea unei cauțiuni fixate de lege.
Instanța a reținut că petenta a achitat cauțiunea în cuantum de cu chitanța nr. 295 lei prin recipisa de consemnare CEC Bank . nr._/21.10.2015 - stabilită potrivit legi.
Potrivit art.149 alin.5 din O.G. 92/2003 Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare, printr-o adresă care a fost comunicată terțului poprit, dispozițiile art. 44 cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal aplicându-se în mod corespunzător. Totodată, a fost înștiințat și debitorul despre înființarea popririi.
Instanța nu a putut reține apărarea petentei care invocă în susținerea cererii de suspendare a executării silite faptul că, nefiindu-i comunicat titlul executoriu nu are posibilitatea de a-l contesta întrucât nu înțelege pentru ce motiv datorează suma de 2.952 lei sau faptul că poprirea ar trebui suspendată întrucât aceasta devine executorie numai după comunicarea inclusiv a debitoarei întrucât efectuând verificări, aparent, fără a prejudeca fondul, aspectele invocate privind comunicarea adresei de înființare a popririi aceste aspecte nu se confirmă, fiind comunicată debitoarei prin procedura de publicitate conform art. 44, întrucât deși fusese comunicată anterior prin poștă a fost returnată cu mențiunea „destinatar lipsa domiciliu”.
Este adevărat că potrivit art. 149 alin. 7 din O.G. 92/2003 poprirea înființată anterior, ca măsură asiguratorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, făcută terțului poprit, și înștiințarea despre aceasta a debitorului, însă în raport de actele dosarului de executare instanța observă că pârâta, prin emiterea somației a fost înștiințată despre obligațiile fiscale stabilite în sarcina sa prin avizul de plată din 25.05.2015 primit personal de aceasta, acesteia fiindu-i comunicat prin publicitate și titlul executoriu.
Față de apărarea intimatei care invocă dispozițiile art. 215 alin.2 Cod pr. fiscală, instanța în raport de obiectul contestației la executare care privește anularea adresei de înființare a popririi, a apreciat că nu sunt incidente în cauza pendinte nefiind atacată de contestatoare decizia de angajare a răspunderii solidare.
În raport de aceste considerente instanța a apreciat că nu există motive temeinice pentru suspendarea executării silite, în condițiile în care cel puțin aparent, fără a prejudeca fondul cauzei, din actele de executare și raportat la aspectul ca s-a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare pornite în dosarul de executare nr._ al ANAF - S. F. Orșova, iar suspendarea executării silite pornita în baza titlului executoriu sus-menționat ar crea o situație inacceptabilă pentru creditor, motiv pentru care a respins cererea de suspendare a executării silite formulată de petentă.
Împotriva hotărârii mai sus menționate a declarat apel apelanta contestatoare I. A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A motivat în esență că înainte de a se face comunicarea prin publicitate, poprirea trebuia să-i fie comunicată personal sau poștal, fapt ce nu s-a întâmplat, că această comunicare prin publicitate s-a realizat la 5b zile de la înregistrarea contestației, înscriindu-se să se acopere această omisiune.
Nici somația cu titlu executoriu nu a fost comunicată legal, recurgându-se din nou la șmecheria cu publicitatea prin anunțul colectiv nr._/17.06.2015, anunț la care se face vorbire numai despre somație și nu și despre titlul executoriu, în sumă de 2952 lei.
Un alt motiv de apel se referă la decizia de angajare a răspunderii solidare nr. MH_/01.04.2015, care nu i-a fost comunicată legal, în acest caz întocmindu-se o notă de constatare cu același număr, în care se susține că a fost prezentă la audieri pe data de 12.03.2015.
A solicitat admiterea apelului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor aduse având în vedere probatoriul administrat și dispozițiile legale în materie se apreciază apelul ca neîntemeiat.
Prin cererea de chemare în judecată, petenta I. A. a solicitat suspendarea executării actului de poprire înființat asupra terțului poprit Regia Autonomă Administrația Fluvială a Dunării de Jos G. RA la 14.09.2015, invocând faptul că adresa de înființare a popririi nr._/10.09.2015 a fost comunicată terțului poprit la 14.09.2015,iar angajatorului Agenția Căi Navigabile Dr. Tr. S. la 15.09.2015. A susținut că organul de executare nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de O.G.92/2003 refuzând să o înștiințeze personal de această poprire, iar executarea silită a început fără emiterea unei somații de executare și cu comunicarea titlului executoriu.
Prima instanță a făcut o corectă interpretare a stării de fapt și o corectă apreciere a probelor în cauza dedusă judecății respingând cererea de suspendare a executării silite.
La data de 29.05.2015, intimata creditoare a emis în dosarul de executare silită nr._ pe numele contestatoarei debitoare, titlul executoriu privind suma de 2950 lei reprezentând creanțe recuperate în urma atragerii răspunderii solidare, evidențiată în baza deciziei de angajare a răspunderii solidare cu nr. MH_/01.04.2015.
La aceiași dată a fost emisă somația privind debitul de 2952 lei.
La data de 10.09.2015 cu adresa nr._ a fost înființată poprirea asupra veniturilor debitoarei contestatoare I. A., pe care aceasta le primește în calitate de salariată de la terțul angajator Regia Autonomă Administrația Fluvială a Dunării de Jos G. RA, adresa de înființare a popririi fiind transmisă atât terțului poprit și confirmată primirea în 14.09.2015, cât și contestatoarei prin procedura de publicitate.
Prima instanță a înlăturat în mod corect apărările contestatoarei legate de necomunicarea adresei de înființare a popririi, aceasta fiindu-i comunicată debitoarei potrivit art. 44 OG 92/2003 întrucât deși fusese comunicată anterior prin poștă a fost returnată cu mențiunea „destinatar lipsă domiciliu”.
Potrivit art. 44 al. 2 și 4 din OG 92 /2003 „actul administrativ fiscal ” emis pe suport de hârtie se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului, împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
În cazul în care comunicarea potrivit alin,. 2 și 3, după caz, nu a fost posibilă aceasta se realizează prin publicitate.
Cum prin emiterea somației, contestatoarea a fost înștiințată despre obligațiile fiscale stabilite în sarcina sa comunicându-i- se prin publicitate și titlul executoriu, în mod corect prima instanță a apreciat că nu sunt motive temeinice pentru suspendarea executării silite și a respins cererea.
Cât privește motivul de apel legat de necomunicarea decizie de angajare a răspunderii solidare nr. MH_/01.04.2015 față de cadrul procesual al cauzei, instanța le va înlătura nefiind atacată de către contestatoare decizia de angajare a răspunderii solidare.
Pentru considerentele expuse, apreciindu-se că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, apelul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de către apelanta contestatoare I. A. domiciliată în Orșova ., ., jud. M. împotriva încheierii de ședință din 22.10.2015 pronunțată de Judecătoria Orșova,în contradictoriu cu intimat S. F. Orășenesc Orșova, având ca obiect suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 C. suspendare provizorie
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Decembrie 2015
Președinte, L. B. | Judecător, C. M. | |
Grefier, M. B. |
Red..>
Ex.4/14.12.2015
Cod operator 2626
Jud fond C..O.E
| ← Fond funciar. Sentința nr. 800/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1842/2015. Tribunalul... → |
|---|








