Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 16/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 16/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 17-01-2012 în dosarul nr. 16/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 16/2012
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamantul I. I. și pe intimatul S. R. prin M. Finanțelor P. și intimata Direcția G. a Finanțelor P. M., având ca obiect Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții ridicate de soluționat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii civile de față ;
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 19.04.2010, reclamantul I. I. a chemat în judecată pârâții S. R., prin M. Finanțelor P. și Direcția G. a Finanțelor P. M., pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați la plata sumei de 1.000.000 euro în echivalent lei, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a deportării lui și familie sale în B., în perioada 1951-1956, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a susținut că, la data de 18 iunie 1951, el împreună cu părinții I. P., I. Saveta și bunicii I. I., I. Huruța M., au fost deportați din localitatea Sculea jud. T. în C. Bărăganului, localitatea Mărculeștii Noi ( Viișiara),Raionul Slobozia, deportate ce s-a făcut în baza unor măsuri și acte normative inițiale de fostul regim comunist.
A arătat că, pentru a ajunge în localitatea de destinație, au fost transportați în vagoane pentru animale, drumul a fost anevoios, durând câteva zile, iar când au ajuns în Câmpia Bărăganului au fost lăsați la un loc unde era înfipt un țăruși în pământ, pentru a locui fiind nevoiți să-și construiască bordeie în pământ,. acoperite cu paie de orez, în aceste condiții deosebite fiind nevoiți să supraviețuiască timp de 5 ani, să înfrunte sărăcia, frigul, mizeria și bolile, neputându-se deplasa pe o distanță mai mare de 5km.
A precizat că, în localitatea de domiciliu, au lăsat gospodăria, iar după ridicarea restricțiilor politice au fost forțați să locuiască cu chirie, iar dreptul de școlarizare le-au avut restricționate prin legi speciale, fiind considerați, în continuare, dușmani ai regimului comunist, practic măsurile politice dispuse de statul român a urmărit dezumanizarea și călcarea demnității familie sale până în anul 1989.
În drept și-a întemeiat cererea pe disp. legii 221/2009, Decretul Lege 118/1990 CEDO ,Constituția României.
A depus la dosar acte de stare civilă, adeverința nr. 1-211 din 21.12.2000 eliberată de M. Justiției, hotărârile nr.4024/5.02.1991 respectiv 3594/14..12.1990 emise de Comisia pentru Aplicarea Prevederilor Decretului lege nr.118/1990, decizia asupra capacității de muncă nr.317/17.02.2010, carnet de membru al Asociației foștilor deținuți politici din România, carnet de membru al Asociației foștilor deportați în B., buletin de interpretare rezonanță magnetică nr._/26.06.2007.
Pârâții au formulat întâmpinare invocând, pe de o parte, lipsa calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor P. M., pe de altă parte netemeinicia cererii d e chemare în judecată față de S. R., susținând că Legea 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri morale doar persoanelor ce au suferit un prejudiciu prin condamnare politică, nu și celor care au suferit o măsură administrativă.
P. sentința civilă nr. 268 din 31.05.2010, pronunțată de Tribunalul M., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor P. M..
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul I. I. împotriva pârâtei DGFP M., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
S-a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului S. R., reprezentat de M. Finanțelor P., ca neîntemeiată.
În motivarea acestei hotărâri s-a reținut că acțiunea formulată de reclamant împotriva DGFP M. este formulată împotriva unei entități fără calitate procesuală pasivă, în cauză având această calitate doar S. R., prin M. Finanțelor.
Acțiunea împotriva Ministerului Finanțelor este neîntemeiată, reclamantul neavând calitatea de a formula cerere în despăgubiri, dat fiind că autorul său nu a fost condamnat politic, ci doar victima unor măsuri administrative de deportare în B..
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul I. I., solicitând desființarea ei ca nelegală, cu trimiterea pentru rejudecare la instanța de fond.
Apelantul a motivat arătând că instanța a interpretat greșit dispozițiile Lg. 221/2009și că acest act normativ obligă la acordarea de despăgubiri și persoanelor față de care s-au luat măsuri administrative de ordin politic. Cum măsura administrativă a deportării are un evident caracter politic, reclamantul este îndreptățit legal să ceară și să primească aceste despăgubiri.
P. decizia civilă nr. 306 /12.10.2010, Curtea de Apel C. a admis apelul ; a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond reținând în considerentele deciziei următoarele:
Instanța de fond a considerat că în mod greșit reclamantul nu are calitatea și nici dreptul de a solicita contravaloarea de despăgubiri în temeiul Lg. 221/2009, interpretând actul normativ arătat, în sensul că despăgubirile pot fi acordate numai persoanelor care au fost condamnate politic, fără a se referi și la persoanele față de care s-au luat măsuri administrative cu caracter politic.
Această interpretare este însă restrictivă și nu corespunde cu dispozițiile legale arătate.
Lg. 221/2009 și mai ales OUG 62/2010, care clarifică neclaritățile legii bază, menționează fără echivoc că de despăgubirile acordate condamnaților politic beneficiază în egală măsură și persoanele față de care s-au luat măsuri administrative cu caracter politic.
Atât condamnările politice cât și măsurile administrative cu caracter politic, fiind măsuri represive, abuzive beneficiază de același tratament juridic, iar persoanele persecutate politic pot solicita în egală măsură plata unor compensații legale.
Cum reclamantul invocă luarea față de familia sa a măsurii deportării, cu stabilirea unui domiciliu obligatoriu, această măsură administrativă are un evident caracter politic și deci, reclamantul are calitatea și dreptul de a invoca dispozițiile Lg. 221/2009 și a formula cerere de despăgubiri conform actului normativ arătat.
Instanța are așadar dreptul de a se pronunța pe fondul cererii, de a verifica temeinicia susținerilor reclamantei, iar dacă acestea se dovedesc reale, are obligația să acorde despăgubirile cerute, dar în limitele normale ale OUG 62/2010.
Împotriva deciziei dată de instanța de apel a declarat recurs pârâtul criticând decizia pentru nelegalitate și netemeinicie .
P. decizia civilă nr.5786/6.07.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a modificat în parte decizia în sensul că desființarea cu trimitere spre rejudecare vizează doar soluția pronunțată în contradictoriu cu S. R. prin M. Finanțelor P., păstrându-se celelalte dispoziții ale sentinței în legătură cu soluționarea cererii în contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor P. M. .
Cauza s-a înregistrat pentru rejudecare la Tribunalul M. la data de 07.11.2011 sub nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
P. acțiunea introductivă de instanță, reclamantul I. I. a solicitat obligarea Statului R. la acordarea daunelor morale în sumă de 1.000.000 euro, în echivalent lei reprezentând prejudiciul cauzat prin deportarea sa și a familiei în B. în perioada 1951- 1956 unde i s-a stabilit domiciliul obligatoriu, în localitatea Mărculeștii Noi ( Viișara ), raionul Slobozia.
Temeiul juridic al acțiunii, invocat de reclamant îl reprezintă dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea 221/2009, potrivit cărora, persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
După pronunțarea deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de fond, s-a adoptat Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 dată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, prin care dispozițiile legale pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea au fost declarate neconstituționale, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere art. 31 alin. 1 din Legea 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție potrivit cărora, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.
Termenul de 45 de zile calculat de la momentul publicării Deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, s-a scurs.
În condițiile stabilite de art. 31 alin. 1 și 3 din Legea 47/1992 și art. 147 alin. 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Caracterul obligatoriuopozabil tuturoral deciziilor Curții Constituționale, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, implică existența răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii, răspundere similară cu aceea a nerespectării unei legi adoptate de către Parlament sau a unei ordonanțe emise de Guvern, care decurge din caracterul imperativ al dispozițiilor art.1 alin.(3) din Constituție, potrivit cu care România este stat de drept. În lipsa unei astfel de răspunderi s-ar ajunge la înlăturarea de către una din puterile statului a acestui principiu fundamental, ceea ce este inadmisibil. De asemenea, nerespectarea unei decizii a Curții Constituționale poate consta, în lumina art.11 și 20 din Constituție, în răspunderea juridică, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prin pronunțarea unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului împotriva statului.
Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională continuând soluționarea cauzei și având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
P. decizia în interesul Legii nr.12/19.09.2011 pronunțată de ÎCCJ, s-a statuat că, declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora ,cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional in Monitorul Oficial, prin urmare, nu poate fi primită apărarea reclamantei în sensul că, efectele deciziei Curții Constituționale nu se răsfrâng asupra propriei acțiuni pentru faptul că, la momentul introducerii sale, norma instituită de art.5 alin 1 lit. a era aplicabilă.
În considerarea celor de mai sus expuse, tribunalul va pronunța o hotărâre prin care va respinge acțiunea ca întemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul I. I. domiciliat în comuna Prunișor, ., județ M. împotriva Statului R. prin M. Finanțelor P. cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect daune morale în baza Legii nr.221/2009.
Cu recurs .
Pronunțată în ședința publică azi, 17 Ianuarie 2012, la sediul Tribunalului M. .
Președinte, C. P. | ||
Grefier, M. B. |
CP/DR;ex.4; 23.01.2012;
cod operator 2626
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 15/2012.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 38/2012.... → |
|---|
